Romanul Maitreyi

Maitreyi

Mircea Eliade

– roman subiectiv, al experienţei-

Autor şi operă. Eliade este o personalitate enciclopedică amintind de Cantemir, Heliade

Rădulescu, Eminescu sau Bogdan Petriceicu Haşdeu. Se remarcă prin fascinaţia ideilor şi
noutatea interpretărilor sale. A scris în mai multe domenii: religie (Tratat de sitorie a
religiilor, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Psihologia meditaţiei indiene- studii
despre ioga), istorie, mitologie (Mitul eternei reîntoarceri, Sacru şi profan, Aspecte ale
mitului), lingvistică, antropologie (Fragmentarium), folclor, literatură. În domeniul literar
el este creatorul romanului exotic românesc (Maitreyi) şi reprezentantul cel mai
important al literaturii fantastice (romane: Domnişoara Christina, Noaptea de Sânziene,
nuvele: Şarpele, Secretul doctorului Honigberger, Nopţi la Serampore, La Ţigănci).

Geneză. Romanul apare în 1933 în urma unei călătorii a lui Mircea Eliade în India.
Acesta obţine în 1928 o bursă pentru a studia filosofia orientală cu celebrul profesor
Dasgupta, în casa căruia o cunoaşte pe fiica acestuia, Maitreyi. Idila este întreruptă de
tată care nu poate concepe căsătoria fiicei sale în afara cadrului tradiţional. Aceste
întâmplări biografice au fost consemnate într-un jurnal şi au stat la baza romanului de
mai târziu. Maitreyi câştigă în 1933 premiul Techirgiol- Eforie din cincizeci de
manuscrise prezentate sub pseudonim, cu un juriu format din: G. Călinescu,
Perpessicius, Cezar Petrescu, Şerban Cioculescu şi alte nume literare mari.

1. Încadrare într-un curent/ specie

Romanul este o specie a genului epic, de mare întindere, cu mai multe personaje
principale, cu mai multe conflicte şi planuri narative. Romanul Maitreyi este unul de tip
modern, subiectiv, al experienţei sau al trăirii (N. Manolescu). El are un caracter de
confesiune, în care naratorul- personaj, un intelectual lucid, povesteşte la persoana
întâi într-un „discurs pentru sine” (N. Manolescu). Prin integrare unor fragmente întregi
din jurnalul acelei perioade, proza creată de Eliade este una a autenticităţii în care
cititorul ştie că la baza poveştii stă o experienţă reală de viaţă. Tehnica aceasta este una
de influenţă gide-iană. Naraţiunea se numeşte homodiegeză, gradul de cunoaştere al
naratorului este limitat la experienţa unui singur personaj. Caracteristicile scrierii sunt
biografismul şi fragmentarismul (prin utilizarea confesiunilor, a memoriilor şi a
flashbackurilor).

2. Tema și viziunea despre lume

Tema romanului este iubirea, experienţă definitorie atât în planul sentimentelor cât şi în
cel al cunoaşterii de sine sau a lumii. Iubirea are un caracter exotic şi este una imposibilă
la fel ca povestea dintre Romeo şi Julieta sau Tristan şi Isolda. Povestea lor se
construiește gradat. O primă secventă narativă semnificativă este prima întâlnire dintre
cei doi, care s-a petrecut în timp ce fata alegea, împreună cu inginerul Narendra Sen,
cărți pentru cadouri de Crăciun, când el o vede urâtă: „cu ochii ei prea mari şi prea
negri, cu buzele cărnoase, cu sânii puternici de fecioară bengaleză, crescută prea plin, ca
un fruct trecut în copt”. Acestă percepție se schimbă până la vizita împreună cu
jurnalistul Lucien, o a doua întâlnire, când i se pare „mult mai frumoasă, în sari de
culoarea ceaiului palid, cu papuci albi cusuți în argint, cu șalul asemenea cireșelor
galbene și buclele ei prea negre, ochii ei prea mari”. În timp, lucrurile evoluează de la
indiferență la tulburare, la fascinație, apoi la suferință.

