Satul moromețian

„Moromeții” este primul roman al scriitorului Marin Preda, unul dintre

cei mai importanți romancieri români din perioada postbelică. Romanul este
bazat pe propria existența a scriitorului: satul in care se desfasoara acțiunea
(Siliștea-Gumești) este locul in care acesta a copilărit, familia Moromete este
bazată pe membrii familiei sale.

Alcătuit din două volume publicate la 12 ani distanță (in 1955, respectiv
1967), romanul surprinde viața satului românesc din Câmpia Dunării atat in
perioada interbelică, cat si in perioada postbelica si destrămarea clasei sociale a
țărănimii in urma unui eveniment istoric cu urmări catastrofale (cel de-al doilea
Razboi Mondial).

Titlul „Moromeții” face referire la memebrii unei familii, evidentiind

astfel aceasta tema in cadrul romanului. Familia Moromete este modelul
familiei din perioada in care este plasata acțiunea romanului, ea confruntandu-
se atat cu probleme financiare cat si cu probleme de ordin moral pe care le
putem observa si in cadrul celorlalte familii prezente in roman. Asistăm la
destrămarea familiei cu valori tradiționale, determinată de schimbările politice
si sociale aparute înainte si dupa cel de-al doilea Război Mondial.

Astfel, in cadrul romanului se remarcă și tema trecerii timpului. Secvența

„timpul avea nesfârșită răbdare cu oamenii” anticipează evenimentele unei
perioade de criză. Ea este reluată, in deznodământ, sub formă contrară
(„timpul nu mai avea răbdare”), anunțând sosirea timpului apocaliptic.

Un narator omniscient ne furnizează la inceput câteva elemente

necesare pentru datarea si localizarea subiectului. Prima frază atribuită
acestuia este: „se pare că timpul avea cu oamenii nesfârșită rabdare”, verbul
„se pare” subliniează faptul că naratorul obiectiv pare că nu are siguranță in
ceea ce prezintă. Știm, după ce citim romanul, că această rabdare este o
impresie greșită a oamenilor. Naratorul ne induce in eroare pentru a face mai
viu conflictul. In scena ce va urma, acesta nu patrunde in gandurile
personajelor, părăsirea viziunii omnisciente de la inceput pentru aceea „din
afara” nu ne permite sa aflăm unele lucruri decât treptat. In tot romanul,
cazurile de omnisciență veritabilă sunt de altfel extrem de rare.

Urmărim acțiunea prin intermediul personajelor „reflectoare” (Ilie

Moromete, Catrina etc.), dar si al „informatorilor” (personaje care, luând parte
la un eveniment, il relateaza altora fara să prelucreze realitatea in funcție de
propria conștiință).
Acțiunea primului volum este structurată pe mai multe planuri narative.

In prim plan se afla Moromeții, o familie numeroasă, măcinată de

nemulțumiri mocnite.

Incipitul romanului ne introduce in universul acțiunii prin tehnica

plonjărilor concentrice. Dintr-un spațiu larg (in Câmpia Dunării) se ajunge la un
topos mai restrâns (la camp) si apoi la universul intim moromețian (casă,
prispă, grajd, iesle, mijlocul bătăturii).

Aceeasi tehnică funcționează și la nivelul timpului: „câțiva ani inaintea

celui de-al doilea Razboi Mondial” si apoi: „inceputul verii”.

Țăran mijlocaș, Ilie Moromete incearcă să păstreze intreg, cu prețul unui

trai modest, pământurile familiei sale, pentru a-l transmite apoi baieților. Fiii
cei mari ai lui Ilie Moromete, Paraschiv, Nila si Achim iși doresc independența
economică. Ei se simt nedreptățiți pentru că, după moartea mamei lor, Iliei
Moromete s-a recăsătorit cu altă femeie, Catrina, si că are incă trei copii: Tita,
Ilinca si Niculae.

Un sfert din primul volum cuprinde fapte din viața familiei Moromete si a
satului Siliştea – Gumesti ce se petrec de sâmbăta seara până duminică
noaptea mai precis din momentul întoarcerii Moromeților de la câmp (scena
cinei) si până la fuga Polinei Bălosu cu Birică.

Acţiunea începe intr-o seara de vara (si stă sub semnul ideii ca „timpul
avea nesfârşita răbdare”) când numeroasa familie a lui Ilie Moromete se
întorcea de la câmp. Aceştia se aduna la cina si in jurul mesei se afla toata
familia. La cină sunt puse in evidenta relaţiile familiale: neînţelegerile dintre
fraţii proveniţi din casatorii diferite, lipsa de respect a fiilor lui Moromete fata
de mama lor vitrega, nemulţumirile lui Niculae, obligat sa meargă zilnic cu oile,
deşi el ar fi dorit sa invete. Tot acum se conturează dramele prin care va trece
Ilie Moromete: cea a pamantului si cea a paternităţii. Înglodat in datorii si
având impozite de plătit, Ilie Moromete accepta după lungi amânări sa-i vanda
lui Tudor Balosu( vecinul sau bogat) salcâmul din fundul grădinii. Săvârşită
duminca in zori, in timp ce in cimitir femeile isi plângeau morţii, doborârea
salcâmului va fi prima drama trăita de Moromete.

