1877

Caracterizare Harap-Alb

Despre autor: Ion Creangă este unul dintre marii clasici ai literaturii române care s-au
afirmat în cercul literar “Junimea” în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Acesta este
un scriitor realist, care a reușit să ridice proza românească pe aceleași culmi pe care
Eminescu propulsase poezia.

Criticul literar Garabet Ibrăileanu l-a numit ,,un Homer al nostru”, opera sa fiind o
epopee în care trăiesc credințele, datinile, obiceiurile, limba, morala și filosofia
poporului.

Introducere: Una dintre cele mai reprezentative opere ale lui Ion Creangă este
,,Povestea lui Harap-Alb”, apărută în revista ,,Convorbiri literare” în anul 1877 din
dorința de a valorifica literatura populară și de a materializa ideologia realistă.

Temă: Opera este un basm cult. Tema generală a basmelor, lupta dintre bine și rău
ocupă un loc secundar în ,,Povestea lui Harap-Alb” deoarece nu există o confruntare
directă între erou și forțele răului, el fiind ajutat în toate probele la care este supus de
către prietenii pe care și-i făcuse.

Astfel, tema centrală a basmului este călătoria inițiatică a eroului, fiecare secvență
narativă devenind un moment esențial în inițierea acestuia.

Tipologie: Harap-Alb este personajul principal și eponim al basmului, reprezentantul

forțelor binelui. Pierzându-și uneori aura mitică de ,,ființe de hârtie”, personajele trec
pragul ficțiunii și poposesc în realitatea noastră profană, ilustrând tipuri umane. În acest
sens, Harap-Alb reprezintă tipul naivului, al neexperimentatului care este surprins pe
drumul inițierii. El este un erou atipic, nefiind ca Făt-Frumos din basmele populare care
surprinde aplecarea umanității spre perfecțiune, spre un personaj frumos, curajos. În
schimb, nu deține puteri supranaturale, poartă căciulă țărănească și se plânge ,,ca o fată
mare” de probele Spânului, având așadar slăbiciuni omenești.

Statut social, moral, psihologic:

Social: statutul social al protagonistului se modifică pe tot parcursul operei, creionând

așadar un personaj rotund.
- statutul său inițial este unul privilegiat deoarece este cel mai mic fiu de crai,
întruchipând în basm motivul superiorității mezinului
- pe parcurs își schimbă statutul, devenind slugă a Spânului,
- ca în final să devină împărat.

Moral: este un erou tipic de basm prin bunătate, generozitate, curaj dar se deosebește
prin faptul că rămâne în sfera umanului, având defecte. El își dovedește moralitatea prin
respectarea cuvântului dat.

Psihologic: pe plan psihologic, observăm că Harap-Alb este surprins pe parcursul

întregului proces de maturizare.
 - La început este șovăitor în fața deciziilor sau gata să se lase stăpânit de frică,
naiv, copleșit de rolul pe care și l-a asumat.
- Pe parcurs își dezvoltă personalitatea, dobândind calități precum curajul și
încrederea în sine.

Caracterizare:
Protagonistul este caracterizat atât în mod direct, cât și indirect, fiind construit dintr-o
sumă de calități și defecte.

Directă:

1) El este caracterizat direct de către narator: ,,Fiul craiului, boboc în felul său”, de aici
reieșind statutul său de neinițiat.

2) Din punct de vedere fizic, este caracterizat de verișoarele sale prin vocea
naratorului: ,,Harap-Alb, sluga lui, are o înfățișare mult mai plăcută”, evidențiindu-se
astfel diferența dintre el și Spân.

3) Este caracterizat și de alte personaje. Sfânta Duminică îl numește ,,luminate

crăișorule”, subliniind inteligența acestuia.

4) Împăratul Verde îl consideră ,,slugă vrednică și credincioasă”, punctând loialitatea și

obediența, în vreme ce Spânul îl numește ,,slugă netrebnică”, ,,slugă vicleană”, ,,pui
de viperă”, exprimându-și astfel disprețul față de el.

