BALTAGUL – MIHAIL SADOVEANU

CARACTERIZARE

Introducere

Creator al unei opere monumentale, bazate pe filosofia integrării omului în univers,

Mihail Sadoveanu ilustrează orientarea tradiționlistă a literaturii din perioada interbelică. Apărut
în 1930, ”Baltagul” aderă la formula realismului etnografic cu valențe mitico-simbolice.

Monografia ținuturilor moldovenești de la munte prilejuiește aventura de demascare și de

pedepsire a celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan. Misiunea justițiară a Vitoriei se îmbină cu alte
teme predilecte ale prozei sadoveniene: riturile de trecere, viața pastorală, comuniunea om-
natură, conflictul dintre generații. Tehnica detaliului semnificativ exprimă analogia cu nivelul de
profunzime a semnificațiilor textuale. Acțiunea vindicativă și răscumpărătoare este prezentată
din perspectiva obiectivă a naratorului heterodiegetic care relatează la persoana a III-a. În centrul
operei se află un personaj feminin singular prin statornicia sentimentelor, prin respectul față de
tradiție și prin spiritul dreptății.

Titlul

Tiltul este simbolic, concentrând mesajul romanului în multiple semnificații. Baltagul

este arma crimei, dar constituie și obiectul magic prin care se înfăptuiește dreptatea, prezent și în
basme. Termenul de ”baltag” vine de la un etimon grecesc, care înseamnă ”secure cu două
tăișuri”, dar și ”labirint”. În roman este vizibil simbolul labirintului, ilustrat în drumul șerpuit pe
care îl parcurge Vitoria Lipan în căutarea soțului, dar și un labirint interior, al frământărilor
eroinei, al gândurilor sale străbătute de incertitudine.

Timp și spațiu

În ceea ce privește cronotopul, în prima parte, acțiunea se petrece la Măgura Tarcăului, în

timp ce partea a doua surprinde călătoria până la Dorna. Mergând pe urmele lui Nechifor, Vitoria
și Gheorghiță ajung într-o zonă între Suha și Sabasa, unde descoperă rămășițele bărbatului.
Timpul nu este precizat, singurele referințe privind câteva sărbători religioase.

Incipit și final

În incipit, planurile temporale se îmbină prin intermediul evocării, întrucât textul începe
cu istorisirea pe care Nechifor Lipan obișnuia să o rostească la ospețe, narațiunea fiind însă
redată din perspectiva Vitoriei.

Finalul corespunde momentului în care Gheorghiță îl lovește pe Calistrat cu baltagul, la

fel cum fusese ucis tatăl lui; cu ultimele puteri, criminalul își recunoaște vina și îi cere Vitoriei
iertare, însă femeia îi răspunde că doar Dumnezeu i-o poate oferi. Finalul închis constituie o
prelungire a incipitului: pentru a respecta „rânduiala”, Vitoria decide să se întoarcă la Suha spre
„a împlini datoria de patruzeci de zile” a parastasului lui Nechifor. După aceea, familia îşi va
relua viaţa, noua generaţie repetând tiparul existenţial al generaţiilor anterioare.

Statut social, moral și psihologic

Romanul ”Baltagul” rămâne o scriere memorabilă, nu numai prin conținutul și

multitudinea semnificațiilor, ci și prin personajele sale, printre care un loc aparte îl ocupă Vitoria
Lipan, protagonista acestei opere, ea fiind prezentă în toate momentele acțiunii și polarizând în
jurul ei celelalte personaje. Vitoria este un personaj dinamic, puternic individualizat, fiind o
munteancă din zona Dornei, din satul Măgura Tarcăului. Figură reprezentativă, ea întrunește
toate calitățile omului simplu de la țară, pentru care dreptatea și respectarea datinilor strămoșești
reprezintă o datorie. Statutul social al Vitoriei este constant de-a lungul romanului, ea fiind soţia
lui Nechifor Lipan, care au împreună doi copii (Gheorghiță și Minodora). Ea nu are parte de
educație, neștiind să scrie și să citească.

Din punct de vedere moral, personajul principal poate fi considerat un model etic,
deoarece își îndeplinește toate datinile față de soțul mult iubit, considerând obiceiurile străvechi
foarte importante. Este o femeie credincioasă, întrucât se subordonează moralei creștine, însă în
același timp are și câteva abateri de la această supunere față de biserică și tradiții, în momentul în
care vizitează vrăjitoarea satului și când nu îl iartă pe Calistrat, deşi își recunoaște faptele.

Profilul psihologic al personajului este surprinzător: dacă la ȋnceput ea pare o femeie

simplă, incapabilă să se descurce ȋn lipsa soţului ei, ulterior dă dovadă de tenacitate, inteligenţă şi
intuiţie. Iubirea necondiţionată pentru soţul ei (,,era dragostea ei de douăzeci și mai bine de ani.
Așa-i fusese drag și acuma, când aveau copii mari cât dânșii”) şi responsabilitatea de a-l găsi pe
Nechifor şi de a-i oferi o ȋnmormȃntare creştinească o transformă ȋntr-o femeie hotărâtă,
puternică, abilă.

2 scene comentate

Încă din scena intrigii, Vitoria Lipan își demonstrează inteligența, întrucât își dă seama că
trebuie să se asigure că are destui bani pentru călătoria în căutarea soțului ei. Este, așadar, tipul
femeii cu simț practic, știe să se descurce și nu permite ca suferința pe care-o poartă să o afecteze
atât de mult, încât să uite de gospodărie și de copii. Ea vinde produse și obține bani, pe care îi
ascunde la preot pentru a se feri de hoți, anticipând că vor ȋncerca să o tȃlhărească. Dovedește că
se pricepe să negocieze, reușind să-l convingă pe negustorul David să-i cumpere produsele cu
prețul pe care ea îl stabilise.

O altă scenă în care se ilustrează inteligența ei este cea ȋn care își dă seama de modul în
care a fost comisă crima de Calistrat Bogza și Ilie Cuțui. Vitoria joacă rolul văduvei nevinovate,
credule, puțin superficiale. Astfel, ea își ascunde inteligenţa, luându-i prin surprindere pe cei doi
ciobani care l-au omorât pe Lipan. În plus, reușește să-i facă pe cei doi să-și mărturisească
vinovăția, doar expunȃndu-şi presupunerile ce se dovedesc a fi adevărate. Inteligența și logica
impecabile sunt caliățile care au ajutat-o să culeagă cu atenție informațiile necesare pentru
reconstituirea momentului omorârii lui Nechifor. La praznic, Vitoria speculează slăbiciunile lui
Bogza și îl provoacă, făcȃndu-l să mărturisească.

Modalități de caracterizare

Încă din incipit, naratorul realizează, în mod direct, portretul eroinei: frumusețea și
farmecul se împletesc cu îngrijorarea pentru lipsa soțului (”Ochii ei căprii, în care parcă se
răsfrângea lumina castanie a părului, erau duşi departe”).

Prin caracterizarea indirectă se dezvăluie stările sufletești și trăsăturile morale ale eroinei,
ce reies din faptele, gesturile și vorbele acesteia. Vitoria Lipan reprezintă, în operă, tipul femeii
autoritare, cu un remarcabil spirit de observație. Este puternică, nu se lasă copleșită de durere şi
nu vrea să pară slabă în fața copiilor, în special în fața băiatului, pentru care vrea sa fie un
exemplu. În tot ceea ce face, dovedește tenacitate și voință de neînfrânt, deoarece dorește cu
ardoare să-și găsească soțul și să-i pedepsească pe ucigași.

În relație cu celelalte personaje, protagonista apare în ipostaza de mamă devotată, grijulie

și atentă la evoluția copiilor, pe care îi învață să respecte datina și să fie pricepuți în ale
gospodăriei. Ca soție, ea dovedește dragoste și credință soțului, așteptându-l răbdătoare să se
întoarcă din lungile lui călătorii.

Concluzie

În concluzie, Vitoria Lipan ilustrează tipul femeii înzestrate cu o extraordinară voință.

Impresionanta tenacitate și stăpânire de sine, dovedite în misiunea pe care singură și-a impus-o
(cea de a-și găsi soțul și de a apăra legea morală a vieții păstorilor, în numele căreia ucigașii
trebuie pedepsiți), conferă personajului identitate și valoare de simbol al unui tip de sensibilitate
modelat de o civilizație străveche.
 BALTAGUL – MIHAIL SADOVEANU

RELAȚIA DINTRE DOUĂ PERSONAJE

Introducere

Titlu

Timp și spațiu

Incipit și final

Statut social, moral și psihologic – Vitoria și Nechifor

Romanul ”Baltagul” rămâne o scriere memorabilă, nu numai prin conținutul și

multitudinea semnificațiilor sale, ci și prin personaje, printre care un loc aparte îl ocupă relația
dinte Vitoria și Nechifor Lipan. Protagonista acestei opere, Vitoria Lipan, este prezentă în toate
momentele acțiunii, polarizând în jurul ei celelalte personaje. Vitoria este un personaj dinamic,
puternic individualizat, fiind o munteancă din zona Dornei, din satul Măgura Tarcăului. Figură
reprezentativă, ea întrunește toate calitățile omului simplu de la țară, pentru care dreptatea și
respectarea datinilor strămoșești reprezintă o datorie. Statutul social al Vitoriei este constant de-
a lungul romanului, ea fiind soţia lui Nechifor Lipan, care au împreună doi copii (Gheorghiță și
Minodora). Aceasta nu are parte de educație, neștiind să scrie și să citească.

