-Particularități de construcție a unui personaj sadovenian: Vitoria Lipan din

romanul ,,Baltagul’’

Romanul „Baltagul”, creație de maturitate a lui Mihail Sadoveanu, reprezintă una dintre
capodoperele marelui scriitor, alături de „Hanu Ancuței”, „Zodia Cancerului”, „Creanga de aur”
și „Frații Jderi”. Valoarea acestui roman constă în complexitatea lui ce dezvoltă atât o imagine
realistă a satului moldovenesc de la munte, cât și sensuri simbolice și mitice.
G. Călinescu afirmă că romanul „Baltagul” are o „intrigă antropologică”, antropologia
fiind știința care studiază originea și evoluția omului. Sensul afirmației lui G.Călinescu este că,
în romanul sadovenian, pe primul plan se află viața muntenilor, orânduită după vechi legi
nescrise și că Vitoria Lipan este o exponentă a acestora. Ei sunt caracterizați ca fiind „iuți și
nestatornici ca apele, ca vremea, răbdători în suferinți ca și-n ierni cumplite, fără grijă-n bucurii
ca și-n arșițele lor de Cuptor, plăcându-le dragostea și beția și datinele lor de la începutul lumii,
ferindu-se de alte neamuri și de oamenii de la câmpie și venind la bârlogul lor ca fiara de codru, -
mai cu samă stau ei în fața soarelui cu-o inimă ca din el ruptă: cel mai adesea se dezmiardă și
lucește de cântec, de prietenie.”
 Statutul social, psihologic si moral
Vitoria Lipan, personajul principal al capodoperei sadoveniene „Baltagul”, este o țărancă din
satul Măgura, de pe apa Tarcăului, soția lui Nechifor Lipan, gospodar harnic și oier. Drama care
intervine în viața ei (dispariția lui Nechifor, despre care ea înțelege imediat că a murit), o obligă
să-și părăsească, pentru un timp, gospodăria, lăsând-o în seama argatului Mitrea, și să plece în
căutarea rămășițelor pământești ale soțului ei, spre a-i da lui Nechifor o înmormântare
creștinească și spre a face dreptate, pedepsindu-i pe ucigași. Femeie conservatoare, respectă
obiceiurile, tradițiile satului patriarhal și respinge noutățile civilizației. Ea reprezintă tipul femeii
voluntare, este ,,un exponent al speței’’( G. Călinescu) în raport cu lumea arhaică, dar și o
individualitate, prin însușirile sale: spiritul de răzbunare și perspicacitatea unui detectiv.
 Evidențierea unei trăsături de caracter și prezentarea a două secvențe/episoade
comentate.
Trăsătura dominantă o constituie curajul și, de aceea, acționează pentru prinderea și
pedepsirea ucigașilor nu din spirit de răzbunare, ci din dorința de a se face dreptate.
Cea mai importană secvență din roman o constituie parastasul lui Lipan, fiind simbolică,
întrucât Vitoria reconstituie scena morții soțului ei și o povestește în fața sătenilor. Îi cere
baltagul lui Calistrat Bogza și îl acuză indirect: ,,Gheorghiță-vorbi cu mirare femeia-mi se pare
că pe baltag e scris sânge și acesta-i omul care a lovit pe tatu-tău.’’ Bogza își pierde cumpătul, se
repede la flăcău ca să-și ia arma și este lovit cu propriul baltag. Astfel, tânărul răzbună moartea
tatălui său și restabilește dreptatea. Inițierea flăcăului este desăvârșită: el este acum pregătit să-și
asume rolul de cap al familiei, în locul lui Nechifor.
 De asemenea, o altă secvență din care ar reieși curajul femeii este când găsește în sine
puterea de a cerceta și de a găsi urmele lui Nechifor Lipan. Pleacă în căutarea acestuia pe data de
10 martie și nu se va lăsa până nu îl va găsi pe bărbatul pe care îl iubea enorm. Ea le spune
străinilor că îl caută pe Nechifor, care îi este dator, ca să nu fie bănuită că are bani asupra ei. Pe
prietenii lui Lipan (domnul David, moș Pricop), îi întreabă despre el și rememorează calitățile
soțului din povestirea lor.
