Context

Opera,,Baltagul" de Mihail Sadoveanu publicată în 1930, este un roman interbelic, obiectiv, realist-mitic şi tradiţional.
Structura polimorfă este dată de,,amestecul de roman realist şi narațiune arhetipală grefată pe un scenariu polițist"

(Carmen Muşat, Romanul românesc interbelic).

1. Evidenţierea a două trăsături ale textului narativ, ilustrative pen- tru tematică, perioadă sau curent literar, prezente în textul
studiat Romanul este realizat pe două coordonate fundamentale: aspectul realist (monografia lumii pastorale, reperele
spațiale, tipologia personajelor, tehnica detaliului semnificativ) și aspectul mitic (gesturile rituale ale Vitoriei, tradițiile
pastorale, motivul comuniunii om-natură şi mitul marii treceri).

1a. De exemplu, caracteristică a romanului realist, veridicitatea este asigurată de toponimele din zona Dornelor şi a Bistriței,
pe drumul parcurs de Vitoria împreună cu Gheorghiță, pe urmele lui Nechifor: Bicaz, Călugăreni, Borca, Vatra Dornei..
Vorbim însă de o scriere ficțională cu valențe mitice, în care romancierul imaginează satul Lipanilor, Măgura Tarcăului, și
utilizează toponime simbolice (satul Doi Meri, râul Neagra).

Timpul derulării acțiunii este vag precizat, prin repere temporale din calendarul religios al satului tradițional:,,aproape de Sf.
Andrei", în Postul Mare",,,10 Martie". Perioada istorică poate fi dedusă ca fiind începutul secolului al XX-lea, din menționarea
trenului și a telefonului în zona Moldovei. Dar poate fi perceput în roman și un timp mitic, cel al faptelor exemplare.

1b. De asemenea, caracterul mitic, tradițional este dat de legăturile romanului cu folclorul românesc, de pildă inspirația din
balada populară,,Miorița", sugerată chiar de scriitor prin mottoul,,Stăpâne, stăpâne,/Mai cheamă ș-un câne...". Totuşi, acesta
constituie un aspect controversat în receptarea critică, susținut de criticii interbelici (E. Lovinescu, G. Călinescu) şi contestat
de exegeza postbelică (Al. Paleologu).

Arhitectura complexă, conferită de polimorfismul structurii (sesizat de criticul Paul Georgescu în studiul,,Polivalența
necesară") şi de prezența mai multor teme şi motive, a ocazionat, de-a lungul vremii, diferite interpretări ale romanului, unele
chiar contradictorii: reconstituire a,,Mioriței" (E. Lovinescu), roman antropologic şi polițist (G. Călinescu), roman mitic-
baladesc şi realist etnografic (Perpessicius), roman demitizant (Ion Negoițescu), roman realist- obiectiv (Nicolae Manolescu),
roman inițiatic, roman de dragoste şi o „anti- Mioriță" (Al. Paleologu).

2. Prezentarea subiectului textului narativ, prin raportare la temă

Roman al perioadei de maturitate, cuprinde marile teme sadoveniene se caici: viața pastorală, natura, călătoria, miturile,
iubirea, familia, arta povestirii, înţelepciunea. Tema rurală a romanului tradițional este dublată de tema călătoriei dovenesc de
la munte, lumea arhaică a păstorilor, și are în prim-plan căutarea inițiatice şi justițiare. Romanul ,,Baltagul" prezintă
monografia satului mol- şi pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan. Insoțită de Gheorghiță, Vitoria reconstituie
drumul parcurs de bărbatul său, pentru descoperirea tema adevărului şi realizarea dreptății.

Două secvențe sunt relevante pentru temă: găsirea rămăşiţelor lui Nechifor tului în râpă şi demascarea ucigaşilor la
parastas.

Călătoria, căutarea adevărului constituie axul romanului și se asociază cu motivul labirintului. Parcurgerea drumului are
diferite semnificații. Vitoria reconstituie evenimentele care au condus la moartea bărbatului ei (intriga ceea ce devine o dublă
aventură: a cunoaşterii lumii şi a cunoaşterii polițistă), de sine. Pentru Gheorghiță, călătoria are rol educativ, de inițiere a
tânărului (Bildungsroman). Nechifor, personaj absent, prezentat indirect, aparține planului mitic. Când îşi caută soţul, Vitoria
parcurge simultan două lumi: spațiul real, concret şi comercial și o lume,,de semne și minuni", al căror sens ea ştie să-l
descifreze. Două secvențe relevante pentru călătoria justițiară şi de maturizare sunt coborârea în râpă (cap. XIV) şi
parastasul (cap. XVI) (vezi p. 194).

3. Analiza, la alegere, a două componente de structură şi de limbaj, semnificative pentru textul narativ studiat

3a. Romanul este structurat în șaisprezece capitole, cu acțiune desfăşurată acţi cronologic, ce urmăreşte momentele
subiectului. În raport cu tema călătoriei, capitolele pot fi grupate în trei părți: I. constatarea absenței și pregătirile de drum, II.
căutarea soțului dispărut, III. găsirea celui căutat, înmormântarea şi pedepsirea făptaşilor.
Prima parte (capitolele I - al VI-lea) cuprinde frământările Vitoriei în aşteptarea soțului și pregătirile de drum include
expozițiunea şi intriga.

