Particularități ale unui text aparținând lui

Mihail Sadoveanu / roman interbelic

„Baltagul” de Mihail Sadoveanu este un roman obiectiv apărut în anul 1930,

prin intermediul căruia scriitorul aduce o formulă românească inedită în peisajul
epicului interbelic. Romanul prezintă problemele omului de la munte și relația
acestuia cu mediul din care face parte.

Opera este deopotrivă un roman realist, tradițional, mitic și simbolic. Acesta

are la bază mitul baladei Miorița, fapt susținut și de motto-ul operei: „Stăpâne,
stăpâne, mai cheamă ș-un câne”. Caracterul simbolic al textului este dat de apelul la
obiecte simbolice precum baltagul, locuri simbolice (precum Crucea Talienilor) sau
personaje simbolice (Calistrat Bogza). În esență, „Baltagul” este un roman realist,
evidențiindu-se prin două trăsături. O primă trăsătură care justifică încadrarea operei
în realism este caracterul tipologic al personajelor. Vitoria reprezintă tipologia
muntencei prezentate ca o femeie puternică, capabilă să-și accepte destinul. Ea este
o femeie conservatoare, rigidă, tradiționalistă, dar în același timp este o femeie
devotată în fața soțului și a jurământului făcut în fața lui Dumnezeu. De asemenea, în
text apare și tipologia țăranului înburghezit, Nechifor Lipan fiind cel care face negoț
cu oi, însă păstrează tradiția transhumanței, reprezentând tipologia munteanului
conturată în legenda cu care debutează romanul. Mai mult, Gheorghiță, fiul celor doi,
reprezintă tipologia tânărului în formare, drumul pe care îl va parcurge spre
maturizare fiind unul inițiatic.

O altă particularitate a realismului prezentă în text este prezentarea relației

omului cu societatea și mediul din care face parte. Viața rigidă și plină de greutăți a
muntenilor se reflectă în comportamentul și modul de gândire al Vitoriei, mai ales în
atitudinea ei față de Minodora: „Îți dau eu ție coc, valț și bluză, ai să faci și tu cum
am făcut eu...”. Atitudinea care respinge elementele de modernitate sub orice fel
este redată și în atitudinea față de autorități. Vitoria nu e de acord cu demararea
unei anchete cu scopul găsirii lui Nechifor Lipan, așa că ea simte nevoia de a-și face
dreptate singură, aplicând legea talionului și restaurând echilibrul. Romanul prezintă
în mod realist viața oamenilor de la munte, ocupația principală fiind oieritul,
specifică zonei.

Tema romanului este una realistă și include căutarea și găsirea adevărului.

Vitoria pleacă în căutarea soțului ei care este plecat din toamnă la Dorna să cumpere
oi și nu se mai întoarce până după sărbătorile de iarnă. Acest motiv o determină să
plece în căutarea lui, călătoria având o dublă semnificație: datoria față de soț,
precum și maturizarea fiului. O primă secvență relevantă este cea în care Vitoria,
plecată pe urmele soțului, poposește la Călugăreni, la domnul David, în căutarea sa
având un reper clar. Aici află că, în toamnă, Nechifor Lipan a trecut spre Dorna,
singur și cu o sumă mare de bani la el: „Astă toamnă când a trecut spre Dorna era
singur și n-avea niciun tovarăș... N-a stat decât puțin. A plecat la drum asupra
nopții... zice că avea bani asupra lui.”. Ajunsă la Vatra Dornei, Vitoria descoperă
prezența celor doi ciobani alături de Nechifor și încep să i se contureze bănuieli
asupra faptului că Nechifor a fost omorât de cei doi. O altă secvență relevantă este
cea în care Vitoria descoperă trupul neînsuflețit al lui Nechifor și înțelege că acesta a
fost omorât pentru a-i fi luate oile: „botforii, tașca, chimirul, căciula brumărie erau
ale lui Nechifor... căpățâna era spartă de un baltag”. Descoperirea cadavrului o
motivează pe Vitoria să caute și să pedepsească vinovații.

De asemenea, și elementele de structură și compoziție constituie o

particularitate importantă a romanului „Baltagul”, un prim element relevant fiind
incipitul. Incipitul este concentrat într-o legendă ce combină întâlnirea tuturor
popoarelor cu Dumnezeu, prilej cu care divinitatea pune „rânduială și semn fiecărui
neam”. Astfel, profilul muntenilor este conturat în mod realist: „voi, năcăjiților, de
ce ați întârziat?”, explicația acestora concentrând ocupația și viața grea a omului de
la munte: „Suntem cu oile și cu asinii... suim poteci oable și coborâm prăpăstii...
ostenim zi și noapte... asupra noastră fulgeră, trăznește și bat puhoaiele”. Acesta
este motivul pentru care întârzie la această întâlnire, iar Dumnezeu le refuză dorința
de a avea „stăpâniri largi, câmpuri cu holde și ape line”. În acest fel, soarta
muntenilor este pecetluită, marcată de refuzul divinității.

Un alt element structural relevant este finalul romanului, un final simbolic.

Vitoria își duce la capăt intenția de a face un act justițiar, îl determină pe Calistrat
Bogza să-și recunoască vina, iar moartea sa restabilește dreptatea și rânduiala.
Vitoria îi atrage atenția lui Gheorghiță că viața trebuie să-și continue cursul,
rămânând neclintită în hotărârea ei de a nu accepta relația Minodorei cu „feciorul
acela înalt și cu nasul mare al dăscăliței lui Topor”. Mesajul pe care Vitoria îl
transmite evidențiază faptul că pentru ea rânduiala rămâne cuvântul de ordine și că
tradițiile trebuie să fie respectate, chiar dacă conservatorismul ei este parțial anulat
de decizia de a prelua noua modă de a țesăla caii: „Vezi de țesală caii, după noua
modă care am aflat-o aici”.

Reprezentativ pentru literatura română interbelică, romanul Baltagul de Mihail

Sadoveanu este o parabolă despre datorie și iubire în egală măsură.