EXPERIENȚE FUNDAMENTALE ALE EXISTENȚEI

Caracterizarea personajelor din romanul Maitreyi, de Mircea Eliade

Iubirea, ca experienţă fundamentală a existenţei, este marea temă a literaturii din

toate timpurile, dar şi a celorlalte arte.
Scriitorii români care au abordat tema iubirii sunt: Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Ioan Slavici,
Mircea Eliade, Camil Petrescu și mulți alții.
Mircea Eliade, personalitate de tip enciclopedic, descrie trăirea intensă a iubirii, ca o
experienţă definitorie a existenţei, în romanul publicat în 1933, intitulat Maitreyi, prezentând povestea
de iubire dintre un tânăr inginer englez ajuns în India şi indianca Maitreyi.
Opera Maitreyi este un roman modern subiectiv, de analiză psihologică, un roman al
autenticităţii şi al experienţei, dar şi un roman exotic. Principala sursă de inspiraţie a romanului
este experienţa trăită de autor în India, în timpul unei călătorii de studiu în Calcutta. Eliade trăieşte
o poveste de dragoste cu Maitreyi, fiica profesorului Dasgupta, gazda lui din India. Relaţia lor a fost
descoperită şi Eliade este rugat să plece din casă. El merge în Himalaya, apoi va părăsi India în 1931.
O va reîntâlni pe Maitreyi în 1973 la Chicago, unde el era renumit profesor de istoria religiilor.
Tema romanului este iubirea pasională dintre doi tineri care sunt din lumi şi culturi diferite şi
au viziuni diferite despre dragoste, tocmai de aceea dragostea lor este incompatibilă,
neîmplinită. Construcţia personajelor se realizează într-o manieră modernă.
ALLAN:
• E personajul principal şi, în acelaşi timp, personajul-narator al romanului, care oferă
o perspectivă subiectivă asupra întâmplărilor, reprezintă un alter-ego al autorului. El
întruchipează intelectualul raţional, analitic şi lucid, care se confruntă cu misterul
civilizaţiei indiene dominat de eros.
• Portretul eroului se conturează aproape exclusiv sub latura morală, prin
autocaracterizare, multe pagini fiind ocupate de introspecţie, de analiza şi de
interpretarea lucidă a trăirilor. Analizându-şi conştiinţa, Allan descrie experienţa iubirii
în mod gradat, de la primii fiori ai dragostei până la apogeul relaţiei cu femeia iubită, dar
şi prăbuşirea lor într-o despărţire definitivă, generată de mentalitatea indiană. Fiecare
etapă este descrisă detaliat, ca reacţii ale fiinţei la situaţia creată, dar şi în contextul mai
larg al concepţiilor diferite.
• Ȋnceputul relaţiei dintre ei stă sub semnul superficialităţii tânărului, care o judecă doar după
aparenţe, mărturisind că fata i se părea “urâtă”. Ulterior, firea ei enigmatică îi stârneşte
curiozitatea, fascinându-l.
• Tânărul este foarte orgolios, fiind incapabil de a recunoaşte ceea ce simte cu adevărat. Cu
timpul, sentimentele devin mai puternice decât orgoliul, iar Allan se confesează Maitreyiei,
declarându-i dragostea sa. Iubirea sporește în intensitate, astfel că tinerii se logodesc,
având ca martori cerul și pământul.
• Deşi încearcă permanent să-şi ascundă sensibilitatea, Allan este doborât de suferinţa
despărţirii, care îi distruge sufleteşte pe amândoi.
MAITREYI:
• Eroina romanului, este considerată de critică cel mai exotic personaj feminin din
literatura română, simbolizând misterul feminității, mentalitatea indiană cu rădăcini într-
o cultură străveche. De asemenea, ea este şi un simbol al sacrificiului din iubire.
