II.

REALISMUL CLASIC
1. Context
Secolul al XIX-lea este mprit ntre romantism i realism, ruptura fiind,
convenional

plasat,

la

mijlocul

secolului

Realismul apare ns pe la 1830, dezvoltndu-se simultan cu triumful romantismului.

Luand nastere ca o reactie impotriva romantismului, realismul este o doctrina
estetica in care accentul este pus pe relatia dintre arta si realitate, oglindind
frumosul si uratul asa cum se intalnesc ele in viata de toate zilele, identificandu-se,
asadar, legatura dintre individ si mediul social.
Disjuncia dintre romantism i realism ine de o anumit viziune filosofic, nu
doar de una social i literar:
ROMANTISMUL
nelege omul ca pe o fiin sentimental

REALISMUL
vede omul ca pe o fiin social, care isi

izolat, inadaptata.

joaca propriul destin si a carei soarta

depinde in mare masura de propriile

manifesta interes pentru trecut, pentru

alegeri.
manifesta interes pentru prezent, pentru

istorie .
individul romantic este anormal,

viata cotidiana.
individul clasic este un om perfect normal,

trasaturile si caracterul ii sunt exagerate

un ins al societatii contemporane (personaj

(personaj exceptional aflat in situatii

tipic aflat in situatii tipice).

exceptionale).
imaginarul este fantezist, idealist.

imaginarul este mimetic, transpune

realitatea.

2. Ideologia realista
Scriitorii realisti acorda atentie omului privit din punct de vedere social,
familial, al vietii de zi cu zi, realismul avand ca trasaturi definitorii:
1) - reflectarea fidela a realitatii (veridicitate, mimesis);
2)- rigoarea observatiilor (tehnica detaliului semnificativ)!!!;
3) - obiectivitate, stil sobru, impersonal;
4)- analiza psihologica si introspectia;
5) - tipologii umane observate in evolutie/involutie.
1

5) - determinarea sociala a personajelor (tema de inspiratie fiind viata sociala)

care isi fauresc propriul destin;
3. Indrumatori ai fenomenului cultural-literar
Avandu-l ca inaintas pe Nicolae Filimon (Ciocoii vechi si noi), Slavici este unul
dintre stralucitii reprezentanti ai relismului obiectiv in literatura noastra, un precursor
al prozei lui Liviu Rebreanu (Ion), prin vocatia de a picta mediul social si de a crea
tipologii complexe, ptimae.
Scriitor realist, Slavici observa viata cu obiectivitate, atat binele cat si raul
inevitabil existent in ea, nota lui distincta fiind cea etic-educativa, moralizatoare.
Spre deosebire de scriitorii dinaintea lui, Slavici nu impune personajelor o comportare
rigida, dictata de prejudecati, ci le ofera libertatea de a se manifesta conform propriilor
indemnuri, relevandu-ne, astfel, modul in care ajung oamenii sa involueze, sa se
dezumanizeze. A crea personaje prin care sa arati ca societatea in care traiesc si
alegerile gresite din viata lor exercita influente ce le transforma caracterul reprezenta,
pentru vremea lui Slavici, o noutate in literatura romana si un punct avansat al aplicarii
metodei realiste in arta literara.
Slavici nu infrumuseteaza cu nimic viata personajelor sale, considerand ca
fiecare personaj are propriul destin, care oricum se va implini si ca literatura nu
reprezinta altceva decat o oglinda fireasca a realitatii. De aceea, el nu se simte in
niciun fel obligat sa explice nimic, este obiectiv si realist, descriind cat mai fidel
intamplarile ce il imping pe fiecare personaj pe drumul destinului.
Talentul sau exceptional se vede in descrierea si evocarea lumii taranesti a
Ardealului, fiind cel care introduce o realitate populara inaintea lui Creanga in
literatura romana (Tudor Vianu).
NUVELA REALISTA DE FACTURA PSIHOLOGICA

MOARA CU NOROC
(Ioan Slavici)
1. Incadrare in context
Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvela realista de factura psihologica,
publicata in 1881, in volumul Novele din popor, aceasta devenind una dintre scrierile
reprezentative pentru viziunea lui Slavici asupra vietii in general si asupra lumii satului
2

