Aci sosi pe vremuri

de Ion Pillat IPOTEZĂ Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat este o poezie de factură tradiţionalistă, inclusă în volumul Pe Argeş în sus, apărut în 1923. Volumul este reprezentativ pentru tradiţionalismul poetului deoarece poeziile incluse realizează imaginea spaţiului natal patriarhal (moşia Florica), casa părintească, interiorul cu poezia obiectelor, universul rural şi împrejurimile casei, natura câmpenească însufleţită de amintirile copilăriei. ENUNŢAREA ARGUMENTELOR Poezia aparţine tradiţionalismului prin idilizarea trecutului, prin cadrul rural, dar şi prin tema timpului trecător -fugit irreparabile tempus. Intr-un volum de Mărturisiri (1942), Ion Pillat arată că: „Toată poezia mea poate fi redusă, în ultimă analiză, la viziunea pământului care rămâne aceeaşi, la presimţirea timpului care fuge mereu. Fuga timpului capătă un reper existenţial foarte propriu şi căt se poate de concret; în egală măsură, ea e trăită sub semnul tradiţiei, deci ca o dimensiune sufletească generală, reprezentativă pentru o întreagă comunitate umană". DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR (exemplificare/ ilustrare ) Poezia este o meditaţie nostalgică pe tema trecerii ireversibile a timpului, asociată cu repetabilitatea destinului uman/ ciclicitatea vieţii. Comunicarea poetică se realizează în două registre: lirismul obiectiv, cu elemente de narativitate simbolică şi meditaţie cu caracter general-uman, şi lirismul subiectiv, cu prezenţa eului liric şi comunicarea directă a trăirilor şi a sentimentelor, la persoana I singular. Sentimentul elegiac şi meditativ are ca suport lirismul subiectiv, susţinut de prezenţa mărcilor lexico-gramaticale specifice (pronume personale, adjective posesive şi verbe la persoana I şi a II-a singular; elemente deictice spaţiale şi temporale: „aci -„acolo", „acum" - „atunci”). Dar iubirea evocată, deşi aparţine planului trăirii subiective, este ridicată la grad de generalitate, obiectivându-se, prin repetabilitate. Titlul fixează cadrul spaţio-temporal al iubirii ce va fi evocată (timp şi spaţiu mitic, nedefinit), prin indicii de spaţiu (adverbul de loc, cu formă regională: „aci), de timp (locuţiune adverbială de timp: „pe vremuri) şi forma verbală, de perfect simplu: „sosi”. „Aci” este elementul semantic definitor în raport cu eul liric văzut din perspectiva timpului: „ieri” - „acum". Compoziţional, poezia este alcătuită din distihuri şi un vers final, liber, având rolul de leitmotiv al poeziei. Distihurile sunt organizate în mai multe secvenţe poetice: incipitul, evocarea iubirii de „ieri” a bunicilor, meditaţia asupra efemerităţii condiţiei umane, iubirea de „acum", epilogul poemului. Cele două planuri ale poeziei, trecutul (distihurile III-IX) şi prezentul (distihurile XII-XIX), sunt redate succesiv, ceea ce accentuează ideea de ciclicitate a vieţii şi a iubirii. Se utilizează elemente de simetrie şi opoziţie a planurilor, construite pe relaţia „atunci - „acum". Elemente de recurenţă sunt, de exemplu, motivul poetic ambivalent al clopotului (însoţind două momente esenţiale ale existenţei umane - nunta şi moartea), simbol al trecerii şi laitmotivul reprezentat de versul final. Primele două distihuri reprezintă incipitul poeziei şi fixează, prin intermediul unei metafore: „casa amintirii”, spaţiul rememorării nostalgice a trecutului. Metafora dobândeşte semnificaţia unui spaţiu mitic, fie locuinţă a strămoşilor, fie „loc al sacrei perechi, unde dintotdeauna, de pe vremuri, ca şi acum, sosesc cuplurile de îndrăgostiţi pentru a da curs recunoscutei iniţieri de misterul nunţii (V. Fanache, G. Bacovia. Ruptura de utopia romantică).

