Caracterizarea personajului Ghiță

Nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici este publicată în 1881, în volumul de debut Novele din popor,
reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii satului.
Nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvelă realistă de analiză psihologică. Ioan Slavici,
alături de I.L.Caragiale este considerat creatorul nuvelei realist psihologice în literatura română.
Ghiță, personaj principal este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, un personaj
„rotund”, al cărui destin ilustrează consecințele nefaste ale dorinței de îmbogățire.
Trăsăturile personajelor se desprind din fapte, vorbe, gesturi și din relațiile care se stabilesc între
acestea (caracterizare indirectă). De asemenea, naratorul realizează portrete sugestive (caracterizare directă).
Portretul fizic al lui Ghiță este aproape absent: este redus la câteva detalii, la început: „înalt și spătos”, pentru
ca mai apoi trăsăturile cârciumarului-expresia cârciumarului, ton, voce etc.- să reflecte transformările sale
sufletești.
Pentru portretul moral al personajului principal, Slavici a folosit mijloace de investigație psihologică,
precum: scenele dialogate, monologul interior de factură tradițională și acela realizat în stil indirect,
introspecția, notația gesticii, a mimicii, a tonului vocii.
La început, cârciumarul este „un ins energic, cu gustul riscului și al aventurii”, după cum afirmă criticul
literar Magdalena Popescu. El hotărăște schimbarea, luarea în arendă a cârciumii Moara cu noroc.
Statutul inițial al personajului este reliefat în dialogul din incipitul nuvelei, dintre soacră și Ghiță, în
care se confruntă două concepții despre viață/fericire: bătrâna este adepta valorilor tradiționale, în timp ce
Ghiță, capul familiei, dorește bunăstarea materială.
O trăsătură importantă a personajului este hărnicia. Aceata este evidențiată încă din expozițiunea
nuvelei. Ghiță, cizmar harnic este capul familiei pe care încearcă să o conducă spre bunăstare. Bun gospodar,
om blând și cumsecade, arendează Moara cu noroc din dorința de a agonisi atâția bani cât să-și angajeze vreo
zece calfe cărora să le poată da la cârpit cizmele oamenilor. La început, în familia cârciumarului Ghiță: ”sporul
era dat de la Dumnezeu, dintr-un câștig făcut cu bine”, adică era obținut pe căi cinstite. Ghiță se dovedește a fi
un om harnic și priceput, în conducerea cârciumei, iar relațiile dintre el și familie sunt armonioase.

1
 Apariția lui Lică Sămădăul la Moara cu noroc tulbură echilibrul familiei, dar și pe cel interior, al lui
Ghiță. Este precaut, deoarece după apariția lui Lică își ia toate măsurile de apărare: merge la Arad să-și
cumpere două pistoale, își face rost de doi câini și angajează încă o slugă, pe Marți. Deși înțelege că Lică
reprezintă pericolul, Ghiță nu se poate sustrage ispitei câștigului, mai alesc că înțelege faptul că nu poate
rămâne la Moara cu noroc decât cu acordul/aprobarea lui Lică. Bun cunoscător de oameni, Lică se folosește de
patima lui Ghiță pentru bani spre a-l atrage pe acesta în afacerile lui necurate și apoi spre a-i anula
personalitatea.
Gesturile și gândurile cârciumarului trădează frământările sale sufletești, conflictul său interior și
contribuie la realizarea analizei psihologice. Naratorul surprinde transformările lui Ghiță (caracterizare directă).
Acesta devine: „de tot ursuz”, „se aprindea pentru orișice lucru de nimic”, „nu mai zâmbea ca înainte ”, iar
când se juca, rar, cu Ana „își pierdea repede cumpătul și-i lăsa urme vinete pe braț”. Devine interiorizat,
mohorât, violent, îi plac jocurile crude, primejdioase, are gesturi de brutalitate neînțelează față de Ana, dar și
față de copii.
Datorită generozității Sămădăului, starea materială a lui Ghiță devine tot mai înfloritoare, doar că omul
începe să-și piardă încrederea în sine. Tocmai de aceea devine tot mai atent la imaginea pe care lumea o are
despre el.
La un moment dat Ghiță ajunge să regrete faptul că are familie și nu-și poate asuma total riscul
îmbogățirii alături de Lică. Prin intermediul monologului interior sunt redate gândurile și frământările
personajului, realizându-se astfel autocaracterizarea: „Ei! Ce să-mi fac!? Dacă așa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-
mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința mea?” Sub pretextul/motivul că o forță superioară îi
coordonează/conduce gândurile și acțiunile, Ghiță devine laș, fricos și subordonat în totalitate Sămădăului. În
plus se îndepărtează din ce în ce mai mult de Ana și o aruncă în brațele Sămădăului: „Joacă muiere, parcă are
să-ți ia ceva din frumusețe”.
