Text narativ ALLAN MAITREYI

Mircea Eliade apare in literatura dintre cele doua razboaie mondiale ca unul dintre reprezentantii de
seama ai noii generatii care s-a impus dupa 1930. Venind printre primii cu o problematica de tip
existentialist, autorul impune, inca de la inceput, o noua viziune romanului romanesc. Scriitorul pledeaza
pentru o literatura a autenticitatii generate de experienta traita, scrisa intr-un stil direct, neinflorit, apropiindu-
se, astfel, de teoriile estetice ale lui Camil Petrescu.

Romanul Maitreyi, aparut in 1933, face parte din modernismul interbelic si este expresia fascinatiei
pe care India a exercitat-o asupra lui Eliade inca din adolescenta.

Tema romanului este iubirea pasionala dintre doi oameni ce apartin unor culturi diferite (orientala si
occidentala) iar nepotrivirea dintre ei este cauzata de diferentele de mentalitate, civilizatie si religie.

Titlul este un eponim reprezentat de numele personajului feminin Maitreyi fiica profesorulu Narendra
Sen.. Titlul atrage atentia cititorului, prin elementul onomastic, asupra personalitatii exotice a eroinei.
Compozitia romanului articuleaza epic elementele autobiografice din genul diaristic (jurnal intim), cu
notatiile analitice ale diaristului, cu fictiunea romanului de dragoste si cu texte epistolare. Romanul are XV
capitole, incipit confesiv si final deschis. Relatia spatiu-timp este nuantata, deoarece actiunea din roman se
desfasoara anterior trairii evenimentelor si consemnarii lor in jurnal, timpul marturisirii urmeaza timpului
trairii (Eugen Simion, Timpul trairii, timpul marturisirii, jurnal parizian). Naratorul-actor precizeaza ca
timp al diegezei anul 1929 si precizeaza ca pe Maitreyi o intalnise cu zece luni mai inainte.
Perspectiva narativa este subiectiva, conforma cu programul estetic al autenticitatii propus de Mircea
Eliade, naratorul este si personaj, iar discursul epic este construit la persoana I.
Dincolo de problema autenticitatii si a psihologismului, ceea ce invita la lectura este iubirea
neconventionala si devastatoare, vesnic in umbra tragediei. Cei doi, englezul Allan si bengaleza Maitreyi,
reprezinta doua continente si doua mentalitati.
Allan este protagonistul romanului, un alter ego al autorului, indeplinind ca instanta a comunicarii
intratextuale, rol de narator si de personaj. Occidental rational si lucid, se confeseaza in legatura cu experienta
sa erotica, traita pasional si retraita in imaginatie, intr-o paradigma complexa, care sa imbine diferentele
culturale cu sentimentul sincer, de o densa substanta omeneasca. (Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura
romana intre cele doua razboaie mondiale).
Maitreyi, personajul eponim al romanului, ilustreaza tipul orientalului, al indianului. Din punct de
vedere al statutului social, eroina este o adolescenta de 16 ani, care apartine unei caste bogate, bengaleze.
Parintii ei ii ofera o educatie superioara, concretizata in faptul ca are informatii culturale impresionante, scrie
poezii si eseuri si tine conferinte despre frumos.
Portretul eroului se contureaza aproape exclusiv sub latura morala, prin autocaracterizare, multe pagini
fiind ocupate de introspectie, de analiza si de interpretarea lucida a trairilor. Raportarea acestor trairi la dubla
perspectiva temporala presupune si constructia a doua planuri narative: unul al sentimentelor, al
evenimentelor si al impresiilor de atunci, si al doilea, al retrairii, al rememorarii lor cu ocazia scrierii
romanului, ca mijloc de constructie a personajului modern.
Luciditatea analitica a eroului-narator se manifesta si in compararea argumentata a celor doua tipuri
de mentalitati, de culturi si chiar a celor doua tipuri umane, respectiv occidentalul si indianul, reprezentate
de el si de Maitreyi.
