NUVELA REALIST PSIHOLOGICĂ CU FINAL MORALIZATOR

MOARA CU NOROC
-Ioan Slavici

Ca si Caragiale, Slavici este cunoscut pentru crearea

nuvelei realist-psihologice, în operele sale prezentându-se
latura dramatică a destinului uman.
Slavici este un scriitor moralist, convingerea lui este că goana
după avere zdruncină ticna si amărăste viata omului. În schimb,
sărăcia este pretuita pentru puterea ei de a mentine echilibrul
sufletesc al omului.

Ca nuvelă realistă, „Moara cu noroc” se caracterizează prin

obiectivitatea perspectivei narative, prin omniscienta
naratorului, veridicitatea obtinuta prin tehnica detaliului,
respectarea cronologiei faptelor, preocuparea pentru tipurile
umane-tipul avarului, tipul sceleratului si pentru moravurile
unei epoci. În plus, stilul este sobru si impersonal. Reperele
spatio-temporale sunt precise-naratiunea se petrece în pusta
arădeană de la Sf.Gheorghe până la Pastele din anul viitor.
Ca nuvelă psihologică se analizează cazuri de constiintă,
omul aflat in situatii limita. Se observă accentul pus pe
conflictele interioare. De exemplu, în „Moara cu noroc” se
analizează procesul de integrare a individului în societate si
dezumanizarea vietii sale sufletesti. În nuvela psihologică se
descoperă complexitatea sufletelor simple (cizmar, porcar,
hangiu), iar temele predilecte sunt frica, obsesia,
dezumanizarea si erosul.
Temele nuvelei sunt dezumanizarea provocată de câstigul
necinstit, dezintegrarea eului sub presiunea unei forte
devastatoare, destinul, familia si iubirea. Motivele care ajută la
conturarea acestor teme sunt hanul, banii, chimirul lui Lică, apa
si focul. Se remarcă motivul hanului care este un loc de trecere,
izolat, legat de dorinta lui Ghita de a scăpa de sărăcie. Cât se
munceste cinstit, hanul esre un loc rentabil, binecuvântat, dar
odată cu aparitia lui Lică devine un loc malefic. În final, arde din
temelii, focul purificând locul atâtor nenorociri. Hanul dă si titlul
operei-titlul are inteles metaforic, norocul ascunzând, de fapt,
goana după bani, crima, dezumanizarea. Se poate face o
asociere cu motivul „fortuna labilis”, norocul trecător sau soarta
schimbătoare.
Structural, nuvela are dimensiuni ample, 16 capitole dintre
care primul are functie de prolog, iar ultimul joacă rolul
epilogului. Deoarece replica aceluiasi personaj se află atât în
prolog cât si în epilog, nuvela are o constructie ciclică. Astfel,
bătrâna, soacra lui Ghită sustine în incipit că „Omul să fie
multumit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba nu bogătia, ci linistea
colibei tale te face fericit”. În final, constatând moartea celor
doi eroi si arderea hanului, bătrâna rosteste cu resemnare
”Simteam eu că nu are să iasă bine, dar asa le-a fost dată”.
Accentul cade pe fatalitate, pe rolul destinului în viata omului.
Bătrâna este personaj alter-ego, sau personaj reflector, adică
purtătoarea mesajului moral al autorului.
„Moara cu noroc” poate fi considerată si o nuvelă socială
deoarece se observă confruntarea dintre cele două lumi-ordinea
de stat reprezentată de jandarmul Pintea si lumea porcarilor
reprezentată de Lică Sămădău. Ghită intelege că la han nu putea
să stea niciun om fără voia lui Lică-„afară de stăpânire, pentru ca
să poti sta la masă mai trebuie să te faci si om al ui Lică”.
Initial, Ghită este un cizmar sărac, însurat cu Ana si
hotărăste să arendeze un han pentru a iesi din sărăcie. Muncind
corect alături de familia sa, pentru Ghită cârciuma devine cu
noroc-„sporul era dat de la Dumnezeu dintr-un câstig făcut a
bine”, situatia se schimbă, frământările sufletesti se ivesc odată
cu aparitia lui Lică, personaj bizar si fascinant în acelasi timp.
Lică îi dă de înteles cârciumarului că nu poate rămâne la han
dacă nu devine „omul lui”. A colabora cu Lică înseamnă a spăla
bani curati, a ascunde porci, a da detalii despre călători si a
furniza alibi lui Lică ori de câte ori va avea nevoie. Când Ghită
ezită, Lică, bun psiholog, îi descoperă slăbiciunea de a tine la
bani. Din cauza acestei slăbiciuni, Ghită nu se mai poate
