Sunteți pe pagina 1din 79

Stilul beletristic sau artistic

Este stilul functional al limbii romane caracterizat prin texte incadrat in cele 3 genuri literare, respectiv epic,
liric sau dramatic si prin imbinarea realitatii cu fictiunea.

Caracteristici

stilul beletristic, in operele literare se remarca prezenta naratorului si eului liric,


sentimentele fiind transmise in mod INDIRECT (textele epice si dramatice) si in mod
DIRECT (texte lirice)

la stilul beletristic, viziunea asupra temei aboradate este una originala iar materia textuala
rezulta din imbinarea realitatii cu fictiunea.

stilul scrierii este unu SUBIECTIV, fiecare dintre autori neputand epuiza viziunea asupra
temei

limbajul utilizat la stilul beletristic surprinde bogatia lingvistica a diverselor registre


stilistice (arhaic,regional,literar,argotic).

Stilul publicistic
Se mai numeste stil jurnalistic. Este specific mass-mediei in general.

Cuprinde

ca texte scrise: anuntul, stirea, articolul, recenzia

ca prestatie verbala oaral: stiri, interviuri,documentare, mese rotunde

Caracteristici

stilul este OBIECTIV, impersonal si nu permite implicarea afectiva

limbajul utilizat este cu preponderenta literar, cupinde o serie de neologisme specifice


domeniului abordat, dar este un limbaj comun din punct de vedere al dificultatii lingvistice,
destinat tuturor categoriilor sociale

stilul este clar,concis,coerent si cursiv

se bazeaza pe date reale, concrete care sunt doar expuse, cititorul avand menirea sa le
interpreteze.

Stilul stiintific si tehnic


Este specific textelor din diferitele domenii ale stiintei.

Are urmatoarele caracteristici

stil obiectiv, clar, coerent si cursiv

nu permite abaterea de la descrierea stiintifica, cuvintele fiind utilizate in sens denotativ


(propriu)

se bazeaza pe argumente, demonstratii, demersuri inductive si deductive

apar simboluri specifice fiecarui domeniu

limbajul utilizat cuprinde termeni neologici, cu preponderenta stiintifici specifici domeniului

se bazeaza pe date reale, certe, verificabile, autorul neavand voie sa se implice afectiv

Clasicismul (francez)
1.Manifestare, Curent literar si artistic din secolul al
aparitie XVII lea si inceputul celui de-al XVIII lea (aparut in Franta)

Context istoric

monarhia absoluta (domnia lui Ludovic al XIV lea)


rationalismul lui Descartes
Context filozofic
Nicolas Boileanu, Arta poetica (1674); arta este expresia ratiunii, iar
scopul artei este sa placa si sa moralizeze
Manifest literar
curent rationalist
obiectivitatea
respectarea normelor de compozitie/ a regulilor (celor trei unitati; de
2.Trasaturi/principii estetice loc, de timp, de actiune)
interesul pentru natura umana (tipuri eterne)
idealul imbinarii frumosului cu binele si adevarul, a utilului cu
placutul
ordine, echilibru, armonie, rigoare
puritatea genurilor, sobrietatea stilului
scopul: didactic, moralizator
3.Surse de inspiratie/ teme

antichitatea Greco-romana, mitologia antica- istoria medieval (idealul


cavaleresc)

4.Raportul cu timpul atemporalitatea, perenitatea, valorile general umane


caracterele (personaje cu o singura trasatura psihologica sau
comportamentala, de ex.: avarul, ipocritul, orgoliosul etc.); interes
pentru tipurile eterne
consecventa caracterului cu sine
5.Personajul literar in tragedie: idealul canonic (model social conform normelor bunului
gust si bunului simt); personajul provine din aristocratie)
victoria ratiunii asupra pasiunii
omul abstract, exemplar; apoteoza omului
universalul
stilul inalt
-puritatea: refuzul amestecului de stiluri, genuri sau specii
6.Stilul
claritate, precizie, concizie
sobrietate, armonie, echilibru
7. Specii cultivate/ specii dramatice: tragedia (P. Corneille, J. Racine), comedia (Moliere)
Reprezentanti specii lirice: oda, idila, epigram, poezii cu forma fixa
in literatura universala specii epice: fabula (La Fontaine), satira, scrisoarea, epopeea

Reprezentanti
poetii Vacaresti, Gh. Asaci, C. Negruzzi, Gr. Alexandrescu
in literatura romana

Romantism
1.Manifestare, Orientare ideologica, artistica si literara din prima jumatate a secolului
aparitie al xIX lea (aprox. 1790 1950), aparuta in spatial european

Context istoric revolutiile burghezo democratice, lupta pentru independenta si


libertate nationala
filozofia idealista germana (Schelling, Fichte, Hegel, Schopenhauer)
Context filozofic
Victor Hugo, Prefata la drama Cromwell (1827): Nu exista reguli,
nici modele. [] Conceptul artei de frumos include si uratul si
Manifest literar grotescul.

imaginatia principiul fundamental de creatie; primatul sentimentului


si al fanteziei creatoare
subiectivitatea; expansiunea eului individual
respingerea regulilor impuse de classicism; libertatea de creatie
2.Trasaturi/principii estetice fascinatia misterului si a exceptionalului; antiteza; culoarea locala;
interesul pentru mituri, folclor, simboluri, trecutul istoric, natura si spatii
exotice
cultivarea emotiei si a sentimentului; intensitatea trairilor (pasiunea);
antiteza
afirmarea individualitatii, a originalitatii, a spontaneitatii
amestecul genurilor si al stilurilor
3.Surse de inspiratie/ teme folclorul loc, miturile, fantastical, fabulosul
trecutul istoric (Evul Mediu)
natura locala sau spatiile exotice
exceptionalul (situatii, personaje)
evadarea din realitate in fantezie, vis, trecut istoric, spatiu natal sau
4.Raportul cu timpul spatii exotice
antiteza trecut prezent
personaje exceptionale in imprejurari exceptionale
antiteza (inger demon); titanul
personaje din toate mediile sociale
5.Personajul literar
victoria pasiunii
drama omului
particularul/ exceptionalul

stilul metaforic
fuziunea genurilor si a speciilor
6.Stilul
largirea si imbogatirea limbii literare: limbaj popular, arhaic etc.
(valoarea stilistica
specii dramatice: drama istorica (V. Hugo, Puskin), filozofica, lirica
(Shelley)
7. Specii cultivate/ specii lirice: meditatia, elegia, romanta (Lamartine, V. Hugo)
Reprezentanti specii epice: legenda, balada (H. Heine), poemul (Heine, Byron,
in literatura universala Keats, A de Vigny, Puskin, Lermontov, Eminescu), nuvela (istorica,
fantastica E. A. Poe), romanul (istoric, de aventuri, fresca) (Novalis,
W. Scott, V. Hugo, E. A. Poe)
Reprezentanti
C. Negruzzi, Gr. Alexandrescu, Mihai Eminescu
in literatura romana

Realism
Curent literar artistic manifestat, pe plan European, la mijlocul
1.Manifestare,
secolului al XIX lea (aprox. 1830 1880), care pune accentul pe
aparitie
relatia dintre arta si realitate.

Context istoric

revolutia industrial; consolidarea burgheziei; dezvoltarea presei


pozitivismul (A. Comte); dezvoltarea stiintelor naturii (Ch. Darwin)
Context filozofic
Balzac, Prefata la Comedia umana (1842); literature e o oglinda
complete a moravurilor sociale.; Champfleury, Realismul (1857)
Manifest literar
reflectarea veridica, obiectiva a realitatii/ a societatii
impersonalitatea
2.Trasaturi/principii estetice respinge imaginea artificiala a romantismului in folosul observatiei
directe
determinarea sociala, valoarea documentara; analiza psihologica
lipsa de idealizare, mimesis
sobrietate, obiectivitate
reflectarea critica a societatii epocii
3.Surse de inspiratie/ teme

4.Raportul cu timpul

lupta intre grupuri, clase sociale (banul, mostenirea, zestrea,


parvenirea)

aspect ale societatii contemporane


veridicitate, verosimilitate

personaje tipice (pentru o categorie sociala) in situatii tipice


5.Personajul literar analiza psihologica
specii sociale

complexitatea umana
personaj exponential (invinsi sau invingatori); exponent al generalului
(tipicul)
stil impersonal, obiectiv
precizie, sobrietate
6.Stilul limbajul mijloc de individualizare a personajelor
notarea amanuntului semnificativ; tehnica detaliului; descrieri
minutioase
specii dramatice: drama (sociala, psihologica, de idei) (Cehov, Tolstoi,
7. Specii cultivate/
Ibsen); comedia (Gogol)
Reprezentanti
specii epice: schita (Cehov), nuvela psihologica, romanul (Balzac,
in literatura universala
Stedhal, Flaubert, Tolstoi, Dostoievski, Gogol, Dickens)
Reprezentanti
N. Filimon, I. L. Caragiale, I. Slavici, L. Rebreanu, G. Calinescu
in literatura romana

Naturalism doctrina estetica aflata in stransa relatie cu realismul, care, avand drept tinta fidelitatea fata de
realitate, se concetreaza cu predilectie asupra aspectelor dure, brutale, ale acesteia, a cazurilor patologice,
reducand adeseori fiinta umana la datele sale strict biologice. Pentru scriitorul naturalist, importante sunt mai
ales starile fizice ale individului, manifestarile instinctuale datorate cel mai adesea unor dezlegari organice de
natura nervoasa, ereditatea si mediul social fiind principalele cause care influenteaza comportamentul uman. Cel
mai cunoscut scriitor naturalist a fost francezul Emile Zola. In literature romana, influente naturaliste se
intalnesc mai cu seama in creatiile lui lui I.L. Caragiale, Barbu Stefanescu Delavrancea si Liviu Rebreanu.

Traditionalism
Definitie:
Traditionalism inseamna atitudinea culturala care exprima un atasament excesiv pentru valorile trecutului, ale
traditiei, vazute intr-o pozitie de superioritate fata de cele noi. In arta si literatura, termenul traditionalism intra
in opozitie cu tendintele si valorile moderne. In traditionalism, un loc privilegiat il ocupa folclorul national,
sursa de inspiratie in creatia artistilor. In literatura romana, de orientare traditionala au fost samanatorismul,
poporarismul si gandirismul.
Caracteristici:
Conceptul de traditionalism, vehiculat ca atare in perioada interbelica prin opozitie cu modernismul, reprezinta
o tendinta a liteaturii de a se indrepta spre lumea satului, spre folclor, spre istorie, spre primitivism prin
respingerea ideii de civilizatie. Fara a fi o miscare unitara, traditionalismul s-a concretizat in perioada
premergatoare Primului Razboi Mondial prin doua grupari literare.
Cea dintai s-a format in jurul revistei bucurestene Semanatorul (1901-1910), de la care isi ia si numele
semanatorism. Principalul ideolog a fost Nicolae Iorga, iar printre colaboratori s-au numarat Alexandru
Vlahuta, George Cosbuc, Octavian Goga, Mihail Sadoveanu. In centrul atentiei acestor scriitori se afla spatiul
rurar, opus orasului considerat un teritoriu decadent. Scopul era protejarea traditiei rurale, a specificului
national, instruirea unei zone securizante, care sa fereasca satul de influentele nocive din afara.

Cea de-a doua grupare traditionala s-a realizat in jurul revistei Viata romaneasca, aparuta la Iasi, din anul 1906
pana in 1929, si apoi la Bucuresti, din 1930. Condusa o lunga perioada de criticul G. Ibraileanu, revista i-a avut
printre colaboratori pe poetii Ion Minulescu, Tudor Arghezi, Mihai Codreanu s.a. Punctul de plecare al gruparii
l-a constituit narodnicismul rus din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, de la care miscarea si-a luat
numele poporanism. Continuand intr-o oarecare masura semanatorismul, poponaristii si-au extins
teritoriul, renuntand a se mai axa exclusiv pe lumea rurala.
Cea de-a treia grupare traditionala se organizeaza in perioada interbelica in jurul revistei Gandirea (1921-1944).
Aparuta la Cluj sub directia lui Cezar Petrescu si D.I. Cucu, revista se muta la Bucuresti dupa numai un an, fiind
condusa, din 1923, de un comitet director format din Lucian Blaga, Nechifor Crainic, Adrian Maniu, pentru ca
din anul 1926, sa treaca sub conducerea lui Nechifor Crainic, care a devenit principalul ideolog al gruparii
gandiriste. Avand initial un caracter ecletic, revista va capata curand o orientare autohtonist-ortodoxista, mai cu
seama dupa ce la conducerea ei se instaleaza Nechifor Crainic. Daca semanatoristii pun pe primul plan satul si
natura, daca poponaristii sunt preocupati de ideea promovarii unei culturi nationale, gruparea din jurul revistei
Gandirea va prelua o parte din ideile intaintasilor, dar altoite pe o baza spiritualist-ortodoxista.
Programul reviste a oscilat intre doua directii putin deosebite in elementele lor de baza. Una este data de
articolul lui Lucian Blaga, Revolta fondului nostru nelatin. Aici poetul-teoretician impinge traditia dincolo de
granitele Evului Mediu autohton, in preistorie si mit in fapt un timp mitic romanesc. Pe linia ideilor filozofului
german Oswald Spengler din Declinul Occidentului, carte atat de discutata in epoca, el face o disociere intre
cultura, inteleasa ca momentul de avant al unui popor, si civilizatie, care anunta declinul.
Cea de a doua directie este a ortodoxismului, teoretizat de Nechifor Crainic in articolul-program Sensul
Traditiei si in eseul Isus in tara mea. Ilustratia revistei Gandirea, realizata in mare parte de pictorul Demian,
urmeaza acelasi traseu. Se militeaza in mare parte de o etnicizare a credintei in conformitate cu sufletul
national . Autohtonia si crestinismul devin, asadar, notele definitorii.
Cei mai importanti poeti grupati in jurul revistei sunt Vasile Voiculescu, Radu Gyr si Aron Cotrus. Primul se
caracterizeaza printr-o lirica prin care limbajul religios se imbina cu zbaterile omului aflat in fata unor intrebari
esentiale despre rosturile omuilui in univers, despre timp, precum Toiag de inger.

Simbolism
Simbolismul este un curent modern ce presupune la nivel formal si informal, inovatii la nivelul poeziei. Se
foloseste simbolul, un element al existentei umane sau al planului material care dobandeste conotatii aparte si ca
urmare exprima stari afective. Sugestia, aceasta provenind de la verbul a sugera, subliniind legatura simbolului
cu starile emotionale sau afective. Apar corespondentele, cele care exprima legaturile eului poetic cu lumea si cu
restul universului. Se utilizeaza cromatica, fiecare culoare folosita in poezie exprimand stari sufeltesti. Poezia se
bazeaza pe stari sufletesti neclare, ambigue, obsesia, frica angoasa, nevroza, apasarea sufleteasca, splinul.
Muzicalitatea versurilor se realizeaza prin intermediul a doua tehnici: tehnica refrenului si tehnica eufornica in
care apar gifuri de stil sonore precum aliteratia si asonanta. La nivelul versificatiei, poezia simbolista foloseste
versul alb si versul liber, figurile de stil din iomaginarul poetic sunt monotone in mica masura utilizate, iar
accentul este pus pe metafora. De asemenea, se foloseste sinestezia, forma de transpunere metaforica a datelor
unui simt in limbajul altui simt, figura de stil ce consta in realizarea prin intermediul unei imagini artistic, o
surprindere in forma concreta a unei realitati priceputa in mai multe secvente.

Umanismul

UMANISMUL EUROPEAN reprezinta un curent literar aparut in timpul Renasterii (secolul XIV XVI),
mai intai in Italia, extinzandu-se la nivelul Europei care promova o cultura laica si milita pentru dezvoltarea
armonioasa a personalitatii umane, bazandu-se pe redescoperirea valorilor antichitatii greco-latine. Umanismul
are ca preocupare omul si problematica sa considerand o fiinta umana perfecta, care este armonios fizic si
intelectual, pasionat de toate formele de cunoastere, cu o cultura vasta, stapan pe limbile clasice, muzica,
filozofie si stiinte. Prototipul omului universal fiind reprezentat prin excelenta de Leonardo da Vinci.
Printre trasaturile umanismului european se numara urmatoarele. Acesta pune accept pe faptul ca omul este o
fiinta rationala, libera, inzestrata cu demnitate si liber arbitru, capabil sa decida ceea ce este bine si rau, avand un
caracter perfectibil. Invamanatul se orienteaza si el catre disciplinile umaniste: studierea limbilor vechi, a
poeticii, a istoriei, a filozofiei, a moralei, dar si a educatiei fizice si a igienii, punandu-se accent si pe sanatate
fizica.
UMANISMUL ROMANESC s-a manifestat mai tarziu decat cel european, mai precis in secolele XVIXVIII, fiind considerat perioada de maxima efervescenta a acestui curent literar in Tarile Romane. A patruns la
noi prin scrierile in limba greaca si latina care circularu in tipariturile romanesti.
Cronicarii moldoveni, Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, erau boieri luminati, cunoscatori de limbi
straine cu studile facute in strainatate. Scopul lucrarilor istorice realizate de acestia era fomrarea cunostintei
nationale, formarea cunostintei apartenente la o tara si un neam. In acelasi timp, lucrarile istorice apartinand
acestora argumenteaza etnogeneza romaneasca si latinitatea limbii romane.
Letopisetul Tarii Moldovei este cea mai importanta cronica ce vizeaza istoria Moldovei, fiind scris pe rand de
cei trei.
Cronica boierului Grigore Ureche curpinde evenimentele petrecute in istoria Moldovei, din anul 1359 (de la
intemeiere) pana la a doua domnie a lui Aron-Voda (1594).
Miron Costin, cel mai erudit cronicar moldovean si fin diplomat, reconstituie evenimentele petrecute intre 1595
si 1661.
Ion Neculce, primul nostru povestitor artist, consemneaza evenimentele petrecute intre anii 1661 si 1743, o
etapa dramatica a istoriei Moldovei.

Iluminismul
ILUMINISMUL curent ideologic si cultural manifestat in Franta in secolul al XVIII-lea numit si secolul
luminilor datorita evolutiei neasteptate a stiintelor.
Curentul iluminism are in centrul preocuparilor luminarea prin cultura a maselor ca urmare se remarca
dezvoltarea institutiilor de invatamant si de cultura in general.
In epoca se considera ca omul luminat este filozoful sau inteleptul ce are incredere deplina in ratiunea umana
si care crede in progres, ignorand dogmele.
Iluminismul are caracter amfoter: antifeudal, anticlerical, antimonarhic.
ILUMINISMUL EUROPEAN institutiile feudale erau supuse unor critici severe; se cereau anularea
privilegilor feudale, drepturi sociale si politice egale pentru intregul popor. Idealul politic al iluministilor este
moharul iluminat, care isi guverneaza supusii cu intelepciune, garantandu-le drepturi.
Are un spirit rationalist si materialist. Ratiunea constituie pentru iluministi calitatea fundamentala cu care natura
l-a inzestrat pe om. Are caracter anticlerical si laic. Iluministii pledeaza pentru eliberarea spiritului de
prejudecati sau superstitii si cauta, ca si umanistii, sa elibereze individul de sub puterea bisericii. Propune
accesul poporului in educatie si emanciparea lui prin cultura. Educatia tine in egala masura de trup si suflet.
ILUMINISMUL ROMANESC iluminismul in Tarile Romane patrunde intre anii 1780-1830. Manifesatrile
curentului literar si cultural au ecouri mai slabe in Tarile Romane si datorita regimului de asuprire sociala si
politica, ecourile sunt puternice in cadrul Transilvaniei.

In Tarile Romane se remarca prezenta episcopului ilumist Chesarie de la Ravnic, in special filozof si istoric.
In zona Transilvaniei aflata sub ocupatie austroungara se regasesc coordonate ale manifestarilor iluministe
apusene. La final de sec. 18 si inceput de sec. 19 este inregistrata activitatea unei grupari cunoscuta si sub
numele de scoala Ardeleana, cea care isi propune sa lupte pentru libertate si egalitate in drepturi sociale si
politice cu celelalte natiuni privilegiate din Transilvania.
Se remarca discriminarea intre natiunile ce compun populatia Transilvaniei in documentul intitulat unirea celor
trei natiuni (Unio-Trium-Natiorum). Documentul numea pe nobilii sasi, secui si maghiari ca locuitori cu drepturi
depline in zona transilvana, iar in timp ce romanii, cea mai numeroasa populatie si mai veche pe acele meleaguri
erau tolerati.
Scoala Ardeleana, in plan cultural, si-a indreptat atentia catre studiul istoriei si a limbii romane. Pentru
emanciparea poporului prin cultura, Gheorghe Sincai initiaza un pogram la educatie militand pentru infiintarea a
300 de scoli in limba romana. Datorita nevoii de manuale se scriu abecedare, aritmice si carti.
O parte din aceste suporturi de curs au fost scrise de membrii eruditi ai scolii Ardelene Samuil Micu Klein,
Gheorghe Sincai, Petru Maior, Ion Budai Deleanu. Toti acestia au facut studii in strainatate, Roma si Viena,
unde au cercetat documente ce atestau originea latina a poporului roman s a limbii latine, continuitatea si
unitatea istrica a poporului roman.
Ca un aspect aparte fata de iluminismul european, manifestarile scolii Ardele imbratiseaza emanciparea
nationala in cadrul dorintei de obtinere a dreptului pentru romani cu iluminarea prin cultura.
TRASATURI
Carturarii iluministi urmareau in primul rand, sa dovedeasca cu argumente stiintifice latinitatea limbii romane,
continuitatea elementului roman in Dacia si unitatea poprului roman. In acest scop ei elaboreaza lucrari de
factura istorica si filozofica precum Istoria si lucrurile si intamplarile romanilor de Samuil Micu-Klein, Hronica
romanilor si a mai multor neamuri de Gheorghe Sincai, Istoria pentru inceputul romanilor in Dachia de Petru
Maior.
Reprezentantii scolii Ardelene sustin ideea gresita a puritatii etnice, conform careia romanii ar fi descendentii
directi ai romanilor, afirmand ca dacii ar fi fost exterminati in totalitate in cursul razboaielor.
Ideea puritatii etnice este dublata de cea la fel de eronata a puritatii lingvistice. Carturarii iluministi incearca sa
purifice limba romana de toate elementele lexicale care nu sunt de origine latina. In acest scop, in 1780, Samuil
Micu-Klein si Gheorghe Sincai scriu in limba latina prima gramatica a limbii romane Elementa linguae dacoromanae sive valachicae.
O alta contributie importanta la dezvoltarea limbii romane o constituie publicarea in 1825 de catre Samuil MicuKlein si Petru Maior, a primului dictionar etimologic in limba romana Lexiconul de la Buda.
Alaturi de argumentele istorice si lingvistice, carturarii scolii Ardelene aduc si argumente specifice filozofiei
luminilor, conform carora romanii din Transilvania ar trebui sa aiba drepturi egale cu reprezentantii celorlalte
natiuni (sasii, secuii si maghiarii) si sa traiasca in armonie, pe baza unui contract social.
Reprezentantii scolii Ardelene pledau, ca si iluministii europeni pentru accesul poporului la educatie si
emanciparea lui prin cultura; de aceea ei pun bazele invatamantului romanesc in Transilvania. Din punct de
vedere literar, iluminismul romanesc nu este foarte bine reprezentat. Ajutorul celor mai importante opere literare
a iluminismului romanesc si, totodata al primei epopei din literatura romana Tiganiada, este de Ion BudaiDeleanul scrisa dupa modelul Iliadei lui Homer.

Modernismul
Definitie:
Modernismul reprezinta o orientare culturala manifestata la inceputul secolului 20, in care noul si inovatia
formelor se opuneau valorilor de tip traditional; in literatura romana, teoreticianul modernismului a fost criticul
literar Eugen Lovinescu. Dintre lucrarile sale cu privire la modernism, se remarca istoria civilizatiei romane
moderne sau istoria literaturii romane contemporane.
Caracteristici:
In sens larg, modernismul este o tendinta inovatoare intr-o anumita etapa a unei literaturi. Dupa cum
demonstreaza Adrian Marino in strudiul critic Modern. Modernism. Modernitate, cuvantul modern trimite la
o determinare temporala: recent, de curand, nu de mult. Acceptia cea mai raspandita a notiunii de modern
deriva din esenta sa cronologica: prin extensiune, ceea ce dateaza de curand ori dintr-un trecut foarte apropiat,
ceea ce este specific ultimului timp, se numeste modern. Modernul se opune ideii de clasic, invechit, depasit.

Modernismul concept arata Adrian Marino in studiul citat se aplica tuturor curentelor si tendintelor
inovatoare din istorie (religioase, filozofice, artistice, etc.), ansamblul miscarilor de idei si de creatie, care
apartin sau convin epocii recente, altfel spus moderne , in conditii istorice date. Pot fi numite ca apartinand
modernismului totalitatea miscarilor ideologice, artistice si literare care tind, in forme spontane sau programate,
spre ruperea legaturilor de traditie, prin atitudini anticlasice, antiacademice, antitraditionale,
anticonservatoare, de orice speta, repulsie impinsa uneori pana la negativism radical. Prin extensiune, sunt
incorporate modernismului curente literare ca simbolismul, expresionismul, futurismul si, mai ales, avangarda:
dadaismul, suprarealismul, abstractionismul etc. Produs al evolutiei, modernismul implica diferentierea fata de
literatura scrisa pana atunci, de tip traditional.
Prin modernism, Eugen Lovinescu intelege depasirea universului rural si renuntarea la orice fel de militantism
de natura sociala, ideologica, politica etc. In conceptia sa, arta nu trebuie ingradita in niciun fel si nici angajata
fortat in slujba altor idealuri, in afara de acela al propriei desavarsiri. In opozitie cu doctrinarii traditionalisti,
care pledeaza pentru o tematica rurala, pentru cultivarea prin arta a nationalului si eticului, a sentimentului
religios.
Lovinescu crede in desavarsita liberate si independenta a creatorului. Poetul considera criticul poate sa-si
aleaga materialul de inspiratie din oricemediu, poate exprima orice tendinta, dupa cum poate sa nu exprime
niciuna.
Lovinescu ofera astfel miscarii moderniste un reper teoretic, dar nu le cere scriitorilor sa fie neaparat
modernisti. A fi modern nu inseamna numaidecat sa fi si talentat, iar modernismul nu acorda, in mod automat,
valoare estetica.
Teoretizare:
Modernismul romanesc s-a constituit in jurul reviseti Sburatorul (1919-1922 si 1926-1827), aparuta sub
directia lui E. Lovinescu. Intial se anunta ca o revista fara un program propriu-zis: Programul va iesi din
talentul celor ce vor publica in Sburatorul ; meritul unei reviste sta in limitele scrisului colaboratorilor sai.
Publicati isi fixeaza de la inceput o preocupare statornica promovarea noilor talente: O revista scrie E.
Lovinescu are datoria sa caute elemente tinere. Treptat, Sburatorul isi schiteaza o linie proprie, pe masura ce
reprezentantii cercului isi aduna scrierile in volume. Programul revistei se contureaza tot mai precis in acord cu
ideologia literara a lui E. Lovinescu, care porneste de la conceptia ca exista un spirit al veacului , numit de Tacit
saeculum, adica o totalitate de conditii materiale si morale, configuratoare ale vietii popoarelor europene intr-o
epoca data.
In paginile reviste Sburatorul au poezie, proza si cronici, intr-o prima etapa, tineri care vor ajunge scriitori
importanti ai literaturii romane: Ion Barbu, Camil Petrescu, Tudor Vianu, G. Calinescu s.a. Formula elastica a
modernismului a permis atragerea unor scriitori cu vederi si opinii dintre cele mai diverse, uneori chiar opusi
directiei lovinesciene ca metoda si conceptie.
In epoca interbelica, numeroase alte publicatii, aderente sau nu la principiile estetice ale Sburatorului,
promoveaza orietarea moderna. Asa sunt revistele lui Camil Petrescu, Saptamana muncii intelectuale (1924) si
Cetatea literara (1925-1926), cele ale lui Liviu Rebreanu, Miscarea literara (1926-1938) a lui Ion Valerian,
Kalende (1928-1934).

Neomodernismul Nichita Stanescu


Neomodernismul
Poetul Nichita Stanescu se incadreaza in perioada post-belica a literaturii romane, fiind un poet neomodern
alaturi de Gellu Naum.

In cadrul liricii romanesti, reprezinta un inovator al limbajului poetic asezandu-se in galeria poetilor Mihai
Eminescu si Tudor Arghezi.
Neomodernismul este un curent literar aparut in spatiul autohton intre anii 1960 si anii 1980 care promova o
noua viziune asupra modernitatii literaturii. Membrii acestei generatii sunt cunoscuti si sub numele de saizecisti.

Caracteristici ale neomodernismului in opera lui Nichita Stanescu

poezia este considerata o modalitate de cunoastere deplina si ea contrariaza permanent


asteptarile criticilor

poezia este definita pe coordonatele existentei si ale cunoasterii, de aceea urmareste lupta
sinelui cu sinele si confruntarea dintre ganditor si creator;

sunt abordate din nou teme ale literaturii romane;

se creaza un univers original in poezie in care abstractul ia forma concreta, iar legatura
dintre abstract si concret se realizeaza bivalent;

caracteristica predominanta a limbajului este ambiguitatea impinsa pana la aparenta de


absurd si nonsens;

metaforele devin originale datora subtilitatii lor, iar imaginile artistice sunt insolide.

Poetul este cand bantuit de ingerul cunoasterii si al speculatiei metafizice, iar viziune lui stau sub semnul
imaginatiei, cand posedat de daimonul trairii si scufundarii in materie, iar viziunile stau sub semnul unui
regim senzitiv. Cele doua ipostaze sunt si doua moduri de cunoastere a lumii.
In universul sau poetic, descoperim alternanta pulsatorie a unui univers inteligibil, populat de esente si idei in
sens platonician, imaginile tradand aspiratia dezmarginirii eului si a integrarii in Marele Tot, si a unui univers
sensibil, populat de fenomene, indivizi, materie, imaginile sugerand refugiul in concretul teluric si in individual.

Perioada pasoptista + Mihail Kogalniceanu


Inceputurile literaturii romane
Perioada pasoptista
Ca si cronologie, pasoptismul se incardreaza in perioada 1829-1830 si 1860. In aceasta perioada, literatura se
dezvolta in toate domeniile fiind promovate specii literare noi. Se pune baza dupa dezvoltarea bibliotecilor, pe
infiintarea de teatre in care se vor juca atat comedii cat si dramele vremii. Scolile pun baza pe materii de studiu
ce va dezovolta omul in spirit autohton. Datorita faptului ca tinerii erau incurajati cu burse, ei vor pleca la studiu
in marile capitale europene, cele mai populare fiind Paris si Viena. De acolo, sunt imprumutate doua forme de
manifestare ideologica, romantismul si clasicismul, curente ideologice si literar opuse, care insa, in spatiul
romanesc vor exista.
Mihail Kogalniceanu va incerca o orientare a literaturii romane autohtone spre autenticitate, spre valoare,
incercand sa diminueze lucrarile straine ce ajungeau la noi in forma tradusa si de multe ori eronate. In acest sens
va incerca initierea unei reiste numita Dacia literara in care sa incurajeze unificarea limbii si literaturii
romane.
Reprezentanti ai pasoptismului sunt Gherghe Asachi, George Baritiu, Ion Eliade Radulescu, Vasile Alecsandri,
Nicolae Balcescu, poetii vacaresti, Andrei Muresanu, Grigore Alecsandrescu.
Dacia literara, cu toate ca este o inovatie in epoca, nu va avea o viata lunga. Va fi publicata in 3 numere
ianuarie-februarie, martie-aprilie, mai-iunie, fiind interzisa de regim.
Mihail Kogalniceanu sustinte necesitatea uei aplicatii pur literare unui articol introductie, manifestarea literara
ce deschide primul numar al revistei. Numele revistei este sugestiv, pornind astfel de la vatra etnogenezei spre

unificarea poporului roman in limba si literatura. In incipitul articolului se dezvolta prin analiza publicatiile
vremii din cele trei tari romane.
Foaia inimii supliment al gazetei Transilvania este surprinsa ca facand parte dintr-o zona cu mari probleme
politice de aceea nu reuseste sa se ocupe de altceva decat de social si de politica. Numeste de asemenea pe Ion
Eliade Radulescu care se ocupa de curierul romanesc, la randul lui neinteresat de problemele limbii si literaturii.
Ultima publicatie analizata este Albina romanilor condusa de Gheorghe Asache, avand specific local Albina
este prea moldoveneasca, Curierul, cu dreptate poate, nu prea ne baga in seama, Foaia inimii din pricina unor
greutati deosebite, nu este in putinta de a avea imparasire de inaintirile intelectuale ce se fac in ambele
principaturi.
Kogalnicenu isi defineste revista Dacia literara ca fiind o publicatie ce va parasi poltiica si viata sociala
ocupandu-se astfel numai de literatura. O foaie, dar, care, parasind politica, s-ar indeletnici numai cu literatura
nationala, o foaie care, facand abnegatie de loc, ar fi numai o foaie romaneasca si prin urmare s-ar indeletnici cu
productiile romanesti, fie din orice parte a Daciei, numai sa fie bune, aceasta foaie, zic, ar implini o mare lipsa in
literatura noastra. O asemenea foaie ne vom sili a sa fie DACIA LITERARA.
Va da un caracter pur literar revistei datorita intentiei de a cuprinde in paginile ei doar operele literare originale
si capabile de a face parte din literatura unei natii. In speranta unificarii graiului si a literaturii din toate regiunile
romanesti, Kogalniceanu isi defineste revista ca un repertoriu general. asadar, foaia noastra va fi un repertoriu
general al literaturii romanesti, in care, ca intr-o oglinda, se vor vedea scriitori moldoveni, munteni, ardeleni,
banateni, bucovineni, fiestecare cu ideile sale.
In opozitie, cu spiritul literaturii originale sunt prezentate traducerile. Dorul imitatie s-a facut la noi o manie
primejdioasa, pentru ca omoara in noi duhul national. Operele traduse sunt condamnate pentru ca nu apartin
spiritului autohton sunt realizate interpretari proaste ale continuturilor si in final, o literatura nu se poate baza pe
opere traduse din alte literaturi. Traductiile insa, nu fac o literatura. Noi vom prigoni cat vom putea aceasta
manie ucigatoare a gustului original.
Pentru a surprinde valoarea unei opere, Kogalniceanu impune anumite principii de critica literara, dusmani ai
arbitraliului vom critica cartea, iar nu persoana. Se vor impune cele trei mari teme romantice pe baza carora
literatura pasoptista si cea care va urma se va dezvolta: istoria, natura si folclorul: Istoria noastra are destule
fapte eroice, frumoasele noastre tari sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si de poetice,
pentru ca sa putem gasi si la noi sujeturi de scris.
Pentru o buna organizare in functionarea publicatiei sunt organizate in 4 sectiuni.

Povestea lui Harap-Alb


de Ion Creanga
Ion Creanga face parte din perioada marilor clasici, alaturi de Mihai Eminescu, I.L.Caragiale si Ioan Slavici, el
scriind povesti, povestiri, nuvele si scrisori, printre care se remarca povestile Capra cu trei iezi, Fata babei si
fata mosneagului, ca povestiri Pacala si Prostia omeneasca, iar ca nuvela Amintiri din copilarie.

