CARACTERIZARE GHITA MOARA CU NOROC

1. Literatura română din a doua parte a secolului al XIX-lea se detaşează prin promovarea
unei literaturi autentice, care să înlocuiască “formele fără fond”, aspect evidenţiat de
scrierile celor patru mari clasici: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale şi Ioan
Slavici.
2. Afirmându-se la sfârşitul secolului al XIX-lea, Ioan Slavici a fost unul dintre scriitorii adepţi
ai realismului clasic. Opera “Moara cu noroc” a fost publicată în anul 1881 în volumul de
debut “Novele din popor” şi este o nuvelă. Caracterul acesteia este realist,prin temă,
tehnica detaliului semnificativ şi perspectiva narativă obiectivă, de factură psihologică. (nu i
neaparat sa scrii asta) - În “Istoria literaturii române” Ovidiu Papadima afirma că “<> e….
prima nuvelă memorabilă construită la noi cu elemente ale psihologiei abisale” , subliniind
faptul că accentul este pus pe conflictul interior al personajului principal.
3. Tema este de asemenea edificatoare pentru clasificarea operei literare, fiind cea a
consecinţelor nefaste şi dezumanizante ale dorinţei de îmbogăţire. Aceasta este tratată
într-un mod complex şi poate fi analizată din mai multe perspective. Din perspectiva socială,
este prezentată dorinţa lui Ghiţă de a încerca să-şi schimbe statutul social pentru a asigura
un trai mai bun familiei sale. Din punct de vedere al scopului moralizator pe care şi-l
propune, nuvela prezintă repercusiunile iubirii excesive pentru bani, schiţând un destin
implacabil al avarului (fatum). Dezumanizarea lui Ghiţă este exponentul perspectivei
psihologice.
4. Viziunea lui Slavici despre lume susţine faptul că valorile adevărate sunt cinstea,
dragostea pentru familie şi modestia. Încă din primele rânduri ale operei, bătrâna ilustrează
această viziune asupra realităţii “Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, daca e vorba, nu
bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit”(important citat si pt caracterizare si pt eseu
relatie-incipit final). Tot soacra lui Ghiţă este cea care, în finalul operei, relevă optimismul
autorului, marcând ideea conform căreia orice s-ar întâmpla, viaţa merge “mai departe”.
Totuşi, lumea lui Slavici este una în care faptele rele sunt sancţionate (Ana pentru înclinația
spre adulter, Ghiţă pentru obsesia pentru bani, Lică pentru crimele comise), el fiind un
adevărat moralist.
5. La nivel morfologic, titlul este alcătuit din substantivul comun “Moara”, articularea
acestuia arătând singurlaritatea istorisirii, care consemnează toposul acţiunii. Asocierea
cârciumii cu termenul “noroc” este mai degrabă una ironică, date fiind întâmplările aflate
sub semnul ghinionului ce vor avea loc în acest cadru, deşi iniţial “pentru Ghiţă cârciuma era
cu noroc”.
6. Acţiunea nuvelei este relatată prin prisma unei perspective narative obiective, însoţite de
o viziune dindărăt, de către un narator omniscient şi omniprezent(ubicuu). Se remarcă de
asemenea tehnica punctului de vedere, bătrâna având rol de personaj-
raisonneur(reflector). Interferenţa dintre planul naratorului şi cel al personajelor se
realizează prin folosirea stilului indirect liber (“La început se vedea c-a fost prinsă de silă; dar
ce avea să facă? La urma urmelor, de ce să nu joace?”). Modul de expunere predominant
este naraţiunea la persoana a III-a, ce alternează cu dialogul şi monologul. In nuvela
psihologică, conflictul central este unul moral, interior, aparţinând protagonistului.
Personajul principal, Ghiţă se luptă cu dorinţa de cinste, alături de familia sa şi cu setea de
bani care încearcă să-l domine. Conflictul interior se manifestă şi în plan exterior prin
relaţiile pe care hangiul le are pe de o parte cu familia sa, de care se distanţează şi cu Lică
Sămădăul, pe de altă parte, pe care îl confruntă.
7. Personajele lui Ioan Slavici sunt inspirate din realitatea imediată, fiind exploatate anumite
tipologii, de la cea a omului rău, la omul labil interior sau femeia care tinde să devină
neloială. Ghiță este personajul principal al nuvelei, cel mai complex personaj din nuvelistica
lui Ioan Slavici, un personaj ”rotund” al cărui destin ilustrează consecințele nefaste ale
dorinței de îmbogățire. Statutul său inițial este reliefat în prima secvență a nuvelei în care
este prezentat ca soțul Anei, alături de care are un copil, cei trei locuind alături de soacră
într-un sat sărac. Aceștia au un trai modest, din cauza ocupației lui Ghiță de cizmar, dar este
descris ca fiind un bun meseriaș, om harnic, blând și cumsecade. Acesta dorește să-și
schimbe statutul social, aspirație firească, astfel că ia în arendă cârciuma de la Moara cu
Noroc, ca să agonisească suficienți bani cât să-și deschidă un atelier.
8. Protagonistul este surprins în procesul său treptat de înstrăinare faţă de propria-i familie şi
propriile-i valori. Acesta porneşte de la un simplu cizmar, sărac dar cinstit, un soţ afectuos,
pentru ca, în prezenţa posibilităţii de îmbogăţire să-şi dorească să nu fi avut familie- “
întâia oară în viaţa lui ar fi voit să n-aibă nevastă şi copii”. Este surprins de la libertate la
sclavie inconştientă pentru personajul demonic apărut în viaţa sa
9. Caracterizarea personajului este realizată atât în mod direct, autorul subliniind trăsăturile
fizice și de caracter prin narațiune, prin intermediul celorlalte personaje sau chiar prin
autocaracterizare, dar și în mod indirect prin fapte și limbaj. Naratorul realizează portrete
sugestive, detaliile fizice surprinzând şi trăsături morale sau statutul social. Acesta
utilizează totodată mijloace de investigaţie psihologică, precum scenele dialogate,
monologul interior, introspecţia, notaţia gesticii, a mimicii şi a tonului vocii.
10. Portretul fizic al lui Ghiţă este aproape absent, rezumându-se la câteva detalii, precizate
în incipitul operei "înalt şi spătos", pentru ca, mai apoi, trăsăturile cârciumarului, precum
expresia chipului, tonul ori vocea, să reflecte transformările sale sufleteşti.
11. Portretul moral este ilustrat în concordanţă cu involuţia personajului, debutând odată cu
momentul venirii lui Lică la moară. La început, Ghiţă îşi ia toate măsurile de apărare
împotriva figurii demonice apărute: merge la Arad să-şi cumpere două pistoale, îşi face
rost de doi câini şi îşi angajează o slugă, pe Marţi. Deşi înţelege că Lică reprezintă un
pericol, Ghiţă nu se poate sustrage ispitei câştigului, mai ales că îşi dă seama de influenţa
sa. Bun cunoscător al psihologiei umane, Lică se foloseşte de patima lui Ghiţă pentru bani
spre a-l atrage drept părtaş la faptele sale necurate.
12. Gesturile şi gândurile cârciumarului trădează tumultul său interior, contribuind la
realizarea analizei psihologice. Naratorul redă transformările personajului: Ghiţă devine
"de tot ursuz, se aprindea pentru orişice lucru de nimic, nu mai zâmbea ca mai înainte", iar
cu Ana "îşi pierdea lesne cumpătul şi-i lăsa urme vinete pe braţe". Devine interiotizat,
mohorât, violent, în relaţiile cu cei din familia sa fiind brutal. Ajunge să regrete faptul că
are familie şi ca nu-şi poate asuma total riscul îmbogăţirii alături de Lică "întâia oară în
viața lui ar fi voit să n-aibă nevastă și copii, pentru ca să poată zice: <>". Personajul îşi
realizează autocaracterizarea "Ei! Ce să-mi fac!? Aşa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac
dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea? ". Sub pretextul că o voinţă superioară îi
ghidează gândurile şi acţiunile, Ghiţă devine subordonat în totalitate Sămădăului.
13. Ghiţă este caracterizat în mod direct de Lică. Acesta îşi dă seama că Ghiţă e om de
nădejde şi chiar îi spune acest lucru "Tu eşti om, Ghiţă, om cu multă ură în sufletul tău, şi
eşti om cu minte". Totuşi, Sămădăului nu-i convine ideea unui om pe care să nu-l ţină de
frică şi de aceea treptat distruge imaginea de om onest pe care Ghiţă o avea în faţa
oamenilor. Astfel, cârciumarul se trezeşte implicat fără să-şi dea seama în jefuirea
arendaşului şi în uciderea unei femei şi a unui copil. Este eliberat "pe chezăşie" şi jură
strâmb la proces, devenind complicele lui Lică. Acesta are şi momente de sinceritate, în
 care îşi cere iertare soţiei şi copiilor. Axa vieţii morale a personajului este distrusă treptat,
ajungând să se simtă înstrăinat de toţi şi de toate. Arestul şi judecata îi provoacă mustrări
de conştiinţă. De ruşinea lumii şi de dragul celor apropiaţi, consideră ca ar fi mai bine să
plece de la moară, motiv pentru care începe să colaboreze cu Pintea. În ciuda aparentei
redresări, Ghiţă nu este sincer în totalitate cu Pintea, în speranţa unei îmbogăţiri
ulterioare, nemenţionându-i acestuia că îşi opreşte jumătate din sumele aduse de Lică.
14. Declinul lui Ghiţă atinge apogeul în momentul în care, orbit de furie şi dispus să facă orice
pentru a se răzbuna pe Lică, îşi aruncă soţia în braţele Sămădăului. Speră până în ultimul
moment că Ana va rezista influenţei lui Lică, dar, dezgustată de laşitatea soţului său, i se
dăruieşte, deoarece, în ciuda nelegiurilor comise, Lică e "om", pe când Ghiţă "nu e decât o
muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti".
15. Dându-şi seama de infidelitatea soţiei, Ghiţă o ucide pe Ana. Din ordinul lui Lică, Ghiţă este
omorât de Răuţ, sluga sa, iar cârciuma este incendiată într-un final apoteotic al degradării
personajului.
16. În relaţiile cu celelalte personaje, Ghiţă demonstrează diferite atitudini. Faţă de Lică, este
fidel şi obedient iniţial, însă ulterior doreşte să se răzbune pe el, evidenţiindu-se astfel
aspecte contrastante ale raportului faţă de sămădău. Faţă de copii şi soţie manifestă
sentimente de dragoste, ce sunt însă transformate în indiferenţă sub impactul banilor, în
vreme ce cu Pintea nu este complet onest, iar soacrei îi poartă un respect imens.
17. Evoluţia personajului surprinde declinul său de la statutul de personaj pozitiv la ce de
personaj negativ, degradare datorată impactului antagonistului, fire demonică, asupra sa.
18. Destinul tragic al lui Ghiţă sugerează caracterul didactic, moralizator al nuvelei, o utopie
în cadrul căreia dreptatea primează, în care toate personajele sunt sancţionate pentru
faptele lor. Lăcomia lui Ghiţă, factor ce a declanşat dezumanizarea, este criticată în mod
indirect prin spusele bătrânei din incipit şi final, ce pun accent pe valorile ancestrale ale
lumii arhaice, şi anume onoarea şi umilinţa.
19. În concluzie, Slavici reuşeşte să contureze în cadrul nuvelei un personaj monumental în
literatura română, arta construcţiei fiind apreciată în opera "Arca lui Noe" de Nicolae
Manolescu drept "o reprezentare complexă, tridimensională, a personajului, observat atent
din mai multe unghiuri".

Concluzia 2: In concluzie, Ghita este un personaj complex, cu o mentalitate ce se modifica pe

parcursul operei, fiind tipul de om naiv, dominat de slabiciunile sale.