Relația dintre două personaje sadoveniene

Vitoria Lipan-Gheorghiță Lipan

,,Baltagul” – roman tradițional, mitic, realist-obiectiv, monografic

Romanul „Baltagul”, creație de maturitate a lui Mihail Sadoveanu, reprezintă una dintre capodoperele
marelui scriitor, alături de „Hanu Ancuței”, „Zodia Cancerului”, „Creanga de aur” și „Frații Jderi”. Valoarea acestui
roman constă în complexitatea lui ce dezvoltă atât o imagine realistă a satului moldovenesc de la munte, cât și sensuri
simbolice și mitice.

G. Călinescu afirmă că romanul „Baltagul” are o „intrigă antropologică”, antropologia fiind știința care
studiază originea și evoluția omului. Sensul afirmației lui G.Călinescu este că pe primul plan se află viața muntenilor,
orânduită după vechi legi nescrise și că Vitoria Lipan este o exponentă a acestora. Ei sunt caracterizați ca fiind „iuți și
nestatornici ca apele, ca vremea, răbdători în suferinți ca și-n ierni cumplite, fără grijă-n bucurii ca și-n arșițele lor de
Cuptor, plăcându-le dragostea și beția și datinele lor de la începutul lumii, ferindu-se de alt e neamuri și de oamenii de
la câmpie și venind la bârlogul lor ca fiara de codru, - mai cu samă stau ei în fața soarelui cu-o inimă ca din el ruptă:
cel mai adesea se dezmiardă și lucește de cântec, de prietenie.”

„Baltagul” prezintă, așadar, esențiale caracteristici ale oamenilor de la munte, fapt care-l apropie de balada
păstorească „Miorița”, din care Sadoveanu a împrumutat versurile puse ca motto: „Stăpâne, stăpâne, / Mai cheamă și-
un câne”.

 Statutul social, psihologic si moral

Vitoria Lipan, personajul principal al capodoperei sadoveniene „Baltagul”, se înscrie printre personajele feminine
din literatura română remarcabile prin puterea voinței lor . Prin implicarea ei în căutarea soțului ucis de ceilalți doi
oieri, Vitoria Lipan poate fi comparată cu măicuța bătrână care își caută fiul, din balada „Miorița”.
Vitoria este o țărancă din satul Măgura, de pe apa Tarcăului, soția lui Nechifor Lipan, gospodar harnic și oier
(statut social). Drama care intervine în viața ei (dispariția lui Nechifor, despre care ea înțelege imediat că a murit), o
obligă să-și părăsească, pentru un timp, gospodăria, lăsând-o în seama argatului Mitrea, și să plece în căutarea
rămășițelor pământești ale soțului ei, spre a-i da lui Nechifor o înmormântare creștinească și spre a face dreptate,
pedepsindu-i pe ucigași.
Vitoria Lipan este o femeie matură, asupra căreia greutățile vieții și-au lăsat urma și a cărei tinerețe se păstrează
în ochii aprigi și căprui. Ca îmbrăcăminte, poartă costumul femeilor de la munte.
Gheorghită, unul dintre personajele secundare ale romanului, este fiul Vitoriei şi al lui Nechifor Lipan, unul dintre
cei ,,şapte prunci cu care-i binecuvântase Dumnezeu” şi din care le rămăseseră doar doi. El era mult îndrăgit de mamă,
care îl ocrotea şi-l apăra ori de câte ori în ochii lui Lipan erau nouri de vreme rea. (statut social)
Portretul moral predomină asupra celui fizic, personajul remarcându-se prin admirabile trăsături de caracter.
Vitoria este caracterizată, în plan afectiv, de dragostea față de soțul ei, pe care îl iubea ca la început, deși aveau acum
copii mari. Chiar dacă, pe parcurs, mai apăruseră conflicte, acestea erau trecătoare și Nechifor se întorcea de fiecare
dată la ea, „ca la apa cea bună”.
Dragostea maternă o caracterizează, de asemenea, pe Vitoria. Iubirea ei față de cei doi copii se manifestă cu
severitate: pe Minodora o ceartă că încalcă vechile obiceiuri, iar pe Gheorghiță îl ia cu ea în călătorie ca să-l
maturizeze, să-l transforme dintr-un copil, într-un bărbat.