 Două elemente de structură pentru particularitățile de caracterizare
Un prim element de structură îl reprezintă modalitățile de caracterizare. Personajul principal
Vitoria Lipan, femeie voluntară, îi este realizat portretul prin tehnia basoreliefului și
individualizat prin caracterizare directă și indirectă (prin fapte, prin vorbe, prin atitudini, prin
gesturi, prin relațiile cu alte personaje, prin nume).
Portretul fizic relevă frumusețea personajului prin tehnica detaliului semnificativ: ,,Nu mai
era tânără, dar avea o frumuseță neobișnuită în privire’’.
Portretul moral este complex. Prin caracterizarea directă, fiul își arată uimirea în fața
inteligenței mamei: ,,Mama asta trebuie să fie fărmăcătoare: cunoaște gândul omului...’’. Vitoria
este caracterizată, în plan afectiv, de dragostea față de soțul ei, pe care îl iubea ca la început, deși
aveau acum copii mari. Această dragoste este exprimată de Vitoria însăși prin metafora: „Am
fost înflorită cu dânsul”. Chiar dacă, pe parcurs, mai apăruseră conflicte, acestea erau trecătoare
și Nechifor se întorcea de fiecare dată la ea, „ca la apa cea bună”. Dragostea maternă o
caracterizează, de asemenea, pe Vitoria. Iubirea ei față de cei doi copii se manifestă cu severitate:
pe Minodora o ceartă că încalcă vechile obiceiuri, iar pe Gheorghiță îl ia cu ea în călătorie ca să-l
maturizeze, să-l transforme dintr-un copil, într-un bărbat. Eroina acționează pentru prinderea și
pedepsirea ucigașilor nu din spirit de răzbunare, ci din dorința de a se face dreptate. Când
pedeapsa a fost împlinită și criminalul, Calistrat Bogza, cere iertare, Vitoria spune: „Poate să
trăiască [...]. Stăpânirea facă ce știe cu el !” Văzând apoi că ucigașul este pe moarte, adaugă
creștinește: „Dumnezeu să te ierte !”. Până în acel moment al dreptății, Vitoria nu avusese odihnă
și își pusese energia și inteligența în slujba găsirii ucigașilor. Cu inteligența ei remarcabilă,
reconstituie desfășurarea crimei pe care o povestește la praznicul de înmormântare, pentru a
observa reacția criminalilor și a-i determina să se demaște. Pe parcursul romanului, Vitoria
dovedește o uimitoare tărie de caracter. Când dobândește certitudinea morții lui Nechifor, soția
lui nu plânge, deși sufletul îi este îndurerat. În primul rând, ea trebuie să-și îndeplinească datoria:
„Avea de căutat, de găsit și de rânduit. De plâns a plânge mai pe urmă. Acuma n-are vreme.”
Aceeași tărie de caracter o face ca, imediat după înmnormântare, să stabilească tot ce are de
făcut, după aceea întorcându-se la viață, la îndatoririle față de copii și de gospodărie, după ce își
împlinise datoria față de soțul ei, pe care avea să-l păstreze veșnic în inimă și în amintire.
În toate acțiunile ei, Vitoria respectă cu strictețe tradițiile oamenilor de la munte, „datinile lor
de la începutul lumii”. Datina a învățat-o să înțeleagă toate semnele naturii și ale visului. Astfel,
ea știe că Nechifor a murit, pentru că-l visează trecând călare o apă neagră și pentru că văzuse
cocoșul cântând spre poartă. Când, în căutarea ei, observă că vântul s-a oprit, recunoaște semnul
că acolo era locul unde avea să-l găsească pe Nechifor. Înțelegerea acestor semne dovedește și o
legătură strânsă între munteancă și natură. Fapt specific pentru proza lui Sadoveanu, natura
contribuie și ea la caracterizarea personajului, precum în episodul în care Vitoria culege primii
ghiocei ai primăverii, care reflectă speranța și dorința de viață din sufletul ei: „Trupul ei ar fi vrut
să cânte și să înmugurească, simțea intrând în el soare și bucurie, dar în același timp se ofilea în
ea totul, grabnic, ca clopoțeii pe care îi ținea între degete și care pieriseră.”