Indirectă:

Caracterizarea sa directă se împletește cu mult mai ampla caracterizare indirectă, care

reiese din numele său, fapte, vorbe, relația cu alte personaje.

1) În primul rând, el este caracterizat prin intermediul numelui ce este prezentat în

trei ipostaze, acestea reprezentând etapele drumului inițiatic.

- Astfel, la început el este numit ,,Crăișorul”, numele ilustrând ipostaza de neinițiat,

naiv - etapa pregătirii pentru drum –

- Mai târziu, acesta capătă numele de ,,Harap-Alb”, fiind prezentat drept un ucenic
ce se află în - etapa parcurgerii drumului –

- Ipostaza de inițiat se regăsește în - etapa răsplății -, când i se atribuie numele de

,, Împărat”.

2) Prin decizia sa de a ajuta și ocroti albinele, cât și furnicile, se scoate în evidență

dragostea pentru acestea. Chiar dacă trebuia să treacă prin apă sau să
zăbovească, el dovedește că este altruist, alegând să se oprească din drum.

3) Din faptul că își respectă jurământul și nu divulgă identitatea Spânului reiese

faptul că este fidel.
Titlul este alcătuit din substantivul ,,Poveste” care simbolizează drumul vieții și
oximoronul ,,Harap-Alb” ce reflectă condiția duală a protagonistului:

- ,,Harap” are semnificația de slugă

- iar ,,Alb” reflectă puritatea, originea nobilă.

Acesta se construiește astfel pe principiul Yin și Yang, pe baza contrastului dintre

lumină și întuneric, alb și negru.

Conflict: Conflictul în care este angrenat protagonistul este unul exterior, care se
extinde la nivelul întregului univers creat de către autor. Acesta este un conflict între
forțele binelui și forțele răului, avându-i ca exponenți pe Harap-Alb și pe Spân, finalul
încheindu-se cu biruința celui devenit împărat. Astfel, Spânul este ,,răul necesar” în
evoluția protagonistului.

Scene:

1) O primă scenă semnificativă pentru evidențierea naivității protagonistului este

cea a coborârii în fântână. Aceasta reprezintă coborârea în Infern, cât și spațiul
intermediar dintre cele două lumi, putând de asemenea să fie asociat cu o grotă,
spațiu întunecat cu virtuți materne, un fel de pântece simbolic ce pregătește o
nouă naștere. Prin coborârea sa, mezinul trece de la postura de neinițiat, ,,boboc”
la cea de inițiat, căpătându-și de asemenea numele de ,,Harap-Alb”. Astfel,
fântâna devine și un loc al botezului pentru protagonist, el lepădându-se de
statutul social pe care îl avea.

În această secvență este scos în evidență specificul basmului prin intermediul

jurământului ,,pe ascuțișul sabiei” pe care Harap-Alb i-l face Spânului. De
asemenea, personajul pozitiv își identifică defectele de care nu era conștient.

2) A doua scenă semnificativă este cea a morții, finalul fiind anticipat de cuvintele
Spânului încă din prima secvență: ,,până când vei muri și iar vei învie”. Moartea
eroului evidențiază lipsa puterilor supranaturale, el fiind ajutat de obiectele
miraculoase și fata de împărat. Harap-Alb este astfel un erou atipic de basm,
calul fiind cel ce ucide Spânul, săvârșindu-se justiția divină. Învierea fiului de crai
nu are însă în loc decât în momentul în care el trăiește experiența limită a iubirii
cu ajutorul fiicei Împăratului Roșu. Această scenă este importantă deoarece
marchează sfârșitul jurământului și al condiției umilitoare de rob. Renașterea
personajului poate fi asemănată cu cea a păsării Phoenix, care a renăscut din
propria cenușă, ea subliniind în același timp caracterul fantastic al operei. Harap-
Alb moare în vechea sa personalitate, supusă erorii, pentru a renaște stăpân pe
sine, inițiat în tainele vieții și ale morții.

Concluzie: În lumina celor arătate, Harap-Alb este un personaj memorabil și complex

ce surprinde prin evoluția sa concepția despre lume a scriitorului, aceea de a umaniza
fantasticul.