Ultima noapte de dragoste,întâia noapte de război

Camil Petrescu

“Ultima noapte de dragoste,întâia noapte de război « este un roman subiectiv,scris în întregime

la persoana I,naratorul este şi personaj,viziunea este « împreună cu » (Camil Petrescu spunând : « Eu nu
pot vorbi onest decat la persoana I) şi modern, împrumutand tehnici moderne de la scriitorul francez
Marcel Proust, cum ar fi memoria involuntară,dar,spre deosebire de Proust,Camil Petrescu
reinterpreteaza totul cu ajutorul conştiinţei ; introspecţia,monolog interior.Ştefan Gheorghidiu percepe
cu luciditate,alternând sau interferând aspecte ale planului interior,fluxul conştiinţei (trăiri,sentimente) şi
al planului exterior ( fapte,tipuri umane,relaţii cu alte personaje).
Relatarea şi povestirea sunt înlocuite în proza modernă cu analiza şi interpretarea.
Este un roman psihologic prin temă,conflict interior,protagonist (o conştiinţă problematizantă) şi
prin utilizarea unor tehnici ale analizei psihologice(“ monografia indoielii”).
Este un roman al experienţei ,cele două experienţe,iubirea şi războiul fiin anunţate încă din
titlu şi tratatte in cele două părţi ale romanului care sunt legate de aceeaşi conştiinţă problematizantă.
Cuvântul “noapte” din titlu exprimă trăirea în conştiinţă,transcriind devenirea interioară a
personajului narator care prezintă lumea şi pe sine în două momente de accent ale experienţei sale:
iubirea şi războiul.
Cuvintele “ultima” şi “intaia” sunt fronturile temporale ale unor epoci diferite fundamental prin
viziune şi trăire,marcând momentele esenţiale ale transformării sale.”Noaptea conştiinţei” e legătura
dintre cele două părţi ale romanului,dată de trăirea în conştiinţă.
Ştefan Gheorghidiu este un strălucit student la filosofie, lipsit de mijloace materiale deosebite
deoarece tatăl său îşi risipise averea în iniţiative culturale.În facultate o cunoaşte pe Ela,studentă la
litere,orfană,crescută de o mătuşă. Iubirea bărbatului se naşte din admiraţie şi duioşie: “Iubeşti întâi din
milă,din îndatorire,din duioşie,iubeşti pentru că asta o face fericită”, dar la o autoanaliză lucidă,naratorul
mărturiseşte că mai ales din orgoliu:”...Eram atât de pătimaş iubit de una dintre cele mai frumoase
studente la litere şi cred că acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri.”
Cel de-al II-lea capitol “Diagonalele unui testament” debutează cu o frază care concentrează
abrupt intriga “Eram însurat de doi ani şi jumătate cu o colegă de la Universitate şi bănuiam că mă
inşală.”
După căsătorie, cei doi soţi trăiesc modest,dar sunt fericiţi.Echilibrul tinerei familii este tulburat
de o moştenire pe care Gheorghidiu o primeşte de la mătuşa unchiului său avar,Tache Gheorghidiu. Ela
se implică în discuţiile despre bani,lucru care lui Gheorghidiu îi displace profund:”Aş fi vrut-o mereu
feminină,deasupra acestor discuţii vulgare”. Mai mult ,spre deosebire de soţul său, Ela este atrasă de
viaţa mondenă,la care noul statut al familiei îi oferă acces.Cuplul evoluează spre o inevitabilă criză
matrimonială al cărei moment culminant are loc cu ocazia excursiei de la Odobeşti, prilejuită cu
sărbătoarea SF.Constantin şi Elena (21 mai).În timpul acestei excursii se pare că Ela îi acordă o atenţie
exagerată unui anume domn G, care după opinia personajului narator îi va deveni mai târziu amant.
După o scurtă despărţire,Ela şi Stefan se împacă.Înrolat pe frontul românesc,Gheorghidiu cere o
permisie , ca să verifice dacă soţia în înşală,fapt nerealizat din cauza izbucnirii războiului.
A doua experienţă în planul cunoaşterii existenţiale o reprezintă războiul,iar absolutul morţii
eclipsează absolutul iubirii.