Viziunea despre lume a autorului o sintetizează chiar acesta în citatul: „orice se întâmplă
în viața poate constitui un roman…”. El susține aici ideea romanului experienței, născut
din frământările existenței și proiectat în plan artistic. Aceasta este una modernă prin
tipul de sondare interioară a personajelor (ființe dilematice, dominate de incertitudini
dar lucide): introspecția și monologul interior.

3. Elemente de compoziție

Compoziţia. Romanul este alcătuit din 15 capitole. Textul este constituit pe trei niveluri
temporale: nivelul consemnării poveştii de dragoste pe paginile jurnalului, al notărilor
de pe marginea acestuia şi al redactării romanului.
Subiectul. În expoziţiune aflăm că evenimentele evocate se petrec în 1929 în Calcutta,
Himalaya şi Singapore. Acţiunea urmăreşte povestea de dragoste dintre Allan, un
european de douăzeci şi patru de ani, inginer în India, trăind în compania unui grup de
albi petrecăreţi şi Maitreyi, fiica şefului său, Narendra Sen. Povestea lor de dragoste nu
se poate însă împlini datorită unor diferenţe ireconciliabile, fiecare aparţinând unei lumi
şi civilizaţii diferite. Lucrând în întreprinderile inginerului Sen, Allan se îmbolnăveşte în
jungla indiană în timp ce supraveghea construirea căii ferate şi este invitat de către
Narendra Sen să locuiască în casa sa, din simpatie, având chiar intenţia de a-l adopta.
Acest moment constituie intriga romanului. Tânărul nu ştie acest lucru şi se teme ca
Narendra Sen să nu îl atragă într-o căsătorie cu fiica sa, Maitreyi, deşi este îndrăgostit
deja de aceasta. În punctul culminant idila dintre Allan şi Maitreyi este descoperită de
părinţii acesteia. În deznodământ Allan este izgonit iar Maitreyi este bine păzită pentru
a nu se putea întâlni. Tânărul încearcă să ia legătura cu Maitreyi însă nu reuşeşte şi
pleacă în Himalaya pentru a se regăsi. Aici are o aventură cu Jenia Isaac, o evreică
finlandeză care venise în India pentru a găsi absolutul dar Allan înţelege că încă mai
este îndrăgostit de Maitreyi. Într-o întâlnire cu nepotul doamnei Sen află că iubita lui s-a
dat unui vânzător de fructe pentru a fi alungată din casa părinţilor. O parte din aceste
întâmplări sunt redate de personajul-narator dar totodată se regăsesc în roman şi
fragmente din jurnalul acelei luni ce conferă romanului calitatea de roman al
experienţei.

Discursul epic. Există o simetrie în construirea discursului narativ între incipit şi final.
Incipitul stă sub semnul şovăielii: „Am şovăit atâta în faţa acestui caiet pentru că n-am
izbutit să aflu încă ziua precisă când am întâlnit-o pe Maitreyi …”. Finalul romanului este
deschis şi este alcătuit dintr-o serie de interogaţii retorice: „Şi dacă n-ar fi decât o
păcăleală a dragostei mele? De ce să cred? De unde să ştiu?” şi formularea unei dorinţe:
„Aş vrea să văd ochii Maitreyiei.” Ochii simbolizează aici dorinţa de a înţelege
sentimentele fetei, de a se apropia afectiv. Şovăiala de la început şi incertitudinea de la
final demonstrează ca încercarea personajului de a se regasi rămâne sub semnul
eşecului.

Caracterizarea personajelor.

4. Statut Allan
Allan este personaj principal, personaj-narator, un tânăr inginer englez, de 24 de ani,
venit să ajute la civilizarea Indiei. El aparţine comunităţii albe din Calcutta, este mândru
de originea sa europeană şi trăieşte în mijlocul colegilor săi albi într-un anumit dispreţ
faţă de indieni.

5. Trăsături

Portretul fizic al lui Allan este foarte puţin schiţat, el mărturisind despre sine că este
urât.

