Baltagul

de Mihail Sadoveanu
~ 1930 ~
Relatia dintre două personaje
Opera „Baltagul” de Mihail Sadoveanu, publicată în 1930, este un roman interbelic,
despre autor
obiectiv, realist – mitic și tradițional. Structura polimorfă este dată de „amestecul de roman
și operă
realist și narațiune arhetipală grefată pe un scenariu polițist” (Carmen Mușat).
Este un roman prin amploarea acțiunii, desfășurată pe mai multe planuri narative, cu un
conflict complex, personaje numeroase și prin realizarea unei imagini complexe asupra vieții.
Aparține curentului realist, curent literar, apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în
Franța.
Romanul
specie este realizat pe două coordonate fundamentale: aspectul realist (monografia
lumii pastorale, reperele spațiale, tipologia personajelor, tehnica detaliului semnificativ) și
aspectul mitic (gesturile rituale ale Vitoriei, tradițiile pastorale, motivul comuniunii om – natură
și mitul marii treceri).
Tema rurală a romanului tradițional este dublată de tema călătoriei inițiatice și justițiare.
Romanul tema „Baltagul” prezintă monografia satului moldovenesc de la munte, lumea arhaică a
păstorilor și are în prim-plan căutarea și pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan.
Însoțită de Gheorghiță, Vitoria reconstituie drumul parcurs de bărbatul său, pentru descoperirea
adevărului și înfăptuirea dreptății.
Personajul principal este Vitoria Lipan, femeie voluntară, munteancă, soție de cioban și
Vitoria
mamă autoritară. Femeie puternică, Vitoria pornește cu hotărâre să-și găsească soțul, să facă 1a.
dreptate și să-l înmormânteze creștinește. Conservatoare, ea respectă obiceiurile, tradițiile
satului patriarhal și respinge noutățile aduse de copii.
Reprezentativă pentru tipul femeii voluntare, Vitoria este „un exponent al speței” (G.
Călinescu) în raport cu lumea arhaică, dar și o individualitate, prin însușirile sale: spiritul de
răzbunare și perspicacitatea unui detectiv. Criticul G. Călinescu afirmă că „Vitoria e un Hamlet
feminin”, pentru că pune la cale demascarea ucigașilor la parastas, prin reconstituirea scenei
morții lui Nechifor Lipan în fața sătenilor.
Gheorghiță
Personajul secundar, Gheorghiță, fiul Vitoriei și al lui Nechifor, reprezintă generația
tânără, cu preocupările vârstei și deschiderea spre noutățile civilizației. El trebuie să ia în
familie locul tatălui dispărut. La început Gheorghiță este prezentat ca un adolescent interesat în 1b.
special de întâlnirile cu cei de vârsta lui, dar Nechifor are încredere în el și îl trimite cu oile la
iernat, la apa Jijiei, unde ar fi trebuit să se întâlnească înainte de sărbători.
Romanul poate fi considerat inițiatic (Bildungsroman) deoarece prezintă drumul spre
Bildungsroman
maturizare străbătut de Gheorghiță, al cărui inițiator este Vitoria. Dispariția tatălui îl obligă pe
tânăr să se maturizeze, iar pe Vitoria să-l însoțească în călătorie, pentru a suplini lipsa de
experiență a băiatului și pentru a asigura izbânda în găsirea lui Nechifor. În satul tradițional,
doar bărbatul putea ieși din limitele satului pentru oierit sau pentru negoț. Din dragoste pentru
soțul său, dar și din dorința de a-l înmormânta creștinește, Vitoria are curajul de a depăși hotarul
satului, motiv pentru care criticul Nicolae Manolescu o numește „o femeie în țara bărbaților”.
Munteanca este o femeie hotărâtă, curajoasă, care face cu chibzuință pregătiri de călătorie.
Pe drum își ia o pușcă, pe care nu ezită să o folosească, iar lui Gheorghiță îi dă un baltag sfințit.
Aparținând lumii arhaice, patriarhale, Vitoria transmite copiilor respectul pentru tradiții și
este refractară la noutățile civilizației: „În tren ești olog, mut și chior”, îi spune lui Gheorghiță,
care-i propunea să ia un mijloc de transport până la Dorna.
Mama îl obligă pe flăcău să-și asume responsabilitățile unui bărbat și s-o însoțească în
căutarea lui Nechifor: „Înțelege că jucăriile au stat. De-acu trebuie să te arăți bărbat. Eu n-am
 alt sprijin și am nevoie de brațul tău”. Deși fiul este copilul preferat și poartă numele secret al
tatălui, amintindu-i de dragostea pe care i-a purtat-o soțului în tinerețe, pe drum devine aspră cu
el, care constată că mamei „i-au crescut țepi de aricioaică”.
Secvența coborârii în râpă reprezintă o primă scenă semnificativă pentru maturizarea
secvențe
tânărului și pentru evoluția relației dintre cele două personaje. Când, ajutați de câinele Lupu,
semnificative 2a.
mama și fiul găsesc locul unde fusese prăvălit Nechifor de ucigași, între Suha și Sabasa, la
ordinul repetat al mamei: „Coboară-te în râpă îți spun!”, Gheorghiță găsește rămășițele tatălui.
Vitoria pleacă să anunțe autoritățile și să pregătească toate cele necesare înmormântării și îl lasă
pe flăcău să vegheze lumânarea aprinsă lângă trupul neînsuflețit al lui Nechifor. Inițierea
presupune o probă a curajului bărbătesc, iar coborârea în râpă amintește de mitul coborârii în
Infern. Gheorghiță nu s-a maturizat pe deplin și de aceea caută să se îndepărteze de locul
încremenit unde se aflau rămășițele pământești ale tatălui său.
A doua secvență semnificativă este parastasul lui Lipan, când Vitoria reconstituie scena
morții soțului ei și o povestește în fața sătenilor. Îi cere baltagul lui Calistrat Bogza și îl acuză
indirect: „Gheorghiță – vorbi cu mirare femeia – mi se pare că pe baltag e scris sânge și 2b.
acesta-i omul care a lovit pe tatu-tău”. Bogza își pierde cumpătul, se repede la flăcău ca să-și ia
arma și este lovit cu propriul baltag. Astfel tânărul răzbună moartea tatălui său și restabilește
dreptatea. Inițierea flăcăului este desăvârșită; el este acum pregătit să-și asume rolul de cap al
familiei, în locul lui Nechifor.
compoziție
Romanul este structurat în șaisprezece capitole, cu acțiune desfășurată cronologic, ce
urmăresc momentele subiectului. În raport cu tema călătoriei, capitolele pot fi grupate în trei 3a.
părți: constatarea absenței și pregătirile de drum; căutarea soțului dispărut; găsirea celui căutat,
înmormântarea și pedepsirea făptașilor.
Principalul conflict al romanului este cel dintre Vitoria Lipan și cei doi ucigași ai soțului
ei, Calistrat Bogza și Ilie Cuțui. 3b.
conflicte
Vitoria trăiește la începutul romanului un puternic conflict interior cauzat de dispariția lui
Nichifor Lipan, „dragostea ei de douăzeci și mai bine de ani”. Ea pornește la drum hotărâtă să-
și găsească soțul, să facă dreptate și să-l înmormânteze creștinește. Este ajutată de Gheorghiță,
pe care călătoria îl maturizează.
Este prezent un conflict între tradiție și inovație, între lumea arhaică, pastorală și
modernitatea care începe să pătrundă în satul muntenilor. Vitoria este un spirit conservator, în
timp ce tinerii receptivi la noutățile civilizației, Minodora și Gheorghiță, sunt readuși de mama
autoritară la rolurile impuse prin tradiție.
Portretul fizic al Vitoriei este realizat in mod direct de narator încă de la începutul 3c.
romanului. Deși– nu mai era tânără, femeia își păstrase frumusețea de odinioară: „Ochii ei
caracterizare
Vitoria
căprii, în care parcă se răsfrângea lumina castanie a părului, erau duși departe”. Vitoria este
caracterizată în mod direct și de Gheorghiță, care crede că: „Mama asta trebuie să fie
fermecătoare; cunoaște gândul omului...”
Naratorul îl caracterizează, de asemenea, în mod direct pe Gheorghiță, evidențiindu-i
fizionomia, vestimentația, dar și asemănarea cu Vitoria: „Gheorghiță era un flăcău sprâncenat
ș-avea ochii ei [...] Întorcea un zâmbet frumos ca de fată și abia începea să-i înfiereze
mustăcioara”.
Trăsăturile morale se desprind din caracterizarea indirectă prin fapte. Astfel, Vitoria este
prezentată drept o femeie chibzuită, fiindcă, înainte de a pleca la drum în căutarea lui Nechifor,
lasă gospodăria în grija argatului Mitrea, vinde o parte din agoniseală ca să facă rost de bani
pentru călătorie, o trimite pe Minodora la mănăstirea Văratec și hotărăște să-l ia pe Gheorghiță
cu ea, comandându-i un baltag nou pe care îl sfințește.
Credincioasă, dar și superstițioasă, femeia cere sfatul preotului din sat, apoi vrăjitoarei în
privința dispariției lui Nechifor. Visele premonitorii o determină să creadă că i s-a întâmplat
ceva rău soțului și să plece în căutarea lui. Pentru a izbândi, ține post negru douăsprezece
săptămâni și se roagă la icoana Sfintei Ana de la mănăstirea Bistrița.
Vorbele femeii exprimă voința de a-și căuta soțul: „N-am să mai am hodină cum n-are
pârâul Tarcăului pân’ce l-oi găsi pe Nechifor Lipan” sau experiența de viață „Toate pe lumea
asta arată ceva”. Femeie simplă, nu știe carte, dar are inteligență nativă. Își cunoaște fiul: „Eu
te cetesc pe tine măcar că nu știu carte” și îl ironizează: „Dragul mamei cărturar, se vede că
mintea ta e-n cărți și slove. Mai bine ar fi să fie la tine în cap”.
Pe parcursul călătoriei, fiul învață prin observarea comportamentului mamei în anumite
situații. Monologul interior redă gândurile lui: „Femeile sunt mai viclene [...] ele-s mai iscusite
la vorbă; iar bărbații îs mai proști, însă mai tari de vârtute”.
Numele
nume protagoniștilor au semnificații simbolice, desemnând victoria binelui asupra
răului: Vitoria este asemănător cu „victoria”, Gheorghe (numele de botez al tatălui) și
Gheorghiță (numele fiului) amintesc de Sfântul Gheorghe, învingătorul balaurului, iar Nechifor
înseamnă „purtător de victorie”.
Narațiunea se face la persoana a III-a, iar naratorul omniprezent și omniscient reconstituie
lumea satului de munteni și acțiunile Vitoriei în mod obiectiv, prin tehnica detaliului și
observație. Deși naratorul omniscient este unic, la parastasul soțului, Vitoria preia rolul
naratorului.
Cuvântul
titlu din titlu „baltagul”, înseamnă topor cu două tăișuri, un obiect simbolic,
ambivalent: armă a crimei și instrument al dreptății; baltagul ucigașului îndeplinește cele două 3d.
funcții. Baltagul sfințit al tânărului Gheorghiță se păstrează neatins de sângele ucigașilor.
concluzie
Așadar, raportul inițiator-inițiat este înfățișat în acest roman al familiei prin relația dintre
mamă și fiu, cu prilejul călătoriei în căutarea osemintelor tatălui dispărut. Inteligența Vitoriei și
curajul lui Gheorghiță asigură restabilirea adevărului și pedepsirea ucigașilor.

Baltagul
de Mihail Sadoveanu
~ 1930 ~
 Caracterizarea personajului principal
Tot de la eseul anterior; mai puțin Gheorghiță – prezentare statut social, moral, psihologic
+ caracterizare

În plus:
Vitoria respectă obiceiurile de cumetrie și de nuntă și veghează la îndeplinirea rânduielilor
din ritualul înmormântării: priveghiul, drumul la cimitir, bocitul, slujba religioasă, pomana,
secvențe 2a.
praznicul. O scenă impresionantă este înmormântarea. Țipătul de dinaintea coborârii
semnificative
coșciugului și gesturile ei concentrează iubirea și durerea produsă de pierderea soțului: „Cu așa
glas a strigat, încât prin toți cei din față a trecut un cutremur. S-a dărâmat în genunchi, și-a
rezemat fruntea de marginea sicriului”.
Vitoria – inițiatoare + coborârea în râpă

Cea mai importantă secvență din roman este parastasul lui Nechifor Lipan. Inteligentă și
calculată, Vitoria reconstituie crima pe baza propriilor deducții și o povestește veridic celor 2b.
prezenți, ceea ce-i determină pe criminali să-și recunoască vina în fața satului și a
autorităților. ...

Personajul principal, Vitoria Lipan, este realizat prin tehnica basoreliefului și

individualizat prin caracterizare directă și indirectă (prin fapte, vorbe, atitudini, gesturi, relații
cucaracterizare
alte personaje, nume).
Portretul fizic relevă frumusețea personajului prin tehnica detaliului semnificativ: „Nu
mai era tânără, dar avea o frumusețe neobișnuită în privire”.
Portretul moral este complex. Prin caracterizare directă, fiul își arată uimirea în fața
inteligenței mamei: „Mama asta trebuie să fie fermecătoare: cunoaște gândul omului...”.
Domină celelalte personaje prin voința puternică exprimată prin vorbe ... Dragostea pentru
Nechifor și durerea absenței lui sunt redate în laitmotivul rostit de femeie pe drum ca un bocet,
când întreabă de bărbatul ei: „Mie să-mi spuneți numai cine a văzut un om de la noi călare pe-
un cal negru [...].”

concluzie
Pentru calitățile ei remarcabile – inteligență, hotărâre, curaj, dovedite pe parcursul
călătoriei în căutarea adevărului, femeia voluntară Vitoria Lipan a fost supranumită de criticul
Nicolae Manolescu „o femeie în țara bărbaților”.