in particular. In scrierile sale se reflecta mai ales lumea satului transilvanean, dominat
de norme patriarhale, in care echilibrul este asigurat de elementele de traditie. Iesirea
din norma produce dezechilibru si atrage dupa sine sanctiunea. Morala religioasa este
convertita intr-o etica a raporturilor interumane si devine principiul de functionare a
acestei lumi.
2. Incadrare in specie si curent literar
Opera literara Moara cu noroc este incadrata ca nuvela deoarece este o specie
epica in proza, de dimensiuni medii, cu o constructie riguroasa, avand un singur fir
narativ central. Remarcam, de asemenea, concizia intrigii, tendinta de obiectivare a
perspectivei narative si verosimilitatea faptelor prezentate. Personajele sunt relativ
putine, caracterizate succint, insa graviteaza in jurul personajului principal.
Conform opiniei lui George Calinescu, Moara cu noroc este o nuvela cu
subiect de roman, prin rigurozitatea conflictului si prin felul in care autorul reliefeaza
personajele centrale: Ghita, Lica, Ana sunt caractere puternice, cu predispozitii
sufletesti innascute, care evolueaza in functie de imprejurari si, mai ales, de destin.
Opera studiata este o nuvela psihologica prin tematica, prin conflict interior,
prin modalitatile de caracterizare a personajului si de investigare psihologica,
introspectie. In nuvela psihologica, accentul cade asupra complexitatii personajului,
asupra transformarilor interioare ale constiintei sale (deci asupra conflictului interior)
si asupra tensiunilor sufletesti traite de acesta. Naratorul surprinde gandurile
personajelor, dovedindu-se un bun cunoscator atat al psihologiei masculine cat si al
celei feminine, conturand astfel un personaj feminin memorabil (Ana).
Ghita, personajul principal al nuvelei, decide sa renunte la statutul de cizmar in
favoarea celui de carciumar. Dorinta sa de imbogatire rapida, indiferent de mijloace, il
va transforma intr-o victima a propriilor sale aspiratii (fortuna labilis soarta capata o
alta turnura fata de cea dorita de Ghita). Caracterizarea personajului se realizeaza prin
tehnica analizei/ investigatiei psihologice. Autoanaliza, monologul interior de factura
traditionala si acela realizat in stilul indirect-liber, scenele dialogate, insotite de notatia
gesticii, a mimicii si a tonului vocii sunt principalele modalitati de caracterizare prin
care se urmareste evolutia personajului in planul constiintei.
3. Viziune despre lume
3

Viziunea despre lume in nuvela lui Slavici este configurata conform principiilor
scriitorului ardelean, care isi construieste subiectele si personajele pornind de la teze
morale si principii etice ferme, aflate la baza societatilor traditionale.
Teza de la care porneste Slavici este formulata in cuvintele batranei (alter egoul autorului) din incipitul nuvelei si se refera la raportul dintre bogatie si fericire.
Potrivit acesteia, fericirea nu trebuie cautata in bunastarea materiala obtinuta cu orice
pret: Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea
colibei tale te face fericit. Fraza concentreaza astfel teza morala care valideaza
constructia rotunda a subiectului. Saracia aici este asociata cu fericirea, in timp ce
bogatia poate deveni o posibila sursa de nefericire, daca omul doreste cu orice pret sa
provoace modificari in destinul sau. Mentionam ca, desi s-ar parea ca batrana exclude
asocierea dintre bogatie si fericire, fraza trebuie citita nuantat: cele doua valori nu se
exclud, dar nici nu se suprapun decat in masura in care sunt insotite de liniste
(inteleasa ca pace sufleteasca) si de munca cinstita.
4. Perspectiva narativa
Intamplarile din naratiunea realista sunt relatate la persoana a III-a (focalizarea
zero, viziune dindarat), din perspectiva unui narator omniscient, omniprezent, sobru,
detasat. Interferenta dintre planurile naratorului si cel al personajelor se realizeaza prin
folosirea stilului indirect liber (Ana isi calca pe inima si se dete la joc [...]. La urma
urmelor, de ce sa nu joace?)
Nuvela are un ritm epic neomogen, prin modificari ale timpului povestirii,
relatarea evenimentelor nu se realizeaza linear, cronologic, insa inlantuirea dintre
capitole se face prin tehnici epice diverse: dialogul (la inceputul nuvelei), descrierea la
timpul prezent ( capitolele al II-lea si al III-lea), semnalarea unei relatii temporale de
anterioritate fata de cele povestite inainte (capitolul al XVI-lea). Asadar, inlantuite
temporal si cauzal, faptele sunt credibile, verosimile.
Pe langa perspectiva obiectiva a naratorului, intervine tehnica punctului de
vedere in interventiile simetrice ale batranei, din incipitul si finalul nuvelei. In
cuvintele acesteia se ascunde insa vocea auctoriala, iar intentia moralizatoare este
astfel pusa sub masca obiectivitatii.
5. Tema

