Aci sosi pe vremuri

de Ion Pillat IPOTEZĂ Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat este o poezie de factură tradiţionalistă, inclusă în volumul Pe Argeş în sus, apărut în 1923. Volumul este reprezentativ pentru tradiţionalismul poetului deoarece poeziile incluse realizează imaginea spaţiului natal patriarhal (moşia Florica), casa părintească, interiorul cu poezia obiectelor, universul rural şi împrejurimile casei, natura câmpenească însufleţită de amintirile copilăriei. ENUNŢAREA ARGUMENTELOR Poezia aparţine tradiţionalismului prin idilizarea trecutului, prin cadrul rural, dar şi prin tema timpului trecător -fugit irreparabile tempus. Intr-un volum de Mărturisiri (1942), Ion Pillat arată că: „Toată poezia mea poate fi redusă, în ultimă analiză, la viziunea pământului care rămâne aceeaşi, la presimţirea timpului care fuge mereu. Fuga timpului capătă un reper existenţial foarte propriu şi căt se poate de concret; în egală măsură, ea e trăită sub semnul tradiţiei, deci ca o dimensiune sufletească generală, reprezentativă pentru o întreagă comunitate umană". DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR (exemplificare/ ilustrare ) Poezia este o meditaţie nostalgică pe tema trecerii ireversibile a timpului, asociată cu repetabilitatea destinului uman/ ciclicitatea vieţii. Comunicarea poetică se realizează în două registre: lirismul obiectiv, cu elemente de narativitate simbolică şi meditaţie cu caracter general-uman, şi lirismul subiectiv, cu prezenţa eului liric şi comunicarea directă a trăirilor şi a sentimentelor, la persoana I singular. Sentimentul elegiac şi meditativ are ca suport lirismul subiectiv, susţinut de prezenţa mărcilor lexico-gramaticale specifice (pronume personale, adjective posesive şi verbe la persoana I şi a II-a singular; elemente deictice spaţiale şi temporale: „aci -„acolo", „acum" - „atunci”). Dar iubirea evocată, deşi aparţine planului trăirii subiective, este ridicată la grad de generalitate, obiectivându-se, prin repetabilitate. Titlul fixează cadrul spaţio-temporal al iubirii ce va fi evocată (timp şi spaţiu mitic, nedefinit), prin indicii de spaţiu (adverbul de loc, cu formă regională: „aci), de timp (locuţiune adverbială de timp: „pe vremuri) şi forma verbală, de perfect simplu: „sosi”. „Aci” este elementul semantic definitor în raport cu eul liric văzut din perspectiva timpului: „ieri” - „acum". Compoziţional, poezia este alcătuită din distihuri şi un vers final, liber, având rolul de leitmotiv al poeziei. Distihurile sunt organizate în mai multe secvenţe poetice: incipitul, evocarea iubirii de „ieri” a bunicilor, meditaţia asupra efemerităţii condiţiei umane, iubirea de „acum", epilogul poemului. Cele două planuri ale poeziei, trecutul (distihurile III-IX) şi prezentul (distihurile XII-XIX), sunt redate succesiv, ceea ce accentuează ideea de ciclicitate a vieţii şi a iubirii. Se utilizează elemente de simetrie şi opoziţie a planurilor, construite pe relaţia „atunci - „acum". Elemente de recurenţă sunt, de exemplu, motivul poetic ambivalent al clopotului (însoţind două momente esenţiale ale existenţei umane - nunta şi moartea), simbol al trecerii şi laitmotivul reprezentat de versul final. Primele două distihuri reprezintă incipitul poeziei şi fixează, prin intermediul unei metafore: „casa amintirii”, spaţiul rememorării nostalgice a trecutului. Metafora dobândeşte semnificaţia unui spaţiu mitic, fie locuinţă a strămoşilor, fie „loc al sacrei perechi, unde dintotdeauna, de pe vremuri, ca şi acum, sosesc cuplurile de îndrăgostiţi pentru a da curs recunoscutei iniţieri de misterul nunţii (V. Fanache, G. Bacovia. Ruptura de utopia romantică).

