Romanul tradiţional, interbelic, obiectiv, realist-mitic Tema şi viziunea despre lume

BALTAGUL
de M. Sadoveanu

1. Încadrare în epocă, în creaţia scriitorului, în specie şi într-o tipologie

Romanul este o creaţie epică în proză de mari dimensiuni, cu acţiune complexă,
desfăşurată pe mai multe planuri, înscrisă într-un timp şi spaţiu bine precizate, antrenând un
număr mare de personaje puternic individualizate şi oferind, prin multitudinea aspectelor
înfăţişate, o imagine amplă asupra vieţii.
Publicată în 1930, opera literară ,,Baltagul” este un roman tradiţional, interbelic,
obiectiv, realist-mitic a cărui structură polimorfă este dată, după cum afirma criticul literar
Carmen Matei Muşat, de ,,amestecul de roman realist şi naraţiune arhetipală grefată pe un
scenariu poliţist”. Romanul are, de asemenea, caracter monografic, întrucât înfăţişează viaţa
muntenilor, ocupaţiile, tradiţiile, obiceiurile şi principalele lor trăsături: veseli, muncitori,
iubitori.
Inspiraţia din balada populară ,,Mioriţa”, sugerată chiar de către autor prin moto-
ul ,,Stăpâne, stăpâne,/ Mai cheamă ş-un câne”, este un aspect controversat în receptarea
critică, susţinut de critici interbelici precum Eugen Lovinescu şi George Călinescu, dar
contestat de e Alexandru Paleologu, critic postbelic.
Opera este structurată pe două coordonate fundamentale: aspectul realist dat de
reconstituirea monografică a lumii pastorale, reperele spaţiale, tipologia personajelor,
utilizarea tehnicii detaliului semnificativ şi aspectul mitic susţinut de gesturile ritualice ale
Vitoriei, de motivul comuniunii om-natură şi de reiterarea mitului marii treceri.
2. Tema şi viziunea despre lume. Două episoade/ secvenţe semnificative
Roman al perioadei de maturitate, ,,Baltagul ’’ reuneşte marile teme sadoveniene: viaţa
pastorală, natura, călătoria, miturile, iubirea, familia, înţelepciunea, arta povestirii.
Tema rurală a romanului tradiţional este dublată de tema călătoriei iniţiatice şi justiţiare,
având în prim-plan căutarea şi pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan. Însoţită de
Gheorghiţă, Vitoria reconstituie drumul parcurs de bărbatul său, pentru descoperirea
adevărului şi săvârşirea dreptăţii. Călătoria, căutarea adevărului constituie axul romanului şi
se asociază cu motivul labirintului.
Parcurgerea drumului are diferite semnificaţii. Vitoria reconstituie evenimentele care au
dus la moartea bărbatului ei, ceea ce se transpune într-o dublă aventură: a cunoaşterii lumii şi
a cunoaşterii de sine. Pentru Gheorghiţă, călătoria are rol educativ, de iniţiere a tânărului, iar
din acest punct de vedere opera poate fi considerată un bildungsroman. Nechifor, personaj
absent, prezentat indirect, aparţine planului mitic. Căutându-l, Vitoria parcurge simultan două
lumi: spaţiul real, concret şi comercial, dar şi o lume de ,,semne si minuni”, al căror sens ea
ştie să-l descifreze.
Două secvenţe relevante pentru tema călătoriei iniţiatice şi justiţiare sunt coborârea în
râpă şi parastasul.
Secvenţa coborârii în râpă constituie o primă scenă semnificativă pentru maturizarea
tânărului Gheorghiţă. Ajutaţi de câinele Lupu, mama şi fiul găsesc, între Suha şi Sabasa, în
dreptul Crucii Talienilor, locul în care Nechifor fusese ucis. La ordinul repetat al mamei,
,, - Coboară-te în râpă îţi spun!”, Gheorghiţă găseşte rămăşiţele tatălui pe care le veghează
noaptea întreagă, în timp ce Vitoria pleacă să anunţe autorităţile şi să pregătească cele
necesare înmormântării. Iniţierea presupune o probă a curajului bărbătesc, iar coborârea în
râpă aminteşte de mitul coborârii în Infern.