Incipitul romanului este o legendă despre ocupațiile şi modul de viață al păstorilor şi al altor neamuri, pe care o spunea
Nechifor la,,cumătrii şi nunți". Legenda, cu rol de prolog, este rememorată de Vitoria în absența soțului ei și anticipează
destinul acestuia.

În expozițiune se prezintă satul Măgura Tarcăului şi schița portretului fizic al Vitoriei, care toarce pe prispǎ și se gândește la
întârzierea soțului său, plecat la Dorna să cumpere oi.

Intriga cuprinde frământările ei, dar şi acţiunile întreprinse înainte de plecarea în căutarea soțului: ține post negru
douăsprezece vineri, se închină la icoana Sfintei Ana de la mânăstirea Bistrița, anunță autorităților dispariția soțului, vinde
unele lucruri pentru a face rost de bani de drum, o lasă pe Minodora la Mănăstirea Văratec, îi încredințează un baltag sfințit
lui Gheorghiță.

Partea a doua (capitolele al VII-lea - al XIII-lea) conține desfăşurarea u căutarea lui Nechifor Lipan. Ei reconstituie traseul lui
Nechifor, pe parcur- acțiunii și prezintă drumul parcurs de Vitoria şi de fiul ei, Gheorghiță, în rea sul căruia fac o serie de
popasuri: la hanul lui Donea de la gura Bicazului, la crâşma domnului David de la Călugăreni, la moş Pricop şi baba Dochia
din Fărcaşa, la Vatra Dornei (la han şi la ,,canțelarie", unde află de actul de vânzare a oilor), apoi spre Păltiniș, Broşteni,
Borca, de unde drumul părăseşte apa Bistriței într-o țară cu totul necunoscută". De asemenea, participă la un botez la Borca
şi la o nuntă la Cruci. Ordinea acestor mari momente din viața omului sugerează Vitoriei înmormântarea din final.

Întrebând din sat în sat, ea își dă seama că soțul său a dispărut între Suha şi Sabasa. Cu ajutorul câinelui regăsit, Lupu,
munteanca descoperă rămăşiţele lui Lipan într-o râpă, în dreptul Crucii Talienilor.

Partea a treia (capitolele al XIV-lea - al XVI-lea) prezintă sfârşitul drumu- lui: ancheta poliției, înmormântarea, parastasul lui
Nechifor Lipan și pedepsirea ucigaşilor.

Coborârea în râpă şi veghea nocturnă a mortului sunt probe de maturizare pentru Gheorghiță; acest proces se încheie cu
înfăptuirea actului de dreptate la parastas.

Punctul culminant este scena de la parastas, în care Vitoria povesteşte cu fidelitate scena crimei, ceea ce îi surprinde pe
ucigaşii Ilie Cuțui și Calistrat Bogza. Primul îşi recunoaște vina, însă al doilea devine agresiv. Este lovit de Gheorghiță cu
baltagul lui Nechifor și sfâşiat de câinele Lupu, și, astfel, se face dreptate.

În deznodământ, ucigaşul Calistrat Bogza îi cere iertare Vitoriei și-și dă recunoaște fapta. Finalul (epilogul) cuprinde planurile
de viitor ale Vitoriei tul în legătură cu familia ei, rostite după încheierea deznodământului.

3b. Principalul conflict al romanului este cel dintre Vitoria Lipan şi cei doi ucigaşi ai soțului ei, Calistrat Bogza și Ilie Cuțui.
Vitoria reconstituie drumul parcurs de Lipan, află adevărul și îi demască pe ucigași în fața autorităților. Este ajutată de
Gheorghiță, pe care călătoria îl maturizează.

Vitoria trăiește, la începutul romanului, un puternic conflict interior cauzat de dispariția lui Nechifor Lipan,,,dragostea ei de
douăzeci şi mai bine de ani". Ea pornește la drum hotărâtă să-şi găsească soțul, să facă dreptate şi să-l înmormânteze
creştineşte.

Este prezent, de asemenea, un conflict între tradiție și inovație, între lumea arhaică, pastorală şi modernitatea care începe să
pătrundă în satul munteni- lor. Vitoria este un spirit conservator, în timp ce tinerii receptivi la noutățile civilizaţiei, Minodora şi
Gheorghiță, sunt readuși de mama autoritară la rolurile impuse prin tradiție.

3c. Personajele înfăţişează tipologii umane reprezentative pentru lumea satului de la munte, la începutul secolului al XX-lea.

