Context

Marin Preda, important romancier postbelic, se impune în literatură ca un autor care a

rezistat în epoca amenințată de cenzura comunistă, prin romanele sale ,,Risipitorii", ,,Delirul",
,,Moromeții", ,,Cel mai iubit dintre pământeni".

Continuând tradiția romanului românesc de inspirație rurală, întâlnit la L. Rebreanu. , Ioan

Slavici şi Mihail Sadoveanu, Marin Preda a creat o operă originală, cu o viziune modernă
asupra lumii rurale:,,Moromeţii".

Constituit din două volume publicate la 12 ani distanță, 1955 și 1967, romanul aparţine
realismului postbelic sau neorealismului prin: inspiraţia din realitate, tipologiile de personaje
specifice literaturii rurale, dar și noile tipologii create, verosimilitate, tehnica detaliului,
perspectiva narativă obiectivă.

Statut social, moral, psihologic al fiecăruia dintre personaje

Ilie Moromete, personaj principal al primului volum şi secundar al celui de-al doilea, eponim,
complex, rotund, multidimensional, este primul țăran din literatura română înzestrat cu spirit
meditativ şi contemplativ. Personaj exponențial, al cărui destin este reprezentativ pentru
disoluția unei lumi, ilustrează concepția tradițională cu privire la pământ şi familie.

Situarea lui Ilie Moromete între personajele realiste este argumentată de valența
autobiografică, întrucât, în modelarea eroului, autorul l-a avut ca model pe tatăl său, Tudor
Calăraşu: ,,Scriind, totdeauna am admirat ceva, o creație preexistentă, care mi-a fermecat nu
numai copilăria, ci şi maturitatea: eroul preferat, Moromete, care a existat in realitate, a fost
tatăl meu". In romanul autobiografic ,,Viața ca o prada", Marin Preda relatează aduceri-aminte
în centrul cărora se afla tatăl său, Tudor Calăraşu, întâmplări pe care le-a inclus în
romanul ,,Moromeții".

Statutul social al lui Moromete este conturat în jurul imaginii țăranului, aceasta fiind un țăran
liber și, în același timp, unul de mijloc cu o avere care să-i asigure un trai decent lui și familiei
sale. Totodată, este și văzut ca o autoritate locală, un punct de reper în colectivitatea rurală,
dovadă fiind întâlnirile din poiana lui Iocan, la care este așteptat în fiecare duminică pentru a
citi ziarul și pentru a dezbate pe teme politice. Funcția de consilier comunal îi conferă, inițial,
imaginea de tată autoritar în familia sa, însă aceasta se risipește pe parcursul primului volum,
dat fiind conflictul pe care îl are cu fiii săi cei mari.
Statutul psihologic este în strânsă legătură cu cel social, evidențiind-i lui Moromete libertatea
și modul de a gândi, fiind marcat de conflictul interior și stă la baza dramei lui, iar prin prisma
modului său de a gândi, Moromete crede în libertatea individului, principiu de viață pe care
și-l expune la sfârșitul volumului al II-lea în fața medicului: „Eu, domnule, am dus o viață
independentă”, dovedind consecvență morală, demnitate și rezistență în fața unui timp
agresiv, care nu mai are răbdare cu oamenii. Din punct de vedere psihologic, Moromete
este tipul țăranului reflexiv. Complexitatea psihică a personajului este reliefată și prin
situațiile existențiale în care este surprins, anume, viața satului românesc într-un moment de
răscruce, angrenat într-un proces de destrămare a civilizației tradiționale,  a familiei și a
sistemului de la acea vreme. Moromete stăpânește arta disimulării, dar aceasta este o formă de
apărare împotriva unei lumi a minților limitate, care îl considera un ,,sucit”. Disimulându-și
adevăratele gânduri si convingeri, eroul îşi apară, de fapt, libertatea interioară.

Din punct de vedere al statutului său moral, Ilie Moromete reprezintă o personalitate
puternică. Este țăranul filosof cu o inteligență ascuțită, caracterizat de plăcerea de a
contempla și de nevoia de a înțelege lumea. Portretul moral este construit din trăsături
puternice si complexe, ce reies indirect din comportamentul plin de energie, din atitudinea,
gândurile și frământările protagonistului care-i şi determina destinul. Se arată a fi tipul
introvertitului în ceea ce privește afectivitatea, cenzurându-și orice gest afectiv față de familie,
dar totuși îi iubește pe membri acesteia. Este, de asemenea, caracterizat și de impulsivitate,
prin atitudinea sa și prin limbajul utilizat.

