Tema și viziunea despre lume

Romanul modern, subiectiv, de analiză psihologică, interbelic

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

de Camil Petrescu

Dacă sincronizarea poeziei române cu cea occidentală s-a petrecut prin simbolism, în domeniul
prozei acest fenomen a început în 1920, prin apariția lui „Ion” al lui Rebreanu. Acum are loc
sincronizarea cu romanul de tip balzacian, dostoievskian, adică cu romanul european al secolului al
XIX-lea. Adevărata sincronizare a romanului românesc cu cel occidental este realizată de noua generație
de romancieri, reprezentată de Camil Petrescu, Anton Holban și Mircea Eliade.
Romancier remarcabil, dramaturg de geniu, eseist strălucitor și gânditor de mare profunzime,
Camil Petrescu este una dintre puținele personalități ale literaturii române care și-a pus opera sub semnul
autenticității, autenticitatea sub semnul trăirii afective și trăirea sub semnul conștiinței lucide. Pompiliu
Constantinescu spunea că „domnul Camil Petrescu este primul scriitor care descrie războiul ca o
experiență directă. Jurnalul de campanie al lui Gheorghidiu este mărturia unui combatant și inovația
unui artist care își confesează propria mutilare morală.”
Camil Petrescu își exprimă estetica autenticității în „Noua structură și opera lui Marcel Proust”,
„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” și „Patul lui Procust”.
Geneza romanului trebuie căutată în preocuparea autorului de a scrie despre război. Încă din
1929 el scrie în revista literară „Omul liber” și anunță apariția unor nuvele și a unui roman de evocare a
războiului. Titluri, precum „Romanul căpitanului Andreescu”, „Proces-verbal de dragoste și de război”,
vor fi publicate în revistele „Vremea”, „Facla” și „Tiparnița literară”. Într-o conferință ținută la Ateneul
Român, în mai 1943, romancierul mărturisea că, inițial, a dorit să scrie o nuvelă despre război care a
căpătat proporții și pe care a transformat-o în roman. Romanul este raportat de el parțial la experiența sa,
așa cum afirmă: „negreșit, trebuie să lămurim că, dacă prima parte a acestui roman este o fabulație, adică
născocită de un autor care nici nu era însurat și nici nu avea o familie pe vremea aceea, și, deci,
Gheorghidiu cu soția lui sunt pură ficțiune, în schimb se poate afirma că partea a doua a cărții, aceea
care începe cu a doua noapte de război, este construită după memorialul de campanie al autorului,
împrumutat cu amănunte cu tot eroului.”
Editarea în noiembrie 1930 a romanului „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”
poate fi considerată ca o încununare a unei epoci prime a romanului nostru ce avea să-și dovedească
strălucirea și viabilitatea.

Page 1 of 6
 1. Două trăsături care încadrează textul studiat în specie/tipologie/curent literar
Teoretician al noului roman („Noua structură și opera lui Marcel Proust”,1935), Camil Petrescu
susține că literatura unei epoci trebuie să fie sincronă cu filozofia și cu celelalte domenii ale cunoașterii.
Noului roman i se cer timpul prezent și subiectiv și totul se subordonează memoriei, singura care poate
da sentimentul concretului: „Să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simțurile
mele, ceea ce gândesc... Eu nu pot vorbi onest decât la persoana I.”
În „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, Camil Petrescu surprinde drama
intelectualului lucid, însetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat de incertitudini, care se
salvează prin conștientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii ce trăiește tragismul unui
război absurd. Este un roman modern,de analiză psihologică, care are următoarele trăsături:
unicitatea perspectivei narative, timpul prezent și subiectiv, timpul psihologic se substituie timpului
cronologic (obiectiv), fluxul conștiinței, memoria afectivă, nararea la persoana I, luciditatea
autoanalizei și anticalofilismul.
2. Prezentarea subiectului romanului prin raportare la temă
Titlul romanului face referire la cele două teme și la experiențele fundamentale ale eroului,
iubirea și războiul.
Simbolic, cuvântul „noapte” din titlu, poate reda îndoiala, incertitudinea, nesiguranța.
Adjectivele „ultima” și „întâia” se referă la sfârșitul unei experiențe și începutul alteia, deci marchează
ciclicitatea. Dragostea și războiul sunt cele două teme ale romanului. Titlul se regăsește la nivelul
subcapitolelor 6 (Cartea întâi) și 1 (Cartea a doua), statutându-se ca motiv anticipativ.
Temele romanului sunt iubirea (Scylla inimii) și războiul (Charybda rațiunii), experiențele
fundamentale ale eroului.

