Aci Sosi Pe Vremuri

Aci sosi pe vremuri

de Ion Pillat IPOTEZĂ Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat este o poezie de factură tradiţionalistă, inclusă în volumul Pe Argeş în sus, apărut în 1923. Volumul este reprezentativ pentru tradiţionalismul poetului deoarece poeziile incluse realizează imaginea spaţiului natal patriarhal (moşia Florica), casa părintească, interiorul cu poezia obiectelor, universul rural şi împrejurimile casei, natura câmpenească însufleţită de amintirile copilăriei. ENUNŢAREA ARGUMENTELOR Poezia aparţine tradiţionalismului prin idilizarea trecutului, prin cadrul rural, dar şi prin tema timpului trecător -fugit irreparabile tempus. Intr-un volum de Mărturisiri (1942), Ion Pillat arată că: „Toată poezia mea poate fi redusă, în ultimă analiză, la viziunea pământului care rămâne aceeaşi, la presimţirea timpului care fuge mereu. Fuga timpului capătă un reper existenţial foarte propriu şi căt se poate de concret; în egală măsură, ea e trăită sub semnul tradiţiei, deci ca o dimensiune sufletească generală, reprezentativă pentru o întreagă comunitate umană". DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR (exemplificare/ ilustrare ) Poezia este o meditaţie nostalgică pe tema trecerii ireversibile a timpului, asociată cu repetabilitatea destinului uman/ ciclicitatea vieţii. Comunicarea poetică se realizează în două registre: lirismul obiectiv, cu elemente de narativitate simbolică şi meditaţie cu caracter general-uman, şi lirismul subiectiv, cu prezenţa eului liric şi comunicarea directă a trăirilor şi a sentimentelor, la persoana I singular. Sentimentul elegiac şi meditativ are ca suport lirismul subiectiv, susţinut de prezenţa mărcilor lexico-gramaticale specifice (pronume personale, adjective posesive şi verbe la persoana I şi a II-a singular; elemente deictice spaţiale şi temporale: „aci -„acolo", „acum" - „atunci”). Dar iubirea evocată, deşi aparţine planului trăirii subiective, este ridicată la grad de generalitate, obiectivându-se, prin repetabilitate. Titlul fixează cadrul spaţio-temporal al iubirii ce va fi evocată (timp şi spaţiu mitic, nedefinit), prin indicii de spaţiu (adverbul de loc, cu formă regională: „aci), de timp (locuţiune adverbială de timp: „pe vremuri) şi forma verbală, de perfect simplu: „sosi”. „Aci” este elementul semantic definitor în raport cu eul liric văzut din perspectiva timpului: „ieri” - „acum". Compoziţional, poezia este alcătuită din distihuri şi un vers final, liber, având rolul de leitmotiv al poeziei. Distihurile sunt organizate în mai multe secvenţe poetice: incipitul, evocarea iubirii de „ieri” a bunicilor, meditaţia asupra efemerităţii condiţiei umane, iubirea de „acum", epilogul poemului. Cele două planuri ale poeziei, trecutul (distihurile III-IX) şi prezentul (distihurile XII-XIX), sunt redate succesiv, ceea ce accentuează ideea de ciclicitate a vieţii şi a iubirii. Se utilizează elemente de simetrie şi opoziţie a planurilor, construite pe relaţia „atunci - „acum". Elemente de recurenţă sunt, de exemplu, motivul poetic ambivalent al clopotului (însoţind două momente esenţiale ale existenţei umane - nunta şi moartea), simbol al trecerii şi laitmotivul reprezentat de versul final. Primele două distihuri reprezintă incipitul poeziei şi fixează, prin intermediul unei metafore: „casa amintirii”, spaţiul rememorării nostalgice a trecutului. Metafora dobândeşte semnificaţia unui spaţiu mitic, fie locuinţă a strămoşilor, fie „loc al sacrei perechi, unde dintotdeauna, de pe vremuri, ca şi acum, sosesc cuplurile de îndrăgostiţi pentru a da curs recunoscutei iniţieri de misterul nunţii (V. Fanache, G. Bacovia. Ruptura de utopia romantică).

Ca într-un ritual. Din portretul fizic al iubitei se reţine doar detaliul spiritualizat. „poartă". Dicţionar de simboluri. / Căci trupul tău te uită. nepoţii repetă gesturile bunicilor peste timp. de a indica epoca.nume cu sonorităţi din secolul XIX (Calyopi. accesibil numai urmaşului. accentuează trecerea iremediabilă a timpului: „De nuntă sau de moarte. peisajul selenar. portretele fiind singurele care mai păstrează imaginile de odinioară ale strămoşilor: „ Ce straniu lucru: vremea! ..".rima împerecheată. Sunetul clopotului însoţeşte din nou momentul întâlnirii îndrăgostiţilor şi sugerează repetabilitatea existenţei umane. în turnul vechi din sat.Sugestia mitică a numelui./ De nuntă sau de moarte. starea de părăsire a locuinţei strămoşilor. din care coboară o tânără îmbrăcată după moda timpului „în largă crinolină". existenţa naturii era eternă. Diferenţele ţin de moda vremii: iubita coboară din „trăsură".. „păienjeni”. fiind marcată de semnele senectuţii. în versul următor de revenirea brutală la realitatea timpului care trece ireversibil: „De mult e mort bunicul. Intâlnirea bunicilor. degradarea. care poate reînvia trecutul în amintire.. Atmosfera evocată. Horia Furtună).Caliope (Kalliope). prin intermediul unei comparaţii. Trecutul capătă o aură legendară.Elementele asociate casei: „obloane". .. // Te recunoşti în ele. în clipa asta simţeau că-o să rămână. „pridvor”. însoţeşte protector cuplul de îndrăgostiţi: „Şi cum şedeau. respectă un ceremonial: bunicul aşteaptă sosirea berlinei.". care îşi revelează astfel nivelul de profunzime al semnificaţiilor. acum „ochi de ametist”. natura devine solidară cu omul. Nivelul fonetic şi prozodic . dar nu şi-n faţa ta. faptul că poetul este urmaşul care eternizează în creaţia sa iubirea bunicilor şi „copia" .H. dar tu nu-lpoţi uita. . în turnul vechi din sat”. al luptei haiducilor pentru dreptate: Jar hornul nu mai trage alene din ciubuc/ De când luptară-n codru şi poteri şi haiduc". „zăvor" şi versul „Păienjeni zăbreliră şi poartă şi zăvor" sugerează trecerea timpului.oglindirea de „acum" a poveştii de iubire de „ieri sunt aspecte care ar putea susţine caracterul de artă poetică a textului liric Aci sosi pe vremuri. Sunetul clopotului. Astfel bunicul îi recită iubitei capodopere ale literaturii romantice . Un alt element comun celor două secvenţe poetice.. imaginea ochilor.. măsura de 13-14 silabe. şi vii acuma tu: / Pe urmele berlinei trăsura ta stătu". i). în distihul al treisprezecelea. departe. Rădulescu. în opoziţie cu efemeritatea existenţei umane. laitmotiv al poeziei. îndrăgostiţii de altădată. tonul elegiac evidenţiază idea că eternizarea fiinţei umane este posibilă doar prin iubire: „Dar ei. Versul final. „pasăre de bun augur. de la începutul secolului XX (Francis Jammes. laitmotiv al poeziei. clipa de fericire.. în poezia lui Ion Pillat. sunt romantice: „Şi totul ce romantic ca-n basme se urzea". având rolul de a asocia viaţa cu literatura şi. Meditaţia poetică.. iar îndrăgostitul îi recită poeme simboliste. Le Lac. Dacă în poezia romantică. Eternitatea iubirii. bunica e bătrână. al devoţiunii. simbol de pietate filială" (Jean Chevalier. . izolat. numind preferinţele în moda literară a vremurilor respective. al evocării iubirii bunicilor. este simbolul berzei. un clopot a sunat.. ritmul iambic. se realizează o paralelă trecut -prezent şi se produce trecerea la planul prezent: „Ca ieri sosi bunica.Le Lac de Alphonse de Lamartine şi Sburătorul de I. în acelaşi timp. în versul „Aci sosi pe vremuri bunicami Calyopi” este reluat titlul poeziei şi este evocată imaginea din tinereţe a bunicii cu nume mitologic: Calyopi . dar şi simbol al fidelităţii.". prezent . muza poeziei epice şi a elocinţei în mitologia greacă. Balada lunei de Horia Furtună şi poeme de Francis Jammes.Deodată pe perete / Te vezi aievea numai în ştersele portrete. Eliad. ieri „ochi de peruzea". Sburătorul şi moderne. Alain Gheerbrant. devine un timp mitic.trecut. este urmată. Asocierile livreşti reflectă motivul „bibliotecii" întâlnit adesea în poeziile lui Ion Pillat.. dar şi ideea de spaţiu privilegiat. ca şi fiinţa umană: „în drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii. Al treilea distih deschide planul trecutului.

„plopii. verbele la imperfect („asculta". „se urzea".. verbele la perfect compus susţin narativitatea iubirii din planul prezent. „îmbătrâniră". „calci. simetria. în special. „simţeau". . se utilizează paralelismul. în evocarea trecutului: „haidud”. „nupoţi). „ochi de peruzea". „nisipul”. „Ca ieri sosi bunica. „câmpul”. „câmpia". CONCLUZIE Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat aparţine liricii tradiţionaliste prin idilizarea trecutului. dar şi prin tema timpului trecător. „lanuri de secară". . „sări. „te recunoşti.cuvinte din câmpul semantic al naturii: „codru".rolul vocalelor în realizarea imaginilor auditive. verbele la timpul prezent fie ilustrează permanenţa sentimentului de iubire („vii. „zăbreliră". „lac". a cadrului rural. Nivelul stilistic . mai mult ca perfect („pândise") şi perfect simplu susţin narativitatea iubirii din planul trecut. „berlină”. verbele la perfect simplu („sosi. în versul laitmotiv. „lună". „crinolină". „deasupra casei ca umbre berze cad. şi vii acuma tu".folosirea cu precădere a metaforei: „casa amintirii”. fie însoţesc meditaţia pe tema trecerii timpului („te vezi. „poteră”. fugit irrreparabile tempus. . „pridvor". „spuse") au rolul de a reda rapiditatea gesturilor sau repetabilitatea lor. „tragi). „aievea". Nivelul morfosintactic Timpurile verbale au rolul de a sugera planul trecut şi planul prezent evocate în poezie. antiteza. Nivelul lexico-semantic .folosirea cuvintelor cu tentă arhaică şi regională..la nivel structural. „şedeam"). „ochi de ametist şi a comparaţiei. care susţine paralelismul între trecut şi prezent şi ideea repetabilităţii existenţei umane: „câmpia ca un Iad. „uită"..

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful