Caracterizare Ghita, Moara cu noroc- Ioan Slavici

Opera “Moara cu noroc” a fost publicată în anul 1881 în volumul de debut “Novele din popor” şi este o
nuvelă.

Ghiță este personajul principal al nuvelei, cel mai complex personaj din nuvelistica lui Ioan
Slavici, un personaj ”rotund” al cărui destin ilustrează consecințele nefaste ale dorinței de
îmbogățire. Statutul său inițial este reliefat în prima secvență a nuvelei în care este prezentat ca
soțul Anei, alături de care are un copil, cei trei locuind alături de soacră într-un sat sărac. Aceștia
au un trai modest, din cauza ocupației lui Ghiță de cizmar, dar este descris ca fiind un bun
meseriaș, om harnic, blând și cumsecade. Acesta dorește să-și schimbe statutul social, aspirație
firească, astfel că ia în arendă cârciuma de la Moara cu Noroc, ca să agonisească suficienți bani
cât să-și deschidă un atelier.
Personajul este surprins în procesul său treptat de înstrăinare faţă de propria-i familie şi
propriile-i valori. Acesta porneşte de la un simplu cizmar, sărac dar cinstit, un soţ afectuos,
pentru ca, în prezenţa posibilităţii de îmbogăţire să-şi dorească să nu fi avut familie- “ întâia oară
în viaţa lui ar fi voit să n-aibă nevastă şi copii”. Este surprins de la libertate la sclavie
inconştientă pentru personajul demonic apărut în viaţa sa
Caracterizarea personajului este realizată atât în mod direct, autorul subliniind trăsăturile fizice
și de caracter prin narațiune, prin intermediul celorlalte personaje sau chiar prin
autocaracterizare, dar și în mod indirect prin fapte și limbaj. Naratorul realizează portrete
sugestive, detaliile fizice surprinzând şi trăsături morale sau statutul social. Acesta utilizează
totodată mijloace de investigaţie psihologică, precum scenele dialogate, monologul interior,
introspecţia, notaţia gesticii, a mimicii şi a tonului vocii.
⇑ Cuprins

Portretul fizic al lui Ghiţă este aproape absent, rezumându-se la câteva detalii, precizate în
incipitul operei "înalt şi spătos", pentru ca, mai apoi, trăsăturile cârciumarului, precum expresia
chipului, tonul ori vocea, să reflecte transformările sale sufleteşti.
Portretul moral este ilustrat în concordanţă cu involuţia personajului, debutând odată cu
momentul venirii lui Lică la moară. La început, Ghiţă îşi ia toate măsurile de apărare împotriva
figurii demonice apărute: merge la Arad să-şi cumpere două pistoale, îşi face rost de doi câini şi
îşi angajează o slugă, pe Marţi. Deşi înţelege că Lică reprezintă un pericol, Ghiţă nu se poate
sustrage ispitei câştigului, mai ales că îşi dă seama de influenţa sa. Bun cunoscător al psihologiei
umane, Lică se foloseşte de patima lui Ghiţă pentru bani spre a-l atrage drept părtaş la faptele
sale necurate.
Gesturile şi gândurile cârciumarului trădează tumultul său interior, contribuind la realizarea
analizei psihologice. Naratorul redă transformările personajului: Ghiţă devine "de tot ursuz, se
aprindea pentru orişice lucru de nimic, nu mai zâmbea ca mai înainte", iar cu Ana "îşi pierdea
lesne cumpătul şi-i lăsa urme vinete pe braţe". Devine interiotizat, mohorât, violent, în relaţiile
cu cei din familia sa fiind brutal. Ajunge să regrete faptul că are familie şi ca nu-şi poate asuma
total riscul îmbogăţirii alături de Lică "întâia oară în viața lui ar fi voit să n-aibă nevastă și copii,
pentru ca să poată zice: ". Personajul îşi realizează autocaracterizarea "Ei! Ce să-mi fac!? Aşa m-
a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea? ". Sub pretextul
că o voinţă superioară îi ghidează gândurile şi acţiunile, Ghiţă devine subordonat în totalitate
Sămădăului.
⇑ Cuprins

Ghiţă este caracterizat în mod direct de Lică. Acesta îşi dă seama că Ghiţă e om de nădejde şi
chiar îi spune acest lucru "Tu eşti om, Ghiţă, om cu multă ură în sufletul tău, şi eşti om cu
minte". Totuşi, Sămădăului nu-i convine ideea unui om pe care să nu-l ţină de frică şi de aceea
treptat distruge imaginea de om onest pe care Ghiţă o avea în faţa oamenilor. Astfel, cârciumarul
se trezeşte implicat fără să-şi dea seama în jefuirea arendaşului şi în uciderea unei femei şi a unui
copil. Este eliberat "pe chezăşie" şi jură strâmb la proces, devenind complicele lui Lică. Acesta
are şi momente de sinceritate, în care îşi cere iertare soţiei şi copiilor. Axa vieţii morale a
personajului este distrusă treptat, ajungând să se simtă înstrăinat de toţi şi de toate. Arestul şi
judecata îi provoacă mustrări de conştiinţă. De ruşinea lumii şi de dragul celor apropiaţi,
consideră ca ar fi mai bine să plece de la moară, motiv pentru care începe să colaboreze cu
Pintea. În ciuda aparentei redresări, Ghiţă nu este sincer în totalitate cu Pintea, în speranţa unei
îmbogăţiri ulterioare, nemenţionându-i acestuia că îşi opreşte jumătate din sumele aduse de Lică.
Declinul lui Ghiţă atinge apogeul în momentul în care, orbit de furie şi dispus să facă orice
pentru a se răzbuna pe Lică, îşi aruncă soţia în braţele Sămădăului. Speră până în ultimul
moment că Ana va rezista influenţei lui Lică, dar, dezgustată de laşitatea soţului său, i se
dăruieşte, deoarece, în ciuda nelegiurilor comise, Lică e "om", pe când Ghiţă "nu e decât o
muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti".
Dându-şi seama de infidelitatea soţiei, Ghiţă o ucide pe Ana. Din ordinul lui Lică, Ghiţă este
omorât de Răuţ, sluga sa, iar cârciuma este incendiată într-un final apoteotic al degradării
personajului.
În relaţiile cu celelalte personaje, Ghiţă demonstrează diferite atitudini. Faţă de Lică, este fidel
şi obedient iniţial, însă ulterior doreşte să se răzbune pe el, evidenţiindu-se astfel aspecte
contrastante ale raportului faţă de sămădău. Faţă de copii şi soţie manifestă sentimente de
dragoste, ce sunt însă transformate în indiferenţă sub impactul banilor, în vreme ce cu Pintea nu
este complet onest, iar soacrei îi poartă un respect imens.
Evoluţia personajului surprinde declinul său de la statutul de personaj pozitiv la ce de personaj
negativ, degradare datorată impactului antagonistului, fire demonică, asupra sa.
Destinul tragic al lui Ghiţă sugerează caracterul didactic, moralizator al nuvelei, o utopie în
cadrul căreia dreptatea primează, în care toate personajele sunt sancţionate pentru faptele lor.
Lăcomia lui Ghiţă, factor ce a declanşat dezumanizarea, este criticată în mod indirect prin
spusele bătrânei din incipit şi final, ce pun accent pe valorile ancestrale ale lumii arhaice, şi
anume onoarea şi umilinţa.
În concluzie, Slavici reuşeşte să contureze în cadrul nuvelei un personaj monumental în
literatura română, o reprezentare complexă, tridimensională, a personajului, observat atent din
mai multe unghiuri".
⇑ Cuprins