Particularităţile unei opere care aparţine lui Mihail Sadoveanu, Baltagul

Evidenţierea unor trăsături specifice care fac posibilă încadrarea textului în categoria romanului obiectiv
Opera ,,Baltagul’’ de Mihail Sadoveanu a apărut în anul 1930, este un roman interbelic, obiectiv, realist-mitic şi tradiţional.
Structura polimorfă este dată de ,,amestecul de roman realist și narațiune arhetipală grefată pe un scenariu polițist’’(Carmen
Mușat, Romanul românesc interbelic)
Romanul este specia genului epic, în proză, de mari dimensiuni, cu o acţiune complexă, desfăşurată pe mai multe planuri, în
timp şi în spaţiu precizate, antrenând un număr mare de personaje puternic individualizate. Prin multitudinea aspectelor
înfăţişate, romanul oferă o imagine amplă asupra vieţii.
Romanul este realizat pe două coordonate fundamentale: aspectul realist (monografia lumii pastorale, reperele spațiale,
tipologia personajelor, tehnica detaliului semnificativ) și aspectul mitic (gesturile rituale ale Vitoriei, traditițiile pastorale,
motivul comuniunii om-natură și mitul marii treceri).
O caracteristică a romanului realist o constituie veridicitatea, care este asigurată de toponimele din zona Dornelor și a
Bistriței, pe drumul parcurs de Vitoria împreună cu Gheorghiță, pe urmele lui Nechifor: Bicaz, Călugăreni, Borca, Vatra
Dornei. Se poate vorbi despre o scriere ficțională cu valențe mitice, în care Sadoveanu imaginează satul Lipanilor, Măgura
Tarcăului, și utilizează toponime simbolice (satul Doi Meri, râul Neagra).
Timpul derulării acțiunii este vag precizat, prin reperele temporale din calendarul religios al satului tradițional: ,,aproape de
Sf. Andrei’’, ,,în Postul Mare’’, ,,10 Martie’’. Perioada istorică poate fi dedusă ca fiind începutul secolului al XX-lea, din
menționarea trenului și a telefonului în zona Moldovei.
,,Baltagul” este un roman al transhumanței, având în vedere faptul că se bazează pe urcatul și pe coborâtul oilor. Oamenii își
sincronizează viața după mersul bărbatului cu oile între munți, în timp ce femeia rămâne acasă, având grijă de gospodărie și
de copii, dar si de produsele rezultate de la animale.
,,Baltagul” este un roman social, deoarece se realizează o frescă socială prin ilustrarea categoriilor sociale în evoluție.
Oamenii (sătenii) își organizează viața la sat.
De asemenea, opera este un roman mitic, deoarece apar elemente legendare cum ar fi vrăjitoria, magia sau farmecele, dar
care nu se adeveresc, ele stând la baza genezei operei sau la subiectul acesteia. Caracterul mitic, tradi țional este dat de
legăturile romanului cu folclorul românesc, de pildă inspirația din balada populară ,,Miorița’’, sugerată chiar de scriitor prin
mottoul ,,Stăpâne,stăpâne,/Mai chiamă ș-un câne...’’.
Tema textului şi două secvenţe sugestive
Tema rurală a romanului tradiţional este dublată de tema călătoriei iniţiatice şi justiţiare. Romanul prezintă monografia
satului moldovenesc de la munte, lumea arhaică a păstorilor și are în prim-plan căutarea și pedepsirea celor care l-au ucis pe
Nechifor Lipan. Însoțiță de Gheorghiță, Vitoria reconstituie drumul parcurs de bărbatul său, pentru descoperirea adevărului
și realizarea dreptății.
O primă secvenţă o constituie coborârea în râpă reprezintă o scenă semnificativă pentru maturizarea tânărului și pentru
evoluția relației dintre cele două personaje. Când, ajutați de câinele Lupu, mama și fiul găsesc locul unde fusese prăvălit
Nechifor de ucigași, între Suha și Sabasa, în dreptul Crucii Talienilor. La ordinul repetat al mamei: ,,Coboar ă-te în râpă îți
spun!’’. Gheorghiță găsește rămășițele tatălui, iar Vitoria pleacă să anunțe autoritățile și să pregătească toate cele necesare
înmormântării și îl lasă pe flăcău să vegheze lumânarea aprinsă lângă trupul neînsuflețit al lui Nechifor. Inițierea presupune
o probă a curajului bărbătesc. Gheorghiță nu s-a maturizat pe deplin și, de aceea, caută să se îndepărteze de locul
încremenit unde se aflau rămășițele pământești ale tatălui său.
Nu în ultimul rând, parastasul lui Lipan este o scenă simbolică, întrucât Vitoria reconstituie scena morții soțului ei și o
povestește în fața sătenilor. Îi cere baltagul lui Calistrat Bogza și îl acuză indirect: ,,Gheorghiță-vorbi cu mirare femeia-mi
se pare că pe baltag e scris sânge și acesta-i omul care a lovit pe tatu-tău.’’ Bogza își pierde cumpătul, se repede la flăcău ca
să-și ia arma și este lovit cu propriul baltag. Astfel, tânărul răzbună moartea tatălui său și restabilește dreptatea. Inițierea
flăcăului este desăvârșită: el este acum pregătit să-și asume rolul de cap al familiei, în locul lui Nechifor.
Evidenţierea elementelor de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului narativ studiat
Un prim element de structură îl constituie titlul, care are valoarea simbolică: în sensul său propriu, baltagul este un topor cu
două tăişuri, iar în sensul său figurat este arma crimei şi instrumentul actului justiţiar, reparator. Baltagul tânărului
Gheorghiță se păstrează neatins de sângele ucigaşilor.
