Caracterizarea personajului principal dintr-o nuvelă psihologică, realistă

(GHIŢĂ)
„Moara cu noroc”, de Ioan Slavici

INTRODUCERE
Creator al genului epic, ală turi de Costache Negruzzi, Al. Odobescu, Eminescu, Ioan
Slavici este unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai realismului obiectiv, fiind un
precursor al lui Liviu Rebreanu prin capacitatea înfă ţişă rii mediilor sociale, prin arta
realiză rii personajelor literare şi prin profunzimea analizei psihologice. Sub îndrumarea lui
Eminescu, Slavici a intrat în contact cu opera unor filosofi, precum Schopenhauer, Hegel şi
Confucius, cel din urmă exercitâ nd o influenţă mai pronunţată asupra scriitorului ardelean.
De la el preia aspiraţia că tre moralitate, adevă r, frumuseţe sufletească , fericire atinsă prin
iubirea de oameni, echilibru sufletesc.
Nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici a apă rut în volumul cu care a debutat,
„Novele din popor”, din 1881 şi s-a bucurat de o largă apreciere critică . Mihai Eminescu
aprecia faptul că personajele acestor nuvele „nu numai că seamă nă în exterior cu ţă ranul
româ n, în port şi vorbă , ci au fondul sufletesc al poporului, gâ ndesc şi simt ca el”. Ioan
Slavici construieşte o operă literară bazată pe cunoaşterea sufletului omenesc, cu un
puternic caracter moralizator, concepţia lui literară fiind un argument pentru iubirea de
oameni.
1. Statutul moral/social/psihologic al personajului
Ghiţă este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici. Destinul să u
ilustrează consecinţele nefaste ale setei de înavuţire. Complexitatea personajului şi
capacitatea lui de a ne surprinde în mod convingă tor fac din el un personaj rotund. Ghiţă
evoluează de la tipicitate sub determinare socială (tipul câ rciumarului dornic să facă avere)
la individualizare sub determinare psihologică şi morală . Parcurge un traseu sinuos al
dezumaniză rii, cu fră mâ ntă ri sufleteşti, cu ezită ri. Oscilează între cele două că i simbolizate
de Ana (familia, iubirea, liniştea colibei) şi de Lică (atracţia malefică a banilor). Se arată slab
în faţa tentaţiilor şi sfâ rşeşte tragic.
La începutul nuvelei Ghiţă are un statut moral şi psihologic necompromis. Ulterior,
evoluţia acţiunii îi oferă o individualitate aparte. Atracţia banilor nu îl transformă pe

Page 1 of 4
protagonist atâ t de mult încâ t să treacă într-o altă tipologie – a infractorilor reprezentaţi de
Lică Să mă dă ul. În schimb, eroul e prezentat percurgâ nd un traseu al dezumaniză rii cauzat
de oscilaţia între familie şi afacerile la limita legii.
Transformă rile morale şi psihologice ale lui Ghiţă au ca punct de plecare
nemulţumirea faţă de statutul social pe care îl deţine. Spirit practic, el conştientizează că
meseria de cizmar nu are cum să îmbună tă ţească traiul familiei sale şi se mută la Moara cu
noroc. Ajuns într-un loc în care legile capitaliste au pă truns deja, Ghiţă se simte privilegiat
şi, datorită hă rniciei sale, îşi schimbă pâ nă şi nou-câ ştigatul statut social de simplu arendaş.
Moara cu noroc se transformă în „câ rciuma lui Ghiţă ”.
2. Elemente ale textului narativ semnificative pentru realizarea personajului
3. Principala trăsătură de caracter a personajului redată prin două secvenţe
reprezentative
Naratorul obiectiv îşi lasă personajele să -şi dezvă luie tră să turile în momente de
încordare, consemnâ ndu-le gesturile, limbaul, prezentâ nd relaţiile dintre ele (caracterizare
indirectă ). De asemenea, realizează portrete sugestive (caracterizare directă ). Sunt utilizate
şi mijloace de investigare psihologică : monolog interior, stil indirect liber, notaţia gesticii şi
a mimicii, tonul vocii.
O astfel de strategie naratorială conduce la dublarea conflictului nuvelei, aşa încâ t
tensiunea epică manifestată la început doar în plan exterior (bă trâ na şi Ghiţă ; Ghiţă şi Lică )
se transferă într-un conflict interior ce are la bază tră irile contradictorii ale eroului. Astfel,
câ rciumarul simte în el ceva mai tare decâ t voinţa proprie, se izolează de familie, nu se mai
teme nici mă car de moarte, singura lui dorinţă fiind ră zbunarea faţă de Lică .
Ghiţă tră ieşte o dramă psihologică concretizată prin trei înfrâ ngeri, pierzâ nd pe
râ nd încrederea în sine, încrederea celorlalţi şi încrederea Anei în el.
La început, el „este un ins energic, cu gustul riscului şi al aventurii” (M. Popescu).
Atâ ta timp câ t se dovedeşte un om de acţiune, cu iniţiativă , lucrurile merg bine. Câ rciuma
aduce profit, iar familia tră ieşte în armonie. Bun gospodar, om harnic, blând şi
cumsecade, Ghiţă doreşte să agonisească bani ca să angajeze zece calfe că rora să le poată
da de câ rpit cizmele oamenilor. Aspiraţia lui e firească şi nu-i depă şeşte puterile.
La prima întâ lnire pe care o are cu Lică , „stă pâ nul acestor locuri”, Ghiţă încearcă să
fie autoritar şi dâ rz în faţa acestuia, să reziste la propunerile lui nelegiuite, dar este înfrâ nt

