Camera fantastică

de Nicolae Manolescu

Am aflat întâmplător zilele trecute că una din casele în care am copilărit va fi dărâmată; de fapt,
nu casa în întregime, ci numai partea dinspre stradă. După război, când restul casei fusese închiriat,
sora bunicii mele reuşise să-şi păstreze tocmai acolo o cameră mare şi luminoasă, unde îmi plăcea să
mă refugiez şi să citesc. În amintirea mea, de această cameră cu mobilă aurie, din lemn de păr, cu
scaune şi fotolii mici, parcă de jucărie din cauza formelor neobişnuite, se leagă aproape toate lecturile
din Jules Verne. Ţin minte că, abia întors de la şcoală, îmi făceam în fugă lecţiile şi apoi, cu Douăzeci
de mii de leghe sub mări sau Migail Strogoff în mână, îmi petreceam în ea întreaga după-amiază, citind
şi visând nesupărat de nimeni.
Erau multe ceasornice în cameră, foarte vechi şi împodobite, şi toate măsurau liniştit un timp
care mi se părea că nu se va sfârşi niciodată.
Deschideam pe furiş uşa unui dulap şi simţeam un miros puternic de patchouli. Şi ce minuni
erau în dulapurile acelea! Casete cu înfăţişare ciudată, cutii cu pălării, bomboniere, rame pentru
fotografii, pulverizatoare din cauciuc, cu cordon şi ciucuri, obiecte de toaletă al căror rost nu-l ştiam.
Mă tulburau dulapurile pentru necunoscutul din ele şi fiindcă niciodată nu ajungeam să-mi duc
investigaţiile până la capăt. Eram prins asupra faptului şi uşa se încuia, pentru câtva timp, cu cheia. Dar
mai târziu mi-am dat seama că tocmai multiplele uşi încuiate mă atrăgeau în această cameră: ele îmi
întreţineau impresia de lucru tainic, nedezvăluit. Misterul se datora absenţei copiilor; într-un fel, eram
privilegiat, cel dintâi care, împins de curiozitate, îşi vâra nasul prin dulapuri sau noptiere, prin sertarele
scrinului sau ale secrétaire-ului, fără să fie pedepsit. Nu era uşă care să nu mă ispitească. Mai ales
aceea de la camera de baie (acolo, alt univers!), tapetată la fel cu peretele, încât abia se observa.
Răsuceai o măciulie albă de os şi, în plin perete, se crăpa o intrare îngustă.
Într-o zi, am făcut însă o descoperire cu adevărat extraordinară. Povestisem într-un caiet o
anumită întâmplare şi împrejurarea trebuia, după socotinţa bunicilor mei, să rămână secretă. Caietul a
fost dat în păstrare surorii bunicii mele care l-a ascuns. Întrebarea era: în ce loc? Cine ştie când aş fi
aflat, dacă, într-o dimineaţă, nu m-aş fi întors de la şcoală cu o oră mai devreme decât de obicei. Am
dat buzna în cameră (unde se terminase tocmai o curăţenie generală) şi am surprins-o pe sora bunicii
mele potrivind o mare fotografie înrămată pe peretele dintre ferestrele de la stradă. Nu-mi amintesc
cum mi-a venit ideea să mişc puţin tabloul acela din loc de îndată ce s-a ivit ocazia: am descoperit o
uşiţă metalică, în culoarea peretelui, cu o broască minusculă. Era un safe, perfect mascat, nu numai de
tabloul de deasupra, dar şi de asemănarea uşii cu peretele. De la trei-patru paşi, nu se observa nimic.
Caietul se găsea înăuntru. Au trecut ani fără ca cineva să ştie că eu cunoşteam taina ascunzătorii. De
câte ori mă credeam în siguranţă, scoteam tabloul şi deschideam uşiţa (care nu era încuiată), stând
minute în şir în faţa cutiei metalice, fascinat, în faţa celui mai grozav dintre mistere.
Camera ameninţată astăzi cu demolarea şi-a pierdut demult farmecele, conţinutul dulapurilor nu
mă mai interesează demult. Însă în copilăria mea, toate acele uşi şi uşiţe reprezentau un stimulent
nemaipomenit pentru imaginaţie şi se asociau cu alte locuri tainice, din cărţile pe care le citeam.
Căpitanul Nemo trebuie să fi avut neapărat pe submarinul lui un safe ca acela dintre ferestre. Impresia
cea mai puternică o datoram caracterului ascuns şi închis pe care-l aveau anumite lucruri. Imaginaţia
copilului este altceva decât imaginaţia poetului: exploatare de spaţii închise. Până târziu, m-au atras
podurile şi pivniţele şi ţin minte foarte bine până şi mirosul de praf închis din podul casei în care m-am
născut, unde stăteam ore întregi, răscolind colţurile cele mai obscure, pline de lămpi vechi, de clanţe de
alamă şi de alte minunăţii. În cărţi, copilul caută aceleaşi universuri închise: ceea ce mă captiva, fără să
ştiu, în romanele lui Jules Verne, nu erau nici aventurile, nici călătoriile, ci tocmai aceste spaţii secrete
ale imaginaţiei, insulele, vapoarele, submarinul Nautilus, castelul din Carpaţi, racheta lui Hector
Servadac, interiorul vulcanului, care corespundeau atât de bine uşilor încuiate, podurilor copilăriei,
safe-ului din perete. Când am citit, acum doi-trei ani, într-o carte următoarea afirmaţie: „Sʼenclore et
sʼinstaller, tel est le reve existentiel de lʼenfance et de Jules Verne”*, am înţeles că ea exprimă exact
sentimentul obscur pe care-l trăiam în copilărie, în camera misterioasă a surorii bunicii mele în lungile
după-amiezi de reverie şi lectură.
*
„A se închide și a se instala, acesta este visul exostențial al copilăriei și al lui Jules Verne.”