. şi vii acuma tu: / Pe urmele berlinei trăsura ta stătu". Nivelul fonetic şi prozodic . se realizează o paralelă trecut -prezent şi se produce trecerea la planul prezent: „Ca ieri sosi bunica. având rolul de a asocia viaţa cu literatura şi.. Horia Furtună). devine un timp mitic. care îşi revelează astfel nivelul de profunzime al semnificaţiilor. Al treilea distih deschide planul trecutului.Deodată pe perete / Te vezi aievea numai în ştersele portrete. în acelaşi timp. Ca într-un ritual. „pridvor”.. însoţeşte protector cuplul de îndrăgostiţi: „Şi cum şedeau. dar tu nu-lpoţi uita. îndrăgostiţii de altădată.. Dicţionar de simboluri. respectă un ceremonial: bunicul aşteaptă sosirea berlinei. „zăvor" şi versul „Păienjeni zăbreliră şi poartă şi zăvor" sugerează trecerea timpului. care poate reînvia trecutul în amintire. Eliad. Din portretul fizic al iubitei se reţine doar detaliul spiritualizat.oglindirea de „acum" a poveştii de iubire de „ieri sunt aspecte care ar putea susţine caracterul de artă poetică a textului liric Aci sosi pe vremuri. în poezia lui Ion Pillat. Dacă în poezia romantică. „păienjeni”. izolat. . faptul că poetul este urmaşul care eternizează în creaţia sa iubirea bunicilor şi „copia" . tonul elegiac evidenţiază idea că eternizarea fiinţei umane este posibilă doar prin iubire: „Dar ei. starea de părăsire a locuinţei strămoşilor. imaginea ochilor.Caliope (Kalliope). un clopot a sunat. Eternitatea iubirii.rima împerecheată. nepoţii repetă gesturile bunicilor peste timp. / Căci trupul tău te uită. al luptei haiducilor pentru dreptate: Jar hornul nu mai trage alene din ciubuc/ De când luptară-n codru şi poteri şi haiduc". accentuează trecerea iremediabilă a timpului: „De nuntă sau de moarte. al evocării iubirii bunicilor. dar şi ideea de spaţiu privilegiat. degradarea.. în turnul vechi din sat. Sunetul clopotului însoţeşte din nou momentul întâlnirii îndrăgostiţilor şi sugerează repetabilitatea existenţei umane. numind preferinţele în moda literară a vremurilor respective. Le Lac.trecut. simbol de pietate filială" (Jean Chevalier. laitmotiv al poeziei.. Diferenţele ţin de moda vremii: iubita coboară din „trăsură". peisajul selenar. este urmată. Sunetul clopotului. ritmul iambic. dar şi simbol al fidelităţii.Elementele asociate casei: „obloane".Sugestia mitică a numelui. muza poeziei epice şi a elocinţei în mitologia greacă. Asocierile livreşti reflectă motivul „bibliotecii" întâlnit adesea în poeziile lui Ion Pillat. ieri „ochi de peruzea". ca şi fiinţa umană: „în drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii. fiind marcată de semnele senectuţii. Meditaţia poetică. departe. dar nu şi-n faţa ta.. clipa de fericire. „pasăre de bun augur. în versul următor de revenirea brutală la realitatea timpului care trece ireversibil: „De mult e mort bunicul. Sburătorul şi moderne. Trecutul capătă o aură legendară. Atmosfera evocată. Intâlnirea bunicilor. Astfel bunicul îi recită iubitei capodopere ale literaturii romantice . prin intermediul unei comparaţii. accesibil numai urmaşului./ De nuntă sau de moarte.H. // Te recunoşti în ele. Balada lunei de Horia Furtună şi poeme de Francis Jammes. în clipa asta simţeau că-o să rămână. în opoziţie cu efemeritatea existenţei umane.. în versul „Aci sosi pe vremuri bunicami Calyopi” este reluat titlul poeziei şi este evocată imaginea din tinereţe a bunicii cu nume mitologic: Calyopi . de la începutul secolului XX (Francis Jammes. existenţa naturii era eternă. prezent . natura devine solidară cu omul. „poartă". în distihul al treisprezecelea. din care coboară o tânără îmbrăcată după moda timpului „în largă crinolină". este simbolul berzei. al devoţiunii. măsura de 13-14 silabe.".Le Lac de Alphonse de Lamartine şi Sburătorul de I. bunica e bătrână. Alain Gheerbrant. laitmotiv al poeziei. Un alt element comun celor două secvenţe poetice. Rădulescu. sunt romantice: „Şi totul ce romantic ca-n basme se urzea".".". în turnul vechi din sat”.. Versul final. . iar îndrăgostitul îi recită poeme simboliste.. portretele fiind singurele care mai păstrează imaginile de odinioară ale strămoşilor: „ Ce straniu lucru: vremea! .. i). de a indica epoca. acum „ochi de ametist”.nume cu sonorităţi din secolul XIX (Calyopi.

„şedeam"). „calci. . „ochi de peruzea". „poteră”. „lună". „aievea". „simţeau". „lanuri de secară". verbele la timpul prezent fie ilustrează permanenţa sentimentului de iubire („vii. verbele la perfect compus susţin narativitatea iubirii din planul prezent. „nupoţi). se utilizează paralelismul. „Ca ieri sosi bunica. . care susţine paralelismul între trecut şi prezent şi ideea repetabilităţii existenţei umane: „câmpia ca un Iad. în versul laitmotiv. mai mult ca perfect („pândise") şi perfect simplu susţin narativitatea iubirii din planul trecut. antiteza.. Nivelul lexico-semantic . „tragi). „zăbreliră".. a cadrului rural. „se urzea". .la nivel structural. „câmpul”. CONCLUZIE Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat aparţine liricii tradiţionaliste prin idilizarea trecutului. şi vii acuma tu".folosirea cuvintelor cu tentă arhaică şi regională.cuvinte din câmpul semantic al naturii: „codru". „nisipul”. fugit irrreparabile tempus.rolul vocalelor în realizarea imaginilor auditive. „uită". „pridvor". verbele la imperfect („asculta". „sări. în special. „îmbătrâniră".. „ochi de ametist şi a comparaţiei. „lac". verbele la perfect simplu („sosi. „plopii. Nivelul stilistic . „te recunoşti. „crinolină". în evocarea trecutului: „haidud”. dar şi prin tema timpului trecător. fie însoţesc meditaţia pe tema trecerii timpului („te vezi. Nivelul morfosintactic Timpurile verbale au rolul de a sugera planul trecut şi planul prezent evocate în poezie.folosirea cu precădere a metaforei: „casa amintirii”. simetria. „câmpia". „berlină”. „spuse") au rolul de a reda rapiditatea gesturilor sau repetabilitatea lor. „deasupra casei ca umbre berze cad.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful