ROMANUL EXPERIENTEI INTERBELIC SUBIECTIV DE ANALIZĂ

PSIHOLOGICĂ

MAITREYI
-Mircea Eliade

Romanul relexă trăirea cât mai intensă, în plan interior, de către

personaj, a unor experiente peronale definitorii-iubirea,
prietenia, initierea, războiul, moartea.
Caracteristicile romanului experientei sunt autenticitatea,
eliberarea personajelor de determinisme sociale, relevarea
unor dileme morale sau existentiale, considerarea cunoasterii
cea mai importantă experientă spirituală. Noile teme sunt
intelectualul si conditia sa, viciile burgheziei, simbolismul,
iubirea si războiul. Se observă o preocupare fată de
complexitatea raporturilor între trecut, prezent si viitor, se
urmăreste complexitatea proceselor sufletesti provocate de o
simplă senzatie. Personajul este exceptional-„Oamenii care pot
deveni mituri.” (M.Eliade) De obicei naratorul este si personaj,
iar evenimentele nu apar decât în măsura în care naratorul si le
aminteste. Ce spune naratorul personaj poate fi subiectiv, fals,
dar e rodul unei experiente umane.

„Maitreyi”, roman al experientei si roman exotic, apărut în

1933, valorifică trăirea intensă de către personaje, a iubirii.
Autenticitatea provine din faptul că este inspirat din experienta
indiană a autorului, totusi fictiunea apare complet purificată
artistic.
Temele romanului sunt iubirea imposibilă dintre doi tineri din
lumi diferite, nebunia din iubire, initierea tânărului european în
cultura indiană, conflictul iubire-onoare, exotismul si conditia
tragică a omului care nu poate să depăsească limitele impuse de
normele rigide ale socialului si religiei. Motivele remarcate sunt
biblioteca, jocul pasional, cartea, copacul. Cel mai important
motiv este străinul, eroul fiind un tânăr inginer european ce
lucrează în India la Calcutta.
Naratorul este un englez, pe care inginerul Senn îl cheamă în
casa lui cu scopul declarat de a-i usura viata într-o Indie prea
complicată pentru un european, dar cu intentia secretă de a-l
înfia mai târziu. Acest din urmă detaliu, tânărul nu-l va afla
decât după un timp când va întelege interesul principal al lui
Senn pentru el.
Structural, romanul are 15 capitole. Incipitul stă sub semnul
incetitudinii, cartea debutând cu enigmaticele cuvinte adresate
de narator fetei-„Oare îti mai aduci aminte de mine, Maitreyi?
Si dacă îti amintesti, cum poti să mă ierti?”
Primele 3 capitole sunt doar o introducere, actiunea propriu-zisă
se declansează odată cu mutarea naratorului în casa lui Senn. O
secventă extrem de importantă se află în capitolul 8. În
bibliotecă, cei doi întocmesc un catalog al cărtilor lui Senn.
Acesta este momentul în care eroul devine cu adevărat
constient de seductia pe care Maitreyi o exercită asupra lui.
Finalul are caracter deschis. După ce a fost alungat de Senn si
după ce a încercat să se vindece de iubirea nefericită, trăind
singur într-un bungalou din Himalaya, naratorul se înapoiază la
Calcutta aflând că Maitreyi e pe cale să-si piardă mintile. Finalul
este în concordantă cu incipitul, păstrând caracterul confesiv,
dar si incertitudinea printr-un enunt nostalgic-„As vrea să
privesc în ochii Maitreyiei”.
Romanul prezintă povestea unui tânăr englez stabilit la Calcuta
si a Maitreyiei. Fiica inginerului Senn, superior si protector al
eroului. Tânărul tine un jurnal în care îsi notează evolutia
sentimentelor sale pentru adolescenta Maitreyi. Acest jurnal îl
va ajuta să reconstituie etapele iubirii sale după ce va fi alungat
din casa Senn. De aceea, naratorul va avea o dublă perspectivă
asupra întâmplărilor-contemporană si ulterioară. Când scrie în
jurnal întâmplările fiecărei zile, nu stie cum se va sfârsi totul,
dar când rescrie jurnalul sub forma unui roman, cunoaste acest
sfârsit. Procedeul dublei perspective este vizibil din primele
fraze ale romanului – „Am sovăit atâta în fata acestui caiet
pentru că n-am izbutit să aflu încă ziua precisă când am întâlnit-
o pe Maitreyi. În însemnările mele din acel an n-am găsit nimic.”
Maitreyi, eroina romanului, este un amestec de contraste-sobră,
indiferentă, provocatoare, profundă, atrasă de poezie si de jocul
intelectual. Elevarea spirituală o caracterizează pe fată. În
antiteză, naratorul este europeanul cinic, sceptic, Maitreyi este
fiinta spirituală.interesată de Universul interior, de întparcerea
către sine, tânăra nu e doar o poetă în devenire remarcată de
însusi Tagore, dar si o adolescentă tulburător de feminină si
exotică. Odată declansată dragostea, povestea capătă o curgere
delirantă. Tânărul derutat de atitudinea îngăduitoare a familiei
Senn este gata să o ceară în căsătorie pe Maitreyi, dar ea îl
avertizează că asemenea mariaj este imposibil în cultura
indiană.
Povestea acestei iubiri tainice alternează momente intens epice
cu scene de o mare frumusete lirică. De pildă, logodna secretă a
celor doi, în natura exotică a Bengalului are solemnitatea si
incantatia vechilor poeme indiene. Cerul si pământul sunt
invocate într-un legământ de dragoste ca într-un ritual magic.
Această iubire este deconspirată de Chabu si tânărul este
alungat.
Chinuit de amintirea Maitreyiei se retrage în Himalaia.
Calmarea suferintei din dragoste, prin retragerea în pustnicie
conferă experientei o aură de mister.

Protagonista exprimă feminitatea aristocratiei indiene.

Social, adolescenta de 16 ani face parte dintr-o familie
conservatoare si înstărită, beneficiază de o educatie aleasă. Atât
de tânără si totusi este considerată o poetă valoroasă, asadar
este o femeie intelectuală. Conturul ei psihologic va fi marcat
de oscilatii între preocupările erudite si cele copilăresti (cântă la
diverse ore din zi, îsi aruncă papucii în aer, dasează prin casă).
Inginerul european o caracterizează direct, în incipit, ca fiind
urâtă-„cu ochii ei prea mari si prea negri, cu buzele cărnoase si
răsfrânte, cu sânii puternici de fecioară bengaleză crescută prea
plin, ca un fruct trecut necopt”. Se observă un accentuat
sentiment de superioriatate fata de indieni-o consideră o
primitivă, o panteistă(în opinia ei se observă lipsa ierarhiilor,
omul fiind plasat de aceiasi treaptă a importantei spirituale cu
un fir de iarbă). Europeanul este incapabuil să o inteleagă, dar
treptat în ochii tânărului Maitreyi se transformă dintr-o fiintă
primitivă într-una ludic-intelectuală apoi în iubita mistică-„Stiu că
e neînchipuit de senzuală, desi pare ca o sfântă.” – „Indienii
ascund fiecare o istorie si o mitologie peste putintă de străbătut,
ei sunt stufosi si adânci, complicari si neîntelesi” , iar Maitreyi
rămâne „un suflet nepătruns si neînteles, himeric si sfânt”.
Relatia dintre personaje stă sub semnul iubirii imposibile. Se
remarcă diferenta de mentalitate orientală si occidentală dar si
faptul că personajele aspiră spre absolutul în iubire. Pentru
narator, Maitreyi este iubita unică. El parcurge un drum
labirintic al initierii pe care-l descrie cu luciditate. Astfel, se
obervă fazele declansării instalării si cresterii unei iubiri năruite
brutal de cei din jur. Dragostea lor este si fizică si mistică.
Notiunea de iubire este mult mai cuprinzătoare pentru Maitreyi.
Treptat însă, europeanul lucid, egocentric si superificial
descoperă puterea si farmecul iubirii mistice de care se credea
la adăpost prin formatia lui realistă, rationalistă.
În acest roman, iubirea are puterea de a converti si de a initia,
iar initiatul este aici bărbatul.
Eugen Lovinescu numeste acest roman „poem de iubire”, iar G.
Călinescu „întâiul roman exotic”
În primul râmd, acest roman este un jurnal al descoperirii
iubirii. Maitreyi nu este o iubită oarecare, e iubita fără pereche,
unică într-o existentă. Eroul nu e, fireste, la prima lui aventură
amoroasă, însă numai prin Maitreyi descoperă adevărata
dragoste.
În al doilea rând, romanul cucereste prin farmecul liric al
ingenuitătii. Tehnica narativă este cea a confesiunii, stilul
jurnalului este irecisiv, succint, lucid. Există si multe paranteze
explicative ulterioare redactării.
În concluzie, prin retrăirea experientelor decisive, prin
prezentarea inedită a iubirii mistice care converteste viziunea
despre lume, Mircea Eliade impune odată cu „Maitreyi” o nouă
optică asupra autenticitătii. În plus, creatia sa valorifică peoza
subiectivă, impunând ceeea ce critica literară a numit romanul
experientei.