Frontul înseamnă haos, mizerie, măsuri absurde, învălmăşală,dezordine. Ordinele ofiţerilor
superiori sunt contradictorii,legăturile dintre unităşi sunt aleatorii.Din cauza informaţiilor greşite,artileria
română îşi fixează tunurile asupra propriilor batalioane.La confruntarea cu inamicul se adaugă frigul şi
ploaia.
Experienţele dramatice de pe front modifică atitudinea personajului narator, faţă de celelalte
aspecte ale existenţei sale.
Capitolul Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu ilustrează absurdul războiului şi tragismul
confruntării cu moartea.Viaţa combatanţilor ţine de hazard,iar eroismul este înlocuit cu saima de moarte
care păstrează doar instinctul de supraviţuire : « Nu mai e nimic omenesc în noi ». Individul se pierde
în iureşul colectiv.Drama colectivă a războiului pune în umbră drama individuală a iubirii.
Rănit şi spitalizat, Gheorghidiu se întoarce acasă la Bucureşti,dar se simte detaşat de tot ceeea e
îl legase de Ela.Obosit să mai caute corectitudine şi să se mai îndoiască,o priveşte acum cu indiferenţa
cu care priveşti un tablou şi hotărăşte să o părăsească:”I-am scris că îi las absolut tot ce e în casă, de la
obiecte de preţ la cărţi...,de la lucruri personale la amintiri.Adică tot trecutul.”
Ştefan Gheorghidiu,personaj-narator reprezintă tipul intelectualului lucid, care trăieşte drama
îndrăgostitului de absolut.Gândurile şi sentimentele celorlalte persoane nu pot fi cunoscute de cititor;În
acest sens,Ela este cel mai misterios personaj.De aceea cititorul nu se poate pronunţa asupra fidelităţii ei.
Prin introspecţie şi monolog interior,tehnici ale analizei psihologice,Ştefan Gheorghidiu
percepe cu luciditate,alternând sau interferând aspecte ale planului interior fluxul conştiinţei
(trăiri,sentimente) şi ale plaului exterior (fapte relaţii cu alte personaje)
Relatarea si povestirea sunt înrudite cu analiza şi interpretarea.
Stilul anticalofil pentru care optează romancierul susţine autenticitatea limbajului.
Ultima noapte de dragoste întâia noapte de război este un roman modern,psihologic, având drept
caracteristici:unicitatea perspectivei narative, timpul prezent şi subiectiv, memoria afectivă, naraţiune la
persoana a –I-a şi autenticitatea trăirii.
 Ultima noapte de dragoste,întâia noapte de război
(Caracterizarea personajului Ştefan Gheorghidiu)

În romanul subiectiv,accentul cade pe valorile individuale.Concretul psihologic tinde să lichideze

caracterul,iar istoria reală se traduce într-un timp românesc viu şi contradictoriu.Naratorul este şi
personaj.În acest context substanţa epică a romanului este subordonată analizei şi interpretării.
Romanul „Ultima noapte de dragoste,întâia noapte de război „de Camil Petrescu este ilustrativ
pentru evoluţia unui personaj înr-un roman subiectiv.Ştefan Gheorghidiu este protagonist şi
totodată,narator.Romanul va urmări efectele a două experienţe fundamentale trăite de Ştefan
Gheorghidiu-iubirea şi războiul-analizate numai din perspectiva personajului narator.
Trăsătura distinctivă a lui Ştefan Gheorghidiu este orgoliul care se manifestă atât în viaţa publică
cât şi în viaţa privată.Un exemplu îl constituie întâlnirea de la popotă.Ofiţerii discută,pornind de la un
articol din ziar,pe tema iubirii.Mărturisirea lui Gheorghidiu conturează cele două dimensiuni ale
orgoliului; opiniile exprimte de ofiţeri sunt „copilăreşti şi primare” pentru că ei nu ştiu nimic din
„psihologia dragostei.”