Un alt element de structură este perspectiva narativă este obiectivă, iar naraţiunea se
realizează la persoana a III-a, de către un narator omniscient, obiectiv. Deşi naratorul este
omniscient, el este unic la parastasul soţului, Vitoria preia rolul naratorului, deoarece inteligentă
şi calculată, ea reconstituie crima şi îi determină pe Calistrat Bogza şi pe Ilie Cutui să-şi
recunoască vina.
Arta neîntrecută a lui Sadoveanu realizează Vitoriei Lipan un portret complex, făcând din ea
unul dintre personajele semnificative ale literaturii române. Pentru calitățile ei remarcabile-
inteligență, hotărâre, curaj, dovedite pe parcursul călătoriei în căutarea adevărului, femeia
voluntară Vitoria Lipan a fost supranumită de criticul Nicolae Manolescu ,,o femeie în țara
bărbaților’’, în ,,Arca lui Noe’’.
 Particularităţile unei opere care aparţine lui Mihail Sadoveanu, Baltagul

 Evidenţierea unor trăsături specifice care fac posibilă încadrarea textului în categoria
romanului obiectiv
Opera ,,Baltagul’’ de Mihail Sadoveanu a apărut în anul 1930, este un roman interbelic,
obiectiv, realist-mitic şi tradiţional. Structura polimorfă este dată de ,,amestecul de roman realist
și narațiune arhetipală grefată pe un scenariu polițist’’(Carmen Mușat, Romanul românesc
interbelic)
Romanul este specia genului epic, în proză, de mari dimensiuni, cu o acţiune complexă,
desfăşurată pe mai multe planuri, în timp şi în spaţiu precizate, antrenând un număr mare de
personaje puternic individualizate. Prin multitudinea aspectelor înfăţişate, romanul oferă o
imagine amplă asupra vieţii.
Romanul este realizat pe două coordonate fundamentale: aspectul realist (monografia lumii
pastorale, reperele spațiale, tipologia personajelor, tehnica detaliului semnificativ) și aspectul
mitic (gesturile rituale ale Vitoriei, traditițiile pastorale, motivul comuniunii om-natură și mitul
marii treceri).
O caracteristică a romanului realist o constituie veridicitatea, care este asigurată de
toponimele din zona Dornelor și a Bistriței, pe drumul parcurs de Vitoria împreună cu
Gheorghiță, pe urmele lui Nechifor: Bicaz, Călugăreni, Borca, Vatra Dornei. Se poate vorbi
despre o scriere ficțională cu valențe mitice, în care Sadoveanu imaginează satul Lipanilor,
Măgura Tarcăului, și utilizează toponime simbolice (satul Doi Meri, râul Neagra).
Timpul derulării acțiunii este vag precizat, prin reperele temporale din calendarul religios al
satului tradițional: ,,aproape de Sf. Andrei’’, ,,în Postul Mare’’, ,,10 Martie’’. Perioada istorică
poate fi dedusă ca fiind începutul secolului al XX-lea, din menționarea trenului și a telefonului în
zona Moldovei.
,,Baltagul” este un roman al transhumanței, având în vedere faptul că se bazează pe urcatul și
pe coborâtul oilor. Oamenii își sincronizează viața după mersul bărbatului cu oile între munți, în
timp ce femeia rămâne acasă, având grijă de gospodărie și de copii, dar si de produsele rezultate
de la animale.
,,Baltagul” este un roman social, deoarece se realizează o frescă socială prin ilustrarea
categoriilor sociale în evoluție. Oamenii (sătenii) își organizează viața la sat.
De asemenea, opera este un roman mitic, deoarece apar elemente legendare cum ar fi
vrăjitoria, magia sau farmecele, dar care nu se adeveresc, ele stând la baza genezei operei sau la
subiectul acesteia. Caracterul mitic, tradițional este dat de legăturile romanului cu folclorul
românesc, de pildă inspirația din balada populară ,,Miorița’’, sugerată chiar de scriitor prin
mottoul ,,Stăpâne,stăpâne,/Mai chiamă ș-un câne...’’.