Din punct de vedere moral, personajul principal poate fi considerat un model etic,
deoarece își îndeplinește toate datinile față de soțul mult iubit, considerând obiceiurile străvechi
foarte importante. Este o femeie credincioasă, întrucât se subordonează moralei creștine, însă în
același timp are și câteva abateri de la această supunere față de biserică și de tradiții, în
momentul în care aceasta vizitează vrăjitoarea satului și când nu îl iartă pe Calistrat, care își
recunoaște faptele.

Profilul psihologic al personajului este surprinzător: dacă la ȋnceput pare o femeie

simplă, incapabilă să se descurce ȋn lipsa soţului ei, ulterior dă dovadă de tenacitate, inteligenţă şi
intuiţie. Iubirea necondiţionată pentru soţul ei (,,era dragostea ei de douăzeci și mai bine de ani.
Așa-i fusese drag și acuma, când aveau copii mari cât dânșii.”) şi responsabilitatea de a-l găsi pe
Nechifor şi de a-i oferi o ȋnmormȃntare creştinească o transformă ȋntr-o femeie hotărâtă,
puternică, abilă.

Oierul ȋnstărit din Măgura Tarcăului este numit în roman, dar imaginea lui
se constituie din amintirile Vitoriei şi ale oamenilor care l-au cunoscut, impresii privite
retrospectiv. Hangii din locurile unde poposise personajul ȋn drum spre Dorna ȋl descriu
ca "om vrednic și fudul", "care nu se uita la parale, numai să aibă el toate după
gustul lui", și "meșter la vorbă". Bărbat credincios şi supus legilor arhaice nescrise ale
lumii pastorale, Nechifor dă dovadă de imoralitate doar prin infidelităţile repetate, care atrag
reproşurile soţiei sale. Portretul psihologic se conturează şi el indirect, Nechifor fiind
descris ca neînfricat şi hotărât: „Dar omul acela zicea că se duce noaptea; că se bucură
să umble pe lună. De oamenii răi spunea că nu-i pasă; are pentru dânşii pistoale
încărcate în desagi”.

2 scene comentate

Iubirea necondiţionată pentru soţul ei — ”era dragostea ei de douăzeci și mai bine de

ani. [...] așa-i era drag ș-acum, când aveau copii mari cât dânșii” — o face pe Vitoria
să ȋl perceapă pe Nechifor drept omul căruia „nu-i putea sta nimeni împotrivă”. Într-o
noapte, când se întorceau de la Piatra Neamţ, cei doi soţi au fot atacaţi de nişte hoţi, care le-au
cerut banii. Fără să se înfricoşeze, Nechifor i-a înfruntat, într-o scenă care îi conferă
dimensiunile unui personaj de baladă: „Numai şi-a lepădat din cap căciula, şi-a
scuturat pletele ş-a înhăţat baltagul. Atâta a strigat: <<Măi slăbănogilor, eu pe voi
vă pălesc în numele tatălui şi vă prăvălesc cu piciorul în râpă>>. Aceia au ferit pe
după nişte ciritei şi s-au dus”. În antiteză cu imaginea hiperbolică a lui Nechifor, hoţii
apar minimalizaţi, slabi, mărunţi şi înspăimântaţi, dispărând în noapte.
Totuși, viața alaturi de Nechifor nu a fost intotdeauna bună — ea îndurase infidelităţi si
bataie din partea lui, însa este conştientă de locul şi de condiţia sa: ”Muierea îndura fără
să crâcnească puterea omului ei și rămânea neînduplecată, cu dracii pe care-i
avea”. Așadar, ea recunoaşte autoritatea bărbatului şi i se supune cu umilinţă.

Modalități de caracterizare

Concluzie

În concluzie, cele două personaje ale romanului sadovenian ilustrează un mod de viață
arhaic și o spiritualitate nealterate de intruziunea modernității.