Moara cu noroc

de Ioan Slavici
-particularitati narative-

Nuvela este specia genului epic in proza, cu actiune mai ampla decat a
povestirii si care se desfasoara pe momentele subiectului (expozitiune, intriga,
desfasurarea actiunii, punctul culminant, deznodamantul), conflict consistent si
personaje puternic individualizate.
Nuvela psihologica se individualizeaza prin tipul de conflict, insistandu-
se asupra celui interior, pe schimbarilea de caracter si de comportament ale
personajului, pe devenirea acestuia, dictata de un mediu nociv individului .
Aceste trasaturi ale speciei par sa-l fi atras pe moralistul Ioan Slavici,care
publica in anul 1881 un volum cu nuvele intitulat “Novele din popor”, ce contine
texte importante pentru literatura romana, dintre ele remarcandu-se nuvela
psihologica “Moara cu noroc”, ce reda impactul dezumanizant al banului asupra
omului de rand.
“Moara cu noroc” este o nuvelă deoarece are un sigur fir narativ ce
implica putine prsnaje, un conflict concentrat ce se contureaza in principal în jurul
unui personaj principal care este urmărit de-a lungul evoluţiei sale, personalitatea sa
dezvăluindu-se în urma unor situaţii conflictuale. In acelasi timp, opera este
o nuvelă realistă prin tematică, construirea personajelor în relaţie cu mediul în care
trăiesc, prin veridicitatea şi obiectivitatea perspectivei narative şi este o nuvelă de
analiză psihologică prin utilizarea modalitatăţilor de caracterizare a personajelor şi
de investigare psihologică.
Tema nuvelei sustine caracterul psihologic al acesteia : efectele
dezumanizante ale dorintei de inavutire pe fundalul societatii ardelenesti de la
sfarsitul secolului al XIX-lea.
 Titlul operei fixeaza toposul, carciuma numita “Moara cu noroc” si
sugereaza a fi un loc prielnic pentru fericire si bunastare. Cu toate acestea,
parcurgand sirul de intamplari descrise in nuvela, se observa ca sintagma din titlu
este incarcata cu ironie, intrucat se demonstreaza ca locul este unul cu ghinion.
Reperele temporale oferite de narator sunt in numar de doua: de la
Sfantul Gheorge pana la Paste, de unde se deduce faptul ca actiunea se petrece in
decursul unui an de zile.
In aceasta nuvela scriitorul renunta la discursul auctorial, lasandu-si
personajele sa se miste si sa actioneze liber. Mai mult, Slavici e un fin analist, el
reusind sa reflecte psihologia personajelor, abordand o perspectiva obiectiva, cu
focalizare zero si viziunea dindarat.
Alcatuita din 17 capitole, opera respecta intocmai organizarea sa pe
momentele subiectului. Astfel, in expozitiune, se prezinta personajele si situatia lor
initiala : cizmarul Ghita cu sotia sa Ana si cei doi copii ,alaturi de personajul
epsiodic , soacra lui Ghita. Ghita este nemultumit de conditia materiale pe care o
are, si hotaraste sa ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc. Tot in incipit,
batrana le ofera tinerilor casatoriti un sfat : “Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci
daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit”. Aceasta replica din
prologul operei, impreuna cu cea din epilog , cand batrana concluzioneaza:
“Simteam eu ca nu are sa iasa bine,dar asa le-a fost data”, confera simetrie
nuvelei, dar si un caracter clasic si moralizator.
Tot in expozitiune se descrie si drumul simbolic al lui Ghita catre Moara
cu noroc. Acesta trece prin “ paduri si peste tarini” si lasa in urma sate civilizate. Dat
fiind faptul ca hanul se afla intr-o vale, se poate interpreta drumul lui Ghita ca o
coborare in infern. Cele cinci cruci din fata hanului vin in sprijinul acestei
interpretari, avand un rol de anticipare al destinului tragic al personajelor.
