Sunteți pe pagina 1din 4

MOARA CU NOROC

DE IOAN SLAVICI

Ioan Slavici se impune in constiita literara ca unul din cei patru mari
clasici ai literaturii romane, alaturi de Mihai Eminescu, Ion Creanga si I.L.
Caragiale. A fost creator al realismului social si psihologic si un excelent
moralist.
Moara cu noroc este o nuvela realista de analiza psihologica,
publicata in 1881 in volumul de debut al lui Slavici, Novele din popor, un
volum reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii satului.
Nuvela este specia epica in proza, cu o constructie riguroasa si un singur
fir narativ central; personajele relativ putine pun in evidenta personajul
principal, complex, puternic individualizat.
Opera Moara cu noroc este realista, intrucat prezinta urmatoarele
trasuturi specifice: tema (oglindirea vietii sociale), veridicitatea
intamplarilor, atitudinea critica fata de anumite aspecte ale societatii
(dorinta de inavutire), personajele tipice aflate in situatii tipice si
conditionate de mediu si epoca, valoarea banului, stilul impersonal, sobru,
precum si interesul pentru analiza psihologica.
Nuvela este psihologica prin natura conflictului, prezenta modalitatilor de
caracterizare a personajului si de investigatie psihologica (monologul
interior, scenele dialogale, autocaracterizarea, stilul indirect liber,
evidentierea gesturilor si a mimicii).
Tema sustine atat caracterul realist (oglindirea vietii sociale) cat si pe cel
psihologic al nuvelei, si anume, efectele nefaste si dezumanizante ale
viciului (banul la Ghita si patima femeilor la Lica), in contextul societatii
ardelenesti de la sfarsitul secolului al XIX-lea.
Titlul nuvelei este mai degraba ironic. Carciuma numita Moara cu noroc
constituie de fapt Moara cu ghinion sau Moara care aduce nenorocirea,
intrucat averea lui Ghita a fost castigata prin crima si nelegiuire.
Conflictul nuvelei este complex, de natura: sociala (incercarea lui Ghita
de a-si schimba statutului social si de a se confrunta, in acelasi timp, cu
personajul antagonist, Lica Samadaul), morala (lupta dintre bine si rau) si
psihologica (Ghita este sfasiat de doua dorinte puternice, dar

contradictorii: sa ramana om cinstit sau sa se imbogateasca alaturi de


Lica).
In aceasta nuvela realista se observa tendinta de obiectivare a
perspectivei narative, impersonalitatea naratorului, naratiunea la
persoana a III-a si atitudinea detasata, evidentiata prin utilizarea stiului
indirect liber.
Compozitional, nuvela este alcatuita din 17 capitole. Inca din prolog se
remarca tehnica punctului de vedere in interventiile simetrice ale
batranei (un alter ego al autorului), care exprima mesajul moralizator al
nuvelei. Inainte si dupa discursul narativ propriu-zis (in prolog si epilog),
batrana rosteste cele doua replici, teze ale nuvelei, privitoare la sensul
fericirii (nu bogatia, ci linistea colibei te face fericit) si la forta destinului
(asa le-a fost data). Astfel, prin intentia moralizatoare si constructia
simetrica, circulara, nuvela este realist-clasica.
Actiunea se desfasoara, pe parcursul unui an, intre doua repere
temporale cu valoare religioasa (Sfantul Gheorghe si Sfintele Pasti), la o
rascruce de drumuri, in apropierea targului Ineu.
In expozitiune se precizeaza conditia sociala si materiala a lui Ghita
cizmar sarac, dar onest si muncitor si locul in care se afla carciuma.
Descrierea dumului care duce la Moara cu norc, realizata in maniera
realista prin tehnica detaliului semnificativ, reda un peisaj, cadru
obiectiv al actiunii.
Simetria dintre incipit si final se realizeaza, astfel, prin descrierea
drumului. Simbolistica initiala se completeaza, in final, cu sugestia
drumului vietii care continua si dupa tragedia familiei de la Moara cu
noroc.
Aparitia lui Lica Samadaul (seful porcarilor) la carciuma, care tulbura
echilibrul familiei, constituie intriga. Lica este individualizat printr-un
portret realizat in mod direct de narator, in maniera realista, prin utilizarea
tehnicii detaliului (inalt, uscativ si supt la fata, cu mustata lunga, cu
ochii mici si verzi si cu sprancenele impreunate la mijloc). El are orgoliul
unui stapan si isi impune inca de la inceput autoritatea.
Desfasurarea actiunii se concentreaza in jurul procesului instrainarii
carciumarului fata de familie, analizat cu maiestrie de Slavici. Ghita devine
mohorat, violent, are gesturi de brutalitate neinteleasa fata de Ana pe care
o ocrotise pana atunci. La un moment dat, Ghita ajunge sa regrete ca are
familie si copii, pentru ca nu nu se poate bucura in totalitate de banii pe
care ii strangea alaturi de Lica. Dornic sa faca avere, Ghita se indeparteaza
de Ana si devine treptat complicele lui Lica la diverse nelegiuiri: jefuirea