  Tema textului şi două secvenţe sugestive
Tema rurală a romanului tradiţional este dublată de tema călătoriei iniţiatice şi justiţiare.
Romanul prezintă monografia satului moldovenesc de la munte, lumea arhaică a păstorilor și are
în prim-plan căutarea și pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan. Însoțiță de
Gheorghiță, Vitoria reconstituie drumul parcurs de bărbatul său, pentru descoperirea adevărului
și realizarea dreptății.
O primă secvenţă o constituie coborârea în râpă reprezintă o scenă semnificativă pentru
maturizarea tânărului și pentru evoluția relației dintre cele două personaje. Când, ajutați de
câinele Lupu, mama și fiul găsesc locul unde fusese prăvălit Nechifor de ucigași, între Suha și
Sabasa, în dreptul Crucii Talienilor. La ordinul repetat al mamei: ,,Coboară-te în râpă îți spun!’’.
Gheorghiță găsește rămășițele tatălui, iar Vitoria pleacă să anunțe autoritățile și să pregătească
toate cele necesare înmormântării și îl lasă pe flăcău să vegheze lumânarea aprinsă lângă trupul
neînsuflețit al lui Nechifor. Inițierea presupune o probă a curajului bărbătesc. Gheorghiță nu s-a
maturizat pe deplin și, de aceea, caută să se îndepărteze de locul încremenit unde se aflau
rămășițele pământești ale tatălui său.
Nu în ultimul rând, parastasul lui Lipan este o scenă simbolică, întrucât Vitoria
reconstituie scena morții soțului ei și o povestește în fața sătenilor. Îi cere baltagul lui Calistrat
Bogza și îl acuză indirect: ,,Gheorghiță-vorbi cu mirare femeia-mi se pare că pe baltag e scris
sânge și acesta-i omul care a lovit pe tatu-tău.’’ Bogza își pierde cumpătul, se repede la flăcău ca
să-și ia arma și este lovit cu propriul baltag. Astfel, tânărul răzbună moartea tatălui său și
restabilește dreptatea. Inițierea flăcăului este desăvârșită: el este acum pregătit să-și asume rolul
de cap al familiei, în locul lui Nechifor.
 Evidenţierea elementelor de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului narativ
studiat
Un prim element de structură îl constituie titlul, care are valoarea simbolică: în sensul său
propriu, baltagul este un topor cu două tăişuri, iar în sensul său figurat este arma crimei şi
instrumentul actului justiţiar, reparator. Baltagul tânărului Gheorghiță se păstrează neatins de
sângele ucigaşilor.
Perspectiva narativă este obiectivă, iar naraţiunea se realizează la persoana a III-a, de către un
narator omniscient, obiectiv. Deşi naratorul este omniscient, el este unic la parastasul soţului,
Vitoria preia rolul naratorului, deoarece inteligentă şi calculată, ea reconstituie crima şi îi
determină pe Calistrat Bogza şi pe Ilie Cuțui să-şi recunoască vina.
Principalul conflict al romanului este cel dintre Vitoria și cei doi ucigași ai soțului ei,
Calistrat Bogza și Ilie Cuțui. Vitoria reconstituie drumul parcurs de Lipan, află adevărul și îi
demască pe ucigași în fața autorităților. Este ajutată de Gheorghiță, pe care călătoria îl
maturizează. Vitoria trăiește și un puternic conflict interior cauzat de dispariția lui Nechifor
Lipan, ,,dragostea ei de douăzeci și mai bine de ani’’. Ea pornește la drum hotărâtă să-și găsească
soțul, să facă dreptate și să-l înmormânteze creștinește. Este prezent, de asemenea, un conflict
între tradiție și inovație, între lumea arhaică, pastorală și modernitatea care începe să pătrundă în
satul muntenilor, Vitoria este un spirit conservator, în timp ce tinerii receptivi la noutățile
civilizației. Minodora și Gheorghiță sunt readuși de mama autoritară la rolurile impuse prin
tradiție.