Eroina acționează pentru prinderea și pedepsirea ucigașilor nu din spirit de răzbunare, ci din dorința de a se
face dreptate (statut psihologic). Când pedeapsa a fost împlinită și criminalul, Calistrat Bogza, cere iertare, Vitoria
spune: „Poate să trăiască [...]. Stăpânirea facă ce știe cu el!” Văzând apoi că ucigașul este pe moarte, adaugă
creștinește: „Dumnezeu să te ierte!”. Până în acel moment al dreptății, Vitoria nu avusese odihnă și își pusese energia
și inteligența în slujba găsirii ucigașilor. Ea îi descoperă urmărind pas cu pas calea lui Nechifor, întrebând din sat în
sat, din han în han, de cei trei oameni, dintre care unul avea căciulă brumărie, până când descoperă că acesta a dispărut
între Sabasa și Suha. Bănuindu-i de crimă pe tovarășii de drum ai lui Nechifor, Bogza și Cuțui, Vitoria le învrăjbește
pe soțiile lor și îi prinde cu viclenie în capcană. Cu inteligența ei remarcabilă, reconstituie desfășurarea crimei pe care
o povestește la praznicul de înmormântare, pentru a observa reacția criminalilor și a-i determina să se demaște. Ea
acționează, astfel, ca și Hamlet, care îi pune pe actori să joace o pantomimă care să reconstituie moartea tatălui său,
spre a urmări reacția asasinului.
Gheorghiță purta ,,numele adevărat şi tainic al lui Nechifor Lipan”, căruia-i moştenise nu numai numele, dar şi
multe dintre însuşiri. La cei şaptesprezece ani ai săi, „era un flăcău sprâncenat ș-avea ochii căpri ai Vitoriei”. Avea un
zâmbet frumos de fată şi abia ,,începea să-i înfireze mustăcioară”. După datina oierilor de la munte, purta un chimir
nou şi o ,,bondiță înflorită”, pe care, vorbind, o desfăcea ca ,,să-şi cufunde palmele în chimir”. (statut moral și
psihologic – inocent, muncitor, șovăielnic când vine timpul să acționeze)
 În toate acțiunile ei, Vitoria respectă cu strictețe tradițiile oamenilor de la munte, „datinile lor de la începutul
lumii”. Datina a învățat-o să înțeleagă toate semnele naturii și ale visului. Astfel, ea știe că Nechifor a murit, pentru
că-l visează trecând călare o apă neagră și pentru că văzuse cocoșul cântând spre poartă. Când, în căutarea ei, observă
că vântul s-a oprit, recunoaște semnul că acolo era locul unde avea să-l găsească pe Nechifor. Înțelegerea acestor
semne dovedește și o legătură strânsă între munteancă și natură. Fapt specific pentru proza lui Sadoveanu, natura
contribuie și ea la caracterizarea personajului, precum în episodul în care Vitoria culege primii ghiocei ai primăverii,
care reflectă speranța și dorința de viață din sufletul ei.