• Ca statut social, eroina este o o tânără bengaleză de 16 ani, fiica lui Narendra Sen, un
inginer din Calcutta. La numai 16 ani, este o tânără inteligentă și cultivată:
o preocupări mature: scrie poezii şi eseuri, este preocupată de filozofie şi ţine
conferinţe despre conceptul de frumos
• Caracterizare directă: naratorul realizează un portret al fetei, unul schimbător al
Maitreyiei, în funcţie de etapele iubirii lor. La început nu i se pare frumoasă, dar îi
atrage atenţia braţul gol al fetei, de o culoare stranie. Ulterior, îl atrage misterul fetei,
fascinându-l. Vestimentaţia, chipul, detaliile fizice senzuale sau inocente conturează un
personaj complex care capătă profunzime şi mister în mintea îndrăgostitului Allan.
 • Caracterizarea indirectă: fata se constituie treptat, din faptele, limbajul, atitudinile,
gesturile şi relaţiile ei cu celalte personaje, pe măsură ce Allan se îndrăgosteşte,
dezvăluind o personalitate misterioasă, copilăroasă şi matură, inocentă(a iubit un pom,
apoi pe Robi Thakur aka. filozoful Tagore) şi senzuală.
• La început, fata îl admiră pe tânărul englez, crede că îl iubeşte ca pe un frate, aşa cum îşi
dorea familia ei, pentru ca într-un final să simtă că nu mai poate trăi fără el. Tânărul se lasă
sedus de jocurile fetei: jocul privirilor, al mânilor, al atingerii picioarelor, care se
transformă pe nesimţite într-o iubire pasională.
• După despărţire, Maitreyi îl idealizează pe Allan, numindu-l “soarele meu”, iar prin
gestul disperat de a se dărui vânzătorului de fructe încearcă nu numai să-l regăsească pe
Allan prin izgonirea de acasă, ci şi să înlăture posibilitatea căsătoriei cu un alt bărbat.
Maitreyi este o prezență unică în literatura română datorită exotismului, complexității spirituale
și capacitatea sa de a se dărui și sacrifică pentru dragoste. Ea pare ca un personaj dintr-un basm, iar
povestea de dragoste cu Allan devine un mit al fericirii prin iubire.
În concluzie, Mircea Eliade porneşte de la o experienţă autobiografică pe care o valorifică într-
o manieră originală, oferind astfel o interpretare nouă mitului iubirii imposibile. Accentul nu se pune
pe caracterul tragic al întâmplărilor, ci pe drama interioară a protagoniştilor. Astfel, iubirea, ca
experienţă umană fundamentală, este o temă inepuizabilă şi va rămâne tema fundamentală a literaturii
tuturor timpurilor: prezentului, trecutului şi viitorului.
 EXPERIENȚE FUNDAMENTALE ALE EXISTENȚEI
Mircea Eliade, Maitreyi

Iubirea, ca experienţă fundamentală a existenţei, este marea temă a literaturii din

toate timpurile, dar şi a celorlalte arte.
Scriitorii români care au abordat tema iubirii sunt: Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Ioan Slavici,
Mircea Eliade, Camil Petrescu și mulți alții.
Mircea Eliade, personalitate de tip enciclopedic, descrie trăirea intensă a iubirii, ca o experienţă
definitorie a existenţei, în romanul publicat în 1933, intitulat Maitreyi, prezentând povestea de iubire
dintre un tânăr inginer englez ajuns în India şi indianca Maitreyi.
Opera Maitreyi este un roman modern subiectiv, de analiză psihologică, un roman
al autenticităţii şi al experienţei, dar şi un roman exotic. Impresia de autenticitate provine
din utilizarea unor elemente reale din biografia autorului, respectiv scrisori şi jurnalul
autorului. Principala sursă de inspiraţie a romanului este experienţa trăită de autor în India, în
timpul unei călătorii de studiu în Calcutta. Eliade trăieşte o poveste de dragoste cu Maitreyi,
fiica profesorului Dasgupta, gazda lui din India. Relaţia lor a fost descoperită şi Eliade este rugat să
plece din casă. El merge în Himalaya, apoi va părăsi India în 1931. O va reîntâlni pe Maitreyi în 1973
la Chicago, unde el era renumit profesor de istoria religiilor. Allan este astfel alter-egoul autorului şi
este naratorul-personaj al operei. Naraţiunea se bazează pe confesiunea personajului-narator,
completată de introspecţie şi autoanliză lucidă, iar relatarea se face la persoana I, perspectiva
narativă fiind subiectivă, ceea ce conferă textului caracter de autenticitate.
