Perioada interbelică. Romanul modern subiectiv.

Evoluţia cuplului

Definiţia şi trăsăturile specie

Romanul este specie a genului epic în proză, de mare întindere, cu acţiune complexă,
desfăşurată pe mai multe planuri, având la bază conflicte puternice generate de confruntări
sufleteşti, cu numeroase personaje. În general, romanul conţine atât un conflict principal, cât şi
mai multe conflicte secundare, exterioare sau interioare. Acţiunea se întinde pe o durată mai mare
de timp şi se desfăşoară într-un cadru larg, în spaţii şi medii diverse.

Maitreyi
Mircea Eliade
   
Capodoperă a prozei interbelice, Maitreyi, apărut în 1933, e un roman al experienţei,
erotic şi exotic. Prin autenticitate, introspecţie, analiză psihologică, prezenţa unui erou
dominat de aspiraţia cunoaşterii de sine, tehnica narativă a punerii în abis, unicitatea şi
subiectivitatea perspectivei narative, prezenţa naratorului-personaj, absenţa cronologiei şi
discontinuitatea planurilor narative, romanul se înscrie în estetica modernismului.   
Geneza scrierii are ca punct originar experienţa indiană a autorului, relaţia cu profesorul său
de filozofie Dasgupta şi povestea de dragoste pe care a trăit-o împreună cu fiica acestuia,
Maitreyi.
Temele reflectate în acest roman, construit prin împletirea unor specii literare (jurnalul,
eseul, reportajul şi naraţiunea la persoana întâi) sunt iubirea tragică, setea de cunoaştere şi
aspiraţia spre sacru.
Viziunea asupra lumii, izvorâtă din cultura unui mare istoric al religiilor este dominată de
un eros legat de sacralitate. Povestea de dragoste dintre Allan şi Maitreyi învie imaginea unui
cuplu de zei, prins în beatitudine mistică, după modelul imprimat pe mozaicurile uitate ale
templelor indiene străvechi. Din perspectivă telurică, conflictul romanului opune două lumi
incompatibile: Orientul misterios şi exotic al religiosului precreştin, Occidentul lucidităţii
moderne, al raţiunii, al îndoielii.
Ca modalitate narativă, romanul este construit după tehnica „punerii în abis”, consacrată
de prozatorul francez André Gide. Epicul e diluat, predomină analiza psihologică, cele două
planuri narative sunt dominate de luciditatea naratorului-personaj. Un plan e constituit de
însemnările din jurnal, celălalt creşte dintr-o viziune retrospectivă şi cuprinde reflecţiile
naratorului pe marginea acestor însemnări. Naraţiunea la persoana I, confesivă şi lirică, se face
din perspectiva unui narator-personaj.
Expoziţiunea aduce în atenţia cititorului starea de incertitudine a protagonistului, Allan, un
inginer cu origini în Anglia, în vârstă de 24 de ani, care ar fi dorit să ştie exact ziua când a
cunoscut-o pe Maitreyi. Încercând să-şi amintească tulburarea dintâi, trăită pe tărâmul exotic al
Indiei, eroul reciteşte jurnalul şi e uimit de un amănunt: la prima întâlnire, Maitreyi i se păruse
urâtă, cu „ochii ei prea mari şi prea negri, cu buzele cărnoase şi răsfrânte”, descriere din care se
conturează portretul fizic al eroinei.
       Narendra Sen îl sprijină pe Allan să ocupe un post de inspector într-un colţ de junglă,
dar acesta se îmbolnăveşte de "o malarie gravă" şi este internat într-un sanatoriu din Calcutta.