 Scene – evoluție personaje

Vitoria intuiește importanța drumului în maturizarea lui Gheorghiță: ,,Înțelege că jucăriile au stat. De
acu trebuie să te arăți bărbat.” Maturizarea acestuia devine evidentă atunci când este pus de către mamă să privegheze
rămășițele tatălui său în râpa de sub Crucea Talienilor, iar inițierea sa se desăvârșește atunci când acesta răzbună
moartea tatălui său. Priveghiul are un dublu sens: primul constă în respectarea unor legi nescrise care-l vor ajuta pe
Nechifor să se integreze în noua stare, iar al doilea sens este legat de inițierea lui Gheorghiță care se va familiariza cu
un aspect fundamental al existenței umane – moartea. Vitoria îl călăuzește cu răbdare, dar și asprime, obligându-l
să-și stăpânească foamea, oboseala, nesiguranța, frica și învățându-l să descifreze adevărul din spusele oamenilor și
semnele naturii și să fie ferm și hotărât în acțiunile sale.
Contrastul dintre ei nu este între două caractere – Gheorghiță are toate datele pentru a ajunge, cu vremea, un
muntean autentic – ci între două vârste („Îl văzu sfios și nesigur, pe când ea era plină de gânduri, de patimă și
durere.”)
Drumul Vitoriei și al lui Gheorghiță începe într-o zi sacră – vineri, 10 martie – odată cu răsăritul, și se va
încheia simbolic la apus, după înmormântarea osemintelor celui ce fusese Nechifor Lipan. În drumul lor, Vitoria și
Gheorghiță asistă la câteva evenimente cu valoare simbolică – naștere, nuntă, înmormântare – trecând prin toate
momentele principale ale vieții. La Vatra Dornei, Vitoria află de la un slujbaș din târgul de animale de vinderea unei
turme de 300 de oi în prima duminică din noiembrie. Acesta își amintea de Nechifor care, după ce a cumpărat turma,
cedă rugăminții a doi ciobani de a le vinde 100 de oi. Turmele însoțite de cei trei stăpâni porniseră la vale. Luând
drumul turmelor lui Nechifor, Vitoria și Gheorghiță merg pe urmele celor trei ciobani, ca într-un labirint, întrebând din
sat în sat despre ei. Astfel află că unul dintre cei doi ciobani care îl însoțea pe Nechifor avea buză de iepure – Calistrat
Bogza. Șirul semnelor se întrerupe între Sabasa și Suha, iar la Suha Vitoria află de doi localnici care au ajuns în
posesia unei turme mari de oi. Chemați la primărie de femeie, aceștia susțin că oile le-au cumpărat de la Nechifor după
care s-au despărțit.

 Elemente de structură

I) Modalități de caracterizare
Portretul lui Gheorghiță - în mod direct, de către autor, la fel ca și al Vitoriei, scoțând în evidență
asemănarea dintre mamă și fiu: ,,Gheorghiță era un flăcău sprâncenat și avea ochii ei. Nu era prea vorbăreț, dar știa să
spuie destul de bine despre cele ce lăsase și ce văzuse. (…) Întorcea un zâmbet frumos ca de fată și abia începuse să-i
înfiereze mustața.” Însă asemănarea dintre cei doi nu se rezumă doar la aspectul fizic. Gheorghiță își dă seama de
starea interioară a mamei sale și observă schimbarea ei. Se uită numai cu supărare și i-au crescut țepi de aricioaică.
Caracterizarea lui Gheorghiță - în mod indirect, prin numele său care are o dublă valență, Gheorghiță este
numele său, dar și numele inițial al lui Nechifor, iar când Vitoria descoperă în prăpastie rămășițele soțului, strigătul ei
sfâșietor „Gheorghiță”, păstrează această ambiguitate. Numele prefigurează și el maturizarea lui Gheorghiță și intrarea
acestuia în rândul bărbaților.
În finalul romanului, Gheorghiță este suficient de matur pentru a prelua rolul tatălui său și pentru a deveni un
sprijin pentru mama sa.

II) Perspectiva narativă

Un alt element de structură este perspectiva narativă obiectivă, iar naraţiunea se realizează la persoana a III-a,
de către un narator omniscient, obiectiv. Deşi naratorul este omniscient, el este unic la parastasul soţului, Vitoria preia
rolul naratorului, deoarece inteligentă şi calculată, ea reconstituie crima şi îi determină pe Calistrat Bogza şi pe Ilie
Cutui să-şi recunoască vina.
III) Titlul
De asemenea, un alt element de structură îl constituie titlul, care are valoare simbolică: în 1) sensul său
propriu, baltagul = un topor cu două tăişuri, iar în 2) sensul său figurat = arma crimei şi instrumentul actului justiţiar,
reparator. Baltagul tânărului Gheorghiță se păstrează neatins de sângele ucigaşilor.

Cuplul mamă-fiu, angrenat în căutarea adevărului pentru a restabili ordinea firească tulburată de crimă,
surprinde prin coeziunea sa. Cei doi acționează împreună într-o coordonare aproape perfectă și par să se completeze
unul pe celălalt.