Caracterizarea unui personaj dintr-o nuvelă/operă aparținând lui I.

Slavici

Ioan Slavici face parte din perioada marilor clasici ai literaturii române, alături de
M. Eminescu, poetul, I.L.Caragiale, dramaturgul, Ion Creangă, povestitorul și Titu Maiorescu,
criticul literar. Opera Moara cu noroc a fost publicată în anul 1881, în volumul de debut Novele
din popor, reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii satului românesc. A fost
considerată de George Munteanu ”prima nuvelă memorabilă la noi, cu elemente de psihologie
abisală”, iar de G. Călinescu, ”o nuvelă solidă cu subiect de roman”. Personajul principal din
această operă este Ghiță, cel care surprinde prin complexitatea sa, un personaj realist, tipul
cârciumarului care dorește să se îmbogățească, personaj rotund, tridimensional. Construirea
personajului se realizează prin elemente de structură și compoziție, mijloace de caracterizare,
conflicte, relațiile cu celelalte personaje.
Titlul și tema operei se află în relație cu personajul principal. Astfel, titlul operei e
alcătuit din două substantive care pot fi interpretate denotativ și conotativ:“moara” e locul aflat
la răscruce de drumuri, între Ineu și Fundureni, iar conotativ e cea care macină destinele
personajelor sale. Putem afirma că Ghiță are noroc la bani pe care îi face cu ușurință, dar norocul
se transformă în ghinion, titlul devenind o ironie, o antifrază. Tema operei este realistă, banul și
valoarea acestuia în societate, el determină dezumanizarea personajului principal care cunoaște o
metamorfozare (transformare): din omul cinstit, modest și bun, Ghiță devine rău, violent și în
cele din urmă criminal.
O scenă semnificativă pentru dorința lui Ghiță de a avea bani, un moment care scoate în
evidență setea de înavuțire este cea de sâmbătă seara când, familia se strânge laolaltă pentru a
număra câștigul obținut. Remarcăm bucuria, satisfacția personajului masculin atunci când are
banul, când își dă seama că este om puternic, dar valorile financiare îi vor schimba destinul, intră
în afaceri necinstite cu Lică, depune mărturie mincinoasă la proces, devine complice al
Sămădăului, până la crimă nemaifiind decât un pas. O aruncă pe Ana în brațele lui Lică, o
folosește drept momeală și apoi o ucide.
A doua scenă ilustrativă pentru dezumanizarea personajului e cea din finalul operei, când
devine asasin; patima pentru bani l-a devorat: își omoară soția pentru că nu poate suporta gândul
că acesta i s-a dăruit lui Lică. Criticul literar, Magdalena Popescu, susține faptul că ”Ghiță
dorește de fapt s-o elibereze de păcătul original”.
Prin caracterizare directă, la începutul nuvelei, naratorul îi apreciază lui Ghiță hărnicia
și dorința de a prospera ”om harnic și sârguitor”. Tot naratorul afirmă că treptat, personajul
devine îngândurat, impulsiv, stări redate prin stilul indirect liber:”se făcuse mai tot ursuz, se
aprindea pentru orișice lucru de nimic, nu mai zâmbea ca mai-nainte, ci râdea cu hohot”.
Statutul social, economic al personajului e redat tot de către narator: cizmar la început, ulterior
cârciumar care intră în niște afaceri necinstite.
Caracterizarea directă, de către celalalte personaje, scoate în evidență complexitatea
personajului, fiecare exprimându-și opinia diferită față de el: soacra îl consideră: ”ginere
harnic”,
Ana se îndepărtează de el din pricina insensibilității, a slăbiciunii de caracter a acestuia, afirmând
cu dispreț “Ghiță nu e decât o muiere îmbrăcată în haine bărbătești, ba chiar mai rău decât
așa”, Pintea e uimit de tăria personalității și de ura pe care i-o poartă lui Lică, astfel îi spune:
“tare om ești tu, Ghiță”; Lică afirmă despre cârciumar”tu ești om cinstit, Ghiță, ș-am făcut din
tine om vinovat”.
Prin autocaracterizare, Ghiță lasă să se înțeleagă că e asemenea focului, folositor
uneori, dar dăunător “oameni ca mine sunt slugi primejdioase, dar prieteni neprețuiți”.
Statutul psihologic și moral al personajului se remarcă prin caracterizare indirectă pe tot
parcursul operei, prin acumularea trăsăturilor care urmăresc transformarea cârciumarului și
dezumanizarea treptată a acestuia. El e prezentat indirect prin fapte, gânduri, limbaj, atitudine,
comportament, relația cu celelalte personaje, nume.
