BALTAGUL

(tema și viziunea)
de Mihail Sadoveanu

Mihail Sadoveanu este unul dintre cei mai importanți scriitori ai începutului secolului
al XX-lea. A scris nuvele, povestiri, romane, fiind cunoscut pentru romanele sale istorice și de
aventuri, dar și pentru creațiile sale despre natură și lumea țărănească din Moldova.
Romanul „Baltagul”, publicat în anul 1930 și asociat cu maturitatea artistică a lui
Sadoveanu, este o operă cu o structură complexă, fiind totodată realist, mitic, al inițierii, al
familiei sau cu intrigă polițistă.
„Baltagul” prezintă monografia satului moldovenesc de la munte, lumea arhaică a
păstorilor, având în prim-plan căutarea și pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan.
Tema operei este reprezentată de călătoria pentru descoperirea adevărului. Vitoria
reconstituie drumul parcurs de bărbatul său pentru a afla adevărul și pentru a face dreptate.
Călătoria se transformă într-un veritabil drum inițiatic pentru Gheorghiță, fiul Vitoriei, care o
însoțește.
La această temă se adaugă și altele: viața pastorală, legătura om-natură, mitul, familia,
iubirea, moartea.
Titlul este simbolic, întrucât baltagul are o dublă semnificație. Acesta este un topor cu
două tăișuri, reprezentând atât unealta cu care este omorât Nechifor Lipan, cât și instrumentul
cu care se înfăptuiește actul justițiar.
Narațiunea se face la persoana a III-a, iar naratorul omniscient reconstituie în
mod obiectiv lumea satului de la munte și acțiunile Vitoriei, folosind tehnica detaliului și a
observației. Secvențele narative sunt legate prin înlănțuire și alternanță.
Modul de expunere predominant este narațiunea, iar pasajele descriptive prezintă
aspecte ale cadrului spațial sau elemente de portret fizic (al Vitoriei, al lui Gheorghiță, al
muntenilor). Secvențele dialogate conferă textului verosimilitate și dramatizează trăirile
muntencei, la fel ca monologul interior, fiind și o modalitate de caracterizare a personajelor.
Timpul acțiunii este vag precizat, prin repere de natură religioasă, („aproape de Sf.
Andrei”, „în Postul Mare”), iar cadrul spațial prezintă atât zona de munte (Măgura Tarcăului,
zona Dornelor și a Bistriței), dar și pe cea de câmpie.
În ceea ce privește structura, romanul este alcătuit din șaisprezece capitole, acțiunea
desfășurându-se în mod cronologic.
Incipitul romanului este constituit de povestea pe care Nechifor Lipan o spunea la
„cumătrii și nunți”. Acesta pare a avea rolul de a continua textul biblic al Genezei și de a
dezvălui întâmplările care au urmat de la crearea lumii: „Domnul Dumnezeu, după ce a
alcătuit lumea, a pus rânduială și semn fiecărui neam”. Muntenii, rătăcind prin munți „cu oile
și cu asinii”, s-au înfățișat cu întârziere și, nemaiavând alte daruri, Dumnezeu le-a dat „o
inimă ușoară” pentru a se putea bucura cu ce au.
Finalul prezintă depășirea unei etape în care predomină moartea și reluarea unei
existențe obișnuite. Misiunea Vitoriei a fost împlinită, actul justițiar a fost înfăptuit, ritualul
trecerii în viața de dincolo, realizat, astfel că viața Lipanilor poate fi reluată, numai că, de
acum înainte, Gheorghiță va fi capul familiei. Finalul se află în raport de simetrie cu
incipitul, prin destinul Vitoriei – exponent al oamenilor de la munte.
Prima parte cuprinde capitolele I-VI și prezintă frământările Vitoriei în așteptarea
soțului, dar și pregătirile acesteia de drum; include expozițiunea și intriga.
În expozițiune se prezintă satul Măgura Tarcăului și este schițat portretul fizic al
protagonistei, care este surprinsă torcând pe prispă și gândindu-se la întârzierea soțului său
plecat la Dorna să cumpere oi.
Intriga cuprinde frământările femeii, dar și acțiunile întreprinse înainte de plecarea în
căutarea lui Nechifor. Astfel, Vitoria merge la vrăjitoarea Maranda, la preotul Dănilă și ține
post negru douăsprezece vineri la rând. Pleacă apoi în căutarea soțului, după ce anunță
autoritățile, pe Minodora o duce la mănăstire, pe Gheorghiță îl ia în călătorie și îi comandă un
baltag.
Partea a doua a romanului o constituie capitolele VII-XIII, reprezentând
desfășurarea acțiunii, și relevă drumul parcurs de Vitoria și de fiul ei Gheorghiță. Cei doi se
îndreaptă spre Dorna, trecând prin Bicaz și Călugăreni, iar la Fărcașa se întâlnesc cu
subprefectul. La Borca participă la un botez, trec prin Broșteni, iar la Cruci întâlnesc o nuntă.
Vitoria se amestecă în mulțime, întrebând dacă Lipan a trecut pe acolo. Ajung apoi la Vatra
Dornei, unde află că Nechifor cumpărase trei sute de oi, dintre care vânduse o sută de oi unor
necunoscuți și a plecat spre Neagra însoțit de cei doi. Prezența celor trei ciobani se remarcase
apoi în Broșteni, Borca și Sabasa, însă în Suha, satul următor, ajunseseră numai doi. Aceștia
erau Calistrat Bogza și Ilie Cuțui, iar femeia își dă seama că Nechifor a fost ucis de însoțitorii
săi. Îl găsește pe Lupu, câinele lui Lipan, în curtea unui localnic și, cu ajutorul acestuia,
descoperă osemintele soțului său într-o prăpastie.
Partea a treia cuprinde capitolele XIV-XVI, ce prezintă sfârșitul drumului: ancheta
poliției, înmormântarea, parastasul lui Nechifor și pedepsirea vinovaților.
Punctul culminant este reprezentat de momentul în care Vitoria reconstituie cu
fidelitate scena crimei, surprinzându-i pe ucigașii lui Nechifor, Ilie Cuțui și Calistrat Bogza.
Primul își recunoaște vina și este arestat, însă al doilea devine agresiv. Este lovit de
Gheorghiță cu baltagul lui Nechifor pe care Vitoria spune că era „scris sânge” și sfâșiat de
câinele Lupu, făcându-se astfel dreptate.
Deznodământul îl surprinde pe Bogza cerându-i iertare „femeii mortului” și
recunoscându-și fapta.
În finalul romanului, Gheorghiță dovedește că este suficient de matur pentru a-și
asuma în familie rolul tatălui său, în vreme ce Vitoria, având acum sprijinul flăcăului, își va
continua viața obișnuită.
Stilul sadovenian este inconfundabil și original. Autorul îmbină cu măiestrie
elementele lexicale utilizate pentru reflectarea atmosferei rustice ancestrale, arhaismele și
regionalismele, folosirea acestora conferind textului oralitate.
În concluzie, Mihail Sadoveanu aduce în prim-plan condiția femeii de la munte, fire
credincioasă și justițiară, ce respectă cu sfințenia datinile străvechi. Prin viziunea realist-
mitică despre lume și prin tematica operei, autorul susține apărarea virtuților, a tradițiilor și a
obiceiurilor poporului român.