PLUMB G.

Bacovia

-arta poetica simbolista-

Poezia simbolista “Plumb” deschide volumul cu acelasi titlu aparut in anul 1916 si
reprezinta o emblem a univrsului poetic bacovian. Motivul soltitudinii apasatoare este
elementul de recurenta in volumul de debut “Plumb”.

Textul poetic se inscrie in lirica simbolistica prin: folosirea simbolurilor, tehnica

repetitiilor, cromatica si dramatismul trairii eului liric. Dramatismul este sugerat prin
corespondenta ce se stabileste intre materie si spirit. Textul creeaza o atmosfera,
sugereaza o stare de apasare dar nu cuprinde niciun termen explicit al angoasei, totul
putand fi dedus din descrierea cadrului.

Instrainarea, impietrirea, izolarea, soltitudinea, privirea in sine ca intr-un strain, se

circumscriu esteticii simboliste. Asemenea stari sufletesti nelamurite, confuse, care
constituie obiectul poeziei simboliste sunt transmise pe calea sugestiei. Sugestia este
folosita drept cale de exprimare a corespondentelor intre planul exterior si cel interior,
prin cultivarea senzatiilor diverse.

Cultivarea simbolului este o alta caracteristica a curentului. Simboluri recurente ale

operei bacoviene precum “plumb”, “cavou”, “singur”, organizeaza discursul liric si
confera ambiguitate prin plurivalenta semnificatiilor.

Muzicalitarea interioara este data de paralelismul sintatic, de repetitia obsedanta a unor

cuvinte (lexemul “plumb”) a anumitor consoane si vocale sau a lait-motivului “ stam
singur”.

Poezia bacoviana depaseste cadrul simbolismului fiind apreciata de critica mai recenta
ca apartinand modernitatii.

Poezia este a unui solitar si a unui prizonier, a unei constiinte inspaimantate de sine si de
lumea in care traieste: “ in textul sau nu se intrevede salvarea nici in viata, nici in
moarte”(V. Fanache). ”Filosofia bacoviana are ca obiect nu fiinta, ci nefiinta, nu existent,
ci neantul”(Ion Simut).

In “Plumb” viziunea este fara iesire, nemetafizica, intrucat textul hiperbolizeaza starea de
singuratate, obsesia de pline izolari si presimtirea mortii, a neantului.

Poezia se realizeaza ca un monolog liric al unui eu “fantastic”(N. Manolescu). Lirismul

subiectiv este redat la nivelul expresiei prin marcile subiectivitatii: persoana I a verbelor
(“stam”, “am inceput”), persoana I a adjectivului posesiv”amorul meu”.

Tema poeziei o constituie conditia poetului intr-o societate lipsita de aspiratii. Lumea
ostila si stranie, conturata de cateva pete de culoare este proiectia universului interior de
un tragism asumat cu luciditate.
Titlul poeziei este simbolul “plumb” care sugereaza apasarea, angoasa, greutatea
sufocanta, cenusiul existential, universul monoton, inchiderea definitive a spatiului
existential, fara solutii de iesire.

Versul-incipit “dormeau adanc sicriele de plumn” cuprinde 2 simboluri obsedate ale liricii
lui Bacovia, “sicrie” si “plumb”, ce conduc la identificarea plumbului,lexico-semantic al
mortii, ca si verbul la imperfect cu determinare adverbial “dormeau adanc” care
actualizeaza motivul somnului (moartea ca un somn adanc). Versul aduce prima reluare a
titlului “Plumb”, cuvant plasat la final de vers pentru a sugera inchiderea, imposibilitatea
evadarii.

Titlul poeziei constituie si simbolul central, dar si un simbol plurivalent. Ocurenta

cuvantului “plumb”, reluat de 6 ori, in pozitii simetric distribuite in cele 2 strofe,
configureaza atmosfera lirica.

Semnificatiile cuvantului “plumb” se construiesc pe baza corespondentelor dintre planul

subiectiv/uman si planul obiectiv/cosmic. Ca element anorganic sugereaza mineralizarea
(pietrificarea/ moartea); prin greutatea denota apasarea sufleteasca, sufocanta,
prabusirea interioasa; culoarea gri poate reda tristetea, monotonia, plictisul, angoasa,
cenusiul vietii cotidiene.

Sonoritatea cuvantului, un lexem alcatuit din patru consoane si o vocala inchisa,

sugereaza caderea grea, fara ecou.

Cuvintele-cheie (“plumb”, “cavou” , “singur”), in acelasi timp simboluri obsedante,care

circula de la o poezie la alta, contribuie ca realizarea unui décor macabre,dezolant.

Textul este alcatuit din doua catrene construite pe baza lexemului “ plumb” care este
reluat de sase ori in cele opt versuri. Realizate prin parallelism, cele 2 strofe/secvente
poetice, corespund celor doua planuri ale realitatii: realitatea exterioara, obiectiva,
simbolizata de cimitir si cavou si realitatea interioara, subiectiva, simbolizata de
sentimental iubirii(“amorul meu de plumb”).

Starea de soltitudine a eului liric este sugerata de repetarea lait-motivului (“stam

singur”), care, alaturi de celelalte simboluri accentueaza senzatia de pustietatea
sufleteasca.

Potrivit autoarei Rodica Zafiu, la Bacovia “tipic simbolista e acuitatea senzoriala, ca si

descrierea unor imagini care reprezinta, de fapt, o stare interioara”.

Realizata preponderent din imagini vizuale, poezia exploateaza starile si emotiile produse
de elementele decorului funerar, care transmit o stare interioara: vidul sufletesc,
angoasa existentei. Astfel ca intre planul exterior si cel interior se stabilesc o serie de
corespondente.