Allan este un bărbat inteligent. El este preocupat să descopere caracteristicile

civilizaţiei indiene şi începe cu ajutorul Maitreyiei să înveţe limba bengaleză. Allan se
dovedeşte a fi însă orgolios: crede că e văzut ca salvator al familiei Sen (neînţelegând
gestul domnului Sen de a-l accepta în casa lui) şi nu suportă să fie ironizat de o fată de
16 ani. Trăsătura principală a personajului este luciditatea, el autocaracterizându-se:
„am fost conştient întotdeauna de spiritul meu constructiv, de energia mea de alb
civilizator, sunt un tânăr inteligent şi lucid.” Luciditatea reiese şi din modul în care
interpretează fiecare situaţie în care se află. El notează de fiecare dată ce simte şi adesea
este vorba de trăiri contradictorii. Allan este şi un personaj analitic care despică firul în
patru, caută explicaţii, întoarce pe toate feţele stările prin care trece, analizează fiecare
gest, fiecare atitudine, fiecare cuvânt, un erou dominat de incertitudini, tulburat şi
frământat, neînţelegând atitudinea inginerului. Prin onoarea cu care îl tratează, prin
grija afectuoasă, prin ocaziile prielnice create (lecţiile de bengaleză se iau în camera lui
Allan, nu în bibliotecă, Sen încercând să reducă atitudinea distantă a Maitreyiei de la
început) membrii familiei par să încurajeze apropierea dintre cei doi tineri.
Comportamentul Maitreyiei este şi el destul de neînţeles, uneori Allan o percepe ca
„rece şi dispreţuitoare”, alteori este exaltat. Natura sa dilematică se descoperă şi la
final când se întreabă: „Şi dacă n-ar fi fost decât o păcăleală a dragostei mele? De ce să
cred? De unde să ştiu? Aş vrea să privesc ochii Maitreyiei.” Allan parcurge şi un drum al
suferinţei el recunoscând: „Nici o femeie nu m-a tulburat atâta. Suferinţa mea senzuală
e un blestem”. Se consideră chiar vrăjit şi nu îndrăgostit: „Oare Maitreyi n-a activat ca o
hipnotizată, ca un automat, de când m-a sărutat întâia oară?”.

Bărbatul trăieşte o iubire pasională dar în comportamentul său demonstrează de cele

mai multe ori stăpânire de sine, frânându-şi gesturile tandre în prezenţa familiei şi
nemanifestându-şi iubirea în public. Prin modul de construcţie al personajului se
reflectă ideea că iubirea este atât un mijloc de cunoaştere pentru Allan, care ajunge să
înţeleagă până la un anumit nivel misterul sufletului indian cât şi un mijloc de distrugere
a echilibrului interior. Nicolae Manolescu precizează: „Nimeni n-a ieşit nevătămat din
jocurile Maitreyiei. Să fie pierderea minţilor sau moartea singura ieşire din toate marile
pasiuni?”

Romanul Maitreyi este un roman al experienţei cu deschidere spre problematica omului

modern şi unul exotic prin lumina pe care o trimite către lumea indiană.

CARACTERIZAREA MAITREYIEI

INCADRAREA IN TIPOLOGIE

Maitreyi, eroina romanului cu acelasi nume scris de Mircea Eliade, cel mai exotic personaj feminin din
literatura romana simbolizeaza misterul feminitatii. Cel mal reusit portret al tinerei este realizat de.
Pompiliu Constantinescu intr-un studiu asupra romanului, care dateaza din 1933, anul aparitiei cartii: „in
centrul romanului este fara indoiala figura imateriala si totusi de o prezenta carnala atat de vie a
Maitreyiei. Fiinta umana si aspiratie metafizica, naivitate animala si trcere lunara printre nori diafani,
ingenuitate si rafinament, pudicitate si indrazneala impetuoasa, pachet de senzatii forte si prelungire de vis
magic, consumare de simturi si ecou de adoratie magica [ .. .]. Maitreyi este o femeie si un mit; este mai
ales un simbol al sacrificiului in iubire, traind cu o intensitate si un farmec de substanta tare, aromitoare ca
insasi parfumurile orientale.