A doua secvenţă semnificativă este parastasul lui Lipan, când Vitoria reconstituie scena
morţii lui Lipan şi o povesteşte în faţa sătenilor. Îi cere baltagul lui Calistrat Bogza şi îl acuză
indirect: ,,- Gheorghiţă – vorbi cu mirare femeia – mi se pare că pe baltag e scris sânge şi
acesta-i omul care l-a lovit pe tatu-tău.’’ Bogza îşi pierde cumpătul, se repede la flăcău şi este
Romanul tradiţional, interbelic, obiectiv, realist-mitic Tema şi viziunea despre lume

lovit cu propriul baltag, Gheorghiţă răzbunând astfel moartea tatălui şi înfăptuind dreptatea.
Iniţierea este încheiată, iar flăcăul este pregătit să îşi asume rolul de cap al familiei, în locul
lui Nechifor.
3. Elemente de structură şi compoziţie
Motivul labirintului se concretizează la nivelul acţiunii, dar este semnificativ şi la
nivelul titlului. Baltagul, o secure cu două tăişuri, este un obiect simbolic, ambivalent: armă a
crimei şi instrumentul justiţiar, reparator, pe care criticul Marin Mincu îl asociază
cu ,,labrys-ul”, securea dublă cu care a fost doborât minotaurul. De remarcat că în roman
acelaşi baltag, al lui Lipan, îndeplineşte cele două funcţii, baltagul tânărului Gheorghiţă
rămânând neatins de sângele ucigaşilor.
Naraţiunea se face la persoana a III-a, secvenţele narative sunt legate prin înlănţuire şi
alternanţă, iar naratorul omniprezent şi omniscient reconstituie în mod obiectiv, prin tehnica
detaliului si observatie, lumea satului de munte şi acţiunile Vitoriei. Totuşi, la parastasul
soţului, Vitoria preia rolul naratorului, inteligentă şi calculată, asemenea unui ,,Hamlet
feminin”, ea reconstituie crima pe baza propriilor deducţii şi o povesteşte veridic celor
prezenţi, ceea ce îi determină pe ucigaşi să-şi recunoască fapta în faţa întregului sat şi a
autorităţilor. Dialogul se realizează într-o diversitate de tonuri: folosit cu o artă desăvârşită,
tensionează acţiunea, îi dă un plus de dinamism sau evidenţiază trăsăturile de caracter ale
personajelor. Însuşirile morale ale unora sunt înfăţişate şi prin intermediul monologului
interior. Astfel, acesta pune în evidenţă zbuciumul interior al Vitoriei Lipan, preocupările şi
grijile acesteia. Pasajele descriptive fixează diferite aspecte ale cadrului sau elemente de
portret fizic. Naraţiunea este nuanţată de secvenţele dialogate sau de replici ale Vitoriei.
Timpul derulării acţiunii este vag precizat, prin repere temporale din calendarul religios al
satului tradiţional: ,,aproape de Sf. Andrei”, ,,in Postul Mare”, ,,10 Martie”, perioada istorică
dedusă fiind începutul secolului al XX-lea, din menţionarea telefonului sau a trenului în zona
Moldovei, dar această atemporalitate deloc întâmplătoare este o trăsătură a atmosferei
legendare, a valenţei mitice a romanului.
Cadrul acţiunii este satul de munte Măgura Tarcăului, zona Dornelor şi a Bistriţei, dar şi
satul de câmpie, Cristeşti. Fiind un roman realist, traseul parcurs de Vitoria şi Gheorghiţă pe
urmele lui Lipan este transcris de pe hartă, dar fiind o scriere ficţională cu valenţe mitice,
autorul imaginează satul Lipanilor, Măgura Tarcăului.