Portretul fizic al Maitreyiei este prezentat in primele pagini ale romanului, printr-o tehnica a detaliului
gradat, in mod direct, de catre naratorul personaj: Mi se parea urata cu ochii ei prea mari si prea negri, cu
buzele carnoase si rasfrante, cu sanii puternici, de fecioara bengaleza () i-am vazut deodata bratul intreg
gol si m-a izbit culoarea pielii: mata, bruna, de un brun nemaiintalnit pana atunci, s-ar fi spus de lut si de
ceara. Prima impresie (raportata la codul frumusetii europene) se va modifica pe parcurs in casa
inginerului Sen mi s-a parut atunci mult mai frumoasa, in sari de culoarea ceaiului palid () O priveam cu
oarecare curiozitate, caci nu izbuteam sa inteleg ce taina ascunde faptura aceasta in miscarile ei moi, de
matase, in zambetul timid pentru ca, mai tarziu, sa constate miracolul femeii indiene.
Prin caracterizare indirecta, se defineste statutul ei psihologic, moral, pe parcursul incercarii de a-si
afirma dreptul la dragoste, libera de constrangeri familiale, de casta, de etnie. Este un tip de femeie, dar si un
simbol: Maitreyi este o femeie si un mit. Este mai ales un simbol al sacrificiului in iubire, traind cu o
intensitate si un farmec de substanta tare, aromitoare ca insesi parfumurile orientale. (Pompiliu
Constantinescu, Romanul romanesc interbelic).
Prin Maitreyi, insa, eroul patrunde in mod gradat in lumea plina de inedit a Indiei si tot datorita ei va
cunoaste sfera erotismului pur, dar si lumea femeii indiene tributare unor norme si mentalitati stranii, uneori
dure, coercitive. Prima aparitie a Maitreyei insemna declansarea procesului initiatic al eroului in planul
decoperirii adevaratei iubiri. La inceput, Maitreyi se releva lui Allan asemenea unei curiozitati; in acel
moment, el vede in aceasta tanara de 16 ani o stranie intruchipare a lumii fermecate indiene: O priveam cu
oarecare curiozitate, caci nu izbuteam sa inteleg ce taina ascunde faptura aceasta in miscarile ei moi, de
matase, in zambetul timid, preliminar de panica si, mai ales, in glasul ei atat de schimbat in fiecare clipa, un
glas care parca ar fi descoperit atunci anumite secrete.
Instalat in casa inginerului, Allan devine din ce in ce mai atent la tot ce se petrece in jurul sau. Observa
cu minutiozitate si detasare obiceiurile casei si isi concentreaza din ce in ce mai mult atentia asupra
Maitreyiei.
Treapta urmatoare a descoperirii sufletului acestei fete este marcata de lungile lor conversatii. Cu o
deosebita uimire, eroul descopera ca Maitreyi are o gandire profunda, un mod original de a fi, o remarcabila
sensibilitate si, mai ales, o dorinta nemarginita de a avea o iubire care sa fie mai presus de orice. Maitreyi i
se confeseaza, relatandu-i ca prima sa dragoste a fost un pom, numit sapte frunze, apoi s-a devotat spiritual
lui Tagore, gurul sau, pentru care isi dorea din tot sufletul sa fie batrana spre a fi mai aproape de el. Misterul
care o inconjoara isi afla raspunsul in traditia lumii in care traieste. Conform traditiei pe care o slujeste,
Maitreyi isi asteapta trimisul din cer, pentru ca iubirea nu exista pentru femeia Indiei in afara religiozitatii.
Timida, sovaitoare la inceput, ea intelege treptat ca strainul intrat pe neasteptate in viata ei va avea un rol
esential in desavarsirea sa spirituala. Pentru a avea o certitudine, ea provoaca destinul prin jocul cu volumele
din biblioteca mainile lor se opresc pe Tales of the unexpected, intarindu-i banuielile, dar anticipand si
finalul. Maitreyi scrie poezii, o preocupa filozofia, sustine chiar o conferinta pe teme filozofice, are diverse
ocupatii intelectuale.
Zilele petrecute in casa inginerului Sen incep sa devina tot mai pline, pentru ca, in fiecare moment,
Allan se afla intr-o alta situatie initiatica; pentru el, Maitreyi devine un univers, iar el vrea sa descopere ce
era sigilat si fascinant in viata ei. Aceasta atractie are si urmarile ei: Allan incepe sa invete bengaleza si, mai
mult decat atat, se detaseaza aproape total de grupul sau de prieteni si prietene. Eroul cauta insa sa se mentina
intr-o zona a luciditatii, motiv pentru care declara ca este un celibatar convins. Face acest lucru pentru ca
banuia o cursa matrimoniala.
