Caracterizarea personajului principal GHIŢĂ din nuvela ,,Moara cu noroc” , de Ioan Slavici

Limitele si depasirea conditiei umane reprezintă subiectele unor opere literare de valoare in literatura
romana, dar cel mai bine a ilustrat aceste concepte Ioan Slavici, prozator si ziarist ardelean al secolului al XIX-
lea, ce s-a inscris prin creatia sa in randul marilor clasici din literatura romana, alaturi de Mihai Eminescu, Ion
Creanga si I.L. Caragiale. Opera lui,tributara realismului,reprezinta o pagina de viata in care personajele se
autodefinesc pe parcursul intrigii,gandesc si actioneaza independent de vointa creatorului.
Personajele lui Slavici nu sunt doar intruchipari schematice ale unor trasaturi umane,incadrabile in tipologii
rigide,ci structuri viabile,rotunde,tridimensionale,ce dezvaluie toate componentele fiintei umane.Accentul,la
Slavici,nu este pus pe portretul fizic,ci pe cel interior,moral si psihologic,alcatuit din porniri contradictorii.
Universul satului isi exercita atractia asupra prozatorului,fascinandu-l cu diversitatea sa tematica:viata
breslelor ilustrata in romanul “Mara”,chinul unui preot de a schimba fata lumii,in “Popa Tanda”,dar mai ales
lupta omului cu destinul implacabil,in “Moara cu noroc”.Acestea sunt doar cateva dintre problemele abordate
sub dimensiune psihologica,prin mijloace de investigare specifice: observatia ,monologul, autoanaliza.
“Nuvela solidă,cu subiect de roman”(G.Calinescu-Istoria literaturii române de la origini pana in
prezent);”Moara cu noroc” reprezinta o pledoarie narativa pentru echilibru si cumpatare in viata sociala si
familiara,al carei mesaj subidiar este continut in replica batranei din incipitul nuvelei: ,,Omul sa fie multumit cu
saracia sa,caci daca e vorba,nu bogatia,ci linistea colibei tale te face fericit”. Portavoce a autorului,soacra lui
Ghita da glas unei conceptii de viata cu functie premonitorie,anticipand destinul tragic al protagonistului.
Incipitul “ex abrupto”al nuvelei problematizeaza prin diferenta de opinie intre Ghita,protagonistul nuvelei,si
soacra lui.In finalul discutiei,decis sa scape de saracia din Ineu,Ghita hotaraste sa ia in arenda,pentru un
an,Moara cu noroc,carciuma aflata langa Fundureni, in pusta ardeleana.Scopul este nobil si debutul in noua
viata este facut sub auspicii favorabile,dar sosirea lui Lica Samadaul la moara schimba totul.Personaj specios,un
Mefisto romanesc, Lica modifica evolutia pozitiva a lucrurilor,dar si caracterul si comportamentul personajelor
cu care interactioneaza. Isi impune vointa cu forta si cu amenintari,iar Ghita devine treptat o marioneta in
mainile samadaului,fiind constrans sa ii fie complice la talharii.Sfasiat intre dorinta de imbogatire si cea de
eliberare de sub influenta lui Lica,Ghita ajunge in finalul nuvelei sa o ucida pe Ana,dand dovada dezumanizarii
sale.Moartea sa e pe masura faptelor,iar focul ce mistuie moara si trupurile nefericitilor soti are functie
purificatoare,restabilind echilibrul.Replica finala apartine batranei,un glas cu o incarcatura morala
veritabila:”Asa le-a fost data”.
“Drama lui Ghita e analizata magistral si dezvaluita treptat.”(G.Calinescu),iar personajul este construit cu
obiectivitate,dezvaluindu-se cu un suflet complex,oscilant,nesigur,sfasiat intre porniri antagonice.
Protagonistul nuvelei social-psihologice ,,Moara cu noroc” este Ghita,cizmarul din Ineu ce isi schimba
statutul social si meseria,dar odata cu acestea isi modifica si comportamentul. Devenit carciumar la Moara cu
noroc,Ghita este ,la inceput, prietenos si sociabil,harnic si ambitios.Este caracterizat direct,atat de narator ,cat si
de celelalte personaje.Astfel,la inceputul nuvelei “ca om harnic si sarguincios,Ghita esta mereu asezat si pus pe
ganduri”,pentru ca ,dupa venirea lui Lica la moara”el se facuse mai de tot ursuz,se aprindea pentru orisice lucru
de nimic”.Bunatatea si cinstea sunt inlocuite de patima banului castigat usor.Compromisul pe care il face este
consecinta aliantei cu Lica.
Carciumarul trebuie sa fie atent la tot ce se intampla la han,sa il informeze pe samadau si sa ii schimbe banii
furati si insemnati.Patima banilor il macina pe Ghita,facandu-l tot mai ingandurat si mai irascibil.Incearca sa-si
justifice atitudinea,sub pretextul familiei:”Parca nu tot pentru voi imi mistuiesc eu viata?!”.Chiar si Lica este
nevoit sa recunoasca schimbarea lui Ghita:”Tu esti om cinstit ,Ghita,iar eu am facut din tine om vinovat”.