Portretul fetei este realizat in intregime din perspectiva subiectiva a personajului-narator, Allan, care se
indragosteste treptat de ea. Opiniile asupra tinerei bengaleze, felul in care Allan o percepe variaza in functie
de starile si sentimentele indragostitului, care sunt, prin excelenta, schimbatoare (mai intai isi neaga
sentimentele fata de Maitreyi, apoi recunoaste ca fata il tulbura si il fascineaza, dar crede ca nu este
indragostit de ea si ca doar il amuza jocurile ei, pentru ca in cele din urma sa realizeze ca o iubeste). In plus,
europeanul Allan este fascinat si de mentalitatea indiana, pe care nu o cunoaste si care il farmeca prin
ineditul ei: 'Maitreyi este o adolescenta (are 17 ani) in care zace o senzualitate rafinata laolalta
cu o inocenta derutanta pentru europeanul rationalist Allan, obisnuit cu alt comportament.

Allan este un tanar inginer englez care, atras de exotismul Indiei si dornic de a-si face o cariera, se
angajeaza la o societate de canalizare a deltei in Calcutta. Rational si lucid, tanarul este interesat in primul
rand sa avanseze din punct de vedere profesional, sa fie liber, sa experimenteze si. sa nu se implice intr-o
relatie de iubire. De aceea, reactiile lui initiale fata de Maitreyi, de care simte ca ar putea fi atras, sunt
defensive.

CARACTERIZARE DIRECTA
Cand o vede pentru intaia oara, in timp ce alegea carti pentru vacanta de Craciun impreuna cu tatal ei, Allan
nu este impresionat de Maitreyi, ba dimpotriva, adolescenta bengaleza i se pare chiar 'urata - cu ochii ei
prea mari si prea negri, cu buzele carnoase si rasfrante, cu sanii puternici, de fecioara bengaleza crescuta
prea plin, ca un fruct trecut in copt' (caracterizare directa).

Aceasta prima impresie a englezului se modifica intr-o oarecare masura in momentul in care merge
impreuna cu un prieten ziarist francez, Lucien Metz, care scria o carte despre India, la o cina in casa familiei
Sen: 'Maitreyi mi s-a parut, atunci, mult mai frumoasa, in sari de culoarea ceaiului palid, cu papucii albi
cusuti in argint, cu salul asemenea cireselor galbene si buclele ei prea negre, ochii ei prea mari, buzele ei
prea rosii creau parca o viata si mai putin umana in acest trup infasurat si totusi transparent, care traia, s-
ar fi spus, prin miracol, nu prin biologie' (caracterizare directa). Ba mai mult, rasul Maitreyiei- 'un ras
nestavilit, contagios, un ras de femeie si de copil in acelasi timp' - il fascineaza pe Allan.

Cand se imbolnaveste de malarie, iar Maitreyi vine sa-l viziteze la spital impreuna cu tatal ei, Allan se simte
tulburat in prezenta fetei, desi nu-si explica motivul acestei reactii, mai ales ca nu crede ca ea ar avea ceva
deosebit, care sa-l atraga.

CARACTERIZARE INDIRECTA

Caracterizarea indirecta a fetei se constituie treptat, din faptele, gesturile si cuvintele ei, pe masura, ce
Allan se indragosteste. Dupa ce se muta insa in casa lui Sen, Allan incepe sa ia lectii de bengaleza de la
Maitreyi, iar el o invata in schimb franceza. Treptat, tanarul englez este fascinat de viata bengalezilor, dar si
de complexitatea sufletului Maitreyiei, dupa cum el insusi afirma:. ,,As vrea sa, marturisesc de la inceput si
raspicat ca niciodata nu m-am gandit la dragoste in ce/e dintai luni petrecute in tovarasia Maitreyiei. Ma
ispitea mai mult faptul ei, ceea ce era sigilat si fascinant in viata ei. Daca ma gandeam adesea la Maitreyi,
daca in jurnalul meu din acel timp se gasesc notate o seama din cuvintele si intamplarile ei, daca, mai ales,
ma turbura si ma nelinistea - aceasta se datora straniului si neintelesului din ochii, din raspunsurile, din
rasul ei. Dar as minti daca n-as spune ca intreaga mea viata din Bhowanipore - nu numai fata - mi se parea
miraculoasa si ireaIa.'