1
Inginerul Narendra Sen îl invită să locuiască în propria casă pentru întreaga perioadă pe care va
trebui să o petreacă în India.
    Intriga se regăseşte în primele semne ale viitoarei pasiuni, în timp ce desfăşurarea
acţiunii surprinde evoluţia cuplului Allan-Maitreyi.Venit din cultura şi civilizaţia occidentală,
Allan se simte stingherit în casa inginerului, stă retras în bibliotecă, învaţă salutul lor tradiţional,
apoi, încetul cu încetul, se împrieteneşte cu Maitreyi. În primele luni, Allan nu are sentimente
pentru tânăra bengaleză, „nu m-am gandit la dragoste în cele dintâi luni petrecute în tovărăşia
Maitreyiei”, era tulburat numai de straniul din ochii şi râsul fetei. Legătura lor începe în spaţiul
izolat al bibliotecii, unde Allan învaţă bengaleza, iar Maitreyi, franceza. Treptat, în răstimpul
lecţiilor, între erou şi tânăra bengaleză se înfiripă o frumoasă şi intensă poveste de
dragoste. Scena cea mai reprezentativă pentru viaţa cuplului este logodna mistică de la Lacuri,
oficiată de Maitreyi după un ceremonial sacru: „Mă leg de tine, pământule, ca eu voi fi a lui
Allan şi a nimănui altuia, voi creşte din el ca iarba din tine. [...] Mă leg în faţa ta că unirea noastră
va rodi, căci mi-e drag cu voia mea, şi tot răul, daca va fi, să nu cadă asupra lui, ci asupră-mi, căci
eu l-am ales. Tu mă auzi, mamă-pământule, tu nu mă minţi, maica mea!”   
Fericirea celor doi e de scurtă durată. Punctul culminant anticipează drama cuplului: Chabu,
sora mai mică a eroinei, trădează, fără să vrea, secretul iubirii lor.
Deznodământul oglindeşte destrămarea cuplului, Allan e alungat din casa inginerului
pentru totdeauna, Maitreyi îşi consumă drama în claustrare şi în solitudine. Dar, suferinţa
cuplului despărţit cu atâta cruzime aduce cu sine distrugerea familiei Sen. Bătrânul inginer
orbeşte, Chabu moare în urma unor crize de nebunie, Maitreyi recurge la o soluţie născută din
curajul disperării. Cu speranţa de a fi renegată de familie, eroina se dăruieşte unui vânzător de
fructe. Însă bătrânul intuieşte resortul ascuns al acestui gest şi refuză să respecte tradiţia renegării.
Sacrificiul eroinei rămâne inutil, rănile interioare devin şi mai dureroase. Allan se retrage în
spaţiul purificator al munţilor Himalaya, dar nici amintirea, nici contemplaţia, nici luciditatea nu
pot şterge din sufletul său tragedia pierderii unei iubiri unice. Trăieşte apoi o relaţie amoroasă cu
Jenia Isaac, o evreică finlandeză, dar şi această ultimă aventură îl dezgustă.   
Finalul deschis surprinde plecarea eroului din spaţiul exotic al Indiei, soluţie ce reprezintă o
formă de căutare a izbăvirii:  „Nimeni n-a ieşit nevătămat din jocurile Maitreyiei. Să fie pierderea
minţilor sau moartea singura ieşire din toate marile pasiuni? Chiar de-ar fi aşa cum ne învaţă
cazul lui Tristan şi al Isoldei, al lui Romeo şi al Julietei, putem fi oare absolut siguri că, Allan,
care la sfârşit doreşte din tot sufletul să mai privească o dată în ochii Maitreyiei, ca să înţeleagă,
n-a pierit el însuşi, în nesiguranţă şi durere? Ce mai ştim noi despre el, o dată manuscrisul
romanului încheiat?” (Nicolae Manolescu, Arca lui Noe)

Personaj emblematic, Maitreyi concentrează în jurul său întregul conţinut al fluxului liric,
născut pe fondul unui epic diluat. Capricioasă şi jucăuşă în copilărie, orgolioasă în adolescenţă,
Maitreyi păstrează mereu în liniile chipului frumuseţea inocenţei. Portretul ei fizic, filtrat printr-
o conştiinţă îndrăgostită, conturează o făptură feminină distinsă şi graţioasă, dominată de
aspiraţia spre spiritualizare. Eroina e un cititor pasionat, capabil de mari subtilităţi, cu
preferinţă pentru sublim. Înclinaţiile ei poetice şi artistice sunt apreciate în cercurile bengaleze.
Oscilând mereu între uitare şi regăsire de sine, Maitreyi e o prezenţă tulburătoare, de un
erotism magnetic, în egală măsură stranie şi fermecătoare, spirituală şi senzuală. Semnificativă
în acest sens este secvența narativă a logodnei, realizată după un rit străvechi, având ca martori

2
cerul și pământul. Din acest punct de vedere, personajul creat de Mircea Eliade este păzitoarea
unor secrete mistice specifice vechii religii orientale, hinduismul.
Pentru împlinirea iubirii sale, eroina este capabilă de sacrificii enorme. Despărţită in
mod brutal de Allan, izolată de acesta prin voinţa de neînţeles a inginerului Sen, Maitreyi ajunge
la gesturi disperate. Depărtarea de Allan, urmare a faptului că societatea, familia nu au putut
înţelege intensitatea unei iubiri singulare, e o tragedie insolubilă.
Maitreyi şi Allan refac frumuseţea cuplului primordial şi trăiesc fericirea paradisului
regăsit, însă cei din jur vor să îi închidă între limitele unor legi impuse de rasă, religie, mentalităţi
şi tradiţie.
Maitreyi rămâne în conştiinţa eroului străina exotică, cu porţile sufletului ferecate, cu
taine închise pentru totdeauna în adâncurile tăcerilor.