Schimbarea lui Ghita este dezvaluita treptat,caci o serie de trairi ii zguduie fiinta,dezumanizandu-l.Venirea
lui Lica la han il nelinisteste,apoi vizitele porcarilor si ale samadaului,din ce in ce mai dese,sadesc nelinistea si
teama in sufletul carciumarului.Precaut,isi cumpara doua pistoale si doi caini,pe care ii inraieste
intentionat,dezvalundu-si o trasatura straină,sadismul.Teama devine disperare ,iar infruntarea cu Lica il face sa
riste totul,inclusiv securitatea familiei:”Tu vezi prea bine ca am nevasta si copii si ca nu-ti pot face nimic.Imi iai
banii:sa-ti fie de bine!Mi-ai luat linistea sufletului si mi-ai stricat viata;sa-ti fie de bine,dar sa nu crezi ca te
prinde sa ma iai in bataie de joc.Tu poti sa ma omori,Lica,tu cu oamenii tai;eu pot sa te duc pe tine la

1
spanzuratoare.Nu te juca dar cu mine.Gandeste-te ca tu m-ai facut sa nu mai am multe de pierdut si baga de
seama sa nu mai pierd si cele ce am!Sa-ti fie frica de mine! ”.
Curajul izvorat din disperare este inlocuit treptat de resemnare ,atitudine dezvaluita prin autocaracte-
rizare,in fragmentele de monolog interior:”Ce sa-mi fac...daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?Ce sa-
mi fac?!Asa m-a lasat Dumnezeu!”.
Chinul sufletesc ii da insomnii,iar sotia sa Ana ii reproseaza lipsa de comunicare ,izolarea in tacere si
supunerea fata de Lica:”Ghita!...Nu vorbi cu mine ca si cand ai avea un copil inaintea ta.Tu esti barbat si trebuie
sa stii ce faci.”.Vazandu-l umilit si supus in fata vointei lui Lica,Ana il descrie pe Ghita drept “o muiere
imbracata in haine barbatesti,ba chiar mai rau decat asa”.
Dar caracterizarea personajului se face,in primul rand , indirect, prin fapte, vorbe, relatii si atitudine fata de
celelalte personaje. Suflet complex si oscilant, Ghita cunoaste o evolutie tridimensionala, mai ales in plan
psihologic.
Victima a societatii,in general si a lui Lica,in special,Ghita traieste senzatii intense pe care patima banilor le
alimenteaza:,, Se gandea la castigul pe care l-ar putea face in tovarasie cu Lica,vedea banii gramada inaintea sa
si i se impaienjeneau parca ochii;de dragul acestui castig ar fi fost gata sa-si puna,pe un an,doi capul in
primejdie”.Remuscarile raman ultimul semn de cinste al unei constiinte vinovate:complice la talharirea si
uciderea femeii in negru si a copilului acesteia,Ghita incearca sa scape de Lica, aliindu-se cu Pintea. Pregatesc
impreuna un plan de razbunare si ii intind lui Lica o cursa pentru a-l prinde,cu dovezile jafului asupra
lui.Folosita drept momeala,Ana ii cedeaza lui Lica,ca razbunare pentru neglijenta sotului,dar,in
final,moare,ucisa din gelozie de Ghita.Uciderea Anei este ultima dovada a dezumanizarii personajului,un gest
pe care nici el nu il poate explica logic:”Simt numai ca mi s-a pus ceva de-a cu rmezisul,in cap si ca nu mai pot
trai, iara pe tine nu pot sa te las vie in urma mea.”
Taria de caracter a lui Ghita este depasita doar de dorinta de razbunare fata de Lica.Isi manipuleaza sotia de
la inceput si o arunca deliberat in bratele samadaului,dintr-o pornire irationala spre autodistrugere:”Joacă
muiere, parca are sa-ti ia ceva din frumusete”.Aceasta atitudine ii atrage admiratia lui Pintea jandarmul:”Tare
om esti tu,Ghita.Si eu il urasc pe Lica,dar n-as fi putut sa-mi arunc o nevasta ca a ta drept momeala in cursa cu
care vreau sa-l prind.”
Moartea lui Ghita,ucis de Raut ,din porunca lui Lica,devine exemplara si poarta amprenta unei norme
morale :orice incercare de a-si depasi conditia este drastic sanctionata de destin.
Vinovat de un hybris, Ghita este pedepsit pentru tentativa de a parveni,de a-si schimba destinul implacabil ce
ii guverneaza existenta, dar, după cum spune şi Gabriel Liiceanu : ,, Daca-ti depasesti limitele, esti pedepsit.
Daca nu ti le depasesti,nu esti om.” Focul purificator în care sunt mistuite cele două trupuri, al lui Ghiţă şi al
Anei sacralizeaza locul blestemat al morii.
Consider că protagonistul nuvelei,, Moara cu noroc”, de Ioan Slavici, intruchipeaza tipul arivistului de la
tara, asemeni lui Ion, dar poarta amprenta inconfundabila a destinului ce ii influenteaza evolutia spre
dezumanizare,ca urmare a patimii pentru bani. Soarta lui este consecinţa acţiunilor sale întreprinse din lăcomie,
aceasta fiind patima care îl devorează.