Student: Petrache Veronica Sorina Andreea

Profesor: Ionescu Ancuta

1
Personajul principal în nuvelă. Modalități de caracterizare.

Ghiță este personajul principal al nuvelei, cel mai complex personaj din nuvelistica lui Ioan
Slavici, un personaj ”rotund” al cărui destin ilustrează consecințele nefaste ale dorinței de
îmbogățire. Statutul său inițial este reliefat în prima secvență a nuvelei în care este prezentat ca
soțul Anei, alături de care are un copil, cei trei locuind alături de soacră într-un sat sărac. Aceștia
au un trai modest, din cauza ocupației lui Ghiță de cizmar, dar este descris ca fiind un bun
meseriaș, om harnic, blând și cumsecade. Acesta dorește să-și schimbe statutul social, aspirație
firească, astfel că ia în arendă cârciuma de la Moara cu Noroc, ca să agonisească suficienți bani
cât să-și deschidă un atelier.
Protagonistul este surprins în procesul său treptat de înstrăinare faţă de propria-i familie şi
propriile-i valori. Acesta porneşte de la un simplu cizmar, sărac dar cinstit, un soţ afectuos, pentru
ca, în prezenţa posibilităţii de îmbogăţire să-şi dorească să nu fi avut familie- “ întâia oară în viaţa
lui ar fi voit să n-aibă nevastă şi copii”. Este surprins de la libertate la sclavie inconştientă pentru
personajul demonic apărut în viaţa sa
Caracterizarea personajului este realizată atât în mod direct, autorul subliniind trăsăturile fizice
și de caracter prin narațiune, prin intermediul celorlalte personaje sau chiar prin autocaracterizare,
dar și în mod indirect prin fapte și limbaj. Naratorul realizează portrete sugestive, detaliile fizice
surprinzând şi trăsături morale sau statutul social. Acesta utilizează totodată mijloace de
investigaţie psihologică, precum scenele dialogate, monologul interior, introspecţia, notaţia
gesticii, a mimicii şi a tonului vocii.
⇑ Cuprins
Portretul fizic al lui Ghiţă este aproape absent, rezumându-se la câteva detalii, precizate în
incipitul operei "înalt şi spătos", pentru ca, mai apoi, trăsăturile cârciumarului, precum expresia
chipului, tonul ori vocea, să reflecte transformările sale sufleteşti.
Portretul moral este ilustrat în concordanţă cu involuţia personajului, debutând odată cu
momentul venirii lui Lică la moară. La început, Ghiţă îşi ia toate măsurile de apărare împotriva
figurii demonice apărute: merge la Arad să-şi cumpere două pistoale, îşi face rost de doi câini şi
îşi angajează o slugă, pe Marţi. Deşi înţelege că Lică reprezintă un pericol, Ghiţă nu se poate
sustrage ispitei câştigului, mai ales că îşi dă seama de influenţa sa. Bun cunoscător al psihologiei
umane, Lică se foloseşte de patima lui Ghiţă pentru bani spre a-l atrage drept părtaş la faptele sale
necurate.
Gesturile şi gândurile cârciumarului trădează tumultul său interior, contribuind la realizarea
analizei psihologice. Naratorul redă transformările personajului: Ghiţă devine "de tot ursuz, se
aprindea pentru orişice lucru de nimic, nu mai zâmbea ca mai înainte", iar cu Ana "îşi pierdea
lesne cumpătul şi-i lăsa urme vinete pe braţe". Devine interiotizat, mohorât, violent, în relaţiile cu
cei din familia sa fiind brutal. Ajunge să regrete faptul că are familie şi ca nu-şi poate asuma
total riscul îmbogăţirii alături de Lică "întâia oară în viața lui ar fi voit să n-aibă nevastă și copii,
pentru ca să poată zice: <>". Personajul îşi realizează autocaracterizarea "Ei! Ce să-mi fac!? Aşa
m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea? ". Sub
 2

