Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi

de Camil Petrescu

Romanul este specia genului epic in proza,de mare intindere,cu o

actiune ampla ce se desfasoara pe mai multe planuri narative si un conflict
complex ce implica mai multe personaje.
Romanul de analiza psihologica are drept scop investigarea
detaliata a vietii personajului,observarea psihologica a acestuia si are ca subiect
un caz de constiinta. De cele mai multe ori, romanul de analiza psihologica este
unul de tip subiectiv, fiind scris dintr-o perspectiva narativa subiectiva;
naratiunea este realizata de catre personajul narator la persoana I, cu o
focalizare interna si viziunea “impreuna cu”.
Camil Petrescu este un prozator roman ce a innoit in mod
fundamental romanul romanesc interbelic, stilul său narativ fiind apropiat de
cel al scriitorului francez Marcel Proust.
Aparut in anul 1930, romanul “Ultima noapte de dragoste,intaia
noapte de razboi” a constituit o noutate absoluta in mediul literar interbelic.
Aceasta opera epica este un roman prin amploarea actiunii desfasurata pe mai
multe planuri, cu un conflict complex ce implica mai multe personaje. In
acelasi timp, este un roman de analiza psihologica intrucat are in prim plan
un personaj-narator, pe Stefan Gheorghidiu, ce relateaza faptele in care este
implicat ca protagonist dintr-o perspectiva subiectiva, cu o focalizare interna si
viziunea “impreuna cu”.
Alcatuit din doua parti care nu au intre ele decat o legatura
accidentala (in opinia lui George Calinescu), acest volum indedit ca structura
narativa in peisajul epocii este, dupa opinia lui Perspessicius, “ romanul unui
razboi pe doua fronturi” : cel a iubirii conjugale si cel al razboiului propriu-zis.
 In prefata editiei din anul 1955 a volumului, intitulata “Cuvant
inainte dupa un sfert de veac” , autorul marturiseste ca prima parte a
romanului este fictionala, pe cand cea de-a doua valorifica jurnalul sau de
campanie “ imprumutat cu tot cu amanunte eroului”, pe care l-a tinut in
perioada in care a participat la cel de-al Doilea Razboi Mondial.
Actiunea se desfasoara pe doua coordonate temporale : una
trecuta ( timpul psihologic al rememorarii povestii de iubire) si una in
desfasurare ( timpul cronologic,al prezentului frontului).
In aceasta opera, conflictele centrale ce dau consistenta romanului
nu mai sunt construite prin reprezentarea unor evenimente exterioare, ci tocmai
prin descrierea trairilor interioare, care pot sa nu aiba – uneori – nimic de-a face
cu faptele obiective. Asadar, principalul conflict al operei este cel interior,
care se evidentiaza in special in prima parte, prin rememorarea provestii de
iubire. In opinia protagonistului romanului, realitatea exterioara il afecteaza pe
individ doar in masura in care constructia sa psihologica o filtreaza - conflictul
exterior fiind doar un efect al tensiunilor interioare. A doua parte a romanului
demonstreaza insa ca, oricat ar incerca protagonsitul sa organizeze lumea
exterioara in functie de propriile sale principii, anumite conflicte exterioare –
razboiul, de pilda – destabilizeaza lumea interioara a individului.
Centrul de interes al actiunii romanului se deplaseaza de la planul
exterior, al razboiului , la planul interior,al iubirii conjugale. Astfel, se poate
spune ca Stefan Gheorghidiu traieste doua experiente definitorii : experienta
iubirii si experienta razboiului.
Experienta iubirii da substanta primei parti a romanului si este
actualizata prin rememorarea relatiei lui Stefan cu Ela. Artificiul compozitional
din incipitul romanului- discutia de la popota ofiterilor despre un barbat ce si-a
ucis sotia infidela- permite aducerea in prim plan a problematicii iubirii. Astfel,
discutia de la popota reprezinta pretextul unei ample digresiuni, pe parcursul