Opera data se numeste Povestea lui Harap-Alb si are ca an de aparitie 1877, publicata in revista Convorbiri
literare.
Opera literara apartine genului epic, iar ca specie literara este un basm cult.
Basmul este specia literara a genului epic in proza (foarte rar in versuri), in care tema este confruntarea dintre
bine si rau, actiunea este fabuloasa, personajele sunt reale cu puteri supranaturale sau fantastice, finalul aducand
victoria binelui asupra raului.
Ca si caracteristici, basmul cult are un autor cunoscut, iar el se transmite cu ajutorul tiparirii.
Ca si particularitati ale basmului avem in vedere urmatoarele : este folosit timpul mitic in care faptele au
caracter de repetabilitate. Reperele spatiale sunt specificate, dar intr-un mod vag, neclar. Sunt folosite trei tipuri
de formule, initiala, mediana si finala. Apar doua taramuri, cel ocrotitor, parintesc, in care fiul este aparat si
protejat si celalalt taram (taramul de dincolo) in care isi ia soarta in propriile maini cautandu-si destinul.
Personajele pot fi tiplogizate dupa diferite criterii: reale cu puteri supranaturale sau fantastice, pozitive sau
negative, protagoniste sau antagoniste, ajutoare sau donatori, principale sau secundare, episodice sau figurante.
Apar cifrele magice si obiectele magice (totemice) care au o valoare simbolica. Tema basmului este lupta dintre
bine si rau, iar el pronoteaza motive literare specifice: motivul imparatului fara urmasi, motiul calatoriei,
motivul apei vii si a pei moarte si motivul casatoriei. In basm are loc antropomorfizarea animalelor si se gaseste
caracterul moralizator.
Titlul operei este foarte sugestiv. Din punct de vedere morfologic, titlul este compus dintr-un substantiv comun
si unul propriu. Denotativ, titlul semnifica o specie literara si un nume al unui protagonist de basm. Din punct de
vedere conotativ, titlul aduce actiunea operei mai aproape de realitatea cotidiana prin substantivul poveste.
Numele personajului este un oximoron care evidentiaza schimbarea statutului social al personajului. Personajul
dobandeste acest nume dupa incalcarea sfatului parintesc datorita inocentei si naivitatii (Alb). Statutul inferioir
in care decade este in opozitie totala cu firea, caracterul si educatia sa (Harap). In opozitie, Harap semnifia
sluga neagra si alb ce arata lipsa maturitatii, neinitierea personajului.
Si in aceasta opera ca in multe altele, naratorul nareaza in dubla perspectiva naratorul omnisicent si omniprezent
care nareaza la persoana a III-a , devine subiectiv folosind persoana I sau folosind apelative care arata simpatia
pentru protagonist. Subiectiv, astfel in locul obiectivitatii.
Tema textului Basm cult Harap Alb este lupta dintre bine si rau, iar motivele literare sunt motivul imparatului
fara urmasi, motivul mezinului, motivul probelor si obstacolelor, motivul calatoriei, motivul apei vii si a apei
moarte si motivul casatoriei dar si al cifrelor magice.
Reperele spatio-temporale sunt mentionate vag, rezultand timpul mitic. In text, avem ca si date despre locul
actiunii urmatoarele cuvinte odata, intr-o tara, intr-o alta tara, la poalele unui codru, un pod peste o
apa mare.
Formula initiala Amu cica era odata intr-o tara un crai care avea trei feciori. Si craiul acela mai avea un frate
mai mare, care era imparat intr-o alta tara, mai deparatata, Si imparatul, fratele craiului, se numea Verdeimparat; si imparatul Verde nu avea feciori, ci numai fete formeaza insusi incipitul, care contine informatii
vage spatio-temporale. Apar primele cifre magice trei feciori. Ne sunt prezentate primele doua personaje
craiul si fratele sau imparatul Verde si se poate remarca limbajul popular folosit de scriitor.
Craiul care avea trei feciori, avea un frate intr-o alta tara care la randul lui avea trei fete. Verisorii nu s-au
cunoscut niciodata intre ei. La batranetea imparatului-Verde (fratele craiului), il roaga pe fratele sau sa-i trimita
pe cei mai vrednic dintre nepoti, sa-l lase imparat dupa moartea sa. Feciorul cel mai mare se ofera cel dintai sa
porneasca la drum, dar se intoarce inapoi pentru ca ii iese in cale un urs. Acel urs era chiar tatal sau, dar
bineinteles, nu stia acest lucru. Dupa ce fiul le explica motivul intoarcerii, feciorul cel mijlociu se ofera sa plece,
dar pateste exact ca si fratele sau. Craiul se plange copiilor sai, pe motivul ca ii este rusine de ei. Fiul cel mic,

auzind aceste vorbe, incepe sa planga in sufletul lui din cauza cuvintelor spuse de tatal sau. El cauta o metoda
cum sa-l scape de rusine pe tatal sau. O batrana garboasa de batranete ii iese in cale si incepe sa-i vorbeasca.
Fiul de crai, pentru a scapa de ea, ii da pomana, dovedind milostenia. Datorita bunatatii sale, batrana ii da cateva
sfaturi folositoare care ii maresc curajul. Acesta merge la crai sa-i ceara voie sa plece la unchiul sau. Auzind
aceste vorbe, craiul nu-i prea incantat de idee, dar feciorul nu renunta si ii cere armele, calul si hainele cu care a
fost el mire. Acesta merge in cautarea calului. Le pune la toti sa manance jaratic, iar primul care avea sa se
atinga de el, va fi calul care il va insoti. El observa ca tocmai un cal batran si slab incepe sa manance, lovindu-l
puternic pentru a-l da la o parte. Pana la urma, renunta si il ia pe calul cupricina, care se dovedeste a fi unul
puternic. Tatal sau nu are o reactie buna cand isi vede fiul cu acest cal, dar il lasa sa pelce. El pleaca la drum,
mergand in pasul calului. Catre seara, ii iese in cale ursul, dar calul se napusteste asupra lui, iar cand sa inceapa
o adevarata lupta, ursul isi arata adevara identitate, adica tatal feciorului, deghizat cu o blana de uras, urandu-i
noroc in calatorie. Podul peste care trece fiul de crai ii demonstreaza curajul, dar el totodata face trecerea de pe
taramul parintesc pe cel nesigur, al initierii. De asemenea, arata o trecere de la copilarie la maturitate, avand
astfel doar un sens si, marcand plecarea. Padurea-labirint prin care urma sa calatoreasca, reprezinta primul pas
spre maturizare, este locul unde fiul de crai incearca sa gaseasca drumul cel bun pentru ca de aici,
soarta/destinul ii sunt petleciuite, iar ispita in care el cade este mare atunci cand un span ii iese in cale si il
ademeneste in capcana sa, promitandu-i ajutorul sau. Dupa ce fiul il accepta pe span alaturi de el in calatorie, ii
ofera posibilitatea sa se racoreasca intr-o fantana. Fantana/grota reprezinta coborarea in infern, moartea
simbolica a personajului. Este posibila iesirea, dar sub o alta identitate cu un alt statut social, totul fiind pus sub
semnul juramantului si fiind onterpretat ca o pedeapsa data personajului pentru ca a incalcat ceva anume. Fiul de
crai, asadar primeste o noua identitate, Harap-Alb, si devine sluga spanului. Dupa ce ajung la unchiul imparat,
spanul se da nepotul sau. Spanul trezeste banuieli verisoarelor, dar viata merge mai departe. Spanul il supune
diferitelor proble si obstacole, din care Harap-Alb reuseste sa scape. In prima proba, Harap-Alb este nevoit sa
aduca salati din gradina ursului, iar Sfanta Duminica este ajutorul sau. El sta intr-o casa cam o zi si o noapte,
timp in care Sfanta duminica prepara o licoare magica ce ii va aduce ursului somnul cel lung. Urmatoarea
incercare este vanarea cerbului impodobit cu pietre pretioase. Sfanta Duminica il auta si de aceasta data. Spanul,
se mira a doua oara de faptul ca Harap-alb este in stare sa faca astfel de lucruri. Verde-imparat face o masa in
cinstea nepotului sau. Auzindu-se diferite vorbe si barfe despre fata imparatului Ros, spanul ii da porunca lui
Harap-Alb sa i-o aduca cu orice pretext. Harap-Alb ajuta fiinte aparent neinsemnate, furnici si albine, dand
dovada de altruism. Mai tarziu, el da peste niste personaje simbolice, Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila si
Pasari-Lati-Lungila pe care le ajuta sa se imprietenasca, aratand cat este de atent cu oameni aflati in suferinta. Ei
se comportau ca niste tarani humulesteni si sfatosi, si reprezinta defapt, obstacole, dar in final ii sunt de folos,
obtinand fata imparatului Ros. Cand ajung la imparatul Rosu, el ii supune la alte probe, unde Harap-Alb cere
ajutorul albinelor si furnicilor. Furnicile il ajuta sa desparta nisipul de mac, albinele il ajuta sa diferentieze doua
fete perfect identice, iar Pasari-Lati-Lungila o pazeste pe fata imparatului pe timpul noptii. Pana la urma,
imparatul ii da fata, iar ei pornesc la drum. Intre Harap-Alb si fata se nasc sentiente de iubire, el ii spune cine
este el cu adevarat si in sufletul lui parca refuza sa-i dea frumusetea de fata spanului. Cand ei ajung la crai acasa,
spanul iese in calea fetei, dar ea il opreste si spune tuturor adevarul. Spanului nu-i vine sa creada si se repede la
Harap-Alb, il loveste, dar calul lui il apara, omorandu-l. Harap-Alb este ajutat sa invie, casatorindu-se cu fata
imparatului.
Formula mediana Dumnezeu sa ne tie, ca cuvintul din poveste, inainte mult mai este marcheaza faptul ca
actiunea abia a inceput si inca mai dureaza mult pana la final.
Fiul de craiu, pe parcursul vietii sale, are diferita statuturi. La inceput, este un simplu copil, fecior, in mainile
tatalui sau, apoi este supus mai multor probe alaturi de fratii sai, dar este singurul care reuseste sa treaca peste
ele. Datorita naivitatii si neglijentei vorbelor spuse de tatal sau, ajunge sluga spanului si cade in ultimul rang al
statutului social. De acum, depindea intru totul de spanul care este insusi simbolul maturizarii, cel care il face sa
realizeze ce inseamna cu adevarat valoarea statutului social. Pe final, Harap Alb se maturizeaza si-si pierde
notiunea de sluga revening la un om liber, dar casatorit si matur.
Finalul este reprezentat de formula finala Si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca. Acesta arata
eternitatea (timpul mitic). Finalul, insa, are ca si caracteristici reginalismele be si manca si este o paralela

intre realitate si lumea feerica creata anterioir, dar la sfarsit este marcata prezenta lumii cotidiene (cine nu se uita
si rabda) unde cititorul este trezit la realitate.
Personajele din acest basm cult Harap Alb sunt numeroase si sunt tipologizate dupa mai multe criterii. Fiul cel
mic al craiului este personaj principal, protagonist, pozitiv, rotund, dinamic si tipul naivului pe cale de initiere.
Spanul este personaj secundar, antagonist, negativ si tipul omului viclean, manipulator si duplicitar. El
reprezinta raul necesar fara de care nu ar fi fost posibila initierea fiului de crai. Sfanta Duminica este personaj
secundar, pozitiv, personaj ajutor si donator, iar prin intermediul acestui personaj se evidentiaza proba
milosteniei. Imparatul Rosu este personaj secundar, pozitiv, plat si tipul tatalui protector, grijuliu, iar prin
intermediul acestui personaj sunt evidentiate calitatile eroului sau ale altor personaje din jurul sau (curaj,
istetime, perseverenta, devotament). Craiul este personaj episodic, plat si tipul tatalui initiator. Fata imparatului
Rosu este personaj secundar, personaj real cu puteri supranaturale si tipul fetei rasfatate. Imparatul Verde este
personaj secundar si tipul imparatului iubitor de supusi si naiv. Ochila, Setila, Gerila, Flamanzila, Pasari-LatiLungila sunt personaje episodice episodice, ajutoare si sunt reale cu puteri supranaturale. Alte personaje
episodice sunt fratii fiului de crai, verisoarele. Alte personaje ajutor sunt calul, furnica si albina si alte personaje
donatori sunt albina si furnica.
Ca si caracterizare, fiul de crai este un tip obisnuit, harnic, cu un suflet milos si sensibil. El nu-si incalca
cuvantul fata de span, dand dovada de onestitate. El este constient ca a gresit, neascultand de sfatul parintesc.
Chiar daca nu are puteri supranaturale este ajutat de personaje fantastice. Personajul actioneaza sub semnul
profund al destinului, dar sub propriile decizii, care au un rol important in initierea lui. SPanul, intruchipeaza
fortele raului, iar ca personalitatea lui falsa, averea lui dobandita prin inselaciune, el isi falisifca statulul social,
la care oricum n-ar fi ajuns niciodata.
In acest text, sunt prezente toate cele trei moduri de expunere, naratiunea, dialogul (monologul) si descrierea.
Naratiunea, fiind modul de expunere prin care se realtaeaza intr-o succesiune temporala faptesi intamplari, are
rolul de a specifica cu exactitate fiecare actiune, intamplare la care personajele iau parte cu ajutorul unui narator
obiectiv sau subiectiv. Descierea este modul de epunere prin care sunt prezentate toate caracteristicile unor
obiecte, personaje sau chiar fapte. Rolul ei in acest text este de a situa actiunea si personajele, de a exprima in
mod sugestiv atmosfera in care se desfasoara intamplarile si ajuta cititorul sa-si imagineze cum arata locul si
personajele. Dialogul reproduce in mod direct cuvintele personajelor. Prin folosirea lui, autorul isi lasa
personajele sa se descrie singure, prin modul lor de a vorbi. Monologul este vorbirea unui singur personaj si are
rolul de a exprima starile personajului care vorbeste.
Limbajul este format din cuvinte arhaice, regionalisem, dar este completat si de proverbe si zicatori sau
cantece. Arhaismele garboava, rapciuga, grebanos, ghijoaga si regionalisemele multameste,
bodroganind, parpalea infrumuseteaza limbajul textului. Ca si proverbe sau zicatori avem La placinte,
inainte/ Si la razboi, inapoi, Voinic tanar, cal batran/ Greu se-ngaduie la drum, Vita de vie tot invie,/ Iara
vita de boz tot rogoz, iar ca si cantece regasim Am sa zbor lin ca vantul,/ Sa cutreieram pamantul, Pe
deasupra codrilor,/ Peste varful muntilor, / Peste apa marilor.
Oralitatea stilului, redata de verbele folosite de naratorul subiectiv dupa cum v-am spus, prin care el ne
averitzeaza ca asa va fi cum ne-a zis el. Naratorul devine subiectiv folosind apelative prin care isi eprima
simpatia fata de personaje. Modalitatea prin care se realizeaza oralitatea sunt interjectiile, diminutivele,
proverbele si zicatorile, dar si frazele ritmatice precum si regionalismele.
Avand in vedere aceste caracteristici, textul apartine in totalitate acestei specii.
In opinia mea, acest basm impresioneaza prin faptul ca personajul principal reuseste sa se maturizeze cu ajutor
altor pesonaje, precum spanul si tatal sau, dar si cele simbolice Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila si Pasari-LatiLungila. Asadar, basmul reuseste sa scoata principalele trasaturi ale personajului principal cu ajutorul probelor si
obstacolelor.

Caracterizarea lui Harap Alb


Textul dat apartine operei literare Povestea lui Harap-Alb scris de Ion Creanga si a fost publicata in revista
Convorbiri literare in anul 1877. Personajele din aceasta opera sunt tipologizate dupa mai multe criterii, ele
fiind personaje negative, pozitive, ajutoare, donatoare, etc.
Personajul principal al operei este Harap-Alb, fiind un personaj plat, pozitiv si caracterizat direct de catre
narator si de alte personaje, iar indirect este caracterizat din actiunile sale si din relatia cu celelalte personaje. El
reprezinta tipul omului naiv si inocent, care dintr-un statut superior decade, insa gratie sufletului bun revine
dupa multe incercari la statutul initial.

Caracterizarea lui Harap Alb (directa)


Astfel aflam de la inceput, direct de la narator ca Harap-Alb era unul dintr ecei trei fii ai unui crai, ca era cel mai
mic dintre ei, numele de Harap-Alb nefiind mentionat decat mai tarziu, ca o consecinta a neascultarii. (Amu
cica era odata intr-o tara de crai, un crai care avea trei ficiori./ Fiu craiului cel mai mic, facandu-se atunci
ros, iese afara in gradina si incepe a plange). Tot direct de la narator aflam ca dupa ce acesta a facut
milostenie femeii, ea il sfatuieste sa mearga sa ceara costumul tatalui sau, costum pe care l-a imbracat cand a
fost mire. Fiul de crai asculta si se duse, astfel el toata calatoria a fost imbracat intrun costum vechi, pornind la
drum nu cu o infatisare grandioasa si cu suflet las asemeni fratilos sai ci foarte modest insa cu o atitudine de
invingator. Mai apoi dupa ce avansam putin in actiunea propriu-zisa, respectiv dupa sosirea spanului si a lui
Harap-Alb la imparatia lui Verde-Imparat, descoperim singura caracterizare directa adresata lui Harap-Alb,
facuta de alte personaje respectiv de catre verisoarele sale, insa tot exprimata de catre narator, atunci cand
vorbeau intre ele despre rautatea spanului spunand ca Harap-Alb are o infatisare mult mai placuta decat a
spanului semanand mult mai bine cu ele. (Si din ceasul acela, au inceput a vorbi intre ele () ca Harap-Alb,
sluga lui, are o infatisare mult mai placuta) Caracterizarea directa a lui Harap-Alb este descrisa foarte sumar,
autorul axandu-se mai mult pe caracterizarea indirecta, si anume pe trasaturile cele mai frumoase care au iesit la
iveala din actiunile sale.

Caracterizarea lui Harap Alb (indirecta)


Caracterizarea indirecta a protagonistului este extrem de amanuntita, caracteristicile ascunse ale sufletului iesind
insusi din actiunile si probele la care este supus pe parcursul operei. Prima proba cla care este supus este proba
milosteniei. In aceast aproba reiese una dintre trasaturile sufletului protagonistului, si anume bunatatea. El da
pomana unei femei batrane si astfel face o fapta buna care mai apoi va fi recompensata cu ajutor acelei femei
care era de fapt Sfanta Duminica, ea ajutandu-l sa treaca de proba din Gradina Ursului si Padurea Cerbului. A
doua proba la care este supus fiul cel mic de crai este proba curajului atunci cand trebuie sa treaca podul,
confruntandu-se cu ursul cel fioros, actiune imposibila de realizat de catre fratii lui care au dat inapoi, dand
dovada de lasitate. De aici reiese a doua trasatura morala a fiului de crai, acesta nelasand imparatia, puterea si
grandoarea pentru un urs, curajul lui fiind evidentiat. Dupa trecerea podului, inainteaza printr-o padure labirint.
A treia proba prezenta este proba ispitei care este impartita in trei grade de dificultate. La primul apel al
spanului, exact la intrarea in padure, fiul de crai refuza ajutorul oferit, ascultand de sfatul tatalui. Mai apoi dupa
ce a dat de greu, fiul cedeaza acesta fiind depasit de situatie. Astfel, deducem ca atunci cand el se confrunta cu o
situatie dificila, se panicheaza si uita de sfatul tatalui, dand dovada de naivitate, slabiciune, neincredere, aceste
trasaturi atragand dupa ele si pedeapsa prin schimbarea identitatii devenind de acum inainte Harap-Alb (sluga
neagra), Alb reprezentand tocmai trasaturile negative care l-au facut sa decada.
Dupa sosirea lor la imparatie, caracterul bland, sincer, supus a lui Harap-Alb, comparat cu cel al spanului le fac
pe verisoare sa-si deschida mai bine ochii, spunand ca el este mult mai omenos. In timp ce spanul il supune
pe Harap-Alb la incercari, caracterul lui se intarea tot mai mult chiar daca el nu simtea acest lucru. Mai apoi, in
ultima sarcina data de span, respectiv in calatoria sa dupa fata imparatului Ros, protagonistul da dovada de
altruism, sacrificandu-se si trecand prin apa, nestricand veselia unor furnici, grija fiindu-i aici rasplatita. Mai
apoi, el construieste un loc de adapost pentru niste alibe fara casa si de data asta fiind iarasi recompensat. De

aici reiese sensibilitatea lui fata de vietitoarele neinsemnate, dand pentru prima data dovada de profunda
maturitate.
Continuandu-si drumul, el este trecut prin proba prieteniei, luand cu el pe cele cinci personaje, Gerila,
Flamanzila, Setila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila, imprietenindu-se cu ei. Ironiile si glumele cu care le raspunde
fiecaruia arata un caracter puternic si degajat care poate sa faca haz de necaz in orice situatie insa glumind
numai cand este cazul. ( Daca-i asa, hai si tu cu noi, zise Harap-Alb, ca doara nam a te duce in spinare.)
Limbajul folosit este cu preponderenta literar, folsindu-se arhaisme si regionalisme (botit, chilimbot etc.) Sunt
folosite cantecele si proverbele pentru a intelege mai bine semnificatia celor intamplate. Gratie prieteniei
acordate celor cinci, Harap-Alb reuseste sa treaca de obstacolele intinse de imparatul Ros, si chiar grija care a
purtat-o insectelor l-a ajutat sa treaca cu bine peste anumite obstacole. Pana si tovarasia acordata calului il ajuta
in ultima cursa lansata de fata imparatului Ros, unde calul trebuia sa se intreaca cu o tuturica pentru a aduce din
despicatura mintilor trei smicele de mar dulce, apa vie si apa moarta. Astfel, gratie caracterului ascuns,
sensibilitatii cu care s-a purtat fiecare, totul s-a intors in favoarea lui, ajutandu-l sa treac apeste cursele intinse de
celelate personaje participante la actiune (imparatul Ros si spanul). In calatoria de intoarcere incepe a se
imprieteni mult mai bine cu fata imparatului Ros ceea ce il descrie ca fiind un om deschis si de incredere, pe
aceste doua caracteristici cladindu-se o relatie intre cei doi.
In final, reiese la iveala adevarul, Harap-Alb redevenind fiu de imparat si imparat peste imparatie, cu mai multa
experienta, maturitate si putere de decizie.
Caracterizarea in antiteza cu spanul este foarte evidenta din tipologizare, Harap-Alb fiind un personaj pozitiv, iar
spanul un personaj negativ, faptele fiecaruia oglindind pana la urma destinul fiecaruia, Harap-Alb domnind pe
veci alaturi de o frumoasa fata fiind iubit de toti, iar spanul murind in chinuri de la inaltime.

Concluzie
In concluzie, Harap-Alb, protagonistul basmului, realizeaza in mare toata actiunea, reprezentand binele, fiind
caracterizat direct de catre autor si indirect caracterizat cel mai bine de faptele pe care le-a savarsit de fiecare
data cand s-a confruntat cu una din cele cinci probe.

Opinie
In opinia mea, Harap-Alb este caracterizat in mare parte indirect pentru a iesi la suprafata ceea ce nu se vede,
respectiv sufletul, dupa schimbarea statutului si trecerea prin dificultati devenind mult mai puternic moral. Fiind
caracterizat mai mult indirect nu ne putem da seama de trasaturile lui fizice.

Caracterizarea Spanului
Personajul literar Spanul face parte din opera literara Povestea lui Harap-Alb scrisa de Ion Creanga,
publicata in anul 1877 in revista Convorbiri literare.

Tipologizare
Spanul poate fi tipologizat ca fiind un personaj secundar, antagonist, negativ, tipul omului viclean, manipulator
si duplicitar.

Caracterizarea directa facuta de narator


Caracterizarea directa facuta de narator sugereaza ca Spanul este un om viclean, cu mai multe fete datorita
faptului ca i se adreseaza fiului de crai ca fiind imbracat altfel si calare pe un cal frumos, si prefacandu-si glasul
incepe a caina pe fiul craiului.

Caracterizarea directa facuta de alte personaje


Caracterizarea directa facuta de alte personaje arata ca fetele imparatului nu erau convinse ca Spanul este
verisorul lor deoarece nu semana cu ele ci chiar Harap-Alb era mai apropiat de infatisarea si comportamentul lor
Fetele imparatului insa priveau la verisorcum priveste canele pe mata si le era drag ca sarea-n ochi, pentru ca
le spunea inima ce fel de om fara de lege este Spanul. Fiul de crai, insa, pentru el, Spanul reprezenta omul de
care trebuia sa asculte cu pretul vietii, deoarece acesta era gata sa-l omoare daca nu-i facea pe plac Spanul,
voind sa piarda acum pe Harap Alb cu rice pret, ca de l-oi vedea obraznicindu-se cumva, acolo pe loc ii si tai
capul. Imparatul, fara sa-si dea seama de minciuna in care traieste, il invidia intr-un fel pe nepotul sau ca sluga
lui ii facea toate poruncile si ii este atat de credincios.

Autocaracterizarea
Autocaracterizarea demonstreaza ca Spanul isi ia rolul de nepot al Imparatului prea in serios. Vorbeste despre
sine cu putina modestie, considerandu-se absolut superior tuturor Numai eu ii vin de hac, Alt stapan in locul
meu nu mai face branza cu Harap Alb cat ii lumea si pamantul, Mie unuia stiu ca nu-mi sufla nimenea in
bors.

Caracterizarea indirecta prin fapte


Caracterizarea indirecta prin fapte contureaza atitudinea si caracterul bolnavicios de care spanul da dovada pe
parcursul actiunii. La inceput, pentru a-si demonstra ca merita sa fie mai mult decat era, reuseste sa-l pacaleasca
pe fiul de crai, dand dovada de rautate si viclesug. Apoi, dupa ce se da bun prieten, oferindu-i ajutor, il obliga sai devina sluga printr-un juramant. Faptul ca se preface nepotul imparatului, crezand ca ii va urma tronul arata ca
el visa de mult la asta, si pentru el era o scapare din viata inferioara care o ducea pana atunci. Intre timp,
incearca sa scape de Harap Alb, dar nu reuseste, supunandu-l la diferite probe. El incepe sa-l urasca tot mai
mult, dar visul il face sa nu-si piarda cumpatul Spanul, bodroganind din gura, nu stia cum sa-si ascunda ura,
Dar Spanul, cu viclenia sa obisnuita, nu-si pierde cumpatul si, luand vorba, zise. La sfarsit, cand vede ca nu a
reusit in niciun chip sa il incurce pe Harap Alb si ca ii dezvaluie adevarata identitate, se repede sa il omoare se
rapede ca un cane turbat la Harap Alb.

Caracterizarea indirecta prin limbaj


Caracterizarea indirecta prin limbaj face acest personaj un adevarat calvar. El ii trateaza fara respect pe toti,
vorbind pe un ton superior Ba sa-si puie pofta-n cui, raspunse Spanul rautacios. Spanul incerca sa-l
impresioneze pe Imparat de puterea sa cu care isi trateaza supusii, dar vorbele sale demonstreaza a fi fara
valoare Spanului ii mergea gura ca pupaza, de a ametit pe Imparat incat a uitat si de Harap Alb, si de cerb, si de
tot. In limbajul sau mai putem observa cum toate poftele trebuiau sa-i fie facute in cel mai scurt timp posibil
Hai, iesi rapede si porneste, ca nui vreme de pierdut. In tot acest timp, firea lui lingusitoare si superioara este
prezenta in limbajul lui, tocmai pentru ca el deja isi ia rolul de Imparat.

Caracterizarea indirecta prin nume


Caracterizarea indirecta prin nume are detalii destul de vagi pentru ca Spanul nu isi spune adevaratul lui nume.
Span, ca si cuvant, in general, semnifica un barbat lipsit de barba si de mustati, in latina *spanus.

Concluzie
Avand in vedere aceste caracteristici, personajul literar Spanul se incadreaza in tipul omului viclean,
manipulator si duplicitar si reprezinta raul necesar fara de care nu ar fi fost posibila initierea fiului de crai.
In opinia mea, modul in care impresioneaza personajul este unul bun, deoarece este un exemplu perfect, nu este
de neglijat ci se poate intampla oricui, dar pentru Harap Alb a fost un rau bun si necesar datorita faptului ca a
reprezentat pedeapsa pentru neascultarea sfatului parintesc. Asadar, Spanul, fiind un personaj negativ,
demonstreaza usurinta cu care poate intra sub pielea oamenilor naivi, dar cum orice fapta nu ramane
nerasplatita, in final isi primeste meritele.

O scrisoare pierduta I.L.Caragiale


Eseu comentariu

Scriitorul si dramaturgul Ion Luca Caragiale face parte din perioada marilor clasici, fiind cunoscut ca cel mai
mare dramaturg roman. Opera sa este caracterizata prin satira acerba, se divizeaza in opere in proza de tip
nuvela si schita sau opere dramatice de tip comedie si drama.
Scriitorul formeaza o lume aparte inspirata din burghezia vremii in cadrul comediilor O scrisoare pierduta, D-ale
carnavalului, O noapte furtunoasa, Conul Leonida, Fata cu reactiunea. Scrie o singura drama numita Napasta, in
epoca fiind discutata la nivel de proces paternitatea acestuia. Titu Maiorescu este cel care il reabiliteaza in epoca
pe I.L.Caragiale.
Se remarca in scrierile lui I.L.Caragiale satira vehementa fata de tot ce era morav social, situatie sau caracter
discutabil, comediile sale fiind inspirate din evenimente locale petrecute.
Opera literara O scrisoare pierduta se inspira din evenimentele politice ale anului 1883, este jucata pe scena in
1884 si publicata in 1885. Opera apartine genului literar dramatic si este o comedie de moravuri de tip clasic.
Comedia este specia literara a genului dramatic in versuri sau in proza in care se imbina categoria estetica a
comicului si dramaticului cu un conflict puternic ce declanseaza situatii neasteptate, finalul fiind de regula
fericit.
Comedia se clasifica in comedie de situatii (de intriga) cu intamplari derulate intr-un ritm alert, cu rasturnari
bruste de situatie si cu rezolvari neasteptate. A doua clasificare este comedia de moravuri prezinta, cu scop
moralizator, defecte umane (morale) sau moravuri sociale. A treia clasificare este comedia de caractere cu
accent pe latura psihologica a personajelor, infatisand adesea caractere (avarul, orgoliosul, naivul, etc.)
Comicul este o categorie estetica avand ca efecte rasul, declansat de contrastul/ nepotrivirea dintre aparenta si
esenta, pretentii si realitate, asteptari si rezultate.
Comicul se clasifica in mai multe tipuri/ forme de realizare a efectului comic. Comicul de situatie este creat
prin rasturnarea spectaculoasa de situatii, prin prezenta incurcaturilor, a confuziilor. Comicul de caractere
schiteaza tipuri umane avarul, canalia, familistul, care sunt vizibile prin patima ce-i stapaneste. Comicul de
moravuri evoca modul de viata al unei epoci, tabieturile unor familii, snobismul, incultura, aerele unor
personaje care pretind apartenenta la o clasa superioara a societatii. Comicul de limbaj se refera la modul de
expunere al personajelor, tradandu-l incultura prin folosirea gresita a unor termeni, tautologia, ticurile verbale,
truismele, constructiile prolixe. Comicul de nume Farfuridi si Branzovenescu, cuplu caragialesc al carui nume
are sugestii culinare.
Titlul pune in evidenta contrastul comic dintre aparenta si esenta. Pretinsa lupta pentru putere politica se
realizeaza, de fapt, prin lupta de culise, avand ca instrument al santajului politic o scrisoare pierduta
pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotarat indica atat banalitatea intamplarii, cat si repetabilitatea ei
(pierderile succesive ale scrisorii, aplificate prin repetarea intamplarii in alt context, dar cu acelasi efect).
Tema operei o constituie satirizarea societatii burheze si a lumii politice de la mijlocul secolului al 19-lea. Opera
are un caracter de generalitate prin tema, fapt evidentiat si de reperele spatio-temporale In capitala unui judet
de munte, in zilele noastre. Opera cuprinde 4 acte in care conflictul dramatic se acumuleaza prin tehnica
bulgarelui de zapada, conflicte secundare acumulandu-se in cel principal, scotandu-se astfel in evidenta
aplificarea treptata a conflictului.

Fiind destinata reprezentarii scenice, creatia dramatica impune anumite limite in ceea ce priveste aploarea
timpului si a spatiului de desfasurare a actiunii. Actiunea comediei este plasata in capitala unui judet de munte,
in zilele noastre. adica la sfarsitul secolului al 19-lea, in perioada campaniei electorale, intr-un interval de trei
zile.
Actiunea este plasata in actele 1 si 2, in anticamera lui Stefan Tipatescu, actul al treilea in sala cea mare a
Primariei, iar ultimul act in gradina lui Zaharia Trahanache.
Scena initiala din actul 1 (expozitiunea) prezinta personajele Stefan Tipatescu si Pristanda, care citesc ziarul lui
Nae Catavencu Racnetul Carpatilor, si numara steagurile. Venirea lui Trahanache cu vestea detinerii scrisorii
de amor de catre adversarul politic declanseaza conflictul dramatic principal si constituie intriga comediei.
Convingerea sotului inselat ca scrisoarea este o plastografie si temerea acestuia ca Zoe ar putea afla de
machiaverlacul lui Catavencu sunt de un comic savuros. Naivitatea (aparenta sau reala) a lui Zaharia
Trahanache si calmul sau contrasteaza cu zbuciumul amorezilor Tipatescu SI zoe Trahanache, care actioneaza
impulsiv si contradictoriu pentru a smulge scrisoarea santajistului.
Actul 2 prezinta in prima scena o alta numratoare: a voturilor, dar cu o zi inaintea alegerilor. Se declanseaaza
conflictul secundar, reprezentat de grupul Farfuridi-Branzovenescu, care se teme de tradarea prefectului. Daca
Tipatescu ii ceruse lui Pristanda arestarea lui Catavencu si perchezitia locuintei pentru a gasi scrisoarea, Zoe
dimpotriva, ordona eliberarea lui si uzeaza mijloace de convingere feminine pentru a-l determina pe Tipatescu
sa sustina candidatura avocatului din opozitie, in schimbul scrisorii. Cum prefectul nu accepta compromisul
politic, Zoe ii promite santajistului sprijinul sau. Depesa primita de la centru solicita alegerea altui candidat
pentru colegiul al II-lea.
In actul 3 (punctul culminant), actiunea se muta in sala mare a primariei unde au loc discursurile candidatilor
Farfuridi si Catavencu, in cadrul intrunirii electorale. Intre timp, Trahanache gaseste o polita falsificata de
Catavencu, pe care intentioneaza s-o foloseasca pentru contrasantaj. Apoi anunta in sedinta numele candidatului
sustinut de comitet: Agamita Dandanache. Incercarea lui Catavencu de a vorbi in public despre scrisoare
esueaza din cauza scandalului iscat in sala de Pristanda. In incaierare, Catavencu pierde palaria cu scrisoarea,
gasita pentru a doua oara de Cetateanul turmentat, care o duce destinatarei.
Actul 4 (deznodamantul) aduce rezolvarea conflictului initial, pentru ca scrisoarea ajunge iar la Zoe, iar
Catavencu se supune conditiilor ei. Intervine un alt personaj, Dandanache, care intrece prostia si lipsa de
onestitate a candidatilor locali. Propulsarea lui politica este cauzata de o poveste asemanatoare: si el gasise o
scrisoare compromitatoare. Este ales in unanimitate si totul se incheie cu festivitatea condusa de Catavencu,
unde adversarii se impaca.
Personajele din comedii au trasaturi care inlesnesc incadrarea lor tipologica. Caragiale este considerat cel mai
mare creator de tipuri din literatura romana. Ele epartin viziunii clasice pentru ca se incadreaza intr-o tipologie
comica, avand o dominanta de caracter si un repertoriu fix de trasaturi. Pompiliu Constantinescu precizeaza in
articolul Comediile lui Caragiale noua clase tipologice, dintre care urmatoarele sunt identificate si in O scrisoare
pierduta: tipul incornoratului (Trahanache), tipul primului-amorez si al donjuanului (Tipatescu), tipul cochetei si
al adulterinei (Zoe), tipul politic si al demagogului (Tipatescu, Catavencu, Farfuridi, Branzovenescu,
Trahanache, Dandanache), tipul cetateanului (Cetateanul turmentat), tipul functionarului (Pristanda), tipul
confidentului (Pristanda, Tipatescu, Branzovenescu), tipul raisoneurului (Pristanda).
Dar scriitorul depaseste cadrul comediei clasice, avand capacitatea de a individualiza personajele, prin
comportament, particularitati de limbaj, nume, dar si prin combinarea elementelor de statut social si psihologic.
De exemplu, Trahanache este incornoratul simpatic, dar si vanitosul inselat si ticaitul, Zoe reprezinta tipul
cochetei, dar si al femeii voluntare.
Mijloacele de realizare a comicului sunt cele ilustrate in comedia clasica.

Comicul de situatie in care modalitatile de realizare sunt incurcatura, coincidenta, echivocul, evolutia inversa,
interferenta si confuzia. Are loc pierderea scrisorii in momentele-cheie. Catavencu si Dandanache ajung
candidati prin aceleasi mijloace. Situatiile in care apare cetateanul turmentat pot fi interpretate in mai multe
feluri. Se refera in special la personajele Zoe si Catavencu, iar Farfuridi si Branzovenescu trec in tabara cealalta,
cetateanul duce scrisoarea de la unii la altii. Dandanache ii confunda pe Tipatescu si Trahanache.
Comicul de limbaj cuprinde greseli de vocabular, incalcarea regulilor gramaticale si ticurile verbale, iar
modalitatile de realizare sunt pronuntarile gresite, etimologie populara (atribuirea de sensuri inexistente unor
cuvinte necunoscute), lipsa de proprietate a termenilor (folosirea lor incorecta), contradictia in termeni,
nonsensul, truismele (adevaruri evidente) si proxilitatea. Ca si exemple avem famelie, renumeratie,
andrisant, plebicist. Capitalist semnifica locuitor din capitala, iar scrofulos care isi face datoria
scrupulos. Manopera inseamna lucru falsificat, liber-schimbist, un om cu idei foarte flexibile. Lupte seculare
care au dura aproape treizeci de ani, 12 trecute fix, ndustria romaneasca e sublima, dar lipseste cu
desavarsire, din doua una, dati-mi voie, ori sa se revizuiasca, primesc, dar sa nu se schimbe nimica, un
popor care nu merge inainte sta pe loc, eu, care familia mea de la patuzsopt in camera si eu ca rumanul
impartial, care va sa zica, cum am zite, sa traiasca, aveti putintica rabdare (Trahanache), curat
(Pristanda), n-ai idee, conita mea (Dandanache).
Comicul de nume (Garabet Ibraileanu) arata semnificatia numelui fiecarui personaj. Zaharia Trahanache
sugereaza zahariseala, ramolismentul, caracterul maleabil, trahanaua fiind o coca usor de modelat. Agamita
Dandanache are un prenume infantil, un fel de diminutiv al faimosului nume Agamemnon, cuceritorul Troiei.
Dandanache este format de la dandana (incurcatura), ceea ce se potriveste cu rolul sau in piesa. Catavencu
are un nume explicabil in mai multe feluri: terminatia este usor straina, de nume cosmopolit, iar prima parte
trimite fie la interjectia cat, sugerand caracterul sau demagogic, fie la substantivul cata (carlig), care arata
predispozitia sa de a profita de orice prilej pentru a-si realiza ambitiile politice, chiar si la substantivul
cataveica, haina cu doua fete, ideea releanta pentru firea sa liber-schimbista. Farfuridi si Branzovenescu au
un nume care trimit la domeniul culinar, deci fara legatura cu politica, ei fiind niste impostori, profitori,
politicieni de joasa speta. Pristanda are un nume relevant pentru faptul ca slujeste dupa interesul personal,
pristandaua fiind numele unui joc popular, care se danseaza cand la stanga, cand la dreapta.
Comicul de caracter (Pompiliu Constantinescu) se desfasoara astfel: demagogul fiind Catavencu, Dandanache
si Farfuridi, femeia cocheta duce la Zoe, primul amorez fiind Tipatescu, incornoratul (barbatul inselat) are pe
Trahanache, functionarul servil este Pristanda, iar raisonneur-ul este Branzovenescu.
Comicul de intentie arata atitudinea scriitorului fata de evenimente si fata de personaje satira virulenta, tenta
moralizatoare, obiectivitatea. Totodata, dincolo de comic se ascunde tragedia acestei lumi. De astfel, comedia a
fost sursa declarata a teatrului absurdului reprezentat de Eugen Lovinescu, in special prin limbaj.
Intriga piesei (elementul care declanseaza desfasurarea actiunii si efectul de ansamblu al textului) porneste de la
o intamplare banala: pierdea unei scrisori intime, compromitatoare pentru reprezentantii locali ai partidului aflat
la putere si gasirea ei de catre adversarul politic, care o foloseste ca arma de santaj. Acest fapt ridicol starneste o
agitatie nejustificata si se rezolva printr-o impacare generala si neasteptata.
Conflictul dramatic principal consta in confruntarea pentru puterea politica a doua forte opuse: reprezentantii
partidului aflat la putere (prefectul Stefan Tipatescu, Zaharia Trahanache presedintele gruparii locale a
partidului si Zoe, sotia acestuia) si gruparea independenta constituita in jurul lui Nae Catavencu ambitios avocat
si proprietar al ziarului Racnetul Carpatilor. Conflictul secundar este reprezentat de grupul FarfuridiBranzovenescu, care se teme de tradarea prefectului. Tensiunea dramatica este sustinuta gradat prin lantul de
evenimente care conduc spre rezolvarea conflictului, in finalul fericit al piesei: scrisoarea revine la destinatar,
Zoe, iar trimisul de la centru, Agamita Dandanache, este ales deputat. Este utilizata tehnica amplificarii
treptate a conflictului. O serie de procedee compozitionale (modificarea raporturilor dintre personaje, rastunari

bruste de situatie, introducerea unor elemente surpriza, anticipari, amanari), mentin tensiunea dramatica la un
nivel ridicat, prin complicarea si multiplicarea situatiilor conflictuale.
Doua personaje secundare au un rol aparte in constructia subiectului si mentinerea tensiunii dramatice. In fiecare
act, in momentele de maxima tensiune, Cetateanul turmentat intra in scena, avand interventii decisive in
derularea intrigii. El apare ca un instrument al hazardului, fiind cel care gaseste, din intamplare, in doua randuri
scrisoarea, face sa-i parvina mai intai lui Catavencu si o duce in final ndrisantului, coana Joitica. Dandanache
este elementul surpriza prin care se realizeaaza deznodamantul; el rezolva ezitarea scriitorului intre a da
mandatul de deputat prostului Farfuridi sau canaliei Catavencu. Personajul intareste semnificatia piesei, prin
generalizare si ingrosare a trasaturilor, candidatul trimis de la centru fiind mai prost ca Farfuridi si mai canalie
decat Catavencu.
Clasicismul este o doctrina literara cristalizata in secolul al 17-lea in Franta, caracterizata prin imitarea operelor
Antichitatii greco-latine, potrivit unor reguli deduse din capodoperele acesteia. Clasicismul presupune,
indiferent de epoci, subiecte nobile, monumentale si o expresie simpla, echilibrata, eleganta.
Ca si caracteristici, clasicismul este un curent rationalist in care exista obiectivitate si se respecta normele de
compozitie, a regulilor (celor trei unitati: de loc, de timp, de actiune). Exista interesul pnetru natura umana
(tipuri eterne) si idealul imbinarii frumosului cu binele si adevarul, a utilului cu placutul. In opere se afla ordine,
echilibru, armonie, rigoare si are loc puritatea genurilor, sobrietatea stilului, scopul fiind didactic si moralizator.
Avand in vedere aceste caracteristici, opera literara O scrisoare pierduta de I.L. Caragiale este o comedie de
moravuri, in care sunt satirizate aspecte ale societatii contemporane autorului.
In opinia mea, prin aceste mijloace, piesa provoaca rasul, dar, in acelasi timp, atrage atentia cititorilor/
spectatorilor, in mod critic, asupra comediei umane.

