Eseu despre particularitățile de construcție a personajului principal

într-o nuvelă studiată

Publicată în 1881 în volumul de debut ,,Nuvele din popor” , nuvela realistă, de factură
psihologică ,,Moara cu noroc” devine Una dintre scrierile reprezentative pentru viziunea
moralizatoare a lui Ioan Slavici asupra lumii și asupra vieții satului transilvănean.

1. Precizarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales

Ghiță este cel mai bine conturat personaj din nuvelistica lui Slavici, un personaj
„rotund", al cărui destin ilustrează consecințele nefaste ale dorinței de îmbogățire. Potrivit
esteticii realiste, personajul este tipic pentru o categorie sociala (Ghiță reprezint tipul
cârciumarului interesat de bani), cu trăsături condiționate de mediu si o evoluție care îl
individualizează. Dezumanizarea protagonistului este urmărită prin analiza psihologică.

a) Personajul oscilează între cele doua valori: familia si banii; evoluția sa este
anticipata de dialogul din incipitul nuvelei, dintre soacră si Ghiță, în care se confruntă două
concepții despre viață și fericire: bătrâna este adepta valorilor tradiționale, în timp ce Ghiță,
capul familiei, dorește bunăstarea materială. El este un spirit întreprinzător, energic, receptiv
la pătrunderea relațiilor capitaliste in mediul rural.

b) Statutul inițial al personajului este favorabil din punct de vedere moral și

psihologic, deși modest în plan social. Ghiță, cizmar sărac, dar om harnic, inițial blând si
cumsecade, soț iubitor, ia in arendă cârciuma de la Moara cu noroc, pentru a câștigă rapid
bani, ca să-si deschidă un atelier si să asigure familiei un trai mai bun. Atâta timp cât este un
om de acțiune, cu inițiativă, lucrurile merg bine. Cârciuma aduce profit, familia trăiește in
armonie.

După venirea la han a Sămădăului, „un om rău si primejdios", si sub influenta lui
distrugătoare, Ghiță se înstrăinează de familie si se dezumanizează treptat. Bun cunoscător de
oameni, Lică se folosește de slăbiciunea cârciumarului pentru bani si îl atrage in afacerile sale
necurate;îi strivește personalitatea si îi distruge relația cu familia.

2. Evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două secvențe

comentate

Nuvela psihologic prezintă dezumanizarea protagonistului, generată de lăcomie, și

manifestată prin înstrăinare fată de familie, minciună, răzbunare, gelozie, crimă. Ghiță își
pierde liniștea sufleteasca și pe aceea „a colibei"/ a familiei, pentru averea dorită, o „fericire"
iluzorie.

a) Procesul de înstrăinare a lui Ghiță față de familie începe din momentul venirii lui
Lică la cârciuma, care își impune încă din acel moment regulile cu un orgoliu de stăpân: „Eu
voiesc să știu totdeauna cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice și cine ce face, si
voiesc ca nimeni în afară de mine să nu știe. Cred că ne-am înțeles!"
 Deși înțelege că Lică reprezintă un pericol pentru familia sa, Ghiță este lacom și nu se
poate sustrage ispitei câștigului, mai ales că își dă seama că nu poate rămâne la Moara cu
noroc fără acordul Sămădăului: „El se gândea la câștigul pe care l-ar putea face în tovărășie
cu Lică, vedea banii înaintea sa si i se împăienjeneau parca ochii: de dragul acestui câștig ar fi
fost gata să-si pună pe un an, doi capul în primejdie."

Pentru a-și proteja familia, Ghiță își ia toate masurile de apărare împotriva lui Lică:
merge la Arad să-și cumpere doua pistoale, își face rost de doi câini și își angajează încă o
sluga, pe Marți. Devine interiorizat, mohorât, violent, îi plac jocurile crude, se poartă brutal
față de Ana si față de copii.