Romanul este structurat în şaisprezece capitole organizate în trei părţi, cu acţiune
desfăşurată cronologic şi urmărind momentele subiectului. Incipitul romanului este o legendă
despre ocupaţiile şi modul de viaţă al păstorilor şi al altor neamuri, pe care o spune Nechifor
la ,,cumătrii şi nunţi”, dar pe care o rememorează Vitoria în absenţa soţului ei, anticipând
destinul acestuia şi având rol de prolog. Finalul, epilogul, cuprinde planurile de viitor ale
Vitoriei, rostite după deznodământ.
Prima parte (capitolele I-VI) care surprinde frământările Vitoriei în aşteptarea soţului şi
pregătirile de drum include expoziţiunea si intriga.
In expoziţiune se prezintă satul Măgura Tarcăului şi schiţa portretului fizic al Vitoriei,
care este surprinsă torcând pe prispă şi gândindu-se la întârzierea soţului său plecat la Dorna
să cumpere oi.
Intriga cuprinde frământările ei, dar şi acţiunile întreprinse înainte de plecarea în căutarea
soţului: ţine post negru douăsprezece vineri, se închină la icoana Sfintei Ana de la mănăstirea
Bistriţa, anunţă autorităţile de dispariţia soţului, vinde unele lucruri pentru a face rost de bani
de drum,pe Minodora o lasă la mănăstirea Văratec, iar lui Gheorghiţă îi încredinţează un
baltag sfinţit.
Partea a doua (capitolele VII - XIII) conţine desfăşurarea acţiunii şi relevă drumul
parcurs de Vitoria şi fiul ei, Gheorghiţă, în căutarea lui Nechifor Lipan. Ei reconstituie traseul
lui Nechifor, făcând o serie de popasuri la hanul lui Dorna de la Bicaz, la crâşma domnului
Romanul tradiţional, interbelic, obiectiv, realist-mitic Tema şi viziunea despre lume

David de la Călugăreni, la Vatra Dornei, apoi merg spre Păltiniş, trec prin Broşteni şi Borca ,
unde întâlnesc un botez şi o nună la Cruci, sugestie a unor mari evenimente din viaţa omului,
care anticipează înmormântarea din final. Întrebând din sat în sat, ea îşi dă seama că soţul său
a dispărut între Suha şi Sabasa. Cu ajutorul câinelui regăsit, Lupu, munteanca descoperă într-o
râpă rămăşiţele lui Lipan, în dreptul Crucii Talienilor.
Partea a treia (cap XIV- XVI) prezintă sfârşitul drumului: ancheta poliţiei,
înmormântarea, parastasul lui Nechifor Lipan şi pedepsirea ucigaşilor. Coborârea în râpă şi
veghea nocturnă a rămăşiţelor tatălui sunt probe de maturizare pentru Gheorghiţă, proces
care se încheie cu înfăptuirea actului de dreptate la parastas.
Punctul culminant este momentul în care Vitoria reconstituie cu fidelitate scena crimei,
surprinzându-i chiar şi pe ucigaşii Ilie Cuţui şi Calistrat Bogza. Primul îşi recunoaşte vina,
însă al doilea devine agresiv. Este lovit de Gheorghiţă cu baltagul lui Nechifor şi sfâşiat de
câinele Lupu, făcându-se astfel dreptate.
Deznodământul îl surprinde pe Bogza, care-i cere iertare ,,femeii mortului” şi-şi recunoaşte
fapta.
4. Statutul generic al personajului
Tipic realiste, personajele înfăţişează tipologii umane reprezentative pentru lumea satului
de munte, la începutul secolului al XX-lea, conturate, aşadar, în relaţie cu mediul şi epoca în
care trăiesc.
