Baltagul

Romanul ,, Baltagul” de Mihail Sadoveanu, publicat în 1930, apare într-o perioadă în care romanul românesc
se află într-un proces de modernizare .Sadoveanu este un scriitor atipic şi anacronic(original), romanul său
reflectând o lume în totală contradicţie faţă de alte romane ale acelor vremuri, precum, ,,Ultima noapte de dragoste,
întâia noapte de război”, roman modern, apărut în 1930.

Romanul este o creaţie epică în proză, de mari dimensiuni, cu acţiune complexă, desfăşurată pe mai multe
planuri, în timp şi spaţiu precizate, antrenând un număr mare de personaje puternic individualizate. Prin
multitudinea aspectelor înfăţişate, romanul oferă o imagine amplă asupra vieţii.

Romanul ,, Baltagul”prezintă monografia satului moldovenesc de la munte, lumea arhaică a păstorilor, având
în prim – plan căutarea şi pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan. Însoţită de Gheorghiţă, Victoria
reconstituie drumul parcurs de bărbatul său, pentru elucidarea adevărului şi săvârşirea dreptăţii.

Fiind un roman al perioadei de maturitate, marile teme sadoveniene se regăsesc şi aici: viaţa pastorală,
natura, miturile, iubirile, arta povestirii, înţelepciunea. Romanul are şi caracter monografic, înfăţişând viaţa
muntenilor, ocupaţiile, tradiţiile, obiceiurile şi trasăturile lor. Baltagul este un roman complex şi de aceea nu
poate fi încadrat într-o anumită formulă. Criticii literari i-au oferit diferite interpretări, unele chiar contradictorii:
roman antropologic şi poliţist, roman mitic – baladesc şi realism etnografic, reconstituire a ,,Mioriţei”, roman
demitizant, roman realist-obiectiv, roman iniţiatic, roman de dragoste şi o anti-Mioriţă.

Romanul este structurat pe două coordonate fundamentale: aspectul realist ( reconstituirea monografică a
lumii pastorale şi căutarea adevărului) şi aspectul mitic ( sensul ritual al gesturilor personajului principal).
Orizontul mitic include modul de înţelegere a lumii de către personaje, tradiţiile pastorale, dar şi comunitatea
om-natură şi mitul marii treceri.

Căutarea constituie axul romanului şi se asociază cu motivul labirintului. Parcurgerea drumului are
diferite semnificaţii. Victoria reconstituie evenimentele care au condus la moartea bărbatului ei ( intriga poliţistă),
ceea ce se transpune într-o dublă aventură: a cunoaşterii lumii şi a cunoaşterii de sine. Pentru Gheorghiţă,
călătoria are rol educativ, de iniţiere a tânărului ( bildingsroman). Nechifor, personaj episodic, prezentat indirect,
aparţine planului mitic. Căutându-l, Victoria parcurge simultan două lumi: spaţiul real concret şi comercial, dar şi
o lume ,, de semne şi minuni”, al căror sens ea ştie să-l descifreze.
Motivul labirintului se concretizează la nivelul acţiunii, dar este semnificativ şi la nivelul titlului. Baltagul
( topor cu două tăişuri) este un obiect simbolic, ambivalent: armă a crimei şi instrumentul actului justiţiar,
reparator. În roman, baltagul lui Lipan îndeplineşte cele două funcţii. Baltagul tânărului Gheorghiţă se păstrează
neatins de sângele ucigaşilor. Criticul Marin Mincu asociază baltagul cu abrys-ul, securea dublă cu care a fost
doborât minotaurul, monstrul mitic.

Naraţiunea se face la persoana a III – a, iar naratorul omniprezent şi omniscent, reconstituie în mod obiectiv,
prin tehnica detaliului şi observaţie, lumea satului de munteni şi acţiunile Victoriei.

