Propunător: Prof.

SILVIANA SIMEANU

ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI de Camil Petrescu

,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este una dintre cele mai reprezentative opere ale lui Camil
Petrescu, pentru faptul că în ea sunt încadrate marile teme şi motive ale creaţiei autorului şi pentru că reflectă viziunea
acestuia într-un mod cu totul original.
Acest lucru se manifestă şi în ceea ce priveşte încadrarea romanului în curentul literar al modernismului. O primă
trăsătură evidentă o reprezintă sincronizarea literaturii cu filozofia şi psihologia. Romanul se structurează pe o idee, pe o
pasiune redată prin monolog interior. Personajul este intelectualul aflat în căutarea absolutului. Autenticitatea,
anticalofilismul, relativismul, sunt concepte noi, teoretizate de Camil Petrescu. Autenticitatea înseamnă redarea impresiei
de fapt trăit, „să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează sinţurile mele...Eu nu pot scrie onest
decât la persoana I.” Anticalofilismul „împotriva scrisului frumos”, susţine autenticitatea, iar relativismul înseamnă
imposibilitatea cunoaşterii adevărului abbolut.
„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman modern, de tip subiectiv, deoarece are drept
trăsături: unicitatea perspectivei narative, timpul prezent şi subiectiv, fluxul conştiinţei, memoria afectivă, luciditatea
analizei, naraţiunea la persoana întâi cu focalizare internă şi viziunea „înpreună cu”. Naratorul devine personaj şi scrie
propriile experienţe de viaţă.
Titlul conţine două părţi care numesc cele două experienţe existenţiale: dragostea şi războiul. Adjectivele
„ultima” şi „întâia” arată că eroul a depăşit drama iubirii înşelate şi intră în alte orizonturi de cunoaştere. „Noaptea”
sugerează incertitudinea, îndoiala, necunoscutul.
Tema e pusă în evidenţă prin dezvăluirea condiţiei umane la începutul secolului al XX-lea. Pe fundalul acestei
lumi, se configurează alte două teme, iubirea şi războiul. Dacă prima parte reprezintă rememorarea iubirii eşuate dintre
Ştefan şi Ela, a doua parte, construită sub forma unui jurnal de campanie, urmăreşte experienţa de pe front, în timpul
Primului Război Mondial.
Compoziţional, romanul este alcătuit din două părţi şi treisprezece capitole cu titluri semnificative „La Piatra
Craiului, în munte”, „Diagonalele unui testament”, „Asta-i rochia albastră”, „Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu” etc.
Tehnicile narative sunt specifice romanelor subiective şi psihologice: inserţia, memoria involuntară, jurnalul, confesiunea,
decupajul, contrapunctul, acronia. Dacă incipitul este construit realist, cu detalii de timp şi spaţiu, finalul deschis lasă loc
interpretărilor multiple, specific prozei de analiză psihologică.
Indicii spaţio-temporali au rolul de a orienta cititorul în universul ficţiunii. Acţiunea este plasată în mediul
citadin (Bucureşti, Câmulung), cât şi pe front, şi cuprinde evenimente trăite de protagonist cu doi ani înainte de 1916, anul
intrării României în război, cât şi în timpul desfăşurării acestuia.
Varietatea şi complexitatea conflictelor este o trăsătură fundamentală a romanului. Conflictul central este interior
şi se produce în conştiinţa personajului-narator, care trăieşte stări contradictorii în privinţa Elei. Conflictul exterior pune în
evidenţă relaţia personajului cu societatea, cu familia, accentuîndu-i orgoliul.
Acţiunea romanului începe printr-un artificiu compoziţional: întâmplările primului capitol sunt posterioare
întâmplărilor din Cartea I. Protagonistul e ofiţer în armata română şi e concentrat pe Valea Prahovei, aşteptând ca
România să intre în război. La popotă, asistă la o discuţie despre dragoste, pornind de la un articol din ziar în care un
bărbat şi-a ucis soţia infidelă. Această discuţie declanşează memoria involuntară, trezind eroului amintiri legate de cei doi
ani de căsnicie cu Ela. „Eram însurat de doi ani şi jumătate cu o colegă de la Universitate şi bănuiam că mă înşală” e fraza
cu care debutează al doilea capitol. Tânărul, student la Filozofoie, se căsătoreşte cu Ela, studentă de la Litere, o fată
extrem de frumoasă, dar orfană şi săracă, asemeni lui. Ei trăiesc modest, dar sunt fericiţi. Echilibrul familiei e tulburat de
o moştenire pe care Ştefan o primeşte la moartea unchiului său, Tache. Ela este atrasă de viaţa mondenă, ceea ce duce la o
criză matrimomială. O scenă semnificativă este excursia de la Odobeşti, unde femeia acordă o atenţie deosebită domnului
G „vag avocat” şi dansator modern care, după opinia lui Gheorghidiu, îi va deveni amant mai târziu. Din acest moment,
povestea de dragoste devine o adevărată „monografie a îndoielii”. Relaţia devine o succesiune de separări şi împăcări. Din
cauza izbucnirii războiului, Ştefan nu mai apucă să verifice dacă soţia îl înşală sau nu. A doua experienţă existenţială este
războiul. Acesta înseamnă haos, ordine date anapoda, mizerie, frică, frig şi umezeală. Din cauza ordinelor contradictorii,
românii trag cu tunurile în proprii fraţi. Experienţele dramatice modifică atitudinea lui Ştefan faţă de restul existenţei sale.
Drama colectivă a războiului pune în umbră drama individuală a iubirii. În final, rănit şi spitalizat, eroul se sinte detaşat
faţă de tot ce-l legase de Ela. O priveşte cu indiferenţă şi decide să o părăsească. Prin renunţarea la trecut, „adică tot
trecutul”, Gheorghidiu se eliberează de drama iubirii.
Personajul-narator este tipul intelectualului lucid, analitic, introspectiv. Este caracterizat indirect prin fapte şi
atitudini, dar se şi autocaracterizează „Eram alb ca un om fără globule roşii”, „Nu pot gândi nimic”. Ela rămâne un mister
pentru cititorul care nu ştie despre ea, decât ceea ce spune personajul-narator.
Stilul anticalofil susţine autenticitatea limbajului. Scriitorul nu refuză corectitudinea limbii, ci efectul de
artificialitate.
În opinia mea, întâlnirea cu romanul ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este pentru orice cititor
o experienţă de viaţă, deoarece intră într-o lume plăsmuită după propria viziune a autorului. Fiind un roman subiectiv-
psihologic, în el sunt descrise stări sufleteşti şi probleme de conştiinţă. Gheorghidiu e un personaj definitoriu,
reprezentând tipul inadaptatului superior.
În concluzie, prin ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, Camil Petrescu deschide o nouă epocă în
literatura română, propunând o viziune originală asupra existenţei, alături de autori precum: Anton Holban, Mircea Eliade,
Mihail Sebastian. 926 cuvinte