Ghiță este caracterizat în mod direct de către Lică. Acesta își dă seama că Ghiță este un om de
nădejde/încredere și chiar îi spune acest lucru: „Tu esti om, Ghiță, om cu multă ură în sufletul tău și esti om cu
minte... Mă simt chiar eu mai vrednic când mă știu alăturea cu un om ca tine.” Totuși Sămădăului nu-i convine
un om care să nu-i știe de frică și de aceea treptat distruge imaginea de om onest și cinstit, pe care Ghiță o avea
în fața oamenilor.
Dezumanizarea sau degradarea morală a personajului Ghiță poate fi ilustrată exemplar prin două
secvențe narative reprezentive. Astfel, Ghiță jură strâmb la procesul intentat lui Lică pentru jefuirea și uciderea
femeii și a copilului. Prin acest jurământ, Ghiță devine complice la nelegiuirile lui Lică. Lică a jefuit și a omorât,
dar alibiul său este puternic, pentru că Ghiță mărturisește că Lică nu a părăsit Moara cu noroc în noaptea când
s-au produs jaful și crima. Ba mai mult, Lică reușește să îi convingă pe judecători că vinovații ar fi ajutoarele
sale: Săilă și Buză-Ruptă, respectiv că Ghiță i-ar fi fost de mare ajutor, reușind să îl facă pe acesta să pară
complicele său.

2
 O altă secvență narativă sugestivă pentru gradul de degradare morală la care ajunsese Ghiță este
momentul petrecerii de la Moara cu noroc, din dimineața zilei de Paști. Ghiță ajunge pe ultima treaptă a
degradării morale în momentul în care, orbit de furie și dispus să facă orice pentru a se răzbuna pe Lică își
aruncă soția, drept momeală, în brațele Sămădăului. Relevantă este afirmația lui Pintea: „Tare om ești tu, Ghiță,
grăi Pintea pe gânduri. Și eu îl urăsc pe Lică, dar n-aș fi putut să-mi arunc o nevastă ca a ta drept momeală în
cursa cu care vreau să-l prind.” Ghiță speră până în ultimul moment că Ana va rezista influenței malefice a lui
Lică. Dezgustată de lașitatea lui Ghiță, Ana i se dăruiește lui Lică, deoarce, afirmă ea, în ciuda nelegiuirilor
comise, Lică e „om”, iar Ghiță „nu e decât o muiere îmbrăcată în haine bărbătești”. Astfel, ea îi caracterizează
direct pe cei doi evidențiind curajul primului și lașitatea celui de-al doilea.
Ghiță are totuși momente de remușcare și de sinceritate când cere iertare soției și copiilor: „Iartă-mă,
Ano! îi zise el. Iartă-mă cel puțin tu, căci eu n-am să mă iert cât voi trăi pe fața pământului.” Axa vieții morale a
personajului este distursă treptat; se simte înstrăinat de toți și de toate. De rușinea lumii, de dragul soției și al
copiilor se gândește că ar fi mai bine să plece de la Moara cu noroc.
Titlul este un element paratextual cu rol anticipativ care poate orienta lectura. Titlul nuvelei Moara cu
noroc de Ioan Slavici este o sintagmă alcătuită din: „Moara”-substantiv comun, simplu; „cu noroc”-substantiv
comun, simplu, precedat de prepoziția simplă „cu”. Din punct de vedere denotativ, titlul indică toposul (locul),
cârciuma numită Moara cu noroc. Titlul are și valoare conotativă, fiind o metaforă a jocului aparențe-eșențe.
Titlul este mai degrabă ironic, Moara cu noroc înseamnă de fapt Moara cu ghinion, Moara care aduce
nenorocirea, pentru că ușurința obținerii câștigurilor, de aici, ascunde, de fapt, abateri etice grave
(nelegiuirea=nedreptatea și crima). Moara este un simbol al timpului care macină lumea. Ea este situată în
centrul unui univers care se transformă în continuu. Pentru Mircea Eliade, moara este o sugestie a inițierii în
experiența morții, dar moara simbolizează și labirintul infernal al vieții. Ajuns cârciumar, Ghiță este din ce în ce
mulțumit de câștigul obținut, însă tocmai banii tot mai mulți îi vor lua mințile și Ghiță se va rătăci în lumea
iluzorie a bogăției. La Eliade, viața este comparată cu o continuă rătăcire a omului. Moara este și un simbol al
transformării, simbolizând trecerea la o altă stare materială. În nuvela analizată apare și simbolul morii părăsite,
abandonate, deoarece atunci când ajunge la Moara cu noroc, Ghiță observă semnele părăsirii: lopețile rupte,
acoperișul distrus etc. Aceste aspecte semnalează faptul că Ghiță desoperă un loc în care timpul nu mai
acționează, materia se află în stagnare, își pierde sensul de transformare continuă. Deci locul anunță moartea.