Tema familiei este una dintre cele mai prolifice din literatura, deoarece permite
surprinderea unui proces complex de interrelationari umane, care presupune ilustrarea
acestuia prin impune desfasurari epice ample. Nuvela, ca specie medie, mizeaza in
realizarea temei pe rigurozitate compozitionala, pe o intriga si un conflict concentrat.
Nuvela Moara cu noroc abordeaza tema familiei traditionale, pe care o subordoneaza
temei destinului si o pune sub semnul dramei comunicarii.
Tema operei poate fi privita din mai multe perspective:
- din perspectiva sociala, nuvela prezinta incercarea lui Ghita de a-si schimba
statutul social (din cizmar vrea sa devina hangiu) si de a asigura familiei sale un trai
indestulat, lucru posibil de atins si deloc condamnabil;
- din perspectiva moralizatoare, nuvela prezinta consecintele nefaste ale
dorintei lui Ghita de inavutire prin orice mijloace, lucru categoric reprosabil;
- din perspectiva psihologica, nuvela prezinta conflictul interior trait de Ghita,
care, dornic de prosperitate economica, isi pierde pe rand increderea in sine si in
familie, osciland in permanenta intre ,,a se rupe de nelegiuirile lui Lica si intre a se
bucura in continuare de ,,banii murdari, proveniniti de la acesta.
Tema nuvelei susine caracterul realist (oglindirea vieii sociale - conflictul
exterior, intre Ghita si familie si intre Ghita si societate, care nu-i ofera posibilitatea
imbogatirii rapide), dar i pe cel psihologic al nuvelei (conflictul interior): efectele
negative ale dorinei de mbogire cu orice pret, incalcand orice norma morala, etica.
Nuvela sustine astfel un mesaj moralizator, sugernd c goana dup avere distruge
linitea sufleteasc i are consecine dramatice.
6. Elemente de structura si compozitie
Raportul dintre incipit si final ilustreaza conceptia despre constructia
subiectului: frumos e numai ceea ce e pe deplin format, desavarsit, perfect, rotunjit,
intreg, afirma Ioan Slavici. Astfel, scriitorul porneste intotdeauna de la o teza morala,
pe care uneori o formuleaza prin intermediul unui personaj, pentru ca desfasurarea
epica sa confirme aceasta teza, iar finalul sa aduca pedeapsa ori rasplata cuvenita
personajului principal, in functie de modul in care acesta se raporteaza la teza
anuntata. Asadar, incipitul si finalul sunt construite in chip simetric, batrana, personaj
episodic (si categoric un alter ego al autorului), rosteste cele doua replici (in prolog si
epilog) teze ale nuvelei, privitoare la sensul fericirii si la forta destinului. Batrana
5

este garantul ordinii morale, ea tine legatura cu divinitatea si asigura ocrotirea familiei,
atata timp cat familia respecta normele moralitatii: avea un ginere harnic, o fata
norocoasa, doi nepoti sprinteni, iara sporul era dat de la Dumnezeu, dintr-un castig
facut cu bine. Prin intentia moralizatoare, dar si prin constructia simetrica, circulara
(cuvintele batranei, descrierea drumului), nuvela este realist-clasica.
Incipitul nuvelei surprinde relatiile din familia lui Ghita, personajul principal.
Acesta este casatorit cu Ana, impreuna cu care are un copil, si locuieste cu soacra sa.
Cei trei au un trai modest, caci Ghita, cizmar fiind, nu are suficienti clienti in sat
pentru a-si imbunatati starea financiara a familiei. Ca atare, planuieste sa arendeze o
carciuma, numita Moara cu noroc, loc in care in trecut isi duceau oamenii bucatele la
macinat. Ghita si soacra sa sunt surprinsi in aceasta scena de dialog, sfatuindu-se cu
privire la oportunitatea acestei afaceri. Prin cuvintele sale, soacra formuleaza teza
morala a nuvelei, cu rol premonitor, privitoare la sensul fericirii: omul sa fie multumit
cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit.
Fraza concentreaza viziunea despre lume, traditionala si conservatoare, care asociaza
fericirea cu saracia si cu linistea. Raspunsul lui Ghita, de pe o pozitie opusa, ii creeaza
imaginea unei persoane active, dinamice, hotarata si deschisa catre schimbare. In plus,
Ghita isi descopera acum spiritul practic, puterea de initiativa. Replica soacrei indica
rolul ei de sfatuitor, care insa nu trece peste deciziile barbatului: voi faceti dupa
gandul vostru, si stiti prea bine ca, daca voi va duceti la moara, nici vorba nu poate fi
ca eu sa raman aici.
Finalul o readuce in prim-plan pe batrana. Aceasta incheie simetric nuvela,
printr-o replica privitoare la destinul implacabil, formuland teza morala a nuvelei, cu
privire la destin: asa le-a fost data! Avertismentul initial isi confirma astfel valoarea de
adevar universal, implacabil in ordinea unei lumi ordonate conform unor principii
morale solide. Cei doi soti mor in conditii dramatice, Ana ucisa de Ghita, iar Ghita ucis
de Ru, din ordinul lui Lica. Hanul de la Moara cu noroc arde in intregime, iar
intreaga agoniseala, castigata atat prin munca, cat si prin mijloace necinstite, se
risipeste. Destinul nu iarta, cum nu iarta nici moralistul Slavici. Se salveaza doar cei
inocenti copiii celor doi soti si cei virtuosi batrana.