Structura romanului
Romanul este structurat în două părți cu titluri semnificative, surprinzând două ipostaze
existențiale. Prima parte este relatarea iubirii dintre Gheorghidiu și Ela, soția sa. Partea a doua este
memorialul de campanie al autorului, împrumutat cu amănunte cu tot eroului. G. Călinescu și E.
Lovinescu considerau că ele ar fi putut fi publicate separat, deoarece între ele nu există o legătură.
Totuși, ele alcătuiesc un tot unitar, fiind unificate prin prezența unei singure conștiințe, precum și printr-
un artificiu de compoziție, prin relatarea unei scene de la popota ofițerilor din regimentul douăzeci în
cadrul căruia tânărul Gheorghidiu este concentrat ca sublocotenent. Scena este ulterioară evenimentelor
care vor fi narate în prima parte, dar are rostul de a stabili o ordine a planurilor povestirii.

Page 2 of 6
 În ceea ce privește structura interioară a romanului, se poate vorbi despre un plan subiectiv, în
cadrul căruia se alcătuiește o adevărată monografie a iubirii în toate fazele ei. Al doilea plan, cel
obiectiv, al războiului, este fundalul pe care se desfășoară un întreg univers în care se consumă
experiențe. Cele două planuri se dezvoltă paralel și uneori se intersectează. Nicolae Manolescu afirmă că
autorul apelează la tehnica „romanului în roman”, întrucât include romanul de dragoste în romanul de
război.
Incipit - Final
Romanul începe prin prezentarea lui Gheorghidiu pe frontul Primului Război Mondial, în
primăvara anului 1916, ca sublocotenent rezervist implicat în fortificarea Văii Prahovei, între Bușteni și
Predeal. Incipitul prezintă repere spațio-temporale precise. Finalul romanului este deschis (lasă loc
interpretărilor) și îl prezintă pe Gheorghidiu disponibil pentru alte experiențe, pentru că el se desparte de
Ela și îi lasă acesteia „tot trecutul”.
Subiectul
Scena de la popotă (Capitolul „La Piatra Craiului în munte”) prezintă reacțiile pe care le
provoacă un fapt divers, un articol dintr-un ziar, în care se relatează că un bărbat care și-a omorât soția
infidelă a fost achitat de judecători. Discuția se desfășoară pe tema iubirii și pune în evidență poziția
inadaptatului Gheorghidiu. Astfel, căpitanul Dimiu consideră că „nevasta trebuie să fie nevastă și casa,
casă. Dacă-i arde de altele, să nu se mărite”. Căpitanul Corabu este adeptul unei exprimări libere: „Nu
poți să-mi impui să te iubesc cu sila.” De aceeași părere este și căpitanul Floroiu: „Dreptul la dragoste e
sfânt...Oricând unei femei trebuie să-i fie îngăduit să-și caute fericirea.” Fiecare opinie este corelată cu
trăsături în plan fizic, moral, demonstrându-se astfel arta de portretist a lui Camil Petrescu. Spre
deosebire de ceilalți care priveau lucrurile din exterior, Ştefan Gheorghidiu dă glas convingerilor sale,
determinate de o experiență personală. Monologul lui Gheorghidiu relevă faptul că el își trăiește
dragostea cu sinceritate, dar niciodată cu uitare de sine, cu abandon sufletesc total: „O iubire mare e mai
curând un proces de autosugestie. Trebuie timp și trebuie complicitate pentru formarea ei. Cei care se
iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt.” Acest moment declanșează memoria afectivă
a eroului. Astfel, Ştefan rememorează cei doi ani și jumătate trăiți cu soția sa, Ela.
Romanul iubirii începe și se sfârșește sub semnul incertitudinii. Primele fraze ale capitolului
„Diagonalele unui testament” încep cu nesiguranța căsniciei: „Eram însurat de doi ani și jumătate cu o
colegă de la Universitate și bănuiam că mă înșală.” În finalul romanului găsim aceeași părere, dar acum
intervin și indiferența și oboseala eroului trecut prin experiența războiului.
Cele două personaje ale cuplului sunt Ştefan și Ela. Ei formează o familie tipică pentru studenția
timpului, săracă, dar împlinită prin coeziunea sentimentelor. O moștenire neașteptată din partea unui