Niculae este fiul cel mai mic, din a doua casatorie a lui Ilie Moromete, in cele doua volume,
fiind prezentat la varste diferite: copilul si tanarul in formare.

In primul volum, Niculae este un copil ambițios, dornic sa invete carte ca să își schimbe
statutul social, ceea ce reuseste pentru un timp, atata vreme cat tatal este de acord sa-l lase la
scoala si sa-i plateasca taxele. Psihologic și moral, Niculae este un personaj în formare: ,, Eu
îmi caut eul meu” îi mărturisește personajul tatălui său. Crede cu naivitate în ideologia
socialistă ca nouă religie a binelui și a răului, dar, când un sătean moare înecat în apele râului
de la marginea satului, este deziluzionat. Prin întoarcerea târzie în sat și reconcilierea cu
tatăl său în vis, Niculae pare că și-a găsit identitatea în acceptarea moștenirii sale
spiritual-filozofice.

O secventa reprezentativa, din primul volum, pentru ilustrarea relatiilor dintre tata si fiu este
aceea a serbarii scolare la care Niculae ia premiul I. Desi isi iubeste copiii si le vrea binele,
Moromete isi cenzureaza orice manifestare de afectiune fata de ei. Neinteresat cu adevarat de
preocuparile si de situatia fiului mai mic, el se astepta ca Niculae, care era trimis zilnic cu
oile, sa ramana repetent. Spre surprinderea lui, copilul ia premiul I. Stinghereala lui Niculae
cand primeste premiul pe scena si criza de friguri care-l cuprind in timp ce incerca sa recite o
poezie ii produc lui Moromete o emotie puternica, iar gesturile de mangaiere sunt schitate cu
multa stangacie.

In volumul al doilea, dupa ce Ilie Moromete il retrage de la scoala, sub pretextul ca

invatatura nu aduce niciun ,,beneficiu’’, Niculae incepe sa-si caute sensul existentei si
devine ,, adeptul unei noi religii a binelui si a raului’’, cum crede ca este noua dogma
socialista.

Discutiile dintre tata si fiu din volumul al doilea al romanului au semnificatia unei confruntari
intre doua conceptii de viata, intre doua civilizatii si, desigur, intre generatii. Niculae se
indeparteaza din ce in ce mai mult de modelul tatalui sau, nu traieste viata bucurandu-se de
ea, ci febril, prea ocupat ca sa mai poata contempla.

Relatia dintre tata si fiu ilustreaza evolutia conflictului initial, secundar, dintre dorinta
copilului de a merge la scoala si lipsa de intelegere din partea tatalui, cu mentalitate
traditionala de taran. In al doilea volum, conflictul dintre generatii ia forma unei confruntari
dintre doua generatii si doua mentalitati: cea traditionala si cea colectivista.

O intamplare care anticipeaza intr-o oarecare masura ruptura de mai tarziu dintre tata si fiu
este aceea din volumul I, cand Ilie calatoreste la munte, ca sa vanda cereale, iar la intoarcere
povesteste niste fapte extraordinare. Insotindu-l mai tarziu pe tatal sau intr-o calatorie
asemanatoare, Niculae ramane dezamagit: intamplarile sunt banale, oamenii sunt lipsiti de
farmec, munteanca care-l tulburase pe tatal sau i se pare o taranca oarecare, prin nimic
deosebita de o femeie din Silistea-Gumesti: Tatal-noteaza naratorul- ,,avea ciudatul dar de a
vedea lucruri care lor le scapau, pe care ei nu le vedeau.’’

Elemente de structură/compoziție

a. Titlul

La nivel morfologic, titlul este constituit dintr-un substantiv propriu articulat, cu formă de
plural, ce denumește familia în jurul căreia gravitează întâmplările prezentate în roman,
devenind exponențială prin definirea ,,moromețianismului".

b. Conflictul
Există două tipuri principale de conflicte în romanul “Moromeţii” , şi anume interior şi
exterior. Conflictul exterior este triplu. Primul constă în dezacordul dintre tată şi fiii din prima
căsătorie, Paraschiv, Nilă şi Achim, în ceea ce priveşte rolul pământului.