arendasului, uciderea unei femei si a unui copil. Protagonistul se aliaza cu


jandarmul Pintea (fost tovaras al lui Lica), pentru a-l da in vileag pe
Samadau, insa nu reuseste sa fie onest pana la capat.
Punctul culminant al nuvelei coincide cu momentul in care Ghita ajunge
pe ultima treapta a degradarii morale. Dispus sa faca orice pentru a se
razbuna, carciumarul isi arunca sotia in bratele lui Lica, lasand-o singura in
compania acestuia, in timp ce el merge sa il anunte pe Pintea ca Samadaul
are asupra sa bani furati. Dezgustata de lasitatea sotului care se
instrainase de ea si de familie, Ana I se daruieste lui Lica, deoarece acesta
e om, pe cand Ghita nu e decat o muiere imbracata in haine
barbatesti. Cand se intoarce si realizeaza faptele intamplate,
protagonistul o ucide pe sotia sa, iar acesta la randul lui este ucis de Raut,
la ordinul lui Lica.
Deznodamantul este tragic. Un incendiu provocat de oamenii lui Lica
mistuie Moara cu noroc. Pentru a nu cadea viu in mainile lui Pintea, Lica
se sinucide, izbindu-se cu capul de un copac. Nuvela are un final
moralizator, deoarece personajele sunt sanctionate pe masura faptelor
savarsite, singurii care supravietuiesc fiind batrana si copiii.
In nuvela accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea
personajelor. Astfel ca naratorul reda obiectiv si detasat destinul
personajelor.
Ghita este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, al carui
destin ilustreaza consecintele nefaste ale setei de inavutire. Complexitatea
si capactatea de a surprinde cititorul in mod convingator fac din Ghita un
personaj rotund. Personajul evolueaza de la tipicitate, sub determinare
sociala (carciumarul dornic de avere), la individualizare, sub determinare
psihologica si morala. El parcurge un traseu sinuos al dezumanizarii, cu
framantari sufletesti si exitari. Ezita intre cele doua cai simbolizate de Ana
(iubirea si familia) si de Lica (bogatia, atractia malefica a banilor). Se arata
slab in fata tentatiilor si sfarseste tragic.
Lica ramane egal cu sine, un om rau si primejdios. In schimb, Ana sufera
transformari interioare, care ii ofera scriitorului posibilitatea unei fine
analize a psihologiei feminine.
Modurile de expunere indeplinesc o serie de functii epice in discursul
narativ. Descrierea initiala are, pe langa rolul obisnuit de fixare a reperelor
spatiale si temporale, functie simbolica si de anticipare. Naratiunea
obiectiva isi realizeaza rolul de reprezentare a realitatii prin absenta
marcilor subiectivitatii, prin stilul sobru, cenusiu. Dialogul contribuie la

caracterizarea indirecta a personajelor, sustine veridicitatea relatiilor


dintre personaje.
Limbajul naratorului si al personajelor valorifica aceleasi registre
stilistice: limbajul regional, ardelenesc, limbajul popular, oralitatea.
Intelesul clasic-moralizator al nuvelei este sustinut prin zcale si proverbe
populare sau prin replici-sentinte rostite de batrana la inceputul si sfarsitul
nuvelei.
In concluzie, Opera literara Moara cu norocde Ioana Slavici este o nuvela
realista, deoarece are ca trasaturi: oglindirea vietii sociale si a vietii de
familie in Transilvania secolului 19, importanta acordata banului, aparitia
personajelor tipice,modalitatile de caracterizare si investigare psihologica,
descrierile detaliate, sobrietatea stilului, veridicitatea intamplarilor.