MODERNISMUL --

EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII

-LUCIAN BLAGA

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este poezia ce

deschide volumul lui Blaga „Poemele luminii” apărut în 1919.
Modernismul include curente artistice novatoare:
expresionismul, dadaismul, suprarealismul și ermetismul.
În sens larg, modernismul este tendința de înnoire în arta și
literatura secolului al XX-lea, caracterizat prin negarea tradiției
și impunerea unor noi principii de creație. În literatura română,
modernismul este o doctrină estetică promovată de Eugen
Lovinescu. Astfel, modernismul conține totalitatea mișcărilor
literare care tind spre ruperea legăturilor de tradiție, prin
atitudini anticlasice, antiacademice, anticonservatoare.
Trăsăturile definitorii ale modernismului sunt: refuzul modelelor
clasice, permanenta nevoie de a inova, limbajul este metaforic
îndreptându-se chiar spre ermetism. În plus, prozodic se cultivă
versul liber, cu măsură inegală și un ritm interior ce redă fluxul
ideilor și frenezia trăirii poetice. Se remarcă tehnica
ingambamentului care implică alternarea majusculă/minusculă
la început de vers. Vocabularul este insolit, remarcându-se
diferite registre stilistice: argotic, colocvial, arhaic, abstract,
filozofic, religios.
Lucian Blaga este un poet expresionist, expresionismul fiind o
mișcare artistică dezvoltată în Germania în primele decenii ale
sec XX. Se caracterizează printr-o viziune emoțională asupra
lumii, prin exacerbarea eului liric, isteria vitalistă, relația cu
absolutul, cosmicul și cultivarea legăturii cu strămoșii.

Temele moderniste ale poeziei sunt: cunoașterea, creația,

menirea creatorului, protejarea misterului și iubirea. Motivele
care conturează aceste teme sunt: „corola de minuni a lumii,
tainele, întunericul, luna, întunecata zare, neînțelesul, flori,
ochi, buze, morminte”. Laitmotivul poeziei este misterul. Se
remarcă o rețea lexicală a acestuia ” tainele nepătrunsului
ascuns, adâncimi de întuneric, întunecata zare, neînțelesuri”.
Epitetele în inversiune „sfânt mister” relevă importanța colosală
a misterului, sacralitatea sa.
Ca specie literară este o poezie filozofică, o confesiune, dar mai
ales o artă poetică. Arta poetică relevă concepția artistului
despre creație, despre menirea artistului, despre relația dintre
creație și receptor.
Blaga consideră că menirea artistului în fața unui adevărat
mister nu e să lămurească, ci să-l adâncească așa de mult încât
să-l prefacă într-un mister și mai mare.
Blaga este unul dintre marii filozofi interbelici. Ca filozof, el
consideră că există două tipuri de cunoaștere: luciferică și
paradisiacă. Cunoașterea luciferică este cea de tip artistic, este
o cunoaștere orgolioasă, creatorul este el însuși Dumnezeu,
creator al altei lumi, al unor alte mistere. Astfel, cunoașterea
luciferică protejează tainele lumii actuale, ordinea Universului
nu trebuie stricată printr-o cunoaștere brutală. Cunoașterea
paradisiacă este cea de tip științific, prin care misterele sunt
descifrate cu brutalitate, sunt sugrumate, ucise. În poezie,
„lumina mea” este metaforă pentru cunoașterea luciferică, iar
„lumina altora” pentru cunoașterea paradisiacă.
Structural, poezia este alcătuită din 20 versuri ce formează 3
secvențe poetice: raportul creator-Univers( primele 4 versuri),
antiteza lumina mea-lumina altora (13 versuri) și concluzia
(ultimele versuri). Prozodic, poezia este alcătuită dintr-o singură
strofă, cu versuri având măsura variabilă, cel mai scurt vers se
află la mijlocul poeziei, fără rimă, cu un ritm interior ce
corespunde trăirilor poetice.
Titlul, reluat în primul vers arată raportul dintre eul poetic și
lume. Eul liric nu strivește și nu ucide cu mintea tainele pe care
le întâlnește în flori, în ochi, pe buze ori morminte. Se observă
enumerația de metafore, limbajul metaforic fiind o
caracteristică modernistă. Florile relevă puritatea, delicatețea,
efemerul și îl conștientizează pe om de trecerea timpului. Ochii
simbolizează sufletul, contemplația, revelația, iar buzele relevă
logosul, taina sărutului, iubirea. Mormintele sunt simbolul
eternității, fricii și succesiunii generațiilor. Astfel, eul liric
protejează toate misterele din Univers. Se remarcă și metafora
din titlu „corola de minuni a lumii” ce asociază Universului-
delicatețea, fragilitatea, parfumul, efemeritatea unei corole.
A doua secvență a poeziei arată diferențele dintre eul liric și
adepții cunoașterii paradisiace. Cei din urmă strivesc, ucid,
sugrumă „vraja nepătrunsului ascuns în adâncimi de întuneric”.
Conjuncția adversativă „dar” subliniază antiteza „eu, alții”. Se
observă comparația dezvoltată dintre „lumina mea” și „lumina
lunii”. Lumina eului liric la fel ca razele lunii „nu micșorează ci
mărește și mai tare taina nopții și tot ce-i neînțeles se schimbă-
n neînțelesuri și mai mari. Concluzia arată cauza protejării
misterelor, iubirea necondiționată pentru întregul Univers „căci
eu iubesc și flori, și ochi, și buze, și morminte”

Imaginarul poetic este modernist și expresionist deoarece,

pronumele „eu” apare de nenumărate ori în discursul poetic,
relevând exacerbarea personalității vocii lirice.
Fiind o creație modernistă, prozodic, se remarcă și tehnica
ingambamentului, de exemplu „căci eu iubesc...”
Stilistic, se remarcă metafora „corola de minuni a lumii”,
enumerația metaforelor „flori, ochi, buze, morminte”, antiteza
„lumina mea-lumina lunii”. Predomină rețeaua lexicală a
misterului , iar epitetul în inversiune „sfânt mister” subliniază
sacralitatea acestuia. Verbele sunt folosite la indicativ prezent,
prezentul etern arată corectitudinea, siguranța eului liric. El nu
strivește și nu ucide misterele, ba chiar prin atitudinea sa
sporește a lumii taină.
În arta poetică, „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” se
remarcă temele cunoașterii, creației, iubirii precum și viziunea
despre lume a filozofului Lucian Blaga.
Poetul mărturisea că „omul trebuie să fie creator- de aceea să
renunțe la cunoașterea absolutului”. De aici reiese orgoliul
luciferic al poetului, remarcându-se și dorința acestuia de a
îmbogăți corola de minuni a lumii, de a spori misterul , de a-l
preface într-un mister și mai mare.
Pe de altă parte, tendința expresionistă a lui Blaga se manifestă
prin exacerbarea eului liric, relația cu absolutul și atitudinea
față de mister.
În concluzie, această artă poetică, confesiune și poezie filozofică
expresionistă evidențiază viziunea emoțională și subiectivă
asupra lumii a filozofului si poetului modern Lucian Blaga.