Secvenţele narative sunt legate prin înlănţuire şi alternare. Naraţiunea este preponderentă, dar
pasajele descriptive fixează diferite aspecte ale cadrului sau elemente de portret fizic, individual ( de
exemplu: portretul Victoriei sau al lui Gheorghiţă) şi colectiv ( muntenii ,, locuitorii de sub brad”).
Naraţiunea este nuanţată de secvenţele dialogate sau de replici ale Victoriei, cum este lait-motivul
rostit de femeie în căutarea, la fiecare pas.
 Timpul derulării acţiunii este vag precizat, prin repere temporale: ,, aproape de Sf. Andrei”, ,,în Postul
Mare”, ,,10 Martie”. Cadrul acţiunii este satul Măgura Tarcăului, zona Dornelor şi a Bistriţei, dar şi cel de câmpie,
Cristeşti, în Balta Jijiei.

Romanul este structurat în şaisprezece capitole cu acţiune desfăşurată cronologic, urmărind momentele
subiectului.

În prima parte ( capitolele I –al VI – lea) sunt prezentate frământările Victoriei aflată în aşteptarea soţului
şi pregătirile de drum. Această parte cuprinde expoziţiunea şi intriga.
În expoziţiune este prezentat satul Măgura Tarcăului şi este schiţat portretul fizic al Victoriei, care este
surprinsă torcând pe prispă şi gândindu-se la întârzierea soţului său plecat la Dorna să cumpere oi.
Intriga cuprinde frământările ei, dar şi acţiunile întreprinse înainte de plecarea în căutarea soţului: ţine post
negru douăsprezece vineri, se închină la icoana Sfintei Ana de la Mănăstirea Bistriţa, anunţă autorităţile de
dispariţia soţului, vinde unele lucruri pentru a face rost de bani de drum, pe Minodora o lasă la Mănăstirea Văratic,
iar lui Gheorghiţă îi încredinţează un baltag sfinţit.

Partea a doua ( capitolele al VII –lea -- al XIII- lea) conţine desfăşurarea acţiunii şi relevă drumul parcurs
de Victoria şi fiul ei, Gheorghiţă, în căutarea lui Nechifor Lipan. Ea reconstituie traseul lui Nechifor, făcând o serie
de popasuri: la hanul lui Donea, de la Gura Bicazului, la crâşma domnului David de la Călugăreni, la moş Pricop şi
baba Dochia din Farcaşa, la Vatra Dornei ( la han şi la ,, canţelarie”, unde află de actul de vânzare a oilor), apoi spre
Păltiniş, Broşteni, Borca, de unde drumul părăseşte apa Bistriţei, ,, într-o ţară cu totul necunoscută”. De asemenea,
întâlnesc o cumetrie, la Borca şi o nuntă , la Cruci. Succesiunea acestor mari momente din viaţa omului, dă de
gândit Victoriei şi anticipează moartea din final.
Întrebând din sat în sat , ea îşi dă seama că soţul său a dispărut între Suha şi Sabasa. Cu ajutorul câinelui
regăsit, Lupu, munteanca descoperă într-o râpă rămăşiţele lui Lipan, în dreptul Crucii Talienilor.

În partea a treia ( capitolele al XIV- lea – al XVI- lea ) se prezintă sfârşitul drumului: ancheta poliţiei,
înmormântarea, parastasul lui Nechifor Lipan şi pedepsirea ucigaşilor.
Coborârea în râpă şi veghea nocturnă a mortului marchează maturizarea lui Gheorghiţă, dovedită în
înfăptuirea actului de dreptate la parastas.

Punctul culminant este reprezentat de momentul în care Victoria reconstituie cu fidelitate scena crimei,
surprinzându-i chiar şi pe ucigaşii Ilie Cuţui şi Calistrat Bogza. Primul îşi recunoaşte vina, însă al doilea devine
agresiv. Este lovit de Gheorghiţă cu baltagul lui Nechifor şi sfâşiat de câinele Lupu, făcâdu-se astfel dreptate.

Deznodământul în surprinde pe Bogza, care-i cere iertare ,, femeii mortului” şi-şi recunoaşte fapta.

Personajul principal este Victoria Lipan femeia voluntară ,, un Hamlet feminin”. Unii o consideră o
Antigona, alţii o ilustrare a motivului bătrânei din ,, Mioriţa” sau Isis, din mitul lui Isis şi Osiris.