Al doilea conflict, prezentat mai amplu în al doilea volum, este cel dintre Ilie şi Catrina, soţia
sa, care, supărată că Ilie a vrut să-şi aducă băieţii de la Bucureşti şi că nu a trecut casa şi o
parte din pământ și pe numele ei, îl părăseşte definitiv.

Al treilea conflict se desfăşoară între Moromete şi sora lui, Guica, ce şi-ar fi dorit ca fratele
rămas văduv să nu se căsătorească pentru a doua oară, pentru a rămâne alături de ea la
bătrâneţe. Faptul că Moromete se recăsătorise şi îşi construise o casă departe de gospodăria ei
îi stârnește ura, instigându-I și pe fiii ce mari ai lui Ilie.

Există de asemenea un conflict secundar, între Ilie şi fiul cel mic, Niculae, cauzat de dorinţa
băiatului de a merge la şcoală, subliniind un contrast între viziunile celor doi.

Conflictul interior cu cea mai mare importanţă în roman este cel al lui Ilie Moromete, al cărui
sistem de valori este infirmat de alegerea fiilor. Discrepanţa dintre concepţia de viaţă a
protagonistului şi dificultatea de a accepta că acest sistem nu poate fi perpetuat de copii face
din Moromete, aşa cum susţine Nicolae Manolescu, “cel din urmă ţăran ,în romanul
deruralizării satului”. În volumul al II-lea, conflictul interior îl vizează pe Niculae, în căutarea
propriului eu.

Dupa fuga baietilor lui mai mari la Bucuresti, Moromete devine indepartat si nepasator, se
retrage in sine, iar in volumul al II-lea, intra intr-o zona de umbra. Isi pierde prestigiul de
altadata, autoritatea lui in sat se diminueaza, familia se destrama.

Inscrierea lui Niculae in partidul comunist reprezinta un prilej pentru noi dispute cu tatal sau.
Tanarul este trimis la o scoala pentru activisti si se intoarce in sat cu o sarcina de la judeteana.

Dupa viata politica, Niculae isi continua studiile, Ilie Moromete isi constientizeaza tarziu
greseala de a-l fi retras pe Niculae de la scoala, iar regretele lui sunt, de asemenea,
tardive: ,,Ar fi trebuit sa-l tina pe Niculae mai departe de scoala, zicea el, sa nu umble el pe
urma de gat cu toti astia ca d-alde Isosica. Vezi, zicea el, aici am gresit.’’

Monologul de la sira de paie este semnificativ si exprima atitudinea lui Ilie fata de noua
societate, care se intemeiaza utopic si nu accepta ideea ca rostul lui in lume a fost gresit si ca
taranul trebuie ,,sa dispara’’.
Moromete se stinge incet si exprima pe patul de moarte crezul sau despre
viata: ,,Domnule...eu totdeauna am dus o viata independenta!’’

Romanul se incheie zece ani mai tarziu, Niculae a devenit inginer horticol si este casatorit cu
o fata din sat, Marioara lui Adam Fantana, asistenta medicala. Niculae nu vine la
inmormantarea tatalui sau, afla de la Ilinca, avand remuscari, dar in finalul romanului, cei doi
se impaca in visul baiatului.

Ultimele pagini ale romanului sunt învăluite de poezie, fiind scrise la persoana I, din
perspectiva lui Niculae, care reflectează asupra morții tatălui sau. El se gândește si la visul
Catrinei, care-i stârnește nemulțumirea: el nu l-a visat niciodată pe Moromete, semn ca încă
nu l-a iertat, ca pe mama lui. Ajuns om in toata firea, Niculae înțelege ca tatăl sau a dominat
lumea cu spiritul sau si nu poate trai liniștit fără binecuvântarea acestuia. Ultimele cuvinte ale
naratorului sunt semnul iertării si al împăcării definitive dintre cele doua lumi: într-o
dimineață, Niculae rade in somn, tatăl ii vorbește, ca semn al iertării si al împăcării.

Concluzie

În concluzie, cele doua personaje simbolizează înfruntarea dintre doua destine care-si
descoperă in final complementaritatea. Ilie Moromete completează imaginea tradiționala a
taranului ca personaj, prin complexitatea spirituala si farmecul intelectual incontestabil. El
reprezintă esența condiției umane, aspirația spre libertatea spiritului, iar fiul sau este o
perpetuare a valorilor lumii tradițional in profilul unui intelectual veritabil.