Sfătuiţi de Guica( sora lui Moromete), băieţii din prima casatorie ii

propun lui Moromete un plan pentru a ieşi din impasul financiar: plecarea lui
Achim la Bucureşti cu oile, urmând ca din banii obţinuţi din vânzarea laptelui si
a brânzei aceştia sa-si achite datoriile. După multe discuţii Moromete accepta
aceasta plecare fara sa bănuiască adevăratele intenţii ale celor trei. Planul lor
va ieşi la iveala abia după seceriş, când Nila si Paraschiv fug cu caii la Bucureşti,
luând si o parte din zestrea fetelor si banii din lada. Înglodat si mai tare in
datorii, Moromete se vede obligat sa-i vanda lui Tudor Balosu jumătate din
pământurile familiei. Chiar daca pentru moment taxele si şcolarizarea lui
Niculae, foncierea si rata la banca sunt plătite, toate aceste lucruri îl schimba pe
taranul vesel si ironic de altădată, care se închide treptat in el, devenind tăcut si
posomorât.

Paralel cu planul central al carții, destrămarea familiei Moromete, este

urmărit si un alt plan, cel al satului. 

Citirea ziarului din poiana fierăriei lui Iocan, pregătirea premilitara,

încasarea fonciirii, serbarea de la sfârşit de an, boala lui Botoghina, revolta
taranului sarac Tugurlan, familia chiaburului Tudor Balosu, dragostea dintre
Polina si Birica, discutiile din poiana lui Iocan, rolul institutiilor si al autoritatilor
in satul interbelic constituie scene cu valoare simbolica. De exemplu, cuplul
Polina – Birica reflecta tema iubirii si a casatoriei care nu tine cont de
constrangerile sociale. 

Romanul are un caracter scenic, expunând scene reprezentative pentru

viața țăranilor din Câmpia Dunarii.

O primă scenă cu mare putere de sugestie este scena cinei, ea fiind

considerată „prima schiță a psihologiei Moromeților”. Descrierea cinei se
realizeaza lent, prin acumularea detaliilor. Ceremonialul cinei pare a surprinde
un moment din existența familiei tradiționale condusă de un tata autoritar, dar
“semnele” din text dezvaluie adevaratele relații dintre membrii familiei. Ilie
Moromete pare a domina o familie formata din copii proveniți din doua
casatorii, invrajbiți din cauza averii. Așezarea in jurul mesei sugereaza evoluția
ulterioara a conflictului, iminenta destrămare a familiei.

O alta secvența epica cu valoare simbolica este aceea a tăierii salcâmului.

Ilie Moromete taie salcâmul pentru a achita datoriile familiei, fara a vinde
pamant sau oi. Tăierea salcamului, duminică in zori, in timp ce in cimitir femeile
isi plang morții, prefigureaza destrămarea familiei, prabușirea satului
tradițional, risipirea iluziei familiei de nedespărțit trăită de Moromete.

Scenele in care sunt prezentate aspecte din viața colectivității se

constituie intr-o adevarata monografie a satului tradițional hora, călușul,
intalnirile duminicale din poiana lui Iocan, serbarea școlara, secerișul.

Unul dintre cele mai ilustrative episoade pentru viata rurala

este secerișul. Secerișul e trait in același fel de intregul sat, intr-un ceremonial
mitic specific colectivitații tradiționale.

De asemenea, accentul cade pe relatia omului cu pamantul (Catrina vine

in casatoria cu Moromete cu pamant, Balosu vrea sa cumpere o parte din
pamantul lui Moromete, acesta refuzand initial).

Intaiul volum este volumul tatalui, Ilie Moromete.

Om autoritar, sever, dar si ințelept (recunoscut de țarăni ca fiind

„filosoful satului”), Moromete trăieste sub iluzia unei familii de nedespărțit. I
plăcea să privească lumea de pe stănoaga podiștei, considera că pământul i era
cea mai de preț avere si că fiecare membru al familiei are rolul sau in
gospodărie.

Satul, aflat in pragul unui eveniment catstrofal, are parte de transformări

ale instituțiilor, dar si ale mentalitaților. Semne care prevestesc „dispariția
țaranimii tradiționale” se ivesc atat in randul familiei Moromete (mezinul
Niculae vrea sa meargă la scoală, surorile sale vând o parte din pământul lor
pentru ca acesta sa isi urmeze studiile, Achim, Nila si Paraschiv pleaca la
Bucuresti in cautarea unui trai mai bun), cat si in randul celorlalți săteni (țaranii
citesc gazetele, vor sa stie tot ceea ce se petrece in afara granițelor sale). Ilie
Moromete face eforturi disperate pentru a păstra valorile satului tradițional si
pentru a menține familia unită, insa se dovedeste a fi neputincios in fața
timpului, rezultând in pierderea averii si instrainarea familiei.

Astfel, in timp ce primul volum al romanului il infațisează pe Ilie

Moromete ca fiind cel mai inteligent si abil dintre țărani, in cel de al doilea
volum il găseste pe Ilie Moromete ca personaj secundar si ca un om dominat
de timpul schimbărilor. Cele doua valori, familia si pământul sunt pe deplin
pierdute, in modul simbolic reprezentând surparea valorilor interioare. Ca
urmare, moartea personajului reprezintă o stingere a lumii satului arhaic, el
fiind ultimul dintre țărani care mai crede in puterea pământului.

Niculae este in primul volum personaj secundar surprins in scena cinei ca

mezinul familiei care nu avea nici măcar un loc al lui la masă. Volumul al 2-lea il
conturează ca personaj prinicipal, simbol al timpurilor noi, om cu carte după
dorința mamei si a invățătorului din sat. Personajul este conturat la fel ca si Ilie
Moromete: un om cu personalitate si caracter puternic ce se poate usor adapta
la niste timpuri pe care parca le ințelege. 

Ca urmare a celor evidentiate si argumentate, opera literara “Morometii”

de Marin Preda este un roman realist social obiectiv, oferind o imagine amplă
asupra concepției scriitorului despre lumea rurală inainte si după cel de-al
doilea Razboi Mondial.