NUVELA

IOAN SLAVICI, MOARA CU NOROC

 Ioan Slavici este un criitor realist și aparține Epocii marilor clasici, alături de Titu
Maiorescu, Mihai Eminescu, I. L. Caragiale și Ion Creangă. Opera sa este apreciată ca un studiu
alcătuit pe baza observației directe, cele mai reușite creații fiind cele care prezintă medii sociale
rurale.

Este încadrat realismului secolului al XIX-lea, calitățile de observator realist și creator

de tipologii viguroase, permițând această încadrare.  În literatura română, este considerat
întemeietorul realismului psihologic prin care se mută accentul de pe acțiune pe
comportamentul personajelor. Astfel gesturile, mimica, vocea, mișcarea privirii, comportamentul
trădează frământări interioare. Totuși, Slavici nu este autor de proză psihologică în sensul
epicului analitic de mai târziu, pe care îl vor crea Camil Petrescu și Mihail Sebastian.
Dimensiunea psihologică a prozelor sale rezultă din descrierea stărilor sufleteși, din
psihologizarea gesturilor și a limbajului, și nu din investigarea analitică a universului interior.
Moralist și fin psiholog, Slavici este precursorul lui Liviu Rebreanu, realitatea fiind zugrăvită
obiectiv.

Nuvela Moara cu noroc este reprezentativă pentru realism prin vocația de a zugrăvi
mediul social și de a crea psihologii complexe. Ea a fost publicată în 1881 în volumul de debut al
lui Slavici, Novele din popor, volum definitoriu pentru viziunea autorului asupra lumii rurale
tradiționale și un monument istoric în dezvoltarea prozei românești.

Nuvela este specia genului epic în proză, cu dimensiuni medii, ce cuprinde cel mai
adesea fapte verosimile, cu un singur conflict, are o intrigă riguros construită, iar accentul cade
pe caracterizarea personajului şi nu pe acţiune.

Tema este reprezentată de consecințele nefaste ale dorinței de înnavuțire (arghirofilia).

Protagonistul, Ghiță, un cizmar sărac devine cârciumar și oscilează dramatic între valorile
tradiționale, guvernate de principiul etic (familia, iubirea, munca) și patima banului.

Titlul este un toponim ce sugerează locul în care se desfășoară acțiunea, moara devenind
adevăratul personaj al nuvelei; ironia din titlu: se transformă dintr-o moară a norocului în una a
ghinionului; prin poziția ei geografică-așezată la o răscruce de drumuri, cu cinci cruci lângă ea-
anticipează destinul tragic al personajelor; simbolic-e o moară care nu mai macină-sugerează
pactul faustic al protagonistului.
 Rezumat

În expozițiune este prezentată familia lui Ghiță, care hotărăște să se mute la Moara cu
noroc pentru a-și schimba statutul. Intriga este declanșată de apariția lui Lică Sămădăul,
cunoscut pentru faptele sale rele. Desfășurarea acțiunii începe cu înstrăinarea lui Ghiță de Ana,
din dorința de a face avere, și apropierea de Lică, intrând în complicitate cu acesta. Punctul
culminant este ilustrat de dezumanizarea lui Ghiță. La sărbătorile Paștelui, Ghiță își aruncă soția
în brațele lui Lică, o ucide pe Ana și la rândul lui este omorât de Răuț la ordinul lui Lică.
Deznodământul este tragic, incendiul provocat de oamenii Sămădăului mistuie Moara cu noroc,
iar Lică se sinucide.
Perspectiva narativă este obiectivă, cu narator heterodiegetic, focalizare zero și viziune
din spate.
Perspectiva spațială definește, pe de o parte, un spațiu real, zona Ineului, în Arad, pe
unde treceau turmele de porci, iar, pe de altă parte, un spațiu interior, psihologic, ce reflectă
zbuciumul sufletesc al protagonistului.

Perspectiva temporală: definește un timp real, acțiunea desfășurându-se pe parcursul

unui an, la sfârșitul sec al IX-lea, de la Sfântul Gheorghe până la Paște.