Nuvela psihologica Moara cu noroc Ioan


Slavici (eseu)
Ca scriitor, Ioan Slavici apartine epocii marilor clasici (1870-1890) alaturi de Mihai Eminescu, I.L.Caragiale,
Ion Creanga si Titu Maiorescu. Cele mai reprezentative nuvele ale sale sunt Popa Tanda, Budulea Taichii,
Moara cu noroc,Padureanca,etc.
Opera Moara cu noroc are ca an de aparitie anul 1881, publicata in volumul Novele din popor. Titlul
volumul sugereaza specia liteara a operelor cuprinse si tema de inspiratie: viata sociala, rurala,apartinand
perioadei marilor clasici si curenutului literar realism. In mod veridic, realitatea apasatoare a schimbarii si
transformarii umane este surprinsa in proza incercarea de moralizare specifica lui Slavici, dar fara a infrumuseta
in vreun fel soarta personajelor.
Opera literara Moara cu noroc apartine genului epic, iar ca specie literara este o nuvela psihologica.
Nuvela este specia literara a genului epic in proza, avand dimensiuni cuprinse intre povestire si roman in care
conflictul este puternic, iar accentul cade pe conturarea personajului.
Nuvela psihologica este tipul de nuvela axat pe conflictul interior al personajului in care actiunea urmareste
declinul acestuia sub aspect moral si spiritual.
Ca si caracteristici, nuvela psihologica surprinde personaje din toate mediile sociale: negustori, targoveti, hangii,
porcari, tarani, etc. Se urmareste dezumanizarea personajului influentat de bani sau dorinta de imbogatire. Apar
ca motive literare: banul, averea, mostenirea. Se urmaresc stari sufletesti si trairi aparte: frica, alienarea, erosul,
obsesia, toate surprinse prin procedeul analizei psihologice, ca mijloc de investigare a psihologiei umane.
Conflictul interior este puternic si surprins in opera in detrimetul celui exterior. Deobicei, se realizeaza
alorificarea morala a textului de analiza psihologica.

Elemente ale realismului prezente in opera sunt tema de inspiratie, viata sociala, surprinderea diferitelor
categorii sociale, punandu-se in evidenta conflictul dintre ele. Personajul este vazut in evolutie realizandu-se o
analiza psihologica a acestuia. Este surprins un mediu social caracterizat sub toate aspectele, in care personajul
isi gaseste locul si propriul destin. Apare degradarea individului si tema de inspiratie prezinta o realitate
neinfrumusetata in care limbajul joaca un rol esential.
Titlul operei, din punct de vedere morfologic este alcatuit din doua substantive comune. In sens denotativ, face
referire la un spatiu amenajat pentru a se macina cereale si sansa. In sens conotativ, titlul ilustreaza in primul
rand, ironia naratorului pentru soarta personajului principal. Locul luat in arenda, o fosta moara transformata in
han ar trebui sa aduca prosperitatea celui care se muta acolo, insa norocul in acel loc nu si-l face hangiul ci ii
este impus de catre Samadau. Deci, moara cu noroc, este un loc nefast care datorita influentei negative
exercitate in special de Samadau, isi va pune amprenta si asupra personajului principal care parcurge toate
treptele decaderii.
Tema, specifica nuvelei psihologice o constituie dezumanizarea sub influenta nefasta a banului. In cele 17
capitole se urmareste caderea continua sub aspect moral si spiritual a personajului literar Ghita, surprinsa si prin
intermediul conflictului interior. Opera are o structura liniara si atrage toate personajele intr-un conflict major.
Expozitiunea prezinta carciuma de la Moara cu noroc ca fiind asezata la rascrucede drumuri, izolata de restul
lumii, inconjurata de pustietati intunecate. Descierea drumul care merge la carciuma si a locului in care se afla
este prezentat in expozitiune. Ghita se dovedeste harnic si priceput la inceput, iar primele semne ale bunastarii
nu intarzie sa apara.
Intriga este reprezentata de aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu noroc, un personaj carismatic, seful
porcarilor si al turmelor de porci din imprejurimi care tulbura echilibrul familie. El isi impune inca de la inceput
regulile, iar Ana, nevasta lui Ghita intuieste ca acesta este un om rau si primejdios. Cu toate ca isi da seama ca
Lica reprezinta un pericol pentru el si familia lui, Ghita nu renunta datorita ideii de a se imbogati.
Desfasurarea actiunii cuprinde faptele si intamplarile textului. Mai intai, Ghita isi ia toate masurile de aparare
impotriva lui Lica: merge la Arad sa-si cumpere doua pistoale, doi caini si angajeaza o sluga. Insa din momentul
aparitiei lui Lica, incepe procesul de instrainare a lui Ghita fata de familie. Devine tot mai irascibil, nu mai
zambeste ca inainte, iar pe sotia lui o cam batea. La un moment dat, Ghita incepe sa regrete ca are familie si
copii pentru ca nu-si poate asuma total riscul imbogatirii alaturi de Lica. Datorita generozitatii Samadaului,
starea materiala a lui Ghita se imbunatateste, doar ca Ghita incepe sa se obisnuiasca cu raul. El isi indeamna
sotia sa joace cu Lica, aruncand-o definitiv in bratele lui si ajunge sa fie implicat in furtul de la arendas si in
uciderea unei femei si un copil. Retinut de politie, i se da drumul acasa numai pe chezasie. Prin faptul ca jura
stramb la proces, acoperindu-i nelegiuirile lui Lica, Ghita devine complice la crima. Hotaraste sa-l parasca pana
la urma cu ajutorul lui Pintea, insa nu este sincer nici cu el, oferindu-i dovezi despre vinovatia lui doar dupa cesi va putea opri jumatate din bani.
Punctul culminant este atunci cand Ghita ajunge pe ultima treapta a degradarii morale si in momentul in care
vrea sa se razbune pe Lica isi arunca sotia in bratele acestuia. Spera pana la sfarsit ca sotia lui va rezista
tentatiei, dar dezgustata de lasitatea sotului ei i se daruieste lui Lica tot in mod de razbunare. Cand isi da seama
ca sotia lui, Ana, l-a inselat, o ucide. La randul lui, Ghita este ucis de Raut, din ordinul lui Lica, iar el pentru a
nu cadea in mainile lui Pintea se sinucide izbindu-se cu capul de un copac.
Deznodamantul cuprinde sfarsitul actiunii. Un incediu distruge carciuma de la Moara cu noroc in noaptea de
Pasti si singurele personaje care supravietuiesc sunt batrana si copii.
In incipit, personajul secundar mama lui, Ana (batrana) povesteste despre faptul ca nu banii conteaza ci linistea
sufleteasca, dar nu se baga in viata tinerilor, lasand totul in voia destinului. Ea defapt simtea frica de schimbare,
de ceea ce va urma, mentionand mi-e greu sa parasesc coliba in care mi-am petrecut viatama cuprinde un fel

de spaima, dar nu-si paraseste copiii si incearca sa se obisnuiasca cu ideea si-mi vine sa rad cand mi-o
inchipuiesc ca circiumarita. Inceputul este simetric cu finalul deoarece se regaseste in aceeasi ipostaza.
Finalul este reprezentat de reluarea incipitului prin faptul ca batrana pune seama intamplarilor pe voia sortii si a
destinului care isi urmeaza cursul. Batrana se regaseste din nou la Moara cu noroc, impreuna cu copiii, dar de
data asta regretand situatia in care se afla.
Personajele operei nu sunt numeroase, dar se observa evolutia lor.
Ghita este personajul principal al carui statut social moral se schimba pe parcursul nuvelei. La inceputul operei,
apare in ipostaza de cizmar cinstit, dar sarac, dornic de a se imbogati, ca urmare devine hangiu. La inceput
apreciat datorita onestitatii, dar dominat de obsesia banului in continuare. Se transforma astfel caracterial in tipul
parvenitului, omul care decade atat spiritual cat si sufleteste, nuvela urmarind degradarea morala in toate
etapele. Ultima ipostaza a decaderii il infatiseaza ca sot ucigas al propriei sotii. Dominat de frica, de obsesia
pentru bani, fiind eploatat moral de Samadau, personajul se contureaza in mod realist, tipic nuvele psihologice.
Lica Samadaul, personaj secundar al nuvelei evolueaza liniar pe parcursul operei. Statutul initial de samadau,
sef al porcarilor, ii confera puterea de a guverna afacerile cu porci cinstite si necinstite din capia Aradulu.
Personajul se contureaza caracterial, bun cunsocator al psihologiei umane, cel care poate manipula, cunoscand
slabiciunile celorlalti. Barbat de vreo 36 ani, ochi verzi cu privire agera, camasa alba cu floricele si scrobita
care-si indeamna calul cu un bici si carmajin, cu coada incrustata, impresionata usor. Finalul nuvelei il aduce in
aceeasi ipostaza, de hot, talhar si scrimina demn insa in fata sortii pe care si-o poate singur calauzi spre actul
final al mortii pentru a nu da satisfactie legii. Format in nelegiuire, va muri cu ea in suflet.
Ana, personaj secundar, este regasita la inceputul operei in ipostaza de mama si sotie iuibtoare, femeie care isi
asculta orbeste sotul fara a-l contrazice. Schimbarea existentei vine odata cu mutarea la han, unde, la inceput,
conduce afacerea alaturi de sotul ei. Frumoasa, mladioasa, dornica de iubire se bucura alaturi de Ghita de noua
conditie. Odata cu aparitia Samadauui, este atrasa de barbatul impunator pe care il vede diferit de sotul ei.
Perpectia se contureaza tot mai mult cand Ghita incepe sa se instraineze si spaimele lui ies la iveala. Sotul se
transforma atunci in muierea in haine de barbat datorita faptului ca Ana il desconsidera. La randul sau, cade in
capcana Samadaului si atractia fata de el ii este fatala. Statutul final o indica fiind o sotie adulterina decazuta din
punct de vedere moral si parcurgand acelasi traseu alaturi de sotul ei. Pentru a nu fi umilita mai mult, este ucisa
de Ghita, incapabil sa infrunte adversarul. Ultimele momentente ale femeii o arata agatata cu unghiile de fata
Samadaului ca intr-un gest de revolta, dar si de admiratie pentru barbatul care a distrus-o.
Batrana, mama Anei, este personaj secundar al operei, considerat un alterego al naratorului. Femeia reprezinta
intelepciunea populara , vocea experientei care nu crede in rau si care in mod simetric in prolog si epilog reia
motivul destinului. Ca o umbra, ii insoteste pe cei doi tineri fiind constienta ca Dumnezeu le va calauzi pasii.
Din pacate, nu percepe schimbarea negativa a fetei si generelui ei, finalul surprinzandu-i aceeasi inocenta prin
care considera ca hotii sunt vinovati de soarta lor.
Modurile de expunere au rol complex. Dialogul contribuie la caracterizarea personajelor, iar descrierea ofera o
imagine a reperelor spatio-temporale.
Limbajul este regional, popular si arhaic. In text exista zicale si proverbe (mai ales ale batranei) la inceput si la
sfarsit.
In concluzie, opera literara Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvela psihologica deoarece are trasaturile
unei vieti de familie si importanta banului.
In opinia mea, textul impresioneaza prin faptul ca personajul principal, Ghita, parcurgand absolut toate treptele
decaderii.

Moara cu noroc Ioan Slavici

Caracterizarea lui Ghita


Ipoteza

Opera literara Moara cu noroc este scrisa de Ioan Slavici si publicata in volumul Novele din popor in anul
1881 si are ca personaj principal pe Ghita, un personaj complex ale carui trasaturi sunt bine evidentiate pe
parcursul intregului subiect, atat prin intermediul caracterizarii in mod direct cat si prin portretul moral al
personajului.
Tipologizare

Ca personaj principal in nuvela, Ghita se inscrie in categoria personajelor realiste, nuvela lui Slavici fiind prin
tematica, o nuvela realista. Ca personaj realist el ilustreaza un erou tipic intr-o situatie tipica, reprezentand tipul
carciumarului dominat de lacomia pentru bani, trasatura definitorie care va marca profund evolutia acestui
personaj. Este un personaj rotund, complex, reprezentand totodata tipul taranului naiv, dar dornic de mai bine,
aspiratie ce devine obsesiva si ce il va distruge psihic si emotional, evidentiindu-se astfel consecintele
distrugatoare pe care le are setea de avere asupra omului.
Personajul principal al carui statut social si moral se schimba pe parcursul nuvelei, se abate de la norma morala
enuntata la inceputul nuvele omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, bogatia si linistea colibei
tale te face fericit, la inceputul operei aparand in ipostaza de cizmar cinstit, dar sarac, dornic de a se imbogati.
Ca urmare devine hangiu, la inceput el este apreciat datorita onestitatii, dar este dominat de obsesia banului in
continuare. Se transforma astfel caracterial in tipul parvenitului, omul care decate atat spiritual cat si sufleteste,
nuvela urmarind degradarea morla ain toate etapele. Ultima ipostaza a decaderii il infatiseaza ca sot ucigas al
propriei sotii, dominat de frica, de obsesia pentru bani, fiind exploatat moral de Lica.
Moduri de caracterizare

Ghita este caracterizat in mod direct de catre narator, iar autocaracterizarea si opiniile celorlalte personaje
subliniaza atat trasatura dominanta a personajului dorinta de castig, cat si alte trasaturi. In mod indirect,
portretul moral al personajului se evidentiaza tot mai bine pe parcursul nuvelei, totodata faptele si vorbele
acestuia evidentiind din nou trasatura lui principala. Portretul lui fizic nu este evidentiat, accentul cazand pe cel
moral.
Caracterizarea directa

Prin caracterizarea in mod direct, trasaturile personajului sunt in primul rand, evidentiate de narator, prin
intermediul caruia sunt evidentiate cele doua ipostaze ale personajului: cea a taranului muncitor si iubitor al
familiei sale (un om harnic si sarguitor, era mereu asezat si pus pe ganduri, se bucura cand o vedea pe dansa
vesela) si cea a omului dominat de bani si de avere, evidentiindu-se schimbarile prin care acesta trece din
momentul in care acesta gusta averea ce il va transofmra in alt om (acum el se facuse de tot ursuz, se aprindea
pentru orice lucr de nimic, nu mai zambea ca inainte, ci radea cu hohot incat iti venea sa te sperii de el, cand
mai se harjonea cateodata cu dansa isi pierdea lesne cumpatul si lasa urma vinete pe brate). De asemenea,
cele doua ipostaze ale personajului sunt evidentiate si prin afirmatiile celorlalte personaje, in special prin
opiniile Anei care, ca sotie, observa cel mai bine schimbarile prin care sotul acesteia trece, fiind victima
schimbarilor lui. La inceput, Ana era loiala lui Ghita si avea deplina incredere in el si in deciziile lui (Ghita
este un om drept si bland la fir, dar e un om cuminte si nu voieste nici sa auda, nici sa vada, nici sa stie nimic,
nu voieste sa atate mania oamenilor rai), insa odata cu transformarea sotului ei, ea isi schimba atitudinea
fata de situatie, vazandu-si linistea familiei amenintata de Ghita (Esti un om netrebnic si grozav; trebuie sa te
fi tialosit tu in tine, pentru ca sa imi spui ceea ce nu crezi nici tu insuti, zise ea si se indeparta fara zgomot. Tu
esti acela care pleaca inaintea lui ca o sluga, iar nu eu Ghita!). Vorbele Anei demonstreaza in final
dezamagirea acestea fata de sotul sau, fata de care nu mai avea respect sau admiratie, din contra, il considera
las si nedemn (Tu esti om Lica, iara Ghita nu e decat o muiere imbracata in haine barbatesti, ba chiar mai
rau de atat.).
Totodata, vorbele exprimate in mod direct de Lica Samadaul, ce intentiona in permanenta sa atraga pe Ghita de
partea banilor, incercand mereu sa-i hraneasca orgoliul prezinta cateva trasaturi ale cizmarului (Tu esti om

Ghita, om cu multa ura in sufletul tau, si esti om cu minte: daca te-as avea tovaras pe tine as rade si de dracul
si de muma-sa, ma simt chiar eu mai vrednic cand ma stiu alaturea de un om ca tine). lica alimenteaza in
permanenta mandria lui Ghita, atrangandu-l in cursa lui bine planificata a afacerilor necurate.
Autocaracterizare

Propriile afirmatii ale lui Ghita intr-un monolog interior evidentiaza in acelasi timp slabiciunile lui, dar si un
mijloc de autoaparare prin victimizare (Ei! Ce sa-mi fac?Asa m-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e in
mine ceva mai tare decat vointa mea? Nici cocosatul nu e insasi vinovat ca are cocoasa in spinare.)
Slabiciunea pentru bani este punctata si de narator ce surprinde reactia lui Ghita la zarirea banilor, acesta fiind
foarte insistent asupra evidentierii placerii de a avea multi bani.
Caracterizarea directa a personajului surprinde astfel opiniile personajelor despre Ghita, interventiile naratorului
asupra caracterului lui Ghita si autocaracterizarea acestuia ce apare in pozitia de victima a propriei minti si
constinte.
Caracterizarea indirecta

Caracterizarea in mod indirect este realizata prin faptele personajului, aspiratia obsesiva la avere si bani, ce se va
transforma in patima, conflictul interior si exterior cu celelalte personaje si relatia cu ele.
Ghita se abate de la norma morala enuntata la inceputul operei, fapt ce are sa conduca la un final tragic,
nefericit. Personajul considera ca saracia echivaleaza cu lipsa demnitatii asa ca alege sa se mute la Moara cu
noroc impreuna cu familia sa, in cautarea unei vieti mai bune, mai bogate. Cizmarul ajunge din pacate dupa
scurt timp dupa mutare, rob al patimilor banilor, sacrificandu-si familia si linistea in favoarea averii, fiind in
permanenta influentat de Lica Samadaul, stapanul locurilor care fiind un bun cunoscator al psihologiei umane,
exploateaza slabiciunile lui Ghita, transformandu-l intr-un om diferit fata de cel care era cand a ajuns la moara.
Odata ce afacerea la Moara incepe sa dea roade, Ghita gusta din satisfactia castigului, moment in care apare si
Samadaul, prima intalnire a acestora reprezentand un schimb de replici aspre, Ghita incercand sa se impuna
personajului ce-i era superior. Apare dorinta de egalitate a lui Ghita fata de Lica (Oamenii ca mine sunt slugi
priejdioase, dar prieteni nepretuiti) , fapt prin care probabil Lica devine un model al lui Ghita, demn de urmat,
insa nu doreste sa i se supuna acestuia, dar nu are de ales.
Lica si Ghita sunt prezentati in opozitie in ipostazele stapanului si supusului invins de autoritatea stapanului,
neavand posibilitatea de a se impune, fiind amenintat de Samadau, stapan al locurilor din zona Morii cu noroc
(Ori imi vei face pe plac, ori imi fac rand de alt om la moara cu noroc).
Actiunile, gesturile si atitudinea lui Ghita scot la iveala incertitudinea si nesiguranta care-l domina, teama si
suspiciunea instalate definitiv in sufletul lui. Desi Ghita incearca sa isi asigure cateva masuri de protectie in
momentul in care devine oficial aliatul lui Lica, probabil doar din dorinta subconstienta de siguranta, frica si
smeneria fortat de Samadau nu dispare.
Ghita devine constient in legatura cu faptul ca Samadaul ii controleaza existenta, suferind o drama psihologica,
unde se dezvolta conflictul interior al personajului intre omul bun care era, omul ec a devenit, dorinta de
impunere si dragostea pentru bani. Faptele lui Lica reflecta slabiciunile lui Ghita, si acesta, desi era cu sufletul
incarcate refuza sa il tradeze pe Lica datorita amenintarilor lui, astfel nu-l denunta si lasandu-i pe oamenii lui sa
fie arestati pentru afacerile lui Lica. Totodata personajul principal refuza sa dea amanunte despre afacerile lui
Lica si se indeparteaza de familia sa in favoarea lui Lica si a afacerilor lui. Ghita isi face reprosuri si are
remuscari sincere si dureroase, manifestate prin autocaracterizari. Acesta isi cere iertare in fata Anei, probabil
pentru nevoie disperata de sprijin, insa in interiorul sau totul se destrama (Iarta-ma Ano, iarta-ma cel putin tu,
caci eu n-am sa ma iert cat oi trai pe fata pamantului). Drama emotionala prin care trece Ghita este alimentat
in acelasi timp si de frica de Samadau, Ghita fiind constient de ce ar putea pati in cazul in care nu i s-ar supune

acestuia, dar care este distrusa de obsesia pentru bani care, la randul ei, este umbrita usor de omul cinstit si bun
care era el de fapt. O foloseste pe Ana drept momeala pentru a-l demasca pe Lica, nu numai pentru ca il mustra
constinta pentru ceea ce devenise el, dar si pentru gelozia ajunsa la paroxism. Finalul nuvelei accentueaza setea
de razbunare a lui GHita izvorata din demintatea lui calcata in picioare, singurlui lui gand fiind acela de a-l
prinde pe Lica pentru care ajunge sa-si nesocoteasca nevasta. Patima pentr bani il dezumanizeaza si Ghita
decada prada propriului sau destin caruia nu i se poate opune, prabusindu-se incet, dar sigur de la omul cinstit si
harnic la statutul de complice in afaceri necurate si crima pana a deveni chiar el ucigas, omorandu-si propria
sotie, ajungand in felul acesta pe deplin copia lui Lica, crima fiind considerata ultima treapta a dezumanizarii
lui Ghita.
Ghita ajunge ucigajul distrus psihic si emotional si inca fiind insetat de bani este omorat de Raut pentru faptele
sale, in timp ce Lica se sinucide, iar focul ce cuprinde hanul purifica locul de nelegiuri, minciuni si alte crime,
nelasand vreo urma a celor inamplate.
Relatiile lui Ghita cu personajele din opera variaza in functie de ipostaza morala in care se afla acesta si
evidentiaza trasaturile caracteriale ale acestuia. In prima parte a nuvelei, Ghita se dovedeste a fi un sot
credincios, intelegator si grijuliu in timp ce in cea de-a doua parte devine un om ursuz, inchis in sine, apasat
sufleteste din pricina constiintei incarcate si in cele dinurma ucigas. Relatia cu sotia sa se destrama si si se
raceste pe parcursul subiectului, el devenind violent in timp ce ea devine dezamagita de propriul sot. Ea incepe
sa il aprecieze pe Lica tot mai mult pentru ca ii acorda mai multa atentie decat sotul ei, fiind mai sigur pe sine,
inspirandu-i protectie si siguranta, iar in final ea i se daruieste Samadaului.
Relatia dintre Lica si Ghita este reprezentanta de un permanent conflict constient sau inconstient, Ghita dorind
initial sa i se impuna Samadaului, dar cedeaza in postura de supus in fata stapanului pamanturilor din zona Morii
cu noroc si celui care i-ar fi putut curma viata. Lica il implica asadar pe Ghita in afacerile lui necurate,
personajul principal ne mai avand posibilitatea sa renunte la necurate odata implicat, fapt ce duce la decaderea
lui morala, conflicatul interior si schimbarea totala a caracterului personajului condus de setea banilor.
Concluzie

In concluzie, Ghita, personajul principal al nuvele psihologice Moara cu noroc de Ioan Slavici este conturat in
mod realistic tipic nuvelei psihologice, al carui statut social si moral se schimba pe parcursul operei.
Opinie

In opinia mea, Ghita reprezinta tipul omului slab, fara autoritate si conform vorbelor sotiei sale, o muiere
imbracata in haine barbatesti care desi este un om bun, este condus de propriile vicii, fiind insa constient de
acest lucru, dar considera ca nu are de ales.
Caracterizare Lica Samadaul

Personajul literar Lica Samadaul, face parte din opera Moara cu noroc, nuvela scrisa de Ioan Slavici si
publicata in anul 1881 in volumul intitulat Novele din popor.
Lica Samadaul este un personaj secundar, realist si static, un spirit satanic, ce exercita asupra celorlalte
personaje o dominatie fascinanta, evoluand liniar pe parcursul operei. Statutul social initial de Samadau, sef al
porcarilor, ii confera puterea de a guverna afacerile cu porci cinstite si necinstite din Campia Aradului.
Personalitatea lui se contureaza din lumini si umbre ca intr-un joc al oglinzilor paralele si este foarte minutios si
atent construita de narator.
Lica poate fi caracterizat in mod direct de catre narator sau de sine insusi, iar in mod indirect de catre celelalte
personaje si relatia lui cu acestea, actiune, nume sau faptele sale, limbajul, gesturile si comportamentul de care
da dovada.

Acesta este caracterizat in mod direct de catre narator, inca de la prima sa aparitie in opera vestitul Lica
Samadaul, naratorul realizand si portretul sau fizic, din care deducem ca este un om instarit Lica, un om ca
de treizeci si sase de ani, inalt, uscativ si subt la fata, cu mustata lunga, cu ochii mici si verzi si cu sprincenele
dese si impreunate la mijloc. Lica este porcar, insa dintre cei care poarta camasa subtire si alba ca floricelele,
pipetar cu bumbi de argint si bici de carmajin, cu codistea de os impodobit cu flori taiate si cu ghintulete de
aur. Faptul ca era sef al porcarilor, il face sa se remarce printre slugile lui, porcari de rand, neingrijiti si
neglijenti in ceea ce priveste imbracamintea, pe care naratorul o pune in valoare Samadaului, prin camasa si si
pieptarul cu bumbi de argint, dar si biciul sau aparte. Tot in mod direct se caracterizeaza si el insusi: Eu sunt
Lica SamadaulMulte se zic despre mine, si dintre multe, multe vor fi adevarate si multe scornite. Acesta se
autocaracterizeaza intr-un mod realist, impunand frica si respect: Tu vezi un lucru: ca umblu ziua-n amiaza
mare pe drumul de tara si nimeni nu ma opreste in cale, ca ma duc in oras si stau de vorba cu domnii.. Da
dovada de un om dur De la mine nimeni nu cuteaza sa fure, ba sa-l fereasca Dumnezeu pe acela pe care as
crede ca il pot banui si curios Eu voiesc sa stiu totdeauna cine umbla pe dru, cine trece pe aici, cine zice si
cine ce face si voiesc ca nimeni afara de mine sa nu stie. Fiind constient de impactul care il are asupra
oamenilor, Lica se asigura inca de la prima discutie cu Ghita ca isi va intimida adversarul, finalizand
convorbirea intr-un mod amenintator Cred ca ne-am inteles?!, fara a lasa loc de vreo contrazicere. Ghita
ajunge sa se convinga de viclenia lui, marturisindu-i lui Pinta urmatoarele E un om viclean si nu-l pot
prinde!.
Astfel, prin caracterizarea diercta, naratorul omniscient il prezinta inca de la inceput ca pe un stapan absolut
peste oameni si locuri, autoritar, iar din relatiile lui cu celelalte personaje reies si alte trasaturi ale lui.
Batrana isi formeaza o parere buna despre Lica de la prima vedere Un om preacumsecade, grai batrina,
privind in urma lui, in comparatie cu Ana care nu il agreeaza inca de prima data, afirmand ca e oarecum
fioros la fata. Insa cel mai bine il poate caracteriza Pintea, fostul lui tovaras, devenit jandarm doar pentr a se
razbuna El are o slabiciune, una singura: sa faca, sa se laude, sa tie lumea de frica si cu toate aceste sa iza si
de dracul si de muma-sa. Sa riza de noi, Ghita.
Lica se dovedeste bun cunoscator de oameni, mizeaza pe patima lui Ghita pentru bani, exercita asupra
celorlalti si mai ales asupra Anei, o fascinatie diabolica, desi aceasta il simte un om rau si primejdios.
Indemanatic si expermientat in ceea ce prievste banul, reuseste sa il fure pe Ghita l acest capitol, ducandu-l in
eroare cu proverbe precum ce-i in mana nu-i minciuna. Astfel, se foloseste de slabiciunile lui Ghita pentru a-l
manipula si a-l atrage in afacerile lui necurate si simultan cu distrugerea acestuia, Lica incearca si seducerea
Anei pas cu pas, ajungand sa il instraineze tot mai mult de iubita lui sotie, Ghita fiind nevoit sa ii ascunda
conflictele lui cu Lica. Incepand de la cateva dansuri, aparent nevinovate, dar bine gandite si cu un plan
infaptuit, in noaptea de Pasti, cand Ghita plecase sa-l aduca pe Pintea pentru a-l prinde, Lica ramane singur cu
Ana si o ispiteste. Fata de gestul disperat al Anei, in fata daruirii ei, puterea lui Lica pare a suferi prima fisura.
Desi refuza sa o ia cu el, Lica ramane in gand cu imaginea femeii De femeie m-am ferit intotdeauna, si acuma,
la batranete tot n-am scapat de ea.
Influenta lui puternica se observ asupra a tot ce detine Ghita, chiar si asupra animalelor, reusind sa imblanzeaza
pana si cainii lui Ghita Cinii se oprira zapaciti in cale si, mai ales dupa ce descalecara si ceilalti doi oameni,
incepura sa-i mai slabeasca.
Prins in mijlocul unei furtuni cumplite, Lica Samadaul cauta un adapost. Se refugiaza, spargand usa, in biserica.
E momentul cand simte ca se apropie pedeapsa lui Dumnezeu. Inspaimantat, Lica icnearca parca sa se convinga
de sprijinul divnitatii, dovedindu-se credincos Dumnezeu era acela care-l scapase de atatea primejdii,
Dumnezeu ii lumina mintea si intuneca pe a celorlaltil cu Dumnezeu n-ar fi voit sa se strice. Brusc, parca
miraculos deposedat de puterea cu care infaptuise atata rau, Lica se simte tot mai infricosat. Disperarea care-l
cuprinde e pe masura ralui pe care-l facuse atator oameni. Puterea omului se naruie in fata puterii lui Dumnezeu
Afara tuna, si el se cutremura la fiecare traznet; afara fulgera si fiecare fulger ii trecea ca un fior prin inimal
icoanele sfintilor il priveau, si el statea impietrit sub ele caci oriunde s-ar fi dus el tot acolo ramanea: el puse

mainile in cap, isi rupse in urma baierele camasii; ii venea sa scoata inima din piept; ii venea sa se repeada cu
capul in zid, casa ramaie la treptele altarului. El i se adreseala lui Dumnezeu, punand in cuvintele sale parca
ultimele ramasite ale fortei malefice Unul cate unul, striga el ridicandu-si mana dreapta in sus, unul dupa
altul, om cu om, toti trebuie sa moara, toti care ma pot vinde, viata cu viata, trebuie sa se stanga, caci daca nu-i
omor eu pe ei, ma duc ei pe mine la moarte!. Fuga din biserica este o intampinare a mortii. Cand calul lui Lica
se prabuseste, acesta spune Acu m-a ajuns mania lui Dumnezeu!.
Puterea lui Lica sta in nepasarea cu care actioneaza in a-si atinge scopurile, el fiind obisnit sa domine oamenii,
iar acestia sa i se supuna. Umilintele pe care le provoaca i se par firesti, ceea ce este dovada demonismului din
sufletul acestuia, care se remarca in propria lui maturisire: Stiu numai ca ma aflam la stramtoare cand am ucis
cel dintai om. [] Apoi am ucis pe cel de-al doilea, ca sa ma mangai de mustrarile ce mi le faceam pentruu cel
dintai. acum sangele cald e un fel de boala ce ma apuca din cand in cand. Reprezentand raul, Lica e imun la
suferinte, si de aceea crimele sale nu-i trezesc remuscari.
Lica marcheaza nefast destinul tututor care intra in contact cu el. Astfel, Lica il va aduce pe Ghita in situatia de
a-si ucide sotia, Ghita murind ucis de Raut tot din ordinul lui Lica, care va incendia Moara cu Noroc.
Sinuciderea lui Lica este semnificativa pentru forta interioara si nemasuratul lui orgoliu, care ii dau taria
extraordinara de a-si zdrobi capul de tulpina stejarului, ca sa nu cada viu in mainile lui Pintea. In acest mod,
moartea lui ii marcheza caracterul rautacios si firea lui incapatana, avand un sfarsit pe masura faptelor sale.
Finalul nuvelei il aduce in aceeasi ipostaza de hot, talhar si criminal, demn insa in fata sortii pe care si-o poate
singur calauzi spre actul final al mortii pentru a nu da satisfactie legii. Format in nelegiuire, va muri cu ea in
suflet.
In concluzie, personajul este amplu caracterizat, evolutia lui dezvaluindu-i caracterul sau meschin.

Dezumanizarea morala Ghita Moara cu


noroc
Personajul principal Ghitadin opera literara Moara cu norocparticipa la schimbarea statutului social si
moral. Dezumanizarea personajului semnifica pierderea caracterului sau a sentimentelor omenesti. Acesta
decade schematic incepand cu indepartarea de propria familie si sfarsind cu uciderea propriei sotii.
In opinia mea, dezumanizarea personajului principal este conturata in nuvela psihologica Moara cu noroc,
parcurgand diferite etape.
In primul rand, prima etapa a dezumanizarii este trecerea de la statutul de cizmar onest la carciumarul influentat
de ideea imbogatirii, parvenit si astfel devine hangiu. Dupa ce apare Lica Samadaul, Ghita devine tot mai
influentat de acesta, ajungand sa-si schimbe caracterul de la un om cinstit si onest la hot si materialist.
In al doilea rand, Ghita se indeparteaza treptat de familie si mai ales de sotie, iar la un moment dat isi doreste saI lipseasca toate astea pentru a se dedica total afacerii, fiind influentat pe la spate de Lica. El, treptat, devine
complicele lui la diverse lucruri necurate: jefuirea arendasului, uciderea unei femei si a unui copil.
In al treilea rand, personajul principal devine tot mai strain fata de toti si chiar de sine, fiind arestat si
acoperindu-l pe Lica de faptele lui, isi da seama ca Samadaul vrea sa-l stapaneasca. El se hotaraste sa-l dea pe
mainile justitiei, oferindu-I dovezi jandarmului Pintea, dar nu reuseste sa fie sincer, dovenind lacomia de bani si
totodata setea de razbunare. Ghita isi pastreaza jumatate din suma pentru a se asigura ca ramane si el cu ceva.

De asemenea, ultima treapta a dezumanizarii o coboara cand se hotaraste sa-si ofere propria nevasta ca un alt
semn de razbunare, sacrificand ce are mai iubit pe lume, vrand sa salveze totul, dar stiind ca se distruge in
acelasi timp. Surprinzator pentru el, sotia lui il inseala, scarbita de lasitatea lui Ghita si de faptul ca se
instrainase de ea si de familie. Afland acestea, Ghita o ucide. Acest ritual savarsit cu calm tocmai pentru a-si
ingropa propriile greseli, dar omorul ia intelesul unui act de dragoste, vrand sa-si spelesotia de pacatele ei,
stiind ca nu mai exista nicio cale de intoarcere nici pentru ea.
Pe de alta parte, viata lui Ghita este incheiata indirect de Lica Samadaul, ducandu-si la bun sfarsit razbunarea.
Personajul odata trecut prin toate etapele dezumanizarii, isi incheie destinul impacat ca sotia lui a fost pedepsita
pentru infidelitate tocmai de el.
Avand in vedere aceste argumente, dezumanizarea lui Ghita incepe cu schimbarea statutului social, iar apoi cel
moral dupa care setea de bani se de razbunare il conduce pe culmile nebanuite ale pacatului, impingandu-si
propria sotie catre dusmanul sau, pedepsind-o prin ucidere.

