Aci sosi pe vremuri

de Ion Pillat IPOTEZĂ Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat este o poezie de factură tradiţionalistă, inclusă în volumul Pe Argeş în sus, apărut în 1923. Volumul este reprezentativ pentru tradiţionalismul poetului deoarece poeziile incluse realizează imaginea spaţiului natal patriarhal (moşia Florica), casa părintească, interiorul cu poezia obiectelor, universul rural şi împrejurimile casei, natura câmpenească însufleţită de amintirile copilăriei. ENUNŢAREA ARGUMENTELOR Poezia aparţine tradiţionalismului prin idilizarea trecutului, prin cadrul rural, dar şi prin tema timpului trecător -fugit irreparabile tempus. Intr-un volum de Mărturisiri (1942), Ion Pillat arată că: „Toată poezia mea poate fi redusă, în ultimă analiză, la viziunea pământului care rămâne aceeaşi, la presimţirea timpului care fuge mereu. Fuga timpului capătă un reper existenţial foarte propriu şi căt se poate de concret; în egală măsură, ea e trăită sub semnul tradiţiei, deci ca o dimensiune sufletească generală, reprezentativă pentru o întreagă comunitate umană". DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR (exemplificare/ ilustrare ) Poezia este o meditaţie nostalgică pe tema trecerii ireversibile a timpului, asociată cu repetabilitatea destinului uman/ ciclicitatea vieţii. Comunicarea poetică se realizează în două registre: lirismul obiectiv, cu elemente de narativitate simbolică şi meditaţie cu caracter general-uman, şi lirismul subiectiv, cu prezenţa eului liric şi comunicarea directă a trăirilor şi a sentimentelor, la persoana I singular. Sentimentul elegiac şi meditativ are ca suport lirismul subiectiv, susţinut de prezenţa mărcilor lexico-gramaticale specifice (pronume personale, adjective posesive şi verbe la persoana I şi a II-a singular; elemente deictice spaţiale şi temporale: „aci -„acolo", „acum" - „atunci”). Dar iubirea evocată, deşi aparţine planului trăirii subiective, este ridicată la grad de generalitate, obiectivându-se, prin repetabilitate. Titlul fixează cadrul spaţio-temporal al iubirii ce va fi evocată (timp şi spaţiu mitic, nedefinit), prin indicii de spaţiu (adverbul de loc, cu formă regională: „aci), de timp (locuţiune adverbială de timp: „pe vremuri) şi forma verbală, de perfect simplu: „sosi”. „Aci” este elementul semantic definitor în raport cu eul liric văzut din perspectiva timpului: „ieri” - „acum". Compoziţional, poezia este alcătuită din distihuri şi un vers final, liber, având rolul de leitmotiv al poeziei. Distihurile sunt organizate în mai multe secvenţe poetice: incipitul, evocarea iubirii de „ieri” a bunicilor, meditaţia asupra efemerităţii condiţiei umane, iubirea de „acum", epilogul poemului. Cele două planuri ale poeziei, trecutul (distihurile III-IX) şi prezentul (distihurile XII-XIX), sunt redate succesiv, ceea ce accentuează ideea de ciclicitate a vieţii şi a iubirii. Se utilizează elemente de simetrie şi opoziţie a planurilor, construite pe relaţia „atunci - „acum". Elemente de recurenţă sunt, de exemplu, motivul poetic ambivalent al clopotului (însoţind două momente esenţiale ale existenţei umane - nunta şi moartea), simbol al trecerii şi laitmotivul reprezentat de versul final. Primele două distihuri reprezintă incipitul poeziei şi fixează, prin intermediul unei metafore: „casa amintirii”, spaţiul rememorării nostalgice a trecutului. Metafora dobândeşte semnificaţia unui spaţiu mitic, fie locuinţă a strămoşilor, fie „loc al sacrei perechi, unde dintotdeauna, de pe vremuri, ca şi acum, sosesc cuplurile de îndrăgostiţi pentru a da curs recunoscutei iniţieri de misterul nunţii (V. Fanache, G. Bacovia. Ruptura de utopia romantică).