Ştefan Gheorghidiu trăieşte,de fapt,drama intelectualului intolerant,împărţit între viaţa adevărată
şi idealurile umanităţii promovate de filozofie.Chiar dacă atunci când recunoaşte că are un
comportament inadecvat „ izbucnirea mea era nelalocul ei,vulgară,fără temei” nu o face din perspectiva
unei greşeli de comunicare,ci din perspectiva omului superior,aflat accidental într-un mediu inadecvat
lui:” m-a scos din sărite atâta sărăcie de spirit într-o discuţie”
Şi când îşi trăieşte dezamăgirea de a nu fi iubit aşa cum vrea el o face tot cu orgoliu.Monologul
în faţa lui Oprişan este patetic şi ca să nu pară o confesiune,Gheorghidiu îşi descrie sentimentele sub
formă de ştiinţă.
Sentimentele lui Gheorghidiu stau sub semnul mondenităţii orgolioase; lui îi plac
„oacheşele”.Ela este banală, dar câştigă prin insistenţă.Orgoliul este o stare putenic afirmată şi intens
trăită:” orgoliul a constituit baza viitoarei mele iubiri”.
Din acesta de naşte un sentiment afectuos,însă condiţionat de starea de superioritate.
Comportamentul feminin standardizat de Gheorghidiu propune imaginea unei fiinţe
slabe,neajutorate,ascultătoare şi în permanentă admiraţie faţă de bărbat.Implicarea Elei în problemele
referitoare la moştenire trezeşte neîncrederea în sufletul lui Gheorghidiu „Aş fi vrut-o mai
feminină,deasupra discuţiilor acestora vulgare plăpândă şi având nevoie să fie protejată. Aş fi vrut-o aşa
o voiam.” ,sunt sintagme care indică actul voinţei personale.
Gelozia nu este motivată în actele Elei,dar devine paroxistică în imaginaţia lui Ştefan.Punctul de
pornire este prejudecata socială Auzisem de scandaluri la care se adaugă misoginismul: Sunt clipe când
ura şi dezgustul meu pentru femei devin atât de absolute,că socotesc că de la oricare dintre ele te poţi
aştepta la orice. Suferinţa este alimentastă şi de plăcerea disimulării.Comportamentul Elei,chiar dacă
pare cam exagerat,trezeşte în erou gelozia marcată prin veselia excesivă dar şi dezamăgirea,
descoperirea unui cap străin şi vulgar.
Despărţire-împăcare-despărţire: acestea sunt etapele căsniciei.Dacă împăcarea este generată de
redimensionarea orgoliului ,de exerciţiul disimulării şi al interiorizării sentimentului deşi orice rochie ca
a ei îl emoţionează,se face că nu recunoaşte rochia albastră,despărţirea finală înseamnă anularea
trecutului.Orgoliul nu poate fi înlociut prin iubire.
Ştefan Gheorghidiu face parte din galeria camilpetresciană a personajelor însetate de
absolut.Problema gravă care duce la eşecul social este că aceste personaje vor să transfere absolutul în
viaţa de zi cu zi.Fiindcă transferul este imposibil,ele vor intra în conflict cu toată lumea.Conflictul va fi
trăit la nivelul cunoştinţei.
 Ela şi Ştefan Gheorghidiu

Evoluţia cuplului din romanul „ Ultima……. „de Camil Petrescu se face cunoscută doar prin
reflectarea ei subiectivă în ochii lui Stefan,eroul narator.Astfel,perspectiva narativă este unică,eroul
narator relatând la persoana I experienţele pe care viaţa i le prilejuieşte: experienţa iubirii şi experienţa
războiului.Perspectiva unică şi situarea eului narativ în centrul relatării conferă autenticitate acesteia.
Romanul este alcătuit din două părţi,corespunzătoare celor două experienţe existeţiale precizate
prin titlu.Experienţa iubirii,suprinsă în prima parte,este actualizată prin rememorare,în timp ce
experienţa războiului este consemnată imdeiat sub forma unui jurnal de front.Discuţia de la
popotă,despre fidelitatea în iubire,declanşază amintirile eroului din perioada petrecută alături de Ela.