Construita prin continue acumulari si izbucniri ale tensiunii epice, nuvela are un
ritm epic neomogen, timpul povestirii modificandu-se, momentele de naratiune
retrospectiva rezumate alternand cu cele de situare in prezentul desfasurarii actiunii.
Acatuita din 17 capitole, nuvela are un subiect concentrat, actiunea
desfasurandu-se de la Sf. Gheorghe pana de Pasti. In expozitiune, Ghita, cizmar sarac,
dar onest, harnic si muncitor, hotaraste sa ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc,
pentru a castiga rapid bani. Carciuma este asezata la rascruce de drumuri, izolata de
restul lumii, inconjurata de pustietati intunecoase. O vreme, afacerile ii merg bine lui
Ghita, iar carciuma devine un loc umanizat de cand Ghita este acolo cu familia.
Oamenii nu mai spun ca vor opri la han, ci ca se vor opri la Ghita, semn al
sociabilitatii lui. Relatiile de familie sunt infloritoare, familia este prospera si cunoaste
pacea sufleteasca: Sambata de cu seara locul se deerta, si Ghita, ajungand sa mai
rasufle, se punea cu Ana si cu batrana sa numere banii, si atunci el privea la Ana, Ana
privea la el, amandoi priveau la cei doi copilasi, caci doi erau acum, iara batrana
privea la catesipatru si se simtea intinerita...
Intriga o constituie aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu noroc, seful
porcarilor si al turmelor de porci din imprejurimi, personaj negativ, autoritar,
recunoscut ca fiind stapan al locurilor. Vestimentatia (biciul purtat la brau-semn de
putere) si mai ales monologul (mai degraba decat dialogul) pe care Samadaul il are cu
Ghita, spunandu-i ca el doreste sa stie tot ce misca, declanseaza in sufletul lui Ghita
conflictul interior si tulbura echilibrul familiei. Acum, pentru prima oara, Ghita este
nesincer cu sotia sa, Ana, evitand sa-si destainuie sentimentele de neliniste.
Desfasurarea actiunii ilustreaza procesul treptat al instrainarii carciumarului
fata de familie, care, dornic sa faca avere, se indeparteaza treptat de Ana si devine
complicele lui Lica la diverse nelegiuiri, primind de la Lica banii obtinuti din jafuri si
crime. Initial, Ghita nu face nimic decat sa tainuiasca informatii si sa tezaurizeze bani
pentru Lica, dar noul statut de aliat al Samadaului il obliga sa se ascunda de sotia sa. In
timp, tensiunea dintre el si Lica se amplifica, iar Lica preia controlul asupra lui Ghita,
care, orbit de patima banului, isi pierde luciditatea. Este anchetat in doua randuri, fiind
acuzat de complicitate in jefuirea arendasului si chiar in uciderea unei femei si a unui
copil, dar nu se poate dovedi nimic. Mustrarile de constiinta alterneaza cu momentele
de sinceritate in care isi cere iertare fata de sotie, isi cumpara arma, doi caini si o sluga
7

credincioasa, pe Marti, un ungur inalt ca un brad, insa setea de inavutire rapida il

determina sa ia parte la nelegiuirile lui Lica.
Punctul culminant al nuvelei ilustreaza dezumanizarea lui Ghita. Carciumarul
se aliaza cu jandarmul Pintea, fost hot de codru si tovaras al lui Lica, pentru a-l da in
vileag pe Samadau, insa nu joaca cinstit, caci doreste sa isi pastreze o parte din banii
obtinuti din afaceri necurate. La sarbatorile Pastelui, Ghita isi arunca sotia in bratele
lui Lica, lasand-o singura la carciuma, in timp ce el merge sa-l anunte pe jandarm ca
Lica are asupra lui banii furati. Dezgustata de lasitatea sotului, Ana i se daruieste lui
Samadau. Cand se intoarce si isi da seama de acest lucru, Ghita o ucide pe Ana, iar
acesta este la randul lui omorat de catre Raut, din ordinul lui Lica.
Deznodamantul este, bineinteles, tragic: un incendiu provocat de oamenii lui
Lica mistuie carciuma Moara cu noroc. Pentru a nu fi prins si a nu ii face pe plac
jandarmului Pintea, Lica se sinucide, lovindu-se cu capul de un salcam. Singurele
personaje care supravietuiesc sunt batrana si copiii, virtuosii si inocentii, nuvela avand
astfel un final moralizator.
7. Conflictul
Fiind o nuvela psihologica, in Moara cu noroc conflictul principal este cel
moral-psihologic. Personajul principal, Ghita, traieste un puternic conflict interior,
osciland intre dorinte puternice, dar contradictorii: dorinta de a ramane om cinstit, pe
de-o parte, si dorinta de a se imbogati alaturi de Lica, pe de alta parte.
In constiinta personajului principal, conflictul interior duce la pierderea
increderii in sine, fapt care, in planul exterior, afecteaza grav relatiile sale de familie,
producandu-se un conflict secundar, conflictul exterior, prin opozitia dintre
perceptiile sale si ale familiei, dar mai ales prin confruntarea sa cu Lica Samadaul.
Personaj puternic, Ghita crede initial ca ii poate tine piept lui Lica. Accepta
intrarea in afaceri necurate, crezand ca a se pune rau cu Samadaul inseamna a-si
periclita viitorul. Desi constientizeaza ca se afla pe o cale a pierzaniei, desi vede cum i
se destrama familia, desi ar vrea sa-l dea pe mana politiei pe Lica, nu este dispus sa
renunte la castigurile sale. De aici si neputinta, si esecul sau.
8. Relatii temporale si spatiale

Actiunea nuvelei se desfasoara intr-un spatiu real, transilvanean, fapt indicat de

secventele descriptive de la inceputul capitolului al II-lea: de la Ineu, drumul de tara o
ia printre paduri si peste arini...
Timpul desfasurarii actiunii este a doua jumatate a secolului al XIX-lea,
moment al aparitiei si dezvoltarii relatiilor capitaliste la sat, iar indicii temporali de
ordin religios indica derularea actiunii in interval de un an, de la Sfantul Gheorghe,
cand Ghita ia in arenda carciuma, pana la Paste, cand locul arde, iar protagonistii mor.
Daca initial privirea este panoramica, surprinzand generalul de la nivelul
drumului, ea se focalizeaza apoi asupra locului unde e situata carciuma, in vale, intr-un
loc ce poate aduce atat primejdie, cat si ocrotire. Carciuma este situata la o raspantie
de drumuri si, din acest punct de rascruce a destinului, potentialitatile sunt diverse,
chiar antagonice, orice fiind posibil, in functie de calea pe care alege personajul sa
mearga. Pentru a ajunge la carciuma, familia lui Ghita parcurge un drum, simbolic
similar unei cai a destinului, un drum cu urcusuri si coborasuri, cam greu, drumul unei
vieti obisnuite pana acum, cu bucurii si greutati. In descrierea drumului predomina
imaginile vizuale, care confera tabloului caracter static, figurile de stil fiind putine,
majoritatea epitete simple, care asigura caracterul obiectiv al descrierii. Peisajul este
pustiu, dezolant: nu zareai decat iarba si maracini, ramasitele...unei paduri: cioate,
radacini iesite din pamant, copacul pe jumatate ars. Descrierea are functia de a
prevesti evolutia nefasta a intamplarilor: departe de a fi un loc norocos si benefic,
hanul de la Moara cu noroc se dovedeste a fi un spatiu al ghinionului si al raului.
9. Constructia personajelor
Adept al realismului, Slavici impune in nuvela sa o perspectiva obiectiva de
reflectare a realitatii. Ca atare, personajele sale isi dezvaluie caracterul prin ele insele
si prin raporturile pe care le stabilesc unele cu altele, fara ca vocea naratorului sa
intervina cu judecati de valoare.
Caracterizarea directa realizata de catre narator este prezenta in descrierea
aspectului fizic al personajelor, cum este cazul lui Lica. Elementele de portret exterior
capata semnificatii si pentru ceea ce inseamna psihologia personajului, respectiv
statutul sau social, insa acestea sunt intuite de lector, fara a fi explicit formulate de
vocea auctoriala.

Mijloacele de caracterizare indirecta sunt predominante si diversificate:

naratorul noteaza gesturile, replicile, reactiile personajelor, surprinde relatiile dintre ele
si curgerea gandirilor acestora. Dialogul este reprezentativ pentru ilustrarea unor
trasaturi de caracter, de exemplu scena din incipitul nuvelei, in care Ghita si soacra sa,
aflati pe pozitii opuse, isi reliefeaza schemele mentale si comportamentele. Prin
intermediul unor secvente de monolog interior sunt redate gandurile si framantarile
personajelor, realizandu-se investigatia psihologica, introspectia. Ilustrativ in acest
sens este monologul interior al lui Ghita: Ei! Ce sa-mi fac?... Asa m-a lasat
Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea? Nici
cocosatul nu e insusi vinovat ca are cocoase in spinare.
Caracterizarea personajelor se realizeaza si din perspectiva altor personaje, cum
este, de exemplu, cazul Anei, care observa modificarile comportamentale ale sotului
sau: smtea c de catva timp barbatul ei s-a schimbat.
Personajul principal din nuvela, Ghita, este unul rotund, complex, in jurul lui
polarizandu-se intreaga actiune. El intra in relatie cu toate celelalte personaje, care ii
nuanteaza evolutia. Framantarile si transformarile sale interioare sunt urmarite cu
atentie si sunt redate fie direct de catre narator, fie prin stil indirect liber, fie direct de
catre alte personaje sau de catre el insusi. Statutul initial al personajului este reliefat la
inceputul nuvelei.
Referitor la relatia dintre Ghita si soacra sa, dialogul de la inceputul nuvelei
este reprezentativ pentru ilustrarea unor trasaturi de caracter, fiind aici un mijloc de
caracterizare a personajelor. Tot acum se stabileste si statutul initial al lui Ghita, bun
meserias, harnic, om bland si cumsecade, care doreste sa in arenda carciuma pentru a-i
oferi familiei sale, al carei cap este, un trai indestulator. Aspiratia lui e fireasca si nu-i
depaseste puterile. Soacra sa insa formuleaza teza morala a nuvelei, conform careia
saracia aduce fericire, in timp ce bogatia poate fi o posibila sursa de nefericire.
Raspunsul lui Ghita autoritar sugereaza statutul personajului intr-o familie de tip
traditional: barbatul este capul familiei. Argumentele sale sunt pertinente: avand o
profesie lipsita de cautare intr-un sat in care oamenii, saraci fiind, nu prea au nevoie de
cizmar, bunastarea lui si a familiei lui nu este realizabila. Raspunsul dat soacrei il
situeaza pe o pozitie opusa acesteia, ca persoana activa, dinamica, hotarata si deschisa
la schimbare. In plus, Ghita isi descopera acum spiritul practic, puterea de initiativa.
10

In scena primei aparitii a lui Lica Samadaul, cand acesta intreaba de carciumar,
batrana, care se afla alaturi de Ana, raspunde: Noi suntem. Lica vrea sa il cunoasca insa
pe Ghita si se arata interesat de trecerea a trei oameni, care mancasera la han fara sa
plateasca. Ghita ii raspunse precaut, chibzuit si chiar hotarat, incercand sa-si impuna
punctul de vedere: De carciumar sa nu intrebi niciodata, caci el vede si aude atat de
multe, incat trebuie sa uite degraba si sa nu mai tie nimica minte. Tensiunea e
provocata de replica batranei, care clatina autoritatea lui Ghita: Cum nu!? Striga
batrana cu nerabdare. Cei trei porcari ce au baut atat de mult si n-au platit. Lica il
abordeaza acum dintr-o perspectiva autoritara si nu ii mai lasa dreptul la replica.
Plecarea lui Lica ii provoaca framantari interioare si primul moment de nesinceritate
din partea lui Ghita dorind sa ascunda inaintea nevestei gandurile grele ce-l
cuprinsera.
Cu privire la relatia dintre Ghita si Ana, cei doi erau casatoriti si aveau doi
copii. La inceput, aceasta relatie pare sa fie pusa sub semnul iubirii sincere, dar si al
autoritatii masculine, intr-o familie de tip patriarhal. In dialogul dintre Ghita si soacra
lui, Ana nu intervine, parand sa accepte fara rezerve decizia sotului ei.
Imaginea raporturilor dintre cei doi soti este una tipic traditonala, in care
autoritatea barbatului este recunoscuta, el fiind cel care ia deciziile pentru familie.
Femeia se lasa in grija sotului ei, care afiseaza mereu un spirit protector. Ghita
apreciaza calitatile sotiei sale si se bucura de atentia ei: inima ii rade cand Ana cea
inteleapta si asezata deodata isi pierde cumpatul si se arunca rasfatata asupra lui,
caci Ana era tanara si frumoasa, Ana era frageda si subtirica, Ana era sprintena si
mladioasa... Fragmentul citat surprinde fluxul gandirilor barbatului, fapt sugerat de
seria de repetitii si enumeratii, si fixeaza relatile dintre soti sub semnul afectivului
(rasfatata, tanara si frumoasa, frageda si subtirica, sprintena si mladioasa) si al
spiritualului (inteleapta si asezata).
Relevanta pentru ilustrarea evolutiei (sau mai degraba a involutiei) raporturilor
familiale este perspectiva Anei, care observa in timp modificarile comportamentale si
afective ale sotului sau: smtea ca de catva timp barbatul ei s-a schimbat. Ghita
devine ursuz si impulsiv, iar Anei incepe sa ii provoace teama: iti venea sa te sperii de
el, [...], isi pierdea lesne cumpatul si-i lasa urme vinete pe brate. [...]Nu mai
indraznea sa-i vorbeasca desghetat ca mai nainte, caci se temea ca nu cumva el sa se
11

