Baltagul

de Mihail Sadoveanu

Romanul este specia genului epic, in proza, de mare intindere, cu o actiune complexa ce se
desfasoara pe mai multe planuri narative, cu mai multe conflicte si cu numeroase personaje,
surprinse in evolutie ,oferind o imagine ampla si profunda asupra vietii.
“Baltagul” este o adevarata capodopera a romanului romanesc din perioada interbelica, fiind
reprentativ pentru viziunea traditionalista, mitica asupra lumii pe care Mihail Sadoveanu o propune
in majoritatea operelor sale. Publicat în 1930, este un roman polimorf, realist şi simbolic în acelaşi timp,
încadrându-se într-un tip aparte de realism, şi anume realismul mitic.
Opera are ca sursa de inspiratie trei baladele populare de la care Sadoveanu preia idei si
motive mitologice romanesti: setea de implinire a actului justitiar, de infaptuire a dreptatii din
“Salga”, idea profundei legaturi a omului cu animalul credincios din “Dolca” si tema, motivul,
conflictul, conceptia asupra mortii din “Miorita”.
Este un roman traditionalist, realist-obiectiv prin perspectiva narativa obiectiva pe care o
propune, narator obiectiv, omniscient si omniprezent care surprinde (utilizând frecvent tehnica
detaliului semnificativ) evenimente ordonate cronologic, abordeaza ca tema viata sociala din satul
romanesc, oferind repere de timp si spatiu reale, localizabile pe harta.
„Baltagul” a fost interpretat de critica românească ca fiind un roman monografic (prezinta
traditii si obiceiuri din satul romanesc), ca un roman iniţiatic (de initiere) prin formarea şi
maturizarea lui Gheorghiţă, ca un roman mitic, prin prelucrarea motivelor mioritice şi a miturilor
universale, şi ca un roman poliţist prin întreaga acţiune de urmărire şi pedepsire a criminalilor.
Scrierea lui Sadoveanu, “Baltagul” are ca tema centrala cautarea si cunoasterea adevarului ,
acesteia i se alatura tema mortii, a iubirii, a maturizarii, viata sociala si i se subordoneaza cateva
motive traditonale: transhumanta, motivul femeii justitiare, motivul animalului credincios, cel al
legaturii omului cu natura (comuniunea om-natura).
Titlul romanului este simbolic. Baltagul este obiectul nelipsit din viata pastoreasca
reprezentand aici si unealta crimei, dar si cea a pedepsei ucigasului si, deci, a infaptuirii dreptatii.
Principala trasatura a baltagului este ca, atunci cand este folosit pentru infaptuirea dreptatii, acesta
nu se pateaza cu sange, astfel baltagul este o unealta magica si simbolica.
Fiind opera epica, actiunea se intinde pe o durata de timp relativ mare. Ea incepe toamna
odata cu plecarea lui Nechifor Lipan sa cumpere oi (evenimente amintite de Vitoria) si se incheie in
primavara urmatoare in postul Pastelui. Se fac referiri temporale la sarbatorile crestin-ortodoxe:
„Boboteaza”, „Anul Nou”, „Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril”. Alteori indicii temporali se
raporteaza la succesiunea anotimpurilor sau ale miscarii astrelor: sarbatorile solstitiului de iarna sau
„soarele era la asfintit”. Autorul precizeaza date calendaristice ce marcheaza momente importante
ale actiunii: 10 martie ce prezinta plecarea Vitoriei si a lui Gheorghita.
Spatiul actiunii este, de asemenea, vast, autorul facand referire la satul Magura Tarcaului,
locul unde isi avea familia Lipan gospodaria și se extinde prin drumul Vitoriei care ofera
scriitorului prilejul de a prezenta zone diferite: Valea Bistritei, Tara Dornelor sau zona muntelui
Stanisoara. Descrierile au in vedere atat elementele peisajului cat si profilul moral al locuitorilor,
datini si obiceiuri.
Apartinand romanului traditional, „Baltagul” prezinta fapte si intamplari structurate pe
momentele subiectului si pe doua planuri narative – un plan al prezentului care surprinde
framantarile Vitoriei generate de intarzierea lui Lipan, plecarea ei si a lui Gheorghita in cautarea lui
Lipan, traseul parcurs pe urmele acestuia, descoperirea adevarului si pedepsirea ucigasilor. Exista,
de asemenea, un plan al trecutului in care faptele sunt prezentate prin tehnica rememorarii. Vitoria
isi aminteste scene din viata de familie alaturi de Lipan, dupa cum si hangii, carciumarii isi
