Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Moromeții – Ilie Moromete și Catrina: Relația dintre două personaje ale unui roman
postbelic
Moromeții de Marin Preda este un roman realist postbelic, în două volume, cu
elemente de modernitate, care înfățișează în mod realist viața sătenilor din Câmpia Dunării,
înainte și după cel de-al Doilea Război Mondial.
Statutul social al lui Moromete este conturat în jurul imaginii țăranului, aceasta fiind
un țăran liber și, în același timp, unul de mijloc cu o avere care să-i asigure un trai decent lui
și familiei sale. Totodată, este văzut ca o autoritate locală, un punct de reper în colectivitatea
rurală, dovadă fiind întâlnirile din poiana lui Iocan, la care este așteptat în fiecare duminică
pentru a citi ziarul și pentru a dezbate pe teme politice. Funcția de consilier comunal îi
conferă, inițial, imaginea de tată autoritar în familia sa, însă aceasta se risipește pe parcursul
primului volum, dat fiind conflictul pe care îl are cu fiii săi cei mari. În comparație cu
Moromete, Catrina, cea de-a doua sa soție, reprezintă tipologia femeii simple, bine ancorate
în mediul rural. Aceasta își asumă rolul casnic, specific oricărei femei în epoca respectivă,
considerată fără putere de influență în societate. În familie are atât rolul mamei vitrege pentru
fiii lui Moromete, adeseori intrând în conflict cu aceștia, cât și cel al mamei autoritare, care
printr-o atitudine rece și distantă controlează situația.
O secvență semnificativă pentru relația celor două personaje este scena cinei,
care pare un ceremonial atemporal ce va dăinui permanent în satul românesc. Familia este în
integralitate adunată în jurul mesei și este dominată de figura tatălui așezat în pragul odăii.
Așezarea membrilor familiei la masă și dialogurile dintre ei prefigurează conflictele care vor
duce la destrămarea acesteia, naratorul precizând „Moromeții mâncau în tindă la o masă joasă
și rotundă… nimănui nu-i trecuse prin cap c-ar fi bine să se schimbe masa aceea joasă”.
Această afirmație prevestește finalul volumului I, și anume fuga băieților la București,
înfățișând momentul dezbinării familiei. Conflictele sunt prevalente, fapt sugerat de poziția
acestora la masă: băieții cei mari „stăteau pe partea din afara a tindei, ca și când ar fi fost gata
să se scoale de la masă și să plece afară”. Ceilalți copii stăteau în apropierea Catrinei care
parcă voia să-i protejeze. Ilie nu o tratează pe Catrina ca pe o parteneră de viață, ci ca pe o
persoană obligată să asigure stabilitatea familiei printr-un sacrificiu permanent. Ilie
Moromete vede în soția sa doar un factor de stabilitate în familie, care trebuie să se preocupe
atât de munca de la câmp, cât și de confortul său și al celorlalți membri ai familiei. De aceea,
femeia este copleșită de treburi, împărtășindu-se între muncile câmpului și treburile
gospodărești. Catrina îi reproșează lui Ilie lipsa de înțelegere și de ajutor, dar răspunsul lui
susține acest conflict ce pare să nu îl intereseze „taci, fă, din gură!… Vezi-ți, fă, de treabă…
Ai făcut mâncare? Spune odată și taci că nu suntem surzi!”
Romanul Moromeții de Marin Preda surprinde relația conflictuală dintre cei doi soți,
Ilie și Catrina Moromete, stârnită de drama trăită de Moromete în momentul declanșării
destrămării categoriei sociale de care aparținea cu mândrie.