desprinde de maleficul Lică si face tot ce îi cere acesta. Treptat
se înstrăinează de Ana căreia îi este rusine să-i spună ce face. În
plus, pentru prima dată în viata lui îsi doreste să nu aibă nevastă
si copii-„vedea banii grămadă înaintea sa si i se împăienjeneau
ochii, de dragul acestui câstig ar fi fost gata să-si pună capul în
primejdie”. Decăderea maximă este atinsă atunci când cei doi
complici sunt arestati si învinuiti de crimă. Ei scapă datorită
relatiilor lui Lică, acesta fiind sustinut de autoritătile din Arad.
Întors acasă, Ghită hotărăste să se răzbune, se aliază cu
jandarmul Pintea si ocazia predării lui Lică se iveste în ziua de
Paste. În noaptea de înviere Lică jefuise un arendas si avea
asupra lui bani si obiecte furate. Ca să-l tină la han, o aruncă
momeală chiar pe Ana, care în ultimul timp se apropiase foarte
mult de Lică. Sămădăul îsi dă seama de planul hangiului, fuge de
la han, dar din cauza unei furtuni se adăposteste într-o biserică.
Aici este ajuns de pedeapsa divină, îsi dă seama că îsi uitase
chimirul cu ceea ce furase la han. Întorcându-se să-si
recupereze lucrurile, fiind însotit de doi dintre oamenii săi, îl
surprinde pe Ghită ucigându-si sotia. Oamenii lui Lică îl împuscă
pe hangiu si dau foc hanului. Simtind că nu mai are nicio sansă
de salvare Lică se sinucide zdrobindu-si capul de un stejar.
Găsindu-l cu capul sfărâmat la tulpina stejarului, Pintea aruncă
trupul în apă-astfel, focul si apa sterg si purifică toate
nenorocirile întâmplate.
Ghită este un personaj complex, mobil aflat în conflict direct
cu Lică Sămădăul si într-o relatie de tipul călău-victimă cu acesta.
Social, este un cizmar sărac care arendează o cârciumă,
câstrigă bani cinstiti initial, dar se implică în jocuri necinstite
alături de Lică.
Psihologic, Ghită este un om usor de manipulat care se
dezumanizeaza din cauza obsesiei pentru bani. Se observă că
Lică, capabil să sfideze legile divine si umane, sigur pe el,
eliberat de orice cenzură, îl domină pe Ghită din toate punctele
de vedere. El striveste personalitatea hangiului, declansează
teroarea si stăpâneste prin frică. Când descoperă slăbiciunile lui
Ghită, când stie că celălalt nu mai e decât o marionetă în
mâinile lui, îi strigă „trebuie să stai înainte de aici de
frică...acum tremuri înaintea mea ca frunza de mesteacăn”.
Pentru Ghită, el reprezintă ispita, demonul, tentatia bogătiei
malefice, iar frica este sentimentul dominant în relatia dintre
cei doi.
Ca personaj complex, Ghita are si calităti si defecte-harnic,
cinstit, respectuos, dar devine pe parcursul actiunii lacom, las,
necomunicativ, orgolios, gelos, patimas.
Personaj mobil, Ghită se dezumanizează treptat si dintr-un
om care respectă valorile familiale ajunge un criminal.
Sentimentele fată de familie sunt anihilate treptat de patima
pentru bani-Ghită se va îndepărta de Ana, va tăinui crimele
Sămădăului, va ajunge la închisoare. Degradarea se intensifică
atunci când nu-si doreste să aibă familie.
Protagonistul este prezentat în relatie de opozitie cu Lică,
antagonistul. Lică este ferm si poruncitor, Ghită este un caracter
slab, umil, usor de manipulat. Fricos, el se teme de dusmanii
din exterior, când de fapt forta distructivă se află în sufletul său.
Monologurile interioare denotă frământări sufletesti puternice,
personajul se autocaracterizează ca un om necinstit, trăsătură
de care îi este rusine, dar pe care o motivează pueril dând vina
pe destin si Dumnezeu-„Ei, ce să-mi fac? Asa m-a lăsat
Dumnezeu”.
„Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică de factură
realistă ce are în centru un personaj dominat de patima banului.
În primul rând, se remarcă perspectiva narativă „din
spate”, naratorul obiectiv, descrierile detaliate si
verosimilitatea întâmplărilor.
Pe de altă parte, firul epic este amplu, prezentând un
conflict puternic, secventele narative sunt construite prin
înlăntuire evidentiind tema care prezintă urmările nepaste pe
care le are lăcomia asupra omului.
În concluzie, nuvela este o capodoperă a literaturii noastre
deschizând calea către marile creatii epice din perioada
interbleică.