Victoria este o femeie puternică, hotărâtă ( ,, N-am să mai am odihnă cum n-are pârâul Tarcăului pân ce l-oi
găsi pe Nechifor Lipan), curajoasă, lucidă. Inteligenţa nativă şi stăpânirea de sine sunt evidenţiate pe drum, dar
mai ales la parastas când demască ucigaşii.

Aparţinând lumii arhaice, patriarhale, Victoria transmite copiilor respectul tradiţiilor şi este refractară la
noutăţile civilizaţiei: ,, În tren este olog, mut şi chior”. Ca mamă, îi interzice Minodorei să se îndepărteze de tradiţie
purtând ,, coc, valţ şi bluză” şi contribuie prin călătorie la maturizarea lui Gheorghiţă. Victoria respectă obiceiurile
de cumetrie şi de nuntă ( ,, a primit plosca şi a făcut frumoasă urare miresei”) şi veghează la îndeplinirea
rânduielilor din ritualul înmormântării: priveghiul, drumul la cimitir, bocitul, slujba religioasă, pomana, praznicul.

Soţie iubitoare, porneşte hotărâtă în căutarea bărbatului. Ţipătul dinaintea coborârii coşciugului şi gesturile
concentrează iubirea şi durerea pierderii soţului: ,, Cu aşa glas a strigat, încât prin toţi cei de faţă a trecut un
cutremur. S-a dărâmat în genunchi, şi-a rezemat fruntea de marginea sicriului”.
 Personaj complex este realizat prin tehnica basoreliefului şi individualizat prin caracterizare directă şi
indirectă ( prin fapte, vorbe, atitudini, gesturi, relaţii cu alte personaje, nume). Numele protagonistei are
semnificaţii simbolice, desemnând victoria dreptăţii.

Portretul fizic relevă frumuseţea personajului prin tehnica detaliului semnificativ: ,, Nu mai era tânără, dar
avea o frumuseţe neobişnuită în privire. Ochii îi străluceau ca-ntr-o uşoară ceaţă în dosul genelor lungi şi răsfrânte
în cârligaşe”.

Natura devine o cutie de rezonanţă a sentimentelor femeii, îndrumând-o în căutarea soţului său: la Dorna,
dar şi la Crucea Talienilor, vântul o anunţă că se află pe drumul cel bun.

Personajul secundar, Gheorghiţă, reprezintă generaţia tânără, care trebuie să ia locul tatălui dispărut.
Romanul poate fi considerat iniţiatic, deoarece prezintă drumul spre maturizarea lui Gheorghiţă.
Nechifor Lipan, este caracterizat în absenţă, prin retrospectivă şi rememorare şi simbolizează destinul
muritor al oamenilor. Numele său ,, cel adevărat şi tainic” este tot Gheorghiţă, dar primise numele de Nechifor, în
al patrulea an al vieţii, când se îmbolnăvise, potrivit unei superstiţii: ,, ca să nu-l mai cunoască bolile şi moartea”.
Vorba lui Lipan, ,, Nimeni nu poate sări peste umbra lui”, anticipează destinul acestiua.

Personajele episodice sunt Minodora, fiica receptivă la noutăţile civilizaţiei, care este trimisă la mănăstire
spre purificare, moş Pricop (ospitalitatea), părintele Dănilă( autoritatea spirituală în satul arhaic), baba
Maranda ( superstiţiile) – personaje reprezentative pentru lumea satului arhaic.

Un portret este portretul colectiv al ,, locuitorilor de sub brad”, ţinutul străbătut de

Victoria, care ,, sunt nişte făpturi de mirare. Iuţi şi nestatornici ca apele, ca vremea, răbdători în suferinţi ca şi-n
ierni cumplite, fără griji în bucurii ca şi-n arşiţele lui cuptor (…) – mai seamă stau ei în faţa soarelui c-o inimă ca
din el ruptă; cel mai adesea se desmiardă şi luceşte – de cântec, de prietenie. Aşa era şi acel Nechifor Lipan care
acum lipsea”

În concluzie, formula inedită a romanului, tema de inspiraţie mitologică şi profunzimea personajelor

fac din romanul ,, Baltagul” una dintre cele mai valoroase creaţii literare ale prozatorului Sadoveanu şi al
literaturii române în general.