Perspectiva narativă este obiectivă, iar naraţiunea se realizează la persoana a III-a, de către un narator omniscient, obiectiv.
Deşi naratorul este omniscient, el este unic la parastasul soţului, Vitoria preia rolul naratorului, deoarece inteligentă şi
calculată, ea reconstituie crima şi îi determină pe Calistrat Bogza şi pe Ilie Cuțui să-şi recunoască vina.
Principalul conflict al romanului este cel dintre Vitoria și cei doi ucigași ai soțului ei, Calistrat Bogza și Ilie Cuțui. Vitoria
reconstituie drumul parcurs de Lipan, află adevărul și îi demască pe ucigași în fața autorităților. Este ajutată de Gheorghiță,
pe care călătoria îl maturizează. Vitoria trăiește și un puternic conflict interior cauzat de dispariția lui Nechifor
Lipan, ,,dragostea ei de douăzeci și mai bine de ani’’. Ea pornește la drum hotărâtă să-și găsească soțul, să facă dreptate și
să-l înmormânteze creștinește. Este prezent, de asemenea, un conflict între tradiție și inovație, între lumea arhaică, pastorală
și modernitatea care începe să pătrundă în satul muntenilor, Vitoria este un spirit conservator, în timp ce tinerii receptivi la
noutățile civilizației. Minodora și Gheorghiță sunt readuși de mama autoritară la rolurile impuse prin tradiție.
Romanul este structurat în şaisprezece capitole, cu o acţiune desfăşurată cronologic, urmărind momentele subiectului. În
raport cu tema călătoriei, capitolele pot fi grupate în trei părţi: I. constatarea absenţei şi pregătirile de drum; II. căutarea
soţului dispărut; III. găsirea celui căutat, înmormântarea şi pedepsirea făptaşilor.
Prima parte ( capitolele I-VI) cuprinde frământările Vitoriei în aşteptarea soţului şi pregătirile de drum. Vitoria ţine post
negru douăspreze vineri, se închină la icoana Sf. Ana de la mănăstirea Bistriţa, anunţă autorităţile dispariția soţului, vinde
unele lucruri pentru a face rost de bani de drum, pe Minodora o lasă la mănăstirea Văratec, iar lui Gheorghiță îi
încredinţează un baltag sfinţit.
Partea a doua (capitolele al VII-lea, al XIII-lea) conţine desfăşurarea acţiunii şi prezintă drumul Vitoriei şi al fiului ei,
Gheorghiță. Pune întrebări din han în han, din localitate în localitate şi află că între Suha şi Sabasa s-a petrecut omorul, la
Borca dă peste un botez, iar la Cruci peste o nuntă, a căror ordine sugerează Vitoriei înmormântarea din final. Cu ajutorul
câinelui Lupu, munteanca descoperă rămăşiţele lui Lipan.
Partea a III-a (capitolele al XIV-lea, al XVI-lea) prezintă sfârşitul drumului : ancheta poliţiei, înmormântarea, parastasul lui
Nechifor Lipan şi pedepsirea ucigaşilor. Coborârea în râpă şi veghea nocturnă a mortului sunt probe de maturizare pentru
Gheorghită, încheiată cu înfăptuirea actului de dreptate la parastas. Punctul culminant este scena de la parastas, în care
Vitoria povesteşte cu fidelitate scena crimei, surprinzându-i şi pe ucigaşii Ilie Cuțui şi Calistrat Bogza. Primul îşi recunoaşte
vina, însă al doilea devine agresiv. Este lovit de Gheorghiță cu baltagul tatălui său şi este sfâşiat de câinele Lupu, făcându-
se astfel dreptate. În deznodământ, ucigaşul Bogza îi cere iertare Vitoriei şi-şi recunoaşte fapta.
Relaţia incipit- final. Incipitul romanului este o legendă despre ocupaţiile şi modul de viaţă al păstorilor şi al altor neamuri,
pe care o spunea Nechifor la ,,cumătrii şi nunți’’. Legenda este rememorată de Vitoria în absenţa soţului ei şi anticipează
destinul acestuia, având rol de prolog. Finalul (epilogul) cuprinde planurile de viitor ale Vitoriei în leg ătură cu familia ei,
rostite după încheierea deznodământului.
Personajele romanului înfăţişează tipologii umane, reprezentative pentru lumea satului de la munte, la începutul secolului al
XX-lea. Vitoria Lipan este personajul principal, femeia voluntară, hotărâtă să facă dreptate şi aparţine lumii arhaice,
patriarhale. Gheorghiță este fiul Vitoriei şi al lui Nechifor, reprezintă generaţia tânără, care trebuie să ia locul tatălui
dispărut. Nechifor este personajul absent, el simbolizează destinul muritor al oamenilor. Personaje episodice: moş Pricop,
părintele Dănilă, Minodora şi baba Maranda, dar şi personajul colectiv, muntenii, care este portretizat încă de la început în
legenda pe care obişnuia să o spună Lipan la cumetrii, dar şi pe la nunţi.
Concluzia
Romanul ,,Baltagul’’, rămâne inedit prin tema ancestrală a păstrării tradiţiilor şi a setei de a face dreptate, dar şi prin
viziunea realistă asupra lumii, reuşeşte să păstreze anumite simboluri, tradiţii şi să reliefeze faptul că ţinerii pot fi receptivi
la noutăţile civilizaţiei; iar ,,baltagul’’ poate fi asociat cu arma crimei, obiectul justi ţiar, menit să păstreze dreptatea şi
cinstea. Manolescu afirmă că ,,Baltagul este un roman realist în sensul cel mai propriu’’ şi alege ca pretext situaţia din
balada ,,Miorița’’.