amintesc de acesta in trecerea sa prin diferite locuri.
Celui de-al doilea plan ii apartine si conflictual exterior dintre cei trei ciobani: Lipan si cei
care i-au luat oile si l-au ucis. Conflictul exterior se prelungeste in plan interior, psihologic prin
framantarile sufletesti, zbaterile, cautarile Vitorie pentru descoperirea adevarului. Apar conflicte
secundare menite sa intregeasca, sa lumineze profilul moral al eroinei precum conflictul dintre ea si
Minodora).
Actiunea se organizeaza gradat pe momentele subiectului. Prima parte cuprinde capitolele I-
VI marcând expoziţiunea şi reunind elementele intrigii. Romanul se deschide cu imaginea Vitoriei
Lipan care îşi aminteşte o poveste pe care soţul ei, Nechifor, o spunea de multe ori “la cumetrii şi
nunţi” şi care afirma că Dumnezeu muntenilor le-a dăruit inimă uşoară şi femei frumoase şi
iubitoare, chiar dacă ei au o viaţă grea.
Vitoria e îngrijorată. Soţul ei, plecat la Dorna să cumpere oi, nu se mai întorsese. Neliniştită,
femeia îşi cheamă fiul de la stână, roagă preotul să-i facă o slujbă pentru Nechifor, se duce la
vrăjitoarea satului ca să-i ghicească. Pune rânduială în gospodărie şi se pregăteşte pentru drum
simtind ca ceva este in neregula cu absenta prelungita a sotului ei. Îi face fiului său Gheorghiţă un
baltag pe care i-l sfinţeşte preotul, iar pe fiica sa, Minodora, o duce la mănăstirea Văratic pentru a fi
în siguranţă.
Plecând la drum, Vitoria e încredinţată că soţul ei a pierit. Convingerea ei izvorăşte din
intuiţie şi e accentuată de semne rău prevestitoare, cel mai important fiind un vis in care Nechifor
trecea calare peste o apa neagra intors catre apus.
Partea a doua a romanului este alcătuită din capitolele VII-XIII şi constituie desfăşurarea
acţiunii. Vitoria hotărăşte să se îndrepte spre Dorna, acolo unde Nechifor plecase să cumpere oi. Ea
e însoţită de negustorul David din Călugăreni şi de fiul ei Gheorghiţă. Trec Bistriţa şi fac popas de
seară la Bicaz. Aici află de trecerea lui Nechifor Lipan.
Şi la Farcaşa află de trecerea lui Nechifor de la moş Pricop. La Borca întâlnesc o cumetrie,
iar la Cruci o nuntă.
La Vatra Dornei află că în noiembrie trecut Nechifor a cumpărat trei sute de oi din care a
vândut apoi unor gospodari. Din acest moment, în memoria oamenilor apar trei ciobani, unul având
un semn distinctiv: buza de iepure – semn malefic.
De-acum, Vitoria şi Gheorghiţă refac drumul celor trei, a căror prezenţă e semnalată la
Broşteni, la Borca şi apoi la Sabasa. Cei doi ajung la Suha unde află de la hangiul Iorgu Vasiliu că,
în preajma zilei Sfinţilor Mihail şi Gavril au trecut doi ciobani cu turma lor. Femeia e sigură că între
cei doi nu se află soţul ei. De altfel, hangiul îşi aminteşte numele lor: Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui.
Munteanca începe căutarea rămăşiţelor lui Nechifor. Între timp, găseşte câinele Lupu, pripăşit în
curtea unui gospodar din Sabasa. Conducându-se după semne şi după comportamentul câinelui,
Vitoria descoperă în râpa de la Crucea Talienilor osemintele lui Nechifor. Ţeasta îi era spartă de
baltag.
Partea a treia este constituită din capitolele XIV-XVI şi cuprinde punctul
culminant şi deznodământul.Vitoria îndeplineşte ritualul creştinesc al înmormântării lăsând,
aparent, în seama autorităţilor găsirea vinovaţilor. La praznic însă, Vitoria reface, în auzul celor
prezenţi, momentele crimei. Calistrat Bogza se repede asupra lui Gheorghiţă. Lovit cu baltagul de
băiat şi atacat de câine, el îşi mărturiseşte vina înainte de a muri. Ilie Cuţui îşi recunoaşte
complicitatea la crimă. Înfăptuind justiţia, femeia se poate întoarce la viaţa ei anterioară.
In concluzie, romanul Baltagul reprezinta o capodopera a romanului traditional interbelic,
avand o formula realist-obiectiva tipica cu narator obiectiv, omniscient si omniprezent, tema
sociala, timp si spatiu bine precizate, personaje tip. Dincolo de acestea se remarca aspectul mitic, de
roman politist, dar si de roman al initierii pe care autorul reuseste sa le imprime scrierii sale, facand
din aceasta una dintre cele mai cunoscute si apreciate opere epice din literatura romana.

