Profesor Iulian Negură

Limba și literatura română

Moara cu noroc
de Ioan Slavici
Particularități de construcție a unui personaj literar

Scriitor afirmat la sfârșitul secolului al XIX-lea, Ioan Slavici este unul dintre adepții realismului
clasic. Publicată în 1881, în volumul de debut „Novele din popor”, nuvela realistă de factură psihologică
„Moara cu noroc” devine una dintre scrierile reprezentative pentru viziunea lui Ioan Slavici asupra lumii și
asupra satului transilvănean. Istoricul literar Nicolae Iorga afirma următoarele despre nuvela lui Slavici:
„Cine ar crede însă, că numai lucruri blânde, liniștite se întâlnesc în nuvelele d-lui Slavici, s-ar înșela din
dragoste pentru autor, din dorința de a fi exact, ori din admirație pentru operele de asemenea natură, autorul
a scris și lucrări înfiorătoare: <<Moara cu noroc>>.
Ghiță este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Ioan Slavici, un personaj rotund al cărui
destin ilustrează consecințele nefaste ale dorinței de îmbogățire. Statutul inițial al personajului este reliefat
în dialogul din incipitul nuvelei dintre soacră și Ghiță, în care se confruntă două concepții diferite despre
viață și despre fericire: bătrâna este adepta valorilor tradiționale, în timp ce Ghiță, capul familiei, dorește
bunăstarea materială. Acesta este un cizmar sărac, dar om harnic, blând și cumsecade, fiind un soț iubitor,
însă nemulțumit de condițiile de trai. Tocmai de aceea, ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc pentru a
câștiga rapid bani ca să-și deschidă un atelier. Atâta timp cât este un om de acțiune, cu inițiativă, lucrurile
merg bine pentru Ghiță. Cârciuma aduce profit, iar familia trăiește în armonie. Personajul este caracterizat
atât direct, de către narator, celelalte personaje sau prin autocaracterizare, cât și indirect, trăsăturile
desprinzându-se din fapte, vorbe, gesturi și relația cu celelalte personaje. Portretul fizic al lui Ghiță este
aproape absent, fiind redus la câteva detalii: la început este prezentat ca fiind „înalt și spătos”, pentru ca
mai apoi trăsăturile cârciumarului să reflecte transformările sale sufletești.
Trăsăturile morale ale personajului principal sunt desprinse din investigația psihologică, pe care
Slavici o realizează construind portretul moral prin intermediul mai multor procedee: scenele dialogate,
monologul interior, stilul indirect liber, introspecția. Procedeul redării gesticii, a mimicii și a inflexiunii din
voce ține tot de analiza psihologică.
Procesul de înstrăinare a lui Ghiță față de familie începe în momentul venirii lui Lică la cârciumă.
La început, acesta își ia toate măsurile de apărare împotriva lui Lică: merge la Arad pentru a-și cumpăra
două pistoale, își ia doi câini și încă o slugă. Deși înțelege că Lică reprezintă un pericol, Ghiță nu se poate
împotrivi ispitei câștigului, mai ales că își dă seama că nu poate rămâne la Moara cu noroc fără acordul
sămădăului.
Bun cunoscător al psihologiei umane, Lică se folosește de patima lui Ghiță pentru bani spre a-l
atrage pe acesta în afacerile sale necurate și apoi pentru a-i anula personalitatea. Gesturile și gândurile
cârciumarului trădează frământările sale sufletești, conflictul său interior și contribuie la realizarea analizei
Pagina 1 din 3
Profesor Iulian Negură
Limba și literatura română

psihologice. Naratorul redă transformarea personajului: Ghiță devine „de tot ursuz, se aprindea pentru
orișice lucru de nimic, nu mai zâmbea ca mai înainte, ci râdea cu hohot încât îți venea să te sperii de el”, iar
când se mai juca rar cu Ana, „își pierdea lesne cumpătul și îi lăsa urme vinete pe brațe”. Personajul se
interiorizează tot mai mult, devine mohorât, violent, încep să-i placă jocurile crude, se poartă brutal cu Ana
și cu copiii. La un moment dat, Ghiță ajunge să regrete faptul că are familie și că nu-și poate asuma total
riscul îmbogățirii alături de Lică. Prin intermediul monologului interior, Ghiță se autocaracterizează: „Ei,
ce să-mi fac? Așa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința mea?”
Astfel, sub pretextul că o voință superioară îi ghidează acțiunile, Ghiță devine laș, fricos și subordonat ăn
totalitate lui Lică.
Ghiță este caracterizat în mod direct de Lică, acesta dându-și seama de la început că e un om de
nădejde și chiar îi spune asta: „Tu ești om, Ghiță, om cu multă ură în sufletul său, și este om cu minte. Mă
simt chiar mai vrednic când mă știu alăturea cu un om ca tine”. Cu toate acestea, lui Lică nu-i convine să
țină alături de el un om care să nu-i știe de frică, tocmai de aceea acesta îi distruge imaginea de om cinstit
pe care Ghiță o avea în fața oamenilor. Astfel, fără să-și dea seama, Ghiță este implicat în jefuirea
arendașului și în uciderea unei femei și a unui copil. Protagonistul conștientizează faptele în care a fost
implicat, având momente de sinceritate în care cere iertare soției și copiilor.
Axa vieții morale a personajelor este distrusă treptat: se simte înstrăinat de toți, iar arestul și
judecata îi provoacă mustrări de conștiință. De rușinea lumii, de dragul soției și al copiilor, se gândește că
ar fi bine să plece de la Moara cu noroc, colaborând tot mai mult cu Pintea, însă nici față de acesta nu este
sincer în totalitate.
Momentul final al degradării protagonistului este acela în care, pentru a dovedi vinovăția lui Lică, o
folosește pe Ana ca o momeală, sperând că aceasta va rezista avansurilor lui Lică, chiar dacă prin gestul de
a o părăsi, o umilește. În acest moment, protagonistul este caracterizat direct de către soția sa, numindu -l
„muiere în straie bărbătești”. Criticul literar Al. Philippide afirmă faptul că „Hangiul Ghiță din Moara cu
noroc, frământat între dragostea de soție și pasiunea banului, dominat de puterea diabolică a tâlharului Lică
Sămădăul, poate sta ca putere de expresie pe aceeași linie cu celălalt hangiu al literaturii române, cu Leiba
Zibal de la Podeni”.
Trăsătura definitorie a protagonistului este dorința dezumanizartoare de a se îmbogăți.
O primă secvență ilustrativă pentru trăsătura definitorie a personajului este prima întâlnire dintre
Ghiță și Lică, la Moara cu noroc. Sub pretextul plătirii produselor consumate de porcarii săi, sămădăul
încearcă să se impună în relația cu Ghiță, cerându-i să-l informeze despre turmele de porci care se vor opri
la cârciumă. Lică observă faptul că Ghiță este un bărbat puternic și astfel încearcă să îi cunoască
slăbiciunile, pentru a-l putea domina. În interiorul lui Ghiță se produce o primă schimbare, acesta fiind
cuprins de frică. Aceasta este observată în momentul în care Ghiță merge la Arad pentu a -și cumpăra
Pagina 2 din 3
Profesor Iulian Negură
Limba și literatura română

