Caracterizarea Vitoriei Lipan

Autor al unei opere monumentale, Mihail Sadoveanu este un scriitor greu de

încadrat într-un anume curent literar, critica literară considerând că este un scriitor
realist cu viziune romantică.
Publicat în anul 1930, „Baltagul” este un roman realist, mitic și tradițional care
se impune prin viziunea originală asupra satului moldovenesc de la munte.
Tema romanului este călătoria inițiatică în vederea descoperirii și restabilirii
adevărul; pe lângă această temă opera ilustrează și alte teme precum: iubirea,
moartea, familia.
Personajul principal este Vitoria Lipan, munteancă din Măgura Tarcăului, soție
de cioban și mamă autoritară. Social, ea este femeia puternică și aprigă de la
munte, capabilă să conducă gospodăria în lipsa soțului. De asemenea, își asumă
statutul de văduvă cu demnitate și hotărâre. Psihologic și moral, ea este expresia 
unei credințe străvechi, care se manifestă într-o anumită structură psihică și
înțelegere a vieții și a datinilor. Dovedește în diferitele împrejurări prin care trece 
luciditate, inteligență, spirit întreprinzător și practic, stăpânire de sine.  Păstrătoare
a tradițiilor-” Îți arăt eu coc, valț și bluză, ardete-ar focul să te arză!”- îi declară
Minodorei- , acceptă pragmatic să vorbească la telefon, lasă pe Gheorghiță să
călătorească cu trenul.
Vitoria reprezintă tipul femeii voluntare, este „un exponent al speței” (G.
Călinescu) în raport cu lumea arhaică, dar și o individualitate, prin însușirile sale:
spiritul de răzbunare și perspicacitatea de detectiv.
Observația incisivă este o trăsătură definitorie a personajului pe care Gheorghiță
o scoate în evidență : ”Mama asta trebuie să fie fărmăcătoare: cunoaște gândul
oamenilor… ”.
Un  episod ilustrativ pentru această trăsătură este incipitul romanului. Vitoria
este portetizată ca o femeie încă frumosă, ageră în vorbă și în faptă, care apără
ferm cuviința amenințată de tendințele cosmopolite ale fetei Minodora. Bună
cunoscătoare  a naturii umane, îi spune lui Gheorghiță: ” Eu te citesc pe tine, măcar
că nu știu carte.”; ”toate pe lumea asta arată ceva”. În finalul scenei, leagă
întârzierea lui Nechifor de constatarea cu înfrigurare a semnelor rău- prevestitoare:
visul cu Nechifor întors către apus, peste o revărsare de ape, cântatul cocoșului o
singură dată, a plecare, întunecarea neașteptată a cerului, înrăutățirea vremii.
O altă secvență relevantă pentru personaj este cea finală, în care Vitoria,
veritabil ”Hamlet feminin”, reconstituie crima și împlinește aproape ritualic
dreptatea și rânduiala tulburate pentru o vreme. Eroină tragică, stăpânește prin
inteligență, voință, tenacitate, arta disimulării, tactică psihologică pe toți
participanții la praznic pentru a determina deconspirarea răufăcătorilor. Țese aluzii,
provoacă pe Calistrat Bogza, analizează baltagul și povestește despre mort ca și cum
ar avea o comunicare neștiută cu el. În punctul culminant, repovestește crima și
împinge pe Gheorghiță la săvârșirea actului justițiar. Astfel tânărul răzbună moartea
tatălui său și restabilește dreptatea.
Elementele de compoziție și structură relevante pentru construcția personajului
sunt conflictul și modalitățile de caracterizare.
Principalul conflict al romanului este cel dintre Vitoria Lipan și cei doi ucigași ai
soțului ei, Calistrat Bogza și Ilie Cuțui. Este ajutată de Gheorghiță, pe care călătoria îl
maturizează.
Vitoria trăiește, la începutul romanului un puternic conflict interior cauzat de
dispariția lui Nechifor Lipan, „dragostea ei de douăzeci și mai bine de ani”. Ea
pornește la drum hotărâtă să-și găsească soțul, să facă dreptate și să-l
înmormânteze creștinește.