Cu siguranta ca tanara are o anumita complexitate, dar ea capata un plus de profunzime in mintea
indragostitului Allan, dupa cum rezulta din notatiile existente in jurnalul lui: ,,Nu are o frumusete regulata,
ci dincolo de canoane, expresiva pana la razvratire; fermecatoare in sensul magic al cuvantului.'sau ,,
[ ] Fara indoiala, e cea mai talentata si mai enigmatica fata din cate am cunoscut. '

TRASATURI

Adolescenta, poeta precoce preocupata de filozofie apreciata in cercurile intelectuale bengaleze, care tine
conferinte despre esenta frumosului, copil si femeie, in acelasi timp. („Stiu ca e inimaginabil de senzuala,
desi pura ca o sfanta”, remarca tanarul englez), Maitreyi reprezinta pentru Allan un mister inepuizabil, o
sursa de uimire continua. „Setea violenta, mistica, dupa puritate” a fetei il emotioneaza. De asemenea,
candoarea, inocenta sufletului ei indian il impresioneaza.
Astfel Maitreyi ii marturiseste lui Allan ca a fost mai intai indragostita de un pom, 'sapte frunze', asa cum
este acum si sora ei mai mica, Chabu, apoi a iubit ani in sir un tanar care i-a daruit o coroana de flori intr-un
templu, pentru ca in cele din urma sa se lege cu juramant de Tagore, modelul ei spiritual si gurul
sau. ,,Aceasta senzualitate, a carei universalitate este greu de inteles de catre protagonist, se dovedeste a fi
o parte componenta, elementara a conceptiei filozofice a indienilor, a gandirii lor panteiste.” (Richard
Reschika ) Insusi Allan observa complexitatea si misterul sufletului ei de brahmana: ,,O ascultam cum se
asculta o poveste, dar in acelasi timp simteam cum se departeaza de mine. Cat de complicat ii era sufletul!
Intelegeam inca o data ca simpli, naivi si clari suntem numai noi, civilizatii. Ca oamenii acestia pe care ii
iubeam atat de mult, incat as fi voit sa ajung unul din ei, ascund fiecare o istorie si o mitologie peste putinta
de strabatut, ca, ei sunt stufosi si adanci, complicati si neintelesi. Ma dureau cele ce spunea Maitreyi, Ma
dureau cu atat mai mult cu cat o simteam in stare sa iubeasca lotul cu aceeasi pasiune, in timp ce eu voiam
sa ma iubeasca vesnic numai pe mine.” Toate iubirile Maitreyiei se dovedesc insa efemere in fata pasiunii
fetei pentru Allan. Desi initial isi neaga sentimentele fata de Maitreyi, englezul se lasa, in cele din urma,
sedus de jocurile asiaticei, cum observa si criticul Nicolae Manolescu, jocul privirilor, al mainilor, al
picioarelor, jocul pasiunii, care se transforma pe nesimtite intr-o iubire devoratoare. Maitreyi se joaca cu
naivitate, fara sa realizeze ca la, un moment dat, pentru ea, nu va mai exista cale de intoarcere. La inceput,
fata il admira pe tanarul englez, crede ca il iubeste ca pe un frate, asa cum isi dorea familia ei, pentru ca
intr-un final sa nu mai poata trai fara el. Ca sa oficializeze intr-un fel legatura lor, naiva asiatica imagineaza o
logodna mistica, savarseste un juramant cosmic la Lacuri, avand ca martor pamantul, apa, padurea, cerul.
intr-una din noptile urmatoare, Maitreyi i se daruieste lui Allan, pentru ca: „Unirea noastra a fost poruncita
de Cer.”