Romanul prezinta un numar mare de personaje: un personal principal - Vitoria Lipan,

personaje secundare : Gheorghita si Minodora (copiii familiei Lipan), Nechifor Lipan - personaj
absent. Altele sunt personaje episodice: hangii pe care Vitoria ii cunoaste, reprezentanti ai
autoritatilor, etc. Personajele sunt vazute in evolutie, autorul prezentand trairile lor sufletesti.

In centrul actiunii se afla Vitoria Lipan, personaj principal care cucereste prin aura
traditional-mitologica in care este invaluita, dar si prin frumusete, in ciuda faptului ca nu mai este
tanara. Ea este munteanca din zona Dornelor, mai exact Magura Tarcaului, nevasta lui Nechifor
Lipan, un om ce se ocupa cu oieritul, ca majoritatea barbatilor din acea zona. Vitoria este o
reprezentanta a mediului social din care face parte. Vitoria si Lipan au avut sapte copii, dar cinci
dintre ei au murit de difterie, ramanand doar cu cu doi, un baiat, Gheorghita si o fata Minodora.
Personaj plat, dar puternic individualizat, reprezentand tipul femeii justitiare care porneste
impreuna cu fiul ei in cautarea lui Nechifor, plecat sa cumpere oi la Dorna, Vitoria este o femeie
aspra si darza, trăsătura sa dominantă de caracter fiind inteligența dovedită în numeroase secvențe
narative: reconstituie treptat drumul soțului, punând întrebări la hanuri și cârciumi, află adevărul
despre dispariția acestuia și reușește să demaște ucigașii în fața autorităților.
Însuși numele ei, Vitoria, este un mijloc de a o caracteriza. El semnifică biruinţa și
prefigurează finalul drumului său.
Portretul fizic este realizat direct de către narator, concentrând în câteva linii, frumusețea și
forța ei lăuntrică. Deși nu mai era tânără, Vitoria are o frumusețe aparte: „ochii ei căprii în care
parcă se răsfrângea lumina castanie a părului erau departe (…) aprigi și încă tineri căutau zări
necunoscute”. Portretul fizic surprinde elemente ce-i configurează trăirile interioare, frământările
cauzate de absența nejustificată a soțului
Portretul moral reiese atât prin caracterizarea directă a naratorului cât și prin caracterizarea
indirectă, prin comportament, limbaj, mentalitate.
Vitoria se conduce dupa un cod moral guvernat de legile traditiei pe care le transmite cu
strictete și fiicei sale. Primele semne rău prevestitoare sunt visele pe care le rememorează torcând
pe prispa casei, cel dintâi a împuns-o în inimă și a tulburat-o profund. În vis, îl vede pe Nechifor
călare cu spatele întors către ea . Un alt vis îl arată trecând peste o apă neagră, tot întors cu spatele.
Vitoria aparține unei lumi arhaice în care spiritualitatea veche se împletește cu datinile și credințele
populare transpuse în viața de zi cu zi. Pornind de la aceste vise are certitudinea că soțului ei i s-a
întâmplat ceva rău în ciuda încurajărilor preotului și afirmațiilor babei Maranda.
Este bine ancorată în tradiția pe care o transmite,  cu severitate, copiilor ei. Ea respinge tot
ceea ce este nou și îi interzice Minodorei să se îndepărteze de tradiție „nici eu, nici bunica ta, nici
bunica mea  ne-am știut de acestea”, fapt pentru care, la plecare, își duce fata la adăpost de tentațiile
lumii, la mănăstire.
Se dovedește pricepută și harnică, gospodina organizându-și casa înainte de plecare așa cum
reiese chiar din secvența în care merge la preot tocmai pentru a trimite o scrisoare lui Gheorghita
prin care ii spunea sa vanda din oi pentru a face rost de banii necesari achitarii datoriilor pe care le
avea. Ea, de asemenea, va vinde o parte din produsele de acasa pentru a face rost de bani de
cheltuială. Ascultă cu supunere cele spuse de preot, dar își păstrează propriile covingeri în legătură
cu dispariția soțului. Se roagă, ţine post 12 vineri,se spovedeşte,se împărtăşeşte, iar când întâlneşte
o cumetrie şi o nuntă respectă tradiţia şi mai ales e preocupată să împlinească toate cele creştineşti
pentru înmormântarea lui Nechifor; totuși se încrede în vechile credințe și ascultă de semnele
naturii: vântul care o anunță că merge pe drumul cel bun la Crucea Talienilor și ceața care o
îndeamnă să facă popas.
Impresioneaza prin luciditate si stapanire de sine, calitati ce o ajuta sa actioneze cu succes in
cautarea sotului si infaptuirea dreptatii, dragostea sa pentru Lipan fiind statornica. Inteligenta,
dublata de abilitatea de a culege informatii, de capacitatea de a descifra sufletul omenesc sunt
trasaturi care o ajuta sa reconstituie drumul lui Lipan, dezlegand misterul disparitie acestuia.
Reuseste, îmbinând inteligența, voința și dârzenia să îi demaște pe ucigași în fața autorităților,
punând la cale un plan bine organiat și dirijat. Stăpânî pe sine, povestește faptele cu multă precizie,
de parcă ar fi fost ea însăși prezentă
Tenacitatea, darzenia, vointa de neinfrant sunt puse in slujba adevarului si a dreptatii in
numele carora ea actioneaza.
Personajul principal al romanului ‘’Baltagul’’ de Mihail Sadoveanu, Vitoria Lipan,
impresioneaza prin calitatile sale, curajul si inteligenta, reusind la finalul operei, sa isi reia existenta,
dovedind că viata continua indiferent de circumstante și de intamplarile trăite.