Nuvela istorica romantica Alexandru


Lapusneanul C.Negruzzi (eseu)
Costache Negruzzi se incadreaza in perioada literara pasoptista, fiind nascut in anul 1808, iar ca opere
apartinand acestei perioade avem Alexandru Lapusneanul, Sobieski si romanii, Cantec vechi, etc.
Perioada pasoptista aduce schimbari majore in ceea ce priveste optica asupra literaturii autohtone originale.
Mihail Kogalniceanu pune bazele criticii romanesti odata cu editarea revistei Dacia literara. In articolul
intitulat Introductie, Mihail Kogalniceanu pe langa alte aspecte teoretice si critice, indica temele romantice
ale literaturii originale istoria neamului, natura, folclorul. Ca urmare a publicarii acestui articol, Costache
Negruzzi realizeaza prima nuvela istorica romaneasca pe care o publica in revista Dacia literara in anul 1840.
Alexandru Lapusneanul este o nuvela istorica romantica avand toate caracteristicile acesteia.
Nuvela este opera epica in proza, avand dimensiuni intre a povestirii si a romanului in care conflictul este
puternic, iar accentul cade pe conturarea personajului.
Orice nuvela istorica prezinta urmatoarele particularitati. Tema de inspiratie este trectului neamului. Numele
operei este dat de personajul principa, fiind o figura marcanta de domnitor sau de boier, in jurul acestuia
gavitand alti boieri uneltitori. Se realizeaza o intriga complexa care duce la un final neasteptat. Se realizeaza
culoarea locala a epocii prin incercarea de evocare sub toate aspectele perioadei istorice in cauza.
Romantismul este orientarea ideologica, artistica si literara din prima jumatate a secolului al XIX-lea (aprox.
1790-1850) aparuta in spatiul european.
Opera epica romantica are urmatoarele particularitati cu privire la natura estetica a scrierii, timpul si spatiul
intamplarilor, personajul literar, stilul scrierii, apartenenta la gen si specie. Asadar imaginatia este principiul
fundamental de creatie. Respingerea regulilor impuse de clasicism arata liberatatea de creatie. Culoarea locala,
trecutul istoric, cultivarea emotiei si a sentimetului, afirmarea individualitatii, exceptionalul (situatii, personaje),
antiteza trecut-prezent, personaje exceptionale in imprejurari exceptionale, antiteza inger-demon, titanul, drama
omului, personaje din toate mediile sociale, largirea si imbogatirea limbii literare, limbaj poluar, arhaic, etc.
(valoarea stilistica).
Costache Negruzzi se inspira in scrierea nuvelei sale din letopisetul intitulat Letopisetul Tarii Moldovei scris
in prima sa parte de Grigore Ureche. Scriitorul vizeaza doar a doua domnie a lui Lapusneanul (1564-1569),
perioada despre care sunt corespunzatoare urmatoarele. Alexandru Lapusneanul intra in Tara Moldovei pe la
Braila insotit de oaste turceasca oferita de Sulliman Pasa. Pe de alta parte, tatarii amenintau invadarea Moldovei
prin alt punct pentru a crea haos. Stefan Tomsa, domnitor pe atunci al Moldovei, pune oamenii de rand sa
mearga in calea domnului pentru a-l ruga sa se intoarca. Domnitorul le raspunde ca daca ei nu-l vor, el ii vrea pe
ei si va merge mai departe cu sau fara vrerea lor (replica inspira motto-ul primului capitol). Stefan Tomsa,

auzind raspunsul ia hotararea de a pleca din tara in Tara Leseasca (Polonia), fiind instotit de boierii Veverita,
Spancioc si Motoc. Domnitorul, dupa un lung sir de omoruri trimite vorba boierilor pentru a se aduna la
dregatorie pentru intrunirea de la curte. In secret, angajase leflegii, mercenarii, pentru a nu afla lumea ce se
intampla. Si dupa inchiderea portilor, atat boierii cat si slugile lor, fie ca erau vinovati, fie ca nu, au fost
macelariti . Unii au incercat sa scape urcandu-se pe gardul de zavrele, dar au fost trasi inapoi si omorati. Ultimul
fragment de letopiset surprinde finalul domniei lui Alexandru Lapusneanul. Domnul aflat la cetatea Hotinului
cheama episcopi si mitropoliti pentru a se spovedi. Lasa tronul Moldovei urmasului sau Bogdan si considerat ca
si mort este calugarit sub numele de Pahomie. Cazut in lesin, nu poate reactiona la ceea ce se intampla. Alte
surse, zic unii, ca nici moartea domnului nu a fost curata sugereazaca domnitorul nu a murit de moarte buna ci
otravit de doamna Ruanda dupa ce Aleandru si-a dat seama ca i s-au luat puterile prin calugarie si ar fi spus ca
de se va scula va popi si el pe unii replica folosita ca motto al celui de-al 4-lea capitol. Dupa moartea
domnitorului a fost inmormantat la manstirea Slatina unde a fost dusa si familia acestuia, lasand o pata
insangerata in istoria Moldovei.
Titlul, din punct de vedere morfologic, este alcatuit dintr-un substantiv propriu, care in sens denotativ indica o
personalitate istorica, domnitor al Moldovei care a domnit de doua ori, fiind detronat prima oara datorita tradarii
boierilor si care s-a intors a doua oara la tron, impunandu-se cu ajutor strain. In sens conotativ, titlul surprinde
personajul pricipal al operei, tipul de domnitor crud, despot si tiran, caracterizat prin disimulare si o buna
cunoastere a psihologiei umane. Folosirea acestui nume in titlu indica o trasatura a nuvelei istorice.
Tema o constituie istoria neamului, tema de inspiratie romantica, fiind surprinsa a doua donie a lui alexandru
Lapusneanul, scriitorul realizand o fresca sociala pentru perioada 1564-1569.
Naratorul operei este obiectiv, fiind omniscient si omniprezent, iar perspectiva narativa este obiectiva.
In mod riguros, opera este construita in capitole simetrice care urmaresc in mod gradat conflictul. Fiecare
capitol poarta ca titlu un motto sugestiv ce reia replica unui personaj si rezuma actiunea capitolului. Motto-urile
celor 4 capitole sunt Daca voi nu ma vreti eu va vreu. (Acest motto este spus de Alexandru Lapusneanul cand
afla ca nu este vrut de boieri), Ai sa dai sama, doamna! (Al doilea mott-o este spus de o vaduva cand se
plangea la Ruxanda de faptele sotului sau.), Capul lui Motoc vrem (Al treilea este replica supsa de popr cand
erau in fata portii casei lui Aleandru Lapusneanul) si De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu. (Ultimul
este replica Lui aleandru Lapusneanul cand afla ca a fost calugari.)
Incipitul cuprinde Iacov Eraclid, poreclit Despotul, perise ucis de buzduganul lui Stefan Tomsa care acum
carmuia tara. El reprezinta introducerea personajelor secundare Stefan Tomsa, Iacov Eraclid si cel principal
Alexandru Lapusneanul. Locul ne este prezentat, fiind Moldavia unde are loc actiunea textului. Timpul este
unul istoric, iar limbajul este arhaic si popular, avem ca exemple buzduganul, carmuia, septe mii,
spahii. Aleandru Lapusneanul este introdus ca si personaj vandut de boieri, dar era pe calea razbunarii.
Deoarece se creeaza o introducere in istoria neamului, incipitul reprezinta o desciere pe scurt a catorva personaje
secundare, dar si a intentiei lui Alexandru de a reveni la tron.
Alexandru Lapusneanul fusese invins de doua ori si de aceea se retrage la Constantinopol. Iacov Eraclid, asa
zisul Despotul moare ucis de Stefan Tomsa. Alexandru pleaca spre Moldavia pentru a-si recapata tronul cu
ajutorul celor 7000 de spahii si celor doi voinici Bogdan si Motoc. Relatia cu Motoc este tensionanta deoarece
el este cel care l-a vandut pe Aleandru, iar acuma incearca sa-si recapete increderea. Intors, afla ca nici poprul,
nici boierii nu-l vor inapoi, dar nu-l intereseaza acest lucru. Tomsa, fiind nepregatit, fuge In Valahia, astfel
Lapusneanul reuseste sa-si recapete tronul, devenind din nou domnitor, poporul isi punea sperante, dar boierii
erau ingroziti. Acesta ii dezamageste, dand foc la aproape toate cetatile din Moldova. El lua averile boierilor sub
tot felu de pretete, dar ei nu aveau curajul sa riposteze pentru ca stiau ca o fac cu pretul vietii. Astfel, relatia din
tre Alexadru si boieri era una de superioritate totala. Alexandru se casatoreste cu fiica lui Petru Rares, pe nume
Ruxanda. Acest lucru dovedeste aparitia unei schimbari in viata lui. Intr-o zi, femeia este abordata de o vaduva
cu cinci copii care ii spune si reproseaza despre faptele sotului sau. Femeia, ingrozita, il roaga pe Aleandru sa nu
mai ucida pe nimeni, iar ele se hotaraste sa dea un ospat la palat, unde ii invita pe boieri. La mitropolie,
Lapusneanul se hotaraste sa inceteze cu crimele. Scena slujbei incepe cu fraza Cand sosi Alexandru-voda,
sfanta slujba si boierii erau toti adunati. Lapusneaul ne este prezentat imbracat cu toata pompa domneasca si

se specifica ca asta este impotriva obiceiului sau. Nu avea nicio arma, asadar isi luase in serios rolul. El se
inchina icoanelor dupa ce asculta Sfanta Slujba, saruta moastele Sf. Ioan, iar in acel moment era galben la fata si
racla ar fi tresarit. Apoi se duce sa le vorbeasca boierilor, cerand iertare pentru toate varsarile de sange, ceea ce
reprezenta ademenirea lor in joc. boierii il iarta, inafara celor doi boieri juni care se pare ca stiau de planul sau.
Asadar, el reuseste sa se faca crezut si iertat, astfel incat boierii urmaru sa ii vina la ospat.
Boierii sunt asteptati la ospat (47 la numar), unde Alexandru ii astepta in capul mesei. Mancarea servita este
simpla si de potolit setea foloseau vin. In toiul ospatului, Veverita se ridica si inchinand paharul zise Sa traiesti
intru multi ani, Maria-ta! Sa stapanesti tara in pace si milostivul Dumnezeu sa ne intareasca in gandul ce ai pus
de a nu mai strica pre boieri si a bantui norodul. La auzirea acestor vorbe, se porneste un adevarat razboi.
Poporul care statea la poarta palatului strica sa-l ucida pe Motoc, acuzandu-l pentru toate cele intamplate. Insa,
domnitorul o face pe Ruanda sa lesine dand poporului cadoul pe care il cereau si organizand capetele dupa
rangul fiecaruia, in forma de piramida. Astfel, Aleandru isi duce razbunarea la bun-sfarsit. Dupa ce trec patru ani
de la macel, pe Alexandru il ia dorul de a varsa sange si incepe a face din nou victime, fiind nemultumit ca nu a
putut sa-i omoare pe Spancioc si Stroici. El se imbolnaveste in cetatea Hotinului. Aflandu-se pe patul mortii, ele
este calugarit in stare de inconstienta si apoi cand se trezeste ii ameninta pe toti. El este otravit si inmormantat la
manastirea Slatina. Asadar, destinul lui Alexandru s-a incheiat asa cum el si l-a creat, omorand din razbunare.
Piramida de capete pe care o face semnifica o boala pe care o are, psihicul nefiindu-i sanatos.
Finalul cuprinde Acest fel fu sfarsitul . El reprezinta sfarsitul tiranului in mod concis, care lasa o pata de
sange in istoria Moldovei. Aceasta pata de sange reprezinta ceea ce il caracteriza cu adevarat pe Lapusneanu.
Era insetata de putere si o folosea la maxim, omorand cat mai multi oameni. EL fiind inmormantat la manastirea
Slatina, reprezinta un fapt verosimil care este specific nuvelei. Limbajul este mai putin popular deoarece avem
doar cateva cuvinte, cum ar fi fu si monastirea. Deoarece se creeaza o incheiere a istoriei personajului,
Alexandru Lapusneanul reprezinta o moarte simbolica pentru Moldova.
Fiind o nuvela istorica romantica Alexandru Lapusneanul cuprinde o serie de personaje ce pot fi tipologizate in
functie de participarea lor la actiune, tendinta spre exceptional, ranguri si functii nobiliare, dominante
caracteriale. Aleandru Lapusneanul este personaj principal si tipul domnitorului despot crud si tiran, bun
cunoscator al tipologiei umane, dar si personaj care disimileaza. Doamna Ruxanda este personaj episodic si tipul
doamnei de curte, sotie devotata, dar si tipul ingerului din punctul de vedere al antitezei romantice. Motoc este
personaj secundar si tipul boierului las, misel si tradator, viclean si profitor. Spancioc si Stroici sunt personaje
episodice si tipul boierilor iubitori de tara si neam.
In antiteza romantica, Lapusneanul prin opozitie poate fi surprins cu doamna Ruxanda, Motoc, Spancioc,
Stroici, in comparatie cu toti el fiind demonul.
Culoarea epocii este realizata prin detalii vestimentare si descrierea obiceiurilor care ne introduc in acel timp.
Inainte de a ajunge la mitropolie, Aleandru Lapusneanul era imbracat astfel cu toata pompa domneasca. Purta
corona Paleologilor, si peste dulama poloneza de catifea rosie, avea cabanita turceasca. Ruxanda, sotia lui
Alexandru, dupa ce i se plange vaduva, merge la el si ne este prezentata imbracata cu toata pompa cuvenita
unei sotii, fiice si surori de domn. Peste zobonul de stofa aurita, purta un benisel de felendres albastru blanit cu
samur, a carui manice atarnau dinapoil era inchisa cu un colan de aur, ce se inchia cu mari paftale de matostat.
Parul ei, dupa moda de atunci se impartea despletit pe umerii si spatele sale. La ospat, avem o desciere a
meniului servit, care este prezentat astfel In Moldavia, pe vremea aceea, nu se introdusese inca moda
mancarurilor alese. Dupa borsul polonez, veneau mancaruri grecesti fierte cu verdeturi, apoi pilaful turcesc si
fripturi cosmopolite. Pe masa erau servetele si o panza de filaliu tesute in casa. Tipsiile pe care aduceau
bucatele, talgeriile si paharele erau din argint, iar ca bautura, se servea vin, in curte, in poloboace desfundate.
Modurile de expunere prezente in acest text sunt dialogul, descrierea si naratiunea. Dialogul are rolul de a
marca replicile personajelor si conturarea caracterizarii prin limbaj. Descrierea are rolul de a expune toate
trasaturile personajelor si imprejurimilor, pentru a oferi cititorului o imagine cat mai ampla asupra actiunii.
Naratiunea are rolul de a organiza actiunea cu ajutorul unui narator obiectiv sau subiectiv si ajuta la
caracterizarea personajelor.

Limbajul operei este foarte complex deoarece gasim cuvinte arhaice, populare, regionalisme. El are rolul de
aprezenta cu exactitate timpul istoric. Avem ca si exemple Moldavia, monastirea, lespezi, mesii,
vornic, pre, ocarati, ferte.
Avand in vedere aceste caracteristici, opera Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi este o nuvela
istorica romantica.

Roman social realist de tip obiectiv Ion de


Liviu Rebreanu
Perioada literara interbelica schimba mentalitatea epocii datorita viziunii textelor poetice si in proza dezvoltate
pe tendinte moderniste, realiste si traditionaliste. Scriitori precum: Vasile Voiculescu, Mihail Sadoveanu, Liviu
Rebreanu, Camil Petrescu se remarca in aceasta perioada datorita povestirilor, nuvelelor si romanelor care au
vazut lumina tiparului sub incidenta acestor tendinte literare.
Liviu Rebreanu ramane in literatura ca un nuvelist si romancier a carui opera se afla la granita dintre realism si
modernism.
Marile evenimente sociale viata rurala sau citadina, iubire sau razboiul sunt doar cateva teme ale operelor sale.
Din sirul romanelor se desprind Ion, Rascoala, Padurea Spanzuratilor, romane care creeaza adevarate mentalitati
sociale si tipuri umane.
In anul 1920 este publicat romanul Ion, roman ce a fost prefigurat de o nuvela si un alt schelet de roman.

Ipoteza
Opera literara Ion de Liviu Rebreanu apartine genului epic, ca specie literara este un roman social, obiectiv,
apartinand realismului.

Definirea romanului
Romanul este specia literara a genului epic in proza de mare intindere cu personaje numeroase, complexe si
amplu caracterizare cu o intriga complicata si actiune ampla.

Definirea romanului social


Romanul social este roman ce dezbate ca tema viata citadina a unei comunitati.

Citat reprezentativ
Ion este cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane si cum procesul firesc al epicei este spre
obiectivare, poate fi pus pe treapta ultima a scarii evolutive.

Definirea realismului
Realismul este curentul literar aparut in context european la mijlocul sec. al 19-lea a carui estetica se baza pe
reflectarea veridica a realitatii in arta.

Caracteristici ale realismului


Operele surprind o realitate neinfrumusetata, veridica, dar valorificata artistic. Se realizaza o fresca sociala prin
ilustrarea categoriilor sociale in evolutie. personajul este reflectat cristic, in mediul existential care isi pune
emprenta asupra evolutiei lui. Tipologiile umane reflecta in special apartenenta la o clasa sociala, distingandu-se
astfel intelectul sau taranul. Tema de inspiratie este surprinsa prin viata sociala fie in mediul citadin, al orasului,
fie al saturlui traditional. Se realizeaza o succinta analiza psihologica prin intermediul monologului interior sau

reflectarea framantarii personajului de catre narator. Printre alte teme si motive literare se reflecta mostenirea si
banul, in avutirea sau confruntarea intre grupuri sociale. Limbajul este artistic deoarece imbina mai multe
registre stilistice cu scopul reflectarii veridice a spatiului si timpului plasarii actiunilor. Reperele sp-temporale
sunt bine ilustrate.
Opera, dupa marturisirile scriitorului se bazeaza pe evenimente reale. In satul de bastina, Liviu Rebreanu a
intalnit un taran pe nume Ion Pop al Glanetasului care i-a vorbit de pamant cu patima, s-a plans de faptul ca nu
are pamant, pentru el fiind echivalent cu statutul social. In opera, il surprinde oe Ion, personaj principal al
romanului si pe Titu Herdelea stand de forma despre pamant.
In acelasi sat intr-o duminica de sarbatoare, scriitorul a observat un taran iesit de la biserica, mergand peste
hotare si aplecandu-se asupra pamantului si-a apropiat fata de pamant ca o sarutare, dar vazand ca cineva il
priveste a fugit. La randul ei, scena se regaseste in roman atunci cand Ion saruta pamanturile lui Vasile Baciu.
Avand o mentalitate rigida, lumea satului s-a confruntat cu o povste aparte o fata din sat pe nume Rodovica
ramane insarcinata cu cel mai becisnic flacau din sat. Scriitorul o identifica pe aceasta cu Ana, personaj al
romanului. Intre alte personaje regasite in lumea reala, se afla si Titu Herdelea si Zaharia Herdelea, realizati
dupa prototipul sriitorului si al tatalui acestuia.
Romanul este realizat pe baza tehnicii circulare a sferoidului, viziunea de inceput si finala asupra drumului fiind
panoramica.

Explicarea titlului
Titlul operei constituit morfologic dintr-un substantiv propriu, indica denotativ un nume inspirat din sfintii
ortodocsi. Conotativ, titlul ilustreaza numele persoanjului principal, tipul taranului saraca pentru care pamantul
inseamna demnitate, dar incapabil de a dobandi aceststatul moral indiferent ce ar face.

Geneza titlului
Surprinzand cele 3 scene din care se inspira in opera literara, scriitorul concepe o nuvela intitulata in final
Rusinea, dupa care scrie un roman schemat intitulat Zestrea. In forma aproape finala, acesta se transforma
in Ion, roman in doua parti intitulat Blestemul pamantului si Blestemul iubirii. Considerand insa ca
personajul nu este blestemat in soarta sa, ci cade prada propriului glas, numele final al celor doua parti este
glasul pamantului si glasul iubirii.

Tema operei
Tema operei este blestemul banului care urmareste personajul principal pe care il schimba si il distruge,
facandu-l sa renunte la dragostea vietii pentru pamant.

Tipul de narator si perspectiva narativa


Tipul de narator omniscient si omniprezent, iar perspectiva narativa este obiectiva. Naratorul este detasat si nu
se implica in faptele prezentate.

Comentarea incipitului
Incipitul prezinta locul in care se desfasoara actiunea si introduce cititorul in viata satului ardelean. Descrierea
caselor ilustreaza prin aspect si asezare, conditia sociala a locuitorilor si anticipeaza rolul unor personaje
(Herdealea, Glanetasu) in desfasurarea actiunii. Crucea stramba de la marginea satului anticipeaza destinul
tragic al personajelor.

Prezentarea scenei horei


Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica in care locuitorii satului Pripas se afla la hora, in curtea lui
Maxim Oprea. Aserea privitorilor reflecta relatiile sociale. Cele doua grupuri ale barbatilor sunt determinate de
partea economica. Fruntasii satului si primarul discuta separat de tarani. Fetele neinvitate la dans privesc hora,

iar mamele si babele vorbesc despre gospodarie. Copiii se amesteca in joaca printre adulti, iar intelectualii
satului, preotul Belciug si familia invatatorului Herdelea vin sa priveasca fara sa se amestece in joc.

Surprinderea evolutiei personajului literar Ion


Personajul Ion este surprins in evolutie datorita ascultarii glasului pamantului si al iubirii. La inceput, Ion
incearca sa obtina pamanturile lui Vasile Baciu, astfel Ana devina singura cale. Relatia om-pamant arata ca
dincolo de aceste aspecte se poate vorbi si de conflictul tragic dintre om (nu intamplator taran) si o forta mai
presus de calitatile individului. In fond, destinul personajului principal nu este marcat numai de confruntarile cu
semeni de-ai lui, pe care ii domnina, cat si de relatia sa cu pamantul. Dorinta obsesiva a personajului de a avea
pamant, il face sa-si bata joc de Ana si de copilul lor. Ana ajunge sa se sinucida, iar copilul moare de boala, dar
viata lui Ion se incheie omeneste, prin intoarcerea in aceasta matrice universala. Astfel, Ion asculta glasul
pamantului, ii face curte Anei, o seduce si il forteaza pe Vasile Baciu sa accepte casatoria. Dupa ce ii distruge
viata Anei prin comportamentul lui, sinuciderea ei nu-i trezeste regrete pentru ca in Ana sauin fiul lor nu vede
decat garantia proprietatii asupra pamanturilor. Glasul iubirii il determina ca dupa ce ana moare sa inceapa sa-i
dea tarcoale Floricai, maritata cu George atunci. Astfel ca glasul iubirii ii aduce moartea, fiind lovit de George.
Fpatul ca este lovit nu este decat un instrument al destinului, George este arestat, Florica ramane singura, iar
averea lui Ion devine a bisericii.
Asadar, evolutia personajului literar Ion este surprinsa in doua etape. Prima etapa este glasul pamantului, cand
obtine averea lui Vasile Baciu prin Ana, iar a doua etapa este glasul iubirii cand incearca sa o recupereze pe
Florica, gasindu-si moartea. Astfel, personajul decade datorita obsesiei pentru pamant, renuntand la unica lui
dragoste, care in final, ii aduce moartea.

Evidentierea destinului personajului Titu Herdelea


Titu Herdelea este fiul sotilor Herdelea (Maria si Zaharia) mai avand inca doua surori Ghighi si Laura. Titu este
un personaj complex, ii place sa studieze oamenii pentru a vedea reactiile lor, insa fara a face rau cuiva. A avut
pentru o vreme o aventura cu Roza Lang, sotia unui invatator. El scrie poezii si citeste foarte multe carti si ziare
de la preotul Belciug. Mai tarziu, lucreaza la un notar indemnat de parintii lui ca sa nu stea degeaba. Notarul si
familia acestuia il trateaza cu respect pentru faptul ca scrie versuri. In aceasta perioada, afectiunea pentru Roza
Lang scade, ajungand sa o uite. Sta un timp acsa, facand niste afaceri. Dupa ce nu mai suporta sa stea acasa in
urma faptelor tatalui sau de a vota pe Bela Beck, pleaca din nou sa lucreze la notar, unde fiica acestuia se
indragosteste de el, in timp ce el incepe sa simta ceva pentru Virginia Gherman. De la inceputul romanului, pana
la sfarsitul acestuia cand pleaca din Romania, el socheaza prin complexitatea comportmenului sau.

Comentarea finalului
Finalul este reluarea incipitului parca nimic nu s-ar fi schimbat cu execeptia catorva oameni sinsi. Astfel,
finalul devine o concluzie pentru obsesia lui Ion. Toate suferintele se pierd intr-un mod misterior. Totul se
incheie cu imaginea raului Somes, exact cum a si inceput.

Clasificarea si tipologizarea personajelor


Personajul Ion este personaj principal si este tipul taranului obsedat de pamant, dar care evolueaza intre doua
atitudini extreme in prima parte a romanului este convins ca dragostea nu ajunge in viata, in timp ce spre final
isi da seama ca degeaba ai pamant daca persoana draga nu iti este alaturi. Astfel, personajul devine memorabil
prin imaginea sa dura si plina de forta.
Personajul Ana este un personaj secundar, dinamic, realist si este tipul femeii nascute sub semnul nefericirii,
fiind predesitnata unei existenta tragice, dar si tipul de femeie blanda, harnica, supusa, rusinoasa si fara
personalitate care devine victima flacaului interesat numai de averea ei.
Personajul Florica este un personaj secundat, plat, pozitiv si este tipul femeii adolescentine.

Personajul Titu Herdelea este un personaj secundar, rotund, pozitiv, autobiografic si este tipul omului
inteligent care sta departe de necazuri, dar in sinea lui stie tot ce se intampla.

Evidentierea modurilor de expunere si rolul lor


Modurile de expunere indeplinesc o serie de functii epice in discursul narativ. Descrierea initiala are, pe langa
rolul obisnuit de fixare a coordonatelor spatiale si temporale, functie simbolica si de anticipare. Naratiunea
obiectiva isi realizeaza functia de reprezentare a realitatii prin absenta marcilor subiectivitatii, prin stilul
cenusiu (Tudor Vianu). Dialogul sustine veridicitatea si concentrarea epica.

Registre stilistice
In roman este constata autenticitatea limbajului regional si diferenta limbajului in functie de conditia sociala. In
roman se gasesc idverse procedee artistice precum personificari, epitete, comparatii sau hiperbole.

Concluzie
In concluzie, Ion de Liciu Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv, avand toate trasaturile acestuia.

Caracterizarea personajului literar Ion


Perioada literara interbelica schimba mentalitatea epocii datorita viziunii textelor poetice si in proza dezvoltate
pe tendinte moderniste, realiste si traditionaliste. Scriitori precum: Vasile Voiculescu, Mihail Sadoveanu, Liviu
Rebreanu, Camil Petrescu se remarca in aceasta perioada datorita povestirilor, nuvelelor si romanelor care au
vazut lumina tiparului sub incidenta acestor tendinte literare. Liviu Rebreanu ramane in literatura ca un nuvelist
si romancier a carui opera se afla la granita dintre realism si modernism.
Opera literara Ion de Liviu Rebreanu apartine genului epic, ca specie literara este un roman social, obiectiv,
apartinand realismului.
Romanul este specia literara a genului epic in proza de mare intindere cu personaje numeroase, complexe si
amplu caracterizare cu o intriga complicata si actiune ampla.
Romanul social este roman ce dezbate ca tema viata citadina a unei comunitati.
Realismul este curentul literar aparut in context european la mijlocul sec. al 19-lea a carui estetica se baza pe
reflectarea veridica a realitatii in arta.Operele surprind o realitate neinfrumusetata, veridica, dar valorificata
artistic. Se realizaza o fresca sociala prin ilustrarea categoriilor sociale in evolutie. personajul este reflectat
cristic, in mediul existential care isi pune emprenta asupra evolutiei lui. Tipologiile umane reflecta in special
apartenenta la o clasa sociala, distingandu-se astfel intelectul sau taranul. Tema de inspiratie este surprinsa prin
viata sociala fie in mediul citadin, al orasului, fie al saturlui traditional. Se realizeaza o succinta analiza
psihologica prin intermediul monologului interior sau reflectarea framantarii personajului de catre narator.
Printre alte teme si motive literare se reflecta mostenirea si banul, in avutirea sau confruntarea intre grupuri
sociale. Limbajul este artistic deoarece imbina mai multe registre stilistice cu scopul reflectarii veridice a
spatiului si timpului plasarii actiunilor. Reperele sp-temporale sunt bine ilustrate.
Personajul literar Ion este personajul principal al romanului cu acelasi titlu, surprins in evolutie datorita
ascultarii glasului pamantului si al iubirii. El apartine clasei taranilor saraci, categorie pe care o considera
injositoare, motiv pentru care doreste sa scape de aceasta eticheta si sa ajunga bogat. El este conditionat cu
mediul sau social si recurge la o ironie instinctiva in incercarea de a dobandi avere prin casatorie, seducand-o pe
Ana. Lacomia pentru pamant este scuzabila datorita saracimii, dar brutalitatea de care demonstreaza il face un
personaj memorabil.
El este caracterizat direct de catre narator si alte personaje, avand si o autocaracterizare, dar si indirect prin
limbaj, comportament.

Caracterizarea directa facuta de narator sugereaza prezentarea personajului Ion, la inceput, in scena horei
Avea ceva straniu in privire, parca nedumerire si un viclesug neprefacut, anticipandu-se astfel
comportamentul ulterior. Stiind totul despre el, naratorul ii subliniaza calitatile Era iute si harnic, ca ma-sa.
Unde punea el mana, punea si Dumnezeu mila. iar pamantul ii era drag ca o ibovnica. Se mai precizeaza
iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil. Comparatia este sugestiva in sublinierea sentimentului de
dragoste pentru pamantul ce i-ar fi adus o pozitie onorabila in ierarhia sociala si respectul satenilor intr-o
comunitate rurala in care el considera averea, o mare cinste. Compararea pamantului cu mama, femeia ce joaca
rol esential in viata fiecarui barbat, astfel pentru el, pamantul i-ar aduce un sentiment de ocrotire si siguranta.
Caracterizarea directa de alte personaje demonstreaza ca este firesc ca personajul sa fie vazut in mod diferit
de catre acestea, fiecare apreciere sau sanctionare, ducand la intregirea chipului celui care se afirma si ca
personaj exponential, diferit de toti ceilalti tarani din literatura romana. Pentru Vasile Baciu, Ion este hotul,
sarantocul si talharul, pentru Ana este Ionica, norocul meu. Preotul Belciug il numeste stricat si-un
baraus, s-un om de nimic, un obraznic ce trebuie sa primeasca o lectie, dar dupa ce Ion lasa pamanturile
bisericii, este numit mandru crestin. Lipsa de respect ii aduce adjectivul becisnic.Pentru Titu Herdelea este
o canalie. Pana si mama sa il crede proclet si salhui. Asadar, se contureaza chipul unui barbat dur, violent,
egoist si furios pe toata lumea fiindca nu are pamant.
Autocaracterizarea arata ca atunci cand incearca sa se lamureasca in legatura cu ceea ce isi doreste si simte,
Ion oscileaza intre a se considera prost, in alte situatii destept. Astfel, vorbind cu sine, rosteste As fi o natafleata
sa dau cu piciorul norocului, acuzandu-se pentru momentele de slabiciune cand, vazand frumusetea Floricai, ar
fi vrut sa fuga cu ea in lume, renuntand la Ana.
Caracterizarea indirecta prin fapte este foarte sugestiva avand in vedere ceea ce face
personajul. Sarac fiind, umilit si batjocorit de cei bogati, realizeaza ca nu poate scapa de sarcie
pentru ca nu avea cum sa mosteneasca de la tatal sau averea si nici nu avea bani sa cumpere
pamant, cum faceau altii, Ion isi fixeaza un tel al existentei sale obtinerea de pamanturi si singurul
glas pe care il aude si il asculta este cel al pamantului. Glasul pamantului patrundea in sufletul sau
ca o chemare launtrica. Faptele desarvasite de taranul obsedat de ideea stapanirii a cat mai mult
pamant il face un om ticalos deoarece o batjocoreste pe Ana si o face de ras. Isi bate nevasta ,
vrea sa-si loveasca mama si isi injura tatal.
Caracterizarea indirecta prin comportament ii arata degradarea umana a personajului,
dispretul si ura fata de Ana, supusa si umila pe care o considera vinovata de nefericirea. Isi varsa
mania, o face sa-l iubeasca dandu-i de inteles ca o place, alintand-o.
Caracterizarea prin gesturi si atitudini exista un limbaj gestual care poate fi, uneori, mai
expresiv decat cuvintele, comunicand despre individ mai mult decat acestea. Gesturile de tandrete
in prezenta Floricai surprins un Ion umanizat, capabil sa pastreze in suflet si glasul iubirii, dar invins
de glasul pamantului. Atitudinea in fata pamantului este aceea a unui barbat indragostit ce isi
exteriorizeaza patima prin gesturi fierbinti. Scena in care saruta pamanturile lui Vasile Baciu,
depaseste limitele omenescului in dragostea nutrita pentru pamant. Dupa ce o batjocoreste pe
Ana, ea se sinucide, dar Ion ramane nepasator si indiferent, exprimata gestual, linistit, merge dupa
glasul iubirii si incearca sa o recapete pe Florica, considerand ca nu este fericit daca nu o are
alaturi.
Avand in vedere aceste caracteristici, in Ion se regaseste o dorinta arzatoare de a-si schimba
statutul social, dar in acelasi timp vrea sa aiba si femeia iubita alturi. Daca le-ar fi avut pe
amandoua, ar fi fost fericit si poate viata lui ar fi decurs firesc, cele doua glasuri, al iubirii si al
pamantului. Dar Ion se gaseste intr-o situatie limitata, trebuie sa aleaga si opteaza pentru pamant,
iar la final isi da seama ca nu-l face pe deplin fericit.

Romanul social obiectiv realist postbelic


Morometii Marin Preda
Autor

Scriitorul Marin Preda face parte din perioada postbelica a literaturii romane, opera sa literara imbinand
viziunea realista a lumii cu cea moderna. Scriitor complex, in romane valorifica atat lumea de tip antebelic in
spatiul rural cat si in cel citadin. Dintre operele sale se remarca Viata ca o prada, Cel mai iubit dintre
pamanteni sau Morometii, opera complexa publicata in 2 volume si bazata pe viata scriitorului.
Anul publicarii

Opera literara Morometii este publicata in doua volume, volumul 1 in 1955 si volumul al 2-lea in 1967,
diferenta de 12 ani dintre cele doua volume nu schimba cu nimic stilul elaborarii narative, iar evenimentele curg
fluent unele din celelalte.
Geneza

Romanul are o geneza complexa, fiind bazat pe propria existenta a scriitorului. Mai intai, satul Silistea Gumesti
este locul in care s-a nascut scriitorul si despre care marturisea ca este singurul loc in care a fost pe deplin
fericit. In al doilea rand, familia scriitorului si el insusi se regasesc in ipostaza personajelor de roman, Tudor
Calarasul, tatal scriitorului despre care Marin Preda marturisea Putea sta zile intregi pe stanoaga sa priveasca
spectacolul lumii si nu s-ar fi plictisit niciodata este modelul dupa care este conturat personajul Ilie Moromete.
Scriitorul insusi il reprezinta pe Niculae Moromete, mezinul familiei a carui copilarie a fost chinuita de toanele
oii Bisisica. Nila este chiar fratele scriitorului mort in al II-lea Razboi Modial, iar Tita si Ilinca sunt Mita si tot
Ilinca din realitate, surori ale scriitorului.
Ipoteza

Opera literara Morometii apartine genului literar epic si este un roman social obiectiv realist postbelic.
Teorie

Romanul este specia literara a genului epic, in proza, de mare intindere cu personaje numeroase, complexe si
amplu caracterizare, cu o intriga complicata si o actiune ampla.
Romanul social este romanul ce dezbate viata citadina a unei comunitati.
Romanul obiectiv este specific doar realismului si se axeaza pe mai multe particularitati. Naratorul omnisicient
si omniprezent nu-si schimba ipostaza fiind intotdeauna impersonal si narand la persoana a III-a. Viziunea
asupra evenimentelor este dindarat adica obiectiva fara implicare.
Realismul este curentul literar aparut in context european la mijlocul secolului al 19-lea a carui estetica se baza
pe reflectarea veridica a realitatii in arta.
Explicarea titlului

Titlul operei este un substantiv propriu care, denotativ face referire la membrii unei familii. Conotativ, titlul
desemneaza o comunitate eponentiala, in care mentalitatea si modul de viata conduce in moduri diferite
destinele umane. Este vorba despre mentalitatea arhaica a lui llie Moromete denumit, si ultimul taran si
mentalitatea noua fiilor cei mari Achim, Nila si Paraschiv, finalizata cu mentalitatea bazata pe valorile socialiste
pe care o imbratiseaza Niculae Moromete, un Ilie Moromete al timpurilor sale.
Tema operei

Tema operei este constituita din viata scoaila a comunitatii rurale din Campia Dunarii, inainte si dupa al II-lea
Razboi Mondial. Subtemele romanului sunt problematica pamantului si familia, iar lait motivul este timpul.

Actiunea

Actiunea primului volum este plasata in vara anului 1937, iar actiunea celui de-al doilea volum surprinde o
perioada temporala vasta situatia intre 1938-1962. Daca primul volum se bazeaza pe tehnica narativa a simetriei
si sta sub semnul unor vremuri rabdatoare Se pare ca timpul avea oamenii nesfarsita rabdare, volumul al
doilea sta sub semnul unor vremuri ce-aduc schimbarea de ordin social ce rupe echilibrul satului romanesc.
Timpul nerabdator este anticipat in finalul volumul intai. Volumul al doilea este realizat prin tehnica narativa
rezumativa si tehnica narativa a colajului. Daca in primul voul Ilie Moromete este personajul principal, in cel
de-al doilea, Niculae Moromete devine personaj principalm volumele evidentiind astfel antiteza dintre doua
mentalitati diametral opuse regasite ca realitate in satul romanesc inainte si dupa al doilea Razboi Mondial.
Incipit

Incipitul prezinta locul si timpul petrecerii actiunilor, respectiv campia Dunarii, cu cativa ani inaintea celui deal doilea razboi mondial, mai exact inceputul verii. Motivul literar al timpului este vazut bivalent rabdator
se pare ca timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare si grabit de evenimente. Viata oamenilor era calma si nu
prezenta momentan conflicte mari. In continuare, se prezinta familia Moromete care se intorcea de la camp (se
prezinta monografia satului) caruta, prispa, unelte.
Conflicte

Un triplu conflict va destrama familia lui Moromete. Este mai intai dezacordul dintre tata si cei trei fii ai sai din
prima casatorie, Paraschiv, Nila si Achim, izvorat dintr-o modalitate diferita de a intelege lumea si de a-i pretui
valorile (pamantul banii). Cel de-al doilea conflict izbucneste intre Moromete si Catrina, sotia lui Moromete
vanduse in timpul secetei un pogon din lotul sotiei, promitandu-i, in schimb, trecerea casei pe numele lui, dar
amana indeplinirea promisiunii. Nemultumita, ea isi gaseste refugiul in biserica, dar in al doilea volum, Catrina
il paraseste pe Iliei, dupa ce afla de propunerea facuta fiilor lui, la Bucuresti. Al treilea conflict se desfasoara
intre Moromete si sora lui Guica, care si-ar fi dorit ca fratele vaduv sa nu se recasatoreasca. In felul acesta, ea ar
fi ramas in casa fratelui sa se ocupe de gospodarie si de cresterea copiilor, pentru a nu ramane singura la
batranete. Faptul ca Moromete se recasatorise ii cuprinsese ura impotriva lui, pe care o transmite celor trei fii
mai mari. Un alt conflict secundar este acela dintre Ilie Moromete si fiul cel mic, Niculae. Copilul isi doreste cu
ardoare sa mearga la scoala, in timp ce tatal, care trebuie sa plateasca taxele il ironizeaza sau sustine ca
invatatura nu aduce niciun beneficiu. Pentru a-si realiza dorinta de invatat, baiatul se desprinde treptat de
familie.
Planuri narative

Actiunea primului volum este structurata pe mai multe planuri narative. In prin plan se afla Morometii, o familie
numeroasa, macinata de nemultumiri mocnite. Taran mijlocas, Ilie Moromete incearca sa pastreze intreg, cu
pretul unui trai modest, pamanturile familiei sale, pentru a-l transmite apoi baietilor. Fiii cei mari ai lui Ilie
Moromete, Paraschiv, Nila si Achim isi doresc independenta economica. Ei se simt nedreptatiti pentr ca, dupa
moartea mamei lor, Iliei Moromete s-a recasatorit cu alta femeie, Catrina, si ca are inca trei copii: Tita, Ilinca si
Niculae. Indemnati de sora lui Ilie, Maria Moromete, poreclita Guica, ce trei baieti pun la cale un plan distructiv.
Ei intentioneaza sa plece la Bucuresti fara stirea familiei, pentru a-si face un rost. In acest scop, ei vor sa ia oile
cumparate printr-un imprumut la banca si al caror lapte constituie principala hrana a familiei si caii,
indispensabili pentr munca la camp. Prin vanzarea oilor si a cailor, ar obtine un capital pentru a incepe viata la
oras. Datoria la banca nefiind achitata, planul celor trei baieti urmeaza o grea lovitura familiei. Achim ii propune
tatalui sa-l lase sa pelce cu oile la Bucuresti, sa le pasca in marginea orasului si sa vanda laptele si branza la un
pret mai bun in capitala. Moromete se lasa convins de utilitatea acestui plan, amana achitarea datoriei la banca si
vinde o parte din lotul familiei pentru a-si putea plati impozitul pe pamant (foncierea). Insa, Achim vinde oile
la Bucuresti si asteapta venirea fratilor. Dupa amanarile generate de refuzul lui Nila de a-si lasa tatal singur in
preajma secerisului, cei doi fug cu caii si o parte din zestrea surirlor. Moromete este nevoit sa vanda din nou o
parte din pamant pentru a-si reface gospodaria, pentru a plati foncierea, rata la banca si taxele de scolarizare ale
lui Niculae, fiul cel mic.
Planurile secundare completeaza actiunea romanului, conferindu-i caracterul de fresca sociala boala lui
Botoghina, revolta taranului sarac Tugurlan, familia chiaburului Tudor Balosu, dragostea dintre Polina si Birica,

discutiile din poiana lui Iocan, rolul institutiilor si al autoritatilor in satul interbelic. De exemplu, cuplul Polina
Birica reflecta tema iubirii si a casatoriei care nu tine cont de constrangerile sociale. Casatoria dintre fiica unui
chiabur si un taran sarac e construieste polemic la adresa cuplului Ion Ana, din romanul lui Liviu Rebreanu,
dupa marturisirea lui Marin Preda intr-un interviu realizat de Florin Mugur.
Exista in primul volum al romanului Morometii cateva secvente narative de mare profunzime.
Secvente importante

Scena cinei este considerata prima schita a psihologiei Morometilor. Descrierea cine se realizeaza lent, prin
acumularea detaliilor. Ceremonialul cinei pare a surprinde un moment din existenta familiei traditionale condusa
de un tata autoritar, dar semnele din text dezvaluie adevaratele relatii dintre membrii familiei. Ilie Moromete
pare a domina o familie formata din copii proveniti din doua casatorii, invrajbiti din cauza averii. Asezarea in
jurul mesei sugereaza evolutia ulterioara a conflictului, iminenta destramare a familiei.
O alta secventa epica cu valoare simbolica este aceea a taierii salcamului. Ilie Moromete taie salcamul pentru a
achita datoriile familiei, fara a vinde pamant sau oi. Taierea salcamului, duminica in zori, in timp ce in cimitir
femeile isi plang mortii, prefigureaza destramarea familiei, prabusirea satului traditional, risipirea iluziilor lui
Moromete. Odata distrus arborele sacru, lumea Morometilor isi pierde sacralitatea, haosul se instaleaza treptat.
Scenele in care sunt prezentate aspecte din viata colectivitatii se constituie intr-o adevarata monografie a satului
traditional hora, calusul, intalnirile duminicale din poiana lui Iocan, serbarea scolara, secerisul.
Unul dintre cele mai ilustrative episoade pentru viata rurala este secerisul. Este infatisata intr-o maniera
originala (prin inregistrarea si acumularea de detalii ale existentei familiale taranesti) o realitate arhetipala:
miscarile, gesturile, pregatirea si plecarea la camp se integreaza unui ritual stravechi. Secerisul e trait in acelasi
fel de intregul sat, intr-un ceremonial mitic specific colectivitatii traditionale.
In volumul al doilea, structurat in cinci parti, se prezinta viata rurala intr-o perioada de un sfert de veac, dela
inceputul anului 1938, pana la sfarsitul anului 1962. Prin tehnica rezumativa, evenimentele sunt selectionate,
unele fapte si perioade de timp sunt eliminate (elipsa), timpul naratiunii cunoaste reveniri (alternanta). Actiunea
romanului se concentreaza asupra a doua momente istorice semnificative: reforma agrara din 1945, cu
prefacerile pe care ea le aduce si transformarea socialista a agriclturii dupa 1949, perceputa ca un fenomen
abuziv. O istorie noua, tulbure si violenta, transforma radical structurile de viata si de gandire ale taranilor. Satul
traditional intra intr-un ireversibil proces de disolutie.
Conflictul dintre tata si fiii cei mari trece in planul al doilea. Conflictul principal opune mentalitatea traditionala
si mentalitatea impusa, colectivista. Personaje reflector pentru cele doua mentalitati sunt Ilie Moromete (cel
din urma taran) si fiul sau Niculae. Vechea imagine a lui Ilie Moromete este distrusa, fiind inlocuita de o alta,
lipsita de glorie. Autoritatea lui in sat se diminueaza, iar unitatea distrusa a familiei nu se reface.
Volumul debuteaza cu o intrebare retorica In bine sau in rau se schimbase Moromete?. Ceilalti tarani isi
schimba atitudinea fata de Ilie Moromete. Fostii prieteni au muit sau l-au parasit, iar cei noi (Matei Dimir, Nae
Cismaru, Costache al Joachii) ii par mediocrii. Vechile dusmanii se sting. Tudor Balosu devine chiar binevoitor
fata de vecinul sau. Guica murise, fara ca relatiile cu fratele sau sa se schimbe, iar acesta nu se duce nici la
inmormantarea ei.
Moromete se apuca de negot, treburile merg bine, castiga bani frumosi, dar il retrage pe Niculae de la scoala pe
motiv ca nu-i aduce niciun beneficiu. Toata energia tatalui se concentreaza in incercarea de a-i aduce acasa pe
baietii fugari. De aceea cumpara la loc pamanturile vandute odinioara si pleaca la Bucuresti pentru a-i convinge
sa revina la sat. Paraschiv care lucra acum ca sudor la tramvaie, Nila, ca portar la un bloc si Achim care avea un
mic magazin de Consum alimentar, resping incercarea de reconciliere a tatalui. Mai mult decat atat, afland de
propunerea facuta fiilor, Catrina il paraseste si se duce sa locuiasca in vale, la Alboaica, fata ei din prima

casatorie. Destramarea familiei continua cu moartea lui Nila in razboi. Fetele se casatoresc, dar sotul Titei, desi
scapa din razboi, moare intr-un accident stupid in sat.
Paralel cu procesul de disolutie a familiei Moromete, este prezentata destramarea satului traditional, care devine
o groapa fara fund din care nu mai incetau sa iasa atatia necunoscuti.
Fiul cel mic, Niculae, reprezinta in roman mentalitatea impusa, colectivista. Cautandu-si eul, devine adeptul
undei noi religi \a binelui si a raului, cum crede ca este noua dogma, socialista. Discutiile dintre tata si fiu au
semnificatia unei confruntari intre doua conceptii de viata, intre doua civilizatii. Niculae se indeparteaza din ce
in ce mai mult de tatal sau. Se inscrie in partidul comunist, este trimis la o scoala pentru activisti si se intoarce in
sat cu o sarcina de la judeteana sa supravegheze buna functonare a primelor forme colective de munca:
strangerea cotelor si predarea lor catre stat. Dar se isca o agitatie agresiva in timpul careia un satean moare
inecat in apele raului de la marginea satului. Idealist, se orienteaza cu dificultate in tesatura de intrigi pusa la
cale de oportunistii de proefsie. Asa ca activistul Niculae Moromete este destinuit, se retrage din viata politica,
isi continua studiile si ajunge mai tarziu inginer horticol. Evenimentele din Silistea Gumesti au loc in vara
anului 1951, in paralel cu secerisul si treieratul graului si cu sedinta organizatiei de partid, in care este numit
presedinte al sfatului popular tanarul taran sarac, Vasile al Moasei.
Pe de alta parte, Ilie Moromete isi pierde prestigiul de altadata. Traieste o iubire tarzie cu Fica, sora mai mica a
fostei sotii, care a fost toata viata indragostita de el. Apoi se implica in viata social-politica a satului, sprijinind
candidatura lui Tugurlan in functia de presedinte al sfatului Popular pentru ca aceasta sa tempereze actiunea de
colectivizare.
Ilie Moromete este numit de criticul N. Manolescu cel din urma taran pentru faptul ca, pana in ultima clipa nu
accepta ideea ca rostul lui in lume a fost gresit si ca taranul trebuie sa dispara. Este ilustrativ, in acest sens,
monologul adresat unui personaj imaginar Baznae, in timp ce, pe ploaie, Moromete sapa un sant in jurul sirei de
paie din gradina pentru ca apa sa se scurga, iar in alta parte a satului se pun la cale schimbari hotaratoare pentru
destinul taranimii.
Monologul

Monologul este semnificativ in ansamblul romanului. Atitudinea personajului este critica fata de noua societate,
care se intemeiaza utopic, pe anularea unei clase sociale, taranimea, adica pe distrugerea unei civilizatii si a nui
cod stravechi de comportament si intelepciune.
Moromete se stinge incet, traindu-si ultimii ani din viata in singuratate si tacere. Mai avea slabiciunea de a
umbla prin sat. Ultima oara este adus acasa cu roaba. Cazut la pat, el isi exprima crezul de viata cand ii spune
medicului Domnuleeu intotdeauna am dus o viata independenta!.
Romanul se incheie zece ani mai tarziu. Niculae a devenit inginer hortcol si este casatorit cu o fata din sat,
Marioara, fiica lui Adam Fantana, care ajunge si ea asistenta medicala. La inmormantarea tatalui, Niculae afla
de la Ilinca, sora lui, ca tatal se stinge incet fara a suferi vreo boala. In final, tatal si fiul se impaca in visele
baiatului.
Personaje

Romanul dezvolta o serie de personaje specifice lumii rurale neatinsa insa de schimbarile majore sociale in
volumul 1, in volumul al 2-lea fiind surprinse tipuri umane dominate de realitati sociale ce le metamorfozeaza
lumea interioara. volumul 1 il contureaza pe Ilie Moromete in mod complex: cap de familie dominand copiii din
prima si a doua casnicie cu autoritate, cu o pozitie centrala in lumea satului bazata pe faptul ca era improprieticit
si ca era cel mai inteligent si abil dintre tarani. Spre deosebire de alte personaje isi ascundea gandurile prin
puterea disimularii. Volumul al 2-lea il gaseste pe Ilie Moromete ca personaj secundar si ca un om dominat de
timpul schimbarilor. Fuga baietilor mai mari la Bucuresti, faptul ca este parasit de Catrina, schimbarea sociala si
pierderea pamanturilor il schimba pe Moromete care se consuma, nereusind sa poata intelege cursul istoriei.

Cele doua valori, familia si pamantul sunt pe deplin pierdute, in modul simbolic reprezentand surparea valorilor
interioare. Ca urmare, moartea personajului reprezinta o stingere a lumii satului arhaic, el fiind ultimul dintre
tarani care mai crede in puterea pamantului.
Niculae este in primul volum personaj secundar surprins in scena cinei ca mezinul familiei ce nu avea nici
macar un loc al lui la masa. Copilul evolueaza spre un elev dornic de invatatura, faptul ca obtine premiul 1,
ducand la castigarea respectului tatalui sau. Din acel moment in inima lui Moromete se va produce schimbarea,
Niculae avand tot sprijinul parintesc pentru a-si continua scoala. Volumul al 2-lea il contureaza ca personaj
prinicipal, simbol al timpurilor noi, om cu carte dupa dorinta mamei si a invatatorului din sat. Personajul este
conturat la fel ca si Ilie Moromete: un om cu personalitate si caracter puternic ce se poate usor adapta la niste
timpuri pe care parca le intelege. Catrina este personaj secundar, surprinsa in relatia cu Ilie Moromete ca sotia ce
ii condamna acestuia singurele placeri: vorba si tunul. Este conturata specific lumii rural, fiind pastratoare de
valori si obiceiuri rurale de mentalitati specifice satului. In plan personal, ea se opune spiritului contemplativ a
lui Ilie Moromete si se instraineaaza de sotul care isi doreste copiii cei mari acasa, oferindu-le casa in ciuda a cei spusese sotiei.
Achim, Nila si Paraschiv reprezinta personaje secundare, fiii din prima casnicie, avand un mod rigid de viata
impus de tatal lor. Sunt adepti unei vieti comode, de aceea cad usor in schimbarea vietii de la oars, separata de
munca grea si complicata a pamantului. In volumul al doilea ofera o imagine bizara a tatalui lor cand ei se
considera fericiti si impliniti, dar de fapt nu reprezinta nimic in lumea bucuresteana.
Stilul artistic

Stilul artistic duce la tenta specifica realista in care lipsesc cu desavarsire podoabele stilistice, limbajjul avand
rolul de a da veridicitate limbii rurale si a modului in care este traita.
Concluzie

Ca urmare a celor evidentiate si argumentate, opera literara Morometii de Marin Preda este un roman realist
social obiectiv, oferind o imagine ampla asupra conceptiei scriitorului despre lumea rurala inainte si dupa cel deal doilea Razboi Mondial.

Caracterizare personaj literar Ilie Moromete


Opera literara Morometii a fost scrisa de Marin Preda si publicata in perioada postbelica a literaturii romane in
doua volume, primul volum in anul 1955, iar al doilea in anul 1967. Opera este bazata pe viata scriitorului.
Morometii apartine genului epic si este un roman social obiectiv postbelic. Ampla fresca a satului romanesc
surprinde numeroase personaje reprezentative pentru diferite categorii sociale, tipuri umane sau teme infatisate
si impune o tipologie noua.
Ca si curent literar, opera apartine realismului. Realismul este un curent artistic si literar, manifestat pe plan
european la mijlocul secolului al 19-lea, a carui estetica reprezenta reflectarea veridica a realitatii in arta.
Personajele sunt tipice pentru o categorie sociala in situatii tipice, ori exponentiale (invinsi sau invingatori).
Stilul este impersonal, obiectiv.
Personajul Ilie Moromete este personajul principal al primului volum si secundar celui de-al doilea. Volumul 1
il contureaza pe Ilie Moromete in mod complex, cap de familie, dominand copiii din prima si a doua casnicie cu
autoritate, cu o pozitie centrala in lumea satului, fiindca era cel mai inteligent si abil dintre tarani. Spre deosebire
de alte personaje, isi ascundea gesturile prin puterea disimularii. Volumul 2 il gaseste pe Ilie Moromete ca
personaj secundar si un om dominat de timpul schimbarilor. Isi pierde cele doua valori, familia si pamantul, ca
urmare moartea personajului reprezinta o stingere a lumii satului arhaic.
El este caracterizat direct de catre narator si alte personaje sau autocaracterizare ori indirect prin limbaj, gesturi,
fapte, atitudini fata de alte personaje sau prin nume.

Caracterizarea directa facuta de narator arata ca Ilie Moromete era cu zece ani mai mare decat Catrina si
acum avea acea varsta intre tinerete si batranete cand numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea
cuiva. Chiar la inceutul romanului, in scena cinei Moromete statea parca deasupra tuturor. In alt loc, naratorul
spune ca Moromete avea uneori obiceiul (semn de batranete sau poate nevoia de a se convinge ca si cele mai
intortocheate ganduri pot capata glas) de a se retrage pe undeva prin gradina si de a vorbi singur.
Caracterizarea directa facuta de alte personaje sugereaza perceptia diferita asupra personajului. Sotia sa,
Catrina ii reproseaza lenea si placerea vorbei Toata ziua stai la drum si bei tutun, sora sa Guica ii poarta pica
deoarece recasatorindu-se, ea a fost obligata sa se mute din casa, ramanand singura, in timp ce Cocosila,
prietenul sau ii zice mereu Esti prost!, calificativ ce ascunde, insa pe de o parte simpatia, iar pe de alta parte
invidia fata de inteligenta si spontaneitatea personajului.
Procedeul autocaracterizarii ramane definitoriu prin marturisirea facuta de Moromete doctorului, cu o sublima
trufie a omului ce si-a respectat conditia si menirea Domnule, eu intotdeauna am dus o viata independenta!.
Caracterizarea indirecta prin limbaj arata schimbarile majore si dramatice prin care trece personajul: la
inceput are placerea de a povesti cu lumea, raspunzand in multe cuvinte la salutul oamenilor, ulterior este
poreclit Mutul, nu se mai putea vorbi cu el, spuneai una si el asculta si ai fi zis ca intelegea, ca sa te
pomenesti pe urma ca raspunsurile pe care le dadea veneau din alta parte. El este un disimulat, care vorbeste
singur, fiindca nu considera ca merita cineva sa-i asculte gandurile. Disimularea este o reactie defensiva, ulterior
devine o a doua natura a personajului, aratand instrainarea tragica Lui Moromete parca ii zburase mintea din
cap si cu buna stiinta facuse scimb cu a altui taran care vorbea cu tine asa cum vorbesti cu un cal sau cu o vaca.
In gura lui, cuvantul capata fascinatie magica, cele mai obisnuite intamplari devin aventuri. Nedumerirea
prefacuta a lui Ilie, pauzele in rostire, interjectiil si lacomitatea cu care vrea sa afle detaliile picante in situatia
despre cei care isi amendeaza copiii, vanzandu-le pamantul.
Caracterizarea indirecta prin ganduri, idei arata ca este indragostit de viata, o vede ca pe un spectacol, o
contempla, crede ca timpul e rabdator, iar cand vede ca s-a inselat tot nu se teme de trecerea sa Moromete nu
gasea in el nicio frica fata de trecerea anilor.
Caracterizarea indirecta prin atitudini fata de oameni sugereaza ca isi iubeste copiii, dar e mai bine sa-i tina
din scurt. Incearca sa-si indrepte greselile facute fata de ei, recunoaste ca marea lui greseala a fost ca nu l-a lasat
sa faca mai departe scoala pe Niculae, fiul sau cel mic. Nu intelegea lumea fiilor cei mari, dar e convins ca se
vor schimba mai tarziu. El se simte mandru si dispretuitor fata de Balosu pe care il injura intotdeauna (in gand)
pentru dorinta de imbogatire, iar acesta simtind superioritatea vecinului sau, nu-si doreste decat sa-l vada umilit.
Se simte superior si nu-si poate stapani pornirea de a fi ironic cu ce care nu-l inteleg. Atitudinea de sef absolut al
familiei este subliniata in timpul cinei.
Caracterizarea indirecta prin gesturi sau chiar mersul sau tradeaza starile sale de meditatie Isi lasa fruntea
in pamant si mersul i se incetini. Era mersul lui cand se gandea si cand nu mai vedea nimic in jur. Supararea,
linistea, nedumerirea, veselia fortata, neputinta sunt prezente in comportamentul omului, subliniate de gesturi si
de o mimica expresiva. La fel de elocventa este scena pranzului la camp, desi se frige cu fasolea fierbinte, nu se
exteriorizeaza in niciun fel, asteptand curios si amuzat ca Paraschiv, fiul sau, sa pateasca acelasi lucru, lasandu-l
sa se friga, demonstrand astfel lacomia, apoi prevenitor ii ofera apa rece si se intereseaza grijuliu daca s-a fript
rau Na, Paraschive, bea apa, se precipita Moromete, apucand bota in brate si intinzandui-o grijului. Te-ai ars
rau? Eu credeam ca e rece, marturisind el naiv.
Caracterizarea indirecta prin idealuri si valori arata ca personajul are o conceptie de viata parte, centrata pe
ideea libertatii spirituale si considera ca omul este dator sa tina la rostul si menirea lui, chiar daca este bun sau
rau. Personajul este considerat cel din urma taran adevarat.

Caracterizarea indirecta prin fapte a personajului spune ca el continua sa fie preocupat de politica si dupa ce
se instaleaza comunistii la putere. Fiind inteligent, prevede marile schimbari dramatice si le impartaseste
prietenilor sai. El prinde viata (ca personaj prinicpal) nu doar din faptele pe care le face cat si din
comportamentul sau. Faptele savarsite de Moromete sunt cele ale unui taran obisnuit cu familie si griji. El merge
la camp, dar nu se omoara cu munca, vorbeste cu vecinii, il viziteaza pe altul si isi bate copiii cand acestia intrec
masura. Important pentru acest taran nu este ceea ce face, cu cum face sau cum le prezinta intamplarile celor
care-l asculta. Ceea ce face, in mare parte, se modifica in functie de ceea ce simte, de starea lui, de aceea devine
o nedumerire pentru cei din jurul sau. Niciuna din faptele sale nu dovedeste graba, caci timpul are rabdare cu
oamenii. El ii interzice fiului sau cel mic, Niculae, sa mai mearga la scoala, considerand ca nu-i aduce niciun
beneficiu, iar acesta se instraineaza de familie. In al doilea volum, cei doi raman certati, Moromete moare, iar
Niculae viseaza ca s-au impacat.
Avand in vedere aceste caracteristici, Moromete are o complexitate care il aseamana cu un intelectual veritabil,
fiind considerat un taran filosof.

Arta poetica neomoderna Lectia despre


cub Nichita Stanescu
Opera Lectia despre cub este o arta poetica neomoderna ce exprima in mod metaforic viziunea creatorului
asupra perfectiunii. Fiind publicata in ultima etapa de creatie (vezi aici toate etapele de creatie stanesciene) in
volumul operei imperfecte (1979) cuprinde o viziune matura a poetului asupra conditiei de creator si asupra
receptarii operei de arta.
Volumul se deschide cu Lectia despre cub si se finalizeaza cu Lectia despre cerc, doua figuri geometrice
perfecte venite in contradictie cu titlul volumului. In acest sens este sugestiva dorinta poetului de a sublinia
faptul ca perfectiunea pentru creator nu se va suprapune niciodata perfectiunii imaginate de receptor.
Comentarea titlului
Titlul poeziei Lectia despre cub este format din doua substantive surprinde denotativ ideea de redare a unor
cunostinte legate in acest caz de o figura geometrica pefecta. Valoarea conotativa reiese din ipostaza eului poetic
de poet sau creator ce isi impartaseste discipolilor sau simplilor cititori conceptia despre perfectiunea in arta.
Cubul semnifica poezia ca si creatie ce suporta oricand modificarile creaorului deoarce se poate schimba acel
etalon de frumusete pe care poezia il reprezinta.
Tema operei
Specific artei poetice se contureaza universul tematic axat pe conditia poetului si viziunea asupra creatiei.
Motivul literar central este cubul, iar alte motive literare sunt piatra, sangele, sarutul, receptarii artei si motivul
perfectiunii in arta.
Simbolul dominant
Simbolul dominant al poeziei este ochiul lui Homer. Pornindu-se de la poetul orb, autorul Iliadei si Odiseei este
sugerat momentul in care poezia este simtita cu toate celelalte simturi pentru a fi inteleasa, nu doar citita.
Structura compozitionala

Din punct de vedere compozitional, poezia cuprinde trei secvente lirice in care difera ipostaza eului poetic: in
prima secventa eul liric este surprins in ipostaza de creator, in a doua secventa in ipostaza de cititor, receptor a
propriei creatii si in ultima secventa in ipostaza de creator.
Comentarea textului pe secvente
prima secventa

surprinde in mot etapizat momentele urmarite in scrierea poeziei

se remarca prezenta verbelor impresonale se ia, se ciopleste, se lustruieste, se


razuieste, pentru a marca detasarea eului poetic de propria creatie

campul semantic dominant este al sculpturii, facandu-se o analogie intre cele doua arte
(literatura si sculptura)

poezia porneste de la simplul cuvant piatra, nereprezentantiv, nemodelat, in forma bruta

munca celui care creaza este dominata de efort interior, sufletesc, in special care provoaca
durere dalta de sange

poezia pentru a fi reprezentativa are nevoie de mult mai mult decat o simpla lecturare, de
aceea ochiul lui Homer surprinde toate simturile cu ajutorul carora poezia poate fi
modelata

sperantele si idealurile eului poetic sunt conturate prin substantivul raze si ele trebuie
incluse in poezie pentru ca aceasta sa fie unica.

Totul se continua la infinit pana ce cubul iese perfect.

a doua secventa

poezia este scrisa in scopul venerarii, sarutul in text fiind metafora receptarii operei

la randul lui, cel care a scris opera devine cititor pentru a-si putea dinafara admira creatia,
neinfluentat de sentimente.

la randul lui, publicul cititor este cel care admira opera scrisa si pentru ca literatura este
destinata cunoscatorilor, ultima receptare este infanta vazuta in ipostaza de muza sau de
nobila protectoare a scrierii.

ultima secventa

schimbarea in poezie urmeaza ca un dat firesc deoarece se impune o noua varianta pentru
atingerea perfectiunii

cuvintele arata o schimbare brutala brusc, se sfarama, un ciocan.

daca pentru eul poetic poezia doar acuma atinge perfectiunea, cititorul neobisnuit cu
schimbarea nu va perfece in mod pozitiv noua valoare estetica si artistica.

ca urmare este usor de anticipat reactia folosindu-se inversiunea zice-vor.

folosirea cond-optativ (mod verbal) la timp perfect ar fi fost surprinde snetimentul de


dezamagire ce cuprinde cititorul la vederea formei finale a poeziei

ca urmare, viziunea asupra frumosului este subiectiva de aceea nu reprezinta un etalon


estetic si pentru poezie.

Arta poetica neomoderna Leoaica tanara


iubirea Nichita Stanescu
Poetul Nichita Stanescu se incadreaza in perioada post-belica a literaturii romane fiind un poet neomodern
alaturi de Gellu Naum. In cadrul liricii romanesti, reprezinta un inovator al limabjului poetic asezandu-se in
galeria poetilor Mihai Eminescu si Tudor Arghezi.
Etapele creatiei stanesciene

Operele poetului se impart in trei etape de creatie.


In prima etapa de creatie sunt cuprinse volumele Sensul iubirii si O viziune a sentimentelor. Se
delimiteaza un eu poetic adolescentin in care sinele este in deplina concordanta cu universl. Starile de fericire
sunt completate de iubire ca sentiment originar al nasterii cuvintelor. Temele predominante sunt iubirea si
timpul.
A doua etapa de creatie stanesciana conduce la volume precum Omul si sfera, Rosu vertical,
Necuvintele, 11 elegii, Laus ptolemaei. Opera cuprinsa in aceste volume devine o schimbare de zodie
deoarece lirismul este interiorizat si reflexiv. Temele predominante sunt opera si creatorul, ganditorul, timpul
scurs ireversibil. Se schimba perceptia asupra temporalitatii, scurgerea timpului fiind dureroasa, iar cantecul
devine singura alinare in care versurile se structureaza inefabil. Se insista asupra conditiei poeziei ca opera
gandita si asupra conditiei creatorului vazut in ipostaza de ganditor. Matematica, pe langa stiinta, devine cale de
cunoastere a universlui.
Prin volumul Opere imperfecte (1979) se trece la a treia etapa de creatie dominata de meditatie grava, tema
mortii si a timpului si schimbarea conceptiei despre arta poetica. Alte volume ale etapei sunt Maretia frigului
si Noduri si semne. Poezia de tip arta poetica este metaforica, simbolica, plina de viziune in care peotul se
transfigureaza, dorind sa supravietuiasca prin cuvinte.
Caracteristici neomodernism

Caracteristicile neomoderne in opera lui Nichita Stanescu sunt poezia este considerata o modalitate de
cunoastere deplina si ea contrariaza permanent asteptarile criticilor. Poezia este definita pe coordonatele
existentei si ale cunoasterii, de aceea urmareste lupta sinelui cu sinele si confruntarea dintre ganditor si creator.
Sunt abordate din nou teme ale literaturii romane. Se creaza un univers original in poezie in care abstractul ia
forma concreta, iar legatura dintre abstract si concret se realizeaza bivalent. Caracteristica predominanta a
limbajului este ambiguitatea impinsa pana la aparenta de absurd si nonsens. Metaforele devin originale datora
subtilitatii lor, iar imaginile artistice sunt insolide.
Opera se incadreaza in genul literar liric si este o arta poetica neomoderna specifica primei etape de creatie,
caracterizand un eu liric vitalist, in care iubiera este sentimentul dominant revitalizator atat pentru fiinta sa cat si
pentru poezie. Opera este publicata in 1964 in volumul O viziune a sentimentelor.
Arta poetica este un crez literar, un program, o arta de a scrie. Arte poetice sunt considerate operele in care
artistul exprima conceptia personala, viziunea despre arta si procesul de creatie.
Titlul volumului este format din doua substantive comune care semnifica o abordare, parere a emotiilor regasite
in volumul respectiv.

Semnificatie titlu

Opera literara Leoaica tanara iubirea are un titlu sugestiv, iar metafora titlu asociaza in mod inedit sentimentul
iubirii unei feline feroce, viclene deoarece ambele concepte au in comun acea agresivitate cu care finta este
dominata Leoaica tanara iubirea surprinde o iubire adolescentina cecunoscuta inca fiintei, capabila sa se
indragosteasca.
Tema textului

Fiind o arta poetica, tema o reprezinta viziunea asupra universlui metamorfozat prin iubire. Tema dezvolta un
camp semnatic specific in care fiinta indragostitului se refugiaza intr-un univers in schimbare odata cu el.
Motivele literare sunt leoaica (motiv central), cerc (geneza, cerc rotitor), ciocarlii, desert.
Secvente lirice

Poezia cuprinde 3 secvente lirice in care sentimentul iubirii cuprinde fiinta umana fiind vazuta in raport cu
timpul: in prima secventa iubirea este un sentiment predestinat si patrunde brutal in viata eului poetic, in a doua
secventa se arata schimbarea universului sub ochii indragostitului si renasterea fiintei acestuia, iar ultima
secventa descrie iubirea ca un sentiment ce se perpetueaza in timp, o constanta existentiala.
Comentare pe secvente

Poezia debuteaza cu repetarea sintagmei titlu, metafora ce defineste iubirea de tip adolescentin Leoaica tanara
iubirea. Sub forma unei adresari directe se confeseaza eul indragostit in forma meditativa Mi-ai sarit in fata.
Fiinta umana este predispusa la a se indragosti, iubirea fiindu-i predestinata Ma pandise-n incordare/ Mai
demult. Sub forma constatativa este descrisa amprenta sentimentului pe fata indragostitului Coltii albi mi i-a
infipt in fata/ M-a muscat leoaica azi de fata. Substantivul coltii, verbul a sarit, pandise si a muscat
descriu viclenia sentimentului ce cuprinde fiinta in mrejele sale si de asemenea, incesivitatea cu care acapareaza
eul poetic indragostit.
A doua secventa arata ca schimbarea este vizibila brusc si deodata, universul redobandind un alt status si o
alta forma, metamorfozand-se odata cu fiinta indragostita natura i se facu un cerc de-a dura. Cercul rotitor
simbolizeaza geneza, iar comparatia cand mai larg cand mai aproape/ Ca o strangere de ape semnifica
reinvetarea in forma pura a tot ceea ce-l inconjoara pe indragostit. Simturile sunt reinventate si percep doar ceea
ce eul poetic doreste: lumea este zugravita in culori vii de curcubeu, iar auzul percepe muzica stelelor si
privirea-n sus tasni/ Curcubeu taiat in doua/ Si auzul o-ntalni/ Tocmai langa ciorcalii. Substantivul ciocarlia
este un simbol al zborului spre lumina, spre soare.
In a treia secventa, fiinta se reinventeaza pe sine, fizionomia fiind total diferita, nereusind sa se mai recunoasca.
Spranceana, tampla si barbia reprezinta constante statornice ale fiintei, acum intrate in schimbare. Repetarea
conjunctiei si, aparent are rol de a descrie succesiunea momentelor unei vieti incarcate de iubire, in care
sentimentul domninat este fericirea si implinirea Si aluneca-n nestire/ pe-un desert in stralucire. Se schimba
radical modul in care iubirea este perceputa de fiinta umana, este acceptata, nu mai socheaza simturile, devenind
o obisnuinta Peste care trece-alene, leoaica tanara se transforma in leoaica aramie, insa viclenia o
caracterizeaza in continuare, atat timp cat aceasta exista cu miscarile viclene/ Inca-o vreme/ Si-nca-o vreme.
Marcile subiectivitatii

Marcile subiectivitatii prezente in poezie sunt mi, m-, meu, iar tipul de lirism este subiectiv.
Analiza aprofundata a textului

In textul dat, campurile semnatice dominante sunt al iubirii, al naturii si a leoaicei. Iubirea debuteaza cu faza
adolescentina leoaica tanara iubirea, urmata de schimbarea brusca deodata datorita iubirii pr-zise, iar apoi se
prezinta o iubire matura de care fiinta umana este obisnuit peste care trece-alene. Campul semantic al naturii
este reprezentat de substativele curcubeu, ape, ciocarlii, desert, care auta la evidentierea schimbarilor
suferite de univers datorita aparitiei iubii. Campul semnatic al substantivului leoaica este format din mai multe
asocieri leoaica tanara, leoaica aramie, coltii, miscarile viclene, care este de asemenea asociat cu
substantivul iubirea.

In fiecare secventa se gasesc diferite valori morfologice precum verbe, adverbe, adjective si substantive. In
prima secventa sunt prezente verbele ai sarit, a infipt, a muscat cu rol de a marca o actiune de patrundere
a iubirii in viata poetului. In a doua secventa se gasesc adverbele sus si tocmai si adjectivele larg,
aproape, cu rolul de a descrie schimbarea. In a treia secventa substativele desert, leoaica, miscarile,
spranceana, barbie reprezinta elemente constante care au suferit schimbari.
Una dintre particularitatile expresivitatii este simplitatea formei si finalul tensionat inca-o vreme/ si-nca-o
vreme sugerand ciclitatea iubirii. Unele expresii sunt ambigue, contribuind astfel la plasticitatea limbajului
Si privirea-n sus tasni. Metafora titlu se regaseste in primul vers, fiind ideea centrala a textului, reprezinta o
iubire adolescentina pe cale de initiere. Imaginile dinamice mi-a sarit, i-a infipt, m-a muscat arata aparitia
neasteptata a iubirii. Epitetul cromatic leoaica aramie reprezinta o iubire adulta, matura.
Prozodie

La nivel prozodic, se regaseste tehnica ingambamentului ce consta in continuarea ideii poetice in versul urmator
si cele 3 strofe neregulate.
Concluzie

In concluzie, opera Leoaica tanara iubirea de Nichita Stanescu este o arta poetica neomoderna.

Romanul social realist de tip balzacian


Enigma Otiliei George Calinescu (eseu)
George Calinescu apartine perioadei interbelice si isi contureaza opera de tip roman in opozitie cu cele
apartinand lui Camil Petrescu. In aceeasi perioada se remarca alti scriitori precum Mihail Sadoveanu, Vasile
Alecsandri sau Mircea Eliade. Latura de romancier se regaseste in romanele Cartea nuntii, Enigma Otiliei,
Bietul Ioanide, Scrinul negru, reflectand un persoanj complet si complex.

Geneza operei
Varianta finala a romnului contine un singur volum cu titlul Enigma Otiliei publicat in anul 1938. Varianta de
odinioara promova ca titlu Parintii Otiliei, fiind conceputa in doua volume. Momentul in care titlul se schimba
este decisiv. Scriitorul trece de la motivul paternitatii Otiliei la eternul familiei gasit in substantivul enigma. In
scrierea romanului, George Calinescu se bazeaza pe unele elemente de geneza. personajul Felix Sima este
inspirat din ipostaza scriitorului, regasim aici profilul de medalie, nasul acvilin, tenul masliniu, aspecte
fizionomice care apar si-n Portret de George Calinescu. Dintr-o marturie a scriitorului Otilua sunt eu vedem
reflectarea sa si-n conturarea personajului feminin, cu toate ca el marturiseste ca la baza Otiliei Marculescu sta
fata cu parul de fum, o verisoara mai mare dea sa. Intamplarea despre moartea lui Costache este preluata din
propria biografie cand o ruda indepartata moare si celelalte neamuri patrund in casa acesteia ducand peste
gradina, in spate, mare parte a obiectelor.

Ipoteza
Opera literara Enigma Otiliei, este un roman social realist de tip balzacian, avand toate caracteristicile acestuia.

Teorie
Romanul este specia literara a gneului epic in proza de mare intindere cu personaje numeroase, complexe si
amplu caracterizate cu o intriga complicata si actiune ampla.
Romanul social este roman ce dezbate viata citadina a unei comunitati.
Balzacianismul se refera la tipul de proza realista in care regasim urmatoarele caracteristici: tipuri umane bine
conturate (avarul, orfana, tatal suferind, fata batrana) portretul personajelor este urmarit dinspre exterior spre

interior, impreuna cu descrierea amanuntita a locurilor in care traiesc. Incipitul romanelor contine ample
descrieri care fixeaza cu exactitate timpul si locul actiunii. Naratorul este omniscient, este un demiurg al
universului fictiv, fiind prezent in acelasi timp in mai multe locuri, stiind totul despre desfasurarea actiunii.
Clasicismul este un curent literar si artistic din secolul al
XVII lea si inceputul celui de-al XVIII lea (aparut in Franta).
Romantismul este orientarea ideologica, artistica si literara din prima jumatate a secolului al XIX-lea aparuta in
spatiul european.
Modernismul reprezinta o orientare culturala manifestata la inceputul secolului 20, in care noul si inovatia
formelor se opuneau valorilor de tip traditional.

Explicarea titlului
Opera data are un titlu foarte sugestiv, aflandu-se in stransa legatura cu intreg continutul textului, fiind alcatuit
din doua substantive, unul comun (enigma) si unul propriu (Otiliei). In sens denotativ, enigma semnifica un
lucru greu de inteles, nelamurit, ascuns sau o taina, un mister, iar substantivul propriu semnifica un nume
oarecare. In sens conotativ, titlul duce cu gandul la misterul personajului Otilia, care este ca o ghicitoare sau un
joc distractiv greu de descifrat de catre ceilalti. Astfel, legatura dintre titlu si ideea textului devina stransa cand
incercarea lui Felix de a o intelege pe Otilia este in zadar, dar si a lui Pascalopol in final.

Tema si motive
Tema textului este fresca din viata burgheziei bucurestene, familia, societatea, iar motivul este mostenirea si
paternitatea.

Structura si compozitie
Romanul este alcatuit din douazeci de capitole si construit pe mai multe planuri narative care urmaresc destinul
unor personaje prin acumularea detaliilor: destinul Otiliei, al lui Felix, al membrilor clanului Tulea, al lui
Stanica, etc.