pretextul că o voinţă superioară îi ghidează gândurile şi acţiunile, Ghiţă devine subordonat în

totalitate Sămădăului.
⇑ Cuprins
Ghiţă este caracterizat în mod direct de Lică. Acesta îşi dă seama că Ghiţă e om de nădejde şi
chiar îi spune acest lucru "Tu eşti om, Ghiţă, om cu multă ură în sufletul tău, şi eşti om cu minte".
Totuşi, Sămădăului nu-i convine ideea unui om pe care să nu-l ţină de frică şi de aceea treptat
distruge imaginea de om onest pe care Ghiţă o avea în faţa oamenilor. Astfel, cârciumarul se
trezeşte implicat fără să-şi dea seama în jefuirea arendaşului şi în uciderea unei femei şi a unui
copil. Este eliberat "pe chezăşie" şi jură strâmb la proces, devenind complicele lui Lică. Acesta
are şi momente de sinceritate, în care îşi cere iertare soţiei şi copiilor. Axa vieţii morale a
personajului este distrusă treptat, ajungând să se simtă înstrăinat de toţi şi de toate. Arestul şi
judecata îi provoacă mustrări de conştiinţă. De ruşinea lumii şi de dragul celor apropiaţi,
consideră ca ar fi mai bine să plece de la moară, motiv pentru care începe să colaboreze cu
Pintea. În ciuda aparentei redresări, Ghiţă nu este sincer în totalitate cu Pintea, în speranţa unei
îmbogăţiri ulterioare, nemenţionându-i acestuia că îşi opreşte jumătate din sumele aduse de Lică.
Declinul lui Ghiţă atinge apogeul în momentul în care, orbit de furie şi dispus să facă orice
pentru a se răzbuna pe Lică, îşi aruncă soţia în braţele Sămădăului. Speră până în ultimul moment
că Ana va rezista influenţei lui Lică, dar, dezgustată de laşitatea soţului său, i se dăruieşte,
deoarece, în ciuda nelegiurilor comise, Lică e "om", pe când Ghiţă "nu e decât o muiere
îmbrăcată în haine bărbăteşti".
Dându-şi seama de infidelitatea soţiei, Ghiţă o ucide pe Ana. Din ordinul lui Lică, Ghiţă este
omorât de Răuţ, sluga sa, iar cârciuma este incendiată într-un final apoteotic al degradării
personajului.
În relaţiile cu celelalte personaje, Ghiţă demonstrează diferite atitudini. Faţă de Lică, este fidel
şi obedient iniţial, însă ulterior doreşte să se răzbune pe el, evidenţiindu-se astfel aspecte
contrastante ale raportului faţă de sămădău. Faţă de copii şi soţie manifestă sentimente de
dragoste, ce sunt însă transformate în indiferenţă sub impactul banilor, în vreme ce cu Pintea nu
este complet onest, iar soacrei îi poartă un respect imens.
Evoluţia personajului surprinde declinul său de la statutul de personaj pozitiv la ce de personaj
negativ, degradare datorată impactului antagonistului, fire demonică, asupra sa.
Destinul tragic al lui Ghiţă sugerează caracterul didactic, moralizator al nuvelei, o utopie în
cadrul căreia dreptatea primează, în care toate personajele sunt sancţionate pentru faptele lor.
Lăcomia lui Ghiţă, factor ce a declanşat dezumanizarea, este criticată în mod indirect prin spusele
bătrânei din incipit şi final, ce pun accent pe valorile ancestrale ale lumii arhaice, şi anume
onoarea şi umilinţa.
În concluzie, Slavici reuşeşte să contureze în cadrul nuvelei un personaj monumental în
literatura română, arta construcţiei fiind apreciată în opera "Arca lui Noe" de Nicolae Manolescu
drept "o reprezentare complexă, tridimensională, a personajului, observat atent din mai multe
unghiuri".
Bibliografie: https://ebacalaureat.ro/c/caracterizarea-lui-ghita---moara-cu-noroc-de-ioan-
slavici/1870
3