Page 3 of 6
unchi îi aruncă într-o lume străină lor, lumea burgheziei mondene. Ela este atrasă de anturaj, stârnind
astfel gelozia soțului ei. Ştefan nu se poate acomoda cu modificările legate de soția sa, întrucât el era
prizonierul unei imagini asupra femeii iubite. Nicolae Manolescu crede că „nu neapărat Ela se schimbă,
ci modul în care este privită de Ştefan”. Aceasta este perioada paradisiacă a cuplului în care personajul
feminin nu are nume și este o ființă angelică „cu ochii mari, albaștri, ca niște întrebări de cristal”. Nu
atât istoria cuplului primează, cât mai ales evoluția interioară a personajului principal. O discuție pe
teme de filosofie, o excursie la Odobești sau mersul la hipodrom sunt pretexte pentru ilustrarea trăirilor
eroului.
Pentru Gheorghidiu iubirea este principalul său punct de sprijin. Întâia împrejurare în care apare
în sufletul său îndoiala este când constată că Ela face comparație între el și ceilalți, dintre aceștia
detașându-se un neînsemnat avocat Grigoriade: „Viața mi-a devenit curând o tortură continuă.”
Excursia de la Odobești declanșează în Ştefan stări penibile și mai ales drama incertitudinii
asupra fidelității soției. La această neîncredere conduce insistența cu care soția îi deranjează pe
excursioniști pentru a izbuti să-l aibă alături pe domnul G. Ştefan se obișnuise cu gândul că Ela trăiește
prin el și pentru el. Fiecare gest al Elei ia proporții de cataclism. Gheorghidiu constată că gesturile pe
care le avea pentru el le are și pentru altul, ceea ce-i produce multă durere în suflet. Astfel, el se
înstrăinează tot mai mult de soția sa, descoperind o altă Ela care acum îi pare tot mai necunoscută.
Prin portretul pe care Ştefan îl face Elei, aceasta este coborâtă de pe soclul unde era un idol,
devenind acum un demon: „Sub o Madonă crezută autentică, originalul: un peisaj și un cap străin și
vulgar”. Pe Gheorghidiu îl umilește gelozia pentru G. Reproșându-i-se comportamentul din excursie, Ela
îi va răspunde: „N-ai văzut că toate femeile fac la fel?”, neștiind că pentru Ştefan ea era un exemplar
unic, ca un prototip ideal pentru totdeauna. Va interveni un moment de despărțire determinat de
incompatibilitatea dintre cochetăria Elei și gelozia lui Ştefan.
Episodul din fața chioșcului de ziare (capitolul „Asta-i rochia albastră”) ilustrează arta lui
Camil Petrescu de a cultiva faptul banal, comun, cotidian. Ei se întâlnesc ca doi străini, deși erau
căsătoriți. Fiecare era stăpânit de dorința de a nu-i îngădui celuilalt să îi citească în inimă. Revelația pe
care o are Ştefan demonstrează că în tot acest timp el a continuat să-și iubească soția, fiind vorba de o
pasiune care îi leagă până la sfârșitul existenței: „Simțeam că femeia aceasta era a mea în exemplar unic,
așa ca eul meu, ca mama mea, că ne întâlnisem amândoi de la începutul lumii, peste toate devenirile,
amândoi și aveam să pierim la fel amândoi.”
Dintre întâlnirile care au urmat împăcării, relevantă este cea de la Câmpulung, determinată de
insistența cu care este chemat de Ela prin scrisori. Plimbându-se, constată că nu e salutată de nimeni,
avea sentimentul că era „posesorul unui exemplar a cărui raritate trecătorii nu o banuiau decât vag, după

