Aci sosi pe vremuri

de Ion Pillat IPOTEZĂ Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat este o poezie de factură tradiţionalistă, inclusă în volumul Pe Argeş în sus, apărut în 1923. Volumul este reprezentativ pentru tradiţionalismul poetului deoarece poeziile incluse realizează imaginea spaţiului natal patriarhal (moşia Florica), casa părintească, interiorul cu poezia obiectelor, universul rural şi împrejurimile casei, natura câmpenească însufleţită de amintirile copilăriei. ENUNŢAREA ARGUMENTELOR Poezia aparţine tradiţionalismului prin idilizarea trecutului, prin cadrul rural, dar şi prin tema timpului trecător -fugit irreparabile tempus. Intr-un volum de Mărturisiri (1942), Ion Pillat arată că: „Toată poezia mea poate fi redusă, în ultimă analiză, la viziunea pământului care rămâne aceeaşi, la presimţirea timpului care fuge mereu. Fuga timpului capătă un reper existenţial foarte propriu şi căt se poate de concret; în egală măsură, ea e trăită sub semnul tradiţiei, deci ca o dimensiune sufletească generală, reprezentativă pentru o întreagă comunitate umană". DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR (exemplificare/ ilustrare ) Poezia este o meditaţie nostalgică pe tema trecerii ireversibile a timpului, asociată cu repetabilitatea destinului uman/ ciclicitatea vieţii. Comunicarea poetică se realizează în două registre: lirismul obiectiv, cu elemente de narativitate simbolică şi meditaţie cu caracter general-uman, şi lirismul subiectiv, cu prezenţa eului liric şi comunicarea directă a trăirilor şi a sentimentelor, la persoana I singular. Sentimentul elegiac şi meditativ are ca suport lirismul subiectiv, susţinut de prezenţa mărcilor lexico-gramaticale specifice (pronume personale, adjective posesive şi verbe la persoana I şi a II-a singular; elemente deictice spaţiale şi temporale: „aci -„acolo", „acum" - „atunci”). Dar iubirea evocată, deşi aparţine planului trăirii subiective, este ridicată la grad de generalitate, obiectivându-se, prin repetabilitate. Titlul fixează cadrul spaţio-temporal al iubirii ce va fi evocată (timp şi spaţiu mitic, nedefinit), prin indicii de spaţiu (adverbul de loc, cu formă regională: „aci), de timp (locuţiune adverbială de timp: „pe vremuri) şi forma verbală, de perfect simplu: „sosi”. „Aci” este elementul semantic definitor în raport cu eul liric văzut din perspectiva timpului: „ieri” - „acum". Compoziţional, poezia este alcătuită din distihuri şi un vers final, liber, având rolul de leitmotiv al poeziei. Distihurile sunt organizate în mai multe secvenţe poetice: incipitul, evocarea iubirii de „ieri” a bunicilor, meditaţia asupra efemerităţii condiţiei umane, iubirea de „acum", epilogul poemului. Cele două planuri ale poeziei, trecutul (distihurile III-IX) şi prezentul (distihurile XII-XIX), sunt redate succesiv, ceea ce accentuează ideea de ciclicitate a vieţii şi a iubirii. Se utilizează elemente de simetrie şi opoziţie a planurilor, construite pe relaţia „atunci - „acum". Elemente de recurenţă sunt, de exemplu, motivul poetic ambivalent al clopotului (însoţind două momente esenţiale ale existenţei umane - nunta şi moartea), simbol al trecerii şi laitmotivul reprezentat de versul final. Primele două distihuri reprezintă incipitul poeziei şi fixează, prin intermediul unei metafore: „casa amintirii”, spaţiul rememorării nostalgice a trecutului. Metafora dobândeşte semnificaţia unui spaţiu mitic, fie locuinţă a strămoşilor, fie „loc al sacrei perechi, unde dintotdeauna, de pe vremuri, ca şi acum, sosesc cuplurile de îndrăgostiţi pentru a da curs recunoscutei iniţieri de misterul nunţii (V. Fanache, G. Bacovia. Ruptura de utopia romantică).

