Caracterizare Ghita

Ioan Slavici este unul dintre cei patru mari clasici ai

literaturii romane, alaturi de Ion Creanga, Mihai Eminescu
si Ioan Luca Caragiale. Intreaga sa creactie este o
pledoarie pentru echilibru moral, pentru chibzuinta si
intelepciune, pentru fericire si mastrarea masurii in toate.
Scriitor realist obiectiv, Slavici este un deschizator de
drumuri in proza de analiza psihologica.
Nuvela „Moara cu noroc”este publicata in 1881 in volumul
de debut „Nuvele din popor” reprezentativ pentru viziunea
autorului asupra lumii satului.
Ghita este cel mai complex personaj din nuvelistica lui
Slavici si unul dintre cele mai reprezentative din literatura
romana. El se impune prin complexitate dar si prin puterea
de individualizare ilustrata exemplar prin destinul sau.
Personaj rotund, trasaturile sale se desprind din fapte,
gesturi, vorbe, prin intermediul caracterizarii indirecte.
Naratorul ii realizeaza un portret sugestiv prin
caracterizarea directa. Portretul fizic a lui Ghita este
aproape absent fiind redus la cateva detalii „inalt si
spatos”.
Treptat, trasaturile sale, expresia chipului, tonalitatea vocii
incep sa reflecte transformarile sale sufletesti. Portretul
moral este bine conturat, surprinzandu-se degradarea
treptata prin monologul interior, stilul indirect liber,
introspecția, gesturile, mimica, tonul vocii. Om harnic si
cinstit, la inceput, trudeste din greu pentru fericirea familiei
sale. Bun meserias, bland si cumsecade, castiga treptat
increderea tuturor. Drama lui Ghita se dezvaluie gradat,
prin faptele si gandurile sale dar si prin opiniile celorlalte
personaje. Procesul de instrainare al eroului fata de
familie incepe din momentul venirii lui Lica la carciuma.
Desi intuieste pericolul, nu se poate sustrage ispitei
catigului, chiar daca intelege ca nu poate ramane la
carciuma fara a fi partasul lui Lica la faradelegi. Bun
cunoscator al psihologiei umane, Lica se foloseste de
patima lui Ghita pentru bani pentru a-l atrage in afacerile
lui si pentru a-i anula treptat personalitatea.
Viata exterioara a lui Ghita este subordonata si detasata
de viata sa interioara. Slavici dirijeaza destinul eroului prin
mijloace de investigatie psihologica, sondand reactii,
ganduri, trairi in cele mai adanci zone ale constiintei
personajului. Actiunile, gesturile si atitudinea lui Ghita scot
la iveala incertitudinea si nesiguranta care-l domina,
teama si suspiciunea instalate la aparitia lui Lica.
Analiza psihologica surprinde gandurile si gesturile eroului
intr-un conflict puternic. Naratorul reda prin caracterizarea
directa transformarile sufletesti: „ Ghita devine de tot
ursuz, se aprinde din orice lucru de nimic, nu mai zambea
ca inainte ci rade cu hohot incat iti venea sa te sperii de
el”. Iar cand se juca cu Ana „isi pierdea lesne cumpatul si-i
lasa urme vinete pe brate ”. Devine interiorizat, mohorat,
violent, se poarta brutal cu Ana si fata de copii.
Conflictul interior este din ce in ce mai puternic, lupta
dandu-se intre fondul cinstit a lui Ghita si ispita imbogatirii.
Sufletul sau complex si labil este sfasiat intre dorinta de a
pleca de la moara cu noroc si a ramane om cinstit si
tentatia pe care n-o mai poate controla, a lacomiei de
bani. Ghita isi face reprosuri, are remuscari sincere: „Iarta-
ma Ano, iarta-ma cel putin tu ca eu n-am sa ma iert cat o-i
trai pe fata pamantului”. Se simte vinovat si fata de copii
„sarmanii mei copii, voi nu mai aveti un om cinstit, tatal
vostru e un ticalos”.
Constient de influenta nefasta a lui Lica, Ghita se
autocaracterizeaza, incercand sa se scuze: „Ei! Ce sa-mi
fac? Asa m-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e in
mine ceva mai tare decat vointa mea?”. El isi justifica
astfel lasitatea si subordonarea fata de Samadau. Acesta
ii pretuieste calitatile si tocmai de aceea si-l vrea prieten si
tovaras. El se caracterizeaza direct „ Tu esti om Ghita, om
cu multa ura in sufletul tau, si esti om cu minte. Ma simt
mai vrednic cand ma stiu alaturea de un om ca tine.”.
Totusi, Samadaului nu-i convine cineva care sa nu i se
supuna neconditionat si de aceea ii distruge treptat
imaginea de om onest si implicit respectul celorlalti pentru
el. Astfel carciumarul se trezeste implicat fara sa-si dea
seama in jefuirea arendasului si in uciderea tinerei femei
in negru si a copilului acesteia. Depune marturie
mincinoasa si este eliberat pe „chezasie” pierzandu-si si
onoarea si renumele.
Se indepartase treptat de tot ce insemnase inainte
„linistea colibei”, ajunge sa regrete ca are nevasta si copii,
si-ar fi dorit sa poata zice „prea putin imi pasa”. Incearca
sa se apropie de Pintea, jandarmul care fusese la randul
sau, in tinerete, tovaras cu Lica. Nu este sincer nici fata de
acesta intrucat dragostea pentru bani este mai mare.
Ghita ii ofera probe in ceea ce priveste vinovatia
Samadaului, fara a-i spune ca isi opreste jumatate din
sumele aduse de Lica. Odata cu marturia mincinoasa,
prabusirea lui este inevitabila si rapida. O foloseste pe Ana
drept momeala pentru a-l demasca pe Lica, nu numai
pentru ca il considera vinovat pentru transformarea sa, dar
si din gelozie. Complice la faradelegile lui Lica, Ghita
devine el insusi ucigas injunghiind-o pe Ana. Raut il va
impusca la ordinul lui Lica si va incendia moara. Ghita
devine victima pentru ca are in el lacomia pentru bani
„ Vedea banii gramada inaintea sa, si i se impaienjeneau
parca ochii”.
Patima pentru bani il dezumanizeaza si Ghita cade prada
propriului destin caruia nu i se opune, prabusindu-se incet
dar sigur, de la omul cinstit si harnic la statutul de
complice in afaceri necurate si chiar la a deveni el insusi
ucigas.