Directia modernista promovata de Eugen Lovinescu cu referire la un text apartinand lui Tudor Arghezi

Eugen Lovinescu aduce un nou model, al criticii impresioniste, care desfiinteaza criteriile de valoare obiective si introduce subiectivismul in forma sa de impresie totalizatoare, adica un maximum de ambiguitate. In lucrarea Istoria literaturii romane contemporane, in capitolul Mutatia valorilor estetice Lovinescu promoveaza un system de ambiguizare a valorii care este la discretia impresiilor proprii ale criticului. Critica lui Eugen Lovinescu se revendica de la cea maioresciana pentru a opera disocierea esteticului de etic si de etnic. Literatura poate incorpora si valori morale, poate exprima si sentimentul patriotic, dar acestea singure nu fac o opera literara. Decisiva este, viabilitatea estetica a creatiei literare. Inafara de autonomia esteticului, sistemul critic lovinescian, are ca elemente esentiale sincronismul, prin raportare la cultura occidentala, diferentierea, precum si mutatia valorilor estetice. Perspectiva teoretica si critica a lui Eugen Lovinescu are doua nivele, unul integrator si unul diferentiator. Daca literatura, arta sunt explicate prin raportare la un context cat mai larg, valorile estetice sunt diferentiate si punctate intr-un proces deschis. Lucrurile sunt privite in dinamica lor in permanenta evolutie si metamorfoza. Pentru cultura romana, culturile occidentale si mai ales cea franceza, reprezinta un element ce determina modernizarea. Conform principiilor criticilor lovinesciene, valoarea estetica a unei opere nu depinde de epoca in care a fost scrisa, de vechime sau noutate, sau de curentul careia ii apartine. In evolutia istorica, modernismul reprezinta una din fazele distincte ale culturii, devenind canonic si reprezentand un capitol de istorie literara. Personalitate complexa si controversata, Tudor Arghezi, s-a impus in lirica posteminesciana prin originalitate, Eugen Lovinescu remarcand ca poezia argheziana adduce o estetica noua. Prin intermediul creatiei sale, Arghezi a sincronizat literatura romana cu cea europeana, schimband peisajul liricii romanesti prin reintemeierea limbajului poetic. Criticul O. Crohmalniceanu a remarcat ca poetul a intuit teme care vor deveni esentiale in lirica moderna: tema jocului, tema mortii, senectutea, damnarea, poezia chtonica. Este de fapt, ceea ce Crohmalniceanu a considerat miracolul arghezian. Poezia Flori de mucigai deschide volumul cu acelasi nume, publicat in 1931. Titlul volumului si al poemului aminteste de volumul lui Baudelaire, Florile raului. Prin asocierea oximoronica a acestor termini (florile sugerand prospetimea, frumusetea, iar celalalt termen. Provenind din latura abstracta a existentei negative), autorul francez evidentiaza faptul ca omul este prizonier intr-un univers dominat de fortele raului. Poemul reprezinta o arta poetica, reluand unele idei din Testament, indeosebi efortul creatorului pentru impletirea slovei de foc cu slova faurita. Titlul poeziei este un oximoron in care florile sugereaza frumusetea, iar mucegaiul semnifica uratul, descompunerea. Astfel, este creata o imagine contradictorie a lumii, in care valorile umane sunt degradate. Poezia focalizeaza atentia cititorului asupra trei aspecte semnificative: primul se refera la chinul creatiei, rod al unui efort supraomenesc, al doilea aspect are in vedere deosebirea dintre stihurile de acum si creatiile argheziene anterioare, iar al treilea se refera la munca de Sisif a creatorului, chiar si in absenta inspiratiei.

Primul aspect, mentionat mai sus, ii corespunde conturarea spatiului poetic insolit, mediul puscariilor in care s-au zamislit versurile florilor de mucigai (pe intuneric, in singuratate) precum si chinul in care au fost scrise (cu unghia pe tencuiala/ pe un parete de firida goala). Efortul poetului este cu atat mai dureros cu cat, aceasta s-a simtit singur si neajutorat in lupta cu cuvantul: cu puterile neajutorate/ nici de taurul, nici de leul/ care au lucrat imprejurul/ lui Luca, lui Marcu si lui Ioan. Fata de creatiile anterioare, aceste versuri apartin unei arte poetice originale, estetica uratului. Ele, sunt parca rolul unui cosmar: atemporale (fara an), sordide (de groapa), crescute intr-un spatiu devitalizat (stihuri de groapa/ de sete, de apa). Cand slova de foc (deci inspiratia), l-a parasit, cand mana epuizata de truda a devenit rigida ca o gheara, poetul nu-si abandoneaza conditia de creator (si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga). In poezia Flori de mucigai predomina modalitatile stilistice ale esteticii uratului, ca o inovatie lingvistica si ca substanta a ideilor exprimate. Din punct de vedere lexical, se remarca regionalismele mucigai, a carui forma este menita parca sa accentueze uratul, si prin continut semantic, parete si perfectul compus nu o mai am cunoscut care cuprinde un pronume si un adverb dislocati intr-o topica specifica argheziana. Prin abundenta imagistica, prin lexicul rustic, poetul se apropie de literatura traditionalista, prin atitudinea fata de problemele omului, prin drama existentiala pe care o traieste, Tudor Arghezi este un modernist.