Este prezent, de asemenea, un conflict între tradiție și inovație, între lumea
arhaică, pastorală și modernitatea care începe să pătrundă în satul de munte.
Minodora și Gheorghiță sunt readuși de mama autoritară la rolurile impuse prin
tradiție.
Personajul principal Vitoria Lipan, femeia voluntară, este realizată prin tehnica
basoreliefului și invidualizat prin caracterizare directă și indirectă: prin fapte,
atitudini, gesturi, nume și relația cu celelalte personaje.
 Portretul fizic relevă frumusețea personajului prin thenica detaliului
semnificativ: „Nu mai era tânără, dar avea o frumuseță neobișnuită în privire”.
Naratorul o caracterizează evidențiind faptul că femeia avea o înfățișare
„încruntantă și dușmănoasă” ; „era plină de gânduri, de patimă și de durere”. De
asemenea este descrisă în mod direct și de către alte personaje. Acestea o descriu
ca fiind de pe altă lume „Femeia asta trebie să fie de pe altă lume; cele de la noi sînt
mai prietenoase; taie cu vorba nu cu baltagul” sau ca o femeie misterioasă și care
cunoaște foarte bine comportamentul oamenilor „ea era deasupra tuturor, avea
într-ânsa o privire ș-o taină pe care Lipan nu era în stare să o dezlege”. Unii bărbați
erau atrași de istețimea și misterul acesteia „dacă n-aș fi ovrei și însurat și
munteanca asta n-ar avea soț, într-o săptămână aș face o nuntă”. Totodată,
protagonista se autocaracterizează ca fiind o fire deșteaptă, iscusită și vicleană „eu
te cetesc pe tine, măcar că nu știu carte” în ciuda faptului că nu a avut parte de o
educație superioară. Afirmă ideea că Nechifor, Minodora și Gheorghiță sunt unica ei
familie „eu frați n-am avut, surorile mele au rămas departe încolo după alți munți și
nu mai am răspuns cu ei”.
Din îmbrăcăminte putem deduce că este o femeie tradițională, tipică mediului
din care face parte: „Nevasta se ridică în picioare, își pături pe ea catrințe și-și
stânse sub sâni birneața”.
Munteanca este o femeie hotărâtă, curajoasă, lucidă, care face cu chibzuință
pregătiri de călătorie; ține post negru, se roagă la icoana făcătoare de minuni de la
mânăstirea Bistrița, vinde produse ca să aibă bani de cheltuială, dar străinilor le
spune că merge în căutarea unor datornici. Pe drum își ia o pușcă, pe care nu ezită
să o folosească, iar lui Gheorghiță îi dă un baltag sfințit. Din dragoste pentru soțul
ei, ca și din dorința de al înmormânta creștinește, pornește hotărâtă în căutarea lui:
„era dragostea ei de douăzeci și mai bine de ani. Așa-i fusese drag în tinereță Lipan,
așa-i era drag și acuma, când aveau copii mari cât dânșii”. Datorită inteligenței
native și stăpânirii de sine, Vitoria reușeșete să reconstituie drumul parcurs de
Lipan, să afle adevărul și să demaște ucigașii în fața autorităților. Aparținând lumii
arhaice, patriarhale, Vitoria transmite copiilor respectul pentru tradiții și este
refractară la noutățile civilizației: „În tren ești olog, mut și chior”, îi spune lui
Ghiorghiță. Ca mamă îi interzice Minodorei să se îndepărteze de tradiție „Își arăt eu
coc, valț și bluză...! Nici eu, nici bunică-ta, nici bunică-mea n-am știut de acestea –
și-n legea noastră trebuie să trăiești și tu!” și contribuie la maturizarea lui
Ghiorghiță prin călătorie. Domină celelalte personaje prin voința puternică
exprimată prin vorbe: „N-am să am hodină cum n-are pârâul Tarcăului pân’ ce l-oi
găsi pe Nechifor Lipan.
Numele protagonistei are semnificații simbolice, și desemnează victoria binelui
asupra răului: Vitoria, asemenător cu „victoria”.
În concluzie, personajul pricipal Vitoria Lipan este o femeie voluntară,
inteligentă, hotărâtă, curajoasă; calități care s-au remarcat pe parcursul călătoriei în
căutarea adevărului.