Subiectul nuvelei constituie etapele şi efectele înfruntării dintre protagonist, Ghiţă şi
antagonist, Lică. Ghiţă, eroul principal, nemulţumit de condiţia sa socială de cizmar modest şi
sărac, se hotărăşte (împotriva sfaturilor soacrei sale) să ia în arendă cârciuma de la Moara cu
noroc. El intenţionează să stea aici numai trei ani până se pune pe picioare, astfel că se mută cu
toată familia acolo. La început, lucrurile merg bine, iar Ghiţă este mulţumit. Apariţia lui Lică
Sămădăul la Moara cu noroc tulbură echilibrul familiei. Acum se manifestă înstrăinarea lui Ghiţă
faţă de familie. Devine mohorât, violent, îi plac jocurile crude, primejdioase, e brutal cu Ana şi
cu cei mici. Datorită generozităţii lui Lică, starea materială a lui Ghită devine tot mai înfloritoare,
numai că începe să-şi piardă încrederea în sine. Dornic să facă avere, Ghiţă se îndepărtează de
Ana şi devine treptat complicele lui Lică la diverse nelegiuiri: jefuirea arendaşului, uciderea unei
femei şi a unui copil. Reţinut de poliţie, lui Ghiţă i se dă drumul numai pe „chezăşie”.
Cârciumarul se aliază cu jandarmul Pintea, fost hoţ de codru şi tovarăş al lui Lică, pentru a-l da
în vileag pe Sămădău. Ghiţă nu reuşeşte să fie onest până la capăt nici faţă de Lică şi nici faţă de
Pintea. Ghiţă ajunge pe ultima treaptă a degradării morale. Dispus să facă orice pentru a se
răzbuna, Ghiţă îşi aruncă soţia în braţele lui Lică. Dezgustată de laşitatea soţului, Ana i se
dăruieşte lui Lică. Cănd se întoarce şi realizează acest lucru, Ghiţă o ucide pe Ana, iar el la
rândul său este ucis de Răuţ, din ordinul lui Lică. Finalul este tragic. Un incendiu provocat de
oamenii lui Lică mistuie cârciuma de la Moara cu noroc. Pentru a nu cădea viu în mâinile lui
Pintea, Lică se sinucide, izbindu-se cu capul de un copac. Singurele personaje care
supravieţuiesc sunt bătrâna şi copiii.
Portretul moral al lui Ghiță e bine pus în evidență la nivelul relațiilor cu celalalte
personaje. Relația cu Lică e complexă și hotărâtoare. Simbolic, Sămădăul reprezintă
întruchiparea răului absolut. Bun cunoscător al oamenilor, el știe să utilizeze slăbiciunile
celorlalți și intuiește dorința lui Ghiță de a se îmbogăți, pe care o transformă într-o obsesie care-i
anulează personalitatea. Atâta timp cât e cinstit, Ghiță are puterea de a i se opune lui Lică. În
momentul în care îi acceptă jocul murdar, devine tot mai slab și voința îi este anihilată deoarece
răul stăpânește prin teamă. Când Ghiță conștientizează că a pierdut tot ce îi era drag, teama se
transformă în ură și dorință de răzbunare. Relația cu Ana punctează treptele dezumanizării: soția
încearcă permanent să-l ajute pe Ghiță, să-I înțeleagă gândurile, dar acesta o evită, apoi o
respinge, aruncând-o în brațele lui Lică. Transformarea lui Ghiță e radicală, iar Ana ajunge să
nu-și mai recunoască soțul.
Personajul principal al acestei nuvele psihologice e puternic individualizat și prin
intermediul conflictelor foarte puternice: există un conflict exterior, între Ghiță și Ana, Ghiță și
soacra sa, Ghiță și Lică, dar și între Ghiță și comunitatea din care face parte. Conflictul interior
psihologic sugerează zbuciumul sufletesc al personajului, framântarea interioară, suferința
acestuia: apare lupta profundă din sufletul său, între dorința de a rămâne omul cinstit de altădată
și setea de înavuțire, care e mai presus de fire.
Numele personajului concentrează destinul său. “Ghiță”, forma populară de la
“Gheorghe”are o dublă semnificație: etimologică, „ rob al pământului”, numele trimițând la
ideea că personajul lui Slavici devine “rob al banului”, iar din perspectivă religioasă,
prenumele”Gheorghe” e asociat cu victoria asupra balaurului, Sf. învinge răul, spre deosebire de
personaj, care devine robul său.
În concluzie, Ghiță rămâne unul dintre cele mai complexe personaje din nuvelistica lui
Slavici, memorabil prin transformarea pe care acesta o trăiește.