 Expozitiunea se termina odata cu aparitia la Moara cu Noroc, a lui Lica
Samadaul, un simbol al raului care ii da de inteles lui Ghita ca, daca vrea sa ramana
aici, va trebui sa devina omul lui. Invoiala cu Lica care duce la un mare zbucium
launtric in sufletul lui Ghita, declanseaza intriga operei.
Desfăşurarea acţiunii se concentrează pe înstrăinarea lui Ghiţă faţă de
familie. Devine mohorât, violent, îi plac jocurile crude, primejdioase, e brutal cu
Ana şi cu cei mici. Datorită generozităţii lui Lică, starea materială a lui Ghită devine
tot mai înfloritoare, numai că începe să-şi piardă încrederea în sine.
Dornic să facă avere, Ghiţă se îndepărtează de Ana şi devine treptat
complicele lui Lică la diverse neleguiri: jefuirea arendaşului, uciderea unei femei şi
a unui copil. Reţinut de poliţie, lui Ghiţă i se dă drumul numai pe „chezăşie”.
Cârciumarul se aliază cu jandarmul Pintea, fost hoţ de codru şi tovarăş al lui Lică,
pentru a-l da în vileag pe Sămădău. Ghiţă nu reuşeşte să fie onest până la capăt nici
faţă de Lică şi nici faţă de Pintea.
Punctul culminant al nuvelei reprezintă momentul în care Ghiţă ajunge
pe ultima treaptă a degradării morale. Dispus să facă orice pentru a se răzbuna, Ghiţă
îşi aruncă soţia în braţele lui Lică. Dezgustată de laşitatea soţului, Ana i se dăruieşte
lui Lică. Cănd se întoarce şi realizează acest lucru, Ghiţă o ucide pe Ana, iar el la
rândul său este ucis de Răuţ, din ordinul lui Lică.
Deznodământul este tragic. Un incendiu provocat de oamenii lui Lică
mistuie cârciuma de la Moara cu noroc,care va fi astfel purificata prin foc. Pentru a
nu cădea viu în mâinile lui Pintea, Lică se sinucide, izbindu-se cu capul de un copac.
Singurele personaje care supravieţuiesc sunt bătrâna şi copiii.
Conflictul nuvelei este complex, de natură socială (confruntarea a două
lumi cu mentalităţi diferite), si psihologică (lupta dintre bine şi rău). Astfel, din
perspectiva socială, nuvela prezintă un conflict exterior datorat de încercarea lui
Ghiţă de a-şi depăşi condiţia socială, pentru care se confruntă cu personajul
antagonist, Lică Sămădăul. Din perspectiva psihologică, nuvela prezintă conflictul
interior trăit de Ghiţă care este sfâşiat de dorinţe puternice şi contradictorii: pe de-o
parte el vrea să rămână cinstit şi fericit alături de familie, pe de altă parte vrea să se
îmbogăţească repede şi fară efort.
În nuvelă, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea
personajelor. Personajul principal, Ghiţă, este un personaj complex, al cărui
destin ilustrează consecinţele nefaste ale setei de înavuţire. La început, el este un om
energic, de acţiune, bun meseriaş, harnic, blând şi cumsecade. El este capul familiei
pe care încearcă să o conducă spre bunăstare. Apariţia lui Lică Sămădăul la Moara
cu noroc tulbură echilibrul familiei, dar şi pe cel interior, a lui Ghiţă. Acesta, cu
toate că este conştient de pericolul pe care-l reprezintă Lică, nu se poate sustrage
ispitei malefice pe care acesta o exercită asupra sa. Ghiţă devine temător, suspicios,
ezitant şi îşi pierde liniştea, instrainandu-se din ce in ce mai mult de familia sa.
Sfârşitul tragic este modul în care destinul îl sancţionează pe protagonist pentru
patimile sale exagerate, care l-au adus la cea mai joasă treaptă a degradării morale.
Ioan Slavici isi pedepseste astfel toate personajele implicate in afaceri
necurate, in final ramanand teferi si inocent, iar batrana si copiii, carora le este
permis sa isi continue viata.
In concluzie, opera literara “ Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o
nuvela psihologica in adevaratul sens al cuvantului, prezentand toate trasaturile
necesare incadrarii in specie.