,,Descoperita prin imprudenta lui Chabu, iubirea dintre Allan si Maitreyi este repudiata cu ferocitate. Albul
este alungat din familia Sen si tanara concupiscenta, vinovata fata de traditia hindusa, este
sechestrata” Dupa suferinta despartirii de Maitreyi, Allan se va retrage in Himalaya, pentru a se purifica de
pasiunea si dependenta pe care le simte fata de Maitreyi. Cu toate acestea, el are o scurta aventura
amoroasa cu Jenia Isaac, celista in orchestra municipala din Cape-Town, Africa de Sud, care ii confirma o
data in plus lui Allan, ca traise alaturi de Maitreyi iubirea absoluta. Apoi el pleaca din India la Singapore,
hotarat sa o uite definitiv pe tanara bengaleza, insa dupa o vreme se intalneste cu J., nepotul doamnei Sen,
care ii povesteste ca Maitreyi, in incercarea disperata de fi alungata de acasa pentru a-si regasi iubitul, i se
daruise vanzatorului de fructe. Sacrificiul ei se dovedeste inutil, pentru ca Narendra Sen refuza sa o
izgoneasca.

Lucid, rational, individualist si oarecum egoist, europeanul Allan se vindeca in cele din urma de pasiune si isi
duce viata mai departe, chiar daca fata va ramane pentru el un mister. Maitreyi insa „se consuma in focul
pasiunii pana la capat. Despartita cu sila de Allan, innebuneste, ca si Chabu.”(Nicolae Manolescu). Fata se
sacrifica pe altarul pasiunii, isi sanctifica iubitul, il idealizeaza, numindu-l 'soarele meu', ,,zeu din aur si din
pietre scumpe', ''viata mea', iar prin gestul disperat de a se darui vanzatorului de fructe incearca nu numai
sa-l regaseasca pe Allan prin izgonirea de acasa, ci si sa inlature posibilitatea casatoriei cu un. alt

barbat.
„Maitreyi isi ia asupra-si toata vina pacatului; notiunea de ispasire ii este atat de organica, incat suporta
umilinti, claustrare, dar nu-si reneaga si nu regreta o pasiune funesta. Vrea sa-si reintalneasca iubitul si sa
se cufunde, nelimitat, cu un simt al eternului indic, in pasiunea care a sanctificat-o prin suferinta. Daca nu-l
va putea regasi, isi da intalnire in viata de dincolo. Metafizica iubirii este o traire autentica in aceasta
brahmana, o mitologie palpabila ca si panteismul ei atavic.” (Pompiliu Constantinescu)

CARACTERIZAREA LUI ALLAN

PERSONAJ-NARATOR

Allan este personajul principal si, in acelasi timp, personajul-narator al romanului Maitreyi scris de Mircea
Eliade, el putand fi considerat, ca si Andrei Mavrodin din Nunta in cer, un alter-ego al autorului. El ofera o
perspectiva subiectiva asupra intamplarilor. Noutatea constructiei discursului narativ consta in faptul ca
personajul-narator nu evoca pur si simplu intamplarile, rememorandu-le, ci reconstituie evenimentele tre-
cute prin raportare la timpul prezent, dar si la felul in care percepuse respectivele evenimente in momentul
in care le traise, folosindu-se in acest scop de jurnalul acelei perioade. Astfel ca pe masura ce scrie romanul,
viziunea lui Allan asupra intamplarilor trecute se modifica. Neconcordanta dintre istoria propriu-zisa
relatata in jurnal si rememorarea acesteia in romanul pe care Allan il scrie relativizeaza evenimentele si le
confera caracter subiectiv. ,,Allan are o dubla perspectiva asupra evenimentelor: contemporana si
ulterioara. In epoca iubirii pentru Maitreyi, el tine un jurnal intim pe care il completeaza si corecteaza mat
tarziu, cand istoria acestei iubiri s-a consumat; cand scrie in jurnal intamplarile fiecarei zile, nu stie cum se
va sfarsi totul, dar cand rescrie jurnalul, sub forma unui roman, cunoaste acest sfarsit.” (Nicolae Manolescu)
Din aceasta perspectiva Maitreyi poate fi consirderat si romanul scrierii unui roman.