Incipit
Incipitul romanului realist fixeaza veridic cadrul temporal (intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909) si spatial
(descrierea strazi Antim, a arhitecturii casei lui Mos Costache, a interioarelor) prezinta principalele personaje,
sugereaza conflictul si traseaza principalele planuri epice. In cadrul spatial, are loc descrierera strazii Antim, de
unde reiese ca strada era pustie si intunecata, si in ciuda verii, in urma unor ploi generale, racoroasa si fosnitoare
ca o padure, iar lumina slaba a felinarelor, ingaduia numerele caselor. Acesta era pustie fiindca luminile de prin
case erau stinse. In aceasta obscuritate, strada avea un aspect bizar. Nicio caza nu era prea inalta si aproape
niciuna nu avea cat superior. insa varietatea cea mai neprevazuta a arhitecturii, marimea neobisnuita a
ferestrelor, in rapor cu forma scurta a cladirilor faceau din strada bucuresteana o caricatura in moloz a unei strazi
italice. Strada este descrisa prin epitetele pustie, intunecata, de unde reiese tristetea care controla casele
locuite pe ea, astfel destinul unor personaje era prescris inca din incipit.

Fire narative
Romanul este alcatuit din doua fire narative. Primul este lupta dusa de clanul Tulea pentru obtinerea mostenirii
lui Costache Giurgiuveanu si inlaturarea Otiliei Marculescu. Al doilea prezinta destinul tanarului Felix Sima
care, ramas orfan, vine la Bucuresti pentru a studia medicina, locuieste la tutorele lui si traieste iubirea
adolescentina pentru Otilia.

Conflicte
Conflictul romanului se bazeaza pe relatiile dintre doua familii inrudinte, care sugereaza universul social prin
tipurile umane realizate. O familie este a lui Costache Giurgiuveanu, posesorul averii si Otilia Marculescu,

adolescenta orfana, fiica celei dea doua sotii decedate. Aici patrunde Felix Sima, fiul surorii batranului care vine
la Bucuresti pentru a studia medicina si locuieste la tutorele sau lega, mos Costache. Un alt intrus este Leonida
Pascalopol, prieten al bastranului, pe care il aduce in familia Giurgiuveanu afectiunea pentru Otilia, pe care o
cunoaste de mica si dorinta de a avea o familie care sa-i umple singuratatea. A doua familie, inrudita si vecina,
care aspira la mostenirea averii batranului, este familia surorii acestuia, Aglae. Clanul Tulea este alcatuit din
sotul Siminon Tulea, cei trei copii ai lor: Olimpia, Aurica si Titi. In aceasta familie patrunde Stanica Ratiu pentru
a obtine zestrea ca sot al Olimpiei. Istoria unei mosteniri include doua conflicte succesorale: primul iscat in jurul
averii lui Costache Giurgiuveanu (adversitatea manifestata de Aglae impotriva orfanei Otilia), al doilea destrama
familia Tulea (interesul lui Stanica pentru averea batranului). Conflictul erotic priveste rivalitatea adolescentului
Felix si a maturului Pascalopol pentru mana Otiliei.

Subiectul operei
Subiectul operei incepe cu Felix Sima, care se indrepta spre unchiul sau Costache Giurgiuveanu pentru a locui la
el si a urma facultatea de medicina. Ajuns acasa la el ii intalneste pe ceilalti membrii ai familiei, in special pe
fiica vitrega a acestuia, Otilia. A doua zi, ea ii arata locuinta, el remarcand felul ei jucaus. Afla povestea ei de
viata si despre prietenul familiei Pascalopol. Rugat de Aglae, il mediteaza pe Titi care a ramas corigent. La
inceputul lunii august, Olimpia il prezinta familiei pe Stanica, dar nu primeste zestrea, astfel Stanica este tot mai
hotarat sa puna mana pe averea lui Costache. La invitatia lui Pascalopol, Felix si Otilia se duc la mosia acestuia,
unde Felix incepe sa fie gelos pe Pascalopol. Intre Felix si Otilia se cladeste o relatie profunda de prietenie, dar
Felix se indragosteste de ea, marturisindu-i sentimentele. Otilia il considera mai mult ca pe un frate, considerand
totul un joc copilaresc. Intre timp, discutiile despre adoptarea Otiliei pornesc noi scandaluri, dar fata ii cere
mosului sa nu completeze actele de adoptie. Otilia pleaca cu Pascalopol, iar Felix, spre surprinderea sa, se
arunca in bratele unei curtezane Georgeta, pentru a se razbuna pe cea care i-a frant inima. Acest proces duce la
maturizarea tanarului. Mos Costache are planurile sale cu cei doi tineri, incepand sa adune materiale de
constructii. Din cauza unei insolatii, el face un atac de cord in urma caruia toata familia Tulea isi petrece doua
zile in casa batranului, ignorand boala acestuia. Stanica profita de aceasta ocazie in care ii baga in cap tot felu de
idei si incearca sa afle unde isi tine ascunsa averea. Mos Costache se insanatoseste si ii alunga din casa pe cei
din familia Tulea, fiind de acord cu propunerea lui Pascalopol de a-i deschide un cont Otilei, dar nu-i da banii
inca. Stanica isi continua planul incercand sa-l sperie tot mai tare, angajeaza doctori care sa-i dea diagnostice
false, dar afla unde sunt ascunsi banii si il jefuieste. Mosul mai are un atac de cord si moare, Stanica divortand
de Olimpia si se casatoreste cu Georgeta, intrand in politica. Intre timp, Otilia se casatoreste cu Pascalopol, iar
Felix devine doctor, apoi profesor universitar si se casatoreste. Se intalneste intamplator cu Pascalopol, care
divortase de Otilia, ea fiind casatorita cu un om bogat din Buenos Aires. Astfel, toata povestea de dragoste
ramane un mister pentru Felix.

Finalul
Finalul este inchis prin rezolvarea conflictului si este urmat de un epilog. Simetria incipitului cu finalul se
realizeaza prin descrierea strazii si a casei lui mos Costache, din perspectiva lui Felix, intrusul/strainul din
familia Giurgiuveanu, in momente diferite ale existentei sale (adolescenta, aproximativ zece ani mai tarziu
dupa razboi).

Elemente romantice
Elementele romantice desprinse din roman se refera la descrierea campiei Baraganului transpuse in fantastic si
la povestea de iubire dintre Felix si Otilia.

Elemente moderne
Elementele moderne ce asigura un caracter de modernitate romanului sunt reflectarea poliedtrica a personajelor,
utilizarea personajului reflector si comportamentismul ca tehnica de lucru. Reflectarea polietricapresupune mai
multe puncte de vedere ale diferitelor personaje asupra unuia dintre ele. Astfel, se ajunge ca exemplu la viziuni
diferite asupra Otiliei sau asupra lui Felix, personaje conturate complex si independent. Comportamentismul
reflecta amibuitatea personajului, personaje ambigue in evidentierea destinului fiind Otilia si Leonida. Felix nu
este ambitios, lipsit de scrupule, ci un adolescend orfan capabil de a iubi dezinteresat. Hotarat sa-si faca o

cariera, se bazeaza pe luciditatea si profunzimea intelectuala. Contradictiile Otiliei il contrariaza pe Felix. Intiail,
tanarul ezita intre a crede barfele clanului Tulea si a-i pastra o dragoste pura Otiliei, iar mai apoi, cand Otilia
pleaca pe neasteptate la Paris cu Pascalopol, Felix are o scurta aventura cu Georgeta fata faina, pupila unui
general, pe care i-o prezinta Stanica. De altfel, cele doua femei, Otilia si Georgeta contribuie in egala masura la
maturizarea lui Felix, pe Otilia o vroia ca pe viitoare sotie, iar Georgeta ii era trebuitoare fiziologeste.

Elemente clasice
Elementele clasice se refera la crearea unei umanitati canonice si la simetria perfecta a textului precum si la
rigurozitatea compoziotiei. Umanitatea canonica impune dopua tipuri de personaje precum avarul si arivistul
(parvenitul). Avarul apare in dubla ipostaza, cel umanizat prin sentimente si cel total. Romanul realist traditional
devine o adevarata comedie umana, plasand in context social personaje tipice.

Tipologizare personaje
Tendinta de generalizare conduce la realizarea unei tipologii. Mos Costache avarul, iubitor de copii, Aglae
baba absoluta fara cusur in rau, Aurica fata batrana, Simion dementul senil, Titu debilul mintal,
infantil si apatic, Stanica Ratiu arivistul, Otilia fata cocheta, Felix ambitiosul, Pascalopol aristocrat
rafinat.

Moduri de expunere
Modurile de expunere au un rol important in text. Dialogul confera veridicitatea si concentrarea epica. In proza
realista, descrierea spatiilor (strada, arhitectura, decorul interior camera) si a vestimentatiei sustine impresia de
univers autentic, iar prin observarea si notarea detaliului semnificativ devine mijloc de carecterizare indirecta.
Desi adopta un ton obiectiv, naratorul se ascunde in spatele mastilor sale, care sunt personajele, fapt dovedit de
limbajul uniformizat. In limbajul personajelor se utilizeaza aceleasi mijlaoce lingvistice, indiferent de situatia
sociala sau de cultura lor.

Concluzie
In concluzie, Enigma Otiliei de George Calinescu este un roman realist de tip balzacian prin prezenta tuturor
caracteristicilor.

Caracterizare Felix Sima


Felix Sima este personajul principal din opera Enigma Otiliei scrisa de George Calinescu. El este caracterizat
direct si indirect. El este tipologizat ca un personaj principal, rotund, dinamic, fiind tipul intelectualului naiv.
Caracterizarea directa este cea facuta de narator si de alte personaje. Autocaracterizarea arata parerea personala
a personajului despre sine. Caracterizarea indirecta analizeaaza comportamentul, gesturile, faptele si numele
personajului.
La inceput, Felix este caracterizat de catre narator ca fiind un tinar de vreo optsprezece ani, imbracat in
uniforma de licean, aratand varsta frageda, dar inceputul vietii de adult. El este obosit din cauza greutatii gentii
pe care o trecea des dintr-o mina in alta, aducand cu el toata viata lui de pana atunci intr-o valiza. Fata ii este
descrisa ca fiind juvenila si prelunga aproape feminina din pricina suvitelor mari de par ce-i cadeau de sub
spaca. Astfel, trasaturile feminine ii sunt inlaturare de taietura elinica a nasului. Din chipul dezorientat se
arata nesiguranta pe sine a personajului care nu stia incotro se indreapta viata lui.
Celelalte personaje il caracterizeaza pe Felix in diferite ipostaze. Otilia il considera mai mult un frate sau un
copil, nu il lua in serios deoarece stia de ce este capabila zicea ea cu o comica maternitate. Fata de primirea
ciudata a batranului, primirea sincera a Otiliei il impresioneaza pe Felix. Aglae il priveste cu austeritate, vazand
in el inca un posibil pretendent la averea batranului. E increzatoare in cariera pe care baiatul se straduieste s-o
faca, dar precizeaza ca medicina, cere ani multi. In relatia cu celelalte personaje, Felix apare ca un intelectual
superior.

Autocaracterizarea arata ambitia personajului, optimismul si buna parere a personajului despre propria persoana
sa-mi fac o educatie de om. Voi fi ambitios, nu orgolios.
Comportamentul, gesturile, faptele contureaza indirect o fire rationala, lucida, cu o mare nevoie de certitudini, o
fire analitica si un spirit de observatie foarte dezvoltat. De la inceput, Felix simte pentru Otilia o simpatie, care
se transforma in iubire, fiind chinuit intre a crede barfele din clanul Tulea sau a pastra o dragoste pura pentru ea .
Comportamentul Otiliei il deruteaza si nu-si poate explica schimbarile bruste ale fetei. Plecarea ei cu Pascalopol
la Paris il dezamageste, dar nu renunta la cariera, eseul maturizandu-l.
Felix Sima evolueaza de la adolescenta la maturitate, traind experienta iubirii, dar si ambitia realizarii pe plan
profesional. Georgeta este un personaj care contribuie la maturizarea lui, aratandu-i importanta in a nu renunta
la adevaratele lucruri care conteaza. El se comporta frumos si respectuos chiar si cu familia Tulea care incercau
sa il traga in jos. Chiar daca devine gelos pe Pascalopol din cauza Otiliei isi da seama ca interzicandu-i sa-l mai
vada relatia se va distruge. El reuseste sa-si mentina viata profesionala si cariera pe primul loc, dand dovada de
personalitate si perserverenta.
Avand in vedere aceste caracteristici, personajul Felix Sima se incadreaza in tipul intelectualului naiv,
maturizandu-se cu ajutorul celorlalte personaje.

Caracterizare Otilia Marculescu


Otilia este personajul secundar din opera Enigma Otiliei de George Calinescu. Ea este caracterizata direct si
indirect, fiind tipul eternului feminin, dar si proiectia autorului in ipostaza feminina.
Caracterizarea directa facuta de narator arata varsta de 18 ani, tanara, fiica celei de-a doua sotii a lui Costache
Giurgiuveanu, el crescand-o ca pe fiica lui. Ea se diferentiaza de celelalte personaje prin aflarea in mod
permanent intr-un proces dinamic, in continua devenire.
Caracterizarea indirecta facuta de alte personaje contureaza portretul fizic, relatat indiret prin ochii lui Felix,
care sugereaza trasaturile sale morale de delicatete, tinerete, farmec, inocenta si maturitate un cap prelung si
tanar de fata, incarcat de bucle, cazand pana la umeri. Fata subtirica, imbracata intr-o rochie foarte larga pe
poale, dar stransa tare la mijloc. Mos Costache o iubeste pe fe-fetita mea, el fiind papa car eprimeste de la
ea un strop de voiniciune, tinerete si lumina, la simpla prezenta a fetei radea. Pentru Felix, Otilia este o fata
deosebita, admirabila, pe care o iubeste, dar a carui comportament merge dincolo de puterea sa de intelege.
Pascalopol vede in Otilia o mare strensarita, un temperament de artista, femeie in devenire. In ochii rai ai
Aglaei, Otilia este o amenintare la averea lui Costache si o considera o usuratica care cucereste mintile
baietilor din familie. In ochii lui Stanica Ratiu, Otilia este fata delicioasa, relista.
Caracterizarea indirecta prin fapte, actiuni si gesturi arata ca Otilia este un personaj complex cu un
comportament derutant, fiind capabila de emotii puternice, pentru a trece cu usurinta de la o stare la alta,
imprastiata si visatoare dar si lucida. Este copilaroasa si matura in acelasi timp Eu am un temperament
nefericit, ma plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata. In relatia cu celelalte personaje, ea da dovada de
intelegere. Ea il iubeste pe Felix, fiind pentru aceasta prima experienta erotica, dar penduleaza intre el si
Pascalopol. Motivatia alegerii poate fi considerat un act de sacrificu pentru Felix, al carui viitor l-ar fi ruinat
alegandu-l.
Otilia este asadar, eternul feminin, plin de mister, trainic si cuceritor, care fascineaza prin sensibilitate si
maturitate.

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de


razboi Camil Petrescu
Eseu comentariu
Autor

Camil Petrescu face parte din perioada interbelica, cea care ii cuprinde atat piesele de teatru cat si poeziile si
romanele scriitorului. Coexista in epoca atat romanul modern subiectiv, cat si romanul realist balzacian sau cel
mitic traditional.
Anul publicarii

Opera Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi a fost publicata in anul 1930. In 1933 apare al doilea
roman Patul lui Procust. Semnificatia sintagmei titlului din al doilea volum se aplica atat primuluii roman cat
si dramelor de idei, fiind considerata spatiu al nepotrivirii.
Geneza

Opera a fost anuntata cu mult inainte de aparitie in cadrul presei. Se vehicula aparitia unei succesiuni de nuvele.
Scriitorul marturiseste ca nuvela pe care a inceput sa o scrie si-a marit dimensiunile la sute de pagini in
manuscris, depasind cu mult intinderea nuvelei Puteam continua la infinit si nu m-as fi oprit, De aceea a
trebuit sa aleg un final. La inceput a fost anuntat romanul capitanului Andreescu. Titlul sufera modificari
devenind proces verbal de dragoste si razboi. Varianta finala care asimila cele doua experiente fiind Ultima
noapte de dragoste intaia noapte de razboi, la baza operei ca document autentic sta jurnalul de campanie al
scriiitorului, povestea de iubire fiind pur inventata. Ca urmare, in roman se dezvolta doua fire narative ce
urmaresc iubirea si razboiul, fiecare experienta fiind plasata intrun timp obiectiv sau subiectiv.
Ipoteza

Opera data este un roman psihologic subiectiv modern al experientei avand toate caracteristicile necesare.
Teorie si tehnici folosite

Romanul este specia literara a genului epic, in proza, de mare intindere cu personaje numeroase, complexe si
amplu caracterizare, cu o intriga complicata si o actiune ampla.
Romanul psihologic are drept obiect investigarea detaliata a vietii interioare, observarea psihologica, iar drept
subiect are cazurile de constiinta. Este scris de obicei la persoana intai pentru ca pune accent pe descrierea
starilor sufletesti, a problemelor de constiinta sau chiar patrunderea in zonele obscure ale inconstientului.
Anticalofilismul este tehnica prin care scriitorul se declara impotriva expresivitatii artistice a textului daca nu
exprima autentic toate trairile personajului.
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman modern de tip subiectiv deoarece are drept
caracteristici unicitatea perspectivei narative, timpul prezent si subietiv, fluxul constiintei, memoria afectiva,
naratiunea la persoana intai, luciditatea (autoanalizei), anticalofilismul, dar si autenticitatea definita ca
identificarea actului de creatie cu realitatea vietii, cu experienta nepervertita, cu trairea intensa.
Modernismul, in sens restrans, deseneaza miscarea literara constituita in spatiul hisparo-american, la sfarsitul
secolului al XIX-lea, miscare care orienteaza poezia spre o estetica a sinceritatii si a rafinamentului. In sens larg,
modernismul reprezinta o manifestare radical, indrazneata a celor mai recente forme de expresie in planul
creatiei. E opus traditionalismului.

Explicarea titlului

Conotativ, titlul indica cele doua carti ale romanului desemnand povestea de iubire dusa pana undeva si
experienta razboiului care omoara si ceea ce a ramas din iubirea lui Stefan si a Elei. Cele doua secvente sunt
unite de substantivul noapte in mod simbolic, el desemnand dezamagirea, deziluzia, decaderea valorilor in
care persoajul credea si care iau o alta ordine.
Tema

Tema o constituie drama intelectualului inadaptat, lucid si cu probleme de constiinta. Subtemele operei sunt si
cele doua experiente care marcheaza destinul personajului, iubirea si razboiul.
Capitole

Romanul contine doua carti ce corespun celor doua secvente din titlu. Este sunt structurate in capitole cu titlu
sugestiv pentru a rezuma situatiile care declanseaza sentimentele contradictorii ale personajelor. Din cartea intai
se remarca urmatoarele capitole La Piatra Craiului in munte, Diagonalele unui testament, E tot filozofie,
Ultima noapte de dragoste, iar in a doua parte Intaia noapte de razboi, Fata cu obraz verde la vulcan, Nea acoperit pamantul lui Dumnezeu. Se remaca o subordonare a discursului narativ unor tehnici specifice:
tehnica flashback-ului, memoria involuntara si fluxul memoriei, cea din urma fiind supusa analizei psihologice
si a introspectiei (analiza propriilor sentimente).
Tip de narator

Romanul este scris la persoana intai, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Stefan Gheorghidiu
care traieste doua experiente fundamentale: iubirea si razboiul. Naratiunea la persoana intai presupune existenta
unui narator implicat. Punctul de vedere unic si subiectiv, al personajului narator care mediaza intre cititor si
celelalte personaje, face ca cititorul sa cunoasca despre ele atat cat stie si personajul principal. Insa situatia eului
narativ in centrul povestirii confera autenticitate, iar faptele si personajele sunt prezentate ca evenimente
interioare, interpretate si analizate.
Incipit

In incipitul romanului se apeleaza la un artificiu compozitional. In primavara anului 1916, personajul principal
se afla concentrat pe Valea Prahovei. Incipitul pune in evidenta cele doua planuri temporale din discursul narativ
timpul nararii si timpul naratiunii (trecutul povestii de iubire).
Subiectul romanului

Fortificatiile de pe Valea Prahovei se intindeau intre Busteni si Predeal. Erau niste santulete ca pentru scurgere
de apa, acoperite ici si colo cu ramuri si frunzis intarite cu pamant ca de un lat de mana, erau botezate de noi
transee si aparau un front de zece km.
Romanul incepe cu prezentarea lui Stefan Gheorghidiu, potrivit jurnalului de frnt al acestuia, ca proaspat
sublocotenent rezervist in primavara anului 1916, contribuind la amenajarea fortificatiilor ed pe Valea Prahovei
si din apropierea Dambovicioarei. In acest prim capitol, intitulat La piatra Craiului, in munte autorul se refera
cu o ironie usturatoare la incompetenta sistemului de aparare militara al tarii, in preajma primului razboi
mondial.
Desi frontul se intindea pe 10-15km cu niste santulete ca pentru scurgere de apa, pe care zece porci tiganesti
cu bauturi puternice le-ar fi ramas intr-o jumatate de zi. Ca sa nu fie demascata tactica militara atat de bine
gandita si atat de eficienta, temerile nu circulau decat cu perdelele trase sau, daca nu erau perdele, cu geamurile
majite de vopsea alba, iar de la Sinaia, pe fiecare culoar erau santinele cu boieneta la arma Despre aceste
transee-jucarii se vorbea cu mandrie si respect in toata tara, in Parlament si in presa.
Discutia celor paisprezece ofiteri adunati in odaita scunda a popotei se poarta in jurul unui fapt divers
comentat de presa, privind achitarea de catre tribunal a unui barbat care isi ucisese sotia surprinsa in flagrant
delict de adulter. Dezbaterea asupra acestui caz este aprinsa si contradictorie privind relatiile dintre soti si
sentimentul de casnicie poate sau nu sa dea celuilalt dreptul de a decide asupra vietii partenerului.

Capitanul Dimiu, corabu si Floraiu vin fiecare cu pareri diferite sustinute cu argumente rationale sau nu. Insa
interventia lui Stefan este surprinzatoare pentru ceilalti confirmand principiul estetic ca poti vorbi sincer numai
despre tine, despre trairile si receptarile proprii. Discutiile starnite minimalizeaza superioritatea sentimentului de
dragoste in conceptia eroului si-i declanseaza acestuia prima experienta a cunoasterii, iubirea, simtita cu forta si
dominata de incertitudini, in numele careia se straduieste din rasputeri sa obtina permisiunea sa plece la
Campulung pentru a se intalni cu sotia.
Prin memorie involuntara, declansata de discutia de la popota, Gheorghidiu nareaza faptele retrospective in
jurnalul de campanie, aducand in prezent (in timp subiectiv) experienta sa erotica Eram insurat de doi ani si
jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma insala este fraza cu care debuteaza abrupt cel de-al
doilea capitol, dar si retrospectiva iubirii dintre Stefan si Ela.
Casatoria lor este linistita o vreme, mai ales ca duc o existenta modesta, aproape de saracie, bucuriile lor erau
excursia la Mosi si strengaria de a ne da in calusei, de a manca floricele si de a bea un top de bere, iubirea
fiind singura lor avere. Echilibrul tinerii familii este tulburat de o mostenire pe care Gheorghidiu o primeste la
moartea unchiului sau avar, Tache.
Stefan descopera ca sotia sa este subjugata de problemele pragmatice si ca in procesul care urmeaza intre rude
din cauza testamentului ambiguu, ea tine cu indarjire ca sotul sa nu renunte la mostenire, Stefan fiind uimit de
aceasta atitudine a sotiei sale, pe care ar fi vrut-o mereu feminina.
In cele din urma, Gheorghidiu cedeaza in fata rudelor, ba chiar investeste o parte din bani intr-o fabrica de
metalurgie. Licitatia fabricii a iesit prost, deoarece s-a ivit un concurent extrem de periculos in persoana unuia,
Tanase Vasilescu Lumanararu. Afacerea cu fabrica se dovedeste a fi un dezastru atat din lipsa de specialitati, cat
si din cauza razboiului din Germania.
Intr-o dupa-amiaza, pe cand cei doi soti se plimbau la Sosea, o intalnesc pe Anisoara, verisoara cu Stefan si
maritata cu un mare msoier. Sub influenta acestei verisoare, Ela este atrasa intr-o lume mondena lipsita de griji,
dar si de adevarate orizonturi, preocupata numai de moda, de distractii nocturne sau escaade, lume in care ea se
incadra uimitor.
Fire reflexiva si pasionala, Stefan Gheorghidiu diseca si analizeaza cu luciditate noua comportare a Elei,
aducand progresiv nelinisti si indoieli interioare care devin sfasietoare. In casa Anisoarei, cunoscusera un vag
avocat, dansator, foarte cautat de femei, care le invata pe doamne un dans nou si la moda, tango-ul. Anisoara
care avea mania excursiilor, hotaraste ca de Sf. C-tin si Elena sa plece cu totii pentru trei zile la Odobesti cu trei
masini. Stefan este surprins de eforturile pe care sotia le facuse pentru a-l avea pe domnul G. Cuplul evolueaza
spre o inevitabila criza matrimoniala, al carui moment culminant are loc cu ocazia excursiei la Odobesti. In
timpul acestei excursii se pare ca Ela ii acorda o atentie exagerata unui anume domn G, care dupa opinia
personajului anrator ii va deveni mai tarziu amant. Nervos peste masura, Stefan ii spune la intoarcere ca va
divorta de ea, insa Ela este candida si nevinovata, jura ca nu stie despre ce este vorba.
Personajele

Stefan Gheorghidiu, personajul-narator reprezinta tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior, care traieste
drama indragostitului de absolut. Filozof, el are impresia ca s-a izolat de lumea exterioara, insa in realitate,
evenimentele exterioare sunt filtrate prin constiinta sa. Gandurile si sentimentele celorlalte personaje nu pot fi
cunoscut de cititor, decat in masura in care se reflecta in aceasta constiinta. In acest sens, Ela este cel mai
misterior personaj, prin faptul ca tot comportamentul ei este mediat de viziunea personajului-narator. De aceea
cititorul nu poate pronunta asupra fidelitatii ei sau daca e mai degraba superficiala decat spirituala.
Stil

Stilul anticalofil pentru care opteaza romancierul sustine autenticitatea limbajului. Scriitorul nu refuza
corectitudinea limbii, ci efectul de artificialitate, ruptura de limbajul cotidian pe care o provoca emfaza din

limbajul personajelor din romanul traditional. De aceea banalizeaza, de pilda, obiectul si limbajul in care se
poarta discuta de la popota (capitolul II). Personajul-narator comenteaza astfe conversatia ofiterilor:
Platitudini, poncife din carti si formule curente. Aceasta nu este doar o critica la adresa pretentiei de cultura
a ofiterilor, ci mai ales a unui mod neautentic de a vorbi, teatralizat, mimetic, dar fals.
Concluzie

In concluzie, romanul Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman modern, psihologic,
avand drept caracteristici timpul prezent si obiectiv cat si autenticitatea trairii.

Caracterizare Stefan Gheorghidiu


Textul dat apartine operei literare Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi scrisa de Camil Petrescu
si publicata in anul 1930.
Romanul psihologic este scris la persoana I, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Stefan
Gheorghidiu, care traverseaza doua experiente fundamentale: iubirea si razboiul. Stefan Gheorghidiu este
protagonistul si persinajul narator, perspectiva narativa fiind subiectiva si unica. Modernitatea romanului este
sustinuta si de timpul prezent, subiectiv de fluxul constiintei, memoria afectiva, de anticalofilism si autenticitate.
Personajul-narator Gheorghidiu se raporteaza la doua p[lanuri temporale: timpul cronologic, in care
protagonistul rememoreaza drama iubirii.
Stefan, sublocotenent intr-un regiment de infanterie, trimit pentru fortificarea Vaii Prahovei, este concentrat de
curand, ceea ce constituie pentru el o lunga deznadejde. Discutia de la popota despre iubire provoaca o reactie
violenta a personajului, care considera ca cei care se iubesc au dreptul de viata si de moarte asupra celuilalt si
declanseaza amintirea propriei povesti de dragoste aducand-o in realitate.
Gheorghidiu este o natura reflexiva, care analizeaza in amanunt, cu luciditate starile interioare Atentia si
luciditatea nu omoara voluptatea reala, ci o sporesc, asa cum de altfel atentia sporeste si durerea de dinti.
Prima experienta de cunoastere, iubirea e traita sub semnul incertitudinii, e un zbucium permanent in cautarea
adevarului. Stefan primeste pe neasteptate o mostenire de la unchiul sau Tache, si ca urmare, sotia sa Ela, se lasa
in voia tentatiilor mondene, devenind din ce in ce mai preocupata de lux, petreceri si escapade, fapt ce intra in
totala contradictie cu conceptia lui despre iubire, despre idealul sau de feminitate As fi vrut-o mereu feminina,
deasupra acestor discutii vulgare. Student la filozofie, inzestrat intelectual, Stefan traieste in lumea cartilor, o
lume in trotala contradictie cu lumea unchiului Tache, a lui Nae Gheorghidiu si Tanase Lumanararu, cu care
eroul nu are nicio legatura.
Fire pasionala, puternic reflexiva, constient de chinul sau launtric, Gheorghidiu aduna progresiv semne ale
nelinistii, ale incertudinii, pe care le diseca cu minutiozitate. Viata lui devine in curand o tortura, nu mai putea
citi nici macar o carte. Se desparte de sotia sa, apoi intalnindu-se intamplator cu Ela, s-au simtit amandois
tanjeniti ca doi straini, creandu-i lui Stefan o adevarata revelatie Simteam ca femeia aceasta era a mea, in
exemplar unic, asa ca eul meu, ca mama mea, ca ne intalnisem de la inceputu lumii.
Plimbarea la Odobesti declanseaza criza de gelozie, de incertitudinea iubirii, punand sub semnul intrebarii
fidelitatea Elei. Faptul ca Ela gusta din felul de mancare al domnului G. Produce o adevarata furtuna in sufletul
sau, revenindu-i in memorie amintiri dureroase Si ea stia ce vie placere imi face mie acest.

Gheorghidiu sufera nu numai din mandria ranita, ci mai ales pentru faptul ca se preface, afisand o indiferenta cu
total falsa, ascunzandu-si framantarile Ma chinuiam launtric ca sa par vesel si eu ma simteam imbecil si ridicol
si naiv.
Autoanalizandu-si starile cu luciditatea caracteristica, disecand fiecare reactie pe care o avem, respinde ideea
geloziei Nu, n-am fost niciodata gelos, desi am suferit atat din cauza iubirii.
Iubirea devine pentru Stefan autosugestie si optiune o iubire mare a mai curand un proces de autosugestie.
Iubeste intai din mila, din indatorire, din duiosie, iubesti pentru ca sti ca asta o face fericita, iti repeti ca nu e
loial sa o jignesti, sa inseli atata incredere. Orice iubire e ca un monodeism, voluntar la inceput, patologic la
urma.
Eroul traieste in lumea ideilor pure, aspirand la dragostea absoluta, cautand in permanenta certitudini care sa-i
confirme profunzimea sentimentului de iubire si, neputand gasi certitudinea linistitoare, se simte obosit si
hotaraste sa se desparta definitiv de Ela, pe care o priveste acum cu indiferenta cu care privesti un tablou si
caruia ii lasa o buna parte din avere la care tinea, se pare, in mod deosebit i-am scris ca-i las totul ce e in casa,
de la obiecte de pret la carti, de la lucruri personale la amintiri. Adica tot trecutul.
A doua experienta de viata fundamentala in planul cunoasterii existentiale este razboiul, frontul, o experienta
direct, care constituie adevarata drama intelectuala.
Daca prima parte este fictiune, deoarece prozatorul nu era casatorit si nici nu traise o drama de iubire pana la
scrierea romanului, povestea fiind pur inventata, parte a doua insa este o experienta traita, scriitorul fiind ofiter
al armatei romane in timpul primului razboi mondial.
Razboiul este surprins in roman in dubla ipostaza. In legatura cu el, Stefan Gheorghidiu se autocunoaste si pune
in balanta problemele de constiinta. La inceput este vazut din acest punct de vedere ca un loc al izolarii ce-l
indeparteaza de Ela. Iubirea lor de fapt a fost omorata de iminenta razboiului.
A doua ipostaza a razboiului este radicala, razboiul fiind vazut in sens maladiv, fiind cel care curma vieti.
Ofiterul Stefan Gheorghidiu descopera o realitate dramatica, nu atacuri vitejesti, orgoliul sau insa il face sa
participe cu toata forta la razboi.
Drama iubirii lui intra definitiv in umbra, experienta dramatica a frontului fiind decisiva. Gheorghidiu
neputand fii considerat un invins deoarece reuseste sa depaseasca gelozia care ameninta sa-l dezumanizeze.
In opinia mea, constiinta lucida, analiza si confesiunea pun in evidenta preocuparea personajului-narator pentru
problemele produnde ale existentei.

Drama existentiala si de idei Iona Marin


Sorescu (teatrul postbelic)
Autor
Marin Sorescu a fost un scriitor complex, apartinand literaturii postbelice alaturi de Nichita Stanescu,
integrandu-se incurentul literar neomodernism.

Anul publicarii
Opera literara Iona a fost publicata in 1968 in revista Luceafarul, fiind inclusa in triologia cu titlu simbolic
Setea muntelui de sare, alaturi de Paracliserul si Matca. Volumul are un titlu sugestiv pentru conturarea
dorintei nesfarsite a omului de a cauta un absolut pe tot parcursul vietii. Paralela este expresiva Cum un munte
de sare nu-si poate potoli setea niciodata, nici omul nu va inceta sa viseze la o realitate la care probabil nu va
ajunge niciodata. Iona deschide o directie a meditatiei filosofice asupra omului si a vietii lui.

Geneza
Scrierea operei are doar aparent legatura cu mitul biblic, scriitorul imprumutand doar numele personajului si
cele 3 zile in care Iona a stat in burta chitului. Mitul biblic il arata pe Iona ca un simplu pescar, ducandu-si
existenta de pe o zi pe alta. Pentru a-l verifica, Dumnezeu il insarcineaza pentru a merge in cetatea Ninive sa-i
duca cuvantul spre oamenii care si-au pierdut increderea in el. Dorind sa nu duca la indeplinire, Iona s-a
imbarcat intr-o corabie, dar vazandu-i impotrivirea, Dumnezeu a iscat o furtuna puternica. Pescarii, stiind ca
Iona este vinovat, l-au aruncat in apele involburate. Dupa 3 zile in care a stat in burta unui chit, avand timp sa
mediteze asupra consecintele faptelor sale, a fost eliberat si a continuat drumu. El s-a asezat la umbra unui vrej
de ricin, simtindu-se liber, dar D-zeu a uscat ricinul, amintindu-i lui Iona ca nimeni nu este liber cu adevarat.

Ipoteza
Opera literara Iona de Marin Sorescu apartine genului dramatic si este o parabola moderna de tip drama,
cultivand categoria estetica a absurdului.

Teorie
Parabola este o povestire epica sau dramatica de tip alegoric ce are la baza invataturi morale sau biblice al caror
targ descifreaza sensul parabolei.
Alegoria este procedeul artistic prin care datorita unei insiruiri de metafore, epitete, personificari, comparatii se
trece de la o reprezentare abstracta la una concreta, materiala.
Drama este specia literara a genului dramatic in versuri sau in proza care prezinta o actiune cu un conflict
puternic si personaje conflictuale, ce sunt angajate in lupta cu destinul sau cu sinele.
Absurdul este categoria estetica specifica genului dramatic prin care sunt evidentiate fapte sa elemente ciudate,
bizare al caror inteles este ilogic.

Explicarea titlului
Titlul operei este format dintr-un substantiv propriu. In sens denotativ, Iona, in vreo limba veche, semnifica
eu, iar in sens conotativ, titlul desemneaza un personaj aflat in cautarea propriului eu. Iona reprezinta
intreaga omenire, fiind conditia umana in fata vietii sau in fata mortii.

Tema
Tema textului este conditia omului intr-un univers configurat ca spatiu inchis, se dezvolta o dezbatere despre
libertate si necesitate, despre individ si sinele existential, despre singuratate si moarte.

Structura
Piesa este alcatuita dintr-o succesiune de patru tablouri, fiecare dintre acestea prezinta alt context in care se afla
personajul. Datorita faptului ca opera apartine genului dramatic, modul de expunere predominant este dialogul,
dar in acest text este prezent monologul prin care personjul isi exprima framantarea sufleteasca.
Chiar daca existenta in scena a unui singur personaj poate parea surprinzatoare, nu este neaparat neobisnuita.
Sorescu renunta la dialog, obligandu-si personajul (si implicit, actorul) sa se dedubleze, sa se plieze, sa se
stranga dupa cerintele vietii sale interioare si trebuintele scenice, facandu-l sa se comporta ca si cum in scena

ar fi doua persoane. Consecintele sunt disparitia conflictului si a intrigii, iar plasarea actiunii are loc in planul
parabolei.

Indicatii scenice
Rolul indicatiilor scenice este de a ajuta la clarificarea semnificatiilor simbolice si de asemenea, de a oferi un
sprijin pentru intelegerea problematicii textului. Evident, nimic din ce se intampla in scena nu trebuie interpretat
in plan real, piesa fiind o parabola a cautarii spirituale a individului. Toate gesturile eroului, indicatiile de regie,
decorul, totul trebuie asadar citit in cheie simbolica.

Actiunea
Tabloul 1 prezinta dorinta puternica a personajului de a-si auzi ecoul, in timp ce isi striga propriul nume. Este
un pescar fara noroc aflat pe o mare bogata. Pescuieste in acvariu, aruncand pestii in navod. Acvariul cu
pestisori = comuni, nu exotici semnifica existenta limitata. Libertatea pestilor din acvariu este o falsa libertate,
ca si cea a lui Iona.Datorita faptului ca destinul ii este neprielnic, acesta isi aduce pestii de acasa. Iona are
sentimentul ratacirii, al incapacitatii de a-si scimba propriul destin si este obligat sa-si accepte propria soarta. La
finalul tabloului, este inghitit de pestele urias pe a carui gura statea. Se identifica motivul vanatorului devenit
vanat. Inghitirea lui Iona de catre chit are o semnificatie concreta, peste mare il inghite pe cel mic.
Tabloul 2 arata captivitatea, se petrece in intuneric, in interiorul pestelui 1. Iona nu isi mai aminteste daca a fost
inghitit de viu sau mort. Vorbeste mult, incearca sa se convinga ca este liber, ca poate sa faca ce vrea, pentru a-si
demonstra ca nu ii este frica. Meditatia sa capata note existentialiste. Gaseste un cutit pe care pestele uitase sa i-l
ia. In finalul tabloului, devine melancolic, visator si este ispitit de o banca de lemn pe care sa o aseze in mijlocul
marii.
Tabloul 3 arata ca Iona este in interiorul pestelui 2, care inghitise primul peste. Apar in scena doi pescari,
purtand pe umeri barne grele, simbolizand oamenii resemnati cu povara in spate a propriei existente. Iona
ajunge in burta pestelui 3 si isi aminteste lucruri marunte din viata sa. In finalul tabloului este dominat de o
spaima ivita din enin si se simte privit de o multime de ochi.
Tabloul 4 il arata pe Iona in burta ultimului peste spintecat, unde se zareste o plaja. Este tot singur, dar apar din
nou in scena cei doi pescari, purtandu-si in continuare barnele. Vazandu-i ajunge la concluzia ca orizontul e un
sir nesfarsit de burti. Nu isi aminteste cine este, de aceea incearca sa se regaseasca. La final, constientizeaza
propria-i identitate Iona. Eu sunt Iona. Prin sinucidere, Iona isi redescopera propria individualitate. Iona se va
regasi in final, prin sinucidere.