pistoale și câini. Temperamentul coleric al lui Ghiță, faptul că, la un moment dat, el ajunge să regrete că are
familie și copii, pentru că nu poate risca mai mult ca să se îmbogățească alături de Lică, sunt dovezi ale
dezumanizării personajului sub patima banului. În ciuda bunăstării materiale, care nu întârzie să apară,
Ghiță devine un individ chinuit interior de tot felul de întrebări: „Ei! Ce să-mi fac?... Așa m-a lăsat
Dumnezeu!... ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința mea?”. Omul harnic și cinstit din
trecut, blând și cumsecade, se degradează treptat sufletește și ajunge bântuit de neliniști și remușcări.
„Cârdășia” cu Sămădăul aduce cu sine complicitatea la jaf și crimă, ceea ce îl determină pe Ghiță să
oscileze între a-l denunța sau nu pe Lică.
O altă secvență ilustrativă este cea care îl plasează pe Ghiță pe ultima treaptă a degradării morale pentru
că, fiind dispus să facă orice spre a se răzbuna pe Lică, o aruncă pe soția sa, Ana, în brațele Sămădăului. Dezgustată
de lașitatea bărbatului său, Ana îl acceptă pe Lică, gândind că acesta e „om” în ciuda nelegiuirilor pe care le face, în
vreme ce Ghiță „nu e decât muiere îmbrăcată în haine bărbătești”. Neputând să accepte că Ana l-a înșelat cu Lică,
jignit de faptul că aceasta nu îi înțelesese planul, Ghiță își înjunghie nevasta și este, la rândul său împușcat de către
Răuț, omul lui Lică. Preferând să nu cadă în mâinile jandarmului Pintea, rivalul său din tinerețe, Sămădăul se
sinucide, lovindu-se în goana calului cu capul de un copac. Deznodământul este determinat de incendiul provocat de
Răuț, omul lui Lică, la cârciumă. Acestuia îi supraviețuiesc bătrâna și cei doi copii, singurele personaje morale și
inocente.
Titlul, ușor ironic, anticipează spațiul ales, cârciuma ,,Moara cu noroc”, un loc al ghinionului și al
nenorocirilor, câștigurile obținute aici ascunzând abateri etice grave, cum ar fi jaful și crima.
Acțiunea, structurată în 17 capitole, se desfășoară aproximativ pe durata unui an de zile și are ca
repere două sărbători religioase: Sfântul Gheorghe și Paștele. Opera debutează cu un discurs moralizator ce
aparține soacrei, susținătoare a tradiției, opusă lui Ghiță, capul familiei, care dorește schimbare și stabilitate
materială. „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face
fericit”, sunt vorbele bătrânei ce devine, astfel, un exponent al înțelepciunii milenare, anticipând
nenorocirile care se vor abate asupra celor dornici să își schimbe destinul. În expozițiune sunt prezentate
împrejurimile Morii cu noroc, loc izolat de lume și înconjurat de pustietăți întunecoase. Descrierea
drumului spre cârciumă fixează obiectiv cadrul acțiunii: „locurile sunt rele”. În simbolistica nuvelei,
drumul, reluat simetric și în finalul operei, este o metaforă a vieții, care continuă în ciuda întâmplărilor
nefaste, dând creației lui Slavici o structură circulară.
În concluzie, nuvela psihologică Moara cu noroc este o capodoperă a literaturii române, deschizând
calea către marile creații epice din perioada interbelică, despre care criticul literar G. Călinescu afirma că
este „o nuvelă solidă cu subiect de roman”.

Pagina 3 din 3