Personajul principal este Vitoria Lipan, femeia voluntară, munteanca, soția de cioban, numită de Nicolae Manolescu o femeie
în țara bărbaților".. Vitoria este o femeie puternică, hotărâtă (,,N-am să mai am hodină cum n-are pârâul Tarcăului pân'ce l-oi
găsi pe Nechifor Lipan"), curajoasă, lucidă. Inteligența nativă şi stăpânirea de sine sunt evidențiate pe drum, dar mai ales la
parastas, când demască ucigaşii. Aparținând lumii arhaice, patriarhale, Vitoria transmite copiilor respectul pentru tradiții și
este refractară la noutățile civilizației:,,In tren eşti olog, mut si chior". Ca mamă, îi interzice Minodorei să se îndepărteze de
tradiție (,,Iti acestea şi-n legea noastră trebuie să trăieşti şi tu!") şi contribuie prin călătorie arat eu coc, valt şi bluză...! Nici eu,
nici bunică-ta, nici bunică-mea n-am ştiut de la maturizarea lui Gheorghiță. Respectă obiceiurile de cumetrie, de nuntă şi
tehnica de înmormântare.

Personajul complex este realizat prin tehnica basoreliefului şi individualizat prin caracterizare directă şi indirectă (prin fapte,
vorbe, gesturi, relații cu alte personaje, nume). Portretul fizic relevă frumusețea personajului prin tehnica detaliului
semnificativ.

Personajul secundar, Gheorghiță, reprezentantul generației tinere, trebuie să ia locul tatălui dispărut. Romanul poate fi
considerat inițiatic, deoarece prezintă drumul spre maturizarea lui Gheorghiță.

Nechifor Lipan este caracterizat în absență, prin retrospectivă și rememorare, şi simbolizează destinul muritor al oamenilor.
Numele său,,cel adevărat tainic", de botez, este tot Gheorghiță, dar primise numele Nechifor în al patrulea an al vieţii când
se îmbolnăvise, potrivit unei superstiții:,,ca să nu-l mai cunoască bolile şi moartea". Vorba lui Lipan,,Nimene nu poate sări
peste umbra lui", anticipează destinul acestuia.

Numele protagoniştilor au semnificații simbolice; acestea desemnează victoria binelui asupra răului: Vitoria (asemănător
cu ,,victoria"), Gheorghe (numele de botez al tatălui) şi Gheorghiță (numele fiului) amintesc de Sfântul Gheorghe,
învingătorul balaurului, iar Nechifor (în gr.,,l ,,Niké-phoros") înseamnă,,purtător de victorie".

Personaje episodice sunt reprezentative pentru lumea satului arhaic: mos epi Pricop (ospitalitatea), părintele Dănilă
(autoritatea spirituală în satul arhaic), baba Maranda (credința în superstiții). Minodora, fiica receptivă la noutățile civilizației,
este trimisă la mânăstire pentru purificare.

Romanul are caracter monografic deoarece înfățișează viaţa muntenilor, ocupațiile, tradițiile, obiceiurile şi principalele lor
trăsături: muncitori, veseli, iubitori. Personajul colectiv, muntenii, este portretizat încă de la început, prin legenda pe care
obișnuia să o spună Lipan la cumetrii, dar şi în mod direct, de către narator:,,Viața muntenilor e grea; mai ales viața femeilor.
Uneori stau văduve înainte de vreme, ca dânsa. Munteanului i-i dat să-şi câştige pâinea cea de toate zilele cu toporul ori cu
cața. [...] Cei mai vrednici întemeiază stâni în munte. [...] Munteanul are rădăcini la locul lui, ca şi bradul."

Ca moduri de expunere, narațiunea preponderentă este nuanțată de secvențele dialogate, iar pasajele descriptive fixează
diferite aspecte ale toposului sau elemente de portret fizic, individual (de exemplu: portretul Vitoriei sau al lui Gheorghiță) şi
colectiv (muntenii,,,locuitorii de sub brad").

Narațiunea se face la persoana a III-a, iar naratorul omniprezent şi omniscient reconstituie lumea satului de munteni și
acțiunile Vitoriei în mod obiectiv, prin tehnica detaliului şi observație. Deşi naratorul omniscient este unic,

la parastasul soțului Vitoria preia rolul naratorului. Inteligentă şi calculată, un Hamlet feminin", ea reconstituie crima pe baza
propriilor deducţii şi o povesteşte veridic celor prezenți, ceea ce îi determină pe criminali să-şi recunoască vina în fața satului
şi a autorităților.

3d. Cuvântul din titlu,,,Baltagul", înseamnă topor cu două tăişuri, un Ea obiect simbolic, ambivalent: armă a crimei şi
instrument al dreptății. De remarcat că în roman acelaşi baltag îndeplineşte ambele funcții. Baltagul tânărului Gheorghiță se
păstrează neatins de sângele ucigaşilor. Criticul Marin Mincu asociază baltagul cu labrys-ul, securea dublă cu care a fost
dobora minotaurul, monstrul mitic, iar acțiunea (căutarea şi diferitele popasuri)-cu motivul labirintului.

Concluzie

Aşadar, romanul „Baltagul" de Mihail Sadoveanu aparține realismului mitic. Criticul Nicolae Manolescu arată că, deși Mihail
Sadoveanu alege ca pretext epic situația din balada populară: „,doi ciobani ucid pe al treilea ca să-i ia oile", autorul sacrifică
marele ritm al transhumanței pentru un fapt divers, pentru un accident; demitizează situația originară, privind dintr-un unghi
deloc poetic evenimentul ritual. <«<Baltagul» este un roman realist în sensul cel mai propriu".