Relația dintre Allan și Maitreyi pune în lumină tema iubirii tragice. Capricioasă şi jucăuşă
în copilărie, orgolioasă în adolescenţă, Maitreyi păstrează mereu în liniile chipului frumuseţea
inocenţei. Portretul ei fizic, filtrat printr-o conştiinţă îndrăgostită, conturează o făptură feminină
distinsă şi graţioasă, dominată de aspiraţia spre spiritualizare. Eroina e un cititor pasionat, capabil
de mari subtilităţi, cu preferinţă pentru sublim. Înclinaţiile ei poetice şi artistice sunt apreciate în
cercurile bengaleze.Oscilând mereu între uitare şi regăsire de sine, Maitreyi e o prezenţă
tulburătoare, de un erotism magnetic, în egală măsură stranie şi fermecătoare, spirituală şi
senzuală. Maitreyi este un simbol al iubirii totale, personaj cu largi disponibilităţi afective încă
din copilărie, când îşi dedica întreaga iubire unui copac. Într-o altă etapă a devenirii, se dedică
sufleteşte “gurului său” Tagore. Ar fi vrut să fie mai în vârstă, pentru a fi mai aproape de fiinţa
poetului, probabil ca să îi înţeleagă mai bine trăirile, modul de gândire, aspiraţiile.
Asemenea personajelor lui Camil Petrescu, Allan este un pasionat lucid, care observă şi se
observă cu febrilitate, aflat mereu în căutare de certitudini. Tulburările şi frământările permanente
ilustrează firea dilematică a eroului, care analizează în mod obiectiv evenimentele trăite.
Căldura, grija afectuoasă şi onoarea cu care este primit în casa inginerului Sen, par să încurajeze
până la complicitate apropierea dintre cei doi tineri. De pildă, lecţiile de franceză-bengaleză au
loc în camera lui Allan, nu în bibliotecă. Mentalitatea de european îl face pe Allan să interpreteze
atitudinea lor ocrotitoare ca pe un imbold spre mariaj, când - în fond - ei îl adoptaseră altfel,
spiritual, dar fără să treacă totuşi graniţele impuse de religia lor.
    Lucid şi analitic, Allan o vede, uneori, pe Maitreyi rece şi dispreţuitoare”, dar alteori,
dominat de natura sa pasională, este exaltat, întrebându-se cum „am să pot eu sugera privirile ei,
niciodată aceleaşi, niciodată?”. După ce i se dăruieşte, Maitreyi îi stârneşte suspiciunea, alte
întrebări vin să tulbure sufletul îndrăgostitului care înceacă să afle sensul exact al acestei
contopiri.
Împlinirea eroinei se va realiza alături de Allan. Iubirea se conturează treptat iar participarea
celor doi este egală. Dornică de a-şi revărsa iubirea asupra cuiva, Maitreyi este cuprinsă la
început de sfiala specifică vârstei. Faza premergătoare marii pasiuni este marcată de confuzia
prietenie-iubire. Iubirea creşte în intensitate, tinerii se logodesc, ca într-un rit străvechi, având ca
martori cerul şi pământul. Jurământul eroinei conferă iubirii sensul unui elan mistic: „Mă leg de
tine, pământule, că eu voi fi a lui Allan şi a nimănui altuia.Voi creşte din el ca iarba din tine. Şi
cum aştepţi tu ploaia, aşa îi voi aştepta eu venirea, şi cum îţi sunt ţie razele, aşa va fi trupul lui
mie. Mă leg în faţa ta că unirea noastră va rodi, căci mi-e drag cu voia mea şi tot răul, dacă va fi,

3
să nu cadă asupra lui, ci asupră-mi, căci eu l-am ales. Tu mă auzi, mamă pământ, tu nu mă minţi,
maica mea.”
Pentru împlinirea iubirii sale, este capabilă de enorme sacrificii. Despărţită în mod brutal de
Allan, izolată de acesta prin voinţa de neînţeles a inginerului Sen, Maitreyi ajunge la gesturi
disperate. Depărtarea de Allan, urmare a faptului că societatea, familia nu au putut înţelege
intensitatea unei iubiri singulare, e o tragedie insolubilă. Maitreyi şi Allan refac frumuseţea
cuplului primordial şi trăiesc fericirea paradisului regăsit, însă cei din jur vor să îi închidă între
limitele unor legi impuse de rasă, religie, mentalităţi şi tradiţie.
Maitreyi rămâne în conştiinţa eroului străina din imediata apropiere, învăluită în penumbra
eternului mister feminin, cu porţile sufletului ferecate, cu taine închise pentru totdeauna în
adâncurile tăcerilor.