5. Caracterizare succintă a personajului principal. Mijloace de caracterizare
Protagonistă a romanului, Vitoria Lipan este prototipul femeii voluntare, al muntencei,
soţie de cioban, ,,un exponent al speţei” în relaţie cu lumea arhaică, dar şi o individualitate
prin însuşirile sale.
Vitoria este o femeie puternică, hotărâtă, curajoasă, lucidă. Inteligenţa nativă şi
stăpânirea de sine sunt evidenţiate pe drum, dar mai ales la parastas când demască ucigaşii.
Personajul complex, Vitoria este realizată prin tehnica basoreliefului şi se
individualizează prin caracterizare directă (de către narator, autocaracterizare) şi indirectă
(prin comportament, limbaj, gesturi, relaţia cu alte personaje).
6. Relaţia cu alte personaje
Aparţinând lumii arhaice, patriarhale,Vitoria transmite copiilor respectul faţă de tradiţie
şi este refractară la noutăţile civilizaţiei, interzicându-i Minodorei să se îndepărteze de
obiceiurile străvechi: ,,Îţi arăt eu coc, valţ şi bluză..! Nici eu, nici bunică-ta, nici bunică-mea
n-am ştiut de acestea şi-n legea noastră trebuie să trăieşti şi tu!”
Vitoria contribuie prin călătorie la maturizarea lui Gheorghiţă. Soţie iubitoare, porneşte
în căutarea bărbatului. Ţipătul dinaintea coborârii coşciugului şi gesturile concentrează iubirea
şi durerea pierderii soţului.
Personajul secundar, Gheorghiţă, reprezintă generaţia tânără, care trebuie să ia locul
tatălui dispărut. Romanul poate fi considerat iniţiatic, deoarece prezintă drumul spre
maturizarea lui Gheorghiţă.
Nechifor Lipan, personaj absent, este caracterizat prin retrospectivă şi simbolizează
destinul muritor al oamenilor. Numele său ,,cel adevărat şi tainic”, de botez, este tot
Gheorghiţă, dar primeşte numele Nechifor (,,purtător de victorie”) în al patrulea an al vieţii
când se îmbolnăvise, potrivit unei superstiţii, ,,ca să nu-l mai cunoască bolile şi moartea’’, iar
vorba lui ,, Nimene nu poate sări peste umbra lui” îi anticipează destinul.
Personaje episodice sunt: Minodora, fiica receptivă la noutăţile civilizaţiei este trimisă
la mănăstire pentru purificare, moş Pricop, simbol al ospitalităţii, părintele Dănilă, care
reprezintă autoritatea în satul arhaic, baba Maranda, întruchipând credinţa omului simplu în
superstiţii, iar trăsăturile personajului colectiv, muntenii, sunt surprinse încă de la început, în
legenda pe care obişnuia să o spună Lipan, dar şi în mod direct, de către narator: ,,Viaţa
Romanul tradiţional, interbelic, obiectiv, realist-mitic Tema şi viziunea despre lume

muntenilor este grea; mai ales viaţa femeilor. Uneori stau văduve înainte de vreme, ca dânsa.
[…] Munteanul are rădăcini la locul lui, ca şi bradul.”
7. Concluzii
Romanul ,,Baltagul” de Mihail Sadoveanu aparţine realismului mitic, întrunind toate
notele definitorii ale unui roman: caracter epic, acţiune complexă, existenţa unui număr mare
de personaje şi prezentarea unei imagini ample şi profunde asupra vieţii.
Arhitectura complexă, conferită de polimorfismul structurii şi de prezenţa mai multor
teme şi motive, a ocazionat, de-a lungul timpului, multiple interpretări: reconstituire
a ,,Mioriţei”’ ( E. Lovinescu), roman antropologic şi poliţist ( G. Călinescu), roman
demitizant
(Ion Negoiţescu), roman realist-obiectiv ( Nicolae Manolescu), roman iniţiatic, de dragoste şi
o ,,anti-Mioriţă”(Al. Paleologu).