Incipitul nuvelei Moara cu noroc de Ioan Slavici este ”ex abrupto” și se prezintă aici sub forma unui
dialog. Incipitul nuvelei Moara cu noroc de Ioan Slavici este reprezentat prin cuvintele bătrânei, soacra lui Ghiță:
”Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.” În
fragmentul menționat, cuvintele ”sărăcia” și ”liniștea” au valoare simbolică reprezentând modestia, cumpătarea,
precum și pacea sufeletească, echilibrul interior, valori de care are nevoie un individ sau o familie pentru a fi
fericită.

3
 Finalul nuvelei Moara cu noroc de Ioan Slavici este este închis, tragic și este reprezentat tot prin
cuvintele bătrânei: ”Simțeam eu că nu are să iasă bine, dar așa le-a fost data. Apoi ea luă copiii și plecă mai
departe.”Prin această afirmație ea pune întâmplările din nuvelă pe seama unui destin necruțător/ care nu iartă.
Două cuvinte cu putere de sugestie, în text sunt ”fereastra” și ”data”. Fereastra deschisă simbolizează aici
posibilitatea intrării unor forțe negative, lăcomia, egoismul, tentația banului; influența acestora a dus la moartea
lui Ghiță și a soției sale. ”Data” sau ”datul” arhaism pentru destin, soartă subliniază aici ideea existenței unui
destin individual al fiecărui om și împlinirea inevitabilă a acestuia. Cuvintele bătrânei, din incipitul și din finalul
nuvelei Moara cu noroc de Ioan Slavici, au valoare moralizatoare pentru că izvorăsc din înțelepciunea specifică
senectuții. Simetria inicpitului cu finalul se realizează în nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici prin cuvintele
aceluiași personaj: soacra lui Ghiță.
Perspectiva narativă. În proza realistă se observă tendința de obiectivare a perspectivei narative,
impersonalitatea naratorului; descrierea evenimentelor se face din perspectiva unui narator OBIECTIV,
DETAȘAT (nu se implică în faptele prezentate), OMNISCIENT (știe mai mult decât personajele sale),
OMNIPREZENT (dirijează evoluția personajelor ca un regizor universal). Narațiunea este realizată la persoana a
III-a, focalizare zero, viziune „din dărăt”.
Pe lângă perspectiva narativă în obiectivă, în nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici apare și tehnica
punctului de vedere, realizată prin intervențiile simetrice ale bătrânei din incipitul, dar și din finalul nuvelei.
În nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici există un conflict exterior, de natură socială care constă în
confruntarea dintre Ghiță și Lică, având ca și motiv dorința lui Ghiță de a-și schimba statulul social. Fiind o
nuvelă psihologică, în Moara cu noroc de Ioan Slavici conflictul central este interior, de natură psihologică,
morală care se dă în sufletul lui Ghiță, care este sfâșiat de dorințe puternice, dar contradictorii: dorința de a
rămâne cinstit, pe de o parte, și dorința de a se îmbogăți alături de Ghiță, pe de altă parte.
Consider că destinul tragic al lui Ghiță, personajul principal al nuvelei realiste de analiză psihologică,
Moara cu noroc de Ioan Slavici, are un rol moralizator după cum rezultă și din avertismentul rostit de bătrână
în incipit. Pus în situația de a alege între banii obținuți din afaceri necurate și liniștea sufletească, Ghiță este
orbit de patima îmbogățirii și se dezumanizează treptat, chiar dacă oscilează și are momente de regret.
Măiestria lui Slavici constă în finețea analizei psihologice.
În concluzie, Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvelă realistă de analiză psihologică pentru că
urmărește efectele dorinței de îmbogățire, frământările personajelor în planul conștiinței, conflictul interior.
Observarea este minuțioasă (detaliată) și are rolul de a realiza psihologii complexe, ca și în cazul lui Ghiță.
Analiza psihologică detaliază și susține teza morală: goana/fuga după înavuțire cu orice preț distruge echilibrul
interior și liniștea familiei.