mnie si pe dnsa. Acest citat reflecta faptul ca a intervenit raceala intre cei doi,
justificata prin vicierea relatiei de comunicare dupa intalnirea cu Lica Samadaul (sa-i
vorbeasca desghetat ca mai nainte versus nu mai indraznea sa-i vorbeasca). Din
perspectiva lui Ghita, punctul sau slab este dependena fata de familie: avea insa
nevasta si copii si nu putea sa faca ce-i placea.
Ana observa transformarile sotului, dar nu doreste sa renunte usor la dragostea
ei. La inceput, incearca sa-i gaseasca scuze lui Ghita. Uneori, observa ingandurarea
lui, dar nu indrazneste sa-l tulbure: ea nu indraznea sa-l supere, ci se intreba mereu ce
o fi avand sotul ei. In repetate randuri insa, incearca sa restabileasca comunicarea,
increderea si transparenta, incearca de asemenea sa-l avertizeze pe Ghita asupra
pericolului: Ghita! grai nevasta asezat. Nu vorbi cu mine ca si cand ai avea un copil
inaintea ta. Tu esti barbat si trebuie sa stii ce faci. Te intreb numai; nu vreau sa te
descos : tu iti da seama daca ai ori nu ai ceva sa-mi spui. Fa cum stii, dar eu iti spun,
si nu ma las inima sa nu-ti spun... Ana nu e doar diplomata, incercand sa nu raneasca
orgoliul unui barbat autoritar, ci si extrem de lucida. Framantarile sunt urmarite si din
perspectiva lui Ghita: ar fi voit sa mearga la ea, sa-i ceara iertare si sa o impace, dar
nu putea; era in el ceva ce nu-l lsa.
In timp, Ghita, care vedea inainte in Ana femeia inteleapta si asezata, da dovada
de obtuzitate si nu realizeaza ca alaturi de el se afla o femeie care l-ar putea ajuta: iara
tu esti buna, Ano, si blanda, dar esti usoara la minte si nu intelegi nimic: sunt cu tine
ca fara tine.... Refuzand comunicarea, Ghita isi plange de mila pentru ca Ana se
indeparteaza de el: el era singur si parasit. Ana, pe care o privea cu atata drag mai
nainte, incetul cu incetul se instrainase de dansul si nu mai era vesela ca mai nainte...
Conflictul din interiorul cuplului se acutizeaza si sub presiunea codului moral al
societatii. Ana traieste ea insasi un conflict interior: dragostea pentru sotul ei, pusa la
incercare pe masura ce Ghita se inchide in sine, dorinta de a-si salva casnicia, dar si
rusinea de a avea un sot talhar. Comportamentul ei fata de Lica se modifica dupa ce
Ghita este judecat, aceasta crezand ca Lica i-a salvat sotul de la executarea pedeapsei.
Cand vede ca Ghita continua sa aiba un comportament ciudat fara sa-i explice cauza,
Ana isi pierde de tot increderea in el. Comparandu-i pe cei doi, Ghita i se pare un
fricos (o muiere imbacata in straie barbatesti) si ajunge sa-i cedeze lui Lica. Esecul

12

familiei lui Ghita este in buna masura un esec al comunicarii, cauzat, in parte cel putin,
de vanitatea masculina.
In ceea ce priveste relatia dintre Ghita si Lica, remarcam faptul ca aparitia lui
Lica are loc printr-o scena relevanta pentru modul in care se construieste raportul
dintre forte dintre cei doi barbati. Lica apare ca un stapan al locurilor si se impune prin
prezenta sa autoritara. Dialogul cu Ghita are initial aparenta unui interogatoriu condus
de Lica. Samadaul il abordeaza dintr- perspectiva superioara, si nu ii mai lasa dreptul
la replica: Eu voiesc sa stiu todeauna cine umbla pe drum, cine trece pe aici, cine ce
zice si ce face, si voiesc ca nimeni in afara de mine sa nu stie. Cred ca ne-am inteles!
Factor estential in dezvoltarea conflictului, lui Lica i se contureaza acum
portretul fizic si moral, prin descriere si naratiune. Configurarea imaginii porneste
dinspre exterior si vizeaza varsta si aspectul general al trupului inalt si slab, apoi se
fixeaza asupra feei pentru a sugera caracterul personajului: un om dur, rece, cinic, dar
de o frumusete malefica. Statutul social este sugerat printr-o propozitie simpla,
enuntiativa: Lica era porcar, pentru ca urmatorul enunt sa plaseze personajul in sfera
exceptionalului, prin conjunctia adversativa insa. Statutul lui Lica este configurat
printr-un set de enumeratii: dintre cei ce poarta camasa subtire si alba ca floricelele,
pieptar cu bumbi de argint si bici de carmajin, cu codoritea de os impodobit cu flori
taiate si cu ghintulee de aur. Enumeratiile vizeaza, asadar, sfera exteriorului
vestimentatia (tinuta sa este una eleganta, menita sa creeze o imagine pozitiva celor
din jur, mai ales incat sa trezeasca admiratia sexului slab), in timp ce biciul este
semnul puterii (cu rol de a impune respect si teama).
Din acest moment, Ghita incepe sa simta ca are o pozitie inferioara fata de Lica,
pentru ca este insurat si ine la imaginea sa in fata lumii. Lica ii impune colaborarea la
afacerile lui. Obisnuit cu independenta si libertatea decizionala, Ghita se vede nevoit
sa accepte constrangerile lui Lica si astfel apare principalul conflict, cel al pierderii
increderii in sine. Ghita incepe sa se inchida in sine: pe de o parte e nemultumit de
raporturile pe care le are cu Lica, dar pe e alta parte este orbit de patima banului. In
timp, Ghita incearca sa reconfigureze raporturile cu Lica si simuleaza o posibila
indepartare de acesta, prin care si-ar recuperea imaginea de om onest, ar castiga
increderea politistului Pintea, dar ar reusi sa pastreze si legatura cu Lica, pentru a nu