Textul Camera fantastică face parte din volumul Teme 2, publicat în anul 1975.

1. Scrie sinonimele pentru sensul din text al cuvintelor subliniate cu o linie.

2. Indică sensul din text al secvențelor subliniate cu două linii.
3. Precizează forma adaptată la limba română a cuvântului englezesc „safe”.
4. Copilul se retrăgea în camera lui pentru a citi. De ce cărţile de literatură se citesc de regulă în
intimitate, în izolare? Formulează un enunţ sau un text în care să alegi dintre următoarele răspunsuri
sau să formulezi răspunsuri proprii:
 pentru a avea liniştea necesară concentrării;
 pentru a nu ne expune privirii celorlalţi;
 pentru a înlesni desprinderea de lumea reală;
 pentru a ne regăsi mai uşor pe noi înşine.
5. Transcrie cinci mărci ale subiectivităţii, precizând valoarea morfologică a fiecăreia.
6. Explică motivul pentru care copilul se simțea privilegiat, justificându-ți răspunsul cu o
secvență din text.
7. Menționează două spații închise din romanele lui Jules Verne, care îl fascinau pe copil.
8. Indică un spațiu care te-a fascinat în copilărie și justifică-ți răspunsul într-un text de 30-50 de
cuvinte.
9. Ești de acord cu afirmaţia: „Imaginaţia copilului este altceva decât imaginaţia poetului:
exploatare de spaţii închise.”?
 10. Pornind de la trăsăturile textului descriptiv, demonstrează caracterul descriptiv al textului
dat.
Textul descriptiv prezintă însușirile sau trăsăturile unei persoane, ale unui personaj, ale unui
spațiu (închis sau deschis), ale unui obiect etc. La nivel morfologic, descrierea se caracterizează prin
frecvența substantivelor (care, de regulă, denumesc părțile componente) și a adjectivelor (prin care
sunt exprimate trăsăturile).
Descrierea poate fi:
 obiectivă – realizată într-o manieră neutră, impersonală;
 subiectivă – realizată prin implicarea afectivă a autorului sau a naratorului.

11. Realizează o descriere subiectivă, de minimum 150 de cuvinte, la alegere:

 a camerei tale;
 a camerei ideale;
 a unui obiect care te-a fascinat în copilărie sau care te fascinează în prezent.
Găseşte un titlu potrivit pentru compunerea ta.