Particularități de construcție a unui personaj

dintr-un roman al experienței / roman

interbelic studiat

Romanul „Maitreyi” scris de Mircea Eliade a apărut în anul 1933 și este un

roman al autenticității și al experienței. În acest roman se remarcă în special Allan,
personajul-narator al romanului reprezentând un alter-ego al autorului, un tânăr
inginer european care a venit să ajute la civilizarea Indiei.

Statutul social al personajului este conturat încă de la începutul romanului,

fiind un european. În India este considerat în permanență un străin, în ciuda faptului
că este acceptat de către familia Sen. Mai mult, el este apreciat și pentru
competențele personale. El face parte din grupuri exclusiviste, fiind membru al
comunității albe din Calcutta și preia de la eurasiatici un anumit dispreț față de
indieni, în ciuda faptului că este preocupat de cultura lor. În ceea ce privește statutul
psihologic, Allan prezintă un mod de gândire rațional și aplicat, acesta fiind un
avantaj din punct de vedere profesional, dar în același timp un dezavantaj din punct
de vedere sentimental. El analizează în detaliu trăirile și sentimentele, această
analiză reprezentând un impediment pentru ideea de fericire a iubirii, alături de
Maitreyi, fiind generatoare a conflictelor interioare. El trăiește simultan sentimentul
de dragoste pentru Maitreyi și vinovăția de a trăi într-o iubire interzisă. Totuși, firea
lui extrem de rațională îl va determina în final să accepte situația, părăsind India
pentru totdeauna. Din punct de vedere moral, fiind un european, el vede iubirea ca
pe un sentiment, dar din perspectiva unui hindus, această iubire reprezintă un păcat,
relația devenind una lipsită de moralitate. Astfel, apare sentimentul de vinovăție trăit
de Allan în finalul relației, simțindu-se vinovat atât față de familia Sen, cât și față de
Maitreyi căreia îi provoacă suferință.

O trăsătură dominantă a lui Allan este luciditatea, specifică europeanului.

Această trăsătură poate fi văzută ca o calitate umană, dar în cadrul unei relații
amoroase, aceasta nu mai este pertinentă, luciditatea diminuând sentimentul de
iubire. Această trăsătură este ilustrată în special în secvența logodnei, când Allan
recunoaște incapacitatea de a interioriza momentul asemeni Maitreyiei, iar explicația
vine tocmai prin invocarea lucidității: „Nu puteam scăpa de luciditate și o iubeam,
Dumnezeule, cât o iubeam...”. Astfel, el e speriat de faptul că e posibil să-și piardă
luciditatea în favoarea iubirii excesive.
 O altă secvență prin care Allan își trădează hiperluciditatea este cea în care
explică includerea în confesiune a experienței erotice trăite alături de Jenia Isaac,
intuind confuzia care se poate crea: „S-ar părea că din cele ce am scris în ultimele
pagini nu mă mai interesează povestea Maitreyiei. Și totuși, nu e decât o continuare a
ei.”. Deși se află lângă un „trup bălan și robust de evreică finlandeză”, o caută în
Jenia pe Maitreyi și își analizează trăirile contradictorii: „o căutam și-o izgoneam”. El
recunoaște că face toate acestea pentru a-și ascunde teama de a accepta că Maitreyi
reprezintă iubirea absolută, luciditatea lui reieșind din scris, din confesiunea prin
care încearcă să înțeleagă gesturile Maitreyiei pe baza propriului trecut.

De asemenea, și elementele de compoziție și limbaj sunt relevante în

construcția personajului, un prim astfel de element constituindu-l mijloacele de
caracterizare, atât directe cât și indirecte. În acest fel, inteligența lui Allan este
scoasă în evidență de către Maitreyi, prin caracterizare directă: „Tata zice că sunteți
foarte inteligent și de-aia întreb mereu, mi-e frică să nu fac greșeli.”. Tot Maitreyi îi
definește frumusețea europeană, fiind impresionată de aceasta, caracterizându-l în
mod direct: „de aceea sunteți albi, sunteți foarte frumoși”. Trăsăturile lui Allan sunt
reliefate și prin caracterizare indirectă, remarcându-se sensibilitatea: în ciuda
lucidității, acesta e capabil de tandrețe și sensibilitate față de Maitreyi, această
trăsătură fiind dedusă din atitudinea față de ea.

Un alt element relevant în construcția personajului este limbajul. Acesta îi

evidențiază statutul social, utilizând un limbaj care îi ilustrează cultura și educația
(„Sunt foarte mândru de cetățenia și descendența mea continentală”). Mai mult,
acesta are capacitatea de a schimba registrul în funcție de circumstanțe: cu Maitreyi
are un limbaj care îi denotă tandrețea („Acum te iubesc numai pe tine.”), dar
păstrează un limbaj colocvial.

Prin „Maitreyi”, Mircea Eliade inaugurează romanul exotic în literatura română

şi impune o nouă viziune asupra autenticităţii. În proza lui Eliade, dragostea este
înţeleasă ca proces al reîntregirii umane prin făptura nou creată din contopirea
bărbatului cu femeia, recompunând perechea ideală.