Ca într-un ritual.Caliope (Kalliope).".. în turnul vechi din sat”. . imaginea ochilor. Sburătorul şi moderne.. laitmotiv al poeziei. prezent . natura devine solidară cu omul. „păienjeni”. Rădulescu. starea de părăsire a locuinţei strămoşilor.. de a indica epoca./ De nuntă sau de moarte. al evocării iubirii bunicilor. în acelaşi timp.". Intâlnirea bunicilor. faptul că poetul este urmaşul care eternizează în creaţia sa iubirea bunicilor şi „copia" . degradarea. în poezia lui Ion Pillat. în turnul vechi din sat. măsura de 13-14 silabe. Al treilea distih deschide planul trecutului. existenţa naturii era eternă. accentuează trecerea iremediabilă a timpului: „De nuntă sau de moarte. respectă un ceremonial: bunicul aşteaptă sosirea berlinei. din care coboară o tânără îmbrăcată după moda timpului „în largă crinolină". Balada lunei de Horia Furtună şi poeme de Francis Jammes. . Nivelul fonetic şi prozodic .. // Te recunoşti în ele.Deodată pe perete / Te vezi aievea numai în ştersele portrete.Le Lac de Alphonse de Lamartine şi Sburătorul de I. Alain Gheerbrant. care îşi revelează astfel nivelul de profunzime al semnificaţiilor. se realizează o paralelă trecut -prezent şi se produce trecerea la planul prezent: „Ca ieri sosi bunica. accesibil numai urmaşului. / Căci trupul tău te uită. şi vii acuma tu: / Pe urmele berlinei trăsura ta stătu". prin intermediul unei comparaţii. muza poeziei epice şi a elocinţei în mitologia greacă. având rolul de a asocia viaţa cu literatura şi. Eliad.. Horia Furtună). Trecutul capătă o aură legendară. în opoziţie cu efemeritatea existenţei umane. Eternitatea iubirii. dar şi ideea de spaţiu privilegiat. în distihul al treisprezecelea. simbol de pietate filială" (Jean Chevalier. ca şi fiinţa umană: „în drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii. devine un timp mitic. laitmotiv al poeziei. Astfel bunicul îi recită iubitei capodopere ale literaturii romantice . este urmată. clipa de fericire.Sugestia mitică a numelui. Un alt element comun celor două secvenţe poetice. dar tu nu-lpoţi uita.trecut.oglindirea de „acum" a poveştii de iubire de „ieri sunt aspecte care ar putea susţine caracterul de artă poetică a textului liric Aci sosi pe vremuri.. ritmul iambic. Versul final. „zăvor" şi versul „Păienjeni zăbreliră şi poartă şi zăvor" sugerează trecerea timpului.H. sunt romantice: „Şi totul ce romantic ca-n basme se urzea". Diferenţele ţin de moda vremii: iubita coboară din „trăsură". în clipa asta simţeau că-o să rămână.Elementele asociate casei: „obloane". peisajul selenar. îndrăgostiţii de altădată.". dar şi simbol al fidelităţii. „pasăre de bun augur. bunica e bătrână. Din portretul fizic al iubitei se reţine doar detaliul spiritualizat. în versul „Aci sosi pe vremuri bunicami Calyopi” este reluat titlul poeziei şi este evocată imaginea din tinereţe a bunicii cu nume mitologic: Calyopi . departe.. tonul elegiac evidenţiază idea că eternizarea fiinţei umane este posibilă doar prin iubire: „Dar ei. însoţeşte protector cuplul de îndrăgostiţi: „Şi cum şedeau. Sunetul clopotului. fiind marcată de semnele senectuţii. izolat. Atmosfera evocată. Meditaţia poetică. nepoţii repetă gesturile bunicilor peste timp. dar nu şi-n faţa ta. numind preferinţele în moda literară a vremurilor respective. Sunetul clopotului însoţeşte din nou momentul întâlnirii îndrăgostiţilor şi sugerează repetabilitatea existenţei umane. Le Lac. ieri „ochi de peruzea". Dacă în poezia romantică.rima împerecheată. „poartă"... iar îndrăgostitul îi recită poeme simboliste. Asocierile livreşti reflectă motivul „bibliotecii" întâlnit adesea în poeziile lui Ion Pillat. de la începutul secolului XX (Francis Jammes. portretele fiind singurele care mai păstrează imaginile de odinioară ale strămoşilor: „ Ce straniu lucru: vremea! . care poate reînvia trecutul în amintire.. „pridvor”. este simbolul berzei. în versul următor de revenirea brutală la realitatea timpului care trece ireversibil: „De mult e mort bunicul. Dicţionar de simboluri. acum „ochi de ametist”. al devoţiunii. al luptei haiducilor pentru dreptate: Jar hornul nu mai trage alene din ciubuc/ De când luptară-n codru şi poteri şi haiduc". i). . un clopot a sunat.nume cu sonorităţi din secolul XIX (Calyopi.

în versul laitmotiv. fugit irrreparabile tempus.cuvinte din câmpul semantic al naturii: „codru". „câmpia". dar şi prin tema timpului trecător.folosirea cu precădere a metaforei: „casa amintirii”. „şedeam"). verbele la imperfect („asculta". simetria. „poteră”. antiteza. „calci. „nisipul”.. „lanuri de secară".folosirea cuvintelor cu tentă arhaică şi regională. „Ca ieri sosi bunica. „te recunoşti. „spuse") au rolul de a reda rapiditatea gesturilor sau repetabilitatea lor. „ochi de ametist şi a comparaţiei. „îmbătrâniră". „sări. „se urzea". . „câmpul”. . „berlină”. mai mult ca perfect („pândise") şi perfect simplu susţin narativitatea iubirii din planul trecut. Nivelul stilistic . „crinolină". a cadrului rural. verbele la perfect compus susţin narativitatea iubirii din planul prezent. „pridvor".la nivel structural. se utilizează paralelismul. „tragi).. „deasupra casei ca umbre berze cad. verbele la perfect simplu („sosi. în evocarea trecutului: „haidud”. .rolul vocalelor în realizarea imaginilor auditive. în special. „simţeau". „nupoţi). şi vii acuma tu".. care susţine paralelismul între trecut şi prezent şi ideea repetabilităţii existenţei umane: „câmpia ca un Iad. „aievea". „uită". „plopii. fie însoţesc meditaţia pe tema trecerii timpului („te vezi. „lună". „zăbreliră". „ochi de peruzea". „lac". Nivelul lexico-semantic . verbele la timpul prezent fie ilustrează permanenţa sentimentului de iubire („vii. Nivelul morfosintactic Timpurile verbale au rolul de a sugera planul trecut şi planul prezent evocate în poezie. CONCLUZIE Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat aparţine liricii tradiţionaliste prin idilizarea trecutului.