Nivelul fonetic şi prozodic . tonul elegiac evidenţiază idea că eternizarea fiinţei umane este posibilă doar prin iubire: „Dar ei. Trecutul capătă o aură legendară. . natura devine solidară cu omul. de a indica epoca.Elementele asociate casei: „obloane".. dar şi ideea de spaţiu privilegiat. în versul „Aci sosi pe vremuri bunicami Calyopi” este reluat titlul poeziei şi este evocată imaginea din tinereţe a bunicii cu nume mitologic: Calyopi . muza poeziei epice şi a elocinţei în mitologia greacă. fiind marcată de semnele senectuţii. portretele fiind singurele care mai păstrează imaginile de odinioară ale strămoşilor: „ Ce straniu lucru: vremea! . în versul următor de revenirea brutală la realitatea timpului care trece ireversibil: „De mult e mort bunicul.trecut. Eliad. respectă un ceremonial: bunicul aşteaptă sosirea berlinei.. Alain Gheerbrant. / Căci trupul tău te uită.". Dicţionar de simboluri. laitmotiv al poeziei.rima împerecheată. numind preferinţele în moda literară a vremurilor respective. în opoziţie cu efemeritatea existenţei umane. iar îndrăgostitul îi recită poeme simboliste. în distihul al treisprezecelea. ieri „ochi de peruzea". în acelaşi timp. prezent . devine un timp mitic. este simbolul berzei. Meditaţia poetică. se realizează o paralelă trecut -prezent şi se produce trecerea la planul prezent: „Ca ieri sosi bunica. Un alt element comun celor două secvenţe poetice. Versul final. în clipa asta simţeau că-o să rămână.". acum „ochi de ametist”. // Te recunoşti în ele. Sburătorul şi moderne. Rădulescu. dar nu şi-n faţa ta. prin intermediul unei comparaţii. dar şi simbol al fidelităţii.oglindirea de „acum" a poveştii de iubire de „ieri sunt aspecte care ar putea susţine caracterul de artă poetică a textului liric Aci sosi pe vremuri. un clopot a sunat. degradarea... „păienjeni”. în turnul vechi din sat. laitmotiv al poeziei. existenţa naturii era eternă. Din portretul fizic al iubitei se reţine doar detaliul spiritualizat. . Sunetul clopotului însoţeşte din nou momentul întâlnirii îndrăgostiţilor şi sugerează repetabilitatea existenţei umane. Sunetul clopotului. simbol de pietate filială" (Jean Chevalier. al devoţiunii. „poartă". este urmată. în turnul vechi din sat”. departe.. sunt romantice: „Şi totul ce romantic ca-n basme se urzea". care poate reînvia trecutul în amintire. „zăvor" şi versul „Păienjeni zăbreliră şi poartă şi zăvor" sugerează trecerea timpului. îndrăgostiţii de altădată./ De nuntă sau de moarte.Deodată pe perete / Te vezi aievea numai în ştersele portrete. Balada lunei de Horia Furtună şi poeme de Francis Jammes. peisajul selenar. având rolul de a asocia viaţa cu literatura şi. din care coboară o tânără îmbrăcată după moda timpului „în largă crinolină". izolat. Eternitatea iubirii. Intâlnirea bunicilor. bunica e bătrână.nume cu sonorităţi din secolul XIX (Calyopi. imaginea ochilor. măsura de 13-14 silabe. în poezia lui Ion Pillat. dar tu nu-lpoţi uita.H. ca şi fiinţa umană: „în drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii. starea de părăsire a locuinţei strămoşilor. Diferenţele ţin de moda vremii: iubita coboară din „trăsură".. Ca într-un ritual. nepoţii repetă gesturile bunicilor peste timp. al evocării iubirii bunicilor. Al treilea distih deschide planul trecutului. care îşi revelează astfel nivelul de profunzime al semnificaţiilor. Atmosfera evocată. de la începutul secolului XX (Francis Jammes. „pasăre de bun augur. „pridvor”. Horia Furtună). i).. accentuează trecerea iremediabilă a timpului: „De nuntă sau de moarte.". Astfel bunicul îi recită iubitei capodopere ale literaturii romantice . Dacă în poezia romantică. faptul că poetul este urmaşul care eternizează în creaţia sa iubirea bunicilor şi „copia" . însoţeşte protector cuplul de îndrăgostiţi: „Şi cum şedeau.. Le Lac. clipa de fericire. accesibil numai urmaşului. şi vii acuma tu: / Pe urmele berlinei trăsura ta stătu".. . ritmul iambic..Le Lac de Alphonse de Lamartine şi Sburătorul de I. Asocierile livreşti reflectă motivul „bibliotecii" întâlnit adesea în poeziile lui Ion Pillat.Caliope (Kalliope). al luptei haiducilor pentru dreptate: Jar hornul nu mai trage alene din ciubuc/ De când luptară-n codru şi poteri şi haiduc".Sugestia mitică a numelui.

„crinolină". Nivelul morfosintactic Timpurile verbale au rolul de a sugera planul trecut şi planul prezent evocate în poezie. verbele la timpul prezent fie ilustrează permanenţa sentimentului de iubire („vii. „plopii. antiteza.la nivel structural. dar şi prin tema timpului trecător. verbele la imperfect („asculta". „lac". „lună". „zăbreliră". „uită". „poteră”. a cadrului rural. „ochi de ametist şi a comparaţiei. „tragi). „spuse") au rolul de a reda rapiditatea gesturilor sau repetabilitatea lor. „sări. „pridvor". fie însoţesc meditaţia pe tema trecerii timpului („te vezi. simetria.. şi vii acuma tu".folosirea cuvintelor cu tentă arhaică şi regională. verbele la perfect compus susţin narativitatea iubirii din planul prezent.rolul vocalelor în realizarea imaginilor auditive. „se urzea". „Ca ieri sosi bunica. „nupoţi). . se utilizează paralelismul. în evocarea trecutului: „haidud”. „nisipul”. Nivelul lexico-semantic . „lanuri de secară". care susţine paralelismul între trecut şi prezent şi ideea repetabilităţii existenţei umane: „câmpia ca un Iad. „simţeau". „câmpia". „berlină”. „calci. „câmpul”. mai mult ca perfect („pândise") şi perfect simplu susţin narativitatea iubirii din planul trecut. în special. în versul laitmotiv.folosirea cu precădere a metaforei: „casa amintirii”. . .. „te recunoşti. Nivelul stilistic . „şedeam").. „aievea". CONCLUZIE Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat aparţine liricii tradiţionaliste prin idilizarea trecutului. „deasupra casei ca umbre berze cad. „îmbătrâniră". fugit irrreparabile tempus.cuvinte din câmpul semantic al naturii: „codru". „ochi de peruzea". verbele la perfect simplu („sosi.