Nuvela ,,Moara cu noroc" este structurată în 15 capitole încadrate de un prolog și un

epilog, care urmăresc în ordine cronologică faptele ce pecetluiesc destinul unui mic meseriaș
stăpânit de dorința de imbogățire.

Relația incipit-final

Nuvela se deschide prin dialogul soacră-ginere ce ilustrează conflictul dintre generații și

mentalități: Ghiță vrea să prospere, în timp ce soacra dorește să se mulțumească cu ce are-
„Omul sa fie multumit cu saracia sa caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face
fericit.”. Finalul este realizat tot pe vorbele bătrânei(voce oraculară) care crede că așa le-a fost
soarta: „Se vede ca au lasat ferestrele deschise Simteam eu ca nu are sa iasa bine: dar asa le-a
fost dat!”.

Conflictul interior este dus de personajul principal cu propria lui persoană. Are loc o
luptă între bine și rău, între dorința de a face bani alături de Lică și cea de a rămâne cinstit. Din
păcate banii înving, lucru ce duce la degradarea lui Ghiță. Conflictul exterior este cel dintre
cârciumar și Sămădău, acest conflict dublându-l pe cel interior. Conflictul social ilustrează
realitățile comunității ardelenești, reprezentat de neputința lui Ghiță de a-și schimba statutul
social, din cauza influenței decisive a banului.

O secvenţă semnificativă în economia nuvelei, când criza morală atinge cote maxime,
este cea a procesului: Lică neagă tot ce declaraseră ceilalţi, iar Ghiţă, deşi ştie că Buză-Ruptă şi
Săilă Boarul sunt nevinovaţi, depune mărturie împotriva lor. Mai mult de atât, cârciumarul
susţine în faţa autorităţilor că Lică şi-a petrecut toată noaptea la han.
O altă secvenţă semnificativă apare atunci când Ghiţă este dispus să-şi sacrifice soţia,
plecând de la cârciumă pentru a-l da pe Lică pe mâna jandarmului Pintea. Dezgustată de laşitatea
soţului ei, pe care îl consideră ,,o muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti", Ana se dăruieşte lui
Lică. Întorcându-se ulterior la moară, Ghiță o înjunghie în inimă pe soția sa, pentru a o pedepsi
pentru adulter și este ucis la rândul său de unul dintre supușii Sămădăului. În acest punct, nuvela
ilustrează teza conform căreia încălcarea normelor atrage pedeapsa destinului.

Personaje
Ghiță este protagonistul nuvelei; Lică Sămădăul este personajul secundar, o unealtă prin
care soarta își împlinește cursul; Ana-personaj. secundar, pedepsită pentru încălcarea
jurământului de la cununie; Jandarmul Pintea-fost complice al lui Lică, devenit omul legii;
Bătrâna și copiii-personaje episodice, singurii nevinovați.

Caracterizarea lui Ghiță-trăsături

-inițial, Ghiță este cizmar cinstit, harnic, vrednic, dar sărac;
-bun gospodar, blând și cumsecade, încearcă să ofere un trai mai bun familiei sale;
-odată cu apariția lui Lica, se dovedește a fi fricos, laș, slab de înger, deși încearcă să pară
impunător și dârz;
-lăcomia pentru bani(arghirofilia) îl determină să accepte o viață plină de compromisuri alături
de Lică;
-devine mohorât și violent, îi plac jocurile crude, violente, devine brutal cu Ana și cu cei mici;
-datorită generozității Sămădăului, starea materială a lui Ghiță devine din ce în ce mai
înfloritoare, dar își pierde încrederea în sine;
-sufletul complex și labil este scindat între dorința de a pleca de la moara cu noroc, rămânând un
om sărac, dar cinstit, și tentația, pe care nu o mai poate controla, pentru bani;
-dezumanizarea lui Ghiță se produce treptat, ajungând dintr-un cizmar cinstit complice la crimă
și în afaceri ilegale, iar la sfârși, el însuși, criminal.
În concluzie, nuvela „Moara cu noroc”, scrisă de Ioan Slavici este o operă reprezentativă
pentru tema realistă a efectelor nefaste ale banului asupra ființei umane, prin perspectiva narativă
obiectivă, prin secvențele prezentate, dar și prin conflict.