CARACTERIZARE STEFAN GHEORGHIDIU

‘’ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, INTAIA NOAPTE DE RAZBOI’’

DE CAMIL PETRESCU

Proza romanelor lui Camil Petrescu a produs un efect de modernizare a întregului roman românesc interbelic, în
sensul în care, Camil Petrescu, a promovat o literatură a subiectivităţii şi a autenticităţii de inspiraţie franceză.
Astfel, se realizează în interbelic mult râvnita sincronizare a literaturii române, cu literatura europeană a
momentului.
“Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este romanul unui spirit care încearcă să se
definească prin raportare la două experienţe capitale: iubirea şi proximitatea morţii.

1.INCADRARE
Stefan Gherghidiu este un personaj principal ce evolueaza pe coordonate specifice romanului, este rotund si
mobil deoarece sufera o mutatie profunda, evolutia sa scapand de sub controlul destinului. Protagonistul
preia functiile naratorului asigurand unitatea compozitiei devenind ate-ego-ul narator.
Protagonistul romanului, Ştefan Gheorghidiu, este în acelaşi timp narator autodiegetic . Prin el Camil
Petrescu introduce în literatura română un nou tip de personaj.  El reprezintă tipul intelectualului “ca structură
de caracter”, intransigent şi inadaptat. Într-o călătorie de căutare a sinelui, personajul se transformă pe parcursul
romanului și își notează cu atenție traseul interior.

2.VIZIUNE
Viziunea despre lume a scriitorului, transferata personajului-narator Stefan Gheorghidiu este viziunea unui
spirit reflexive cu preocupari filozofice si literare, ceea ce da nastere unei proze analitice de facture
subiectiva. Accentul cade pe factorul psihologic, pe inregistrarea si analizarea ecoului pe care il au evenimentele
exterioare in constiinta personajului, epicul fiind diminuat.

3.Statutul social, psihologic si moral

Discutând particularităţile de construcţie a personajului principal, spunem că, din punct de vedere social, Ştefan
Gheorghidiu este, la început, un student sărac la Filosofie, căsătorit din dragoste şi din orgoliu cu Ela, o
studentă frumoasă, de aceiaşi condiţie, studentă la Litere. Devine bogat peste noapte, printr-o moştenire lăsată
de unchiul său, Tache, iar apoi este sublocotenent în armata română, în timpul Primului Război Mondial.
Însă, în mod constant, rămâne un spirit introvertit, neliniştit, lucid şi polemic, halucinant ca toţi eroii
camilpetrescieni care “au văzut idei”.
Spiritual, ironic, hipersensibil, inadaptatul superior Gheorghidiu “este un psiholog al dragostei, şi
luciditatea şi preciziunea analizei lui se înrudesc cu al marilor moralişti al literaturii franceze”
(Perpessicius). El trăieşte în lumea ideilor, a cărţilor şi are impresia că s-a izolat de realitatea materială
imediată. Însă tocmai această realitate imediată produce destrămarea cuplului pe care el îl formează cu Ela. Până
în momentul în care Gheorghidiu primeşte moştenirea de la unchiul său, cuplul trăieşte în condiţii modeste, dar în
armonie.

4.Trăsătura dominantă
Principala trăsătură de caracter a protagonistului este orgoliul. Ilustrativă în acest sens este mărturisirea lui
Gheorghidiu referitoare la felul în care ia naştere iubirea lui pentru Ela: “Începusem totuşi să fiu măgulit de
admiraţia pe care o avea mai toată lumea pentru mine, fiindcă eram atât de pătimaş iubit de una dintre cele mai
frumoase studente, şi cred că acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri.”,“Iubeşti întâi din milă, din
îndatorire, din duioşenie, iubeşti pentru că ştii că asta o face fericită”.
De asemenea, o altă secvenţă narativă semnificativă pentru a ilustra orgoliul personajului este aceea a mesei în
familie din casa unchiului său Tache. Nae Gheorghidiu, celălalt unchi al protagonistului, ironizează căsătoria din
dragoste cu o fată săracă, pe care i-o reproşează atât lui Ştefan, cât şi tatălui său mort, Corneliu, pe care în plus îl
acuză că nu a lăsat vreo moştenire fiului, sub pretextul de a fi foarte risipitor. În încercarea de a-şi apăra părintele,
Ştefan izbucneşte: “De cele mai multe ori, părintele, care lasă avere copiilor, le transmite şi calităţile prin care a
făcut averea: un obraz mai gros, un stomac în stare să digereze şi ouă clocite, ceva din sluţenia nevestei luate
pentru averea ei, neapărat o şiră a spinării flexibilă ca nuiaua (dacă nu cumva rahitismul nevestei milionare n-a
înzestrat-o cu o cocoaşă rigidă ca o buturugă). Orice moştenire e, s-ar putea zice, un bloc.”
Astfel, orgoliul personajului-narator, al intelectualului, este unul dintre principalii factori de noutate în
discursul românesc interbelic din spaţiul literaturii române, producând cititorilor din epocă o nouă
înţelegere a modului în care romanul, ca specie literară, participă la reliefarea profunzimilor spiritului
uman.
5.Modalitati de caracterizare
Caracterizarea indirectă
Caracterizarea personajului Ştefan se realizează subiectiv, sub o singură viziune, cea a personajului-narator.
Astfel, portretul lui Gheorghidiu este realizat mai ales prin caracterizare indirectă, prin fapte, gânduri, limbaj,
gesturi, atitudini şi prin relaţiile cu celelalte personaje.
Caracterizarea directă
Caracterizarea directă se realizează rar, prin intermediul replicilor scurte ale altor personaje, precum cea pe
care i-o adresează Ela lui Ştefan când acesta îi reproşează comportamentul ei din timpul excursiei de la Odobeşti:
“Eşti de o sensibilitate imposibilă.”
În acest roman subiectiv, de analiză, este folosită adesea autocaracterizarea, pentru portretul fizic, moral sau
psihologic: “Eram alb ca un om fără globule roşii”, “Eram înalt şi elegant”, “Lipsit de orice talent, în lumea
asta muritoare, fără să cred în Dumnezeu, nu m-aş fi putut realiza – şi am încercat-o – decat într-o dragoste
absolută”.
Un prim element al textului narativ, semnificativ pentru realizarea personajului Ştefan Gheorghidiu este
incipitul. Chiar dacă este vorba de un roman modern, în incipit sunt fixate cu precizie realistă coordonatele spaţio-
temporale. “În primăvara anului 1916, ca sublocotenent proaspăt, întâia dată concentrat, luasem parte, cu un
regiment de infanterie din capitală, la fortificarea Văii Prahovei, între Buşteni şi Predeal.” Protagonistul şi, în
acelaşi timp, naratorul întâmplărilor din roman, Ştefan Gheorghidiu, este concentrat pe Valea Prahovei şi aflat în
aşteptarea intrării României în Primul Război Mondial.
Spre deosebire de romanele tradiţionale, în care conflictul este, de regulă, exterior, iar cel interior apare ca efect
al unei intenţii moralizatoare a textului, în romanul lui Camil Petrescu, apare conflictul interior, din conştiinţa
personajului-narator, care trăieşte stări şi sentimente contradictorii faţă de soţia sa, Ela. Acest conflict
interior este generat de raporturile pe care protagonistul le are cu realitatea înconjurătoare. Principalul motiv al
rupturii dintre Ştefan şi soţia sa este suspiciunea adulterului, dar şi implicarea Elei în lumea mondenă, pe care
eroul o dispreţuieşte. Aşadar, conflictul interior se produce din cauza diferenţei dintre aspiraţiile lui Gheorghidiu şi
realitatea lumii înconjurătoare.

6.Perspectiva narativă
În ceea ce priveşte perspectiva narativă, romanul este scris la persoana I, dintr-o perspectivă narativă de
tip ,,avec”, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Ştefan Gheorghidiu, care trăieşte două experienţe
fundamentale: iubirea şi războiul. Relatarea la persoana I conferă autenticitate şi caracter subiectiv textului.
Cele două teme ale romanului, războiul şi iubirea, constitue două experienţe decisive pentru devenirea
personajului-narator. Suferinţa lui Ştefan este lucidă în detaliile analizei, iar orgoliul este profund.
Astfel, în final, după traversarea dramei colective a războiului, pasiunea devoratoare şi iubirea pentru Ela
sunt înlocuite cu indiferenţă rece. Se produce astfel drama constatării distanţei dintre iluzie şi realitate,
dintre ideal şi banalitate.

7.Concluzia
Romanul “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman psihologic modern, având
drept caracteristici: unicitatea perspectivei narative, relatarea la persoana I, la timpul prezent,
subiectivitatea, apelul la memoria afectivă şi autenticitatea trăirilor.
Prin Ştefan Gheorghidiu, personajul-narator, scriitorul impune intelectualul, care trăieşte cu nostalgia
absolutului şi a perfecţiunii iubirii, o nouă tipologie, care nu poate fi înţeles.
Unii critici literari consideră că Ştefan Gheorghidiu nu poate fi considerat un învins, deoarece reuşeşte să
depăşească gelozia care ameninţa să-1 dezumanizeze. El se înalţă deasupra societăţii meschine, trăind o
experienţă morală superioară, aceea a dramei omenirii, silită să îndure un război tragic şi absurd. Este, de
altfel, singurul supravieţuitor între toate personajele camilpetresciene.