Simboluri si semnificatii
La nivelul operei, regasim diferite simboluri si semnificatii care imbogatesc textul.
Labirintul este un simbol al drumului pentru cunoasterea de sine. In mitologie, labirintul semnifica spatiul
initierii prin cunoastere, iar iesirea din labirint inseamna renastere.
Apa este existenta intesata de un sir neintrerupt de capcane.
Metafora pestelui semnifica spatiul singuratatii absolute al unui exil fortat.
Dedublarea arata faptul ca personajul ajunge la dedublarea verbala si a propriei fiinte. El vorbeste cu sine, se
striga. Iona sufera de singuratate si cauta sa o depaseasca, fiind instrainat, el vrea sa comunice cu cineva. El
vorbeste, chiar daca nu i se raspunde, aceasta fiind conditia omului intr-o lume in care ceilalti tac sau nu aud.
Pestii sunt simboluri ale fiintelor primare, ale tacerii si ale plutirii.
Marea inseamna libertate, iluzie. Visul lui Iona de a instala o scandura in mijlocul marii simbol al statorniciei
in jocul neobosit al apelor.

Constructia personajului si explicarea comportamentului


Iona este personajul principal, masculin, neomodernist, simbolic, alegoric. Este inspirat de personajul biblic,
Iona, fiind un personaj care aspira spre absolut. Un pescar ghinionist, copilaros si inocent, vorbeste mult

considerand singura metoda de a supravietui, devine vanatorul vanat. Fiind un prizonier al vietii, al societatii, al
familiei, al propriului caracter, al propriei mentalitati, de fapt este simbolul omului secolului 20, care se confunta
cu numeroase probleme existentiale. Iona este, asadar omul prins fara voia lui intr-o capcana din care incearca
pur si simplu sa scape. Dar constientizarea propriei conditii si, drept urmare, gandul ca trebuie sa gaseasca o
solutie de salvare nu vine de la sine. Ideea cautarii se insinueaza mult mai tarziu in mintea lui. Primele sale
actiuni sunt mai degraba rodul unor impulsuri de moment decat niste acte rationale. Iar rezultatul este nul. Iona
spinteca burta pestelui care l-a inghitit si se trezeste in burta altuia mai mare decat a primului. Iesirea din limite
inseamna intrarea in limite noi. Va repeta gestul de mai multe ori, dar de fiecare data cu acelasi rezultat, caci
vointa de a se salva, ea singura, nu este suficienta. Doamne, cati pesti unul in altul, exclama el mirat, cand au
avut timp sa se aseze atatea straturi? Intelegerea se va produce abia la final. Eroul alesese un drum gresit, care
ducea in afara. Calea cea adevarata, singura de altfel, se afla inlauntrul nostru. Trebuie sa o iau in partea
celalataE invers. Totul e invers, exclama el in final, iluminat. Cuvantul magic, care marcheaza clipa
descoperirii propriei identitati, a fost eu:Eu sunt Iona!.
Gestul de a-si spinteca burta nu trebuie asadar inteles ca o sinucidere, de vreme ce nicio actiune din text nu se
manifestase in planul realitatii, ci tot simbolic: omul a gasit calea, iar aceasta se afla in sine.

Limbajul
Limbajul este comun, piesa fiind o parabola sub forma unui monolog dramatic.

Concluzie
Iona este o meditatie asupra conditiei omului modern care, ca orice om privit generic, sufera rigorile unei
cauzalitati exterioare.

Caracterizarea personajului dramatic Iona


Marin Sorescu a fost un scriitor complex, apartinand literaturii postbelice alaturi de Nichita Stanescu,
integrandu-se incurentul literar neomodernism.
Opera literara Iona a fost publicata in 1968 in revista Luceafarul, fiind inclusa in triologia cu titlu simbolic
Setea muntelui de sare, alaturi de Paracliserul si Matca. Volumul are un titlu sugestiv pentru conturarea
dorintei nesfarsite a omului de a cauta un absolut pe tot parcursul vietii. Paralela este expresiva Cum un munte
de sare nu-si poate potoli setea niciodata, nici omul nu va inceta sa viseze la o realitate la care probabil nu va
ajunge niciodata. Iona deschide o directie a meditatiei filosofice asupra omului si a vietii lui.
Scrierea operei are doar aparent legatura cu mitul biblic, scriitorul imprumutand doar numele personajului si
cele 3 zile in care Iona a stat in burta chitului. Mitul biblic il arata pe Iona ca un simplu pescar, ducandu-si
existenta de pe o zi pe alta. Pentru a-l verifica, Dumnezeu il insarcineaza pentru a merge in cetatea Ninive sa-i
duca cuvantul spre oamenii care si-au pierdut increderea in el. Dorind sa nu duca la indeplinire, Iona s-a
imbarcat intr-o corabie, dar vazandu-i impotrivirea, Dumnezeu a iscat o furtuna puternica. Pescarii, stiind ca
Iona este vinovat, l-au aruncat in apele involburate. Dupa 3 zile in care a stat in burta unui chit, avand timp sa
mediteze asupra consecintele faptelor sale, a fost eliberat si a continuat drumu. El s-a asezat la umbra unui vrej
de ricin, simtindu-se liber, dar D-zeu a uscat ricinul, amintindu-i lui Iona ca nimeni nu este liber cu adevarat.
Opera literara Iona de Marin Sorescu apartine genului dramatic si este o parabola moderna de tip drama,
cultivand categoria estetica a absurdului.
Parabola este o povestire epica sau dramatica de tip alegoric ce are la baza invataturi morale sau biblice al caror
targ descifreaza sensul parabolei.
Alegoria este procedeul artistic prin care datorita unei insiruiri de metafore, epitete, personificari, comparatii se
trece de la o reprezentare abstracta la una concreta, materiala.

Drama este specia literara a genului dramatic in versuri sau in proza care prezinta o actiune cu un conflict
puternic si personaje conflictuale, ce sunt angajate in lupta cu destinul sau cu sinele.
Absurdul este categoria estetica specifica genului dramatic prin care sunt evidentiate fapte sa elemente ciudate,
bizare al caror inteles este ilogic.
Iona este personajul principal, masculin, neomodernist, simbolic, alegoric. Este inspirat de personajul biblic,
Iona, fiind un personaj care aspira spre absolut.
Este un pescar pasionat care intruchipeaza omul obisnuit ce aspira spre libertate si spre ideal, simbolizate prin
marea care il fascineaza. Marea inseamna libertate, iluzie. Visul lui Iona de a instala o scandura in mijlocul
marii simbol al statorniciei in jocul neobosit al apelor.
El este un simbol, nu o individualitate, un om singur care se zbate nepuncios intre limitele sale Toti ne nastem
morti, Trupul e inchisoare a sufletului. Trasatura fundamentala a personajului este revolta provenita din
faptul nu se poate exterioriza. Are un singur tel in viata, acela fiind de a prinde pestele cel mare, de aceea devine
o victima a propriului ideal, mergand pe drumul sau cautandu-si scopul.
Datorita medatiei la posibilele solutii de a-si implini idealul, el se pierde pe sine. Fiind inghitit de un chit, el
intra intr-un spatiu inchis, un labirint care ii naste dorinta de a se elibera. Dedublarea arata faptul ca personajul
ajunge la dedublarea verbala si a propriei fiinte. El vorbeste cu sine, se striga. Iona sufera de singuratate si cauta
sa o depaseasca, fiind instrainat, el vrea sa comunice cu cineva. El vorbeste, chiar daca nu i se raspunde, aceasta
fiind conditia omului intr-o lume in care ceilalti tac sau nu aud. Labirintul este un simbol al drumului pentru
cunoasterea de sine. In mitologie, labirintul semnifica spatiul initierii prin cunoastere, iar iesirea din labirint
inseamna renastere. Spintecand burta pestilor este doar un act instinctiv, nu rational. In peste, Iona descopera ca
este condamnat la eterna conditie de prizonier si cauta comunicarea cu ceilalti, dar se zbate neputincios.
Metafora pestelui semnifica spatiul singuratatii absolute al unui exil fortat. Inauntru, el se gandeste la
problemele existentiale, iar in ultimul tablou apare batran, dar plin de intelepciune si inspaimantat de orizontul
care i se arata, sirul nesfarsit de burti de peste. In final, isi spinteca propriul abdomen cu speranta de a-si
regasi libertatea. Sinuciderea reprezinta incercarea de salvare prin cunoasterea de sine.
Gestul de a-si spinteca burta nu trebuie asadar inteles ca o sinucidere, de vreme ce nicio actiune din text nu se
manifestase in planul realitatii, ci tot simbolic: omul a gasit calea, iar aceasta se afla in sine.
Avand in vedere aceste caracteristici, personajul literar Iona impresioneaza prin faptul ca el reprezinta un
prizonier al vietii, al societatii, al familiei, al propriului caracter, al propriei mentalitati, dar de fapt este simbolul
omului secolului 20, care se confunta cu numeroase probleme existentiale.

Oda (in metru antic)

Mihai Eminescu
viziunea despre lume

Poetul Mihai Eminescu apartine perioadei marilor clasici, iar ca si curente literare avem romantismul si
clasicismul.
In opera poetica eminesciana exista trei etape de creatie.
In poezia de tinerete, limbajul poetic eminescian nu este inca precizat, iar influente ale poeziei predecesorilor
pot fi usor identificabile: aspectele clasicizante ale unora dintre versurile lui Eminescu din aceasta perioada
amintesc de o parte a creatiei lui Heliade Radlescu, Dimitrie Bolintineanu sau Vasile Alecsandri. In aceasta
epoca sunt compuse odele La mormantul lui Aron Pumnul, La Heliade, etc.

Prima perioada de creatie a lui Eminescu se opune net celorlalte doua, prin caracterul mai putin modernizat al
limbii si prin subordonarea evidenta fata de vocabularul poetic si mijloacele de expresie curente in limbajul
poeziei timpului.
A doua perioada cuprinsa intre 1870, anul aparitiei poeziei Venere si Madona, si aproximativ 1876-1878, epoca
ieseana, marcheaza, mearcheaza faza romantica a poeziei eminesciene. Marilor teme romantice abordate li se
asociaza acum procedee romantice in stil: structura antitetica a poemelor, acumularile retorice in toate
compartimentele stilului, deci o poezie caracterizata printr-o deosebita densitate a figurilor: Calin, Craiasa din
povesti, Lacul, Dorinta, Floare albastra.
Incepand cu anul 1878, in creatia poetului se contureaza o noua etapa anuntata inca din 1976 de Melancolie,
etapa <<reclasicizarii>> expresiei poetice intr-o maniera proprie. Dupa cum se poate demonstra printr-o analiza
a variantelor, majoritatea poeziilor din aceasta perioada au fost totusi concepute si ause aproape in forma
definitiva in epoca precedenta, ceea ce epxlica relativa unitate a ultimelor doua perioade din creatia de
maturitate a lui Eminescu.
Opera Oda Mihai Eminescu apartine ultimei etape de creatie a poetului Mihai Eminescu, etapa in care sunt
incluse toate marile poeme asupra carora s-a insistat, Mihai Eminescu avand nevoie de un timp indelungat
pentru a le finaliza. Fiind conceputa riguros, intr-un tipar formal clasic, aspect identificat inca din titlu, opera are
un preponderent caracter romantic, aspect reiesit din temele si motivele literare surprinzand viziunea poetului
asupra imaginarului poetic si asocierea speciilor literare oda, elegie, meditatia. Se remarca de asemenea
simplitatea stilistica si echilibrul constructiei versurilor.
Opera se incadreaza alaturi de Luceafarul si Glossa intr-o triologie ce urmareste elucidarea conditiei geniului.
Opera a fost publicata in revista alcatuita de Titu Maiorescu in editia din 1883 si numita Poezii.
In viziunea mea, opera apartine genului liric, iar ca specie literara este o elegie, apartinand curentului
romantism.
Oda Mihai Eminescu este o specie a genului liric prin care se exprima sentimente de admiratie pentru natura,
patrie, fata de un ideal sau de preamarire a faptelor unor eroi. Dupa continut poate fi eroica, religioasa,
filosofica, personala.
Elegia este o specie a genului liric cu tonalitate trista. Starea elegiaca se defineste prin sentimentul de regret,
durere sufleteasca, melancolie, singuratate.
Meditatia este o specie a liricii reflexive care problematizzeaza existenta umana. Temele unei meditatii sunt
diverse: filosofice, erotice, patriotice.
Romantismul este un curent ideologic, artistic si literar se naste in prima jumatate a secolului al 19-lea in
spatiul european, avand la baza filozofia idealista germana, ca o reactie impotriva clasicismului.
Ca si caracteristici ce se regasesc in operele lirice romantice avem spatiul poetic ce se caracterizeaza prin patos
si la nivelul expresiv, opera este bazata pe imaginar poetic. Ca urmare, se resping toate regulile de curentul
clasic si are loc amestrecul intre genuri si specii literare. Sentimentele sunt domninate si se pune accentul pe
intensitatea trairii sufletesti. Poeziile valorifica mitul, folclorul, fabulosul, natura, iubirea si valorile trecutului
istoric. Spatiul de vis inseamna separarea realitatii de fantezie pe care eul poetic o traieste la infinit. Principalul
procedeu artistic este metafora axata pe epitete, comparatii si inversiuni, scotand in evidenta si antiteza. Este
surprinsa drama conditiei umane, personajele create in poeme fiind exceptionale. Se tinde catre largirea si
imbogatirea limbii literare prin celelalte registre stilistice dobandind valori expresive.
Titlul operei Oda Mihai Eminescu este sugestiv in ceea ce priveste specia literara si sentimentele de preamarire
fiintelor aduse prin ea si specificul prozodic (in metru antic). Metrul antic se intalneste in versurile lipsite de
rima in care alterneaza silabe mai scurte cu silabe mai lungi in ideea cresterii sonoritatii poeziei. Acest tip de
metru se regaseste in strofa safica specifica poeziei antice grecesti formata din 3 versuri de 11 silabe si un vers
de 5 silabe. In versuri alterneaza tipul de ritm dactilic si trohaic.

Tema operei Oda Mihai Eminescu o constituie viziunea asupra conditiei geniului, poezia abstractizand formule
metaforice poetice in exprimarea subtemei iubirii, a mortii, a cunoasterii si autocunoasterii.
Lirismul subiectiv este subliniat de forma confesiva in dimensiune lirica. Confesiunea lirica ia tonalitate de
ruga, oda si elegie, fiind sustinuta de marcile lirico-gramaticale specifice eului poetic.
Prin forma confesiva se destainuie tragismul starii poetice subliniat de structura antitetica a operei ce evidentiaza
starile deunisiace si cele de suferinta si cele de suferinta, nepasare.
Cele 5 catrene ale operei infatiseaza un ciclu existential complet care se structureaza in 4 secvente lirice: strofa I
arata o atitudine poetica contemplativa din vechime, strofa a II-a subliniaza o experienta fundamentala care
tulbura starea de echilibru, strofa a III-a si a IV-a arata momentul existential actual si prezent al existentei eului
liric, iar ultima strofa surprinde ruga de mantuire.
Prima strofa debuteaza confesiv intr-o forma de regret cu privire la conditia geniului ce rurpinde timpul in
scurgerea inevitabila. Suprinderea varstei la care eul liric viseaza este considerata eterna Pururi tanar, infasurat
in manta-mi, mantia in care varsta este invelita sau infasurata, se crede a fi legatura cu spatiul exterior. Poetul
este definit de verbe definitorii a invata, a crede, a muri, lipsind verbul a iubi. Sentimentele exprimate
sunt de singuratate, tristete, reiesite din visatori la steaua/ Singuratatii.
In a doua strofa, iubirea apare pur intamplator, fiind definita printr-o aparitie brusca si vazuta ca o suferinta
mistuitoare Cand deodata tu rasarisi in cale-mi/ Suferinta, tu, dureros de dulce. Poetul se caracterizeaza prin
iubirea pasionala si in acelasi timp chinuitoare, folosind oximoronul dureros de dulce. Sentimentele migreaza
intre iubire si creatie si nu exclud. Poetul foloseste o imaginatie regasita si in poemul Luceafarul in care,
metamorfozandu-se acesta, coboara in spatiul telurc al camerei fetei de imparat. Doar ca, Luceafarul este
nemuritor, iar poetul este fiinta nemuritoare.
Strofa a treia este conceputa pe baza miturilor si semnificatiilor mitice, dar apar si simbolurile primordiale intro constructie anitetica si hiperbolica. Eul liric devine geniul care plange, se lamenteaza in ipostaza de barbat
indragostit Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus/ Ori ca Hercul inveninat de haina-i. Focul simbolizeaza
sentimentul puternic, vazut ca o suferinta si totusi, dorita de eul liric, el se afla in antiteza cu apa, strofa
constituindu-se ca un raspuns al unei intrebari adresate in urmatorul catren.
In strofa a patra se continua ideea poetica, in care eul liric este mistuit de propriul sentiment, iar eul liric se
schindeaza, barbatul indragostit dorindu-si sa-si regaseasca propriul eu. Focul devine purificator si apare ideea
de renastere in conditia genialitatii Pe-al meu propriu rug, ma topesc in flacari/Pot sa mai reinviu luminos
din el ca/ Pasarea Phoenix?.
Finalul operei Oda Mihai Eminescu subliniaza momentul de dupa trairea genialitatii si a iubirii. Sunt o ruga
de matuire, in care fiinta intra in moarte, dupa ce s-a regasit si s-a impacat cu sine. Finalul este asemanator
Luceafarului deoarece se constientizeaza conditia geniului ce are nevoie de un spatiu separat al manifestarilor
sufletesti. poetul isi asuma conditie mie reda-ma, asa cum Luceafarul isi constientizeaza postura geniala si eu
am lumea mea ma simt nemuritor si rece.
Confesiunea lirica realizata in tonalitate de ruga, oda si elegie sustine lirismul subiectiv, diferiti indici ai
persoanei (pronume si verbe la persoana I), ai timpului (timpurile verbale si adverbe de timp) si ai spatiului
(pronume demonstrative, adverbe de loc) fiind marcile prezentei vorbitorului. Raportul dintre eul romantic si
iubire reda coborarea in suferinta umana din postura abstrasa a geniului. Unele sintagme devin emblematice si
concentreaza ipostazele lirice: pururi tanar, ochii mei naltam visatori, steaua singuratatii, suferinta dureros de
dulce, nepasare trista, pe mine mie reda-ma.
Stilul artistic scoate in evidenta rolul verbelor si adverbelor, semnificatia figurilor de stil aflate la granita cu
modernismul. Verbele in prima strofa aflate la imperfect nu credeam ,naltam- proiecteaza actiunea
conjunctului sa-nvat intr-un trecut relativ. Trairea recenta, brusca, fapt sugerat de perfectul simplu al verbelor

rasarisi, baui si de repetarea pronumelui personal tu care sugereaza aparitia femeii in viata eului liric.
Cand deodata tu rasarisi in cale-mi,/ Suferinta tu, dureros de dulce... Expresivitatea stilistica a strofei sporeste
emotia artistica a poeziei prin cele doua constructii oximoronice dureros de dulce si voluptatea mortii
In strofa a treia exista la inceputul fiecarui vers conjunctia cand, avand rol eufonic si accent ideatic. Ca
elemente de compozitie, simetria de la inceputul versurilor De-al meu propriu vis si Pe-al meu propriu rug
amplifica tortura interioara, existand cuvinte din campul semantic al focului ard, a-l stinge, ma topesc,
flacari.
In ultima strofa, verbele se afla la imperativ, vino, reda-ma -, sugerand aspiratia omului de geniu. In
ultimele doua strofe se remarca adjectivele pronominale al meu vis, al meu rug. Versurile finale ale fiecarei
strofe se disting fie intr-un singur cuvant, fie printr-o sintagma, scrise cu majuscula ce sintetizeaza viziunea
eminesciana privind conditia omului in lume: Singuratatii, neinduratoare, Apele marii, Pasarea
Phoenix, Mie reda-ma.
Ca urmare a celor evidentiate, argumentate si expuse mai sus, opera literara Oda Mihai Eminescu este o creatie
ce surprinde elemnte clasice si romatnice, armonizandu-le in sensul evidentierii unei idei date, respectiv conditia
geniului si mantuirea versului dupa cum putem afirma din opera Pe mine mie reda-ma.
In opinia mea, o opera asemantoare, arata de fapt gandirea fiecarui om in zilele traite, pana se regaseste, pana isi
descopera valorile spirituale.

Arta poetica moderna Flori de mucigai


Tudor Arghezi
Perioada literara
Perioada interbelica lanseaza in literatura romana o serie de poeti si scriitori care imbratiseaza curentele
moderne, aduse de schimbarea culturala si in spatiul autohton.

Autor
Considerat a doua mare personalitate poetica dupa Eminescu, Tudor Arghezi scrie o opera unica in versuri si
proza orientata pe o tematica diversa.

Teme argheziene
Cele patru mari teme ce se regasesc in opera poetica diversifica in subteme si ipostaze. Poezia filozofica
urmareste ca tema majora contradictia esentiala vazuta in ipostaza filozof. Subtemele urmaresc: arta poetica
(volumul Cuvinte potrivite 1928), confruntarea cu ideea de divin, poetul reusind sa impuna 3 tendinte in
raportul eul liric-divinitate, supunerea fata de D-zeu si condamnarea acestuia, negarea (de ex. Psalmii arghezieni
in nr de 16, unul singur, Psalmul de toamna abordand tema iubirii, publicati majoritatea in volumu Cuvinte
potrivite) si confruntarea cu ideea non-fiintei, a mortii, pe care poetul o vede in dubla ipostaza: moartea ca un
joc menit sa-i obisnuiasca pe copii cu ideea disparitiei parintilor (de-a v-ati ascunselea) si moartea in sens
radical, cea care duce la disparitia a tot (duhovniceasca).
A doua mare tema este reprezentata de poezia sociala. Volumul reprezentativ in care se dezvolta tehnica estetica
a uratului, o prima tendinta a temei este Flori de mucigai (1931). Marile evenimente sociale se regasesc in
volumul (1907 Peisage), iar omul in evolutia sa este cantat in volumul Cantare omului.
Poezia Iubirii ocupa un loc aparte in volumul versuri de seara. APar aici tendinte in abordarea temei: iubitavazuta in ipostaza casnica de sotie, stapana a universului exterior, dar nu si a inimii poetului, de exemplu
mireasa si iubita dorita, visata, dar refuzata in momentul implinirii acestuia (melancolia).
Un loc apare il ocupa tema jocului regasita in poezia ludica a boalei, faramei, poezie destinata atat celor mici cat
si adultilor (buruieni, martisoare, cantec de adormit Mitzura).

Elemente de modernism
Poezia argheziana se caracterizeaza prin urmatoarele elemente de modernism: poezia peste expresia unei
constiinte framantate, aflate in perpetua cautare, osciland intre stari contradictorii sau incompatibile, tentatia
absolutului , exista unor categorii negative: estetica uratului si crestinismului in ruina, incalcarea conventiilor
si a regulilor, libertatea absoluta a inspiratiei; poezia poate transfigura artistic ale realitatii altadata respinse.
Lumea marginalizata a hotilor sau a criminalilor ascunde un mesaj optimist: mizeria sau pacatul nu distrul
fondul de umanitate. Infatisarea pentru prima data in poezia romana, implinirea prin iubirea de tip casnic si
ipostaza femeii-sotie, limbajul poetic: ambiguitate, expresivitate, magia limbaului si forta sa de sugestie se
realizeaza prin schimbari esentiale la nivelul lexical si sintactic. Limbajul socant aduce neasteptate asocieri
lexicale de termeni argotici, religiosi, arhaisme, neologisme, expresii populare, cuvinte banale. Rolul poetului
este de a potrivi cuvintele; sparge tiparele topice si sintactice (se creeaza un nou limbaj poetic) fantezia
metaforica provoaca o coontaminare de lucruri obiectiv si logic incompatibile, innoiri prozodice (cultivarea
versului liber sau combinarea diversa a unor elemente ale prozodiei clasice).

Volumul
In anul 1930, poetul publica volumul in proza Poarta neagra in care surprinde o lume de margine de Bcuresti,
o lume a talharilor, hotilor si criminalilor, nevalorificata moral. In anul 1931, prin publicarea volumui Flori de
mucigai, poetul, aplicand tehnica esteticii uratului, valorifica moral mediul marginalizat, incluzand mediul
inchisorilor.
Titlul volumului este sugestiv cu privire la valorificarea artelor poetice in exprimarea conceptiei despre univers.
Titlul poeziei Flori de mucigai, omonim cu cel al volumul, surprinde in mod artistic conceptia argheziana asupra
poeziei sociale.

Ipoteza
Opera literara Flori de mucigai apartine genului liric si este o arta poetica moderna.

Teorie
Arta poetica este un crez literar, arta de a scrie, prin care poetul isi trasmite conceptia sau viziunea asupra
universului poeziei si procesului de creatie.
Modernismul reprezinta o orientare culturala manifestata la inceputul secolului 20, in care noul si inovatia
formelor se opuneau valorilor de tip traditional.

Explicarea titlului
Din punct de vedere morfologic, titlul poeziei este format din doua substantive comune, care, denotativ se
referea la plante cu florescenta si la putreziciune, degradare, dezintegrare. Din punct de vedere conotativ, titlul
este un oximoron care dezvolta in textul poetic doua capuri antitetice. Florile exprima sublimul, sensibilul,
emotia pe care poetil o transpune in stihuri. In ampul semantic se regasesc sintagme precum stihuri, unghia
ingereasca, unghiile de la mana stanga, stihuri fara an, stihuri de groapa, stihurile de acum.
Campul semantic al mucegaiului este semnificativ pentru ceea ce defineste un mediu al carcerei, nepropice
actului creator si lipsit de amprenta divinitatii. Din acest camp se remarca sintagme precum parete de firida
goala, tencuiala, intuneric, singuratate, puterile neajutate, imprejurul.
Legatura dintre semnificatia esteticii uratului care reprezinta esenta poeziei si este data de metafora unghiile de
la mana stanga. Aceasta metafora arata poezia imperfecta, dar care totusi trebuie scrisa pentru ca menirea
poetului este de a crea.

Tema
Tema poziei Flori de mucigai este creatia si efortul pe care poetul il depune. Apare si conditia in care poetul isi
pierde virtutile. Motivele literare prezente in text sunt parete, stihuri, unghia.

Structura compozitionala
Structura operei Flori de mucigai este alcatuita din 3 parti. Primare parte este cuprinsa intre primul vers si al
VIII-lea, semnificand inchisoarea, locul ingust format de 4 pereti prin care lumina intra doar printr-o mica
fereastra. Cea de-a doua secventa cuprinde urmatoarele 4 versuri momentul in care intampina obstacole si isi
pierde inspiratia. A 3-a secventa este constituita de ultima strofa a poeziei in care se repeta ideea de singuratate
si reprezinta nevoia eului liric de a aborda un nou tip de versuri.

Comentariu
Poezia Flori de mucigai debuteaza cu problemele personale prin care sunt desemnate stihurile ca rod al creatiei
poetice. Eul liric devine propriul Dumnezeu intr-un spatiu impropriu pe intuneric, in singuratate. Actul creator
este ilustrat prin verbele le-am scris si au lucrat. Mediul carcerei se realizeaza plastic prin folosirea
substantivelor parete, tencuiala, intuneric si singuratate. Peretele de firida goala din care lipseste flacara
vie a indrumarii divine prefigureaza o poezie imperfecta. Adjectivul goala semnifica lipsa creatiei, golul din
mintea eului poetic. Imperfectiunea este ilustrata prin prezenta a doar 3 dintre apostoli lui Luca, lui Marcu si lui
Ioan. Animalele din versul nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul reprezinta obiecte totemice pentru
apostoli, ele protejandu-i, fiind ca un simbol, putere fizica si psihica, dar si spirit de observatie (ochi de
vultur). Poezia se regaseste sub forma stihurilor, termeni ce simbolizeaza o lume veche, pierduta, imposibil de
regasit intr-o alta dimensiune temporala sunt stihuri fara an semnifica pierderea notiunii timpului, nu se tine
cont de timpul pierdut. Versurile sugereaza teme poetice specifice eului poetic, ingradit vesnicia, moartea,
dorinta de renastere, dorinta de libertate stihuri de groapa reprezinta moartea, in care eul liric este prins, Si de
foame de scrum semnifica renasterea, pasarea Phoenix renascuta din cenusa, eul liric bazandu-se pe aceasta
idee, renasterea din scrum, din nimic. Versurile sunt specifice doar acelui moment stihurile de acum. Metafora
unghiei ingeresti simbolizeaza harul divin, inspiratia eului poetic care dispare cad nu s-a tocit unghia
ingereasca. Harul divin pe care eul liric incearca sa si-l insuseasca, crezandu-se Dumnezeu, dar este la fel de
neputincios si acest lucru continua deoarece inspiratia nu-i revine Am lasat-o sa creasca/ Si nu mi-a crescut /
Sau nu o am mai cunoscut. Eul liric se pierde in neputinta totala, contempandu-si conditia damnata. Intunericul
se opune luminii, libertatii si completeaza mediul descris in prima secventa lirica.
Mediul sumbru ramane, blocand orice raza de lumina, iar apoi apare dualitatea apei. In a doua secventa, apa
(De sete de apa) semnifica dorinta de renastere, dar acum apa (ploaia batea departe, afara) reprezinta ploaia
care degradeaza un mediu deja supus putreziciunii. Libertatea este tot mai indepartata, ca urmare si conditia de
poet este supusa degradarii. Efortul creator devine dureros si ma durea mana ca o ghiara, unde gheara este
simbol al maleficului, al sentimentelor distructive. Neputinta este subliniata din nou Neputincioasa sa se
stranga. Eul liric incearca sa-si readuca inspiratia. In ultimul vers, poetul constientizeaza ca doar prin poezie isi
poate menine conditia umana, iar versurile ce vor urma (Si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga)
exprima o poezie intoarsa in care sentimentul neputintei incearca sa estompeze toate trairile negative, astfel eul
liric nu renunta si isi foloseste si utima sursa de inspiratie.
Stilul artistic devine expresiv, tocmai prin imbinarea termenilor din diverse stiluri registrice si modelarea
figurilor de stil pentru a evidentia simbolistica metaforei si a oximoronului.

Limbajul artistic
Morfologic, poezia se axeaza pe substantive care se opun mediului creator (tencuiala, intuneric, ploaia,
parete de firida goala) mediul si substantive creatoare (stihuri). Verbele definesc actul creator atata ca mod
de a scrie poezia cat si ca fiintare a ei (am scris, sunt).
Substantivele se organizeaza in figuri de stil moderne: oximoronul flori de mucigai si metafora unghia
ingereasca. Rolul acestora este subliniat prin folosirea termenilor religiosi Luca, Marcu, Ioan, taurul,
leul, vulturul. Ca figuri de stil, avem epitetul firida goala, enumeratiile nici de taurul, nici de leul, nici de
vulturul si lui Luca, lui Marcu si lui Ioan, comparatia ma durea mana ca o ghiara. Ca si imagini artistice
avem imaginile vizuale Era intuneric, Ploaia batea departe, afara, imagini dinamice m-am silit sa scriu cu
unghia de la mana stanga.

Moduri de exunere
Modurile de expunere sunt descrierea artistica si monologul liric adresat in forma confesiva. Mediul inchisorii si
poezia creata sunt evidentiate descriptiv. Durerea interioara a eului si neputinta sunt eidentiate confesiv. Ca
urmare, lirismul devine subiectiv.
Marcile lexico-gramaticale prin care este evidentiata prezenta eului poetic sunt verbele la persoana I am scris,
am cunoscut, am lasat, pronume personale si reflexive la persoana I singular mi, ma, monologul liric
adresat le-am scris cu unghia pe tencuiala.

Concluzie
Ca urmare a celor mentionate anterior, opera Flori de mucigai este o arta poetica moderna.

Arta poetica moderna Testament Tudor


Arghezi
Perioada literara
Perioada interbelica lanseaza in literatura romana o serie de poeti si scriitori care imbratiseaza curentele
moderne, aduse de schimbarea culturala si in spatiul autohton.

Autor
Considerat a doua mare personalitate poetica dupa Eminescu, Tudor Arghezi scrie o opera unica in versuri si
proza orientata pe o tematica diversa.

Teme argheziene
Cele patru mari teme ce se regasesc in opera poetica diversifica in subteme si ipostaze. Poezia filozofica
urmareste ca tema majora contradictia esentiala vazuta in ipostaza filozof. Subtemele urmaresc: arta poetica
(volumul Cuvinte potrivite 1928), confruntarea cu ideea de divin, poetul reusind sa impuna 3 tendinte in
raportul eul liric-divinitate, supunerea fata de D-zeu si condamnarea acestuia, negarea (de ex. Psalmii arghezieni
in nr de 16, unul singur, Psalmul de toamna abordand tema iubirii, publicati majoritatea in volumu Cuvinte
potrivite) si confruntarea cu ideea non-fiintei, a mortii, pe care poetul o vede in dubla ipostaza: moartea ca un
joc menit sa-i obisnuiasca pe copii cu ideea disparitiei parintilor (de-a v-ati ascunselea) si moartea in sens
radical, cea care duce la disparitia a tot (duhovniceasca).
A doua mare tema este reprezentata de poezia sociala. Volumul reprezentativ in care se dezvolta tehnica estetica
a uratului, o prima tendinta a temei este Flori de mucigai (1931). Marile evenimente sociale se regasesc in
volumul (1907 Peisage), iar omul in evolutia sa este cantat in volumul Cantare omului.
Poezia Iubirii ocupa un loc aparte in volumul versuri de seara. APar aici tendinte in abordarea temei: iubitavazuta in ipostaza casnica de sotie, stapana a universului exterior, dar nu si a inimii poetului, de exemplu
mireasa si iubita dorita, visata, dar refuzata in momentul implinirii acestuia (melancolia).
Un loc apare il ocupa tema jocului regasita in poezia ludica a boalei, faramei, poezie destinata atat celor mici cat
si adultilor (buruieni, martisoare, cantec de adormit Mitzura).

Elemente de modernism
Poezia argheziana se caracterizeaza prin urmatoarele elemente de modernism: poezia peste expresia unei
constiinte framantate, aflate in perpetua cautare, osciland intre stari contradictorii sau incompatibile, tentatia

absolutului , exista unor categorii negative: estetica uratului si crestinismului in ruina, incalcarea conventiilor
si a regulilor, libertatea absoluta a inspiratiei; poezia poate transfigura artistic ale realitatii altadata respinse.
Lumea marginalizata a hotilor sau a criminalilor ascunde un mesaj optimist: mizeria sau pacatul nu distrul
fondul de umanitate. Infatisarea pentru prima data in poezia romana, implinirea prin iubirea de tip casnic si
ipostaza femeii-sotie, limbajul poetic: ambiguitate, expresivitate, magia limbaului si forta sa de sugestie se
realizeaza prin schimbari esentiale la nivelul lexical si sintactic. Limbajul socant aduce neasteptate asocieri
lexicale de termeni argotici, religiosi, arhaisme, neologisme, expresii populare, cuvinte banale. Rolul poetului
este de a potrivi cuvintele; sparge tiparele topice si sintactice (se creeaza un nou limbaj poetic) fantezia
metaforica provoaca o coontaminare de lucruri obiectiv si logic incompatibile, innoiri prozodice (cultivarea
versului liber sau combinarea diversa a unor elemente ale prozodiei clasice).
Volumul publicat in 1927 Cuvinte potrivite cuprinde majoritar viziunea poetica asupra operei prin poezii de
tip arta poetica.

Ipoteza
Opera literara Testament apartine genului liric si este o arta poetica moderna, apartinand curentului literar
modernism.

Teorie
Arta poetica este un crez literar, arta de a scrie, prin care poetul isi trasmite conceptia sau viziunea asupra
universului poeziei si procesului de creatie.
Modernismul reprezinta o orientare culturala manifestata la inceputul secolului 20, in care noul si inovatia
formelor se opuneau valorilor de tip traditional.

Explicarea titlului
Titlul operei Testament este un substantiv comun care, denotativ desemneaza un act, un document cu valoare
juridica prin care se lasa urmasilor o mostenire materiala. Sensul conotativ are doua interpretari: poetul lasa
urmasilor sai poeti valori spirituale cuprinse in intreaga sa creatie bazate pe existenta generatiilor trecute si
facand raport cu Biblia, facand raport intre Vechiul si Noul Testament, titlul face referire la o invatatura Sfanta,
de neatins ca si cea a apostolilor si proorocilor pentru invatacei.

Tema
Opera Testament se incadreaza in tematica mare filozofica, dazvoltand ca tema viziunea poetului asupra creatiei,
asupra procesului de creatie si asupra receptarii actului creator.

Motive literare
Poezia Testament are la baza un cuvant cheie ce devine un motiv literar central carte. Simbolistica acesteia
este de opera scrisa ingloband toate valorile morale, spirituale, religioase ale unor generatii.

Comentariu
Incipitul operei Testament este conceput ca o adresare directa a eului liric catre un fiu spiritual, contine ideea
mostenirii spirituale un nume adunat pe-o carte, care devine simbol al identitatii obtinute prin cuvant.
Conditia poetului in Testament este concentrata in versul decat un nume adunat pe-o carte, iar poezia apare ca
bun spiritual. Metafora seara razvratita face trimitere la trecutul zbuciumat al stramosilor care se leaga de
generatiile viitoare prin Carte.
Formula de adresare, vocativul fiule desemneaza un potential cititor, poetul identificandu-se, in mod simbolic,
cu un tata,cu un mentor al generatiilor vitioare. De asemenea, poetul se infatiseaza ca o veriga in lantul temporal
al generatiilor, carora, incepand cu fiul evocat in poem, le transmite mostenirea, opera literara Cartea este o
treapta in desavarsirea cunoasterii.