Ştefan Gheorghidiu este student la Filozofie,lipsit de mijloace materiale deosebite,deoarece tatăl
său risipise averea în iniţiative culturale perdante.În facultate o cunoaşte pe Ela,de care nu se
îndrăgosteşte iniţial,deoarece prefera fetele oacheşe,iar Ela era Blondă.Cu toate acestea,fiind considerată
una dintre frumoasele Facultăţii de Lietere,şi datorită insistenţelor acesteia,între cei doi se înfiripă o
relaţie, pusă la început de Ştefan sub semnul orgoliului. :”orgoliul a constituit baza viitoarei mele iubiri”
mai ales că beneficia de admiraţia tuturor.Astfel,stimul al pasiunii devine vanitatea masculină.Pasiunea
se adânceşte în timp,iar cei doi întemeiază un cuplu admirat de ceilalţi.Îşi trăiesc clipele de intimitate cu
dăruire,iar viaţa dintre cei doi se bazează şi pe un mentorat spiritual,care întregeşte implicarea afectivă a
amândurora.Adept al iubirii unice şi absolute,Ştefan descoperă în iubire şi mai ales în a fi iubit,raţiunea
de a fi,modul de a se împlinii pe sine.
Fisura dintre cei doi îndrăgostiţi se naşte în urma apariţiei unei moşsteniri neaşteptate,de la
unchiul avar al lui Ştefan,Tache.Viaţa cuplului se schimbă semnificativ,aceştia participând acum la viaţa
mondenă pe care înainte nu şi-o permiteau.Dacă Ştefan nu este atras de această viaţă,Ela descoperă în
ea modalităţi de a-şi etala farmecul şi de a-şi manifesta cochetăria.Apare astfel o faţă a Elei,ce îi
provoacă gelozii lui Gheorghidiu şi nemulţumiri.Orgoliuosul Ştefan Gheorghidiu se dovedeşte acum a fi
adeptul superiorităţii absolute a bărbatului „As fi vrut-o mereu feminină,deasuptra dificultăţilor acestora
vulgare.”
Jocul seducţiilor,al micilor flirturi datorate întâlnirilor monddene,naşte gelozie în sufletul lui
Gheorghidiu.Ela în schimb,se adaptează rapid acestei vieţi.Întâmplarea de la Odobeşti,cu un anume
domn G prilejuieşte o criză gravă în relaţia de cuplu.Relaţia se desfăşoară de acum prin succesive
despărţiri şi împăcări.Pentru a se răzbuna pe Ela,Gheorghidiu aduce acasă o prostituată cu care soţia îl
găseşte în pat,iar altă dată revine acasă pe neaşteptate şi nu o găseşte pe Ela,care apare abia amiaza.El îi
cere divorţul,însă se vor împăca după ce Gheorghidiu găseşte o scrisoare a verişoarei sale,în care o invita
pe Ela la ea peste noapte.
Pe front, Ştefan Gheorghidiu trăieşte frământat de gelozie, convins că Ela în înşeală cu domnul
G.
Experienţa războiului îi prilejuieşte descoperirea sentimentului morţii.Rănit.eroul este spitalizat
la Bucureşti şi când revine acasă descoperă în Ela o femeie lipsită de farmec,care nu îl mai
atrage.Sentimentul înstrâinării este dublat de cel al indiferenţei astfel încât renunţă cu uşurare la întreg
trecutul său şi divorţează,cedându-i fostei sale soţii o importantă parte din avere.
Faptul că experienţa iubirii este văzută doar din perspectiva lui Gheorghidiu îi conferă acestuia o
aură de mister.Chiar dacă e convins că Ela îl înşală, nu are dovezi în acest sens.
Evoluţia relaţiilor din cuplul Ştefan Gheorghidiu-Ela privite numai din perspectiva
bărbatului,pune imaginea familiei într-o lumină defavorabilă. Despărţire-împacare-despărţire,acestea
sunt etapele căsniciei.Dacă împăcarea este generată de redimensionarea orgoliului,despărţirea finală
înseamnă anularea trecutului.
În ceea ce priveşte relaţiile din interiorul unui cuplu, Camil Petrescu este previzibil; întotdeauna
bărbatul este în căutarea absolutului şi femeia este uşuratică. Eroarea lui Ştefan Gheorghidiu constă în
asumarea orgoliului ca mod de a fi în lume.De aceea consider că ce distruge cuplul Ştefan Gheorghidiu-
Ela este intoleranţa orgolioasă a lui Ştefan.