Insa atitudinea eroului se schimba treptat si, in urma discutiilor de lunga durata, constata ca: Patima
creste, delicios amestec de idila, sexualitate, prietenie, devotie. Autoanalizandu-se, eroul constata ca
prezenta Maitreyiei il tulbura intr-un mod ciudat, el isi da seama ca sentimentele pentru aceasta fiinta sunt
altceva si traieste o iubire fara precedent.
Punctul nodal este atins in momentul in care eroul isi declara iubirea. Eroina reactioneaza in mod naiv:
isi acopera ochii, ca apoi sa-i declare ca ea nu-l iubeste decat ca pe un scump prieten. Confuzia prietenie-
iubire nu este altceva decat faza premergatoare patimei ce va izbucni in sufletul pur si dornic de iubire al
fetei.
Eroina participa cu toata intensitatea la acest act de erotism curat. Iubirea celor doi exprima, de fapt,
ideea lui Mircea Eliade ca indragostitii refac unitatea primordiala. Allan si Maitreyi sunt, in ciuda
mentalitatilor si diferentelor de rasa si religie, Femeia si Barbatul care ating perfectiunea in iubire. Cei doi se
logodesc in taina, intr-un parc, la Lacuri, intr-un cadru mirific, noaptea, avand ca martori stelele. Maitreyi da
solemnitate acestui act, rostind un juramant, adresandu-se cerului cu stele, padurii, pamantului, legamant
de o incantatoare frumusete, un adevarat poem al iubirii: - Ma leg pe tine, pamantule, ca eu voi fi a lui Allan
si a nimanui altuia. Voi creste din el ca iarba din tine. Si cum astepti tu ploaia, asa ii voi astepta eu venirea,
si cum iti sunt tie rozele, asa va fi trupul lui mie.
 Intregul comportament al eroinei conduce spre sacru. Pentru Maitreyi, natura cu toate elementele sale
are suflet, pomii devin prieteni sau iubiti, iar alte elemente ale naturii devin martorii iubirii sale care trebuie
sa treaca peste timp si peste spatiu. Eroina doreste, in momentele de inalta traire afectiva, sa-si eternizeze
sentimentele si tocmai de aceea le incredinteaza sau le apropie de tot ceea ce i se pare ei ca apartine infinitului.
De cealalata parte, si Allan face gesturi de totala daruire. Pentru a se casatori cu Maitreyi, este capabil
sa-si schimbe conditia si religia, spre a se conforma modului de viata impus de familia Sen. Eforturile sale
sunt zadarnice, sufletul inginerului este inflexibil. Acest om, in mod paradoxal, il vrea pe Allan fiu adoptiv,
dar nu-l accepta ca ginere, dupa ce cu buna stiinta l-a adus in casa sa si se putea astepta ca intre cei doi tineri
sa se infiripe o idila erotica.
Drama celor doi se pare ca deriva din faptul ca iubirea lor a depasit orice norma, a fost mult peste
intensitatea obisnuita, iar participarea lor era in egala masura. Cei doi ar fi realizat aspiratia dintotdeauna a
omului, atingerea absolutului. Pentru ca aceasta dragoste era peste inchipuirea oamenilor, ea nu putea sa
sfarseasca decat tragic. Allan descopera cu stupefactie ca a fost adus in casa spre a fi adoptat, iar o
posibila casatorie cu Maitreyi este de neconceput. Eroul este alungat in mod brutal din casa si izolat de
Maitreyi. Fara ea, barbatul a ramas, pentru mult timp, singur, dezgustat, nauc. Se retrage in Himalaya, intr-
un bungalow, din octombrie pana in februarie. Aici are vise, halucinatii in care el si Maitreyi se regasesc si
sunt fericiti: Asistam ziua intreaga la desfasurarea aceluiasi vis fantastic, care ne izola pe noi doi, pe mine
si pe Maitreyi, de cealalta lume.
