Caracterizarea lui Stefan

Gheorghidiu

Incadrarea personajului în
tipologie:
Protegonistul romanului Ultima
noapte se incadreaza în tipologia
intelectualului lucid care traieste
drama cunoasterii. Totodata, este
inadaptatul care aspiră la
atingerea absolutului și trăiește
două experiențe fundamentale,
iubirea și războiul, care îi modifică
concepția despre viață.
Gheorghidiu este naratorul
personaj care prezintă propria
perspectivă asupra vieții, sistemul
său de valori și principii morale
care nu corespund cu cele ale
soției sale, Ela.

Statutul social:
Ștefan Gheorghidiu este
absolvent al facultății de filosofie,
aparținând burgheziei intelectuale
din bucurești de la începutul
secolului 20 și participă ca ofițer
în armata română la primul război
mondial. Este căsătorit de 2 ani și
jumătate cu o colegă de la
universitate, Ela, și încă de la
începutul romanului este surprins
ca având o conștiință critică, fiind
înclinat către autonanliză.

Statutul moral:
Protagonistul reprezintă
intelectualul cu aspirații înalte,
fiind excepția printre cei din
categoria oamenilor comuni,
dezinteresat de aspectele lumii
materiale și preocupat de lumea
ideilor, încearcă să atingă idealul,
absolutul, însă trăiește două
experiențe dramatice.

Statutul psihologic:
Specific romanului modern,
personajul reprezintă o
individualitate, intelectualul
superior cu o educație solidă,
care exprimă o viziune critică,
reflexivă sau contemplativăasupra
vieții și asupra lumii. Acesta
realizează pe tot parcursul
confesiunii sale, o analiză critică a
propriilor trăiri, conturând astfel
un univers lăuntric frământat, iar
introspecția este o tehnică
modernă care se regăsește în
această conștiință. Prin
intermediul autoanalizei, Gh. se
plaseaza în permanență sub
semnul incertitudinii, nesiguranței
legate de persoana iubită, prin
raportare permanentă la absolut.
Ceea ce îl definește este
capacitatea de analiză și sinteză a
propriilor trăiri, marcând astfel o
conștiință zbuciumată.

Trăsături de caracter:
Existența lui gheorghidiu este
marcată de gelozie și suferința din
dragoste, aspecte evidențiate în
prima parte a cărții care
reprezintă “o monografie a
geloziei”. Acesta se îndoiește
permanent de ceea ce îl
înconjoară, de Ela, trăind în
permanență cu incertitudinea că
este înșelat și căutând totodată
dovezile infidelității. Își asumă
această suferințăși se adâncește
în procesul autoanalizei, având
astfel vocația angajării.
Drama sufleteasca este
completata și de cea a luciditatii
(“cata lucuditate, atâta dramă”), a
nevoii de verificare interioară a
diferențelor dintre lumea reală și
concepția personajului despre
lume.
Drama războiului este surprinsă în
mod autentic cu cele mai fine
detalii, redând astfel toată
absurditatea războiului: spaima
de moarte, frigul, ororile, slaba
pregătire a frontului, dar și a
armatei române, și implicit
moartea.
(Vezi scena excursiei la odobești
și cea din caitolul ne a acoperit
pamantul lui domnezeu)

Concluzie:
În concluzie, oersonajul lui camil
petrescu este un cerebral capabil
de a depăși drama iubirii, un
intelectual profund, prin trăirea
autentică a experienței
cunoașterii.