careia Stefan rememoreaza etapele evolutei sentimentelor sale pentru Ela.
Intrucat toate evenimentele din roman sunt expuse dintr-o perspectiva
subiectiva, naratorul nu spune nimic altceva in afara de banuielile sale: “Eram
insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma
inseala”. Iubirea lor ia nastere din orgoliu. Chiar daca la inceput nu o placea pe
Ela, Stefan se simte, treptat, magulit de atentia pe care i-o ofera “una dintre
cele mai frumoare studente din Universitate”.
La inceput, casnicia celor doi este linistita, iar traiul lor este
modest, singura avere fiind iubirea lor. La un momentdat, Stefan primeste o
mostenire de la unchiul sau care va reprezenta factorul determinat in
destramarea relatiei celor doi. Ela se schimba treptat, fiind atrasa de lux si
petreceri mondene, ceea ce il determina pe Stefan sa fie gelos. Reprezentativa
pentru gelozia personajului este scena in care Stefan, Ela si foarte vag
conturatul domnul G, stau pe bancheta din spate a unei masini si merg catre
Dragasani.Stefan observa cum: “pe drum, nevasa-mea n-a trait decat prezenta
lui” si marturiseste ca “n-am putut sa nu bag de seama placerea cu care ea se
lasa sprijinita toata de el” .
A doua experienta fundamentala o reprezinta razboiul, unde
absolutul mortii estompeaza absolutul iubirii. Actiunea se desfasoara pe front,
cand Gheorghidiu participa direct la lupta pentru eliberarea Ardealului de sub
ocupatia trupelor austro-ungare. Aici descopera o realitate dramatica : lupta nu
inseamna atacuri vitejesti si strigate eroice ci ordine date haotic, marsuri
obositoare si lupte sangeroase.
Finalul romanului consemnează despărţirea definitivă de trecut a
eroului. „Ultima noapte de dragoste” pe care o petrece alături de Ela marchează
înstrăinarea definitivă de trecutul propriu şi recunoaşterea eşecului în planul
iubirii.Finalul este deschis intrucat cititorul nu afla in final daca Ela este, fara
urma de dubiu, infidela lui Stefan. Deşi citeşte un bilet anonim care îl
informează despre trădarea Elei, personajul – narator nu verifică informaţia,
ceea ce întreţine dincolo de paginile romanului enigma relaţiei complexe care
se stabileşte între cei doi soţi.
Cuplul Ela – Ştefan Gheorghidiu este reprezentativ pentru opera
literară a lui Camil Petrescu. Ca şi alte personaje masculine camilpetresciene,
Ştefan Gheorghidiu trăieşte într-o lume a ideilor pure, pe care nu o poate adapta
lumii reale. Pentru el, Ela nu este femeia din realitatea imediată, ci este o
imagine ideală a propriilor aspiraţii sufleteşti. Când perspectiva asupra ei se
modifică, Ela devine ceea ce a fost, de fapt, de la început: o femeie obişnuită,
asupra căreia Ştefan a proiectat o aură ideală.
Stilul anticalofil pe care il adopta romancierul sustine
autenticitatea limbajului. Scriitorul nu refuza corectitudinea limbii, ci efectul de
artificialitate, ruptura de limbajul cotidian pe care o provoaca emfaza
limbajului personajelor din romanul traditional. Stilul anticalofil se
caracterizează prin claritate, sobrietate, fraza scurtă şi nervoasă, fiind analitic şi
intelectualizat.
In concluzie, ‘Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi’,
roman de analiza psihologica, se prezinta ca fiind un exponent remarcabil al
prozei interbelice. Ineditul modalitatii de naratiune, personajelor, structurii in
doua parti, si numeroasele elemente de modernitate il inscriu pe Camil
Petrescu, autorul romanului, in literatura romana ca initiator al romanului
modern.
Schema :
1. Definitie roman + definitie roman psihologic
2. Despre Camil Petrescu + Despre opera -> de ce e roman, de ce e roman
psihologic
3. Structura
4. Jurnalul de campanie al autorului
5. Coordonate temporale
6. Conflicte
7. Experienta iubirii + incipit
8. Experienta razboiului + final
9. Cuplul
10.Stilul anticalofil
11.Concluzie