13

pierde castigul pe care considera ca il merita: lumea trebuie sa ma creaza om cinstit si

stricat cu voi.
Evolutia raportului Ghita-Lica este in defavoarea celui dintai. Pe Ana o impinge
in bratele Samadaului, iar apoi o ucide, intr-o incercare disperata de a recupera
controlul asupra unei vieti esuate. Intre Ghita si Lica, raportul de forte il avantajeaza
pe cel din urma. Ambii sunt firi puternice, insa Lica este mai abil si mai versat decat
Ghita.
Lica este ilustrativ pentru ceea ce se numeste un personaj plat, egal cu sine
insusi de la inceput pana la sfarsit, care nu cunoaste modificari de constiinta sau
framantari interioare. Puternic si orgolios, dar suficient de abil pentru a da inapoi
atunci cand se simte incoltit, Lica este un personaj remarcabil prin vitalitate si forta.
Trufas, atunci cand este obligat sa accepte esecul, prefera sa plateasca cu viata, gestul
sau de sinucidere fiind inteles ca unul al victoriei, ci nu al renuntarii. Decat sa ofere
altora satisfactia de a-l fi invins, prefera sa moara si sa le ofere adversarilor doar
frustrarea unui castig partial. Finalul pune in lumina antiteza caracter slab caracter
tare: Ghita este ucis, devenind o simpla victima, pe cand Lica se sinucide, pentru a nu
deveni o victima.
10. Limbajul si stilul narativ
Stilul narativ al nuvelei este sobru, concis, lipsit de artificii stilistice. Modurile
de expunere indeplinesc o serie de functii epice in discursul narativ. Descrierea
initiala are, pe langa rolul obisnuit de fixare a coordonatelor spatio-temporale, functie
simbolica, de anticipare. Pasajele descriptive sustin interesul cititorului pentru
desfasurarea epica a nuvelei. Naratiunea obiectiva isi realizeaza functia de reprezentare
a realitatii prin absenta marcilor subiectivitatii si impresia de stil cenusiu. Alaturi de
functia

estentiala

de

reprezentare,

in

nuvela

apare

si

functia

epica

de

interpretare/semnificare. Dialogul/ vorbirea directa contribuie la caracterizarea

indirecta a personajelor, sustine veridicitatea relatiilor dintre personaje si concentrarea
epica.
Registrele stilistice sustin impresia de veridicitate a repreentarii unei lumi:
limbajul regional, ardelenesc, limbajul popular, oralitatea sunt chei de asigurare a
impresiei reprezentarii unei lumi reale. Intelesul clasic-moralizator al nuvelei este

14

sustinut prin expresii si proverbe populare sau prin replicile-sentinte rostite de batrana
la inceputul si sfarsitul nuvelei.
11. Semnificatia titlului
Titlul nuvelei are valoare simbolica, fiind, in acelasi timp, si ironic. Norocul
asteptat se dovedeste a fi de fapt nenoroc, datorita abordarii gresite a destinului.
Substantivul moara capata o semnificatie ascunsa. In locul morii care macina
bucatele, oferind cele necesare traiului indestulat se afla de fapt o carciuma. Moara cea
veche a cazut in paragina, semn ca nu mai este de folos intr-o lume centrata pe valori
iluzorii. Daca moara macina bucatele, carciuma, loc al pierzaniei si al destrabalarii,
macina destinele umane.
12. Concluzii
Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvela psihologica, pentru ca urmareste
modul in care conflictul exterior se reflecta in planul constiintei personajelor.
Observarea este minutioasa, detaliata si serveste realizarii unor psihologii complexe
(Ghita si Ana). Planul analizei psihologice si al introspectiei este pus in slujba unei
teze morale: goana dupa inavutire cu orice pret distruge echilibrul interior si provoaca
inevitabil catastrofe la nivelul relatiilor interumane.

15