Ghiță ajunge chiar să regrete faptul că are familie si că nu-și poate asuma total riscul
îmbogățirii alături de Lică. Sub pretextul că o voință superioara îi ghidează gândurile si
acțiunile, Ghiță devine las, fricos și subordonat in totalitate Sămădăului.

Datorită generozității lui Lică, starea materială a lui Ghiță devine tot mai înfloritoare,
numai că omul începe să-și piardă încrederea în sine. Cum Sămădăului nu-i convine un om pe
care să nu-l țină de frica, treptat distruge imaginea de om onest pe care Ghiță o avea in fata
celorlalți. Astfel, cârciumarul se trezește implicat fără să-și dea seama în jefuirea arendașului
și in uciderea unei femei si a unui copil. După jaf, este chemat să depună mărturie și i se dă
drumul acasă numai „pe chezășie". La proces jura strâmb, și devine în felul acesta complicele
lui Lică. Are totuși momente de sinceritate, când cere iertare soției si copiilor.

Axa vieții morale a personajului este distrusă treptat; el pierde pe rând încrederea
celorlalți, a Anei și încrederea în sine. Arestul si judecata i provoacă mustrări de conștiință.
De rușinea lumii, de dragul soției si al copiilor, se gândește că ar fi mai bine să plece de la
Moara cu noroc. începe să colaboreze cu Pintea, dar nu este sincer în totalitate nici fată de
acesta. Ghiță îi oferă probe în ceea ce privește vinovăția Sămădăului, însă fără a-i spune
jandarmului că el își oprește jumătate din sumele aduse de Lică.

b) Dezumanizarea lui Ghiță îl conduce pe ultima treaptă a degradării morale când, de

Paște, orbit de furie si dispus să facă orice pentru a se răzbuna pe Lică, își arunca soția, drept
momeală, în brațele Sămădăului. Spera până în ultimul moment că Ana va rezista influenței
nefaste a lui Lică. Dezgustată însă de lașitatea lui Ghiță care se înstrăinase de ea si de familie,
într-un gest de răzbunare, Ana i se dăruiește lui Lică.

Până se întoarce cu jandarmul Pintea de la Ineu, Lică fuge de la han, stricându-i planul
de răzbunare. Dându-si seama că soția l-a înșelat, Ghiță o ucide pe Ana. Din soțul tandru și
responsabil, cârciumarul devine capabil de crimă. Scena prezintă dezumanizarea
cârciumarului prin tehnicile analizei psihologice.

Naratorul notează gesturile și mimică lui Ghiță care-i trădează încordarea:„Ghiță,

galben la față, ca și când i-ar fi secat tot sângele din vine, stătea întins pe pământ” , tulburarea:
„Deodată el sări ca ieșit din fire în picioare", premeditarea:„Intrând, el închise ușa în urma sa,
o încuie si aruncă cheia într-un colt".
 Ana, simbol al frumuseții si al dragostei de viața, îl implor: „Nu vreau să mor, Ghiță!
Nu vreau să mor!". Discuția soților din final așază crima in zona actelor iraționale: „Nu știu!..
Simt numai ca mi s-a pus ceva de-a curmezișa în cap și că nu mai pot trăi, iară pe tine nu pot
să te las vie în urma mea". Ghiță își recunoaște vina: ,,…eu te-am aruncat ca un ticălos in
brațele lui pentru ca să-mi astâmpăr setea de răzbunare. Dacă mai adineoară l-aș fi găsit aici,
poate că nu te-aș fi ucis".Ucigând-o pe Ana cea lipsită de apărare, Ghiță se plasează pe poziția
de forță în raportul calău-victimă, drept răzbunare că nu s-a putut poziționa astfel fată de Lică.

Din ordinul lui Lică, Ghiță este împușcat de Răuț, iar cârciuma incendiata.

3. Analiza, la alegere, a două componente de structură și limbaj ale nuvelei,

semnificative pentru construcția personajului ales

a) Nuvela psihologică, Moara cu noroc de Ioan Slavici are drept conflict central
conflictul interior al protagonistului, moral, psihologic. Personajul principal, Ghiță, oscilează
între dorința de a rămâne om cinstit, pe de o parte, central si dorința de a se îmbogăți alături
de Lică, pe de alta parte. Conflictul interior se reflectă în plan exterior, în confruntarea dintre
cârciumarul Ghiță si Lică Sămădăul.

b) Modalitățile de caracterizare în nuvela realista pun in evidență complexitatea și

transformarea morală a personajului principal, atât prin procedee de caracterizare directă, cât
mai ales prin mijloace de investigație psihologica, precum: scenele dialogate, monologul
interior, stilul indirect liber, notația gesticii, a mimic și a tonului vocii.

Naratorul omniscient, obiectiv realizează protagonistului un amplu portret moral, prin

caracterizare directă(,, era om cu minte"), dar si indirect: notarea gesturilor, reacțiilor si
gândurilor, în stil indirect sau indirect liber. Portretul fizic al lui Ghiță este redus la câteva
detalii: la început, „înalt și spătos", pentru ca, mai apoi, trăsăturile cârciumarului (expresia
chipului, ton,voce etc.) să reflecte frământările sale. De exemplu, în ziua procesului de la
Oradea-Mare, Ghiță jura strâmb si devine complicele lui Lică, iar scriitorul observă: „Nu mai
era el, omul puternic si plin de viața; în câteva zile pielita obrajilor i se încrețise si perii
capului îi dăduseră în cărunțeală"

Ghiță este caracterizat direct de celelalte personaje. Lică își dă seama că Ghiță e om de
nădejde și chiar i spune acest lucru: „Tu ești om, Ghiță, om cu multa ura în sufletul tău, și ești
om cu minte [...]. Mă simt chiar eu mai vrednic când mă știu alăturea cu un om ca tine". La
final, Ana îi cedează lui Lică, deoarece, spune ea, în ciuda nelegiuirilor comise, Lică e „om",
pe când Ghiță „nu e decât muiere îmbrăcat in haine bărbătești", adică a devenit un caracter
slab.

Frământările și transformările sale interioare sunt urmărite prin tehnicile analizei

psihologice: notarea gesturilor de către narator (,,ursuz, se aprindea pentru orișice lucru de
nimic, nu mai zâmbea ca mai înainte, ci râdea cu hohot, încât îți venea să te sperii de el"),
monologul interior („Ei! Ce să-mi fac?... Așa m-a lăsat Dumnezeu!... Ce să-mi fac dacă e în
mine ceva mai tare decât voința mea? Nici cocoșatul nu e însuși vinovat ca are cocoașe în
spinare") sau stilul indirect liber (,,Dar acești trei ani atârnau de Lică. Daca se pune bine cu
dânsul, putea să-i meargă de minune, caci oamenii ca Lică sunt darnici. E numai vorba ce va
fi cerând Lică pentru ceea ce dă.") Modificările comportamentale și afective ale lui Ghiță sunt
percepute curând de Ana, din a cărei perspectiva naratorul realizează caracterizarea direct a
bărbatului: „simțea ca de câtva timp bărbatul ei s-a schimbat". Dialogul este reprezentativ
pentru ilustrarea unor trăsături de caracter: „—Lică, tu trebuie să înțelegi că oameni ca mine
sunt slugi primejdioase, dar prieteni neprețuiți".

„Moara cu noroc" de Ioan Slavici este o nuvela realist, psihologica, pentru că

urmărește efectele dorinței de îmbogățire, frământările personajelor în planul conștiinței,
conflictul interior al protagonistului. Măiestria lui loan Slavici constă in finețea analizei
psihologice care susține o teză morala: goana după înavuțire cu orice preț distruge echilibrul
interior și liniștea familiei.