Page 4 of 6
frumusețea femeii, fără să știe amara voluptate a vieții noastre sufletești”. Întrebat de Ela dacă se
pregătește de război, Ştefan nu îi răspunde pentru a nu-i instala ideea că, odată izbucnit războiul, Ela va
scăpa de sub controlul lui. Totul se răstoarnă în conștiința personajului, atunci când Ela îi cere bani, lire
englezești, pe care să le trecă pe numele ei. Ea îi ceruse banii aceștia pentru ca, dacă el va muri în război,
ea să fie acoperită din punct de vedere financiar. Ştefan interpretează că-și dorește banii pentru ca, mai
târziu, să se despartă de el. Îl vede în oraș și pe domnul G, și e convins că acesta îi este amant Elei.
Romanul iubirii va continua și în plan obiectiv, când, înconjurat de flăcările războiului,
Gheorghidiu trăiește în interior aceeași chinuitoare îndoială: „Dar oare m-a iubit? I se cuvine să
recunosc că nu m-a înșelat decât când am devenit bogat.” Pentru el experiența războiului va conduce la o
eliberare de zbuciumul determinat de gelozie, făcându-l capabil în final să reînceapă o altă experiență
absolută.
Finalul romanului surprinde portretul spiritual al soției, care nu mai are nimic din farmecul de la
început. Ştefan nu e un înfrânt, ci regenerat în interior. Eroul poate să depășească totul. Confruntând
experiența personală cu cea colectivă, respectiv iubirea și războiul, Gheorghidiu se poate detașa de
ambele ipostaze ale Elei, lăsându-i alături de avere „tot trecutul”.
Cel de-al doilea plan al romanului constituie fundalul pe care se desfășoară drama lui Ştefan
Gheorgidiu. Romanul de război începe din primul capitol, cu discuția de la popota ofițerilor, incluzând o
lungă paranteză prin care se face retrospectiva iubirii Ela-Ştefan. La Camil Petrescu războiul are o dubla
înfățișare: de lămurire a drumului interior al personajului și de acuză la adresa ororilor Primului Război
Mondial. Apare o imagine demitizată: războiul nu mai înseamnă eroism, ci strigăte de disperare,
mizerie, ordine contradictorii, haos. În capitolul „Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu” autorul
prezintă secvențe de luptă. Paginile surprind vizual și, mai ales, auditiv asaltul sau retragerea, momente
de groază ale combatanților. Bombardamentul se dezlănțuie ca într-un tablou apocaliptic. Năucirea e
totală și ea este exprimată printr-o propoziție cu valoare de sentință categorică de condamnare: „Nu mai
e nimic omenesc în noi.” Dezumanizarea totală s-a produs.
3. Elemente de structură și de limbaj
Conflicte
Conflictul interior este ilustrat în conștiința personajului narator care trăiește sentimente
contradictorii față de soția sa, Ela. Motivul este implicarea ei în lumea mondenă. Conflictul interior se
produce din cauza diferenței dintre aspirațiile lui Gheorghidiu și realitatea lumii înconjurătoare. Stările
lui sunt supuse introspecției și analizei lucide.
Conflictul exterior este determinat de relațiile cu societatea, deoarece Ştefan Gheorghidiu face
parte din categoria inadaptaților social.

Page 5 of 6
 Personaje
Ştefan Gheorghidiu este intelectualul lucid, inadaptatul superior. Gândurile, sentimentele
celorlalte personaje nu pot fi cunoscute decât în măsura în care se reflectă în conștiința lui.
Ela este prezentată din perspectiva lui Ştefan. Nicolae Manolescu afirmă că „Nu Ela se schimbă,
ci felul în care e văzută de Ştefan.”
Unchiul Tache este tipul avarului, iar Nae Gheorghidiu este tipul parvenitului.
Grigoriade este rivalul lui Gheorghidiu și este disprețuit, astfel încât nu i se face un portret. El
apare ca o umbră ivită din cabaretele Parisului.
Tehnici ale analizei psihologice
Sunt folosite ca tehnici ale analizei psihologice introspecția, autoanaliza lucidă („Nu, n-am
fost nicio secundă gelos, deși am suferit din cauza iubirii”), monolog interior, cu notarea stărilor
fiziologice și a senzațiilor organice („Nu pot gândi nimic. Creierul parcă mi s-a zemuit”).
Stilul lui Camil Petrescu este anticalofil. Concepția lui o găsim în romanul lui, „Patul lui
Procust” (1933), într-o notă de subsol: „fără ortografie, fără compoziție, fără stil și chiar fără caligrafie”.
Romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” surprinde perspectivele diferite
asupra iubirii și asupra războiului. Este un roman modern, subiectiv, de analiză psihologică prin
unicitatea perspectivei narative, timpul prezent și subiectiv, timpul psihologic se substituie timpului
cronologic (obiectiv), fluxul conștiinței, memoria afectivă, nararea la persoana I, luciditatea
autoanalizei și anticalofilism.

Page 6 of 6