INCADRAREA IN TIPOLOGIE

De asemenea, si criticul literar Gheorghe Glodeanu observa in lucrarea Poetica romanului romanesc
interbelic ca: „evenimentele sunt relatate din punctul de vedere al europeanului care incearca sa decodifice
esenta spiritualitatii indiene. Procedeul descoperirii realitatilor autohtone din perspectiva unui strain
aminteste de tehnica narativa utilizata de Montesquieu in Scrisorile persane. Luciditatea extrema cu care
Allan radiografiaza evolutia propriilor sale sentimente sporeste impresia de autenticitate a trairilor, nevoia
cuceririi absolutului in dragoste la care aspira protagonistii cartii amintind de eroii lui Camil Petrescu.”

TRASATURI

Allan este un tanar inginer englez care, atras de exotismul Indiei, dar si dornic de a-si face o cariera se
angajeaza la o societate de canalizare a deltei in Calcutta. Rational si lucid, tanarul este interesat in primul
rand sa avanseze din punct de vedere profesional, sa fie liber, sa experimenteze totul si sa nu se implice
intr-o relatie de iubire. De aceea, reactiile lui initiale fata de Maitreyi, de care simte ca ar putea fi atras, sunt
defensive.
Allan se imbolnaveste de malarie, iar inginerul hindus Narendra Sen il invita sa locuiasca in casa lui, in
timpul convalescentei. Narendra Sen intentioneaza sa-l adopte ca fiu pe Allan, iar apoi sa se mute cu toata
familia in Anglia, pentru ca in India incepuse revolutia. Insa Allan crede initial ca inginerul hindus vrea sa-l
insoare cu fiica lui cea mare, Maitreyi, fapt care ii repugna profund.

Tanarul european rational, preocupat de fizica si matematica se implica treptat intr-o experienta erotica
initiatica si, prin introspectie, monolog interior, confesiune isi analizeaza cu luciditate trairile.

Desi la inceput o considerase pe Maitreyi 'urata', ii atrage apoi atentia rasul Maitreyiei, 'un ras nestavilit,
contagios, un ras de femeie si de copil in acelasi timp'.

Dupa ce se muta in casa lui Sen, Allan incepe sa ia lectii de bengaleza de la Maitreyi, iar el o invata in schimb
franceza. Treptat, tanarul englez este fascinat de complexitatea sufletului Maitreyiei, adolescenta „in care
zace o senzualitate rafinata laolalta. cu o inocenta derutanta”(Eugen Simion), fiindca el insusi
afirma: „ intreaga mea viata din Bhowanipore - nu numai fata - mi se parea miraculoasa si ireala. Intrasem
atat de repede si fara rezerva intr-o casa in care totul mi se parea neinteles si dubios, incat ma desteptam
cateodata din acest vis indian, ma intorceam cu gandul la viata mea, la viata noastra si-mi venea sa
zambesc: Ceva se schimbase, desigur. Nu mai ma interesa aproape nimic din vechea mea lume, nu mai
vedeam pe nimeni, in afara de musafirii familiei Sen, si incepusem aproape sa-mi schimb -chiar lecturile.
Incetul cu incetul interesul pentru fizica matematica a scazut, am inceput sa citesc romane si politica, apoi
tot mai multa istorie.”