Page 2 of 4
de extraordinara forţă morală a Să mă dă ului. Cu toate că îşi dă seama că Lică reprezintă un
pericol, nu se poate sustrage ispitei malefice pe care acesta o exercită asupra sa, mai ales că
tentaţia îmbogă ţirii este enormă : „se gâ ndea la câ şţigul pe care l-ar putea face în tovă ră şia
lui Lică , vedea banii gră madă înaintea sa şi i se împă ienjeneau parcă ochii.”
Cu toate acestea, Ghiţă îşi ia mă suri de precauţie împotriva lui Lică : merge la Arad şi
îşi ia două pistoale, doi câ ini şi o slugă credincioasă , pe Marţi, „un ungur înalt câ t un brad”,
semn că frica se instalase în sufletu să u.
Din momentul apariţiei lui Lică începe procesul iremediabil de înstrăinare a lui
Ghiţă faţă de familie. Gesturile, gâ ndurile, faptele personajului tră dează conflictul interior şi
se constituie într-o magistrală caracterizare indirectă . Naratorul surprinde în mod direct
transformă rile personajului: Ghiţă devine „de tot ursuz”, „se aprindea pentru orişice lucru
de nimic”, „nu mai zâ mbea ca mai înainte, ci râ dea cu hohot, încâ t îţi venea să te sperii de
el”. Devine mohorât, violent, îi plac jocurile crude, primejdioase, are gesturi de o
brutalitate neînţeleasă faţă de Ana şi faţă de copii.
Ajunge să regrete faptul că are familie şi copii pentru că îi stau în calea afacerilor
necinstite şi nu îşi poate asuma total riscul îmbogă ţirii ală turi de Lică . Prin intermediul
monologului interior sunt redate gâ ndurile şi fră mâ ntă rile personajului, realizâ ndu-se
astfel autocaracterizarea: „Ei! Ce să -mi fac?... Aşa m-a lă sat Dumnezeu!... Ce să -mi fac dacă
e în mine ceva mai tare decâ t voinţa mea? Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat că are cocoaşă
în spinare.”
Sub pretextul că o voinţă superioară îi coordonează gâ ndurile şi acţiunile, Ghiţă
devine laş, fricos şi subordonat în totalitate Sămădăului. În plus, se îndepă rtează din ce
în ce mai mult de Ana, aruncâ nd-o în braţele lui Lică : „joacă , muiere, parcă are să -ţi ia ceva
din frumuseţe”.
Ghiţă este caracterizat în mod direct de Lică . Acesta îşi dă seama că Ghiţă e om de
nădejde şi chiar îi spune acest lucru: „Tu esti om, Ghiţă , om cu multă ură în sufletul tă u, şi
eşti om cu minte [...] Mă simt chiar eu mai vrednic câ nd mă ştiu ală turea cu un om ca tine.”
Este anchetat în două râ nduri, acuzat de complicitate în jefuiera arendaşului şi
chiar uciderea unei femei şi a unui copil şi este eliberat „pe cheză şie”. Îşi pierde imaginea
de om cinstit pe care o avea în faţa oamenilor. După proces, Ghiţă se simte foarte vinovat
pentru că jurase strâ mb şi spune, cu lacrimi în ochi: „Iartă -mă , Ano! [...] Iartă -mă cel puţin

Page 3 of 4
tu, că ci eu n-am să mă iert câ t voi tră i pe faţa pă mâ ntului”. Mă cinat de remuşcări, Ghiţă îşi
compă timeşte copiii: „Să rmanilor mei copii, [...] voi nu mai aveţi, cum avuseseră pă rinţii
voştri, un tată om cinstit. [...] Tatăl vostru e un ticălos”. Slavici realizează o analiză
psihologică profundă a lui Ghiţă , fră mâ ntă rile interioare, zbuciumul şi setea pentru bani
devin din ce în ce mai chinuitoare.
Axa vieţii sale morale e distrusă treptat. De dragul soţiei şi al copiilor, de ruşinea
lumii, se gâ ndeşte să plece de la Moara cu noroc. Începe să colaboreze cu Pintea, dat este
duplicitar şi faţă de acesta, întrucâ t îşi opreşte jumă tate din sumele aduse de Lică .
Ultima etapă a degradă rii morale a lui Ghiţă are loc la să rbă toarea Paştelui. Orbit de
furie şi dispus să facă orice pentru a se ră zbuna pe Lică , îşi aruncă soţia drept momeală în
braţele lui. Dezgustată de laşitatea soţului, Ana i se dă ruieşte lui Lică , deoarece, din cauza
nelegiuirilor comise, Lică e „om”, iar Ghiţă „nu e decâ t muiere îmbră cată în haine
bă rbă teşti” (caracterizare directă ). În momentul în care vede că Ana l-a înşelat, Ghiţă o
ucide pe Ana, la râ ndul să u fiind ucis de Ră uţ, din ordinul lui Lică . Redată prin implicarea
unor notaţii naturaliste, secvenţa prilejuieşte o sinucidere simbolică , din moment ce Ghiţă
se comportă ca o brută , instinctualitatea şi instabilitatea sa psihică reieşind din gestul de a
apă sa „cuţitul tot mai adâ nc spre inima ei”.
ÎNCHEIERE
Drama lui Ghiţă „magistral realizată ” (G. Că linescu) este drama omului ajuns în
incapacitatea stă pâ nirii de sine. Dezumanizarea lui Ghiţă produsă de obsesia îmbogă ţirii
pune în evidenţă viziunea lui Slavici despre societatea rurală româ nească de la sfâ rşitul
secolului al XIX-lea. Corelâ nd cele mai adecvate tehnici narative, dar şi analiza psihologică ,
Ioan Slavici construieşte un personaj complex care, ală turi de Ion şi de Ilie Moromete,
ră mâ ne un prototip neidealizat al universului rural româ nesc.

Page 4 of 4