Titlul romanului este identic cu numele personajului principal feminin, Maitreyi, considerată
de critică cel mai exotic personaj feminin din literatura română, fiind un simbol al sacrificiului din
iubire.
Tema romanului este iubirea pasională dintre doi tineri care sunt din lumi şi culturi diferite şi
au viziuni diferite despre dragoste, tocmai de aceea dragostea lor este incompatibilă, neîmplinită.
Conflictul se construieşte pe opoziţia dintre două lumi diferite, cea europeană şi cea asiatică,
reprezentată de europeanul Allan şi bengalezul Narendra Sen. Acest conflict reprezintă opoziţia dintre
libertatea dragostei şi constrângerile tradiţionale, sugerând incompatibilitatea celor două civilizaţii sau
mentalităţi reprezentate de tinerii îndrăgostiţi. Allan trăieşte şi un puternic conflict interior, cel dintre
intensitatea iubirii, ca experienţă definitorie, şi luciditatea autoanalizei. Iubind-o pe Maitreyi, Allan
descoperă atât lumea tainică a Indiei, cât şi iubirea adevărată.
Incipitul romanului este surprinzător prin sinceritatea confesiunii, prin luciditatea analizei şi
prin autenticitatea ei: “Am şovăit atât în faţa acestui caiet pentru că n-am izbutit să aflu ziua precisă
când am întâlnit-o pe Maitreyi…”.
Acţiunea romanului structurat în 15 capitole se petrece în 1929, în Calcutta, unde tânărul
inginer englez, Allan, atras de exotismul Indiei, dar şi dornic de a-şi face o carieră, se angajează la o
societate de canalizare a deltei.
Mai întâi desenator tehnic, apoi însărcinat să supravegheze lucrările la Tambuk şi apoi la
Assam, în junglă, Allan se îmbolnăveşte de malarie şi este spitalizat.
Această boală constituie intriga, fiind momentul care îi schimbă radical existenţa, deoarece
inginerul Narenda Sen, superiorul lui, îi propune să locuiască în casa lui, pentru a fi mai bine îngrijit.
Pe lângă ajutorul pe care i l-ar da tânărului englez faptul de a locui într-o familie, Narendra Sen
intenţionează să-l adopte ca fiu pe Allan, iar apoi să se mute cu toată familia în Anglia, pentru că în
India începea revoluţia. Allan va afla mult mai târziu intenţiile inginerului, după ce crezuse la început
că Sen voia să-l însoare cu fiica lui.
Mutarea în casa inginerului declanşează în existenţa lui Allan un adevărat proces iniţiatic. Eroul
devine astfel un fin observator al lumii indiene şi hotărăşte să-şi noteze observaţiile într-un jurnal.
Familia lui Sen este una tipic indiană, unde tradiţia este legea supremă. Allan observă că în familie
bărbatul este un stăpân extrem de autoritar. Cele două fiice, Maitreyi şi Chabu, precum şi soţia lui, îl
respectă şi îl ascultă cu o supunere oarbă.