In a doua strofa, cartea este numita hrisovul vostru cel dintai, cartea urmasilor. Ideea legaturii poetului cu
stramosii este exprimata in metafora osemintelor varsate in sufletul acestuia, intr-o contopire fara sfarsit.
In a treia strofa se concentreaza asupra transfomarii poeziei intr-o lume obiectuala. Astfel, sapa, unealta
folosita pentru a lucra pamantul devina condei, unealta de scris, iar brazda devine calimara, munca
poetului fiind numai ca material intrebuintat astfel decat a inaintasilor lui tarani. Ridicati la rangul de creatori
batranii sunt transformati, iar memoria lor (metafora cenusa mostilor de vatra) devine Dumnezeu de
piatra.
Strofa a patra debuteaza cu o confesiune liria Am luat oara si torcand usure/Am pus-o and sa-mbie, cand sanjure. Poetul poate face ca versurile lui sa exprime imagini sensibile, dar si sa stigmatizeze raul din jur. Prin
intermediu trecutului, textul se sacralizeaza, iar opera literara capata o valoare justitiara.
In strofa a cincea apare ideea transfigurarii socialului in estetic prin faptul ca durerea, revolta sociala sunt
concentrate in poezie, simbolizata prin vioara, instrument mult mai reprezentativ pentru universul taranesc.
AIci apare tehnica uratului, Arghezi considerand ca orice aspect al realitatii, indiferent ca este frumos sau urat
poate fi constituit in materia poetic Din bube.
Ultima strofa evidentiaza faptul ca muza, arta contemplatia Domnita, pierde in favoarea mestesugului
poetic, fiind un rezultat.
Poetul surprinde pornind de la acest cuvant scrierea poeziei, urmarind relatie poet-inspiratie, poet-munca de
creatie, poezie-cititor.
Poezia Testament se scrie conform poetului intr-un moment anume, o seara razvratita, in care se simte cuprins
de momentul profund al inspiratiei. El are la baza o intreaga generatie trecuta de la strabunii mei pana la tine.
Valoarea simbolica a operei argheziene este data de capacitatea ei de a fi o baza in scrierea viitoarelor opere si in
acelasi timp, o carte cu invatatura primordiala Cartea mea-i, fiule, o treapta, Ea e hrisovul vostru cel dintai.
Viitorul poet va remodela realitatea in poezie, folosind tehnica moderna a esteticii uratului. Un prim pas il
reprezinta schimbarea instrumentelor de munca, unca fizica transformadu-se in munca spirituala si de creatie
poetica Ca sa schimbam, acum, intaia oara.

Estetica uratului
Estetica uratului in opera Testament se regaseste in mai multe versuri din poezie. Primele versuri in care apare
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite/Eu am ivit cuvinte potrivite. Poetul transofrma limbajul urat in cuvinte
care au inteleg si semnificatie deosebita. (de dezvoltat pe baza poeziei

Incipit si final
Legatura dintre incipit si final se realizeaza tocmai prin modul profund in care este abordata scrierea operei.
Poezia debuteaza astfel cu directa adresare catre cititor, fiu spiritual si continuator al tiparului operei argheziene
Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte.
Confesiunea lirica tradeaza intelepciunea creatorului si apropierea sufleteasca de generatiile urmatoare de poeti.
Daca opera valorifica mostenirea spirituala a generatiilor trecute, ea este scrisa de generatiile viitoare de poeti ce
nu vor schimba tehnica scrierii. Tehnica esteticii uratului impune astfel un permanent contact intre cele trei
momente temporale: inspiratia (trecutul) scrierea si munca de creatie (prezentul), valorificarea muncii creatore
in poezie (viitorul).
Finalul operei Testament arata esenta esteticii uratului si cele doua componente esentiale ale cartii, ale poeziei
Slova de foc si slova faurita/ Imperechiate-n carte se marita,/Ca fierul cald imbratisat in cleste. Slova de foc
reprezinta patosul, impulsul, tot ceea ce regasit in forma primara il inspira pe un poet. Slova are la baza
Framantarea mii de saptamani a cuvintelor pentru a regasi perfectiunea formei si a semnificatiei, devenind
astfel cuvinte potrivite.

Ipostazele receptarii poeziei


Opera Testament este scrisa pentru a fi citita. Cele doua ipostaze ale recepetarii poeziei sunt suprinse prin
intermediul stapanului si al domnitei.
Cele doua ipostaze de cititor sunt cititorul insensibil, cel care se manifesta grotesc, neintelegand mesajul operei
si cititioarea ce ia parte afectiv la actul creatiei, simtind aceleasi sentimente precum creatorul. Cele doua versuri
finale fac legatura dintre poet, poezie si cititor Far-a stii ca-n adnacul ei/Zace mania bunilor mei. Daca poetul
este roba cuvintelor, robul cuvintelor, robul a scris-o, cititorul este un simplu observator al operei finite pe care o
interpreteaza sau nu estetic Domnul o citeste.

Limbajul artistic
La nivel lexico-semantic se observa acumularea de cuvinte nepoetice care dobandesc valente esteticii uratului
(de exemplu bube, mucegaiuri si noroi, ciorchin de negi). Ineditul limbajului arghezian provine din
valorificarea diferitelor straturi leicale in asocieri surprizatoare: arhaisme (hrisov), regionalisme (gramadii)
cuvinte si expresii populare(ropi, rapi pe branci, plavanii) termeni religiosi (cu credinta, icoane, Dumnezeu),
neologisme (obscur). Seriile antonomice cand sa-mbie, cand sa-njure sugereaza diversele tonalitati ale creatiei
poetice argheziene. Versul Facui din zdrente muguri si coroane exprima ideea transfigurarii artistice a unor
aspecte ale realitatii degradate sau efectul expresiv al cuvintelor triviale (abiguitatea expresiei poetice). Metafora
seara razvratita si a osamintelor varsate face trimitere la sufletul acestuia, intr-o contopire fara sfarsit.
La nivelor morfosintactic, sugestia trudei creatorului se realizeaza cu ajutorul disclocarii topice si sintactice (de
ex Si dand in varf, ca un ciorchin de negi,/Rodul durerii de veci intregi).

Concluzie
Avand in vedere cele mentionate anterior, opera Testament data este o arta poetica moderna.

Arta poetica simbolista moderna


Plumb George Bacovia (eseu)
Autor
Poetul George Bacovia se incadreaza in perioada interbelica, opera sa poetica fiind dominata de curentele
literare simbolism si expressionism. Volumul Plumb aparut in 1916 este primul volum de versuri ce cuprinde
arte poetice in care universal bacovian prinde forma si contur.
Datorita implicarii Romaniei in primul Razboi Mondial, volumul nu a fost receptat in epoca la momentul
publicarii, ci mult dupa, cand critica lui literara apreciaza genul sau bacovian.

Ipoteza
Poezia Plumb de George Bacovia apartine genului liric, iar ca tip de poezie este o arta poetica ce face parte din
curentul literar simbolism.

Teorie
Arta poetica este un crez literar, un program, o arta de a scrie. Arte poetice sunt considerate operele in care
artistul exprima conceptia personala, viziunea despre arta si procesul de creatie.
Simbolismul este un curent modern ce presupune la nivel formal si informal, inovatii la nivelul poeziei. Se
foloseste simbolul, un element al existentei umane sau al planului material care dobandeste conotatii aparte si ca
urmare exprima stari afective. Sugestia, aceasta provenind de la verbul a sugera, subliniind legatura simbolului
cu starile emotionale sau afective. Apar corespondentele, cele care exprima legaturile eului poetic cu lumea si cu
restul universului. Se utilizeaza cromatica, fiecare culoare folosita in poezie exprimand stari sufeltesti. Poezia se
bazeaza pe stari sufletesti neclare, ambigue, obsesia, frica angoasa, nevroza, apasarea sufleteasca, splinul.

Muzicalitatea versurilor se realizeaza prin intermediul a doua tehnici: tehnica refrenului si tehnica eufornica in
care apar gifuri de stil sonore precum aliteratia si asonanta. La nivelul versificatiei, poezia simbolista foloseste
versul alb si versul liber, figurile de stil din iomaginarul poetic sunt monotone in mica masura utilizate, iar
accentul este pus pe metafora. De asemenea, se foloseste sinestezia, forma de transpunere metaforica a datelor
unui simt in limbajul altui simt, figura de stil ce consta in realizarea prin intermediul unei imagini artistic, o
surprindere in forma concreta a unei realitati priceputa in mai multe secvente.

Explicarea titlului
Titlul operei Plumb George Bacovia reprezinta un substantiv comun, care denotativ arata un metal greu de
culoare gri inchis. Sensul conotativ este dat de valoarea de motiv literar central si simbol al titlului. Titlul arata
astfel apasarea sufleteasca, golul interior, melancolia si jalea eului poetic, stari afective care prin corespondenta
descriu un univers exterior trist, apasat de greutatea plumbului.

Tema si motive
Tema operei Plumb George Bacovia o constituie viziunea eului poetic asupra universului. Subtema este moartea
prin impietrire, iar motivele literare sunt plumbul, florile, coroanele si sicriele, cavourile, strigatul interior.

Secvente lirice
Opera curpinde doua secvente lirice, secventa intai (primul catren) arata planul exterior eului liric, spatiul
cimitirului existential sominat de greutatea plumbului si secventa a doua (al doilea catren) cuprinde planul
interior amorul de plumb reprezentand latura creatoare a poetului.

Interpretare
Poezia Plumb George Bacovia debuteaza cu imaginea statica a unui cimitir, reprezentand existenta umana a
poetului. Somnul este de neintors, este somnul mortuar pus in legatura cu sicriele, primul element din campul
semnatic al mortii. Florile de plumb arata natura impietrita in iminenta mortii, iar poetul in doliu funerar isi
plange propria conditie. Motivul singuratatii este surprins in legatura cu restrangerea mediului reprezentata de
cavou. Strofa se incheie in contrast cu imaginea de inceput in imagine auditiva lugubra a scartaitului coroanelor.
Vantul este factorul dinamic ce aminteste de o existenta reala.
A doua secventa arata arata somnul intors asa cum spunea Lucian Blaga, se indreapta spre opus adica spre
moarte. Eul liric se disociaza in om si poet, omul privind cum amorul meu de plumb se stinge. Florile de
plumb par a fi acea realitate potrivita mortii, apare agonia eului poetic, deznadejdea surprinse intr-un strigat,
mut, fara glas. Se reia simetria nativului singuratatii, iar impietrirea plumbului pune stapanire pe fiinta poetului.
Zborul cu fata catre pamant reprezentat de aripile atarnande reprezinta viziunea eului liric despre creatie ce nu se
poate realiza intrun univers domniat de moarte.

Simboluri
In opera Plumb George Bacovia exista mai multe simboluri, fiecare avand conotatii aparte. Plumbul arata
pasarea sufleteasca si golul interior, iar acestea fac parte din elementele simboliste ale operei. Sugestia face
legatura dintre simbol si starile exprimate. Corespondenta este cavoul, un loc inchis, izolat, loc de refugiu al
eului liric dintre el si lume; sicriele, vesmant funerar, coroanele, mortul arata moartea prin impietrire.
Cromatica curpinde culoarea gri inchis, iar plumbul exprima greutatea sufleteasca si spirituala cat si
sentimentele de tristete. Muzicalitatea este reprezentata prin tehnica eufonica, tehnica refrenului stam singur.

Stil artistic
Stilul artistic cuprinde scrierea versurilor, care are in vedere surprinderea campului semantic al mortii si a
monotoniei universului. Ca urmare, apar termeni diferiti precum sicriele, coroanele, florile, funerar,
cavou, mort, ele subliniind subtema poeziei. La nivelul constructiei semantice, morfologice se observa
aceeasi monotonie pe care culoarea plumbului o reflecta partile de vorbire cu aproximativ aceleasi functii
sintactice, se reiau simetric si in a doua strofa a poeziei.

Prozodia
In ceea ce priveste prozodia, Plumb are o constructie riguroasa, care sugereaza prezenta mortii, prin inchiderea
versurilor cu rima imbratisata, masura fixa de 10 silabe, iambul alternand cu amfibrahul.

Concluzie
Avand in vedere aceste caracteristici, opera Plumb George Bacovia este o arta poetica simbolista.

Poezia iconografica traditionalista In


gradina Ghetsimani Vasile Voiculescu
Perioada literara
In perioada interbelica se remarca coexistenta a doua curente literare diametral opuse, modernismul si
traditionalismul, dar care asigura literaturii bogatie tematica.

Autor
Vasile Voiculescu, poet, prozator si dramaturg isi concepe opera poetica pe demersuri traditionaliste, urmarind
mai multe etape in lirica sa.
Volumele de debut Poezii si Din tara Zimbrului surprind o colectivitate rurala dominata de vcalorile
traditionale si momente ale implicarii ei in razboi. Volumul Parga este primul volum in care orientarea spre
valorile crestine, religioase, il separa pe poet de George Cosbuc si Octavian Goga de care a fost puternic
influentat. Urmeaza volume precum Poeme cu ingeri, Urcus, Destin, in care temele si miturile biblice
prind contur alaturi de framantarea sufleteasca a poetului.
Volumul Parga publicat in anul 1921 cuprinde opera literara In gradina Ghetsimani ce apartine genului
literar liric, fiind o poezie iconografica traditionalista.
Poeziile iconografice au la baza teme si motive biblice supuse viziunii lirice a poetului.

Curent literar
Traditionalismul inseamna atitudinea culturala care exprima un atasament excesiv pentru valorile trecutului.
Prima grupare care se formeaza in jurul revistei Semanatorul, de la care isi ia numele de semanatorism cu tema
dezvoltata asupra mediului rural (satul). A doua grupare se formeaza in jurul revistei Viata romaneasca, numita
poporanism, tematica fiind taranul, iar ultima grupare in jurul revistei Gandirea, grupare gandirista avand ca
tema ordotoxismul.

Geneza
Opera este inspirata din scena biblica in care dupa Cina cea de Taina, aflat in gradina Ghetsimani, Iisus este
demascat de Iuda care il saruta si este arestat de oamenii arhiereului Caiafa. De asemenea, caderea pe branci in
timpul rugaciunii este preluata din Evanghelia lui Luca, in celelalte Evanghelii fiind specificata caderea in
genunchi.

Titlul
Titlul operei, un substantiv propriu desemneaza denotativ locul sacru aflat in Israel pe Muntele Maslinilor.
Valoarea conotativa arata ipostaza rugii divine in care dualitatea om-Mantuitor se confrunta, framantarea
sufleteasca dominand tabloul rugaciunii.

Tema si motive literare


Tema operei este specifica poeziei iconografice si este de inspiratie religioasa, bliblica, surprinzand ruga lui
Iisus. Motivele literare sunt destinul (lupta cu soarta), paharul, cupa, mierea, venin, maslinii, ulii, sange.

Structura
Textul contine doua secvente lirice, primele 3 catrene aratand ruga lui Iisus, iar ultimul catren descriind
imaginea gradinii aflata in consonanta (acord) cu zbuciumul sufletesc. Imaginea statica din prima secventa intra
in antiteza cu verbele dinamice prin care se contureaza lupta, nu primesc, duceau, se-mpotriveau. Prin
aceste verbe, dualitatea om-divin este definita, fiind descris zbuciumul interior.

Prima secventa lirica


Prima secventa cuprinde primele trei strofe in care se prezinta o imagine statica regasita doar in mintea omului,
unde Mantuitorul reprezinta viata vesnica. In prima strofa, paharul reprezinta pacatul omenesc unde partea
omeneasca se opune mortii se-mpotriveeau intr-una. Se formeaza antiteza rosu-alb, unde rosu este culoarea
sangelui reprezentand sacrificiul. In ultimul vers, se prezinta chemarea launtrica, o lupta interioara unde
furtuna inseamna o exprimare a maniei Tatalui Ceresc. In a doua strofa se prezinta din nou mania tatalui
mana neindurata. Cuvantul cupa este destinat doar pentru cei sortiti, doar ei au acces la ea. Inversiunea
grozava cupa pune accentul pe adjectivul grozava omul infricat de moarte. El este obligat, impotriva
vointei sale sa primeasca mantuirea i-o ducea la gura. Ipostaza de divin este conturata de setea de mantuire din
urmatorul vers o sete uriasa. Inversiunea infama bautura pune accentul pe spaima omului. Ultima strofa are
ca simboluri mierea si veninul, apartinand omului, formandu-se o antiteza moarte-viata. Se arata cum omul se
impotriveste in fata mortii Dar falcile-nclestandu-si cu ultima putere. In ultimul vers se arata viata vesnica
reprezentata de Mantuitor.

A doua secventa lirica


In a doua secventa se prezinta o imagine dinamica cu arborii pacii care sunt dominati de framantarea launtrica,
unde maslinii sunt arborii pacii. Durerea si impietrirea sunt sentimentele predominante urmate de prefigurarea
mortii batai de aripi. Ulii sunt simbolul mortii, pasarea care prevesteste aparitia mortii. Omul a murit si
Mantuitorul s-a nascut, iar tot ce simte omul este in antiteza.
La nivel stilistic, secventa a doua contine imagini dinamice precum se framantau maslinii, pareau ca vor sa
fuga din loc, treceau batai de aripi, ulii de seara dau roate. Exista si figuri de stil precum metafora batai de
aripi si epitetele vraistea gradinii si ulii de seara.
Muzicalitatea este data de elementele de metrica si prozodie, 4 catrene cu masura de 13-14 silabe si rima
incrucisata.

Arta poetica moderna Eu nu strivesc []


L. Blaga (eseu)
Lucian Blaga a fost un filozof, poet, dramaturg, traducator, jurnalist, profesor universitar, academician si
diplomat roman, marcand perioada interbelica prin personalitatea sa impunatoare. Ca si exemple de opere pentru
poezie avem Poemele luminii (1919) si Pasii profetului (1921), pentru dramaturgie avem Zamolxe, Mister pagan
(1921), pentru proza avem Hronicul si cantecul varstelor, iar pentru folozofie strilogii.
Lucrarile sub forma de triologie: striologia culturii, a valorii si a cunoasterii surprind viziunea folozifica a lui
Lucian Blaga in care se dezvolta cu privire la poezie 2 concepte operationale: cunoasterea si stilul.
Filozoful Lucian Blaga defineste 2 tipuri de cunoastere pornind de la simbolistica luminii ce primeste astfel sens
metaforic. Cunoasterea luciferica specifica poetului este contrara ratiunii si logicii, avand ca scop potentarea
misterului universal pe care prin poezie, poetul il ascunde in metafore.

Cunoasterea paradisiaca este specifica oamenilor de stiinta sau celor logici si rationali care, cu ajutorul
inteligentei descifreaza universul, explicandu-i tainele. Cele doua tipuri de cunoastere sunt antitetice, scopul lor
fiind diferit: cunoasterea poetului protejeaza tainele universului in cuvinte, iar cunoasterea rationala distruge
misterul.
Stilul artistic specific poeziei blagiene se bazeaza pe metafora, un element important al filozofiei culturii si
cunoasterii. Astfel, in conceptia ganditorului, poet se diferentiaza metafora plasticizanta care da concretete
termenilor fara a le imbogati continutul, specifica timpului de cunoastere paradisiaca si metafora revelatorie care
defineste un mister essential prin insusi continutul lui.
Se contureaza astfel un ansamblu al poeziei modern in viziunea lui Lucian Blaga dominate de simbolistica
luminii asociata ideii de cunoastere.
Obiectul cunoasterii luciferice este intodeauna un mister care pe de o parte se arata prin semnele sale si de pe o
alta parte se ascunde dupa semnele sale [] Cunoasterea luciferica provoaca o criza in obiect <<criza>> in
sensul unei despicari care rapeste obiectul echilibrului launtric.
Etapele creatiei poetice se organizeaza in functie de eul liric ce-si gaseste ipostaze diferite de acceptare sau de
negare a universului. Se reflecta astfel raportul sinelui cu universal: eul stihial dezlantuit, eul de tip
problematizator, intrebator, eul alienat, instrainat, eul reconcilian.
Etapele creatiei blagiene in numar de 4 se incadreaza in volume representative ce urmaresc elemente modern
expresioniste sau de tip traditionalist:
Prima etapa este inceputul poetic sta sub semnul expresionismului mitic si spiritualist. Blaga marturiseste ca
vine catre expressionism din directia unui traditionalism metafizic autohton. El respinge caricaturalul si
gratescul cultivat de expresionistii germani, manifestandu-se euphoric si extatic. Imaginea existentei si a lumii
este inclusa de o unitate cosmica. Exarcebarea eului, isteria vitalista, elanul dianisiac.
A doua etapa incepe cu volumul In marea trecere (1924) si continuand cu Lauda somnului (1929) rupture
antalogica dintre eul liric si univers se precizeaza. Vitalismul este inlocuit prin intrebarile tulburatoare asupra
sensurilor existentei. Poezia tinde catre interioritate pura, fara imagine.
A treia etapa contine volumele La cumpana apelor (1933) si La curtile dorului (1938) marcheaza o mai
accentuate inspiratie folclorica. Misterul este insufletit de regresiune. Ipostaza alienarii, tagaduitoare a eului,
particularitatile tematice si stilistice indreapta poezia spre blagianism.
Ultima etapa este reprezentata de schimbarea zodiei se produce odata cu volumul Nebanuitele trepte (1943) si
se manifesta plenar in postume. Dupa etapa negatiei antalogice, volumul aduce reconcilierea cu sine, prin forta
inefiabila a cantecului.
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga este asezata in fruntea primului volum a lui Lucian
Blaga, Poemele luminii (1919).
Opera este o arta poetica moderna pentru ca interesul autorului este deplasat de la tehnica poetica la relatia poet
lume si poet creatie, avand influente de expresionism.
Titlul este o metafora revelatorie care semnifica ideea cunoasterii luciferice. Pronumele personal eueste asezat
orgolios in fruntea primei poezii din primul volum, adica in fruntea operei. Plasarea initiala poate corespunde
influentelor expresioniste din volumele de tinerete, dar mai ales exprima atitudinea poetului filozof de a
proteja misterul lumii, izvorata din iubire. Verbul la forma negativa nu strivesc exprima refuzul cunoasterii de

tip rational si optiunea pentru cunoasterea luciferica/poetica. Metafora revelatorie corola de minuni a lumii,
imagine a perfectiunii, a absolutului.
Tema poeziei o reprezinta atitudinea poetica in fata marilor taine ale universului, cunoasterea lumii in planul
creatiei poetice este posibila numai prin iubire. Ca si motive literare avem luna, taina, flori, ochi, buze, etc.
Opera se bazeaaza pe o structura antitetica in care se identifica 3 secvente
Prima secventa lirica contine primele 5 versuri ale poeziei in care eul poetic defineste viziunea proprie asupra
universului.
Secventa a doua este cuprinsa de la versul 6 pana la versul 14. Ultima secventa lirica curpinde ultima parte a
poeziei pana la versul 20 in care se reia ideea de iubire a universului asupra caruia se reflecta cunoasterea
luciferica.
Poezia debuteaza cu sintagma titlu in care se reia in mod symbolic metafora perfectinii universale.
Forma negative a verbelor nu strives, nu ucid semnifica o acceptare a lumii in perfectiunea ei vazuta prin prisma
cunoasterii luciferice.
Mintea impune ratiune opusa menirii poetului identificata in versul in calea mea.
In ampla enumeratie in flori, in ochi, pe buze ori morminte se afla universal identificat prin elementele lui de
baza: florile arata misterul frumusetii si al vietii, ochii surprind misterul sinelui, buzele subliniaza taina
cuvantului si a iubirii, iar mormintele taina mortii.
Metafora luminii lumina altora reprezinta cunoasterea de tip paradisiaca a carui scop este perceperea
universului.
Ca urmare, vraja nepatrunsa va fi descifrata, iar universal isi va pierde farmecul din adancimile de intuneric.
Si pentru ca menirea poetului este de a scrie poezie schimband mentalitati datorita puterii cuvantului va reusi sa
aduca si mai spornic taina universal.
Se compara cu luna motiv, literar romantic, astru ceresc, ce il inspira si da farmec noptilor.
Forii de sfant mister sunt de neinteles pentru neinitiati, pentru rationali si intelegere, scopul fiind de a metaforiza
universal sub ochii poetului care se inspira din toate tainele acestuia: din frumos si viata (flori), din cunoasterea
de sine si existenta (ochi), din iubire si cuvant (buze), din marea taina a mortii, marea trecere (morminte).
Opera se organizeaza datorita temeie pe baza campului semnatic al cunoasterii idenfiticat cu ajutorul celor doua
metafore central e lumina mea si lumina altora. Verbele la forma negative nu strivesc, nu ucid si cele
care arata o acceptare a universului fara a-l schimba, iubesc si intalnesc se opun verbului sugruma, facandu-se
astfel separarea dintre poet si lume.
La nivel artistic, opera ca principala metafora revelatorie a poeziei care apare inca din titlu corola de minuni a
lumiisi semnifica ideea cunoasterii luciferice. Ea este reluata in incipitul poeziei, iar semnificatia ei este
completata prin folosirea unor verbe la forma negative nu sporesc, nu ucid. O alta metafora revelatorie care
apare in poezie este metafora lumii care simbolizeaaza cunoasterea. Cele doua tipuri de cunoastere sunt redate
prin asocierea elementelor de opozitie cu verbe sugestive care le pun si mai bine in evidenta: Lumina
altora/sugruma vraja nepatrunsului ascuns, in timp ce eul liric blagian spoveste, a lumii taina/ [] nu
micsoreaza, ci tremuratoare/mareste si mai tare taina noptii.
Mare parte din imaginile poetice din poezie se bazeaza pe asocierea unui element abstract cu unul concret. De
exemplu, cele patru metafore simbol care alcatuiesc minunile coroleisi care se referea la temele creatiei
blagien flori si ochi si buze si morminte. Alte figuri de stil avem epitetul metaforic si inversiunea nepatrunsul
ascuns sau intunecata zare.
Poezia este alcatuita din 20 versuri libere (cu metrica variabila si cu masura inegala) al caror ritm interior reda
fluxul ideilor si fantezia sentimentelor. Euforia versurilor sugereaza amplificarea misterului. Este prezenta

tehnica ingambamentului, continurea unei idei in versurile urmatoare, scrisa cu litera mica Eu nu strivesc
corola de minuni a lumii/ si nu ucid.
Avand in vedere aceste caracteristici, opera data este o arta poetica moderna cu influente de expresionism,
interesul poetului fiind deplasat de la principiile tehnice poetice.
In opinia mea, poezia impresioneaza prin sentimentul poetic de contopire cu misterele universale, cu esenta
lumii.

Poem alegoric modern Riga Crypto si


lapona Enigel (eseu)
Matematicianul Dan Barbilian se transpune in lumea literara cu numele Ion Barbu. Marturisind ca pentru mine
poezia e ca o prelungire a geometriei, poetul isi controleaza demersul liric modernismului cu tendinte ermetice.
Alaturi de Tudor Arghezi si de Lucian Blaga, Ion Barbu da conceptului modern de poezie noi valori, impunand
o viziune poetica originala.
Opera sa a fost teoretizata de critici literari precum Tudor Vianu, marele sau prieten G. Calinescu sau Felix
Aderca. In 1927, opera lui Ion Barbu este impartita in 4 mari etaoe de catre F. Aderca: parnasianista,
autoparnasca, expresionita si saradista. Tudor Vianu reia in 1935 aceasta clasificare, iar in studiul Introducere
in poezia lui Ion Barbu va fi identificata doar in 3 etape esentiale: parnasiana, baladic, orientala si ermetica.
Prima etapa a poeziei barbiliene se caracterizeaza prin obiectiva si impersonalitate. Poezii precum Panteism,
Muntii Banchizele si Lava surprind peisaje impietrite, mineralizate, in care implicarea afectiva lipseste. Nevoia
de obiectivare duce la incercarea de a cultiva poeziile cu forma fixa.
A doua etapa are origine in poezia balcanica si baladele orientale sau atohtone. Ca personaj esential al etapei
este conturat Nastratin Hogeam, cel care simbolizeaza dorinta de cunoastere totala. Baladele poetului descriu
cetatea Isarlk, cetate turcita, pestrita in care oamenii isi cauta refugiul pentru a dobandi cunoastere, gest unic in
literatura romana, Nastratin Hogea se ofera hrana vie multimii pentru a o ajuta sa evolueze. Dintre poeziile
reprezentative se remarca domnisoara Husz, Nastratin Hogea la Isarlk, Riga Crypto si Lapona Enigel.Ultima
etapa de creatie tinde catre expresia incifrata, tinzand astfel catre ermetism. Metaforele sunt greoaie, dar
semnificative, iar intelesul lor se face doar pe baza simbolisticii, impuse de poet. Dintre poeziile semnificative in
acest sens pot fi numite Oul dogmatic, Ritmuri pentru nuntile necesare, Timbru din ceas dedus.
Marturisirea lui Ion Barbu ca poet si matematician Pentru mine, poezia e o prelungire a geometriei, asa ca,
ramanand poet, n-am parasit niciodata domeniul divin al geometriei. Tudor Vianu, Introducere in opera lui Ion
Barbu: Intuitia matematica nu curpinde obiecte concrete, ci o lume de esente ideale pe care spiritul le gaseste
printre posibilitatile sale, fara sprijinul niciunei experiente. [] Lumea care i se releveaza este resimtita de el ca
pura.
Publicata initial in 1924, integrata apoi in ciclul UVEDENRODE din volumul Joc secund (1930), Riga Crypto si
lapona Enigel, prin problematica si mijloace artistice, anunta dezvoltarea ulterioara a poeziei lui Barbu.
Riga Crypto si lapona Enigel este subintitulata Balada, insa rastoarna conceptul traditional, realizandu-se in
viziune moderna, ca un amplu poem de cunoastere si poem alegoric.
Poemul este specia literara a genului epic cu dimensiune mai ampla decat balada, in care se prezinta faptele

unor personaje cu suflet nobil.

Alegoria este procedeul artistic complex care, cu ajutorul metaforelor, comparatiilor, epitetlor si inversiunilor
surprinde in forma concreta, materiala, cu aspect abstract al existentei. Poemul de fata arata calea simbolica a 2
personaje in incercarea de a-si depasi evvolutia spre atingerea idealului.
Modernismul reprezinta o orientare culturala manifestata la inceputul secolului 20, in care noul si
inovatiaformelor se opuneau valorilor de tip traditional.
Modernismul poetului se realizeaza prin tendinta catre figurile geometrice perfecte cu o semnificatie aparte
(sfera, cercul, semnificand implinirea unui ciclu existential), metaforele in care apar simboluri precum soarele
(cunoasterea totala), nunta (incercarea de a depasi o conditie existentiala), culesul (nunta, oul, universul in care
este inglobat pamantul).
Ermetismul este o tendinta generala in arta si in special in poezia moderna manifestata prin predilectia pentru
esenta inefabila, ascunsa si de nepatruns a poeziei, dar si pentru limbajul artistic excesiv intelectualizat, greu de
inteles.

Opera, din punct de vedere morfologic, are ca titlu 2 substantive comune si 2 substantive proprii. Denotativ,
cuprinde referiri la un rang social, o etnie si doua personaje literare.
In sens conotativ, titlul este o enumeratie cu ajutorul careia sunt surprinsi protagnonistii unei povesti de iubire
imposibil de implinit. Riga Crypto, fiinta inevoluata, simbol material al lumii vegetale, doreste sa-si depaseasca
existenta mediocra prin intermediul nuntii, iar fiinta alaturi de care vrea sa-si continue soarta este Lapona
Enigel. Fiinta superioara ce-si canalizeaza destinul catre un ideal, fata este surprinsa in drumul catre soare,
simbol al aspiratiei si cunoasterii depline, in calea ei, Ryga este un obstacol pe care incearca sa-l evite, nu pentru
a-l rani insa.
Se realizeaza antiteza intre fiinta inferioara si cea superioara, opera devenind Luceafar intors prin conditia
celor doi.
Opera are ca tema calea simbolica spre atingerea idealului si depasirea cinditiei. Subtema este reprezentata de
iubire, povestirea cadru surprinzand o iubire implinita, iar povestirea pr-zisa o iubire imposibila ce are ca tinta
depasirea conditiei.
Tehnicile narative specifice poemului sunt: tehnica insertiei deoarece opera cuprinde si povestirea in rama sau
povestirea in povestire si tehnica inlantuirii secventelor narative folosita in a doua parte a poemului.

Opera contine 2 secvente epice in care se trece de la o povestire mai restransa la una mai ampla. Secventa intai
cuprinde primele 4 strofe si arata cadrul unei nunti reale, iar secventa a 2-a se intampla pana in finalul operei si
prezinta in mod alegoric povestea imposibila de iubire dintre o fiinta vegetala si una umana. Secventele sunt
unite intre ele prin simbol central al nuntii cu semnificatia de evolutie si trecerea de la o secventa la alta se
realizeaza prin substantivul camara, spatiu inchis, umbros si racoros, din care s eajunge la mediul de viata al
ciupercii.
Prologul contureaza in ptuine imagini atmosfera de la spartul nuntii. Primele patru strofe constituie rama nuntii
povestite si reprezinta dialogul menestrelului cu nuntasul fruntas. Menestrelul (un trubadur medieval, un bard,
caracteristic spatiului romantic apusean) e imbiat sa cante despre nunta ratata dintre doi parteneri inegali,
reprezentati a doua regnuri diferite Enigel si riga Crypto. Portretul menestrelului poet este fixat prin trei
epitete: trist, mai aburit ca vinul vechi, mult indaratnic, iar invocatia este repetata de trei ori, ceea ce
determina ruperea lui de lumea cotidiana, intrarea in starea de gratie necesara zicerii acelui cantec larg.
Poemul surprinde in incipit o adresare directa menestrelului, prin care este rugat sa rosteasca un anumit cantec
in timpul nuntii. Sunt folosite epitetul menestrel trist si mult indaratnic menestrel pentru a sublinia starea de
spirit a starelui. Menestrelul este caracterizat de tristerea si indaratnicia specifice celui care stie ca va strica
petrecerea.
Cantecul larg defineste povestea de iubire imposibil de spus datorita finalului trist la o nunta in care veselia
trebuia sa predomine. In ciuda dorului primit, menestrelul va rosti cantecul la finalul petrecerii cand atentia nu
va fi atat de canalizata asupra lui. Se remarca 2 moduri de zicere a cantecului cu foc l-ai zis acum o vara/ Azi ,
zi-mi-l stins, incetinel.
A doua secventa surprinde in mod alegoric povestea imposibila de iubire dintre fiinta vegetala si cea umana, ele
fiind vazute prin calea instiatica de atingere a idealului.
Secventa debuteaza cu definirea celor doua medii existentiale vazute antitetic. Riga Crypto este regele buretilor
sterp si incapabil sa-nfloreasca datorita formarii sale doar in faza incipienta (increat). Vesnicul tron al umezelii il
caracterizeaza si este urat de supusi datorita lipsei fertilitatii.
In paralel, este surprinsa Enigel, fiinta umana dornica de a-si parasi locurile dominate de gheata intr-un proces
simbolic al transhumantei. Cei doi se intalnesc pe mushciul padurii, simbol al lumii vegetative refuzate de fata.
Cele trei chemari ale lui Crypto pot fi asemanate cu ale fetei de imparat din Luceafarul, poemul fiind numit in
mod simbolic Luceafar intors.
In prima chemare cuprinde referiri la bogatiile din lumea vegetala uite fragi tie dragi. Raspunsul fetei face
referiri la continuarea drumului spre soare, simbol al absolutului si al cunoasterii eu ma duc sa culeg fragi
fragezi mai la vale.
A doua chemare face referire la depasirea conditiei, Riga Crypto dorind sa fie cules ca simbol al nuntirii. Prin
nunta s-ar putea realiza depasirea conditiei parcurgandu-se drumul de initiere de la vegetal la uman. Fata il
refuza si aceasta data, considerandu-l umed si plapand Stai asteapta de te coace.
Prin ultima chemare, drumurile celor doi se despart definitiv deoarece Riga Crypto vede in soare un cosmar
existential visuri sute de macel, ma despart e rosu mare, pete are fel de fel, iar fata vede in soare cel ami de
pret pentru pamanteni ma-nchin la soarele intelept ca sufletu-i fantana-n piept si roate mare mi-e stapana ce
zace-n sufletul fantana. Apar aici doua simboluri incifrate ce acorda nuanta ermetica modernismului barbilian:
roata simbol al cercului, al ciclului inscris, fantana simbol al cunoasterii de sine in aspiratia catre absolut.
Datorita refuzului fetei, Riga este supus luminii solare, cea care il omoara, simbolic devenind din ciuperca
plapanda o ciuperca otravitoare. Riga va nunti ca o ciuperca otravitoare, asemeni lui nereusind sa-si depaseasca
statutul si conditia.
Trei mituri fundamentale de origine greaca sunt valorificate in opera poetului: al soarelui (absolutul), al nuntii si
al oglinzii. Drumul spre sud al laponei are semnificatia unui drum initiatic, iar popasul in tinutul rigai est eo

proba, trecuta prin respingerea nuntii pe o treaba inferioara. Impactul dintre ratiune (Enigel) si instict (Crypto),
configurat prin cele doua simboluri fiara batrana si faptura mai firava, se soldeaza cu victoria ratiunii asupra
instinctului.
Finalul este trist deoarece Riga Crypto se transofrma intr-o ciuperca otravitoare, obligat sa nunteasca cu
ipostaze degradate ale propriului regn, incercarea fiintei inferioare de a-si depasi limtele este pedepsita cu
nebunia.
Limbajul artistic este foarte conturat, prezenta inversiunilor mult-indaratnic, zice-l-as si a vocativelor in
prima parte a baladei evidentiaza oralitatea textului. Menestrelul este portretizat prin intermediul unei
comparatii mai aburit ca vinul, dublata de un epitet vinul vechi, care sugereaza starea de gratie necesara
rostirii poetice. Enumeratia pungi, panglici, beteli cu funta simbolizeaza valoarea estetica a textului. Pentru
portretizarea celor doua personaje ale baladei se foloseste epitetul: Crypto este sterp si naravas, lapona fiind
mica, linistita si prea-cuminte. Dialogul dintre riga Crypto si lapona se desfasoara in regim liric si prin
repetitii: Eu ma duc sa culeg/ Fragi fragezi mai la vale. Limbajul dintre cei doi se realizeaza pe baza
antitezelor, conturandu-se drama rigai Crypto: soare/ umbra, intuneric/ lumina, uscat/ umed, somn/ veghe. Se
observa abundenta metaforelor Ca sufletul nu e fantana/ Decat la om, fiara batrana/ Iar la faptura mai firava/
Pahar e gandul cu otrava.
Urmarind toate caracteristicile mentionate anterior, prin intermediul operei Riga Crypto si lapona Enigel,
Barbuy neaga o intreaga traditie literara, inlocuind ideea impusa ca dragostea este un miracol, poetul prezinta
legea nemiloasa a iubirii (supravietuieste cel puternic, iar cel slab este sacrificat).