în acelaşi timp. i).. „păienjeni”. // Te recunoşti în ele. portretele fiind singurele care mai păstrează imaginile de odinioară ale strămoşilor: „ Ce straniu lucru: vremea! .nume cu sonorităţi din secolul XIX (Calyopi. starea de părăsire a locuinţei strămoşilor. Ca într-un ritual. respectă un ceremonial: bunicul aşteaptă sosirea berlinei. şi vii acuma tu: / Pe urmele berlinei trăsura ta stătu". accesibil numai urmaşului. bunica e bătrână.trecut. ieri „ochi de peruzea". Al treilea distih deschide planul trecutului. Sburătorul şi moderne. al luptei haiducilor pentru dreptate: Jar hornul nu mai trage alene din ciubuc/ De când luptară-n codru şi poteri şi haiduc".oglindirea de „acum" a poveştii de iubire de „ieri sunt aspecte care ar putea susţine caracterul de artă poetică a textului liric Aci sosi pe vremuri. Horia Furtună).. măsura de 13-14 silabe. devine un timp mitic. / Căci trupul tău te uită. natura devine solidară cu omul. sunt romantice: „Şi totul ce romantic ca-n basme se urzea". de la începutul secolului XX (Francis Jammes. dar şi ideea de spaţiu privilegiat.Le Lac de Alphonse de Lamartine şi Sburătorul de I. muza poeziei epice şi a elocinţei în mitologia greacă. Balada lunei de Horia Furtună şi poeme de Francis Jammes. Dacă în poezia romantică. Rădulescu. Le Lac. simbol de pietate filială" (Jean Chevalier. care îşi revelează astfel nivelul de profunzime al semnificaţiilor. dar nu şi-n faţa ta. Eliad. prezent . este simbolul berzei. în opoziţie cu efemeritatea existenţei umane. tonul elegiac evidenţiază idea că eternizarea fiinţei umane este posibilă doar prin iubire: „Dar ei. Un alt element comun celor două secvenţe poetice. Asocierile livreşti reflectă motivul „bibliotecii" întâlnit adesea în poeziile lui Ion Pillat. de a indica epoca. dar tu nu-lpoţi uita. fiind marcată de semnele senectuţii.Deodată pe perete / Te vezi aievea numai în ştersele portrete. este urmată.". al evocării iubirii bunicilor. un clopot a sunat. . ritmul iambic. Trecutul capătă o aură legendară. al devoţiunii. Dicţionar de simboluri.. în clipa asta simţeau că-o să rămână. în poezia lui Ion Pillat. Intâlnirea bunicilor. îndrăgostiţii de altădată. acum „ochi de ametist”. „pasăre de bun augur.Sugestia mitică a numelui.". dar şi simbol al fidelităţii.. „zăvor" şi versul „Păienjeni zăbreliră şi poartă şi zăvor" sugerează trecerea timpului./ De nuntă sau de moarte.rima împerecheată. din care coboară o tânără îmbrăcată după moda timpului „în largă crinolină". Versul final. „pridvor”.H... . care poate reînvia trecutul în amintire.". Atmosfera evocată.. izolat. numind preferinţele în moda literară a vremurilor respective. „poartă". în turnul vechi din sat. Alain Gheerbrant. ca şi fiinţa umană: „în drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii. peisajul selenar. faptul că poetul este urmaşul care eternizează în creaţia sa iubirea bunicilor şi „copia" . existenţa naturii era eternă. Sunetul clopotului însoţeşte din nou momentul întâlnirii îndrăgostiţilor şi sugerează repetabilitatea existenţei umane.. Din portretul fizic al iubitei se reţine doar detaliul spiritualizat. degradarea. în versul „Aci sosi pe vremuri bunicami Calyopi” este reluat titlul poeziei şi este evocată imaginea din tinereţe a bunicii cu nume mitologic: Calyopi . Astfel bunicul îi recită iubitei capodopere ale literaturii romantice . Diferenţele ţin de moda vremii: iubita coboară din „trăsură". imaginea ochilor. laitmotiv al poeziei. accentuează trecerea iremediabilă a timpului: „De nuntă sau de moarte.. Eternitatea iubirii. .Elementele asociate casei: „obloane". laitmotiv al poeziei. departe. Nivelul fonetic şi prozodic . iar îndrăgostitul îi recită poeme simboliste. nepoţii repetă gesturile bunicilor peste timp. prin intermediul unei comparaţii..Caliope (Kalliope). în turnul vechi din sat”. în distihul al treisprezecelea. însoţeşte protector cuplul de îndrăgostiţi: „Şi cum şedeau. Meditaţia poetică. având rolul de a asocia viaţa cu literatura şi. se realizează o paralelă trecut -prezent şi se produce trecerea la planul prezent: „Ca ieri sosi bunica. clipa de fericire. Sunetul clopotului. în versul următor de revenirea brutală la realitatea timpului care trece ireversibil: „De mult e mort bunicul.

dar şi prin tema timpului trecător. „aievea". „lună". „simţeau". antiteza. „câmpia". „şedeam"). CONCLUZIE Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat aparţine liricii tradiţionaliste prin idilizarea trecutului. „poteră”. „nisipul”. . verbele la perfect compus susţin narativitatea iubirii din planul prezent. „tragi). „deasupra casei ca umbre berze cad. .. „uită". „câmpul”. se utilizează paralelismul. simetria. a cadrului rural. „Ca ieri sosi bunica. „pridvor". Nivelul morfosintactic Timpurile verbale au rolul de a sugera planul trecut şi planul prezent evocate în poezie.folosirea cu precădere a metaforei: „casa amintirii”. „crinolină". „sări. „se urzea". „nupoţi). Nivelul lexico-semantic .folosirea cuvintelor cu tentă arhaică şi regională. „lanuri de secară".cuvinte din câmpul semantic al naturii: „codru". „îmbătrâniră". şi vii acuma tu".. „berlină”. „plopii. mai mult ca perfect („pândise") şi perfect simplu susţin narativitatea iubirii din planul trecut. verbele la timpul prezent fie ilustrează permanenţa sentimentului de iubire („vii. care susţine paralelismul între trecut şi prezent şi ideea repetabilităţii existenţei umane: „câmpia ca un Iad. verbele la perfect simplu („sosi. „ochi de peruzea". „zăbreliră". . în evocarea trecutului: „haidud”. „calci. în versul laitmotiv. în special. Nivelul stilistic .la nivel structural. verbele la imperfect („asculta". fie însoţesc meditaţia pe tema trecerii timpului („te vezi. „te recunoşti. „lac". fugit irrreparabile tempus. „spuse") au rolul de a reda rapiditatea gesturilor sau repetabilitatea lor. „ochi de ametist şi a comparaţiei..rolul vocalelor în realizarea imaginilor auditive.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful