Sunteți pe pagina 1din 3

CONCEPTUL DE MARKETING ȘI EVOLUȚIA ACESTUIA

1.CONCEPTUL DE MARKETING

Termenul de marketing este de origine anglo-saxonă:


to market = a desfășura tranzacții pe piață, a cumpăra și a vinde.
Marketingului i s-au dat cam tot atâtea definiţii câte cărţi au fost scrise despre el.
Philip Kotler, supranumit “Părintele Marketingului Modern” și „cel mai mare expert mondial în
practici de strategii de piață”, definea marketingul ca fiind: „un proces social şi managerial prin care
indivizi sau grupuri de indivizi obţin ceea ce le este necesar şi doresc prin crearea, oferirea şi schimbul de
produse şi servicii având o anumitã valoare”.
Simplist, marketingul reprezintă “arta şi ştiinţa de a vinde”.

1.1CONCEPTE DE BAZĂ ÎN ACTIVITATEA DE MARKETING

Activitatea de marketing desfăşurată de agentul economic urmăreşte să satisfacă cerinţele efective şi


potenţiale ale consumatorului astfel:
-Întotdeauna producţia să se orienteze în funcţie de nevoile pe care le exprimă consumatorul şi nu invers;
-Întreaga activitate a agentului economic să se orienteze spre consumatorul care cumpară produsele;
-Programele de activitate ale întreprinderii să se fundamenteze pe cerinţele anticipate ale consumatorului. 

1.2 TEHNICI DE CERCETARE ȘI ACȚIUNE ÎN MARKETING


În marketing se folosesc o serie de activități practice care formează un ansamblu de metode, procedee,
tehnici de cercetare și acțiune.

Tehnici de cercetare si acțiune în marketing: 


 analiză
 previziune
 organizare
 control.

1.3. ABORDĂRI ÎN DEFINIREA MARKETINGULUI


Marketingul ca o filosofie de afaceri-în care clientul ocupa locul central, ca o artă de a depista
nevoile, de a crea cererea şi a fideliza consumatorul.
Marketingul ca activitate practica- este o funcţie a întreprinderii, un proces de organizare şi conducere
a unui ansamblu de activităţi comerciale capabile să transforme nevoia în cerere, crearea şi dirijarea
produsului la locul, momentul şi în sortimentul cerut, în condiţii de profitabilitate pentru ofertant şi eficienţă
pentru consumator.
Marketingul ca instrument de conducere- este bazat pe metode şi tehnici specifice de cercetare şi
planificare.
1.4. ROLUL MARKETINGULUI ÎN CADRUL ACTIVITĂȚII AGENTULUI ECONOMIC
 Identificarea şi anticiparea nevoilor consumatorilor:
o Cine este clientul nostru?
o Ce beneficii caută clientul nostru?
o Cum cumpară clientul nostru?
 Crearea de valoare prin dezvoltarea de noi produse şi servicii;
 Stabilirea preţului, respectiv valoarea pe care consumatorul o acordă unui produs şi pe care este
dispus să o plătească pentru a intra în posesia acestuia;
 Plasarea şi distribuirea produselor şi seviciilor acolo unde sunt cumpărate sau consumate;
 Promovarea produselor pe piaţă şi comunicarea cu potenţialii consumatori.

2.APARIȚIA ȘI DEZVOLTAREA MARKETINGULUI


După opinia majorității specialiștilor, marketingul a apărut la mijlocul secolului al XX-lea, în Statele Unite
ale Americii, mai întâi în practică, teoria dezvoltându-se mai târziu.
De-a lungul timpului, marketingul a evoluat, devenind:
 ştiinţă,
 ideologie,
 artă,
 cale de urmat în afaceri, pentru orice organizație.
2.1. CONDIŢIILE APARIŢIEI MARKETINGULUI
Apariţia şi dezvoltarea acestuia au fost determinate de o serie de condiţii obiective, de
natură economică, socială, culturală, tehnologică şi chiar demografică.
TEORII CARE EXPLICA APARITIA MARKETINGULUI
TEORIA ABUNDENTEI DE PRODUSE TEORIA DINAMISMULUI SOCIAL-ECONOMIC
Porneste de la premisa ca datorita Este o teorie mai ampla, cu radacini spre sfarsitul sec. al
cresterii productiei, cererea este mult mai XIX-lea, perioada ce a fost caracterizata prin mari
mare decat oferta, produsele raman in stoc descoperiri tehnice, economice, prin aparitia productiei de
si nu se vand, firmele fiind obligate sa masa, prin cresterea populatiei. De-a lungul anilor, aceste
gaseasca solutii viabile pentru a vinde tendinte au persistat si chiar s-au amplificat, ceea ce a
marfurile si a obtine profit determinat un intens dinamism in toate domeniile vietii
economico-sociale.

Dacă pentru început, ţinând seama de condiţiile şi locul apariţiei, s-a considerat că geneza marketingului
trebuie căutată în abundenţa de  produse, manifestarea marketingului şi în alte spaţii, în ţări diferite ca
structură economică şi nivel de dezvoltare, a demonstrat că apariţia şi promovarea marketingului în
activitatea practică trebuie pusă pe seama dinamismului economico-social.

2.2 DIRECȚII DE DEZVOLTARE A MARKETINGULUI

2.3 ETAPE ÎN EVOLUŢIA MARKETINGULUI


-Etapa orientarii spre productie si produs (perioada 1900-1930)
 se caracterizează prin existenţa unei cereri nesatisfăcute,
 a fost perioada în care un produs bun se vindea singur.
 principala preocupare a firmei era aceea de a produce cantităţi cât mai mari de mărfuri,
 dorinţele consumatorilor nu erau luate în seamă.
-Etapa orientarii spre vanzare (1930-1950)
 s-a ghidat după ideea că o activitate promoţională bine gândită îl va determina pe consumatorul
potenţial să cumpere produsul. 
 a apărut ca urmare a scăderii puterii de cumpărare a americanilor după anii marii crize economice,
odată cu deschiderea magazinelor cu mari suprafeţe comerciale, ceea ce a condus la schimbarea
modului de a face afaceri,
 marketingul a devenit un instrument de impulsionare a vânzărilor.
-Etapa orientarii spre conceptul modern de marketing (1950-1975)
 a fost o perioadă caracterizată printr-un accentuat dinamism economic şi social, când s-au manifestat
primele şocuri petroliere şi mişcări sociale ample, ducând la apariția marketingului modern
 consumatorul era cel ce decidea, fiind considerat principala sursă de venit a firmei,
 profiturile erau direct proporţionale cu gradul de satisfacere a consumatorilor
-Etapa orientarii spre marketingul societal (perioada dupa anul 1975 si pana azi)
 se caracterizează printr-o mare diversitate a opiniilor, legate de priorităţile pe care marketingul
trebuie să le aibă în vedere,
 se accentuează diferite aspecte ale marketingului fără a-l modifica esenţial.
 are loc regândirea conţinutului şi modului de desfăşurare a activităţilor marketingului,
 se promoveaza idea că relaţiile pe termen lung cu clienţii sunt cele care asigură succesul.
2.4.DOMENII DE SPECIALIZARE ALE MARKETINGULUI

S-ar putea să vă placă și