Strofa I cuprinde elemente ale cadrului spatial inchis, apasator, sufocant, in care eul
poetic se simte claustrat: un “cavou”, simbolizand univerul interior, si in care mediul
inconjurator a capatat greutatea apasatoare a plumbului. Elementele decorului funerar
sunt: “sicriele de plumb”, “vestmantul funerar”, “flori de plumb”, “coroanele de plumb”,
artificii funerare de duzina, tipice pentru mica burghezie de provincie. Repetarea
epitetului “de plumb” are multiple sugestii (cromatica, fizica-de apasare), insistand
asupra existentei mohorate, anoste, lipsita de transcendenta sau de posibilitatea inaltarii.
Lumea obiectuala, in manifestarile ei de gingasie si frumusete-“florile”, este marcata de
impietrire. Vantul este singurul element care sugereaza miscarea, insa produce efecte
reci, ale mortii, sugerate auditiv: “Si scartaiau coroanele de plumb”.

Cadrul temporal nu este precizat, dar atmosfera macabra poarta sugestia nocturnului.

Strofa a II-a debuteaza sub semnul tragicului existential, generat de disparitia/moarta

afectivitatii:”Dormea intors amorul meu de plumb”. Cuvantul “intors” constituie misterul
poeziei. Este vorba, probabil, cum va spune Blaga, de intoarcerea mortului cu fata spre
apus. Eul liric isi priveste sentimentul ca un spectator. “Aripile de plumb” presupun un
zbor in jos, caderea surda si grea, moartea. Incercarea de salvare este iluzorie: “ Si-am
inceput sa-l strig”. Ambiguitatea poetica este produsa prin multiplele semnficatii pe care
le poate primi epitetul “dormea intors”, metafora “aripile de plumb” sau lexemul “mort”.

Expresia spaimei de moarte, a senzatiei de vid sufletesc, a singuritatii se realizeaza,

dincolo de aglomerarea elementelor decorului funebru, prin doua imagini auditive: in
prima strofa, verbul cu effect imitative, strident, din versul “Si scartaiau coroanele de
plumb”, sugereaza dezacordul eului cu lumea, dizarmonia; in strofa a doua, strigatul
sugereaza spaima de neant a fiintei, iar verbul la persoana I singular accentueaza
intoarcerea spre planul subiectiv “Si-am inceput sa-l strig”.

Elementele naturii primordial frigul si vantul, produc, in poezie, disolutia materiei si

sugereaza perceptia prin senzatii tactile a vidlui sufletesc.

Sursele expresivitatii, sugestiei si ale ambiguitatii se regasesc la fiecare nivel al

limbajului poetic.

La nivel stilistic, se remarca prezenta simbolului central “plumb” asociat metaforelor:

“flori de plumb”, “coroanele de plumb”, “aripile de plumb”. Ambiguitatea poetica este
produsa in strofa a II-a, prin multiplele semnificatii ale epitetului verbului din versul
initial: “ dormea intors amorul meu de plumb” si metafora dn versul final “si-i atarnau
aripile de plumb”.

In ceea ce priveste prozodia, poezia “Plumb” este riguros construita sugerand prezenta
mortii, prin inchiderea versurilor cu rima imbratisata, masura fixa de zece silabe, iambul
alternand cu amfibrahul. Elementele prozodiei clasice, care produc muzicalitatea
exterioara sunt valorificate pentru a conferi si o muzicalitate interioara data si de repetitii,
parallelism si pause, care transforma poezia intr-un vaier monoton.

La nivel fonetic, cuvantul “plumb” cuprinde o vocala inchisa si cate doua consoane
“grele”, ceea ce sugereaza o inchidere a spatiului.
La nivel morphologic se remarca prezenta verbelor in marea lor majoritate statice. Timpul
imperfect desemneaza trecutul nedeterminat, permanenta unei stari de angoasa:
“dormeau”, “stam” ,”era”, “scartaiau”, “dormea”, “atarnau”. Cele doua verbe la perfect
compus “am inceput” si ,respectiv, la conjuctiv “sa strig”, sugereaza disperarea eului
atunci cand constientizeaza ca intreg universul este cuprins de atmosfera sumbra a
mortii. Adverbul “adanc” plasat langa verbul “dormea” sugereaza moarte.

La nivel sintatic, textul este alcatuit din propozitii principale independente, coordinate
prin juxtapunere sau copulativ. De asemenea, se remarca topica inversa, cu subiectul
postpus “dormeau adanc sicriele de plumb”.

La nivel lexical se remarca prezenta cuvintelor din campul semantic al mortii: “sicriu”,
“cavou”, “funerar”, “coroana”, “mort”.

Textul poetic este realizat prin procedeul acumularii: prin repetarea conjunctiei
copulative “si” realizeaza suprapunerea de imagini pentru a reda aceeasi stare.

Prin atmosfera, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului si a corespondentelor,

zugravirea starilor sufletesti de angoasa, de spleen,poezia “Plumb” se incadreaza in
estetica simbolista.

Receptata de critica literara mai recenta avand drept trasaturi de profunzime intuitii
metafizice, sentimentul de vid, de soltitudine, viziunea descompunerii universale, creatia
lui Bacovia are capacitatea de a exprima golul, negatia. De asemenea, poezia bacoviana
depaseste experienta simbolismului intrucat: “Folosindu-se de recuzita simbolista,
Bacovia o exploateaza oarecum din exterior, cu o distant de a merge de la ironia
imperceptibila la parodie”. (D.S.R.)