Atenţia lui Allan este captată de Maitreyi, frumoasă indiană de 16 ani, prin care el descoperă
atât lumea tainică a Indiei, cât şi iubirea adevărată. Când o vede pentru întâia oară, Allan nu este
impresionat, ba dimpotrivă, adolescenta i se pare chiar urâtă, respingătoare. Iniţial, întâlnirea dintre cei
doi nu anunţă nimic deosebit, iar lui Allan i se pare că părinţii fetei încurajează prietenia lor în vederea
unei eventuale căsătorii. Treptat, începe să fie interesat de viaţa familiei bengaleze, se simte atras de
persoana Maitreyiei, îi descoperă frumuseţea exotică. Maitreyi devine pentru erou o lume plină de
mister, căci el vrea să descopere tot „ce era sigilat şi fascinant în viaţa ei.” Cei doi se cunosc mai bine
şi simt o atracţie reciprocă. Allan ia lecţii de bengaleză şi el o învaţă limba franceză. Jocul de iubire
începe cu floarea dăruită de Maitreyi, continuă cu jocul cărţilor în bibliotecă, apoi urmează jocul
privirilor şi al atingerii picioarelor. Sunt descrise amănunţit gesturile de iubire, jocurile seducţiei,
plăcerile şi trăirile intense. Misterul fetei pare nesfârşit, iar imposibilitatea analizei lucide a trăirilor
înseamnă pentru Allan o atracţie şi mai mare. Diferenţa dintre mentalitatea orientală şi cea occidentală
este sugerată şi prin percepţia diferită a iubirii. Maitreyi avuse un mod specific de a iubi: în copilărie a
iubit un pom, apoi pe Robi Thakkur, care în realitate este filozoful Tagore. Allan, deşi la început
îşi neagă sentimentele, este fascinat de iubirea care i se oferă şi de lumea în care este iniţiat de Maitreyi.
Iubind-o pe ea, devine gelos pe toate fiinţele dragi Maitreyiei: pe pom, pe Robi Thakkur.
Atracţia se transformă în pasiune şi cei doi îşi dau seama că relaţia lor e prea profundă pentru
a mai exista cale de întoarcere. Iubirea lor îşi atinge punctul culminant prin ritualul tainic al logodnei
de la locul numit Lacuri, unde Maitreyi rosteşte jurământul de logodnă, având ca martori elementele
naturii.
Chabu, sora Maitreyiei, dezvăluie părinţilor că între cei doi este o dragoste profundă. Allan este
alungat din casă şi i se interzice orice legătură cu familia şi Maitreyi. Abia acum află că o căsătorie cu
Maitreyi era imposibilă. Maitreyi vrea să se răzbune pe părinţi şi, în speranţa că va fi alungată din casă,
se dăruieşte unui vânzător de fructe. Dar este pedepsită brutal şi ţinută în casă. Înfrânt, fără vreo speranţă
de a-şi mai vedea iubita, alungat de Sen şi ironizat de cunoştinţele sale, Allan părăseşte Calcutta.
Încearcă să aibă relaţii cu alte femei, însă observă cu durere că nu este capabil să uite zilele petrecute
alături de marea şi unica sa iubire. Apariţia lui Jenia Isaac, o sud-africană rătăcită în căutarea
absolutului, şi aventura trecătoare cu aceasta, atenuează criza, împingând amintirea dragostei trecute
din plan concret într-unul mitic. Plecarea din India îi apare ca o izbăvire.
Ȋntrebările care îl frământă pe Allan (“Şi dacă n-ar fi decât o păcăleală a dragostei mele? De
ce să cred? De unde să ştiu eu? Aş vrea să privesc ochii Maitreyiei.”) şi finalul deschis al romanului
sugerează că nimic nu poate destrăma misterul iubirii Maitreyiei.
În concluzie, Mircea Eliade porneşte de la o experienţă autobiografică pe care o valorifică într-
o manieră originală, oferind astfel o interpretare nouă mitului iubirii imposibile. Accentul nu se pune
pe caracterul tragic al întâmplărilor, ci pe drama interioară a protagoniştilor. Astfel, iubirea, ca
experienţă umană fundamentală, este o temă inepuizabilă şi va rămâne tema fundamentală a literaturii
tuturor timpurilor: prezentului, trecutului şi viitorului.