In singuratatea muntelui (capitolul al XIV-lea), Allan are trairi metafizice, de iubire: Stiam ca si
Maitreyi se gandeste tot atat de adanc la mine, la viata noastra impreuna, si comuniunea aceasta in inchipuire
ne lega parca pe deasupra evenimentelor, ne lega in ciuda despartirii si a mortii, de care, insa, incearca sa
se vindece prin real, refuzand lucid ideea iubirii absolute, a contopirii mitice, spirituale, asa cum a aflat ca a
facut Maitreyi: Pe mine ma chinuia tocmai amintirea ei carnala, tocmai ceea ce era viu si imediat, si
neinlocuibil in faptura ei, si pe aceasta Maitreyi, de suflet si carne, o doream, pe ea o intalneam in filmul meu
de toate zilele. Nu voiam cu niciun pret sa dispar, in dragostea ei, inlocuit fiind de o idee, de un mit. Nu
voiam sa ma consolez, cu o dragoste eterna si cereasca; dragostea mea cerea implinire, vietuire pe pamant,
nu pereche ingereasca.
Finalul romanului este unul deschis: Sunt ceasuri de cand ma gandesc. Si nu pot face nimic. Sa
telegrafiez lui Sen? Sa scriu Maitreyiei? Simt ca a facut asta pentru mine. Daca as fi citit scrisorile aduse de
Khokha Poate planuise ea ceva. Sunt foarte turbure, acum, foarte turbure. Si vreau totusi sa scriu aici tot,
tot. Si daca n-ar fi decat o pacaleala a dragostei mele? De ce sa cred? De unde stiu? As vrea sa privesc
ochii Maitreyiei.
Povestea de dragoste sfarsita trist demonstreaza ca dogmele, mentalitatile si intentiile oamenilor devin
uneori grele obstacole in calea implinirii unei iubiri absolute. Allan si Maitreyi reusisera sa se ridice deasupra
a tot ceea ce era convenienta si meschinarie in plan social. Oamenii nu i-au putut intelege si, mai ales, nu le-
au putut ierta faptul ca traiau plenar o iubire peste fire si, astfel, i-au pedepsit, izolandu-i, plasandu-i in sferele
suferintei si disperarii.
Privind actiunea in plan realist, ne aflam intr-o situatie care ilustreaza incercarea de numire a doua
lumi total diferite. Allan traverseaza experienta iubirii gradual, de la aparitie, evolutie, apogeu la disolutie,
distrugere. Fiecare etapa este descrisa minutios, ca reactii ale fiintei la situatia creata, dar si in contextul mai
larg al conceptiilor diferite, al mentalitatilor si al traditiilor, care impun reguli ce ingradesc afirmarea libera
a iubirii. Protagonsitul este constient de urmele lasate in personalitatea sa de trairea intensa a iubirii, lucru
afirmat ulterior: ma minunai descoperind pe fata mea o hotarare virila si putere de a actiona, insusiri pe care
le pierdusem de mult. (De atunci nu mai cred in expresia oamenilor. Mi se pare ca regulile schimbarii fetei
nu au nimic de-a face cu adevaratele experiente sufletesti. Poate numai ochii, singurii, pot trada un om).
Prin statutul ei, Maitreyi este o sacrificata pe altarul iubirii infruntand prejudecatile familiei si ale
castei din care face parte, ea este credincioasa doar iubirii sale, pentru care va comite gestul final: daruindu-
se vanzatorului de fructe, ea spera sa fie izgonita, pentru a-l regasi pe Allan si, impreuna, sa continue drumul
initiatic al iubirii (veritabila cale de cunoastere a adevarului absolut). Ea este convinsa ca, daca in aceasta
realitate nu pot fi impreuna, desavarsirea lor spirituala se va realiza dincolo de moarte: Adio, Allan ()
In viata viitoare ne vom intalni iar. () Ai sa ma recunosti atunci? Ai sa ma astepti? Asteapta-ma, Allan. Eu
te astept. Altul nu se va mai atinge de mine..
 Petru Comarnescu afirma ca pentru mine, romanul Maitreyi (pe langa multe alte insusiri) m-a
captivat prin aceea ca in el autorul dezbate nu problema unui caz oarecare asa cum se intampla in romanele
obisnuite ci fazele esentiale ale unui sentiment mare si complex: dragostea.
Punand in valoare interioritatea individului, importanta experientei personale pentru cunoasterea de
sine si pentru cunoasterea celuilalt, folosind tehnici ale prozei moderne, subiective, de analiza psihologica,
Mircea Eliade realizeaza, prin romanul Maitreyi, una din acele carti cu destin de miracol in cariera unui
scriitor si chiar a unei generatii. (Pompiliu Constantinescu)