Romanul este structurat în şaisprezece capitole, cu o acţiune desfăşurată cronologic,
urmărind momentele subiectului. În raport cu tema călătoriei, capitolele pot fi grupate în trei
părţi: I. constatarea absenţei şi pregătirile de drum; II. căutarea soţului dispărut; III. găsirea celui
căutat, înmormântarea şi pedepsirea făptaşilor.
Prima parte ( capitolele I-VI) cuprinde frământările Vitoriei în aşteptarea soţului şi
pregătirile de drum. Vitoria ţine post negru douăspreze vineri, se închină la icoana Sf. Ana de la
mănăstirea Bistriţa, anunţă autorităţile dispariția soţului, vinde unele lucruri pentru a face rost de
bani de drum, pe Minodora o lasă la mănăstirea Văratec, iar lui Gheorghiță îi încredinţează un
baltag sfinţit.
Partea a doua (capitolele al VII-lea, al XIII-lea) conţine desfăşurarea acţiunii şi prezintă
drumul Vitoriei şi al fiului ei, Gheorghiță. Pune întrebări din han în han, din localitate în
localitate şi află că între Suha şi Sabasa s-a petrecut omorul, la Borca dă peste un botez, iar la
Cruci peste o nuntă, a căror ordine sugerează Vitoriei înmormântarea din final. Cu ajutorul
câinelui Lupu, munteanca descoperă rămăşiţele lui Lipan.
Partea a III-a (capitolele al XIV-lea, al XVI-lea) prezintă sfârşitul drumului : ancheta
poliţiei, înmormântarea, parastasul lui Nechifor Lipan şi pedepsirea ucigaşilor. Coborârea în râpă
şi veghea nocturnă a mortului sunt probe de maturizare pentru Gheorghită, încheiată cu
înfăptuirea actului de dreptate la parastas. Punctul culminant este scena de la parastas, în care
Vitoria povesteşte cu fidelitate scena crimei, surprinzându-i şi pe ucigaşii Ilie Cuțui şi Calistrat
Bogza. Primul îşi recunoaşte vina, însă al doilea devine agresiv. Este lovit de Gheorghiță cu
baltagul tatălui său şi este sfâşiat de câinele Lupu, făcându-se astfel dreptate. În deznodământ,
ucigaşul Bogza îi cere iertare Vitoriei şi-şi recunoaşte fapta.
Relaţia incipit- final. Incipitul romanului este o legendă despre ocupaţiile şi modul de
viaţă al păstorilor şi al altor neamuri, pe care o spunea Nechifor la ,,cumătrii şi nunți’’. Legenda
este rememorată de Vitoria în absenţa soţului ei şi anticipează destinul acestuia, având rol de
prolog. Finalul (epilogul) cuprinde planurile de viitor ale Vitoriei în legătură cu familia ei, rostite
după încheierea deznodământului.
Personajele romanului înfăţişează tipologii umane, reprezentative pentru lumea satului de
la munte, la începutul secolului al XX-lea. Vitoria Lipan este personajul principal, femeia
voluntară, hotărâtă să facă dreptate şi aparţine lumii arhaice, patriarhale. Gheorghiță este fiul
Vitoriei şi al lui Nechifor, reprezintă generaţia tânără, care trebuie să ia locul tatălui dispărut.
Nechifor este personajul absent, el simbolizează destinul muritor al oamenilor. Personaje
episodice: moş Pricop, părintele Dănilă, Minodora şi baba Maranda, dar şi personajul colectiv,
muntenii, care este portretizat încă de la început în legenda pe care obişnuia să o spună Lipan la
cumetrii, dar şi pe la nunţi.
 Concluzia
 Romanul ,,Baltagul’’, rămâne inedit prin tema ancestrală a păstrării tradiţiilor şi a setei de a
face dreptate, dar şi prin viziunea realistă asupra lumii, reuşeşte să păstreze anumite simboluri,
tradiţii şi să reliefeze faptul că ţinerii pot fi receptivi la noutăţile civilizaţiei; iar ,,baltagul’’ poate
fi asociat cu arma crimei, obiectul justiţiar, menit să păstreze dreptatea şi cinstea. Manolescu
afirmă că ,,Baltagul este un roman realist în sensul cel mai propriu’’ şi alege ca pretext situaţia
din balada ,,Miorița’’.