AUTOANALIZA

Desi este inzestrat cu luciditate si cu spirit de analiza, Allan se lasa sedus de jocurile Maitreyiei, cum
observa si criticul Nicolae Manolescu - jocul privirilor, al mainilor, al picioarelor, jocul pasiunii, traversand
toate etapele iubirii: inceputul, negarea sentimentelor („eu n-o iubesc”, „ma turbura, ma fascineaza, dar nu
sunt indragostit de ea”), indoiala („O iubesc?”), instalarea („Ma amuz numai”), cristalizarea („nicio femeie
nu m-a turburat atat”, „eram vrajit, nu indragostit”) si, in cele din urma, apoteoza, iubirea totala, pasiunea
si dependenta fata de celalalt („De altfel, ce erau acele dragoste efemere si senzuale din tineretea mea,
alaturi de patima asta noua, care ma facea sa uit tot si sa ma mulez dupa sufletul si vrerile
Maitreyiei?'). Europeanul lucid e gata sa-si abandoneze religia si sa treaca la hinduism de dragul femeii
iubite. Cu toate acestea, in vartejul marii pasiuni pentru tanara bengaleza, Allan pastreaza o urma de
luciditate, specifica omului civilizat, incapabil sa se piarda in totalitate pe sine, dupa cum el insusi
recunoaste:,,Am fost un om moral, de aici mi se trag toate tragediile. Am iubit intotdeauna pe mai multe
planuri, n-am stiut sa sacrific totul pentru un singur sambure de adevar sau de viata de aceea m-am lovit de
toate pragurile si m-au dus valurile cum au vrut.”

Descoperita prin imprudenta lui Chabu, iubirea dintre Allan si Maitreyi este intrerupta brutal, Allan este
alungat din familia Sen, iar fata care a incalcat traditia este sechestrata. Disperat, Allan rataceste o vreme
pe strazile din Calcutta, „cu hainele in dezordine si murdare, ca un om haituit si flamand” si se va retrage
apoi in Himalaya, pentru a se purifica de iubirea, pasiunea si dependenta pe care le simte fata de Maitreyi.
Pasiunea lasa urme in sufletul tanarului, englez pentru ca ,,Allan devine un individ situat intre doua lumi,
esuat, care nici in lumea indiana nu a putut intra cu adevarat, nici in cea europeana nu se mai poate
intoarce.”(Richard Reschika ) Allan insusi marturiseste acest lucru: ,,Nu mai eram de mult tanarul vanjos si
optimist, stiind ce vrea si ce poate, europeanul indragostit de tehnicii si pionierat, care debarcase candva in
India ca s-o civilizeze. Totul mi se parea inutil, abstract si inutil. Totul, in afara de acele. cateva luni ale
dragostei si nenorocirii mele.”

Dincolo de toate acestea insa, lucid, rational, individualist si oarecum egoist, europeanul Allan se vindeca,
in cele din urma de pasiune, iar Maitreyi va ramane pentru el o intruchipare a misterului feminitatii.

„Dupa izgonirea lui Allan din casa lui Narendra Sen, Eliade urmareste si procesul de dezintoxicare al
romanticului sau erou. Retras intr-o singuratate de pustnic indian, departe de oameni, si de civilizatie si de
prezenta fascinatoare a Maitreyiei, Allan se exerciteaza sa-si recapete luciditatea. Aici apare contrastul
intre doua mentalitati: intre europeanul stapan pe vointa care-i scapase din mana si asiaticul cufundat in
fericirea propriei suferinti. Doua civilizatii si doua moduri specifice de reactiune morala se definesc in final.
Maitreyi isi ia asupra-si toata vina pacatului, notiunea de ispasire ii este atat de organica, incat suporta
umilinti, claustrare, dar nu-si reneaga si nu regreta o pasiune funesta. Vrea sa-si reintalneasca iubitul si sa
se cufunde, nelimitat, cu un simt al eternului indic, in pasiunea care a sanctificat-o prin suferinta. Daca nu-l
va putea. regasi, isi da intalnire in viata de dincolo [ ] Allan insa refuza indaratnic sa reintre in magia unei
pasiuni devastatoare. Individualismul lui de intelectual egoist, luciditatea lui europeana nu doreste decat
eliberarea. Clatinat in temeliile personalitatii, Allan doreste o refacere si o purificare. Si-o regaseste in
retragerea in sine.”( Pompiliu Constantinescu)

CONCLUZIA

Cuplul Allan si Maitreyi ilustreaza mitul iubirii imposibile, intre cei doi aflandu-se profunde diferente
cauzate de civilizatie, mentalitate, religie. Spre deosebire de alte cupluri celebre din literatura lumii, aici
doar femeia isi asuma dimensiurrea tragica, in timp ce barbatul eternizeaza iubirea in poveste.

:_______________